Morfologia limbii cehe I. Verbul Structură, derivare, utilizare

Transkript

1 Morfologia limbii cehe I. Verbul Structură, derivare, utilizare

2 Referenți științifici: Prof. dr. Anca Irina Ionescu Conf. dr. Dagmar Maria Anoca Consultant științific și corectură: Hana Herrmanová, lector de limba cehă la Universitatea din București

3 Sorin Paliga Morfologia limbii cehe I. Verbul Structură, derivare, utilizare București 2010

4

5 Cuprins Cuvânt introductiv... 9 I. Verbul caracteristici generale. Locul său în limbă Verbul o definiție Categoriile verbale Formele verbale definite și indefinite, simple și compuse Persoana și numărul verbului Modul și timpul Indicativul prezent Timpul trecut Timpul viitor Verbele de mișcare Modul imperativ (rozkazovací způsob; imperativ) Modul condițional (podmiňovací způsob; kondicionál) Diateza verbală (slovesný rod) II. Flexiunea verbului Tema prezentului și tema trecutului (kmen přítomný a kmen minulý) Conjugările (sau clasele de conjugare, slovesné třídy) și paradigmele Conjugarea I Conjugarea a II a: verbe terminate la pers. a III a singular în n e Conjugarea a III a: verbe terminate la pers. a III a singular în j e Conjugarea a IV-a: verbe terminate la pers. a III a singular în í Conjugarea a V a: verbe terminate la pers. a III a singular în á Tabel sinoptic al flexiunii verbale Verbele neregulate (nepravidelná slovesa) Verbul být Verbul mít Verbul hnát a goni, a fugi, a mâna Verbul chtít a vrea, a dori Verbul jíst a mânca Verbul jít a merge (pe jos) Verbul moci / moct a putea, a fi în stare să Verbul spát a dormi... 93

6 Verbul stát a sta, a se afla, a fi situat; a fi staționar, a nu se mișca Verbul vědět a ști III. Aspectul verbal Prezentare generală Premise: exprimarea timpului Limbă, timp, aspect Verbul, timpul și aspectul Timp și aspect verbal Procesul perfectivizării Ce este Aktionsart? Câteva concluzii privind aspectul în limba cehă (și în limbile slave) IV. Valența (recțiunea) verbală a. Valențe verbale cu genitivul b. Valențe verbale cu dativul c. Valențe verbale cu acuzativul c.1. Valențe verbale cu acuzativ fără prepoziție c. 2. Valențe prepoziționale cu acuzativul d. Valențe cu locativul e. Valențe cu instrumentalul e.1 Instrumentalul fără prepoziție e.2 Instrumentalul cu prepoziție V. Prefixele verbale VI. Câteva scheme derivaționale VII. Ce este obecná čeština? VIII. Referințe IX. Index

7 Cuvânt introductiv Cuvânt introductiv În urmă cu aproximativ 30 de ani, încheiam studiile de filologie cehă (și engleză) cu lucrarea de diplomă Limbaj și timp cu o privire specială asupra relației dintre timp și aspect (Jazyk a čas. Se zvláštním zřetelem ke vztahu mezi časem a videm 1980). De atunci încoace, am reluat și în alte studii, de mai mică întindere, problema verbului ceh (ori a verbului în limbile slave), mai ales problema aspectului verbal, tema cea mai interesantă din perspectiva analizei comparative și contrastive, cel puțin pentru vorbitorii nativi neslavi. Cu ocazia simpozionului de semiotică de la Limoges din decembrie 1993, am sintetizat (în limba franceză) materialul strâns anterior într-o comunicare de circa 20 de minute; ulterior, am pregătit și un studiu, de dimensiuni relativ mici, pentru Romanoslavica (Devenir et aspectualisation. Encore une fois sur le verbe slave. Romanoslavica 35: ). Studiul încheia, la vremea sa, o etapă importantă: descrierea arhitecturii aspectului verbal în limbile slave (dacă ni se permite o asemenea sintagmă). Porneam de la premisa că primul pas este o bună descriere a unui proces ori a unui fenomen, abia apoi dezasamblarea sa pentru a-i analiza componentele principale. Într adevăr, considerăm că, pentru străinii neslavi care studiază limbile slave, a clarifica structura (ori, cum ne place să spunem, arhitectura ) verbului și, în cadrul acesteia, arhitectura aspectului este un punct esențial. Deși termenul aspect (verbal) se întâlnește și în gramaticile altor limbi europene (spaniola, portugheza, engleza...), dar și neeuropene (limbile din famijlia Bantu, în egipteana veche, în unele limbi altaice etc.) structura aspectului slav este diferită de cea din alte limbi, în orice caz este radical diferită față de cea din engleză și din spaniolă-portugheză. Ne aflăm, fără doar și poate (și sperăm că vom demonstra acest lucru), în fața unei capcane terminologice, respectiv folosirea aceluiași termen pentru realități complet diferite. Nu suntem primii care spunem acest lucru, dar ne simțim obligați să-l repetăm ca avertisment prealabil. Aspectul verbal din limbile slave a fost și este o preocupare și pentru alți colegi de breaslă din țară și de peste hotare. Am cita aici, în primul rând, admirabilul studiu care ne-a confirmat ipoteza expusă în lucrarea din anul 1980 datorat cercetătoarei bulgare Zlatka Genčeva (numele este adesea grafiat Guentchéva, fiind stabilită în Franța), prezentată în anul 1991 (inclusă în volumul editat de Jacques Fontanille, pp. 7

