Introducere în studiul comparativ al limbilor slave

Transkript

1

2 Introducere în studiul comparativ al limbilor slave

3

4 Sorin Paliga Introducere în studiul comparativ al limbilor slave Editura Universității București 2012

5 Tabula Gratulatoria Aducem aici calde mulțumiri colegilor de la Universitatea din București și de la alte universități care ne-au acordat un sprijin prețios în finalizarea acestei lucrări. Îi cităm în ordine alfabetică: Conf. dr. Dagmar Maria Anoca slovacă Lect. dr. Anca Bercaru sârbă-croată Dr. Aliona Bivolaru ucraineană Boštjan Božič, lector de limba slovenă la Universitatea din București slovenă Prof. dr. Walter Breu, Universitatea din Konstanz, Germania slava molisană Conf. dr. Axinia Crasovschi rusă Prof. dr. Emilija Crvenkovska, Universitatea Sf. Kiril și Metodie, Skopje macedoneană Prof. dr. Gerd Hentschel, Universitatea Carl von Ossietzky, Oldenburg, directorul Institutului de Slavistică bielorusă Mgr. Hana Herrmannová, lector de limba cehă la Universitatea din București cehă și probleme de editare Dr. Lechosław Jocz, Institutul de Studii Sorabe polonă și cașubă Lect. dr. Marilena Felicia Luță (Țiprigan) slovacă Conf. dr. Mariana Mangiulea bulgară Prof. dr. Mihai Mitu slavă veche Prof. dr. Mihaela Moraru rusă Prof. dr. Octavia Nedelcu sârbă-croată Prof. dr. Tiberiu Pleter slavă veche Prof. dr. Lucia Wald lingvistică generală și comparativă Prof. dr. Eduard Werner, Universitatea din Leipzig, Institutul de Studii Sorabe soraba superioară și soraba inferioară

6 Cuprins Cuprins Cuvânt înainte Scrierea și transcrierea formelor Abrevieri xi xv xix Capitolul I 1 Indo-europenii. Locul slavilor în spațiul etno-cultural european 1 Câteva probleme generale 1 Proiecții spațio-temporale și problema relației limbă-cultură 5 1. Teoria nostratică Teoria euroasiatică 11 Teoria proto-boreală 11 Reconstituirea tabloului preistoric 14 Ce este satem și centum? 16 Indo-european v. ne-indo-european. 18 Ne-indo-european v. pre-indo-european 18 Câteva analize de caz 19 Slavii. Teoria balto-slavă 20 Idiomurile mileniului I e.n. 24 Latina 25 Greaca 26 Ilira 26 Originea albanezilor 27 Traca 28 Idiomurile celtice 29 Macedoneana veche 30 Limbile germanice 31 Limbile baltice 31 Idiomuri vest-iranice 32 Limbile ugro-finice 33 Alte limbi ne-indo-europene 33 Unde putem localiza patria străveche a slavilor 34 Rezumatul acestui capitol 36 v

7 Studiul comparativ al limbilor slave Capitolul II 41 Clasificarea limbilor slave 41 Slava veche 41 Alfabetul grec 42 Alfabetele slave vechi: glagolitic, chirilic, chirilic modern, valoare numerică, transcriere, comentarii 45 Note și observații 52 Alfabetul chirilic modern 54 Particularitățile slavei vechi 55 Elemente definitorii 56 Accentul și cantitatea vocalelor 60 Lichidele cu rol silabic 62 Sistemul consonantic arhaic 62 Elemente de morfologie 63 Verbul 63 Sfera nominală: substantivul, pronumele, adjectivul 75 Declinările I IV 77 Declinarea a V-a 78 Tabele flexionare 79 Flexiunea pronumelui 82 Adjectivul 86 Schema generală a apariției și evoluției limbii slave vechi 89 Clasificarea limbilor slave moderne 90 Limbile slave de sud 92 I. Grupul răsăritean: bulgara și macedoneana 92 Limba bulgară 94 Verbul 96 Sfera nominală 101 Articolul hotărât 102 Flexiunea nominală 103 Limba macedoneană 107 Fonetica 107 Verbul 109 Sfera nominală 112 II. Grupul occidental: sârba-croata, slava molisană și slovena 116 a. Arealul sârb-croat 116 Sârba-croata: caracteristici generale 118 Alfabetul 119 vi

8 Cuprins Fonetica 120 Verbul 125 Verbele auxiliare biti a fi și hteti a vrea, a voi 126 Timpurile compuse cu verbe auxiliare biti și hteti 127 Aoristul și imperfectul verbului biti 127 Sfera nominală 128 Flexiunea substantivelor masculine 128 Flexiunea substantivelor neutre 129 Flexiunea substantivelor feminine 130 Genul și numărul 131 Flexiunea adjectivelor 132 Gradele de comparație 133 Gradul superlativ 135 Pronumele 135 Diferențe dintre croată și sârbă 137 b. Slava molisană 140 Fonetica 141 Verbul 143 Conjugarea verbelor modale și auxiliare 145 Flexiunea verbelor 148 Flexiunea nominală 153 Substantivul 153 Adjectivul 157 c. Slovena 158 Fonetica 159 Verbul 163 Conjugările 163 Sfera nominală 165 Flexiunea substantivelor 166 Pronumele personal 167 Adjectivul 168 Limbile slave occidentale 169 a. Grupul ceho-slovac 169 Limba cehă 170 Verbul 171 Clasele de conjugare 174 Flexiunea nominală 175 Flexiunea adjectivelor 180 vii

9 Studiul comparativ al limbilor slave Limba cehă colocvială 181 Limba slovacă 183 Fonetica 183 Verbul 185 Sfera nominală 187 b. Grupul luzacian 190 Soraba superioară 191 Fonetica 191 Verbul 192 Verbele być a fi, hić a merge, chcyć a vrea, měć a avea, dać a da, jěsć a mânca 192 Conjugarea verbelor 193 Timpurile trecute 194 Aspectul 195 Flexiunea nominală 198 Soraba inferioară 200 Fonetica 200 Verbul 201 Verbele byś a fi, hyś a merge, kśěś a vrea, měś a avea, daś a da, jěsć a mânca 201 Conjugarea verbelor 202 Timpurile trecute 203 Flexiunea nominală 205 Lunile anului 207 c. Grupul lehitic (lechicki, lechický) 208 a. Polona 208 Fonetica 208 Verbul 213 Flexiunea verbului być a fi și a frecventativului bywać 215 Tipuri de flexiune verbală 215 Flexiunea nominală 219 Adjectivul 224 Pronumele 225 b. Limba cașubă 226 Fonetica 226 Verbul 229 Flexiunea nominală 231 c. Limba polabă 234 viii

10 Cuprins Fonetica 235 d. Slovina 237 Limbile slave de răsărit 238 a. Limba rusă 240 Fonetica 242 Accentul 243 Flexiunea verbală 245 Verbele быть și име ть (име ться) 248 Flexiunea nominală 248 Adjectivul 254 b. Limba ucraineană 256 fonetica 256 Verbul 262 Flexiunea nominală 266 Adjectivele 271 Pronumele 273 c. Limba bielorusă 274 Fonetica și scrierea 274 Verbul 277 Flexiunea nominală 278 Adjectivul 280 Pronumele 281 Capitolul III 283 Fonetica și lexicul limbilor slave 283 Câteva probleme generale 283 Zece probleme majore de lexic și de etimologie slavă 284 Fondul balto-slav și raporturile sale cu elementele 287 iranice, nord-trace și germanice 287 Lexicul 288 Relațiile familiale și reflexul lor în limbă 288 Arheometalurgie slavă 291 Fauna 293 Flora 295 Alimente de bază 297 Casa, curtea, satul, cetatea 298 Termeni sacri 300 Verbe din lexicul esențial 301 ix

11 Studiul comparativ al limbilor slave Verbele de mișcare 304 Vecinii protoslavilor 307 Interpretarea datelor 310 Câteva scheme de evoluție fonetică 314 Diferențierea satem ~ centum 314 Evoluția consoanelor aspirate 316 Consoane labio-velare 317 Evoluția fonemului indo-european s; situația fonemului ch (χ) 319 Vocalele neutre scurte 321 Metateza lichidelor 322 Alte legi de evoluție fonetică 323 Concluzii la acest capitol 324 Anexe la capitolul III 326 Anexa 1 Explicații la schema evoluției fonetice a limbilor slave 326 Anexa 2 Evoluția ierurilor de la faza preistorică până în limbile slave moderne 328 Anexa 3 Evoluția nazalelor de la faza preistorică până în limbile slave moderne330 Anexa 4 Glottocronologia și listele Swadesh 332 Capitolul IV 349 Relațiile româno-slave 349 Problema celor mai vechi împrumuturi slave în limba română 350 Un tablou istoric 353 Slověninъ, pl. Slověne 354 Numeralul slav sъto o sută 361 Un tablou etno-lingvistic și arheologic 365 Împrumuturi și interferențe 368 Slavismele limbii române 371 Vocalele 376 consoanele 378 Câteva concluzii la acest capitol 380 Interferențe lingvistice în mileniul I: români, slavi, albanezi 382 Anexe la Capitolul IV 389 I. Cele 4 ipoteze privind patria străveche albaneză 389 II. Ipoteze privind glottogeneza slavă 392 Referințe 395 Indice tematic 413 Indice de cuvinte 419 x

12 Cuvânt înainte Cuvânt înainte Se observă de mai mulți ani nevoia unei introduceri în studiul comparativ al limbilor slave, o lucrare care să corespundă programei de studii a departamentului de filologie slavă a Universității din București și, avem speranța și a altor instituții similare din țară. Ne-am propus, prin urmare, o abordare comparativ-istorică, în care atenția se va concentra asupra situației limbilor slave în context larg indo-european și chiar mai larg, nostratic pentru a folosi un termen tot mai des folosit în ultimele decenii. Nu am evitat discuțiile referitoare la înrudirea dintre limbile indo-europene (limbile slave fiind un grup al acestei familii) și alte limbi răspândite în spațiul euro-asiatic, limbile uralice și limbile altaice, în primul rând. O nouă lucrare dedicată studiului comparativ al limbilor slave ni se pare justificată și dacă ținem seama de faptul că ultimele lucrări dedicate domeniului indo-european, în general, au apărut în România în urmă cu câteva decenii: Simenschy-Ivănescu 1981; Vraciu 1982 [1981] și Wald-Slușanschi Aceste lucrări sunt de mult epuizate și deja greu accesibile. Am încercat să preluăm tot ce este mai bun și mai valoros în acest lucrări, ducând mai departe tradiția studiilor de indo-europenistică și de slavistică de la noi din țară, a căror vechime a depășit 150 de ani, avându-l pe B. P. Hasdeu promotor în a doua jumătate a secolului al 19-lea. Nu ne putem face iluzii: studiul comparativ al limbilor, oricărei familii ori oricăror familii ar aparține acestea, nu este o sarcină ușoară. Comparatistica presupune cunoștințe multiple în abordarea unor limbi diferite, pe cât posibil din familii diferite, pentru a da consistență și relevanță datelor analizate. Din acest punct de vedere, studenții Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București și, în acest cadru, și studenții la departamentul de slavistică, au un avantaj ce nu poate fi neglijat: studiază în general limbi din familii diferite: o limbă slavă și o limbă germanică (de regulă engleza, dar și germana ori alte limbi germanice) ori o limbă slavă și o limbă romanică (franceza, spaniola, italiana, uneori și portugheza) etc. Ca atare, abordarea comparativ-contrastivă nu le este străină, chiar dacă accentul nu se pune cum este și firesc pe un studiu etimologic și / sau comparativ. Totuși, o asemenea abordare conduce la o mai bună și o mai rapidă înțelegere a raporturilor dintre limbi, în context restrâns relația în cadrul limbilor slave ori mai larg relațiile dintre limbile slave, pe de o parte, și alte limbi, pe de altă parte. La urma urmelor, acesta este și elementul cel mai interesant: plasarea limbilor slave într-un larg context indo-european și xi

13 Studiul comparativ al limbilor slave studierea lor tocmai în acest context. Numai astfel analiza comparativă capătă consistență și sens, deoarece studenților le va fi mai ușor să observe, pe de o parte, asemănările dintre limbile slave și, pe de altă parte, deosebirile dintre ele și, la scară mai mare, asemănările, dar și deosebirile, dintre limbile indo-europene. În ultimele decenii, se conturează tot mai multe ipoteze care postulează înrudirea limbilor indo-europene într-un cadru mai larg, euro-asiatic, respectiv o înrudire străveche, anterioară expansiunii indo-europenilor, dintre limbile indo-europene, uralice și altaice (uzual numite și turcice ). Deși domeniul este vast pentru o prezentare accesibilă studenților, o scurtă introducere în acest tip de analiză este astăzi, credem noi, bine venită, fie și numai pentru a deschide noi perspective de cercetare și de analiză. Limbile au fost, de milenii, într-o continuă relaționare, într-un proces totdeauna dinamic. Asemenea analize ample au devenit tot mai frecvente și în țări slave Rusia, Cehia ori Slovenia în diverse studii datorate unor lingviști care, prin firea lucrurilor sunt, dacă nu explicit, măcar implict, și slaviști. Pot fi citați aici Bojan Čop (Slovenia), Illyč-Svityč și Nikolaj Dmitrievič Andreev (Rusia, respectiv fosta Uniune Sovietică), Václav Blažek (Cehia) etc. Și autorul acestor rânduri a făcut o prezentare a problemelor în acest context la Congresul Internațional al Slaviștilor de la Ljubljana, Slovenia, august 2003 (publicată ulterior într-o formă amplificată, Paliga 2007). Ținând seama de toate acestea, dar și de alte elemente, cum ar fi pregătirea practică a studenților, al căror prim țel este să vorbească fluent limbile străine, iar apoi să facă eventual și analize structural-etimologice, acest curs caută să țină seama de aceste realități, respectiv încearcă să ofere, pe de o parte, o analiză comparativă care să permită studenților să sesizeze asemănările dintre limbile slave și, astfel, să le poată înțelege cu mai mare ușurință, fără a atinge neapărat nivelul fluenței care, știm, nu este ușor de atins. Este, de altfel, dificil să ne imaginăm că putem vorbi cursiv toate limbile, nu este însă deloc dificil să credem că, dacă orizontul cunoașterii este lărgit, atunci și sensul multor cuvinte reiese cu mai multă claritate din context. Pe de altă parte, într-un plan analitic-structural, cursul dorește să ofere, tuturor celor care aspiră la mai mult, o perspectivă comparativă și analitică în acord cu ultimele cercetări în domeniu. Chiar dacă sunt prezentate accesibil, unele date la nivelul anului II III de studiu, iar altele la nivel de masterat, informațiile nu sunt vulgarizate ori excesiv simplificate. Am pornit de la premisa că fiecare student, indiferent de nivel, își poate însuși ceea ce consideră util ori necesar nivelului său de studii și domeniului său de interes. De asemenea, orice cititor pasionat de chestiunile de comparatistică va găsi aici suficiente informații care să-l introducă în problemele specifice comparatisticii ori, la un nivel superior, să-și completeze cunoștințele deja existente. Avem speranța că am reușit să oferim, în acest fel, o lectură modulară, adaptabilă nevoilor mai multor categorii de cititori. Lucrarea este structurată în patru capitole, care se pot citi și ca patru lucrări de sine stătătoare. xii

14 Cuvânt înainte În sfârșit, facem precizarea că o parte dintre informațiile cuprinse aici se regăsesc, deși abreviate ori prezentate uneori diferit, în lucrarea Lingvistica și arheologia slavilor timpurii. O altă privire de la Dunărea de Jos, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște Fiind o primă încercare de dialog interdisciplinar lingvistic istorico-arheologic, concepută la nivelul haute vulgarisation, așadar accesibilă unor categorii mai largi de cititori, aici am dorit o abordare tehnică, lingvistică, considerând că problemele generale ori de interferențe istorice și culturale le-am abordat deja în lucrarea amintită, scrisă împreună cu un arheolog, specialist în perioada migrațiilor, Eugen Silviu Teodor. De atunci până acum, respectiv în ultimii doi-trei ani, nu s-au acumulat date esențialmente noi, ca atare nu am simțit nevoia unor revizuiri a datelor prezentate atunci. Ar fi vorba, mai degrabă, de unele nuanțări, mai ales atunci când vorbim de interferențele româno-slave, de problema substraturilor în sud-estul european, de evoluția romanității răsăritene după sec. VI e.n. În fond, o lucrare cum este și aceasta nu poate fi un scop în sine, ci o cale de a analiza și, dacă e cazul, de a clarifica acele detalii discutate și, nu rareori, disputate de-a lungul timpului. Nu ascundem faptul că am fost și suntem, cu argumente, un adversar al ipotezelor care văd o masivă influență slavă asupra limbii române, cu diverse variante de lucru, în funcție de epoca istorică. În realitate, lucrurile sunt mult mai complexe, la nivelul secolelor VI IX e.n. având loc un proces îndelungat, convențional comprimat în paginile unei cărți, în care un rol esențial s-a atribuit și moștenirii autohtone (tracă și traco-dacă în arealul carpatic-egeean, iliră în arealul vest-balcanic și adriatic), care s-a îmbinat cu elemente de romanizare (fenomen în sine dinamic și, prin amploarea sa, complex) și de diverse elemente migratorii, în care idiomurile slave, la rândul lor, au avut o evoluție multiseculară. Altfel spus, mileniul I al erei noastre reiese în urma analizelor de tip istoric, arheologic și lingvistic mai dificil de analizat decât părea în multe lucrări, mai degrabă ideologizante decât științifice. Deloc lipsită de importanță este etnogeneza spațiului central- și sud-est european, care pune, pe de altă parte, noi și felurite probleme de interpretare. Nu trebuie ascuns faptul că, în rândurile noilor generații de istorici și de arheologi (mai ales), mai puțin în rândurile lingviștilor, au apărut noi tendințe de interpretare a istoriei României și a istoriei în general, fapt care afectează mai mult sau mai puțin și analiza lingvistică-etimologică. Aceste noi tendințe nu ni se par totdeauna și neapărat pozitive, fiind în multe cazuri o reacție la modul rigid și, deloc rar, găunos de cercetare și de analiză din perioada comunistă. Din păcate, noile abordări, adesea pe un ton critic, arogant-ironic, nu oferă și soluții noi unor probleme vechi. Ca atare, dacă am fost critici pe alocuri, am încercat totodată să oferim și alte soluții, alte explicații, alternative de lucru ori măcar de discuții. În fața unor asemenea situații, ne-am făcut, sperăm, datoria de a prezenta cititorilor studenți sau colegi de breaslă, poate și altor categorii de cititori un material interesant, variat, bogat, comentarii la obiect, critici justificate și, dacă am considerat util ori necesar, am xiii

15 Studiul comparativ al limbilor slave propus noi căi de cercetare și de discuții. Este posibil, chiar probabil, ca unele dintre afirmațiile noastre să conducă la discuții polemice. În măsura în care vor fi constructive, dacă vor conduce la abordări coerente, superioare celor din anii trecuți, inclusiv înainte de 1990, atunci ne bucurăm că putem oferi și alte soluții, alte explicații, alte ipoteze. Cercetarea științifică este un continuu dialog și, nu rareori, bazată pe discuții contradictorii. Nici ipotezele expuse aici nu pot avea alt curs. Mulțumim tuturor celor care, de-a lungul anilor, ne-au sprijinit în studiile noastre, ne-au făcut observații și sugestii, adesea și critici constructive: prof. dr. Dorin Gămulescu; prof. dr. Grigore Brâncuș; prof. dr. Lucia Wald; prof. dr. Mihai Mitu; prof. dr. Anca Irina Ionescu; și încă mulți alții. Mulțumim, de asemenea, tuturor colegilor de la Universitatea din București și de la alte universități, citați în Tabula Gratulatoria, care și-au adus contribuția în elaborarea acestui volum, mai ales în capitolul al II-lea. Aducem un pios omagiu tuturor celor care nu mai sunt printre noi și ale căror contribuții le-am folosit în elaborarea acestui volum. Sperăm ca noile generații să găsească aici noi surse de inspirație și un imbold pentru mai mult și mai bine. Sorin Paliga București, aprilie-iulie; noiembrie-decembrie 2011; iunie-iulie 2012 xiv