8 Verbul ceh 49 65, unde de asemenea discută dezordinea terminologică, detaliu esențial pentru înțelegerea problemei aspectului verbal și, odată înțeles, pentru definirea sa). Din păcate, comunicarea cercetătoarei bulgare este puțin cunoscută, deși precizările sale ni se par că reprezintă un punct final într o lungă discuție. Este și motivul pentru care am dorit să reluăm discuțiile de atunci, inclusiv din scurtul studiu prezentat la simpozionul de la Limoges. De fapt, Zlatka Genčeva rezolvase problema de mult. Am adăugat doar câteva detalii și câteva repere terminologice pentru a ușura expunerea. Desigur, referindu ne strict la aspectul din limba cehă, numeroși lingviști cehi au fost cei care uneori în avantgarda studiilor de slavistică au propus diverse soluții pentru a explica verbul din limba cehă în contextul altor limbi slave și neslave (vezi referințele). Menționăm, fie și în treacăt, că și alți colegi mai tineri ai Catedrei de Limbi și Literaturi Slave a Universității din București au fost preocupați de aceeași problemă, de aspectul slav: Marilena Țiprigan de aspectul în limba slovacă; Clara Căpățînă de aspectul în limba croată. Desigur, și prof. dr. Tiberiu Pleter, care ne a îndrumat primii pași întru studiul limbii cehe în anii 70 și a adus o contribuție de seamă la studierea verbului ceh și a morfologiei cehe în general (vezi referințele). În primăvara anului 2010, am reconsiderat problema verbului în limba cehă și am concluzionat că este oportună elaborarea unei lucrări mai ample despre verbul ceh, în care, pe lângă problema aspectului, căruia i am dedicat un capitol generos, să analizăm pas cu pas sfera verbală. Ni s-a părut că a sosit timpul unui curs complet pentru studenții Facultății de Limbi și Literaturi Străine, cărora să li se prezinte, pas cu pas, probleme esențiale pe care le vor întâlni în însușirea limbii cehe literare și a limbii cehe colocviale. După conturarea acestui proiect, am discutat în cadrul ședințelor periodice despre limba de elaborare. Inițial pornisem la drum scriind ori aducând la zi circa 50 de pagini în limba cehă (limbă în care fusese elaborată și lucrarea de diplomă). Au fost argumente împotriva unei asemenea abordări. Cel mai serios a fost acela că studenții bohemiști vor lua contact cu problemele gramaticii cehe încă din anul întâi, când cunoștințele lor sunt abia la început, astfel că un text în cehă le va fi în acea mai mare parte, chiar acceptând explicațiile profesorului inaccesibil, fiind deci o abordare prea brutală, să spunem așa, pentru nivelul lor de competențe din primele luni de studiu. Pe de altă parte, un text în limba română le va încetini, fără dubiu, studierea în profunzime a limbii cehe. În fața unei asemenea alegeri dificile, am optat pentru o soluție de compromis: lucrarea va fi în limba română, dar va cuprinde și echivalentul ceh al termenilor esențiali, astfel ca studenții, pe măsură ce reușesc să strunească dificultățile, deloc triviale, ale limbii cehe să poată găsi ușor echivalentul unui termen. De asemenea, am 8

9 Cuvânt introductiv dat cât mai multe exemple în original, în cehă; ele vor constitui punctul de plecare pentru a face pași mai departe: pe baza acelor propoziții modul sau propoziții clișeu, studenții vor fi chemați să construiască propriile lor propoziții ca metodă de a-și însuși limba cehă. Cuvântul clișeu nu trebuie desconsiderat. Structurile unei limbi străine se asimilează pe baza unor modele, unor clișee. Cu cât aceste clișee sunt mai simple și mai clar prezentate, cu atât este de așteptat ca și secretele limbii străine studiate să se diminueze pentru ca, în final, frumusețea limbii studiate să-și arate nivelul maxim. Culegerea de exemple din acest volum ne a fost ușurată și de faptul că, în perioada cu o perioadă pregătitoare relativ lungă, de circa doi ani autorul s a implicat în elaborarea unui nou dicționar ceh român și român ceh în calitate de coordonator al echipei românești, formată în cea mai mare parte din studenții bohemiști de atunci, unii acum masteranzi. Lucrarea este practic finalizată și urmează să apară la editura Lingea din Brno. La ora la care pregătim lucrarea de față pentru tipar, avem la dispoziție prima formă prefinală, de circa 600 de pagini, a acestui dicționar. Nu ne putem ascunde bucuria că, după o lungă elaborare, lucrarea este în esență finalizată, chiar dacă încă nu a apărut în librării. În sfârșit, suntem datori să explicăm de ce am pornit la elaborarea unei noi generații de cursuri cu verbul, nu cu substantivul, cum se întâmplă în mod tradițional. După părerea noastră, verbul ceh (și verbul slav, în general), reprezintă un început rezonabil de a aborda gramatica cehă (ori a unei limbi slave). Structura nu este dificilă, este din contra logică, bazată pe trei timpuri (în cazul verbelor imperfective), respectiv pe două timpuri (în cazul verbelor perfective). De asemenea, derivarea verbală (participiul trecut activ, participiul trecut pasiv, imperativul, transgresivul) nu constituie, după părerea noastră, puncte dificile sau, mai bine zis, reprezintă puncte de trecere de dificultate rezonabilă. Pe de altă parte, sfera nominală, cu cele 7 cazuri, cu numeroasele paradigme și cu numeroasele excepții, ar putea reprezenta un element descurajant dacă ar fi abordată brusc (și brutal) din chiar primele săptămâni de studiu. Și paradigmele flexionare, așa cum apar în partea introductivă a dicționarului ceh român publicat în anul 1967, lucrare altfel excepțională pentru acel moment al bohemisticii și al slavisticii românești, pot fi descurajante. Aspectul verbal a făcut și face ca verbul ceh (și verbul slav) să pară (extrem de) dificil. Am adus argumente care contrazic o asemenea abordare, chiar dacă pentru vorbitorii neslavi aspectul verbal nu este tocmai un capitol comod. Nu este însă nici foarte incomod, cum se crede adesea. Experiența ne-a arătat că o asemenea abordare este justificată: studenții, în general, asimilează relativ ușor arhitectura verbului ceh, o consideră rezonabilă, iar 9

10 Verbul ceh problema aspectului, într adevăr diferită față de situația din alte limbi (inclusiv față de situația din alte limbi care au aspect verbal, cum ar fi engleza, spaniola ori portugheza), nu constituie un moment prea dificil, care se depășește la nivel teoretic explicativ, cel puțin relativ repede, chiar dacă utilizarea pune, nu rareori, probleme acestea sunt însă probleme generale de asimilare ale unei structuri lingvistice străine și care nu ține neapărat de problema aspectului verbal. Cu aceste precizări, avem speranța că am reușit să punem la dispoziția studenților facultății noastre o lucrare care să le clarifice, pas cu pas, problemele majore și minore ale verbului ceh; iar colegilor de breaslă o lucrare utilă, fie și măcar ca abordare a unor probleme și ca încercare de a explica unele puncte neclare. Noi avem chiar speranța că le oferim un bogat material de studiu și de discuții, chiar dacă poate nu le oferim totdeauna lucruri noi ori ipoteze cu care trebuie să fie de acord. spunem acest lucru și gândindu ne la studenți care, la acest nivel al pregătirii lor, la nivel universitar, trebuie să se aștepte, de acum încolo, la ipoteze divergente, la discuții polemice, adesea ireconciliabile. Ei sunt cei care, în generațiile care vin, vor putea aduce contribuții importante la studierea limbii cehe ori a limbilor slave în general. Nu dorim să repetăm un truism, dar cultura română s a dezvoltat și se dezvoltă alături de și în strânsă relație cu lumea slavă în general. Deși limba și cultura cehă nu sunt direct relevante culturii române vechi, sunt puncte esențiale de referință. Mulțumim pe această cale tuturor celor care, lecturând volumul într-o formă prefinală, ne au semnalat neajunsuri, erori, neclarități. Mulțumim, așadar, colegilor prof. dr. Tiberiu Pleter; prof. dr. Anca Irina Ionescu; conf. dr. Dagmar Maria Anoca; lector Hana Herrmannová (Republica Cehă). Fără ajutorul acestora, lucrarea nu ar fi căpătat forma actuală și ar fi suferit de multe inconsistențe. Ca orice fapt ori produs uman, va fi având încă lipsuri, poate erori, poate neclarități. Suntem recunoscători tuturor celor care ni le vor semnala în vederea unei eventuale ediții secunde. Sorin Paliga august-septembrie; decembrie