16 Limbile slave Limbile slave: o definiție Există trei mari grupe lingvistice în Europa modernă: limbile romanice urmașele latinei populare din Imperiul Roman; limbile germanice urmașele unei presupuse germanice comune și limbile slave urmașele unei presupuse slave comune. Acestei trei mari grupe lingvistice sunt ramificații ale unei limbi preistorice numite indo-europeană. În capitolul I vom analiza geneza limbilor indo-europene în raport cu alte limbi din arealul nord-pontic Urali Marea Nordului (preponderent limbile uralice și altaice), iar în capitolul al III-lea vom analiza elementele lexicului și evoluția la limbile slave moderne. Teoriile moderne privind apariția și evoluția limbilor au reconsiderat, în ultimele decenii, ipotezele mai vechi care susțineau că un grup de limbi ar deriva dintr-o limbă comună : indo-europeană comună, germanică comună, italică comună, slavă comună, română comună (un idiom ideal, presupus a sta la baza tuturor dialectelor limbii române, nord- și sud-dunărene) etc. Cercetările de antropologie culturală sugerează, mai degrabă, tendințe convergente și divergente în evoluția limbilor, nu existența unei limbi comune. Dacă realitățile lingvistice vechi sunt greu de reconstituit, putem analiza cu mai multă ușurință realitățile din timpurile moderne. Astfel, unitatea remarcabilă a limbii engleze moderne nu se explică printr-o engleză comună, ba chiar din contra: dialectele din arealele de origine ale coloniștilor vorbitori de limba engleză (Marea Britanie și Irlanda) sunt mult mai divizate dialectal decât engleza vorbită în America de Nord, în Australia, în Noua Zeelandă și în diverse alte areale din Asia și din Europa, ca limbă maternă ori ca a doua limbă. Deși răspândirea limbii engleze în epoca modernă a avut alte condiții și alte motivații decât răspândirea limbilor în perioadele preistorice, putem aprecia că ceea ce am numit convențional limbă comună nu a corespuns niciodată unei realități, ci reprezintă proiecții abstracte, ideale, utile discursului lingvistic-etimologic, bazat, de multe ori, pe reconstrucții, pe presupuneri, pe ezitări. Limbile slave, pentru a ne apropia de tema căreia îi dedicăm acest volum, sunt, în lumina ultimelor cercetări, rezultatul unei amalgamări de vorbitori a unor idiomuri indo-europene de tip satem (în capitolele I și III vom analiza semnificația termenilor centum și satem), respectiv fondului (ori stratului) balto-slav i se adaugă elemente iranice și traco-dace tardive, probabil carpice, dar și elemente germanice și ugro-finice. Din amalgamarea acestor elemente rezultă limbile slave, idiomuri predominant sintetice, cu un lexic specific, comun majorității limbilor familiei; o structură gramaticală în care verbul este marcat de categoria aspectului; o flexiune nominală în general bogată, cu 6 7 cazuri (cu excepția limbilor bulgară și macedoneană); un sistem derivațional bazat pe prefixare și pe sufixare. Cele mai apropiate de limbile slave sunt limbile baltice (lituaniana, letona și prusiana, ultima fiind azi o limbă stinsă) precum și limbile din familia iranică, de exemplu persana. Structura limbilor slave moderne este destul de apropiată xv

17 Studiul comparativ al limbilor slave de latină, motiv pentru care cei care stăpânesc suficient de bine gramatica limbii latine reușesc să stăpânească, mai repede și mai bine, și structurile unei limbi slave. Pentru istoria limbii și a culturii române, studierea limbilor slave este, am putea spune, o necesitate, deoarece primul popor romanic pe care l-au întâlnit slavii au fost românii, numiți vlahi, valahi, etnonim care, în limbile slave occidentale, se referă la italieni (în polonă, slovenă, cehă). Cele mai vechi și mai îndelungate relații lingvistice și culturale le-au avut (proto)românii cu strămoșii slavi ai bulgarilor și, ulterior, cu sârbii. Cu alte limbi slave, româna a avut relații (mult) mai târzii, adesea ocazionale. Este și motivul pentru care, în capitolul al II-lea, analiza limbilor slave pornește cu limbile slave de sud. Introducerea în studiul comparativ al limbilor slave este, probabil, cea mai amplă lucrare de acest fel care apare la noi în țară. Sperăm ca, prin materialul prezentat și analizat, ne-am ridicat la nivelul așteptărilor și al exigențelor științifice. De-a lungul timpului, studiilor de slavistică le-au dedicat lucrări, succinte sau ample, numeroși filologi și lingviști români: B. P. Hasdeu (filolog și lingvistic, slavist și indo-europenist, editor de texte vechi și scriitor), Ioan Bogdan, Ariton Vraciu, Gheorghe Mihăilă, Pandele Olteanu și generația care ne-a fost și nouă îndrumătoare în slavistică: Lucia Djamo-Diaconiță, Mihai Mitu, Tiberiu Pleter, Elena Lința, Emil Vrabie. Multe pagini din acest volum sunt datorate sugestiilor unor colegi de la Universitatea din București, dar și de alte universități europene. I-am specificat în Tabula Gratulatoria. De fapt, preocupările de etimologie ori, în general, legate de raporturile româno-slave sunt mult mai vechi, începând cu Grigore Ureche, cu Miron Costin și continuând cu Dimitrie Cantemir. Și Ioan-Budai Deleanu a avut preocupări lingvistice, în general mai puțin cunoscute (Mitu 2001: 155 ș.u.). Începută ca disciplină distinctă în cadrul studiilor de filologie în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, slavistica românească s-a dezvoltat continuu, cu un avânt deosebit după al doilea război mondial, desigur și în contextul exagerării importanței slavilor, mai ales a rușilor, în arealul central- și est-european. Odată depășit momentul politic al anilor 50 și începutul anilor 60, slavistica românească a intrat pe un făgaș normal de dezvoltare, extinzându-se orizontal prin studierea majorității limbilor slave la Universitatea din București și prin studierea unor limbi slave la alte universități din țară și vertical prin aprofundarea studiilor de filologie și de lingvistică. Sunt puține limbi slave care nu se studiază sistematic în universitățile din România: soraba (cu cele două dialecte), bielorusa și slava molisană. Limba macedoneană, care s-a studiat la nivel de lectorat în perioada la Universitatea din București, se predă acum, tot la nivel de lectorat, la Universitatea din Craiova și, ocazional, și la Universitatea din Constanța. Cu aceste precizări, constatăm cu satisfacție că lingviștii și filologii români, având și sprijinul lectorilor străini, acoperă aproape integral domeniul slav, prin cursuri și seminare de limbă, de literatură, de cultură, de filologie. Volumul de față se încadrează, așadar, în tendința generală a dezvoltării slavisticii românești și este, sperăm, un pas înainte în cercetarea lingvistică și filologică românească. xvi

18 Limbile slave Răspândirea limbilor slave și vorbitorii lor În elaborarea acestui volum, nu am pornit de la premisa că există limbi slave importante și limbi slave neimportante. Sigur, nu ignorăm faptul că limba rusă a avut o expansiune remarcabilă în epoca modernă. Din punct de vedere istoric și etimologic însă, nu această limbă este relevantă limbii române, ci în primul rând limba bulgară și, în al doilea rând, limba sârbă, limbi cu relativ puțini vorbitori. În același timp, nu putem ignora componenta demografică în evoluția unei limbi, care face parte din studiile de antropologie culturală. Nu trebuie însă uitat că elementul demografic a cunoscut transformări majore în ultimele 2 3 secole. Astfel (redăm după Krupa și Genzor 1996: 37 ș.u.), în sec. XVI, limba europeană cu cei mai mulți vorbitori era franceza (14 milioane), urmată de germană (12 milioane). Engleza avea, pe atunci, circa 5 milioane de vorbitori, iar rusa doar 3 milioane. La începutul sec. XIX, după războaiele napoleoniene, situația de schimbase radical: franceza era încă pe locul întâi, cu 32 de milioane de vorbitori, dar pe locul al doilea era rusa, cu aproape același număr de vorbitori. După al doilea război mondial, limba europeană cu cel mai mare număr de vorbitori era rusa (circa 120 de milioane), urmată de germană cu, 95 de milioane de vorbitori. Ucraineana se află pe locul al IV-lea (cu 40 de milioana de vorbitori), iar polona pe locul al V-lea, cu 35 de milioane de vorbitori. (Sigur, engleza are o situație specială, numărul total de vorbitori, răspândiți pe toate continentele, fiind azi de peste 400 de milioane). Conform datelor de care dispunem astăzi, estimările privind numărul de vorbitori ai limbilor slave sunt cele din tabelul de mai jos (în milioane de vorbitori ca limbă maternă). Am coroborat datele din Krupa și Genzor 1996; Dalby Numărul total de vorbitori slavi este estimat la peste 275 de milioane, dintre care cei mai numeroși sunt rușii, peste 175 de milioane; apoi polonezii și ucrainenii, cu circa 40 de milioane de vorbitori. Ceilalți vorbitori de limbi slave reprezintă comunități relativ mici, sub 20 de milioane de vorbitori. Este situația actuală, la final de secol XX și început de secol XXI. Comunități slave trăiesc și în România: bulgari (în sudul României, inclusiv în zona Bucureștilor), sârbi (mai ales în Banat), croați (o comunitate de vorbitori de sârbă-croată de confesiune catolică, de asemenea în Banat, zona Carașova), slovaci (în Bihor, zona Arad-Oradea), cehi (în munții Banatului), ucraineni (în Maramureș și în Bucovina), polonezi (în Bucovina), ruși lipoveni (așa-numiții staroveri, adică ruși de rit vechi, mai ales în Dobrogea și în unele zone ale Moldovei). Tabelul următor indică numărul de vorbitori din țara de origine precum și estimări privind numărul aproximativ de vorbitori de țările vecine, unde reprezintă minorități semnificative. xvii

19 Studiul comparativ al limbilor slave * Nu am diferențiat vorbitorii de sârbă-croată pe criterii confesionale ori politice. Dat fiind conflictul interetnic și interconfesional din anii 90, o delimitare precisă pe alte criterii decât cele lingvistice este iluzoriu și nu constituie subiectul acestui volum. ** Așadar, în jur de o mie de vorbitori nativi. *** Conform recensământului din anul Numărul real de vorbitori de cașubă poate fi estimat la circa , după unele surse chiar o jumătate de milion. xviii Bulgară Macedoneană Sârbă-croată * Slavă molisană Slovenă Cehă Slovacă Sorabă (sup. și inf.) Polonă Cașubă Rusă Ucraineană Bielorusă Nr. aprox. de vorbitori în țara de origine 8, ,001 ** 2 10,5 4,4 0,1 35 0,05 *** ,5 Nr. aprox. de vorbitori în țări limitrofe 0,5 sub 0,1 0, ? Comentarii Minorități bulgare sunt în România, Rep. Moldova și Ucraina Limba macedoneană modernă (slavă) nu este urmașa limbii macedonene antice. În Bulgaria, este considerată un dialect al limbii bulgare. Aspectele psiho-lingvistice ale sârbo-croatei, care are acum patru variante literare (bosniacă, croată, muntenegreană și sârbă) sunt discutate în Capitolul II. Idiom slav de tip štokavian vorbit pe coasta estică a Italiei Se vorbește în estul Germaniei. Toți vorbitorii de sorabă (sau de sârbă luzaciană) sunt bilingvi. Polona se vorbește în comunități relativ compacte din țările vecine precum și în emigrație Se vorbește în nordul Poloniei, în zona Gdańsk Sopot. A fost mult timp considerată un dialect al limbii polone Numărul total de vorbitori este estimat la 175 mil., dintre care peste 100 de mil. în Rusia (aprox. 80 % din populația Rusiei) Ucraineana este declarată limbă maternă de aproape 80 % din populația Ucrainei Mai apropiată de ucraineană decât de rusă

20 Scriere și transcriere Scrierea și transcrierea formelor Dat fiind faptul că în lucrare apar diverse forme slave, scrise cu caractere latine și chirilice (inclusiv în scrieri chirilice vechi), facem aici doar o scurtă prezentare generală. Problemele de transcriere a alfabetelor glagolitic și chirilic vor fi discutate într-un capitol aparte. Sunt citate și alte exemple, în diverse limbi indo-europene și ne-indo-europene; acestea apar în alfabet latin, dacă e uzual, sau transcrise cu alfabet latin, folosindu-se diverse semne diacritice, conform normelor științifice. Transcrierea formelor din limbile slave În cazul limbilor slave moderne care se scriu cu alfabet latin (cehă, croată, slovacă, polonă), se folosește forma din limba de origine. În cazul limbii sârbe, se folosește varianta cu litere latine care, în cele mai multe cazuri, este identică formei croate. Diferențele dintre cele două variante sunt discutate în capitolul dedicat acestor limbi. În cazul formelor din limbi slave notate cu alfabet chirilic (rusa, ucraineana, bulgara, macedoneana), am folosit, în general, grafia chirilică uzuală în aceste limbi și, dacă se justifică într-o discuție comparativă, am adoptat transcrierea fonetică uzuală în lucrările de slavistică (de exemplu chirilicele ч, ц, ш, щ, ж etc. au fost transcrise prin, respectiv, č, c, š, šč, ž etc. Ierurile ь și ъ au fost păstrate ca atare în cuvintele din slava veche, deoarece transcrierea lor prin ĭ și, respectiv, ŭ poate conduce la false impresii etimologice (vezi discuția despre numeralul sъto, care reflectă o situație tipică de eroare etimologică din cauza unei transcrieri simplificate). Am folosit variantele care au deja forme românizate consacrate, de exemplu Moscova nu Moskva, Praga nu Praha, Varșovia nu Warszawa etc., exceptând situațiile când se face analiza lingvistică-etimologică, caz în care păstrăm forma originală pentru claritatea analizei. O listă sumară a normelor și a convențiilor de transcriere este următoarea (detaliile vor fi discutate în capitolele dedicate acestor limbi): xix

21 Studiul comparativ al limbilor slave Vocalele vocalele cu accent ascuțit (á, é, í, ó, ú, ý) și cu cerc deasupra (numai ů, în cehă) prezente în cehă și în slovacă notează vocale lungi (nu accentuate, accentul tonic fiind în aceste limbi - întotdeauna pe prima silabă ); în polonă, ó notează vocala u, care alternează cu o în cursul flexiunii. De exemplu, numele orașului Łódź se pronunță /wuč i /, cu w ca în engleză (simbol fonetic ʊ), dar w Łodzie, vwoǧ i e la Łódź. vocala ä din slovacă notează un e deschis (e ), ca în germană (Umlaut); în limba contemporană, pronunția este identică celei pentru [e]. ě (cehă și transcriere chirilică) notează secvența ie și înmuierea consoanei precedente. vocalele nazale slave vechi ѧ ѩ ѫ ѭ se transcriu uzual printr-un diacritic, numit ogonëk, sub vocalele e și o, așadar (în ordinea de mai sus) ę ję ǫ jǫ, unde j arată că este vorba de o vocală preiotată (precedată de semivocala i); în polonă, vocala nazală ǫ este notată ą. Așa-numitele ier mare (Ъ ъ) și ier mic (Ь ь) din slava veche nu s-au păstrat în limbile slave moderne. Se pronunțau, probabil, ca ŭ (u scurt), respectiv ca ĭ (i scurt). Atunci când apar și în limbile moderne care folosesc alfabetul chirilic, ele notează alte sunete decât în slava veche; astfel, litera ъ din bulgară notează sunetul ă din română (și ë din albaneză), iar ъ din rusă și din bulgară notează înmuierea consoanei precedente. Le folosim aici numai când facem referire la forme vechi slave. Consoanele c notează sunetul românesc ț în toate limbile slave scrise cu alfabet latin și tot astfel când se transcrie din chirilic č (cehă, slovacă, croată, sârbă) notează secvențele ce, ci din română; litera ć apare în sârbăcroată și polonă și notează un č înmuiat care, de asemenea, în polonă apare și în secvența ci secvența ch notează sunetul h din română (cehă, polonă, slovacă) h notează același sunet ca în română în cazul transcrierii formelor chirilice precum și același sunet în sârbă-croată sau un h sonor gutural (cehă, slovacă, ucraineană) față de ch care notează sunetul similar din română [h, IPA χ]; pentru a evita confuzia ch/h, vom nota prin ch sunetul h din română în cazul transcrierii formelor chirilice, iar h va nota sunetul gutural sonor din cehă, slovacă și ucraineană xx

22 Scriere și transcriere ď, ť (cehă) notează d și t palatalizate (înmuiate), asemănător pronunției bănățene j notează totdeauna în limbile slave semivocala i (ca în rom. iar, iată); în unele gramatici slave, cum ar fi gramatica cehă, semivocala j este considerată consoană (înmuiată, echivalentă unei consoane fricative sau palatale). Simbolul IPA este j sau i k este totdeauna dur, ca în casă, care grafemul ł, Ł apare numai în polonă și notează semivocala w ca în eng. water; provine din evoluția lui l, pronunțat inițial emfatic, ca în rusă și în engleză. Simbol IPA ʊ ň notează un n moale (cehă) ca și ń (polonă) ř (cehă) notează un sunet aproximabil secvenței rj din română (transcris prin ɽ) š notează rom. ș; polon ś și secvența si notează un ș moale, față de polon sz care notează un ș tare, echivalent cu š din celelalte limbi slave ž notează rom. j (ca în jar, jale); pol. ż notează tot sunetul ž (rom. j) dur, iar ź notează un ž (j) moale Accentul În cehă și în slovacă este pe prima silabă (ca în maghiară și în finlandeză). Este, aproape totdeauna, tot pe prima silabă în limba sorabă (sau luzaciană; excepție fac unele împrumuturi). În polonă, este aproape totdeauna pe penultima silabă (accent paroxiton), iar în macedoneană este proparoxiton (pe a treia silabă de la sfârșitul cuvântului, dacă e plurisilabic). În celelalte limbi slave, este variabil (poate fi pe orice silabă) și mobil (se poate schimba în cursul flexiunii și pe alte silabe). În general, accentul nu este marcat în scris, cu excepția primelor lecții din manuale, când din rațiuni didactice este marcat grafic, de regulă prin accentul ascuțit ( ). Slovena precum și sârba-croata au și accent intensiv (expirator) și accent tonic (muzical sau calitativ); în manuale și în dicționare, acest tip de accent este notat prin diverse convenții grafice (vezi detalii în subcapitolele dedicate acestor limbi). Ca regulă generală, trebuie reținut că limbile slave care au accent variabil și mobil nu notează grafic accentul decât în manuale și în dicționare, indiferent dacă este folosit alfabetul latin ori chirilic. Vom reveni asupra acestei chestiuni odată cu prezentarea acestor limbi. xxi

23 Studiul comparativ al limbilor slave Notarea secvențelor fonetice reconstituite Conform tradiției, reconstrucția fonemelor neatestate, notate de regulă cu simbolul asteriscului [*], este însoțită de convenții grafice, utilizate și în transcrierea textelor dialectale, de exemplu. În ultimii ani, se folosește tot mai mult transcrierea IPA (International Phonetic Association), dar numeroși autori, mai ales autorii lucrărilor dedicate limbilor indo-europene sau altor familii de limbi, folosesc și alte transcrieri. De exemplu, pentru transcrierea textelor dialectale ale limbii române, de-a lungul timpului s-au folosit șapte metode de transcriere. Nu trebuie uitat că, totuși, ezitări apar și în transcrierile oficiale ale consorțiului Unicode. De exemplu, fonemul ceh ř se transcrie fie ɼ fie r (ultima formă fiind cea recomandată de Academia Cehă). Pentru polonă, fonemele specifice ś și ź se transcriu ɕ și, respectiv, ʑ. Vezi tabela completă la adresa În acest volum am folosit, pe cât posibil, transcrierile actualizate conform IPA, în măsura în care acest lucru a fost posibil pe baza bibliografiei existente. Dat fiind că procesul adoptării unor norme unitare este nefinalizat, având un ritm relativ accelerat în ultimul timp, dar cu ezitări și discuții contradictorii, nu am insistat asupra acestei chestiuni. În măsura în care se va putea vreodată conveni asupra unui mod unitar de transcriere fonetică, acesta va fi adoptat gradual, pe măsură ce lingviștii vor clarifica chestiunile de detaliu. xxii

24 Abrevieri Abrevieri A (cazul) acuzativ (în tabelele sinoptice); altfel, ac. abl. (cazul) ablativ abr. abreviat, abreviere ac. (cazul) acuzativ, cf. A acc. accent alb. albanez, limba albaneză alt. altaic, specific limbilor altaice; cf. ural. anim. animat (se referă la substantive care denotă ființe), cf. inanim. arh. arhaic arm. armeană arom. aromân, limba aromână (armână) art. articol, articulat av. avestică, avestană bg. bulgar, bulgară, limba bulgară b.-r. bielorus, bielorusă, limba bielorusă c. ceh, cehă, limba cehă caș. cașub, cașubă, limba cașubă (din grupul lehitic) chir. chirilic clas. clasic, referitor la faza clasică a unei limbi, uzual la latină cond. (modul) condițional conj. conjugare (verbală) cr. croat, croată; se referă la formele specifice doar variantei croate a limbii sârbe-croate (cf. s. și s.-cr.) D (cazul) dativ (în tabelele sinoptice); altfel, dat. dat. (dazul) dativ desin. desinență dial. dialect(al) xxiii