11 Caracteristicile verbului I. Verbul caracteristici generale. Locul său în limbă Verbul o definiție Există mai multe definiții ale verbului ca parte de vorbire și ca element de comunicare. Conform unei definiții tradiționale, verbul exprimă o acțiune (děj), respectiv o activitate (činnost) a subiectului (podmět), de exemplu nesu duc, port, jdu merg, ori o stare (stav) a subiectului sau modificarea stării, de exemplu žiji trăiesc, stárnu îmbătrânesc etc. (Havránek și Jedlička 2002: 100). Pentru alți autori, verbele sunt cuvinte care se flexionează (časují se, adică se trec prin toate timpurile verbale), exprimând o acțiune (děj), adică o activitate (pracovat a munci, zpívat a cânta 1 ) sau modificarea unei activități: zmoudřet a se înțelepți, a deveni înțelept < moudrý înțelept, zeštíhlet a slăbi, a deveni zvelt < štíhlý (Styblík și colectiv 2007: 112; despre valorile semantice ale verbului, vezi Capitolul III, Aktionsart). Pentru autorii enciclopediei limbii cehe, verbul este un element lexical autosemantic, care desemnează elementele definitorii dinamice (Karlík, Nekula și Pleskalová 2002: 410, s.v. sloveso / verbum). În esență, verbul ceh se caracterizează printr-o arhitectură relativ simplă, dacă o raportăm la arhitectura verbală sofisticată a limbilor romanice, cu numeroase moduri și timpuri, de la portugheză (cu cea mai complexă structură verbală) la română (cu cea mai simplă structură verbală). Folosim aici sintagma arhitectură verbală în sensul în care alte lucrări folosesc sintagme precum structură verbală sau structura verbului. Sintagma propusă de noi definește, sperăm, mai bine modul în care se structurează verbul ceh în contextul structurării sale și în alte limbi slave în raport cu ceea ce am numit arhitectura verbală din limbile romanice. 1. Vocal. Ceha diferențiază sfera semantică a cânta vocal (zpívat) de a cânta la un instrument (hrát umíš hrát na klavír? știi să cânți la pian?). 11

12 Verbul ceh Motivăm argumentația prin observația că avem doar trei timpuri verbale (trecut, prezent și viitor) în cazul verbelor imperfective și două timpuri verbale (prezent de regulă cu sens de viitor și trecut) în cazul verbelor perfective. Într adevăr, pentru vorbitorii unei limbi neslave, dihotomia aspect imperfectiv aspect perfectiv (nedokonavý ~ dokonavý vid) este o problemă mai dificilă în procesul asimilării limbii cehe (vezi cap. III). Facem doar observația că arhitectura verbului ceh contemporan are o tendință spre ternaritate, spre un caracter ternar, cu trei aspecte: imperfectiv ~ iterativ (un caz special de imperfectivitate, respectiv de repetare ori de repetabilitate a acțiunii) ~ perfectiv. Tendința spre o arhitectură trihotomică face parte dintr-o tendință mai veche a limbii cehe, care are cum vom vedea mai jos logica sa internă. În ciuda acestei arhitecturi relativ simple, verbul ceh pune câteva probleme, cu niveluri variate de dificultate, studenților a căror limbă maternă este o limbă neslavă, inclusiv studenților români. Cea mai mare problemă este legată de aspect, deoarece majoritatea verbelor cehe funcționează în pereche, cu tendința de a forma unități ternare imperfectiv iterativ perfectiv. Deși sintagma aspect verbal nu surprinde în sine limbi precum engleza, spaniola sau portugheza cunosc categoria aspectului verbal trebuie făcută de la bun început observația că aspectul verbal în limba cehă (și, în general, în limbile slave) are o cu totul altă structură decât aspectul din limbile mai sus menționate. Am putea spune și vom încerca să demonstrăm acest lucru la locul cuvenit că ne aflăm în fața unei adevărate capcane terminologice: aspectul verbal ceh (și slav) are o cu totul altă arhitectură și o cu totul altă structură decât aspectul din engleză, din spaniolă ori din portugheză, chiar dacă problemele interferează și conduc la dificultăți importante de interpretare și de uz. Ne am propus, așadar, să rediscutăm problema aspectului verbal și să oferim, cu argumente, o altă definiție a aspectului verbal în limba cehă și, în general, a aspectului din limbile slave în general. Deși situația nu este pretutindeni identică, este similară. 12

13 Caracteristicile verbului Categoriile verbale Vom trece în revistă categoriile verbale, insistând asupra acelor diferențe față de limba română (și față de alte limbi cu care studentul este familiarizat, de exemplu engleza ori franceza). Urmăm aici prezentarea generală din Styblík și colectiv 2007: 112 ș.u. coroborată cu datele din Havránek și Jedlička 2002: 100 ș.u. Unele observații despre verb și relația sa cu structura semantică a propoziției le-am preluat din Káčala 1989, mai ales capitolele I și II. În timpul flexiunii, verbul ia diferite forme care se referă la: persoană (osoba), număr (číslo), mod (způsob), timp (čas) și diateză (slovesný rod, lit. genul verbal ). Unele forme verbale, cum ar fi participiul trecut activ (folosit la formarea timpului trecut, příčestí minulé činné) precum și participiul trecut pasiv (příčestí minulé trpné), se diferențiază și prin gen (rod jmenný gen al sferei nominale, cf. slovesný rod, mai sus). Este ceea ce numim flexiune verbală (časování termen derivat de la čas timp, časovat a conjuga, a flexiona un verb ). NOTE Atragem atenția asupra unei chestiuni de terminologie: rod are sensul gen când e vorba de genul sferei nominale (rod jmenný), dar are sensul diateză atunci când se referă la verb (slovesný rod). Participiul trecut activ (příčestí minulé činné), terminat în -l la masculin singular (forma uzuală din dicționare), este caracterizat atât de diateză (activă), cât și de gen, de exemplu: mluvil, mluvila, mluvili, mluvily înseamnă, respectiv, (el) a vorbit (masculin singular), (ea) a vorbit (feminin singular), (ei) au vorbit (masculin plural) și (ele) au vorbit (feminin plural). Așadar, în cehă, indicativul la timpul trecut, diateza activă, se caracterizează și prin gen. Prezentul diatezei active nu se diferențiază după gen. Diateza pasivă diferențiază însă, după număr și gen, participiul trecut pasiv (terminat în n sau în t). De asemenea, limba cehă (și alte limbi slave), diferențiază, numai la genul masculin, categoria animat ~ inanimat. Opoziția s a făcut inițial în cazul substantivelor, dar ulterior a afectat și unele forme verbale, respectiv forma de masculin plural a participiului trecut activ și pasiv. La singular, această 13

14 Verbul ceh diferențiere implică unele desinențe (terminații cazuale) 1, numai în cazul substantivelor; la plural opoziția animat ~ inanimat se manifestă, în cazul participiului trecut activ al verbelor, prin terminațiile li (animat) ~ ly (inanimat), aceasta din urmă fiind, totodată, și forma de feminin. În cazul verbului mluvit a vorbi, folosit mai sus ca exemplu, este evident că varianta inanimat plural nu este efectiv folosită în asociere cu un substantiv de gen masculin ce denotă un inanimat. În cazul altor verbe însă, putem avea situații precum (oni) spadli ze střechy (ei) eu căzut de pe acoperiș ~ sešity spadly dolů caietele au căzut jos. Forma de masculin inanimat plural este identică formei de feminin plural. Folosind ca exemplu tot verbul spadnout, la feminim plural avem (ony = kočky atd.) spadly ze střechy (ele = pisicile etc.) au căzut de pe acoperiș. Aceeași situație, respectiv opoziția animat ~ inanimat, în cazul substantivelor masculine, afectează desigur și participiul trecut pasiv: (oni) byli potěšeni (ei) au fost mulțumiți ~ (ony) byly potěšeny ele au fost mulțumite. Cu un substantiv inanimat de gen masculin, plural avem o formă precum (ony = sešity) byly přineseny (ele = caietele) au fost aduse. 14 NOTĂ Problema genului gramatical (englez gender, ceh rod) în limbile indo europene, din care derivă atât limbile slave cât și limbile romanice, deci și româna, este complexă. Reamintim, în context, că limbile uralice și altaice ( turcice ) nu au gen gramatical. Trebuie notat că doar în cazuri evidente, din sfera semantică om člověk ~ femeie / žena, băiat / kluk, hoch ~ fată / holka etc. există o relație implicită între genul gramatical și sexul persoanei sau al ființei denotate de cuvântul respectiv. În cazul altor sfere semantice, nu există nicio asemenea conexiune. Ba chiar, și trebuie notat acest lucru, în cehă (și în alte 1. Termenul uzual în gramaticile românești este desinență, mai rar terminație. Termenul ceh uzual este koncovka, derivat de la konec sfârșit, capăt. În acest volum am folosit ambii termeni, respectiv desinență și terminație, ca sinonime ale termenului ceh. În terminologia românească, termenul desinență este preferabil atunci când ne referim la desinențe personale și / sau cazuale, deși terminație ar traduce mai bine termenul folosit în alte limbi, ceh koncovka, englez ending. Româna a preluat aici forma din franceză: désinence = terminaison des mots.

15 Caracteristicile verbului limbi slave, dar și în limbi neslave, cum ar fi germana), poate fi un substantiv netru care se referă la o persoană de sex masculin sau feminin; sfera semantică uzuală unei asemenea situații este ființă pe cale de creștere, ființă încă imatură, de exemplu děvče fată (cf. german das Mädchen, de gen neutru; dar ceh děvka, dívka, derivate de la aceeași rădăcină, de gen feminin), dítě copil sau zvíře animal. Notăm, în context, că paradigma masculină nominativ e / ě, gen. ete / ěte, de exemplu hrabě, hraběte conte sau kníže, knižete domnitor; prinț urmează, de fapt, paradigma de flexiune neutră dítě, dítěte sau děvče, děvčete etc. chiar dacă, strict gramatical, sunt de gen masculin. Modelul inițial a fost însă un neutru. Dată fiind complexitatea problemei, doar o menționăm aici pe scurt, în contextul categoriei genului verbal în limba cehă, respectiv diferențierea după gen și după număr a participiului trecut activ (situație inexistentă în română și în alte limbi europene, cu excepția celor slave) și a celui pasiv (situație echivalentă, deși nu identică, celei din alte limbi, inclusiv din română). NOTĂ 75 % dintre substantivele limbii cehe urmează următoarea regulă privind genul gramatical și o prezentăm foarte pe scurt: masculinele animate sau inanimate se termină la nominativ singular în consoană explozivă sau nazală b, p, k, h, ch, d, t, n, m (zub, sešit, had, hrad, student etc.); femininele se termină la nominativ singular în a sau e (žena, nemocnice etc.); neutrele se termină la nominativ singular în o (město, místo, dno etc.) sau în í (nádraží, pondělí etc.) În exemplele citate în acest volum, genul gramatical este notat numai dacă este vorba de substantive care se abat de la aceste reguli, respectiv sunt incluse în restul de 25%, al căror gen gramatical nu se poate determina doar pe baza desinenței de nominativ singular (ori de nominativ plural, dacă sunt pluralia tantum). Dicționarele cehe menționează ca articol-titlu forma de infinitiv a verbului (infinitiv slovesa), considerată forma de bază, indefinită, a verbului. Infinitivul se termină, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, în -t (dělat, pít, pracovat etc.), doar în câteva cazuri, extrem de puține, în -ci, colocvial și, în 15

16 Verbul ceh ultimele decenii, și literar -ct (de exemplu říci / říct a spune, a zice, moci / moct a putea, a fi capabil să... etc.) A se reține că, deși forma de infinitiv este forma din dicționare, modelele flexionare se stabilesc în limba cehă nu după forma de infinitiv, nu totdeauna relevantă, ci după forma persoanei a treia singular (vezi capitolul II, Flexiunea verbului). NOTĂ Infinitivele în -ti, respectiv în -ci, sunt istorice și învechite. În limba cehă contemporană, se folosesc exclusiv formele de infinitiv în t, respectiv în -ct (în ceha literară se întâlnește și desinența ti și, încă, ci). Trebuie însă reținut că formele de infinitiv în -ti și în -ci apar frecvent în textele literare mai vechi, uneori și în cele tipărite până după al doilea război mondial. Dicționarul ceh român, apărut în anul 1967 sub redacția lui Jiří Felix, încă folosea, în cuvintele titlu și în exemple, verbele cehe terminate la infinitiv în ti, deși chiar la ora aceea devenise învechită și exclusiv livrescă. Tradiția purității limbii era încă vie și se reflecta ca atare și în redactarea dicționarului. După categoria sensului (význam), verbele se împart în: verbe cu sens deplin (plnovýznamová slovesa) care formează majoritatea covârșitoare a verbelor: pracovat a munci, a lucra ; ležet a sta întins, a zăcea (celý den ležel v posteli toată ziua a stat în pat ); zmoudřet a se înțelepți etc. verbe fără sens deplin (neplnovýznamová slovesa); sunt verbe care nu se pot folosi izolat, în anumite contexte, fiind necesară prezența unui alt verb sau unei alte părți de vorbire; ele fiind elemente de legătură ale unui predicat neverbal (spona u neslovesného přísudku). Aceste verbe sunt: - verbul být, bývat atunci când e folosit ca verb auxiliar, respectiv atunci când este o componentă a unei forme verbale compuse (součást složeného tvaru slovesného): pracoval jsem (eu, genul masulin, deci bărbat) am lucrat față de pracovala jsem (eu, gen feminin, deci femeie) am lucrat. În aceste secvențe, verbul být este verb auxiliar și folosește la formarea timpului trecut (minulý čas) al diatezei active. 16