25 Studiul comparativ al limbilor slave e.n. eng. est. era noastră; după Cristos, după Hristos, era creștină etc. Eng. C.E. Common Era, care înlocuiește gradual vechea formă A.D. Anno Domini englez, limba engleză estonă, limba estonă f. (genul) feminin fin. fon. fr. G gen. ger. glag. got. gr. I i.-e. inanim. inf. instr. interj. ipf. ir. iter. î.e.n. L lat. finlandeză, limba finlandeză fonetic, fonetică franceză 1. germanic, referitor la limbile germanice; 2. (cazul) genitiv (în tabelele sinoptice, altfel gen.) genitiv germană, germana modernă (Hochdeutsch) glagolitic gotică greacă, limba greacă (cazul) instrumental (în tabelele sinoptice); altfel, instr. indo-european, referitor la limba indo-europeană; cf. PIE și preie. inanimat (se referă la substantive care denotă obiecte sau abstracte), cf. anim. inferior (de exemplu sor. inf. = soraba inferioară) (cazul) instrumental, cf. I interjecție (aspectul) imperfectiv (al verbelor), cf. pf. irlandez(ă) (verb) iterativ (indică o acțiune repetată, repetabilă ori frecventă) înaintea erei noastre, înainte de Cristos/Hristos etc. În ultimii ani, eng. B.C.E. Before Common Era înlocuiește abrevierea B.C. Before Christ (cazul) locativ (în tabelele sinoptice); cf. loc. și prep. latin, latină xxiv

26 lat. p. leh. let. lit. liv. loc. latina populară, formă specifică latinei populare, colocviale lehitic, limbă lehitică (polona și limbile înrudite; sl. lechicki, lechický) letonă, limba letonă lituaniană, limba lituaniană livresc (cazul) locativ (numit prepozițional în rusă), cf. L m. (genul) masculin mac. mag. masc. N ND NFl NL NP NPp Abrevieri macedonean, macedoneană, limba macedoneană; toate referințele în acest volum sunt la limba slavă modernă, nu la macedoneana antică maghiară (genul) masculin (cazul) nominativ (în tabele), altfel nom. nomen Dei, nume de divinitate (teonim) nomen fluminis, nume de apă curgătoare (hidronim) nomen loci, nume de loc (toponim) nomen personae, nume de persoană (antroponim) nomen populi, nume de grup etnic (etnonim) n. (genul) neutru neart. NFl ngr. NL nom. per. pers. pf. PIE pl. plb. pol. postcl. nearticulat nomen fluminis, hidronim neo-grec, limba neo-greacă nomen locis, toponim (cazul) nominativ persană persoană (în flexiunea verbală) (aspectul) perfectiv (al verbelor), cf. ipf. proto-indo-european, referitor la o fază veche a evoluției limbii străvechi indo-europene; cf. i.-e. și preie. plural polab, polabă, limba polabă polon, polonă, limba polonă postclasic (se referă la limbile clasice, la latină și la greacă) xxv

27 Studiul comparativ al limbilor slave preie. prep. pron. prus. psl. pre-indo-european, referitor la idiomurile vorbite înainte de răspândirea limbilor indo-europene; cf. i.-e. și PIE (cazul) prepozițional (în rusă; numit locativ în celelalte limbi slave) pronume prusiană, prusacă, limba prusiană/prusacă (din familia baltică) protoslav r. rus, rusă, limba rusă refl. rom. reflexiv (pronume) român, română, limba română s. sârb, sârbă, limba sârbă; se referă la variantele specifice doar variantei s.-cr. sing. sl. slc. slo. sor. sup. toh. tran. sârbe a limbii sârbe-croate (cf. c. și s.-cr.) sârb-croat, limba sârbă-croată (vezi discuția la subcapitolul dedicat acestei limbi și argumentele pentru a folosi această sintagmă) singular slav, referitor la slavi în general și la limba lor slovac, slovacă, limba slovacă sloven, slovenă, limba slovenă sorabă, sârba luzaciană, cu două variante, superioară și inferioară superior (de exemplu sor. sup. = soraba superioară) toharică transcriere u. ucrainean, ucraineană, limba ucraineană ural. uralic, specific limbilor uralice; cf. alt. ural.-alt. uralo-altaic, specific limbilor uralice și altaice V (cazul) vocativ (în tabelele sinoptice); altfel, voc. v. vechi...; folosit pentru a semnala faza veche a unei limbi, de exemplu v. c. v.g.m. = vechi ceh, v. ir. = vechi irlandez; v. sl. = vechi slav etc. vechi german mediu (Mittelhochdeutsch) v. sl. vechi slav, referitor la cea mai veche limbă slavă atestată în scris voc. (cazul) vocativ xxvi

28 Indo-europeni și slavi Capitolul I Indo-europenii. Locul slavilor în spațiul etno-cultural european Câteva probleme generale Termenul indo-european s a născut, am putea spune, în urmă cu peste două secole. Tot mai mulți europeni ajunși pe toate continentele în urma marilor descoperiri geografice au început să studieze limbile localnicilor, iar când misionarii englezi au început să învețe limbile vechi indiene au constatat uimiți că multe cuvinte sanskrite sunt asemănătoare cuvintelor grecești și latine, limbi pe care aceștia le cunoșteau. Se consideră că data de naștere a sintagmei indo-european este 2 februarie 1786, când orientalistul și juristul britanic Sir William Jones a ținut o comunicare la Calcutta, în cadrul Asiatick [sic] Society, în care afirma că limbile europene clasice greaca și latina au afinități evidente cu sanskrita. În ultimele două secole, limbile indo-europene au devenit cele mai analizate și mai cunoscute limbi ale globului. Gradual însă, dar folosindu-se metode similare, s-au studiat și alte familii lingvistice ale lumii: limbile semitice, limbile uralice (grupurile ugrice și finice fac parte din familia uralică, de asemenea samoeda și lapona), limbile altaice (numite curent turcice ), limbile africane etc. Există la ora actuală clasificări complete pentru multe familii lingvistice, altele urmează să fie clasificate pe măsură ce materialul este sistematizat și analizat. Există încă și multe incertitudini, lucru firesc dacă țineam seama de complexitatea analizelor comparative la nivel euro-asiatic. În linii mari însă, azi este tot mai răspândită ipoteza că cele trei mari familii lingvistice indo-europeană, uralică și altaică își au originea în spațiul cuprins între Marea Neagră, Urali, Marea Baltică și Marea Nordului. Această vatră străveche sau vatră arhaică, german Urheimat, englez homeland, ceh pravlast, polon praojczyzna etc. trebuie acum acceptată ca un vast areal etnogenetic de după mileniul X î.e.n., respectiv după răcirea relativ bruscă a vremii, ale cărei consecințe au fost, între altele, și explozia culturală din Asia Mică (mileniul VIII î.e.n.) și din sud-estul european (Grecia și, gradual, întreg spațiul carpato-balcanic-egeean). Cercetările din ultimele decenii converg spre un 1

29 Studiul comparativ al limbilor slave tot mai promițător dialog interdisciplinar lingvistic, arheologic și antropologic, deoarece analiza comparativă a datelor ne permite reconstituirea unor realități istorico-sociale coerente, plauzibile. Problemele legate de așa-numita revoluție neolitică precum și de înrudirea, certă ori probabilă, a marilor familii lingvistice euro-asiatice nu constituie subiectul principal al acestei lucrări. Totuși, pentru o bună înțelegere a problemelor discutate mai departe, sunt necesare câteva repere, fie și numai pentru faptul că, de la prima datare probabilă a indo-europenilor (puțin după jumătatea mileniului al V-lea î.e.n.) și atestarea strămoșilor slavilor, acei Sclaveni ori Sklavenoi din documentele bizantine de la jumătatea sec. VI e.n. s-au scurs circa cinci milenii. Acele grupuri, numite Sclaveni de bizantini, nu erau și nici nu puteau fi un grup etnic pur, ci rezultatul unei evoluții multimilenare, în care elementele de tradiție culturală indo-europeană se îmbină cu elemente de alte origini. De altfel, acest lucru s-a întâmplat și cu alte grupuri etnice, ca atare slavii nu sunt, din acest punct de vedere, cu nimic și prin nimic aparte. Aceste afirmații generale nu clarifică însă specificul limbilor slave care sunt, pe scurt, o ramificație mai sudică a unui grup indo-european numit convențional balto-slav și care, pe la începutul primului mileniu creștin, a interferat cu alte grupuri lingvistice, indo-europene și ne-indo-europene, pentru ca, pe la jumătatea aceluiași mileniu, să apară în documente drept Sclaveni, Sklavenoi. La jumătatea mileniului I e.n. când slavii apar în documente consemnați drept Sclaveni, Sklavenoi grupurile indo-europene aveau deja mii de ani de istorie, astfel că interferențele culturale își lăsaseră o amprentă, mai mare sau mai mică, asupra tuturor grupurilor culturale din vastul areal euro-asiatic. Lingviștii au reconstituit evoluția limbilor indo-europene și, ulterior, și a altor limbi, ca un copac ramificat, existând diverse variante de lucru sau exprimând diverse opinii ale cercetătorilor. Despre indo-europeni și despre originea lor există o bibliografie impresionantă. Dintre lucrările mai recente amintim: Gamkrelidze-Ivanov 1984; Lehmann 1987; Skomal-Polomé 1987 (culegere de studii în onoarea Marijei Gimbutas); Gimbutas 1989 (o selecție în limba română din câteva studii relevante ale sale). În anii din urmă, au apărut câteva lucrări de sinteză cu adevărat remarcabile, cum ar fi Mallory și Adams 2006 (despre slavi discută pe scurt la p. 25 ș.u., dar problema patriei primitive este reluată și ulterior, la p. 442 ș. u.). Beneficiind de rezultatele cercetărilor interdisciplinare, Mallory și Adams propun un tablou complex al evoluției grupurilor indo-europene, raportate la fenomene culturale similare identificabile în istorie. Cultura Ceramicii Șnuruite (Corded Ware Culture), de exemplu, databilă în intervalul î.e.n. poate explica evoluția indo-europenilor în Europa Centrală și 2

30 Indo-europeni și slavi Occidentală, dar nu și evoluția acestora în sud-estul european, adică tocmai acolo unde, anterior, apăruseră strălucitoare civilizații neolitice pre-indo-europene. În același timp, similitudinile mai mult sau mai puțin evidente dintre limbile indo-europene, pe de o parte, și alte limbi vorbite în spațiul euro-asiatic, preponderent limbile uralic și altaice, dar și alte grupuri lingvistice, fac problema și mai dificilă, dar cu atât mai interesantă. Autorii conchid (p. 460 ș. u.) că există două teorii spre care înclină cercetătorii. Prima dintre acestea, cândva susținută de Gamkrelidze-Ivanov în anii 80 (vezi mai sus), alta susținută de Marija Gimbutas și adoptată de discipolii acesteia, între aceștia fiind și autorul acestui volum care, inevitabil, este nevoit să adopte o ipoteză, fie și numai una tranzitorie de lucru. Prima dintre acestea susține că patria arhaică indo-europeană ar fi fost cumva axată în arealul est-pontic, în Anatolia și Caucaz. Cealaltă propune un areal cuprins între Marea Neagră (la sud), Urali (la est) și un areal greu de definit spre nord, care, cel puțin într-o fază ulterioară, a atins Marea Baltică. Asupra acestei chestiuni vom mai reveni însă și mai jos. În limba română, trebuie citate două lucrări: Simenschy-Ivănescu 1981 (este cea mai amplă lucrare dedicată analizei comparate a limbilor indo-europene care s-a publicat în România, din păcate epuizată de mult) și Wald-Slușanschi 1987 (care poate fi considerată o bună introducere în studiul limbilor indo-europene. Vezi la Paliga 1991 și 1992 o privire asupra problemelor substratului în română și în limbile slave). Hasdeu vorbea, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de principii de lingvistică ario-europeă. Este, totodată, și prima lucrare românească de lingvistică indo-europeană. Cele mai importante lucrări filologice și lingvistice ale lui Hasdeu au fost adunate în Studii de lingvistică și filologie, ed. îngrijită de Grigore Brâncuș 1988 (2 volume). Hasdeu a fost, totodată, și primul slavist român, în sensul modern al termenului. Hasdeu este și cel care a propus și o clasificare tipologică a limbilor slave, criticând cu argumente de ce clasificarea pe criterii geografice (limbi slave de sud, de vest și de est) nu corespunde criteriilor științifice bazate pe reconstituirea foneticii arhaice, a accentului și a altor elemente de structură. Scrierile sale au fost editate cu o anume periodicitate, fiind relativ accesibile (de exemplu Hasdeu 1973 ori Hasdeu 1988). Vom reveni asupra acestei chestiuni, din perspectiva ultimelor cercetări, în capitolul III. Pe măsură de timpul trecea, s-a încercat o proiecție spațio-temporală a ceea ce se reconstituise drept indo-european, ceea ce presupunea răspunsuri la câteva întrebări: cine au fost indo-europenii? (folosim aici denumirea convențională uzuală; în limba germană, sintagma în uz continuă să fie indo-germanisch ); unde s-au format, respectiv unde va fi fost vatra de formare sau, folosind un termen german consacrat, unde va fi 3

31 Studiul comparativ al limbilor slave fost acea patrie primitivă (Urheimat) și cum s-au răspândit ulterior? începând cu ce perioadă (secol, mileniu) putem vorbi despre indo-europeni și cum putem reconstitui, fie și aproximativ, răspândirea lor? Răspunsurile la asemenea întrebări nu au fost și nu sunt ușoare. Totuși, cu ezitări, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, câteva răspunsuri se conturaseră deja, astfel că Hasdeu putea face asocieri etimologice strălucite, precum comparația dintre formele românești doină, dialectal daină și lituanian daina, leton daiņa (Hasdeu știa din familie polona, rusa, dar și lituaniana fapt ce i-a ușurat mult activitatea de lingvist comparatist, fără egal în epocă). Tot de pe atunci devenise clar că indo-european se referea la o tradiție lingvistică, nu la rase, deși unii autori fără a da conotația căpătată ulterior în anii nazismului foloseau și acest termen, mai degrabă însă cu sensul grup etnic, cum era uzual în sec. XIX. Este și motivul pentru care, preponderent, noi studiem tradiții lingvistice și, în subsidiar, pentru a clarifica unele aspecte importante de antropologie culturală, ne referim și la probleme precum Urheimat (vatră de formare sau patrie primitivă, englez homeland, ceh pravlast). Deși patria primitivă, respectiv arealul unde se consideră că un anume grup etnic s-a format, nu este, în sine, o chestiune de analiză comparativă, de lingvistică, în mod tradițional lucrările dedicate unor probleme de acest fel nu pot ocoli întrebările legate de o anume proiecție spațio-temporală, fie și din simplul fapt că unui grup etnic, oricare ar fi acela, trebuie să-i fie alocat un spațiu și un timp. Dacă, așadar, înrudirea dintre unele limbi vechi indiene, respectiv cele vorbite în nordul Indiei 1, și majoritatea limbilor europene era evidentă încă de acum două secole, unde putem plasa acea vatră de formare a indo-europenilor? Nici până azi nu există un răspuns acceptat de toți cercetătorii, după ce, de-a lungul timpului, acea patrie primitivă a fost localizată când mai spre nord, în zona baltică, când mai spre sud, la nord și nord-est de Marea Neagră, ba chiar în Asia Mică (teoria Gamkrelidze-Ivanov, expusă în lucrarea publicată în anul 1984), ca să nu mai amintim de teoria vetrei indo-europene din Balcani, cândva cu adepți deloc de neglijat, mai ales în școala bulgară de lingvistică (Georgiev 1958 și, atenuat și corectat, 1971). Oricât am fi de concesivi cu ipotezele colegilor din țara vecină, ipoteza nu se poate susține. Sud-estul european este arealul unor strălucite culturi neolitice și eneolitice, nu poate fi însă arealul străvechi indo-european. Nici cercetările de lingvistică, nici cele de arheologie și nici coroborarea acestor date nu permit o asemenea ipoteză. 1 Limbile din sudul Indiei, așa-numitele limbi dravidiene, nu fac parte din grupul indo-european. 4

32 Indo-europeni și slavi Astăzi, majoritatea cercetătorilor înclină să admită că ceea ce am numit patria primitivă indo-europeană trebuie să fi fost la nord și la nord-est de Marea Neagră, într-un spațiu vast, delimitabil de Volga la vest, de Urali la est, de Marea Neagră și de Caucaz la sud, iar spre nord având frontiere variabile și greu de precizat. Este, cum spuneam mai sus, și arealul grupurilor uralice și altaice cu care, nu mai e dubiu astăzi, indo-europenii au îndepărtate origini comune. Cu aceste grupuri indo-europenii au interferat continuu în istorie, iar unele trebuie să fi avut și un anume rol în etnogeneza slavilor. Unele înrudiri străvechi sunt relativ clare și vom reveni asupra lor, câteva fiind relevante în stabilirea așa-numitului proces glotto- și etno-genetic slav. Proiecții spațio-temporale și problema relației limbă-cultură De-a lungul timpului, fiecare generație și-a elaborat modele culturale specifice, proiectate într-o anume perioadă istorică și pe un spațiu dat. Epoca romantică venea, astfel, cu viziunea sa asupra istoriei. Națiunile de atunci, multe fără a-și fi creat state naționale, proiectau modele culturale ale trecutului bazate pe fapte de eroism și de vitejie, preamărind eroi naționali. Acest model romantic a supraviețuit timp de mai bine de un secol și, deși atenuat de alte tentative similare, este încă puternic. Generațiile mai în vârstă nu pot uita, bunăoară, național-comunismul anilor 70 și 80, căci și acesta este un model cultural. Schimbările politice din Europa Centrală și de Est din au modificat, am spune radical, percepția asupra istoriei. Să nu ne facem însă iluzii: reconstituirea unui model socio-cultural plauzibil nu este o întreprindere ușoară, iar abordările postcomuniste ori postmarxiste nu sunt neapărat sortite succesului. Clișeele anilor 70 și 80 au fost uneori înlocuite de alte clișee, nu totdeauna convingătoare. Poate părea nefiresc să facem asemenea referiri la contextele politice ale istoriei moderne ori contemporane. Nu sunt însă detalii lipsite de sens, chiar dacă apar într-o lucrare de analiză lingvistică, deoarece toate acestea au influențat inevitabil și analiza istorico-lingvistică, nu numai în anii comunismului, ci și anterior. Și încă o precizare: și ideologia zilelor noastre, influențată de expansiunea Uniunii Europene, nu este lipsită de abordări politice ori politicianiste, nu este lipsită, cum s-ar putea crede, de propriile sale clișee, afectate de exemplu de recentele perioade de criză care, ca totdeauna, scot la iveală marile probleme, nu numai financiare, ci și de percepție culturală. 5

33 Studiul comparativ al limbilor slave 6 Există mai multe modele de reconstrucție cultural-istorică. De exemplu, în anii 70 și 80 ai secolului trecut, arheologul american de origine lituaniană Marija Gimbutas propunea un model cultural european, care aspira să reconstituie evoluția marilor civilizații europene, începând cu aproximativ mileniul VIII î.e.n. pînă în antichitate. Ea opunea două mari entități culturale (rezumăm aici datele prezentate în traducerile noastre, respectiv Gimbutas 1989 și 1997): 1. Începând cu mileniul al 8 lea î.e.n. și continuând până spre jumătatea mileniului al IV lea, a existat un complex cultural numit de Gimbutas Vechea Europă (Old Europe) sau Vechea Civilizație Europeană (Old European Civilization). Acest complex era definit ca un grup cultural ne-indo-european care s-a dezvoltat, ca urmare a revoluției neolitice, mai întâi în Anatolia, iar de acolo, începând cu mileniul al VII-lea î.e.n., a migrat spre sud-estul european unde a căpătat treptat contururile specifice unei înalte civilizații de tip matrifocal (termenul folosit de Gimbutas). Marile culturi neolitice și eneolitice dintre Marea Egee, Adriatica și Carpați, dezvoltate în intervalul mileniilor VII IV î.e.n. ar fi vechi europene, respectiv pre-indo-europene. Acești vechi europeni s-au sedentarizat gradual, trecând de la culesul fructelor de pădure și de la vânat la o agricultură primitivă, la domesticirea animalelor și, ceva mai târziu, la prelucrarea metalelor mai întâi cuprul și aurul. Era, susține Gimbutas, un tip de societate pașnică, fără arme de luptă și cu rolul preponderent al femeii în societate ( societate matrifocală 2 ). Sintagma gimbutasiană vechi european (în engleză Old European), care definește, așadar, un complex cultural și civilizațional pre-indo-european, corespunzător neoliticului și eneoliticului, NU trebuie confundată cu sintagma lingvistului Hans Krahe alteuropäisch și care, în traducere, înseamnă același lucru, vechi european. Aceasta se referă la cel mai vechi strat lingvistic indo-european, pe care Krahe îl identifică în cazul unor hidronime arhaice, dar nu pre-indo-europene, ci indo-europene (vezi, mai ales Krahe 1925 și 1942). În viziunea sa, alteuropäisch este un strat lingvistic vechi indo-european, nu pre-indo-european (cum este definit de Gimbutas). Krahe, asemeni multor lingviști, ignora problemele moștenirii pre-indo-europene, deși la ora la care își scria studiile apăruseră câteva lucrări remarcabile. Despre problema moștenirii pre-indo-europene a Europei vom mai avea însă ocazia să vorbim, fie și pe scurt, chiar în acest volum. Pe larg am scris deja în alte lucrări (mai ales, Paliga 1989 b, c; 1991 a, b; 1992 c, d, e și altele vezi referințele). De modul în 2 Sintagma curentă, folosită în multe lucrări, este societate matriarhală, dar este supusă unei redefiniri în urma cercetărilor din ultimele decenii.

34 Indo-europeni și slavi care și de rapiditatea cu care vom reuși să ajungem la un consens privind raportul dintre ceea ce numim convențional moștenire indo-europeană, pe de o parte, și moștenire pre-indo-europeană (în sensul de Old European definit de Gimbutas), pe de altă parte va depinde succesul demersului lingvistic și arheologic. În plus, nu mai putem ignora raporturile dintre grupul indo-european, pe de o parte, și celelalte două grupuri lingvistice majore ale spațiului euro-asiatic: grupul uralic și grupul altaic. Extinderea analizei și asupra celorlalte două grupuri etnoculturale ale spațiului euroasiatic nu complică neapărat problema, din contra, o poate simplifica, în măsura în care datele de care dispunem sunt analizate în acest context. 2. La est de acest bloc cultural, afirmă pe de altă parte Gimbutas, la nord și nord-est de Marea Neagră și în imediata vecinătate al Munților Caucaz, începând cu mileniul al V-lea î.e.n. se conturează un alt grup cultural, complet diferit de vechii europeni : războinic, venerând zeul cerului senin și al fulgerului, cu rolul preponderent al bărbatului în societate. Este, în contrast, societatea patrifocală definită de sintagma pater familias stăpânul casei, bărbatul în calitate de șef al familiei, al tribului ori al clanului. După ce și-a însușit domesticirea calului de la populațiile transuralice precum și procesarea bronzului (inițial ca aliaj cupru-arsenic) de la populațiile caucaziene, acest grup s-a mișcat în valuri (wave migrations) sau, folosind o altă sintagmă, prin roire spre vest și spre sud-est. Aceștia ar fi proto-indo-europenii sau, cum susține Gimbutas preluând un termen al lui V. Gordon-Childe populația kurganelor. Termenul kurgan este o etichetă convențională, reflectând obiceiul înmormântării șefilor războinici în morminte somptuoase peste care se ridica o movilă numită kurgan. 3 La ceremoniile funerare se sacrificau nu numai animale, ci și una sau mai multe femei. Gimbutas își argumentează teoria prin persistența ritualului indian suttee sacrificarea unei femei la moartea soțului. Acești cavaleri războinici, respectiv indo-europenii, au cucerit ulterior vastul spațiu euro-asiatic, din India până la Marea Baltică, la Atlantic și la Marea Egee. Deplasări similare au avut și grupurile altaice și, pe spații mai mici, grupurile uralice. Gimbutas și-a bazat ipoteza referitoare la populația kurganelor pe observația multor antropologi că, de-a lungul timpului, riturile de înmormântare sunt deosebit de conservatoare, transmițând astfel, peste secole și peste milenii, cutumele din vechime. 3 Kurgan este termenul din limba rusă; înseamnă gorgan, movilă de pământ și simbolizează, în contextul teoriilor gimbutasiene, tradiția funerară a indo-europenilor. Folosirea acestui termen în asociere cu tradiția indo-europeană a fost și este subiect de dispute între arheologi. Menținem aici termenul, deoarece deocamdată cel puțin ni se pare relevant demersului nostru. 7

35 Studiul comparativ al limbilor slave Termenul kurgan este folosit aici ca termen generic, respectiv ca simbol al unor tradiții: războinicul crud, violent, ce trăia într-o societate patrifocală, războinică, unde femeia avea nu numai un rol secundar, ci era supusă bărbatului. Nu rareori, o femeie sau mai multe femei erau sacrificate la moartea bărbatului (ritualul suttee). Acest ritual l-au practicat mai multe grupuri indo-europene, inclusiv conform unor relatări credibile din documentele arabe și slavii precreștini, prin secolele VIII IX e.n. În esență, Gimbutas propune un tablou reprezentat de două modele civilizaționale complet diferite: O civilizație matrifocală este termenul folosit de autoare (în original matrifocal society), a neoliticului și eneoliticului central- și sud-est european, o civilizație pre-indo-europeană, axată pe rituri ale fecundității și ale recurenței naturii, o societate non-violentă, apărută inițial în Anatolia după circa î.e.n. și apoi răspândită în tot sud-estul european, de la Marea Egee și Adriatica până dincolo de Carpați, în Europa Centrală și Central-Răsăriteană. Marile culturi neolitice sud-est europene, răspândite pe teritoriile de astăzi ale Greciei, fostei Iugoslavii, Bulgariei, României și Ungariei, respectiv culturile Criș, Starčevo, Boian, Gumelnița, Karanovo I-IV, Cucuteni etc. sunt civilizații vechi europene sau, altfel spus, pre-indo-europene. Problema moștenirii pre-indo-europene s-a discutat și din punct de vedere lingvistic, cu rezultate mai mult decât încurajatoare. Pentru sud-estul european, cea mai importantă lucrare continuă să fie, după părerea noastră, Skok 1950, pe care o vom folosi ca punct esențial de referință ori de câte ori va fi nevoie. Cercetările arheologice, coroborate cu cele lingvistice (în care lucrarea lui Skok rămâne de referință, dar nu este singura) nu permit, așadar, a postula ipoteza că sud-estul european ar fi vatra de formare a indo-europenilor. Din contra, sud-estul european este vatra de formare a unor culturi mai vechi, convențional numite pre-indo-europene, numite de unii cercetători mediteraneene termen folosit, de exemplu, de lingviștii italieni în perioada interbelică (vezi referințe și alte discuții la Paliga 1989 c). Nici Anatolia nu poate fi acceptată a fi fost vatra de formare a indo-europenilor, dat fiind faptul că acolo apare nucleul primei revoluții neolitice pe un model cultural care nu poate fi atribuit indo-europenilor. O civilizație războinică a tradiției kurganelor, apărută și dezvoltată mai târziu și la răsărit de arealul vechi european, începând cu mileniul al V-lea î.e.n. Este, susține Gimbutas, faza cea mai veche a proto-indo-europenilor, al căror areal trebuie să fi fost la nord de Marea Neagră, dar interferând cu zona caucaziană (de unde au preluat 8

36 Indo-europeni și slavi tehnologia procesării aliajului de cupru-arsenic) și cu Uralii, de unde vor fi preluat domesticirea calului. Armele de luptă, fabricate în urma adoptării unor tehnici metalurgice superioare, și viteza dobândită prin domesticirea calului vor fi fost argumentele decisive ale acestor grupuri umane violente, care, în valuri, vor fi cucerit și supus vaste spații din Europa și din Asia. Aceste grupuri de tip patriarhal se dezvoltaseră deja în mileniul V î.e.n., existând însă motive să credem că existase un contur specific al lor chiar înainte de mileniul V î.e.n. Tabloul propus de Marija Gimbutas, deși criticat de mulți arheologi, este însă sprijinit de cercetările lingvistice., asupra cărora ne vom referi în continuare. Încă din perioada interbelică mai ales în Italia, ulterior însă și în alte țări câțiva lingviști începuseră să studieze moștenirea pre-indo-europeană a limbilor greacă și latină, pentru ca, după al doilea război mondial, cercetările să se extindă și asupra altor regiuni, cum ar fi Franța, Spania, sud-estul european (Balcanii de azi), România, Europa Centrală. Treptat, se contura o lingvistică pre-indo-europeană, pe baza materialului cules, în primul rând, din limbile greacă și latină, iar aici, nu în ultimul rând, din toponimie. Întrebarea dacă indo-europenii au purces din Anatolia (teoria anatoliană) ori dinspre stepele nord-pontice (teoria Gimbutas sau teoria kurgan) nu poate avea un răspuns ferm. Vezi rezumarea discuțiilor și a bibliografiei la Mallory și Adams, D. Q. 2006: 463. Problema moștenirii pre-indo-europene poate fi ea însăși subiectul unei ample lucrări. Ne vom referi aici doar la câteva elemente esențiale (pe larg, vezi lucrările citate mai sus; despre contribuția lui Petar Skok în studierea fondului pre-indo-european și indo-european din zona adriatică, vezi capitolul dedicat toponimiei sud-slave în Paliga 1997 și, într-o ediție revizuită, Paliga 2006 c). De fapt, ipoteza Gimbutas (intrată azi oarecum în desuetudine, deși neînlocuită de o alta mai convingătoare, după părerea noastră) nu făcea decât să încerce o sincronizare a datelor arheologice, ce luaseră avânt după al doilea război mondial, cu datele lingvisticii comparate care, cu câteva decenii mai devreme, postulaseră și, nu rareori, deja demonstraseră, existența unor idiomuri străvechi pre-indo-europene. Cu problemele lingvisticii indo-europene în general clarificate, unii cercetători au dorit apoi să clarifice problema moștenirii pre-indo-europene: ce au păstrat limbile vechi (greaca, latina, limbile celtice, traca etc.) din aceste străvechi limbi de substrat? Răspunsul nu era ușor, dar deja se conturase încă înainte de al doilea război mondial, urmând a se nuanța ulterior ipoteza că limbile europene au o moștenire străveche numită pre-indo-europeană (uneori 9

37 Studiul comparativ al limbilor slave numită și mediteraneană ), 4 variabilă de la limbă la limbă și variabilă în timp, mai mare în greaca veche (circa jumătate din lexic este pre-indo-european, pre-hellenic), 5 ceva mai mică, dar deloc de neglijat, în latină. Și limba hittită va fi avut o importantă componentă pre-indo-europeană, nu altfel traca, pe cât o putem analiza astăzi. Am arătat că relațiile româno-slave trebuie discutate, mai ales, și din perspectiva moștenirii autohtone, deoarece arealul central-european baltic este, totodată, arealul traco-dac, dar și balto-slav, interferențele fiind vechi. O prezentare sintetică am făcut recent în Paliga și Teodor 2009, unde am arătat că, în fapt, interferența dintre grupurile satem balto-slave, vest-iranice și nord-trace dacice neromanizate) au condus la sinteza culturală sclavenică din secolele V-VI e.n. Fiind o problemă esențială, vom reveni asupra sa în capitolul III al lucrării de față. Există, desigur, și alte modele de reconstrucție antropologică ori lingvistică. Dat fiind faptul că cititorul poate găsi informații în alte lucrări (cum ar fi, recent, Paliga și Teodor 2009), vom prezenta aici doar câteva repere esențiale. Este azi relativ clar că ceea ce Gimbutas numește populația kurganelor, adică populațiile de tradiție indo-europeană, se referă la grupuri etnice răspândite pe un areal vast, cuprins între Marea Neagră la sud, Uralii la est, Volga la vest și Scandinavia la nord. Nu putea fi vorba, și Gimbutas accentuează acest lucru, de un grup etnic pur, ci de populații care, la un moment dat, se coagulează am putea spune în jurul unei ideologii războinice, sprijinită de două mari cuceriri ale omului: aliajul cupru-arsenic care a permis confecționarea primelor arme de luptă din bronz (înainte de sfârșitul mileniului al V-lea î.e.n.) și, nu mai puțin important, domesticirea calului, tehnică preluată, probabil, de la populațiile transuraliene. Datele lingvistice sprijină ipoteza Gimbutas, respectiv analizele care permit postularea ipotezei că limbile indo-europene, uralice și altaice au o origine comună, adică tocmai acest areal est-european analizat de Gimbutas. Nu vom insista aici asupra chestiunilor de detaliu, rezumăm doar câteva date analizate deja anterior (vezi, mai ales, Paliga 2007). Din perspectiva slavisticii, unele date sunt direct relevante etno- și 4 Sintagma moștenire lingvistică mediteraneană, ca alternativă la sintagma moștenire lingvistică pre-indo-europeană a fost sugerată deoarece unele elemente păreau și par răspândite în întreg bazinul mediteranean, fiind așadar comune și fondului presemit. În general, termenul pre-indo-european este mai des folosit; relațiile dintre fondul presemit și cel pre-indo-european, deși analizabile, nu au condus la reconstrucții acceptate de majoritatea lingviștilor. Problema este complexă și nu poate fi analizată aici. 5 Chantraine , introducerea. Câteva forme pre-hellenice au fost analizate de Mușu în lucrările sale publicate în anii 70 și 80, vezi Mușu 1981 și Mușu rămâne singurul clasicist român care a analizat sistematic moștenirea pre-hellenică și, în context larg, pre-indo-europeană a sud-estului european. Din păcate, lucrările sale nu au fost valorificate de cercetători. 10

38 Indo-europeni și slavi glottogenezei slave. Unele grupuri indo-europene, între acestea și slavii, s-au aflat în contact constant, multisecular, chiar multimilenar, cu aceste grupuri ne-indo-europene uralice și altaice, dar care, la o fază foarte veche, vor fi format un mare nucleu etno-lingvistic în vastul spațiu delimitat de Marea Neagră la sud, Uralii la est și Scandinavia la nord și la nord-vest. La ora actuală, există trei ipoteze de referință privind analiza comparativă a limbilor indo-europene, uralice și altaice: 1. Teoria nostratică (Illič-Svityč 1971). Termenul folosit este derivat de la lat. noster, nostra, nostrum și propunea o teorie globalistă (nu diferită, deși în alt plan, de teoria arheologică a Marijei Gimbutas) privitoare la înrudirea mai multor grupuri lingvistice răspândite în spațiul euro-asiatic. Spre o teorie similară se îndreptase anterior și lingvistul sloven Bojan Čop (vezi studiile sale din 1974 și 1975), deși nu o numise astfel. Seria sa de studii dedicate domeniului s-a numit Indouralica. Aici, autorul sugerează unele afinități dintre limbile indo-europene și uralice. De altfel, studiile lui Čop sunt complementare celor ale lui Illič-Svityč și invers. 2. Teoria euroasiatică, îi aparține lingvistului american Joseph Greenberg. În lucrarea publicată în anul 2000, el analizează fapte dintr-un spațiu geografic imens, de la Atlantic și Mediterana la Pacific și la Marea Japoniei. În familia limbilor euro-asiatice (Eurasiatic languages) include limbile indo-europene, uralice și altaice, cărora le adaugă și coreeana, japoneza, ainu, grupul gilyak, chukotian (Čukotsk) și eskimo-aleut, ba chiar și etrusca (cu ezitări). 3. Teoria proto-boreală îi aparține lingvistului rus Nikolaj Dmitrievič Andreev, fiind poate și cel mai bine argumentată. Lucrarea sa fundamentală a fost publicată în anul 1986, fiind ulterior completată de două studii (Andreev 1986 a, 1986 b, Am prezentat pe larg lucrarea lui Andreev la Congresul Internațional al Slaviștilor de la Ljubljana, 2003; ulterior, am publicat varianta extinsă a studiului în volumul Lexicon proto-borealicum et alia lexica etymologica minora (vezi referințele; lucrarea este disponibilă și în format electronic PDF). Andreev a reușit mai mult și mai bine decât alții să reconstituie un stadiu lingvistic încă mai vechi decât cel uzual numit proto-indo-european, respectiv a propus ceea ce el numește grupul proto-boreal, căruia îi poate reconstrui cel puțin în stadiul cercetărilor de atunci 203 rădăcini comune; din această fază, 6 Aducem pe această cale mulțumiri prof. dr. Lucia Wald, care ne-a pus la dispoziție câteva lucrări ale lui Andreev, altfel greu accesibile. 11

39 Studiul comparativ al limbilor slave corespunzătoare mezoliticului est-european, așadar databil în intervalul mileniilor X VII î.e.n., s-au dezvoltat ulterior limbile indo-europene, uralice și altaice. Meritul lui Andreev constă, mai ales, în prezentarea coerentă a acestui bogat și vast material lingvistic, urmând și completând analizele anterioare datorate lui Bojan Čop, lui Illič-Svityč și ale altora. În ultimii ani, lingvistul ceh Václav Blažek, de la Universitatea din Brno, a reluat cu date noi materialele referitoare la o amplă uniune lingvistică (a se vedea, de exemplu, analiza numeralelor din limbile indo-europene în raport cu numeralele din alte familii lingvistice Blažek 1999). Rezumativ, ipotezele integraliste prezentate mai sus sugerează, chiar demonstrează, că: Într-un spațiu vast, delimitat cum am arătat de Marea Neagră la sud, de Urali la est și de Marea Baltică la nord, undeva înainte de mileniul al V lea î.e.n. se conturează un amplu tablou lingvistic, din care derivă ulterior limbile indo-europene, uralice și altaice. Dihotomia satem-centum din limbile indo-europene își găsește un echivalent în limbile uralice și în limbile altaice. Această dihotomie opune, în fapt, limbile cu inventar fonetic lipsit de consoane palatalizate (grupul centum, occidental) față de grupul unde aceste consoane sunt bine reprezentate (grupul satem, răsăritean). De exemplu, evoluția fonetică a grupului finic (finlandeza și estona) este de tip centum, pe când evoluția fonetică a grupului ugric este de tip satem. Aceeași dihotomie o identifică și o exemplifică și în cadrul limbilor altaice. Andreev face o discuție relativ detaliată și convingătoare asupra acestui subiect. Observația lui Andreev ni se pare de o importanță crucială în reconstituirea fonetismului preistoric proto-indo-european. Idiomul arhaic proto-boreal trebuie să fi a avut un fonem specific, pe care Andreev îl numește spirantă velară și pe care îl notează cu X. Acest fonem este numit, în majoritatea lucrărilor similare, laringală. Andreev argumentează de ce preferă sintagma spirantă velară: din reconstrucția sa, reiese că acel sunet era, mai degrabă, o spirantă de tip velar și nu o laringală. În alte lucrări lingvistice, se consideră că indo-europeana avea trei foneme de acest tip, notate h 1, h 2 și h 3 sau ə 1, ə 2 și ə 3 cu evoluție pozițională de timbru. Iată două rădăcini (păstrăm numerotarea din original) analizate de Andreev; acestea arată răspândirea în limbile indo-europene, uralice și altaice (vezi, pe larg, Paliga 2007 b). 12

40 (3) *T-M- întunecat, întuneric Skr. TáM-a întuneric Lit. TaM-sà întuneric Est. TuM-e întunecat Lit. TéM-ti a întuneca, a închide la culoare Fin. TuM-mentaa a întuneca, a închide la culoare Lith. TeM-dyti a întuneca, a închide la culoare Lat. TeM-ptō a atinge, a tenta, a explora Saami TēM-mes întunecat O. Sl. TьM-ьnъ întunecat O. Ir. TeM-el întunecat Skr. TaM-asa- închis la culoare Leton TiM-a întuneric Uľči TaM-na întuneric; ceață Vechi turc TuM-an întuneric; ceață Lat. TeM-erō umbresc Lat. TeN-ebrae întuneric; umbră < *T-M-nbh- Leton TiM-st a întuneca Nenets TaṆ-anak întuneric adânc, tenebre < *TM-gh-ń- Russ. TéM-en întuneric < *T-Ḿ-ny- Vechi turc TüN noapte < *T-Ḿ-ny- Evenki TiM-i- a se afunda în întuneric Evenki TäM-ī- a bâjbâi în întuneric Uľči TäM-ürü- a bâjbâi în întuneric Indo-europeni și slavi (9) *Dh-Xy- a face, a fonda, a pune bazele a ceva Gr. tí-thē-mi Vechi slav DĒ-jati a face Skr. DhĀ-tar fondator Negidal DĀ- fundație, rădăcină (*DhoXy-a) Evenk DaΓ-ačān rădăcină Vedic dá-dhā-ti pune, așează 13