17 Caracteristicile verbului Similar, participiul trecut activ al formei iterative bývat se poate folosi ca auxiliar în forme precum byl by býval přišel (el) ar fi venit (formă livrescă azi; ceha contemporană nu mai folosește condiționalul trecut, condiționalul prezent se folosește, contextual, și cu sens de condițional trecut). La trecut, pasiv: byl pochválen (el) a fost lăudat ~ byla pochválena (ea) a fost lăudată. La plural: (oni) byli pochváleni (ei) au fost lăudați ~ (ony) byly pochváleny (ele) au fost lăudate. Tot auxiliar este verbul být și la viitor (budu, budeš, bude, budeme, budete, budou forme neregulate), de exemplu (on / ona) bude zpívat (el / ea) va cânta. Similar, la pasiv: bude odměněn (el) va fi recompensat (< odměnit někoho za něco a recompensa pe cineva pentru ceva ). Formele de viitor nu se diferențiază după gen la diateza activă. NOTĂ Verbul být (în unele situații și derivatul său iterativ bývat) este neregulat și poate fi și verb auxiliar. Este, de altfel, singurul verb auxiliar din limba cehă. Verbele copulative (sponová slovesa) ca být / bývat, stát se a deveni, a se face, a avea o funcție 1, stávat se a deveni; a se întâmpla folosite în predicate nominale (přísudek jmenný) cu copulă (spona): (počasí) je krásné (timpul) e frumos ; stal se ředitelem [instrumental, genul masculin, singular] a devenit director ; forma ředitelem este la cazul instrumental, cerut de verbul stát se, indicând o stare tranzitorie, nedefinitivă; la feminin: stala se ředitelkou [instrumental, genul feminin, singular] a devenit directoare ; dar bývá mrzutý e (tot timpul, mereu, adesea) morocănos. Folosirea cazului instrumental în aceste situații este specifică, aproape exclusiv, limbii scrise, literare, fiind rară în limba vorbită. NOTĂ 1. Verbul být / bývat este auxiliar (pomocné sloveso), respectiv servește la formarea unor moduri și unor timpuri compuse (analitice); în anumite contexte, cum este cel descris aici, poate fi și verb copulativ (sponové sloveso). 17

18 Verbul ceh Iterativul-frecventativul bývat-byvávat dă propoziției un sens de repetabilitate; în traducere, dat fiind că româna și alte limbi nu au asemenea procedee gramaticale în sfera verbală, se adaugă de regulă adverbe care precizează nuanța propoziției, în cazul de față mereu, adesea, tot timpul etc. Verbele modale (modální slovesa) chtít a dori, a vrea, mít (povinnost) a trebui să, a urma să facă ceva (ca angajament) 1, musit / muset a trebui (cu sens mai angajant decât secvența mít + infinitiv 2 ), moct (moci) a putea, a fi capabil (englez can, be capable to), smět a fi permis, a fi voie (englez may, be allowed to) alături de un alt verb cu sens deplin la infinitiv, de exemplu în construcții precum: chce pracovat vrea / dorește să muncească (chtít la indicativ, prezent, pers. a III-a și pracovat, la infinitiv), měl zpívat ar fi trebuit / urma / s-ar fi cuvenit să cânte (vocal) (mít cu sens modal și verbul zpívat la infinitiv), bude musit / muset cvičit va trebui să exerseze (bude este viitorul pers. a III a singular de la být a fi apoi infinitivul verbului muset / musit și iar infinitivul verbului cu sens deplin cvičit a exersa ), mohl by vyhrát ar putea câștiga / să câștige mohl participiul trecut activ de la moci a putea + by < být, care ajută la formarea condiționalului (kondicionál, podmiňovací způsob) + vyhrát a câștiga la infinitiv. byl bych směl odpočívat ar fi trebuit să am voie / să mi se permită să mă odihnesc, unde avem: byl, participiul trecut activ al verbului být; bych, forma de condițional pers. I singular < být; směl participiul trecut activ al verbului smět; verbul odpočívat a (se) odihni la infinitiv. 1. Construcțiile modale cu verbul mít, cu sensul de bază a avea, sunt similare cu cele din engleză precum to have to sau ought to, de asemenea considerate construcții modale în gramaticile limbii engleze. 2. Verbul musit / muset este, etimologic vorbind, înrudit cu rom. musai, din german müssen a trebui, englez must. În toate aceste cazuri, formele derivate au sens mai ferm, mai angajant decât sensul din construcțiile cu verbul mít, respectiv în engleză to have to sau ought to. 18

19 NOTĂ Caracteristicile verbului În toate secvențele de mai sus, traducerea secvenței din cehă verb modal + verb cu sens deplin la infinitiv se redă în română, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, cu secvența verb + conjunctiv. Singurul verb din română care admite și o construcție infinitivală este a putea, care acoperă, contextual, sensul verbelor cehe moct / moci și smět. În secvența de mai sus, mohl by vyhrát ar putea câștiga / să câștige, traducătorul este cel care va trebui să aleagă forma cea mai potrivită în română: a putea + infinitiv sau a putea + conjunctiv. Limba cehă este aici strictă și nu permite alternative. Verbele incrementale, numite de fază (fázová slovesa) de unele gramatici ale limbii cehe: začít / začínat (perechea perfectiv ~ imperfectiv) a începe, a iniția ; začal se smát a început să râdă ; začíná pršet începe să plouă ; přestat / přestávat a (se) opri, a înceta ; přestala plakat a încetat să (mai) plângă, s a oprit din plâns ; přestává se učit lit. se oprește să mai învețe, nu mai învață (adică s-a oprit din acțiunea de studiu, de învățare ). NOTĂ Diferențele aspectuale dintre forme precum začít / začínat, přestat / přestávat sau dintre forme precum dělat / udělat ~ dělat / dělávat (iterativ, násobené sloveso) vor fi analizate într un capitol separat. NOTĂ Diferența dintre un verb tranzitiv (předmětové sloveso) și un verb intranzitiv (nepředmětové sloveso) este, pe de o parte, dacă ne raportăm la limba română, o chestiune importantă de terminologie. Conform ultimului dicționar Lingea ceh englez și ceh francez, care echivalează și numeroși termeni lingvistici, în limba cehă se folosesc următorii termeni și următoarele sintagme: předmětové sloveso = verb tranzitiv přechodné sloveso = verb tranzitiv 19