41 Studiul comparativ al limbilor slave Oroči DAǞ pat (< *DheXy-e-) Vedic DhI-tá- a pune, a așeza (< *DhXy-t-) Lat. FĒ-cī (*DheXy-k-) Est. TeH-e (< *DheXy-e) acțiune Fin. TeH-dä a face Gotic ga-dē-ths a face, a crea Est. TöÖ lucru, obiect (ca rezultat al creației) < *DhoXy-y- Reconstituirea tabloului preistoric Dacă încercăm să alăturăm reconstrucția arheologică propusă de Gimbutas celor propuse, de-a lungul anilor, de o serie de lingviști precum Bojan Čop, Illič-Svityč, N. D. Andreev sau Joseph H. Greenberg observăm puncte comune sau, mai degrabă, complementare: arheologia și lingvistica, într-un dialog interdisciplinar cât se poate de convingător, se completează reciproc și conduc spre conturarea unor ipoteze de tip global, integralist, care aspiră să analizeze fenomenele etno-lingvistice la scară transcontinentală. A avea un tablou plauzibil al evoluției limbilor din mezolitic până în zilele noastre este, în sine, nu numai o întreprindere fascinantă (deși, firește, dificilă), ci și una având consecințe în cercetarea comparativă relevantă și limbilor slave, nu în ultimul rând datorită faptului că ceea ce considerăm astfel a fi arealul glotto- și etno-genetic slav corespunde, fie și în linii mari, arealului proto-boreal propus de Andreev. O ipoteză similară, dar cu argumente arheologice, sugerase cum arătam și Marija Gimbutas. Este și motivul pentru care am considerat util să le rediscutăm aici, oferind nu rareori teme de dezbatere. În plus, credem că deocamdată nu au fost înlocuite de ipoteze mai convingătoare. Indo-europenii (sau populația kurganelor, Kurgan People), pentru a ne referi acum doar la aceștia, susține Gimbutas, au început să migreze în valuri, 7 autoarea propunând trei valuri preistorice ( , și î.e.n., ani radiocarbon calibrați) 8 și un al patrulea val protoistoric, de data aceasta de origine 7 Sau să roiască, pentru a folosi un termen apicol, preferat de unii arheologi. În general, indiferent de nuanțe, majoritatea arheologilor este de acord cu ipoteza că indo-europenii s-au mișcat, fie în valuri, fie prin roire, fie prin alte moduri reconstituite prin analiză antropologică-istorică. 8 Nu intrăm aici în lungile discuții privind cronologia radiocarbon (C 14) necalibrată și calibrată, care a condus la lungi și aprinse discuții după 1960, când a început să fie folosită pe scară tot mai largă. În esență și pe scurt, cronologia cu radiocarbon a arătat că neoliticul european este cu circa

42 Indo-europeni și slavi central-europeană, databil în jur de î.e.n., răspunzător de invazia doriană. Primul val nu pare a fi afectat major structura societăților eneolitice, cum ar fi Cultura Cucuteni, unde apare acel intrusiv tip ceramic C, de origine răsăriteană. În schimb, valurile al doilea și al treilea au avut urmări catastrofale pentru civilizațiile eneolitice europene, sfârșind prin kurganizarea (indo-europenizarea) unui vast spațiu euro-asiatic. În jur de 2500 î.e.n., aproape întreaga Europă, bună parte din Asia centrală și nordul Indiei fuseseră aculturate, respectiv fuseseră convertite la modul de viață al indo-europenilor și, evident, învățau limbile pe care le vorbeau indo-europenii. Erau idiomuri derivate din acel prototip convențional numit proto-indo-european. Al patrulea val migrator indo-european, pornit din Europa Centrală, nu făcea decât să definitiveze marea expansiune indo-europeană și să reconfigureze destinul spațiului euro-asiatic. Acest al patrulea val, pornit din Europa Centrală, pare a fi dovada că, la mijlocul celui de-al doilea mileniu î.e.n., se conturase o patrie indo-europeană secundară (secondary homeland sugerează Gimbutas), posibil nucleul limbilor indo-europene de tip centum, specifice Europei Occidentale și zonei vestice a Europei Centrale, în timp ce spațiul răsăritean, Ucraina și Rusia Europeană de azi, fiind nucleul limbilor indo-europene de tip satem. 9 Dihotomia satem~centum trebuie să fi reflectat niște diferențieri dialectale străvechi, deoarece cum arăta Andreev o dihotomie similară se întâlnește și în cazul limbilor uralice și altaice. Limbile altaice trebuie să se fi individualizat în mod similar, prim mișcări succesive de populație, dar spre areale diferite: o parte a migrat spre sud, interferând în continuare cu unele grupuri indo-europene precum și cu grupurile caucaziene (ne-indo-europene și acestea, dar de altă origine, greu de precizat); alte grupuri au trecut Uralii și au migrat spre est, ajungând la un moment dat până în Peninsula Coreeană ba chiar, susțin unii autori, până în Insulele Japoneze. Grupurile uralice s-au deplasat pe spații mai restrânse, constituind totuși, până azi, o componentă importantă a tabloului lingvistic european. Finlandezii și estonii în nord, maghiarii în sud sunt reprezentanții cei mai cunoscuți ai acestor grupuri etnice. de ani mai vechi decât se credea anterior implementării acestor datări. Datele referitoare la aceste perioade vechi au o aproximare de circa + / de ani față de un punct de referință. 9 A se vedea, succint dar relevant, studiile Marijei Gimbutas traduse în limba română, volumul din anul 1989, publicat la editura Meridiane. 15

43 Studiul comparativ al limbilor slave Ce este satem și centum? Încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, lingviștii foloseau deja termenii satem pentru a se referi la ramura răsăriteană a limbilor indo-europene și centum pentru a se referi la ramura occidentală a indo-europenilor. Sunt, evident, convenții lingvistice. Termenii folosiți se referă la fonetismul numeralului o sută în limbile indo-europene. În vechea persană, forma pentru o sută era satəm, cu grafie simplificată satem; limbile din această ramură răsăriteană a limbilor indo-europene (vechea indiană, persana, limbile baltice, limbile slave, traca 10 și, probabil, ilira) 11 fac parte din acest grup răsăritean satem. Caracteristica de bază a acestui subgrup este inventarul fonetic mai bogat, cu consoane fricative și palatale (č, š, ž, ts, dz etc.) și cu cel puțin o vocală neutră, cum ar fi ə, aproximativ ă din română, ë din albaneză ori ъ din bulgară. Unele limbi din grupa satem au și alte vocale neutre, cum ar fi slav y (aprox. î, â din română), notat ɨ în transcrierea IPA. Spre deosebire de acest grup răsăritean, grupul occidental centum, nume luat după numeralul o sută din latină, era reprezentat de latină și de alte limbi italice (nu însă de etruscă, idiom neindo-european), de greacă, de limbile celtice (de o mare răspândire în antichitate) și de limbile germanice. Acest grup lingvistic occidental se caracterizează printr-un inventar fonetic mai sărac, fără consoane palatale și fricative. Sunt limbi indo-europene precum hittita sau armeana care cu greu ar fi încadrabile în categoria pure centum sau pure satem. Totuși, așa cum argumentează Andreev cu referire la fonetica grupului proto-boreal, același tip de dihotomie de tip satem ~ centum sau, altfel spus, limbi cu inventar fonetic mai bogat v. limbi cu inventar fonetic mai sărac, apare și în cazul limbilor uralice și altaice. Dacă putem observa și analiza dihotomia centum ~ satem într-o fază așa de veche, anterioară mileniului V î.e.n. (mai târziu cele trei mari grupuri lingvistice se diferențiază), atunci trebuie să îi atribuim importanța cuvenită. Pe de altă parte, dihotomia satem centum nu este, luată izolat, un argument decisiv în favoarea ori în defavoarea unei anume ipoteze evolutive, ca atare nu trebuie absolutizată. Ea 10 Nu mai poate fi dubiu că traca era un idiom satem, deși câteva forme clasificabile drept trace par de origine centum, așadar posibile împrumuturi dintr-un alt idiom indo-european. Acest lucru nu este neapărat surprinzător, vezi capitolele III și IV. 11 Mult timp, ilira a fost considerată un idiom centum. Azi, înrudirea sa cu limba tracă pare evidentă, astfel că putem chiar bănui că traca și ilira erau idiomuri mutual inteligibile. Vezi discuțiile la Russu Problema este complexă, a condus la discuții aprinse, aici va fi discutată doar în măsura în care este relevantă demersului nostru. 16

44 Indo-europeni și slavi arată însă că, sub influența (probabilă) a unor limbi de substrat și/sau a unor evoluții specifice, se produsese o dihotomie în vastul areal indo-european și chiar în și mai marele areal proto-boreal, cum îl definește Andreev, în sensul că limbile răsăritene dezvoltă un inventar fonetic mai bogat față de arealul occidental, fără vocale închise ori neutre (precum ă și â/î din română etc.) și fără consoane fricative ori palatalizate (precum č, ď, ť, š, ť etc.) Această disociere trebuie interpretată ca o inovație ori ca inovații care, ca totdeauna în evoluția limbilor, au variate cauze: influența substratului, interferența cu alte grupuri etnice, evoluții interne. Evoluții similare au avut loc și în perioade istorice mai recente, ca atare nu este nefirească postularea lor pentru faze mai vechi de evoluție a limbilor. Pare tot mai clar acum că acel areal central-european, de unde va fi pornit al patrulea val propus de Gimbutas, trebuie considerat arealul centum, respectiv zona unde s-a constituit, undeva pe la începutul celui de-al treilea mileniu î.e.n., o vatră indo-europeană secundară, de unde s-au răspândit treptat vorbitorii limbilor celtice, limbilor italice (nu și ai etruscei) și ai idiomurilor germanice arealul centum. Tot de aici trebuie să fi pornit și acel grup indo-european ce s-a stabilit în Grecia și care trebuie să fi fost răspunzător de marile distrugeri ale palatelor princiare edificate anterior invaziei. Abia după această mare invazie dinspre Europa Centrală se conturează profilul limbii grecești, așa cum o cunoaștem din cele mai vechi texte. Tracii rămân însă un grup etnic de tradiție satem. Indiferent de pozițiile pe care le-au adoptat (sau le-ar putea adopta) lingviștii față de dihotomia satem-centum (argumentată acum suplimentar de Andreev prin extinderea acestei opoziții și în cadrul limbilor uralice și altaice), un lucru este clar: limbile slave, derivate (sau derivabile) dintr-o presupusă ramificație balto-slavă, sunt de tip satem, respectiv limbi cu un inventar fonetic bogat, cu numeroase consoane palatale și fricative și, în general, limbi arhaice, cu o bogată flexiune nominală (șapte cazuri) și cu o relativ bogată flexiune verbală, mult simplificată în majoritatea limbilor slave moderne, mai puțin în majoritatea limbilor slave de sud, care păstrează aoristul, imperfectul și mai mult ca perfectul. Cele mai vechi texte slave, scrise imediat după anul 860 e.n., atestă un idiom tipic satem cu o structură conservatoare, apropiată de limbile baltice, reprezentate azi de lituaniană și de letonă, iar până în secolul al XVII-lea și de vechea prusiană, limbă azi dispărută. Putem considera că, pe la jumătatea mileniului V î.e.n., expansiunea indo-europeană (dar și expansiunea grupurilor înrudite, mai ales a celor altaice care, la un moment dat, ajung spre est la țărmul Pacificului) a fost răspunzătoare de marile mutații etno-culturale ale preistoriei vastului areal euro-asiatic. Grecii și romanii sunt, de exemplu, expresia unor ample deplasări de populație ce avuseseră loc cu multe milenii mai înainte, dar a căror tradiție o păstrau: ideologia războinicului crud și a soției 17

45 Studiul comparativ al limbilor slave credincioase, așa cum ni s-au păstrat în Iliada și în Odiseea, expresii tipice ale acestui model de civilizație. Și slavii necreștinați păstrează, după cum arată unele documente din sec. IX XII, asemenea tradiții străvechi. În Europa, sunt puține limbi care nu pot fi încadrabile într-o grupă lingvistică mai mare. În afara limbii etrusce care, deși poate fi citită, este prea puțin înțeleasă, limbile neîncadrabile într-o anumită grupă sunt limba bască și limbile așa-numite kartvelice ori kartveliene, gruzina (sau georgiana, cum pare a se încetățeni în ultimii ani) având numărul cel mai mare de vorbitori. Indo-european v. ne-indo-european. Ne-indo-european v. pre-indo-european Am folosit în paginile de mai sus termeni precum indo-european (căruia i-ar corespunde termenul arheologic kurgan ori tradiție kurgan, în perspectiva ipotezei Gimbutas), ne-indo-european și pre-indo-european. Toți acești termeni sunt convenționali, ei fiind propuși la un moment dat și apoi răspândindu-se dacă a fost cazul prin uz și prin consens. Unii termeni au o utilizare limitată. Să încercăm, mai întâi, o analiză secvențială, apoi una complementară. Indo-european este, fără doar și poate, termenul cel mai vechi în lucrările de lingvistică este folosit de peste 200 de ani. A apărut ca urmare a studierii limbilor vechi indiene de misionarii europeni care, inițial uluiți, au constatat că acestea sunt asemănătoare limbilor europene cum ar fi latina și greaca. Termenul indo-european indică, așadar, un grup de limbi ce și-a avut originea într-un idiom străvechi, numit proto-indo-europeană. Vatra de formare va fi fost, cum arătam mai sus, acel spațiu delimitat de Marea Neagră, Volga, Urali și Scandinavia, în ipoteza kurgan, ori arealul est-nord-pontic anatolian, în ipoteza Gamkrelidze-Ivanov. Pre-indo-european este termenul apărut în urma cercetărilor lingvistice, mai ales în perioada interbelică, fiind folosit inițial de lingviștii italieni (pre-ind-europeo, pre-indo-europeo). S-a folosit și încă se mai folosește alternativ și termenul mediteranean, pornindu-se de la premisa că trebuie să fie vorba de termeni pre-indo-europeni răspândiți în bazinul mediteranean. În perioada când a început să fie folosit, nu era clară relația dintre aceste limbi pre-indo-europene și straturile arheologice. Azi, pare destul de clar că acest strat lingvistic trebuie să corespundă vorbitorilor din neolitic și din eneolitic care au fost ulterior asimilați de indo-europeni. Este posibil ca acest strat lingvistic să aibă unele elemente 18

46 Indo-europeni și slavi comune cu stratul pre-semitic, fapt care ar justifica, o dată în plus, folosirea alternativă a termenului mediteranean. Deocamdată, nu există argumente decisive care să sprijine ipoteza conform căreia stratul lingvistic mediteranean ar fi înrudit cu stratul lingvistic presemit, deși acest lucru este posibil, chiar probabil (Gheorghe Mușu are câteva studii dedicate tocmai acestui subiect). Am scris, de mult, despre câteva analize de referință în domeniul pre-indo-european (Paliga 1989 c; 1992 c, cu referire la posibilul fond pre-indo-european în limbile slave; 1993 b, studiu dedicat tăblițelor de la Tărtăria; 1994 a; 1998, o primă încercare de a întocmi un lexicon pre-indo-european; aceste studii au fost adunate laolaltă în volumul Paliga 2007, disponibil și în format electronic PDF). Nostratic, proto-boreal, euro-asiatic. Termeni analizați mai sus. Au fost folosiți cu referire la diversele ipoteze care au un numitor comun: sugerează înrudirea probabilă a grupurilor indo-european, uralic și altaic, posibil și a altor grupuri lingvistice din spațiul euro-asiatic. Indiferent de termenul folosit, ipotezele din această categorie analizează înrudirile azi evidente dintre cele trei familii lingvistice. Ne-indo-european. Termen vag definibil și, ca atare, de evitat. Ne-indo-europeni sunt și grupurile uralice și grupurile altaice și grupurile pre-indo-europene din arealul ulterior indo-europenizat. Se referă, teoretic, la orice grup lingvistic care nu poate fi considerat indo-european. Câteva analize de caz Hitita, de exemplu, limbă de origine indo-europeană, are și numeroase elemente pre-indo-europene (numite hatti), după cum latina a preluat numeroase elemente de civilizație etruscă alături de termenii aferenți. Și etrusca este considerată de majoritatea cercetătorilor un idiom pre-indo-european autohton, eventual conform legendei migrat din Asia Mică. Acest lucru apare relativ clar și din analiza etimologică (pentru etimologia hitită, a se vedea Kloekhorst 2008). Și greaca, așa cum reiese cu mare claritate din dicționarul etimologic al lui Chantraine, avea un important fond pre-indo-european, mai mult de jumătate din lexic; din acest procent considerabil, doar o mică parte sunt elemente posibil împrumutate din limbile ne-indo-europene, de exemplu din limbile semitice, cu care grecii și romanii au intrat în contact. Trebuie precizat că, ori de câte ori vorbim de tradiții lingvistice, ne referim mai ales la componenta principală a lexicului, în cazul nostru la moștenirea lingvistică 19

47 Studiul comparativ al limbilor slave indo-europeană. Toate limbile însă, în diverse procente și la diverse niveluri, păstrează și elemente ale limbilor anterioare, de substrat. Elemente străvechi pre-indo-europene se pot identifica în toate limbile europene, cum ar fi latina (unde elementele pre-indo-europene sunt considerate cele de origine etruscă) ori traca. Problema elementelor indo-europene și pre-indo-europene în tracă ar trebui să constituie o preocupare mult mai constantă, dată fiind complexitatea analizei. Trebuie, așadar, reținut că limbile vorbite în spațiul euro-asiatic atestă o stratificare succesivă, cel mai ușor de analizat în arealele cu tradiții scrise vechi: Grecia, Asia Mică, Italia. În tot acest peisaj complex și complicat, unde se plasează slavii? Sunt ei un grup la fel de vechi precum vechii indieni ori hitiții ori grecii ori tracii? Unde s-au conturat ca grup etnic aparte și cum s-au răspândit pe un areal impresionant? Și când? Slavii. Teoria balto-slavă Deja acum mai bine de un secol, prin analiza comparativă a limbilor indo-europene, mai ales, dar și a altor grupe lingvistice (semitice, uralice, altaice) se putea afirma că, în preistorie, din marele grup preistoric indo-european, s-a desprins mai întâi o ramură răsăriteană (grupul satem) și, ceva mai târziu, o ramură occidentală (centum); aceasta din urmă și-a conturat, după cum rezultă din ultimele cercetări, o patrie secundară (secondary homeland) în Europa Centrală. Pe parcursul a câteva milenii, cele două mari subgrupe satem ~ centum au continuat să se divizeze în mai multe ramuri, una dintre acestea fiind cea numită convențional balto-slavă, din care într-o perioadă greu de precizat, subiect de cercetare și de discuții s-a desprins un grup mai nordic baltic și un grup mai sudic slav ori proto-slav. Discuțiile privind perioada când s-ar fi desprins slavii din mai marele grup balto-slav nu s-au finalizat și, deocamdată, nu există un consens al specialiștilor lingviști și arheologi privind detaliile acestei evoluții. Vom reveni asupra acestei chestiuni în Capitolul al III-lea. În acest context, se punea întrebarea dacă limba proto-slavă era un simplu derivat (tardiv? timpuriu?) al grupului balto-slav ori, din contra, o limbă la fel de veche precum sanskrita sau vechea persană? Întreg secolul al XIX-lea și aproape întreg secolul al XX-lea au fost marcate de aceste dispute și de aceste discuții, care indicau mai degrabă o abordare romantică (în sensul ideologic al romantismului), nu fără 20

48 Indo-europeni și slavi inevitabile conotații ori implicații politice. Nu trebuie uitat însă că Romantismul a adus cu sine și asemenea abordări, inclusiv în cazul istoriei românilor ori a altor popoare europene, astfel că, din acest punct de vedere, nu ar fi nimic nefiresc. A căuta origini legendare, mitice era firesc pe atunci, în secolul al XIX-lea. Nu adevărul științific ori istoric era important, ci sentimentul uman circumscris acestor abordări. 12 Revenind la o analiză pe cât posibil strict științifică, putem afirma că slavii erau, alături de baltici cu care formaseră, până la un anume moment al istoriei, o comunitate etno-lingvistică mai mare înrudiți cu vechii indieni și cu persanii. Fără mare dubiu, într-o formă sau alta, indiferent de detalii și de coordonatele spațio-temporale, slavii reflectă continuitatea unor grupuri etnice relativ disparate, fără un anume contur arheologic, reprezentând comunități umane de la nord de arealul daco-get, localizabili undeva la nord de Bucovina de azi. Acesta ar fi un tablou aproximativ, deja conturat acum un secol și jumătate și care, la rigoare, este și relativ corect sau, poate mai aproape de o realitate reconstituită, nu era prea eronat, deși multe detalii erau neclare și greu explicabile. Astfel prezentat, este însă un contur oarecum difuz, nesatisfăcător din perspectiva apetenței cercetătorului contemporan pentru acuratețe și pentru detalii. Cert este că anticii nu știau mai nimic despre slavi sau, mai bine spus, despre precursorii lor sau, încă și mai exact, despre cei pe care îi putem considera precursorii slavilor. Când Tacit, în Germania, lucrare de referință a antropologiei antice, menționează că la răsărit de germani se afla un grup numit de el Venedi, adică au interpretat modernii precursorii slavilor, creiona de fapt un detaliu greu, chiar imposibil de analizat. Deși nu putem avea îndoieli că Tacit nota o realitate (va fi existat un grup etnic cu acest nume ori aproximativ cu acest nume), este prea puțin pentru o analiză aprofundată și inadmisibil de puțin pentru a dezvolta o teorie. Tacit scria Germania prin anul 98, 13 așadar câțiva ani înainte de cucerirea Daciei. Deși aproape de ceea ce noi am putea reconstitui drept arealul slav străvechi, Tacit avea doar o foarte vagă idee despre grupurile etnice de la est de germanici, unde vor fi fost și precursorii slavilor sau unde se bănuiește că ar fi fost aceștia. Dar acești precursori pot fi considerați într-adevăr strămoșii slavilor? Răspunsul la asemenea întrebări nu este chiar simplu și cu atât mai puțin tranșant. Da, în principiu (observație bazată pe analiza comparativă a evoluțiilor etno-lingvistice în general), precursorii unui grup etnic pot fi considerați populația de substrat care, tot în principiu, transmite urmașilor anumite elemente de cultură și de civilizație. Au fost acești 12 Vezi la Geary 2007, inclusiv și poate mai ales prefața traducătorului cărții. 13 Titlul complet, neabreviat, este De origine et situ Germanorum despre originea și așezarea germanilor. Este citată uzual ca Germania. 21