20 Verbul ceh respectiv, cu negație, nepředmětové și nepřechodné sloveso, sintagme care în ambele situații s ar traduce prin verb intranzitiv. Terminologia astfel tradusă este derutantă, dar se clarifică imediat ce facem apel la o scurtă analiză situațională. Limba cehă are 7 cazuri, dintre care sunt mai multe cazuri, nu numai acuzativul, în care poate sta un complement. Ca atare, în cehă (și în slovacă, într un context mai larg), předmět înseamnă complement, direct sau indirect, ca atare předmětové sloveso poate fi orice verb care are sau care poate avea un complement, de orice fel, într unul din cazurile genitiv, dativ, acuzativ, locativ și instrumental. Un astfel de verb cu complement, adică un předmětové sloveso, poate fi přechodné, adică are complement direct, respectiv nepřechodné, respectiv cu complement indirect. Ca atare, traducerea din dicționarul amintit (și din alte dicționare), trebuie corectată astfel: indirect předmětové sloveso = verb care admite un complement, direct sau přechodné sloveso poate fi numai un verb din categoria de mai sus care este, efectiv, un verb tranzitiv în sensul folosit în gramaticile românești; în acest context přechodný traduce (calchiază) sensul din latina științifică, transitivus, preluat apoi, inițial, în limbile romanice (franceză și italiană), de aici și în română. Formele verbale definite și indefinite, simple și compuse Formele definite respectiv indefinite sunt acele forme care se referă sau nu la o anumită persoană ori la numărul singular ori plural. Formele nedeterminate sau impersonale (neurčité tvary) nu se referă la o anume persoană și nici la un anumit număr. Acestea sunt: infinitivul (infinitiv): volat (activ) a chema, být volán (pasiv) a fi chemat ; říct / říkat (perfectiv / imperfectiv) a spune, a zice. Majoritatea 20

21 Caracteristicile verbului covârșitoare a verbelor au infinitivul terminat în -t (învechit și în ti), rareori în ct (învechit și livresc în ci). participiul trecut activ (příčestí minulé činné): la masculin singular se definește prin desinența (terminația) l, la masculin, dar care are și forme de feminin și de neutru, singular și plural. Astfel, în mod uzual, un verb are șase forme de bază, pentru masculin, feminin și neutru, singular și plural, de exemplu, în ordinea enumerată mluvil, mluvila, mluvilo, mluvili (masculin plural animat), mluvily (masculin plural inanimat și feminin plural), mluvila. participiul trecut pasiv (příčestí minulé trpné). Dând ca exemplu tot verbul mluvit, avem următoarele forme, în ordinea enumerată: mluven, mluvena, mluveno, mluveni, mluveny, mluvena. Formele verbului volat a chema, vor fi: volán, volána, voláno, voláni, volány, volána etc. transgresivul prezent (přechodník přítomný). Este un mod care, în limba cehă contemporană, nu mai este deloc folosit în limba vorbită; apare însă relativ des în limba literară. Transgresivul are forme pentru (1) masculin singular, (2) feminin și neutru singular și (3) plural, toate cele trei genurile. De exemplu, de la verbul volat avem formele de transgresiv prezent volaje, volajíc, volajíce. De regulă, se traduce prin gerunziu, deci cele trei forme citate se traduc chemând 1. Transgresivul prezent este specific numai verbelor imperfective. transgresivul trecut (přechodník minulý), care are, de asemenea, trei forme, similare celor de la prezent. Participiu trecut pasiv au numai verbele perfective (spre deosebire de cel prezent, specific verbelor imperfective), ca atare, pentru a crea o formă de transgresiv trecut al unei forme imperfective, trebuie să recurgem la o formă similară perfectivă. Singura excepție este reprezentată de verbul být, ale cărui forme de transgresiv trecut sunt, respectiv byv, byvši, byvše. De exemplu, folosind o formă derivată de la volat, avem formele zavolav, zavolavši, zavolavše. Limba cehă contemporană nu-l mai folosește; a dispărut complet din limba vorbită și apare extrem de rar în texte. Se traduce tot prin gerunziu sau, dacă trebuie 1. Echivalentul din limba engleză este gerundul sau forma în ing (calling); în franceză, participiul prezent în -ant (en appelant) etc. 21

22 Verbul ceh accentuat sensul de trecut, prin forme perifrastice la un timp trecut al indicativului. De exemplu, contextual, cele trei forme de mai sus se pot traduce printr-o construcție de tip după ce l-a chemat.... Formele determinate sau personale (určité tvary) conțin informații despre una dintre cele trei persoane, pentru singular și pentru plural. În esență, sunt șase forme specifice dar, pentru unele paradigme flexionare, persoanele a III-a singular și plural pot fi identice. Este așa numita omonimie morfologică, morfologická homonymie), de exemplu (on / ona) mluví ~ (oni / ony) mluví el / ea vorbește ~ ei / ele vorbesc. Omonimia morfologică se întâlnește și în alte limbi, inclusiv în română: eu spun ei spun sau el cântă ei cântă etc. NOTE În limba cehă, opoziția este určité ~ neurčité tvary, pe care le am echivalat prin forme determinate ~ nedeterminate. Terminologia consacrată în limba română, nu însă și în cehă, este opoziția forme personale sau predicative ~ forme impersonale. În limba cehă, ca și în limba română, pronumele personal nu trebuie asociat verbului, este opțional. El este, totuși, asociat formei verbale mai ales în limba vorbită și / sau atunci când locutorul simte nevoia accentuării rolului persoanei respective în comunicare. Ca atare, este corect já mluvím sau numai mluvím (eu) vorbesc. Ceha colocvială (obecná čeština) folosește relativ des pronumele personal asociat unui verb, deși teoretic acest lucru nu este necesar, deoarece desinența (terminația) conține informația privind persoana și numărul, iar la indicativ trecut și informația privind genul: mluvil el a vorbit, mluvila ea a vorbit, mluvili jsme noi (bărbați sau grup mixt de bărbați și de femei) am vorbit, mluvily jsme noi (femei) am vorbit. Reamintim ceea ce spuneam mai sus: forma de participiu trecut activ inanimat masculin plural este identică formei de participiu trecut activ feminin plural (la genul feminin, nu se face opoziția animat ~ inanimat). Sintagma cehă colocvială acoperă două sfere relativ distincte: 1. ceha literară vorbită; 2. limba comună sau așa numita obecná ceština ceha populară sau folosind un termen specific limbii grecești, preluat însă în terminologia 22