49 Studiul comparativ al limbilor slave venedi totuna cu proto-slavii? Dacă da, care ar fi argumentele? Dacă nu acei Venedi, notați ca atare de Tacit, atunci care grup, indiferent de numele pe care l-ar fi purtat, poate fi considerat precursor al grupului slav? Dar au fost oare precursori? Și, dacă da, unde? Din punct de vedere lingvistic, în partea a doua a sec. al XIX-lea se conturaseră deja răspunsuri la aceste întrebări: slavii sunt un popor vechi, a căror vatră de formare (Urheimat, homeland, pravlast) trebuie să fi fost fie în sudul și sud-estul Poloniei istorice (deci incluzând și sud-vestul Ucrainei de azi), fie ceva mai la est, în zona centrală și de sud-vest a Ucrainei de azi, fie ca o soluție de compromis în tot acest spațiu vast de la nord de Carpați. Până la al doilea război mondial, ceea ce numim istoria slavilor a fost eminamente, dacă nu exclusiv, o chestiune lingvistică. Da, în linii mari, acesta trebuie să fi fost spațiul pe care s-au dezvoltat și au apărut grupurile slave. Așa le apărea și cărturarilor din sec. al XIX-lea, așa ne apare și astăzi, deși între timp au apărut multe nuanțări, unele extrem de importante. Este, în lumina celor prezentate mai sus, un teritoriu relativ aproape de acea presupusă patrie primitivă indo-europeană sau, într-o abordare mai amplă, făcând parte din acel vast areal proto-boreal, astfel definit de N. D. Andreev. Dacă privim tabloul etno-lingvistic al Europei secolului VI e.n., observăm că, pe areale vaste, de la Atlantic la Adriatica și la Egee, de la Marea Baltică la Mediterana, pentru a ne limita la spațiul european, avem mari mutații etno-lingvistice. Pe de o parte, pe ruinele Imperiului Roman se conturează treptat noile limbi romanice; grupurile trace, inclusiv traco-dacii, sunt în bună parte romanizate, persistând grupuri trace neromanizate pe versantul răsăritean al Carpaților și în Maramureș. Aceste grupuri tracice nord-dunărene, mai ales, carpii și trebuie să fi avut o anume contribuție, alături de iranicii occidentali, în etnogeneza slavă, măcar pentru faptul că erau vecini și, totdeauna, vecinii se influențează reciproc. Este tema pe care am abordat-o relativ recent și în Paliga și Teodor 2009, într-o primă tentativă de analiză interdisciplinară. La vest de presupusul nucleu slav erau și grupuri germanice. Acestea începuseră să se deplaseze, de prin secolul al IV-lea, pe mari spații și au condus la fenomene ample de aculturație. Așa cum vedea însă în cap. III, protoslavii trebuie să fi avut relații mult mai timpurii cu germanicii, așa cum reiese cu suficientă claritate din câțiva termeni ai lexicului fundamenal ( pâine, lapte, formarea numeralului 1000 etc.) Nu toate elementele comune limbilor slave și limbilor germanice sugerează împrumuturi, respectiv simpla preluare a unui termen dintr-o limbă în alta, ci o coabitare îndelungată, preluarea unor termeni străvechi, unii posibil din substratul pre-indo-european, așa cum îl defineam mai sus. 22

50 Indo-europeni și slavi Celții sunt asimilați treptat și aproape complet, astăzi fiind doar insule lingvistice cu puțini vorbitori; diverse neamuri altaice și uralice se deplasează pe spații imense, unele dispărând complet din istorie. Acum, pe la prag de secol VI e.n., nu mai putem vorbi de limbi indo-europene pure, dihotomia așa de importantă în vechime satem v. centum devenind irelevantă. Mai jos se pot vedea schițate grupele etnice din arealul analizat aici pe la începutul primului mileniu al erei creștine, cu o redare aproximativă a distribuției lor geografice. Unele evoluții trebuie însă nuanțate, așa cum vedea în capitolele III și IV. 23

51 Studiul comparativ al limbilor slave După sec. al V-lea e.n., limbile sunt într-o rapidă și într-o inexorabilă transformare, viața urbană decade și, în anumite zone ale Europei, aproape dispare, dacă nu chiar dispare complet, nu numai în Răsărit, mai supus loviturilor istoriei, dar și în Occident. Sunt vremuri tulburi, iar limbile reflectă această realitate. Ni s-a părut totdeauna exagerată afirmația, susținută cu sau fără argumente, mai mult sau mai puțin serioase, de diverși autori, că în secolele IV X e.n., în Europa s-ar fi prăbușit total viața urbană. Astfel, Russu 1981, în introducere, afirmă fără argumente și fără nicio demonstrație, fie și minimală că viața urbană s-a distrus complet în Dacia, motiv pentru care româna nu mai păstrează din substratul traco-dac niciun toponim. Nu putem fi de acord cu o asemenea afirmație, prea tranșantă și deloc argumentată, contrazisă de fapte și deloc puține. Există numeroase toponime, hidronime și oronime de origine traco-dacă în română și în câteva idiomuri sud-slave, iar câțiva termeni fundamentali de organizare socială și administrativă arată, din contra, o certă continuitate, nu numai de habitat, ci și civilizațională. Numeroasa toponimie preromanică și preslavă de pe teritoriul României, dar și din arealul sud-slav ori arealul central-european (ceho-slovac) nu sprijină afirmația că viața urbană ar fi dispărut total în secolele ulterioare retragerii aureliene sau, concesiv, în anumite perioade numai. Am făcut în câteva rânduri analize de caz și analize generale, astfel că nu mai insistăm asupra acestui detaliu (Paliga 2006 c, capitolul dedicat onomasticii, și recent Paliga 2010). Problema perpetuării toponimiei majore și minore din substratul trac și ilir al Europei centrale și sud-est europene este mult prea importantă și mult prea complexă pentru a fi expediată în câteva afirmații fără consistență, doar fiindcă o asemenea abordare este comodă și nu implică niciun risc. Nu aceasta trebuie să fie metoda de lucru. Idiomurile mileniului I e.n. Am comprimat câteva milenii în doar câteva pagini. Am făcut acest lucru nu pentru a vulgariza ori a simplifica explicația, ci pentru a avea un tablou al succesiunii evenimentelor. După ce am plasat acum mai bine de zece mii de ani primele contururi ale grupurilor etno-lingvistice ale spațiului euro-astiatic, după ce am notat că, probabil pe la sfârșitul celui de-al cincilea mileniu î.e.n., indo-europenii și altaicii, în măsură mai mică și grupurile uralice, încep să migreze sau să roiască spre cele patru zări, după ce am consemnat, foarte scurt, cele mai cunoscute grupuri etnice ale antichității (latinii, celții, grecii, germanicii în vest și vechii indieni, persanii, tracii, ilirii în răsărit, dar și grupurile 24

52 Indo-europeni și slavi indo-europene caucaziene, cum sunt armenii), am făcut un salt în timp, aflându-ne pe la jumătatea primului mileniu creștin, mileniu agitat și, în felul său, fascinant: a cunoscut apogeul Imperiului, dar și decăderea sa; începe printr-o Crucificare și sfârșește prin victoria creștinismului asupra păgânilor ; este măcinat de mari mișcări de populații, uneori deplasându-se pe mii de kilometri și sfârșește prin sedentarizarea tuturor acestora, dacă nu cumva pieriseră între timp, de prea multele deplasări și prea înaltele ambiții. Ce limbi se mai vorbeau în Europa? Și ce limbi începeau să se vorbească? De când putem vorbi despre slavi? În ce context îi putem plasa pe slavi și cum îi putem analiza? Nu trebuie se ne grăbim pentru a răspunde acestor întrebări. Grupurile etnice nu dispar, ele se amalgamează și se transformă, apar noi grupuri etnice prin fenomene de aculturație, unele dificil de analizat ori de reconstituit. Lucrurile nu sunt deloc simple în istorie și cu atât mai puțin într-o perioadă cum este jumătatea primului mileniu e.n. Latina, limba oficială a imperiului, 14 începea să se retragă din Britania și din Germania, dispărea treptat din nordul Africii și din Orient, lăsând locul altor purtători de confesiune monoteistă, arabii. Totuși, rămâne limba principală de comunicare și va continua să fie astfel timp de multe secole. În Balcani și în spațiul Carpatic va rămâne, nu ne putem îndoi, principala limbă de comunicare între feluritele grupuri etnice ce se vor perinda pe aici. Chiar dacă edictul din anul face ca latina să nu mai fie limba oficială a Imperiului, revenindu-se la greacă, latina colocvială va continua să fie limba principală de comunicare a zonei și, treptat, se va transforma în dalmată (de-a lungul coastei adriatice) și în română, peste tot spațiul balcanic și la nord de Dunăre, până departe în nord și spre răsărit, până la Marea Neagră. Problema romanizării Peninsulei Balcanice și a spațiului carpato-dunărean este un amplu fenomen de aculturație, care nu poate fi prezentat aici, fie și succint. Limbile slave au împrumutat multe elemente romanice (vezi Paliga 2006 c; recent, Boček 2010). Notăm rapid doar că romanizarea Maramureșului și a Moldovei trebuie explicate altfel decât romanizarea Olteniei și a Banatului: aici avem romanizare directă, ca urmare a unor cuceriri militare efective și directe, după anul Acolo, departe în nord și 14 Imperiul Bizantin este o sintagmă istorică apărută în sec. al XVII-lea. Pe vremea aceea, termenul folosit era Βασιλεία των Ῥωμαίων, traducere a formei latine Imperium Romanōrum sau, pe scurt, Rhōmania. Forma Byzantium amintește de semilegendarul trac Byzes, care fondase așezarea, numită ulterior Constantinopol orașul lui Constantin. Acel nume trac Byzes trebuie să fi fost unul relativ frecvent la traci, după cum arată co-radicalul său Buzău ori numele de familie Buzea, Buzatu ori Buzescu precum și, evident, buză toate elemente autohtone traco-dace ale limbii române. 25

53 Studiul comparativ al limbilor slave spre est, trebuie să vorbim de o romanizare secundară, pornită prin descălecări repetate, dinspre Ardeal și dinspre litoral. A fost o romanizare adoptată, mai degrabă, de bună voie și nu ca urmare a unor constrângeri militare. Limba română se va fi răspândit acolo ca o consecință a haotizării comunicării prin fărâmițare lingvistică și prin evoluții divergente, în care amalgamul etno-lingvistic de după secolul al IV-lea nu putea conduce decât la adoptarea benevolă a unei limbi de comunicare, o latină postclasică suficientă nevoilor imediate. Din acest idiom simplu, popular, s-a dezvoltat protoromâna. Acest model de romanizare secundară trebuie acceptat ca reieșind din analiza faptelor cu desfășurare secvențială și pe spații relativ limitate. Greaca, revenind la statutul de limbă oficială în anul este, până astăzi, singurul idiom al sud-estului european cu o neîntreruptă tradiție culturală de peste trei milenii. Edictul de revenire la greacă drept limbă principală de comunicare a avut efecte asupra întregii zone și este greu de spus ce s-ar fi întâmplat dacă latina ar fi rămas, timp de alte câteva secole, limba oficială. Problema grecității în raport cu romanitatea și cu lumea slavă sud-dunăreană este, de asemenea, una dintre cele mai complexe probleme ale zonei și căreia i s-au dedicat numeroase lucrări. Ilira nu se mai vorbea în sud-estul european, de-a lungul Adriaticii, de prin secolul al II-lea e.n. La sosirea slavilor la sud de Dunăre, puțin înainte de anul 550, pe vechiul teritoriu ilir se va fi vorbit un idiom romanic, termenul Iliria fiind folosit ulterior secolului al doilea al erei creștine cu o conotație pur geografică, nicidecum cu sens etno-lingvistic 15. Albaneza, invocată uneori ca urmașă directă a limbii ilire, nu poate fi, totuși, un idiom neo-ilir, ci reconfigurat pe baza ilirei romanizate prin aflux de elemente tracice tardive venite dinspre nord, fie dinspre munții Haemus, cum sugerează tracologii bulgari, fie cum susținuse istoricul epigrafist I. I. Russu de la nord de Dunăre, dinspre zona carpică, de pe versantul estic al Carpaților. În ciuda faptului că a apărut ultima și este, până azi, extrem de puțin cunoscută, ipoteza Russu privind originea albanezilor (Russu 1995) este singura teorie coerentă și închegată și, nu avem dubiu, în cele din urmă va reuși să devină ipoteza uzuală de lucru ori de câte ori se vor aborda problemele glotto-genetice ale primului mileniu. 15 Tot astfel s-a întâmplat și cu alte etnonime antice. Cu trecerea timpului, Macedonia, Tracia, Dacia, Iliria etc. devin simple concepte geografice, fără nicio conotație etnică, respectiv statală. 26

54 Indo-europeni și slavi Originea albanezilor nu este, cum s-ar putea crede, un detaliu oarecare, deoarece a decide unde și-au conturat albanezii profilul etno-lingvistic, când și cum s-au deplasat dacă s-au deplasat clarifică, implicit, și numeroase probleme de detaliu ale limbii române precum și aspecte ale etnogenezei europene din mileniul I e.n., inclusiv probleme esențiale ale slavisticii și referitoare la relațiile slavo-române. Orice modificare a proiecției spațio-temporale din zonă atrage după sine alte modificări sub efectul dominoului. Oricât de sensibilă ar fi problema etnogenezei albanezilor, nu o putem ocoli. Pe scurt, s-au propus patru explicații (vezi pagina următoare pentru o dispunere aproximativă în arealul discutat): 1. Prima teorie și cea mai veche, datorată lui Šafařík și preluată recent de Orel (1998, introducerea): patria primitivă a albanezilor ar fi munții Beskydy de la frontiera ceho-slovacă nordică, aproape de frontiera cu Polonia. Ipoteza se baza pe asemănarea, fără doar și poate fortuită, dintre oronimul Beskydy și alb. bjeshkë pășune montană. Chiar dacă nu ar fi o asemănare fortuită, este mult prea puțin pentru a trage de aici concluzii privind originea acestui grup etnic. 2. Albanezii ar fi descendenții direcți ai ilirilor. Este ipoteza oficială din Albania. Există însă prea multe detalii care împiedică acceptarea ei de cercetătorii străini: absența grecismelor vechi, dispariția ilirilor din documentele de după sec. II e.n. (lucru imposibil dacă ilirii ar fi continuat să trăiască pe acele locuri și să-și vorbească limba), lipsa unei vechi terminologii maritime (lucru greu de acceptat pentru un popor aflat la malul mării) etc. Asemănarea cu româna nu se explică nicidecum prin faptul că româna s-ar fi format la sud de Dunăre (o veche teorie, obsesiv cultivată încă din sec. al XIX-lea), pornindu-se de la premisa (incorectă) că albaneza ar fi autohtonă la modul absolut. Asemănările evidente dintre română și albaneză se explică cu totul altfel, nicidecum ca urmare a unei presupuse glottogeneze românești la sud de Dunăre. De altfel, teoriile sociologice contemporane nu acceptă dacă au acceptat vreodată asemenea viziuni simpliste și, evident, prea politizate. 3. Strămoșii albanezilor ar fi venit din Podișul Haemus (Bulgaria de azi), respectiv reprezintă ultimele relicte ale unui grup tracic neromanizat. Este ipoteza școlii bulgare de tracologie și argumentată în ultimele decenii. Această ipoteză susține, așadar, că albaneza nu este un idiom neo-ilir, ci unul neo-trac, cu elemente romanice de tip dalmat. Este ipoteza uzuală azi în lucrările publicate în Bulgaria. 4. Origine carpică. Este ipoteza istoricului și epigrafistului clujean I. I. Russu, expusă mai întâi la Academia Română în 1982 și apărută postum în volumul publicat abia în anul Deși ignorată de majoritatea cercetătorilor, inclusiv de cei români, este după părerea noastră singura ipoteză plauzibilă. Carpii sunt atestați ca grup etnic aparte, cu o forță 27

55 Studiul comparativ al limbilor slave militară și politică suficient de mare pentru a pune Imperiului mari probleme cel puțin 2 secole după cucerirea Daciei, fiind încă atestați în sec. al IV lea p. Ch. Dacă este să presupunem un areal unde un idiom de tip tracic să fi supraviețuit, atunci acest areal nu poate fi decât un areal periferic neromanizat direct, cum a fost zona carpilor, localizați pe versantul estic al Carpaților. Ei trebuie să fi migrat spre sud la presiunea unor grupuri mai nordice, reprezentând nucleul proto-slav. Nu este exclus ca, în această mișcare spre sud, să fi antrenat și alte grupuri înrudite de la sud de Dunăre, dacă acceptăm ipoteza școlii bulgare de tracologie (vezi # 3 mai sus). Reluăm problema în cap. IV, unde prezentăm și câteva modele spațiale de evoluție etno-culturală. Precizăm anticipativ că etnogeneza românilor, albanezilor și slavilor sunt 3 fațete ale aceleiași probleme, nu 3 probleme diferite. Orice modificare a proiecției privind una dintre aceste fațete are implicații imediate asupra celorlalte. Dacă ilira va fi dispărut prin secolul al II-lea ca idiom viu, traca 16 pe de altă parte trebuie să se fi vorbit încă multe secole după cucerirea Daciei și încă se va fi vorbit și după retragerea aureliană. Grupurile carpice încadrabile în marele grup tracic au reprezentat o amenințare pentru Imperiu până prin secolul al IV-lea e.n. și avem toate motivele să credem că grupuri mai mult sau mai puțin compacte de traci încă neromanizați au supraviețuit la nord, ba chiar și la sud de Dunăre, după cum afirmă tracologii bulgari și după secolul al IV-lea e.n. Unde? Evident, acolo unde armata romană nu ajunsese, în Maramureș și pe versantul estic al Carpaților, în fostele teritorii carpice. Cultura carpică, în opinia noastră ca principal reprezentant al culturii traco-dace tardive, post-romanizare trebuie să fi avut o contribuție esențială la perpetuarea unor elemente autohtone în română, ce se vor fi integrat pe parcursul a mai multe secole. Nu se poate avansa o dată până la care idiomurile tracice se vor fi vorbit, dar putem presupune că acestea supraviețuiseră până cel puțin prin secolul al VI lea e.n. Dacă, în lumina ipotezei Russu și / sau a ipotezei școlii bulgare de tracologie, acceptăm ideea că albaneza este, de fapt, un idiom neo-tracic, nu neo-ilir, atunci prin albaneză traca s-a vorbit și se vorbește până azi, numai că se numește albaneză (alb. gjuha shqipe), nu tracă. Este esențial să facem observația că idiomuri de tradiție tracică erau încă vii atunci când grupurile slave începeau deplasarea spre sud. Încă se vorbeau, nu putem avea multe 16 Folosim aici termenul tracă, tracică în sens pur lingvistic, nu geografic ori politic. Avem toate informațiile și argumentele să considerăm că limba tracă (traca, tracica) se va fi vorbit pe un areal vast, incluzând teritoriile moderne ale României, Republicii Moldova, Bulgariei, estul Ungariei, estul Slovaciei, părți ale Ucrainei sudice, Serbia. Dacă acceptăm ipoteza că și macedoneana veche era de caracter tracic (cum crede Giuliano Bonfante), avem un spațiu tracic într-adevăr vast. Vorbim despre un spațiu cultural-lingvistic, nu despre o entitate politică. 28