23 Caracteristicile verbului lingvistică generală ceha koiné, un interdialect popular, apărut din convergența graiurilor neliterare. Am folosit în acest volum sintagma ceha colocvială sau limba cehă colocvială în sensul folosit de Vacek 1988 în volumul său Limba cehă colocvială, care traduce sintagma obecná čeština (vezi capitolul VI. Ce este obecná čeština?, unde pe câteva pagini facem o prezentare a ceea ce se numește obecná čeština). NOTĂ Spre deosebire de limba română, limba cehă poate avea un substantiv de gen neutru care se referă la o ființă și care poate fi asociat unei forme verbale de participiu trecut activ la neutru, de exemplu dítě mluvilo copilul a vorbit ; aici, dítě copil, este de genul neutru. Similar, kotě mňoukalo pisoiul a mieunat / mieuna 1 (kotě, pisoi, de gen neutru) etc. Formele determinate (sau personale) (určité tvary) se referă la una dintre cele trei persoane gramaticale, la numărul singular sau la numărul plural. Aceste forme sunt: modul indicativ (oznamovací způsob) la timpurile prezent (přítomný), trecut (minulý) sau viitor (budoucí): - prezent: volám, voláš... (diateza activă); jsem volán (diateza pasivă) - trecut: volal jsem (diateza activă); byl jsem volán (diateza pasivă) - viitor: budu volat (diateza activă); budu volán (diateza pasivă) NOTĂ 1. Limba cehă nu diferențiază mai multe timpuri trecute, cum este cazul limbilor romanice ori germanice. Ca atare, traducerea unui timp trecut din cehă poate fi făcută, în română, prin orice timp verbal trecut: perfect simplu, perfect compus, imperfect sau mai mult ca perfect. Vom discuta problema și în capitolul dedicat aspectului verbal și modului cum poate fi echivalat în limba română. Atragem atenția însă că echivalarea aspectului nu este totuna cu asimilarea ori cu identificarea sa din punct de vedere gramatical problemei timpului, fizic sau gramatical, deoarece româna (și alte limbi) nu cunoaște (respectiv, nu cunosc) categoria aspectului după cum ceha (și alte limbi, inclusiv slave) nu cunoaște (nu cunosc) sofisticata arhitectură verbală cu mai multe timpuri la trecut și la viitor. 23

24 Verbul ceh Formele de prezent gramatical al verbelor perfective au, de regulă (dar nu totdeauna) sens de viitor. De exemplu zavolám voi suna, voi chema la telefon față de volám (prezent) sau față de budu volat. Facem aici observația generală că prezentul gramatical, dar cu sens de viitor, al unui verb perfectiv are un sens mai angajant, mai ferm decât viitorul analitic cu být al perechii sale imperfective. Dopíšu to do večera până diseară voi termina de scris (sens angajant) Budu to psát do večera voi scrie (acest lucru) până diseară (sens neangajant: poate voi scrie, eventual nu voi scrie) modul imperativ (rozkazovací způsob): volej / zavolej! buď volán! modul condițional, timpul prezent sau timpul trecut (podmiňovací způsob, přítomný a minulý). - prezent: volal bych - trecut: byl bych volal, byl bys býval volal; byl bych býval volán (pasiv: aș fi fost chemat). NOTĂ Formele de condițional trecut au dispărut ca formă vie, în ceha colocvială; apar însă, deși nu des, în ceha scrisă. De asemenea, diateza pasivă aparține, aproape exclusiv, limbii cehe literare, fiind extrem de rară în ceha colocvială. După formă, deosebim forme verbale simple și forme verbale compuse. Formele verbale simple (jednoduché tvary) se exprimă printr-un singur cuvânt: volám, zavolám, volejme etc. Formele verbale compuse (složené tvary) sunt exprimate prin mai multe cuvinte, respectiv din formele indefinite (neurčité tvary) ale verbului cu sens deplin și din formele verbului auxiliar (pomocné sloveso) být: budu volat, volal jsem, je volán, bude volán, volal bych, byl by volán, byl bych volal, byl bych býval volal, buď volán, být volán etc. Acesta este un procedeu gramatical analitic, cunoscut și în multe alte limbi, inclusiv în română. NOTE 24

25 Caracteristicile verbului Formele de persoana a III-a, singular și plural, au fost inițial forme compuse. În decursul evoluției limbii, verbul auxiliar a fost eliminat. Ca atare, volal provine dintr-o formă mai veche *jest volal, volali provine din *jsou volali etc. Această evoluție se poate ușor reconstitui prin compararea cu unele forme dialectale și cu alte limbi slave. Limba slovenă, de exemplu, păstrează până azi verbul auxiliar a fi (biti) și pentru persoana a III a, singular și plural: (on) je me videl, ceh (on) mě viděl. În limba cehă colocvială, în situațiile relativ frecvente când verbul auxiliar nu mai este folosit, se folosește pentru a anula ambiguitatea pronumele personal, de exemplu já to věděl, ale... în loc de já jsem to věděl, ale... știam (asta), dar.... O situație similară se întâlnește în rusă. În ceha colocvială însă, folosirea pronumelui personal este mult mai frecventă, în comparație cu ceha literară, chiar în situații neambigue, de exemplu já tomu nerozumím nu înțeleg acest lucru, unde pronumele já este redundant. Nu se consideră forme compuse formele unde apar pronumele reflexive se și si, cum ar fi ptal se, myslí si etc. NOTĂ Doar uneori formele reflexive din cehă corespund unor forme reflexive din română: narodil se v Praze s a născut la Praga. În alte situații, reflexivul din cehă corespunde unei forme nereflexive în română: on se mě ptal, proč jsem to tak udělal (el) m a întrebat de ce am făcut așa / astfel. Verbul ceh ptát se a întreba cere, în plus, cazul genitiv. Este vorba de ceea ce numim recțiune verbală, slovesná rekce. În cazul citat, doar întâmplarea face ca forma de genitiv a pronumelui personal să fie identică celei de acuzativ. Alte paradigme flexionare au forme diferite pentru genitiv și acuzativ. Este necesar ca, în cursul asimilării limbii, să fie recunoscute toate componentele formelor compuse, chiar dacă, în destul de multe contexte, acestea sunt despărțite, nu compacte. De exemplu, construcția byl bych se na to býval rád podíval conține forma compusă byl bych se býval podíval. În cazul propoziției já jsem tam byl také pozván, forma compusă este, de fapt, byl jsem pozván, chiar 25

26 Verbul ceh dacă, în propoziție, ordinea din motive de topică (slovosled, lit. ordinea cuvintelor) este diferită. Forme compuse cu aby, kdyby sunt totdeauna forme ale modului condițional. De exemplu, în propoziția jen aby to všechno dobře dopadlo doar să iasă totul bine, forma compusă este dopadlo by. În cazul unei fraze precum kdyby bylo hezky, šli bychom na procházku dacă ar fi frumos, am merge la plimbare, formele compuse sunt bylo by (forma by este inclusă în forma kdyby) și šli bychom. Formele verbului auxiliar být nu se mai repetă în cadrul unei fraze (souvětí). De exemplu všechno nádobí jsme umyli a také [jsme] uložili do kredence, unde forma între paranteze drepte nu se folosește de facto: am spălat toate vasele și le-am pus în dulap. Româna respinge, de regulă, o asemenea construcție simplificată, nu putem spune am spălat vasele și pus în dulap, trebuie neapărat repetat auxiliarul și introdus și pronumele:... și le am pus în dulap. 26

27 Caracteristicile verbului Persoana și numărul verbului În funcție de subiect (podmět), verbele au trei persoane, iar numărul poate fi singular și plural. Prin desinența (terminația) sa, verbul indică și persoana și numărul. Doar în cazul unor paradigme verbale, persoana a III-a singular și plural au formă identică, de exemplu (on) mluví sau (oni) mluví (omonimie morfologică, morfologická homonymie). NOTE Limba slavă veche a avut și cazul dual, păstrat până azi numai în limba slovenă și în sârba luzaciană 1. Totuși, urme ale dualului pur formale însă, fiind lipsite de conținut categorial să găsesc și în limba cehă, în cazul flexiunii numeralului dva, dvě doi, două precum și în cazul unor cuvinte care se referă la părți ale corpului care sunt perechi, de exemplu ruka, ruce; oko, oči. În practica limbii, acest lucru nu influențează însă flexiunea verbală, deoarece verbul ceh contemporan nu mai are forme specifice pentru numărul dual. Așadar, vechile forme de dual se comportă ca un plural. În limba cehă colocvială, formele verbale care sunt în limba cehă literară identice la pers. a III-a singular și plural, de exemplu on / oni mluví sau on / oni musí, s-a extins terminația -ej / -ěj, de exemplu on mluví ~ oni mluvěj; on musí ~ oni musej etc. Drept urmare, în limba cehă colocvială confuzia de număr a fost anulată și, deci, a dispărut și omonimia morfologică. În finalul lucrării, vom discuta succint problemele legate de așa numita obecná čeština limba cehă colocvială, ele făcând de asemenea parte din procesul asimilării limbii cehe contemporane până la nivelul unei conversații uzuale. 1. Idiom slav, provenit din vechea limbă polabă (vorbită de slavii de pe Elba), azi dispărut. Este divizată în două dialecte, de sus și de jos, respectiv hornulužická a dolnolužická srbština. Este vorbită în estul Germaniei, mai ales în zona orașului Budyšin, german Bautzen. 27

28 Verbul ceh Dăm, spre comparație, trei exemple de flexiune verbală, revenind ulterior la modelele de flexiune. Acestea sunt, de altfel, tipurile principale de flexiune: dělat a face mluvit a vorbi nést a duce, a purta I (já) dělám mluvím nesu II (ty) děláš mluvíš neseš III (on, ona, ono) dělá [Ø]* mluví [Ø] nese I pl II pl III pl (my) děláme (vy) děláte (oni, ony, ona) dělají col. dělaj mluvíme mluvíte mluví col. mluvěj neseme nesete nesou * Simbolul Ø notează în lingvistică o desinență zero, respectiv absența unei desinențe specifice. NOTE Forma de politețe este, ca în limba română, persoana a II-a plural, așa numita vykání (folosirea formei vy, voi sau dumneavoastră), față de tykání (folosirea formei ty, tu). Trebuie reținut că, atunci când forma verbală conține și datele despre număr și gen, verbul auxiliar este la plural, dar participiul trecut activ este la singular, masculin sau feminin, în funcție de context: vy jste ale přišel dříve ați venit însă mai devreme (dv. de gen masculin) față de vy jste ale přišla dříve ați venit mai devreme (dv. de gen feminin). Evident, tot pluralul politeții este dedus și dintr-un context în care se folosește participiul trecut activ la plural, dacă e vorba de mai multe persoane: vy jste ale přišli dříve ați venit mai devreme, context în care pluralul propriu-zis sau pluralul de politețe (vykání) se deduce din context. Recomandarea este ca, în scris, să folosim majuscula pentru forma Ty (tu), dacă dorim să arătăm un anume respect persoanei respective, chiar dacă 28

29 Caracteristicile verbului o tutuim (tykání). La plural, este obligatorie folosirea majusculei în forma Vy dacă e vorba de adresarea politicoasă (către una sau către mai multe persoane vykání); forma cu minusculă, vy, se folosește exclusiv pentru a arăta un plural propriu-zis, unde nu este implicată o adresare politicoasă. Este echivalentul formei voi, nu dumneavoastră, dv., din română. În cehă, folosirea pluralului de politețe (vykání) este mai frecventă decât în română, unde tendința de a extinde pers. a II-a singular, sub influența limbii engleze, este mai pronunțată. De exemplu, poate fi dovadă de proastă creștere folosirea formei verbale cu ty (tykání) dacă se întâlnesc doi tineri de vârste apropiate, dar care nu s-au cunoscut anterior. Dacă din atmosfera discuției s-ar deduce că locutorii ar prefera o adresare mai apropiată cu ty (tykání), atunci cel ierarhic superior sau cel de vârstă ceva mai mare sau persoana de gen feminin poate sugera folosirea formei verbale cu ty (tykání). Atenție însă la reacțiile interlocutorilor și nu forțați nota dacă folosirea formei ty (tykání) ar părea nepotrivită sau nelalocul său și poate conduce la urmări neplăcute. În unele contexte, de exemplu într un restaurant, forma de politețe poate fi persoana a III a singular (eventual plural), de exemplu ospătarul poate întreba co si paní přeje ce dorește doamna? în loc de co si přejete, paní? Acest lucru este posibil și în română, ca atare într o asemenea situație nu există nicio diferență, formală sau informală, între situațiile din cehă și din română. În caz de adresare unei persoane necunoscute în diverse situații, este obligatorie folosirea pluralului de politețe vy (vykání) precedată de o formulă introductivă precum prosím Vás vă rog, de exemplu prosím Vás, kde je nejbližší pošta vă rog, unde este cel mai apropiat oficiu poștal?, nicidecum formula EXCLUSIV ROMÂNEASCĂ nezlobte se nu vă supărați care, în Republica Cehă, nu are niciodată rol de captatio attentionis captarea atenției (formulă semiotică prin care un locutor dorește să atragă atenția altei persoane deoarece va urma o întrebare sau un dialog). Ca alternativă introductivă, se poate folosi și formula buďte tak laskavý / laskav sau, la feminin 29