56 Indo-europeni și slavi dubii, la nord de Dunăre. Se vorbeau, susțin tracologii bulgari, și la sud de Dunăre, în zonele muntoase și relativ izolate din Stara Planina. Există numeroase studii care abordează problema persistenței limbii trace la sud de Dunăre, în Bulgaria de astăzi. Vezi, de exemplu, Duridanov 1960, 1969, 1975, 1986, 1989, 1995 etc. De asemenea, Dimitrov 1994; și, mai ales, Fol 2000 și Pe la jumătatea mileniului I e.n., dialecte nord-trace, de tradiție costobocă și carpică, se vor fi vorbit încă în zona adiacentă arealului balto-slav, adică tocmai în apropierea acelui areal de care vom vorbi mai jos, al vetrei de formare a vechilor slavi, a așa-numitei zone de etnogeneză. Armonizarea ipotezelor școlii bulgare de tracologie, pe de o parte, cu datele susținute de arheologii și de istoricii români, pe de altă parte, este o sarcină a viitorului. După părerea noastră, ipotezele nu sunt ireconciliabile, deși unele detalii împiedică adoptarea unei poziții imediate, în consens cu datele și cu ipotezele în circulație la ora actuală. Am analizat problema și în lucrarea interdisciplinară Paliga și Teodor 2009, mai ales p. 34 ș.u., căreia i-am dedicat destule pagini. A se vedea acolo și bibliografia problemei, inclusiv lucrările clasice dedicate carpilor și, în general, dacilor liberi (coautorul este arheolog și oferă o discuție mai tehnică, dar deloc plictisitoare, asupra acestor chestiuni). Atragem atenția asupra unui detaliu esențial: armonizarea acestor ipoteze divergente este imperios necesară pentru a progresa în cercetarea referitoare la acea perioadă. Nu este indiferent, așadar, unde și cum proiectăm în spațiu și în timp etnogeneza albaneză și nu este deloc indiferent dacă acceptăm ori nu ipoteza că traca se va fi vorbit mult după sec. IV e.n. și, de fapt, încă se vorbește, numai că se cheamă albaneză, nu tracă ori traco-dacă. Nu este de asemenea indiferent cum proiectăm în timp și în spațiu romanizarea și dacă o imaginăm ca pe un fenomen static ori ca pe un fenomen dinamic, așa cum era epoca: agitată, frământată, instabilă. Aceste detalii nu țin, în esență, de analiza comparativă, fac însă parte din tabloul acelei epoci istorice. Idiomurile celtice erau în regres, întreg arealul ocupat de aceștia fiind romanizat. Nu dispăruseră, totuși (limbi celtice se vorbesc și azi, deși având un număr relativ mic de vorbitori), dar pe de altă parte nu apare nicio dovadă cât de cât concludentă că vechii slavi ar fi întâlnit grupuri celtice ori, dacă le vor fi întâlnit, că asemenea grupuri vor fi avut vreo contribuție, fie și minimă, în etnogeneza slavilor. Urme celtice în lexicul vechi slav nu sunt, iar toponimele celtice din arealul vest-slav, din Cehia și din Slovacia, nu sunt neapărat dovada că slavii ar fi asimilat direct grupuri celtice central-europene, deși acest lucru nu este exclus. Am analizat câteva toponime preslave din arealul ceh și slovac, inclusiv toponime de certă ori probabilă origine celtică, în Paliga 2006 b:

57 Studiul comparativ al limbilor slave 326. Anterior, studiul a reprezentat o comunicare la Simpozionul de etimologie de la Brno din anul Nu este un studiu exhaustiv, desigur. Trebuie totuși subliniat că unele forme arhaice preslave sunt înrudite, mai degrabă, cu elementele pre-indo-europene din spațiul carpato-egeean, nu cu cel celtic occidental. Detaliul pare firesc pentru o zonă de interferență celto-tracică. Ceva mai la est, în Slovacia, numărul toponimelor trace este mai mare. Când slavii ajung în Europa Centrală, după jumătatea celui de-al șaselea secol al erei creștine, este puțin probabil să mai fi existat grupuri celtice compacte și/sau care să fi putut avea un rol cât de cât important în etnogeneza slavă, în general, ori măcar a grupurilor vest-slave. Nici macedoneana veche nu se mai vorbea la jumătatea primului mileniu creștin. Limba lui Alexandru cel Mare intrase de mult sub sfera culturală a limbii grecești, fiind treptat înlocuită, începând cu secolul al IV-lea î.e.n., deci mult înainte de era creștină, de dialectul attic. În actuala Macedonie, toponimele străvechi preslave, pe care le-am analizat cu altă ocazie în contextul toponimiei preslave de la sud de Dunăre, 17 nu s-au perpetuat direct din macedoneana veche, care nu mai era de mult vorbită la sosirea slavilor, ci prin intermediar grec, apoi romanic. Diverși cercetători au polemizat în ceea ce privește caracterul limbii vechi macedonene: un idiom de tip ilir, un idiom de tip tracic, un idiom de tip traco-ilir, cu sau fără influențe grecești, un idiom de tip grecesc, apărut în urma marii invazii doriene dinspre Europa Centrală. Din punctul de vedere al demersului nostru, nu este important să stabilim originea și tipul limbii macedonene antice. Este important să arătăm că aceasta nu se mai vorbea de mult, de vreo opt-nouă secole, la sosirea slavilor. Asemănările dintre macedoneana modernă, idiom de origine slavă, cu limba bulgară modernă, cu care este mutual inteligibilă, arată că strămoșii slavi ai bulgarilor și ai macedonenilor trebuie să fi făcut parte din același grup, după cum substratul pare să fi fost același și în cazul Bulgariei de azi și în cazul Macedoniei: substratul tracic, eventual un amestec traco-ilir. Noi credem că macedonenii vechi erau de origine tracică, după cum tot tracică era și populația de substrat din Bulgaria de astăzi și din mare parte a Serbiei moderne În lucrarea noastră Influențe romane și preromane în limbile slave de sud din anul 1996, recent retipărită cu câteva adăugiri. Vezi și anexele A, B și C din Paliga 2006 b. 18 Pentru o succintă istorie a Macedoniei și a problemei macedonene vezi Kyçyky Lingvistul italian Giuliano Bonfante susținea ipoteza caracterului tracic al limbii macedonene vechi (comunicare personală prin intermediul fiicei sale Larissa Bonfante). Vezi și studiile sale din Bonfante

58 Indo-europeni și slavi Limbile germanice, inițial răspândite în Europa Centrală, au migrat, prin goți gotica fiind singurul idiom est-germanic cunoscut prin documente relativ importante și prin alte grupuri, cum ar fi burgunzii și vandalii, spre est și sud-est. În secolul al VI-lea, când slavii apar la Dunărea de Jos, goții erau în declin, iar eventualele grupuri germanice din acest areal vor fi fost nesemnificative în ansamblu. Astăzi, doar toponimul Burgás de pe coasta bulgară a Mării Negre mai amintește prezența acelor grupuri germanice în zonă. 19 Din perspectiva noastră, activitatea lui Wulfila (sau Ulfilas), de rit arian ca, de altfel, multe grupuri germanice ale acelor timpuri din Moesia are importanță istorică și culturală, dar urme importante, în română sau în limbile slave din zonă, nu mai există. Slavii de vest însă vor fi întâlnit, în expansiunea lor, și grupuri germanice, cu care oricum avuseseră contact și înainte de expansiune, așadar pe la sfârșitul secolului V și începutul secolului VI e.n. Este interesant că, anterior sosirii grupurilor vest-slave în actualele teritorii și chiar mai la vest de acestea, au găsit aici zone pustii ori aproape pustii: grupurile germanice le părăsiseră înainte de sosirea slavilor, nu este clar din ce motive. Se presupune că fuseseră atrași de bogățiile imperiale și, ca atare, începuseră atacuri sistematice și concertate de pradă, părăsindu-și teritoriile inițiale. Este un tablou posibil, nu însă unul ușor demonstrabil prin argumente arheologice. Slavii au avut însă legături timpurii cu grupurile germanice, după cum arată elementele germanice răspândite în toate limbile slave și/sau corespondențele slave-germanice. În multe cazuri, este imposibil de stabilit cine de la cine a împrumutat, dacă de împrumuturi lexicale e vorba, sau dacă trebuie presupus un substrat comun limbilor germanice și slave. Vom reveni mai jos asupra germanismelor din limbile slave precum și asupra relațiilor lingvistice străvechi dintre slavi și germanici. La nord de arealul slav arhaic se vorbeau limbile baltice, respectiv faze vechi ale limbilor lituaniană și letonă precum și o fază veche a limbii prusiene, azi dispărută (ultimii vorbitori se crede că au trăit până la începutul secolului al XVIII-lea). Asemănările mari dintre limbile slave și limbile baltice arată că, în vechime, va fi existat un habitat apropiat, poate chiar comun cândva în preistorie. Limbile baltice au avut o răspândire mult mai 19 Și, poate, alte câteva toponime presupus gotice, firav răspândite prin sud-estul european și insistent căutate într-o vreme, pe când se presupunea că persistența acestora ar demonstra continuitatea de habitat a românilor pe arealul actual. De fapt, prezența ori absența gotismelor în arealul sud-est european nu demonstrează, în sine, nici continuitatea, nici discontinuitatea de habitat a românilor, teme de dezbatere aprinsă încă din sec. al XIX-lea. Gotismele au dispărut aproape integral din zonă odată cu aneantizarea purtătorilor acelei culturi, dispărând totodată și motivația culturală a perpetuării lor. Vezi alte detalii în cap. III al acestui volum. 31

59 Studiul comparativ al limbilor slave mare decât astăzi, fiind vorbite pe un teritoriu ce cuprindea bună parte din Polonia, Belarus și Ucraina de azi. Există însă și diferențe, unele semnificative (vezi cap. III), ceea ce nu mai permite adoptarea ipotezei că slavii ar fi o simplă ramificație sudică a grupului balto-slav. Lucrurile trebuie să fi fost mult mai complexe și mai greu de analizat astăzi, dar nu chiar așa de complexe încât să nu permită unele concluzii. Cât privește limba tracilor, în urma a numeroase analize lingvistice, se va fi înrudit destul de mult cu limbile baltice, după cum arată câteva corespondențe izbitoare, unele observate și analizate încă de Hasdeu în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Curios, poate, traca se va fi asemănat mai mult cu limbile baltice decât cu dialectele slave, deși acestea din urmă vor fi fost, la un moment dat, învecinate idiomurilor trace nordice. Cel puțin așa ne arată analiza comparativă a acelor elemente trace păstrate în documentele antice și comparate cu elemente trace ale românei și ale albanezei. Problema este complexă și complicată, în permanență pasibilă de noi analize și de noi interpretări. Rădulescu , 1984 și 1987 a analizat corespondențele lingvistice traco-baltice (lituaniene, mai ales). Am adăugat și noi, în studiile publicate de-a lungul anilor, alte și alte corespondențe evidente, de exemplu rom. erete lit. erelis uliu, rom. șo lit. šuo câine etc. Anterior, o clarificare a problematicii făcuse și Vraciu 1976 și Vezi și Paliga 2006 b, prima parte. Aceste detalii sunt doar aparent niște seci chestiuni de dispute etimologice. De fapt, studierea relațiilor dintre idiomul de substrat al românei (dialectele tracice nord-dunărene, indiferent de felul cum le numim azi, traco-dace, daco-getice, geto-dace etc.), limbile baltice (lituaniana, letona) și limbile slave clarifică, implicit și explicit, probleme de esență ale relațiilor româno-slave, inclusiv încă mult dezbătuta problemă a moștenirii autohtone a românei. A ignora toate acestea sub pretextul că sunt dificile, că nu sunt suficiente argumente nu mai poate fi astăzi o metodă de lucru, cum s-a întâmplat, din păcate, în perioada interbelică și postbelică. Trebuie să revenim, dacă e nevoie, la Hasdeu și să-i completăm analizele cu mijloacele de care dispunem astăzi. Idiomuri vest-iranice din familia scito-sarmatică se vor fi vorbit la est și la sud-est de zona slavă pre-expansiune. Urmașii acestor grupuri sunt, probabil (ori posibil), osetinii din Caucaz (nu toți cercetătorii sunt de acord cu această ipoteză). În orice caz, ceea ce 20 Mircea Mihai Rădulescu era medic de profesie, iar în ultima parte a vieții s-a dedicat tracologiei. Acest detaliu a făcut să fie disprețuit, pe nedrept după părerea noastră, de lingviști, care l-au considerat un amator. Studiile sale nu trădează însă deloc amatorism, ba din contra, o înaltă cunoaștere a științei lingvistice. Ne facem datoria de a recupera, fie și parțial, memoria sa, aducându-i aici un pios omagiu. 32

60 Indo-europeni și slavi numim mai mult sau mai puțin convențional grupurile proto-slave se vor fi învecinat cu grupurile vest-iranice, după cum arată cei câțiva termeni importanți din sfera sacrului și ai religiei. Aceste idiomuri vest-iranice trebuie să se fi vorbit aproape și de teritoriile ugro-finezilor, deoarece numeralul finlandez sata și numeralul maghiar száz o sută sunt împrumutate dintr-un idiom iranic, din forma sata. Și slav sъto reflectă un împrumut, fiind un numeral care este, structural, complet diferit de numeralul 10 și de numeralul Asupra originii acestui numeral vom reveni mai jos. Limbile ugro-finice se vor fi vorbit pe atunci, la jumătatea primului mileniu creștin, la nord-est de arealul slav străvechi. Cele câteva corespondențe dintre limbile slave și limbile uralice, din care fac parte și limbile ugro-finice, arată un areal de habitat învecinat și care a continuat să fie învecinat până astăzi cu grupurile slave de răsărit, cu rușii și cu bielorușii. 21 Câteva corespondențe vechi dintre limbile slave și limbile uralice, cum ar fi slav *kъniga ~ mag. könyv carte ori slav slovo ~ mag. szó, pl. szavak cuvânt conduc spre ideea unui habitat învecinat încă din preistoria acestor limbi. Alte limbi ne-indo-europene. În Europa se păstrează până azi idiomuri străvechi. Bascii iberici sunt, foarte probabil, continuatorii unor străvechi idiomuri iberice. În cealaltă parte a Europei, în Caucaz, grupurile kartvelice (din care face parte și gruzina) perpetuează idiomuri străvechi, autohtone. Cu aceste grupuri slavii nu au intrat însă în contact în faza veche. O intensă interferență ruso-kartvelică începe să se producă odată cu expansiunea rușilor spre Caucaz, dar aceasta este o fază relativ târzie, care nu constituie subiectul discuției noastre. 21 Despre limbile uralice, din care fac parte și limbile ugro-finice, vezi lucrările lui Björn Collinder din 1957 și

61 Studiul comparativ al limbilor slave Unde putem localiza patria străveche a slavilor În perspectiva celor spuse și analizate aici, rezultă printr-o analiză mai degrabă circumstanțială că vatra de formare a slavilor trebuie să fi fost: la est de grupurile germanice din Europa Centrală (goții erau încă departe spre sud și nu ar fi argumente că se vor fi întâlnit cu slavii în faza inițială, adică în sec. IV V), la sud de baltici, cu care se înrudeau îndeaproape, la sud-vest de grupurile uralice, reprezentate de strămoșii finlandezilor și al estonilor de azi, la vest de grupurile vest-iranice, scito-sarmatice, de la nordul Mării Negre, care totodată nu puteau fi prea departe nici de ugro-finici, la nord de grupurile traco-dace nordice, încă neromanizate, dar nu prea departe de romanicii răsăriteni sau, altfel spus, nu prea departe de protoromâni, de la care încep să împrumute unele cuvinte specifice, cum ar fi kъmotra < cumătră < lat. pop. kumatra, lat. clasic commater (francez commère, spaniol comadre etc. (vezi Paliga 2006 c, pag. 54 și următoarele). 22 Am pus într-o ecuație, fie și aproximativă, coordonatele spațio-temporale ale slavilor: un grup de vorbitori desprinși din ramura sudică convențional numită balto-slavă, la rândul său reprezentantă a ramurii răsăritene satem a limbilor indo-europene, înrudită așadar cu sanskrita, cu idiomurile iranice, cu traca. Când va fi avut loc această transformare graduală, care îi face pe slavi, la un moment dat, diferiți și de rudele baltice de la nord, dar și de iranicii occidentali ori de ultimele grupuri traco-dace târzii, încă neromanizate? Între ipoteza ce susținea că slavii ar fi fost un grup străvechi, desprins direct din indo-europeană, la fel de vechi precum vechii indieni ori precum hitiții și ipoteza mai echilibrată, care îi consideră un grup mai nou, de sinteză culturală apărută pe la jumătatea primului mileniu creștin, în urma slăbirii Imperiului și în urma marilor mișcări de populații, de diverse origini, ce încep în secolul al IV-lea și se termină odată cu așezarea ungurilor în Pannonia trebuie să preferăm această a doua teorie: slavii sunt un grup de sinteză etno-lingvistică de la jumătatea primului mileniu al erei noastre. Slavii încep să se contureze ca grup aparte în jur de anul 600 e.n., iar această tendință etnică continuă în mișcare, odată cu marea expansiune de după anul 600 și un timp după aceasta. Este, am putea spune, o etnogeneză sintetică de secol VI al erei creștine și care continuă în mișcare, cum spune și demonstrează arheologul polonez Kazimierz 22 În DEX apare eronat că forma de bază este cumătru, considerată de origine slavă. Am făcut critica acestei explicații în lucrarea citată în textul principal, astfel că nu mai insistăm și aici. 34

62 Indo-europeni și slavi Godłowski (2000) 23. Procesul este îndelungat, astfel că este imposibil de acceptat ipoteza simplistă că, în sec. VI, slavii erau un grup etnic închegat, compact. Din contra, asemeni TUTUROR grupurilor etnice din Europa acelor timpuri, erau un grup etnic în formare, cuprinzând nu ne putem îndoi astăzi o diversitate etnică, dar cu o tendință de unificare în jurul unui idiom majoritar și al unor elite militare, așa cum se întâmplase cu toate grupurile etnice. Acum, nu mult după anul 600, slavii intră în istorie, apar în documente: sclavenii. Suntem la circa cinci milenii de atestarea arheologică a nucleului indo-european și la 6 7 milenii de proiecția spațio-temporală a așa-numitului nucleu proto-boreal. Timpul trecuse peste multe evenimente, dar pe de altă parte câteva grupuri umane supraviețuiseră. Unele dintre aceste grupuri erau și strămoșii slavilor de azi. 23 Kazimierz Godłowski, arheolog polonez, și-a dedicat întreaga activitate săpăturilor arheologice privitoare la slavii vechi. Lucrarea publicată în anul 2000 (în limba polonă), îngrijită de discipolii săi, reunește aproape toate articolele esențiale privind siturile slave vechi. 35

63 Studiul comparativ al limbilor slave Rezumatul acestui capitol Anatolia și Europa de sud-est. Interval: mileniile VIII IV î.e.n. Prin mileniul al VIII-lea î.e.n., în Anatolia de azi începe așa-numita revoluție neolitică, ale cărei urmări sunt: sedentarizarea, domesticirea animalelor, cultivarea plantelor (începuturile agriculturii), arheometalurgia (încep să se proceseze cuprul și aurul), începuturile unei scrieri sacre de tip simbolic. Acestea sunt grupurile neolitice și eneolitice, ră spunză toare de stratul lingvistic numit convenț ional pre-indo-european sau, uneori (mai ales de unii lingviști), mediteranean. Aceste grupuri supraviețuiesc până pe la jumătatea mileniului al IV-lea î.e.n., când începe expansiunea indo-europeană. Unii lingviști (grupați în ceea ce am numit convențional ipoteza Gamkrelidze-Ivanov) susțin că tot în Anatolia ar fi fost și nucleul indo-european arhaic. La data la care scriem aceste rânduri, nu sunt dovezi arheologice care să susțină o asemenea ipoteză. Din contra, arealul anatolian este vatra unei strălucite civilizații mezolitice și neolitice, acolo pornind, de fapt, revoluția neolitică. Este improbabil ca această cultură să fi evoluat spre o cultură războinică și expansionistă cum era cea a indo-europenilor. Europa Răsăriteană. Interval: mileniile VIII IV î.e.n. Cercetările din ultimele decenii proiectează relații relativ strânse între indo-europeni, pe de o parte, și alte două grupuri etnice preistorice, grupul uralic și grupul altaic (numit uzual turcic ). Cele trei grupuri etnice s-au dezvoltat în arealul cuprins între Marea Neagră la sud, Uralii la est și Mările Baltică și Nordului la nord. Datările cu radiocarbon calibrat indică faptul că indo-europenii pot fi databili pe la începutul mileniului al V-lea, dar putem presupune o fază încă mai veche a grupurilor proto-boreale, în care intră indo-europenii, uralicii și altaicii. Relațiile dintre grupurile indo-european, uralic și altaic sunt analizate de mai mulți cercetători, care și-au expus ipotezele sub diverse denumiri convenționale: limbi nostratice (Illyč-Svityč), grupul proto-boreal (N. D. Andreev), grupul euroasiatic (Joseph Greenberg). Alți autori, cum ar fi Bojan Čop, folosește termenul indouralic. Spațiul Euro-Asiatic. Interval: mileniile IV î.e.n. jumătatea mileniului I e.n. Expansiunea indo-europenilor precum și a altor grupuri etnice în valuri sau prin roire conduce la ample fenomene de aculturație. În Europa, indo-europenii 36

64 Indo-europeni și slavi se amalgamează cu vechile populații neolitice și eneolitice, urmarea fiind apariția grupurilor etnice cunoscute în antichitate: latinii, celții, germanicii și hellenii (grecii) care formează grupul occidental centum al limbilor indo-europene și, pe de altă parte, vechii indieni, iranicii (persanii și alte grupuri înrudite), balto-slavii (denumire convențională), tracii și, probabil, ilirii (teoriile mai vechi îi considerau pe iliri ca vorbitori ai unei limbi centum) aceștia formând grupul răsăritean satem. Hitiții și armenii sunt descendenți ai indo-europenilor din zona Caucazului, dar având semnificative influențe pre-indo-europene, ca de altfel și grecii. Europa Central-Răsăriteană și de sud-est. Jumătatea mileniului I e.n. Imperiul Roman este în continuă degradare. Începe așa-numita migrație a popoarelor, declanșată inițial de câteva grupuri germanice și apoi, gradual, antrenează grupuri tot mai numeroase și venite de la distanțe tot mai mari. În acest context, pe la jumătatea mileniului I, documentele bizantine îi menționeză pe Sclaveni, grec Sklavenoi, considerați a reprezenta primele grupuri slave în expansiune. Termenul Sclavenus, pl. Sclaveni pare a fi deformarea unei forme inițiale slověnin, pl. slověne, nume etnic derivat de la slovo cuvânt. Anterior sec. VI e.n., putem postula existența unor grupuri preslave, fără a putea identifica o anume cultură arheologică specifică. Datele disponibile astăzi conduc spre ideea unui nou grup etnic, apărut prin amalgamarea a trei grupuri vorbitoare de limbi satem: o ramificație sudică a grupului balto-slav, o ramificație occidentală a unui grup iranic și grupuri de daci liberi neromanizați, probabil carpi, eventual costoboci. Paralel sau anterior acestei perioade, grupurile etnice amintite trebuie să fi interferat și cu grupuri germanice, așa cum arată câteva elemente de lexic. Un grup nord-tracic, reprezentat cel mai probabil de carpi alături de aceste grupuri proto-slave se deplasează spre sud, iar în final stabilindu-se pe litoralul adriatic, în teritoriile albaneze de azi. Prin amalgamare cu populația iliră romanizată, contribuie la etnogeneza albaneză. Astăzi, este din ce în ce mai clar că albanezii trebuie considerați de origine mai nordică, fiind un grup de sușă tracică, parțial romanizat, care în cadrul marilor mișcări de populație sclavenică se deplasează spre sud (ipoteza I. I. Russu, probabil cea care va avea, în final, câștig de cauză, fiind încă puțin cunoscută și puțin discutată). Ipoteza originii pur ilirice a albanezilor nu se poate susține pe baza datelor de care dispunem astăzi, deoarece ilirii sunt complet romanizați în sec. II e.n., așadar este greu de postulat persistența unor grupuri iliri până în zilele noastre. Grupurile de origine tracică, în schimb, mai 37

65 Studiul comparativ al limbilor slave ales carpii, sunt atestați până cel puțin în sec. IV e.n., după acest secol ei căpătând, pur și simplu, un alt nume, fiind confundați cu marele amalgam sclavenic din care, ulterior, s-au conturat slavii evului mediu mijlociu. După anul 550 e.n. Începe procesul migrației Sclavenilor și spre vest și spre est, precursorii slavilor de mai târziu. După circa trei secole, aceste grupuri ce pot fi deja numite slavi se creștinează, fiind deja răspândiți pe un areal impresionant, de la Marea Baltică până la Marea Neagră și la Marea Adriatică. Începând cu anul 860, odată cu creștinarea, încep să apară cele mai vechi texte slave și, implicit, începem să vorbim despre apariția și diversificarea idiomurilor slave. Unele probleme discutate aici vor fi reluate cu detalii și analizate din alte perspective în cap. III și în cap. IV. 38

66 Indo-europeni și slavi Anexă Tentative de reconstrucție preistorică Există mai multe încercări de a reconstitui apariția și evoluția grupurilor culturale din spațiul euro-asiatic. Dat fiind faptul că nu există consens în lumea specialiștilor (arheologi, istorici ai culturilor, lingviști etc.), nu poate fi vorba de a prezenta aici adevăruri absolute, ci de a propune o variantă de lucru, așa cum a reieșit din prezentarea de mai sus. Dintre numeroasele variante posibile, am ales aici o reconstrucție pe care am propus-o în lucrările noastre mai vechi și căreia, de-a lungul timpului, i-am adus câteva îmbunătățiri (prima oară am sugerat o variantă a acestei scheme în Paliga 1989 c). În esență, reconstrucțiile de acest tip trebuie ori ar trebui să țină seama de ansamblul cercetărilor arheologice și lingvistice. Acest lucru nu este însă ușor de realizat, dat fiind faptul că rareori lingviștii și arheologii reușesc să aducă la un numitor comun rezultatele cercetărilor specifice unui anumit domeniu. Schema de pe pagina următoare încearcă să rezume cele spuse mai sus, respectiv: Europa preistorică a cunoscut, începând cu aproximativ mileniul VII î.e.n., răspândirea unei civilizații ne-indo-europene, a cărei origini par a veni dinspre Anatolia, fiind expresia occidentală a ceea ce s-a numit revoluția neolitică. Aceasta ar fi, în schemă, Vechea Europă, cu o derivare numită convențional aici civilizația MEGA, respectiv civilizația vest-europeană a megaliților. Un ansamblu cultural nord-pontic, pe care N. D. Andreev în numește proto-boreal, în varianta Pedersen-Svityč numit nostratic sau, în varianta lui Joseph Greenberg, euroasiatic. În esență, este un ansamblu cultural din care, ulterior, au derivat cele trei mari grupe lingvistice ale spațiului euro-asiatic: indo-europeană, uralică și altaică. Slavii sunt, așa cum am văzut, o evoluție relativ tardivă a grupurilor indo-europene de tip satem, mai exact o ramificație sudică a grupului balto-slav care, de-a lungul secolelor, a interferat cu alte grupuri satem, iranice și nord-tracice, cu grupuri germanice de tip centum precum și cu grupuri uralice, mai ales ugro-finice. 39

67 Proto-uralici Proto-indo-europeni (populația KURGAN) Proto-altaici Civilizația MEGA (Europa Occidentală) VECHEA EUROPĂ URBIENI Marea Neagră Anatolieni Caucazieni (ne indo europeni) Semiți Încercare de reconstituire a principalelor grupuri etno-lingvistice din Europa și din Orientul Apropiat la orizontul mileniului V î.e.n. Conform unor ipoteze din ce în ce mai bine argumentate, proto-indo-europenii, proto-altaicii și proto-uralicii formau grupul proto-boreal, de vorbitori ai unor idiomuri înrudite, cu evoluții divergente ulterioare. Coreeana ar fi de asemenea un derivat relativ timpuriu al unui străvechi idiom mančurian.

68 Clasificarea limbilor slave Capitolul II Clasificarea limbilor slave Clasificarea tradițională a limbilor slave 1 urmează criteriul strict geografic, pe care îl critica deja Hasdeu în urmă cu mai bine de un secol. Dat fiind însă faptul că această clasificare a devenit uzuală, o vom adopta și noi. În cursul analizei, vom atrage atenția asupra unor chestiuni de detaliu care pot conduce, în final, la o clasificare pe criterii istorico-fonetice. Vom prezenta, pe larg, limba slavă cu cea mai veche atestare, numită convențional slavă veche. Slava veche Numită și slavonă sau slavă veche bisericească (în engleză Old Church Slavonic, în rusă staroslavjanskij, în cehă staroslověnština etc.) este primul idiom slav notat în scris. În Bulgaria, este numită bulgară veche, termen pe care lingviștii și filologii străini, în general, nu l-au acceptat și, ca atare, nu îl folosesc. Este adevărat că, strict geografic, slava veche nota un idiom sau un dialect slav din care a evoluat ulterior bulgara. Totuși, particularitățile fonetice și gramaticale ale slavei vechi nu sunt, în general, mai apropiate de bulgară decât de alte limbi slave. Tot la fel de adevărat este însă că, dacă am compara de exemplu engleza modernă ori engleza medie cu engleza veche, diferențele dintre acestea ar fi cel puțin la fel de mari ca acelea dintre bulgara modernă și slava veche. Ca atare, sintagma bulgară veche, folosită în Bulgaria, nu este lipsită de argumente, mai ales din perspectiva tradiției bulgare, chiar dacă lingviștii străinii nu o folosesc. Pentru notarea slavei vechi, s-au folosit două alfabete: mai întâi cel numit glagolitic (creat de Chiril), apoi alfabetul chirilic, numit astfel în cinstea lui Chiril. 1 Există numeroase lucrări care clasifică limbile slave. Am urmat aici, în linii mari, clasificarea dintr-o lucrare relativ recentă apărută în Slovacia: Krupa și Genzor

69 Studiul comparativ al limbilor slave Ipoteza că glagoliticul a fost primul și, o scurtă perioadă, unicul alfabet slav a fost susținută și argumentată de Pavel Josef Šafařík (sau Šafarík era slovac de origine, dar a scris în cehă și în germană) în lucrarea sa Über den Ursprung und die Heimat des Glagolitismus (Cu privire la originea și la vatra de formare a glagolitismului, 1858). Nu toți autorii sunt de acord cu această cronologie secvențială, unii aflați în minoritate, dar aducând argumente ce nu pot fi ignorate consideră că, de fapt, Chiril a inventat două alfabete: glagoliticul, cu mai multe și mai evidente influențe orientale și chirilicul, mai apropiat de alfabetul grec (vezi la Olteanu și colectiv 1975: 21 ș.u.; Pleter Lambru Puiu 2008: 91 ș.u.). Trebuie reținut că cele două denumiri folosite pentru a desemna cele două alfabete glagolitic și chirilic sunt mai noi, create de-a lungul timpului. În documentele vechi, contemporane creării celor două alfabete și imediat ulterior, se menționează alfabetul slav (pismo slavjanske). Ambele alfabete indică influențe grecești, dar și orientale (litera ш este preluată din ebraică, shin). Influența orientală este evidentă, mai ales, în cazul alfabetului glagolitic. Alfabetele timpului luate drept model erau cel ebraic și cel siriac. Siriaca, o variantă a arameenei mijlocii, este un idiom încă viu, având aproximativ de vorbitori (Dalby 2006: 31 Aramaic and Syriac). Pentru a ușura analiza, vom prezenta succint mai întâi alfabetul grec. Alfabetul grec În stânga tabelului (vezi pagina următoare), s-au ales trei fonturi pentru a exemplifica ductul alfabetului grec, așa cum apare în edițiile moderne. Desigur, există multe alte fonturi disponibile, unele care redau stilul literelor arhaice. Atunci când analizăm influențele grecești asupra alfabetelor apărute în primul mileniu e.n. (armean - grabar sau literar, gruzin începutul sec. V, slav pe la jumătatea sec. al IX-lea) trebuie să ținem seama de aspectul literelor din acea perioadă istorică, nu de forma modernă a acestor litere, care s-a formalizat și s-a simplificat considerabil de-a lungul timpului. Aceste observații sunt valabile și pentru alfabetul latin care, de asemenea, a cunoscut succesive simplificări în perioada medievală și modernă. 42

70 Clasificarea limbilor slave Α α Β β Alfabetul grec variante grafice moderne Α α Β β Valoare numerică 1 2 Transcriere și pronunție a, ā b Denumire alfa beta Comentarii a scurt (ă) și lung (ā) nu se diferențiau grafic Ngr. vita, β se pronunță v Γ γ Γ γ 3 g gamma Δ δ Δ δ 4 d delta Ε ε Ε ε 5 e (scurt) e psilon Ζ ζ Ζ ζ 7 z zeta În greaca arhaică, se pronunța probabil dz Η η Η η 8 ē (e lung) eta Ngr. ita (se pronunță i) Θ θ Θ θ 9 th theta În greaca veche, era t aspirat (t h ); în ngr., se pronunță apical, ca eng. th în thin, thumb Ι ι Ι ι 10 i iota Κ κ Κ κ 20 k kappa Λ λ Λ λ 30 l lambda Μ μ Μ µ 40 m mi Ν ν Ν ν 50 n ni Ξ ξ Ξ ξ 60 ks (latin x) ksi, xi Ο ο Ο ο 70 o scurt o micron Π π Π π 80 p pi Ρ ρ Σ σ, ς Ρ ρ Σ σ, ς r s ro sigma Grafemul ς este numai final și numai minuscul Τ τ Τ τ 300 t tau 43

71 Studiul comparativ al limbilor slave Υ υ Υ υ 400 ü ü psilon În ngr., se pronunță i Φ φ Φ φ 500 ph, apoi f fi În greaca arhaică, era p aspirat p h ; apoi f Χ χ Χ χ 600 kh (aspirat, k h ), apoi h hi În ngr., notează h din română Ψ ψ Ψ ψ 700 ps psi Ω ω Ω ω 800 ō (o lung) o mega Note Greaca nota lungimea vocalelor numai pentru ē și pentru ō, respectiv ε / η și ο / ω. Greaca arhaică avea trei aspirate, în tradiția indo-europeană, notate θ Θ, χ Χ și φ Φ (th, kh și ph, respectiv). În cursul evoluției istorice, ele și-au pierdut aspirația și, în neogreacă, se pronunță th (ca în eng. thin), h (ca în română) și f. La jumătatea sec. IX, când frații Chiril și Metodie creau alfabetul slav, greaca veche nu se mai vorbea. Tradiția scrisă însă exista, ca atare erau multe ezitări în adoptarea unei anume forme grafice. De exemplu, chirilic b și v (б Б, в В) au litere similare, fapt ce reflecta evoluția pronunției literei grecești β Β: în greaca veche b, în greaca bizantină (și în neogreacă) v. Același lucru se poate spune despre grec ο Ο și ω Ω: opoziția de cantitate dispăruse din greaca bizantină, cele două vocale pronunțându-se la fel, ca în neogreacă. Scrierea chirilică include și literele grecești ξ Ξ ψ Ψ; acestea notau, de fapt, combinații de foneme, ks și, respectiv, ps. 44

72 Clasificarea limbilor slave Alfabetele slave vechi: glagolitic, chirilic, chirilic modern, valoare numerică, transcriere, comentarii Tran. fon. Glagolitic Valoare numerică Chirilic Valoare numerică Denumire Chirilic modern Note și comentarii a b v ⰰⰰ ⰱⰱ ⰲ Ⰲ а А б Б в В 1-2 азъ боукы бѣдѣ а А б Б в В glagolitic ⰰ reflectă o cruce stilizată asemănarea dintre car. chir. б, Б și В, в reflectă evoluția pronunției din greacă g ⰳ Ⰳ 4 г Г 3 глаголи г Г d ⰴ Ⰴ 5 д Д 4 добро д Д ď ꙣ Ꙣ variantă înmuiată a literei precedente e, je ⰵ Ⰵ 6 є Є ѥ Ѥ 5 ѥстъ э Э е Е pronunția era preiotată, indiferent de grafie, cu sau fără iot antescris 45

73 Studiul comparativ al limbilor slave ž ⰶ Ⰶ 7 ж Ж - жибѣте ж Ж dz ⰷⰷ 8 ѕ Ѕ ꙅ Ꙅ ꙃ Ꙃ ꙁ Ꙁ 6 ѕѣло ѕ Ѕ z ⰸ Ⰸ 9 з З 7 землꙗ з З i ⰻⰻ 20 и И 8 иже и И variante grafice ale aceluiași i, j ⰹ Ⰹ 10 ї Ї і І 10 (i, iota) і І ї Ї fonem [i]; vezi notele de la finalul tabelului đ (ǧ) ⰼ Ⰼ 30 ђ Ђ - ѓербъ ђ Ђ în redacția sârbă-croată, modern đ Đ k ⰽ Ⰽ 40 к К 20 како к К l ⰾ Ⰾ 50 л Л 30 людьѥ л Л 46

74 Clasificarea limbilor slave ľ ꙥ Ꙥ variantă înmuiată a literei precedente m ⰿ Ⰿ 60 м М 40 мыслите м М m ꙧ Ꙧ variantă înmuiată a literei precedente n ⱀⱀ 70 н Н 50 нашь н Н o ⱁ Ⱁ 80 о О 70 онъ о О vezi și omega, mai jos o monocular și ꙩ Ꙩ ꙫ Ꙫ binocular, folosit în cuvinte a căror rădăcină însemna ochi ꙭ Ꙭ dublu monocular o ꙮ multiocular o p ⱂ Ⱂ 90 п П 80 покойь п П r ⱃ Ⱃ 100 р Р 100 рьци р Р 47

75 Studiul comparativ al limbilor slave s ⱄⱄ 200 с С 200 слово с С vezi nota la litera [i] t ⱅ Ⱅ 300 т Т 300 тврьдо т Т u ⱆ Ⱆ 400 ѹ Ѹ ꙋ Ꙋ 400 оукъ у У ў Ў f ⱇ Ⱇ 500 ф Ф 500 фрътъ фертъ ф Ф preia litera greacă valoarea fonetică h ⱈ Ⱈ 600 х Х 600 хѣрь х Х din greacă nu mai era kh (aspirat), ci h, IPA χ c (ts) ⱌ Ⱌ 900 ц Ц 900 ци ц Ц ꙡ Ꙡ varianta inversată a literei de mai sus č ⱍ Ⱍ 1000 ч Ч ч Ч 1000 чръвь ч Ч dž ꙉ Ꙉ Cf. ђ Ђ 48

76 Clasificarea limbilor slave š ⱎ Ⱎ ш Ш ша ш Ш literă preluată din ebraic shin št ⱋ Ⱋ 800 щ Щ шт ШТ ща щ Щ combinație de două foneme š și t ŭ ⱏ Ⱏ ъ Ъ ѥръ (ierul ъ Ъ mare) ɨ, y ⱏⰹ ⰟⰉ ꙑ Ꙑ ы Ы ѥры ы Ы aceste litere notează vocale mediane închise ĭ ⱐ Ⱐ ь Ь ѥрь (ierul ь Ь mic) ꙏ Ꙏ așa numitul ier neutru ä ja ⱑ Ⱑ ѣ Ѣ ѣть inițial ä, apoi secvența ja ea ja ꙓ Ꙓ așa numitul iat preiotat 49

77 Studiul comparativ al limbilor slave ü ju ⱓ Ⱓ ю Ю ꙕ Ꙕ ю Ю inițial, nota probabil fonemul [ü], apoi [jo] je ѥ Ѥ ja ɨn ɨm ⱑ Ⱑ ꙗ Ꙗ ꙟ Ꙟ я Я glagoliticul nu deosebea variantele ea, ja redă secvența nazală îm, în din slavona românească ę ⱔ Ⱔ ⱗ Ⱗ ѧ Ѧ ꙙ Ꙙ 900 ѧсъ (ius mic) ę (e nazal, IPA ɛ ) ję ѩ Ѩ ꙝ Ꙝ ѩсъ ję (e nazal preiotat) ǫ ⱘ Ⱘ ѫ Ѫ ꙛ Ꙛ ѫсъ (ius mare) ǫ (o nazal, IPA õ) ǫ jǫ ⱙ Ⱙ ѭ Ѭ ѭсъ inițial, ö nazal, apoi o nazal preiotat ks ѯ Ѯ 60 ѯи preia litera greacă ps ѱ Ѱ 700 ѱи preia litera greacă 50

78 Clasificarea limbilor slave th ⱚ Ⱚ 800 ѳ Ѳ 9 ѳита preia litera greacă ü ⱖ Ⱖ ѵ Ѵ 400 ѵжица ižica (ijița) o ⱉ Ⱉ 700 ѡ Ѡ 800 отъ omega chirilic, adaptare a literei grecești Alte semne și simboluri Semnul miilor Semnul sutelor de mii; apare extrem de rar zece mii; apare extrem de rar Semnul milioanelor; apare extrem de rar 51

79 Studiul comparativ al limbilor slave Semne diacritice (litera o este aleasă ca literă de referință) о о о о о ꙿ titlă, titlo Se folosea în abrevieri, precum И С, И СЪ Isus, Б Г = БОГЪ Dumnezeu indică palatalizarea, de exemplu ПОЛ Е, grafiat și ПОЛѤ dasia și psili pneumata, erau folosite în greaca veche pentru a nota spiritele asper și, respectiv, lenis; în textele slave vechi, aveau caracter pur ornamental pokrytie kavyka, marchează un cuvânt cu sens alternativ payerok, poate indica un ier omis în text Note și observații Rezumăm în continuare informații din mai multe surse, preponderent din Kurz 1969: 23 ș.u.; Olteanu și colectiv 1975: 21 ș.u.; Večerka 2006: 113 ș. u.; Pleter, Lambru și Puiu 2008: 13 ș.u. Probleme generale Denumirile literelor trebuie să fie vechi și reflectă, probabil, primele cuvinte ori primele silabe ale unui acrostih, nepăstrat până astăzi, apărut cândva după moartea lui Chiril. 52 Forma literelor chirilice s-a modificat de-a lungul timpului, după cum s-a modificat și forma literelor latine. În Croația, s-a dezvoltat ulterior un glagolitic angular (în unghiuri ascuțite și drepte), sub influența scrierii gotice.

80 Clasificarea limbilor slave Glagoliticul avea deja o literă ce nota un fonem specific, în grafia modernă sârbă-latină și croată đ (majuscul Đ), în unele lucrări ǧ, ǵ, apărut mai târziu în redacția sârbească a chirilicului: ђ Ђ. Acest detaliu indică o redacție localizată în Macedonia, deoarece fonemul nu exista în alte areale locuite de slavi. Nici glagoliticul, nici chirilicul nu aveau semne speciale pentru numerale, preluând modelul grec de redare a acestora prin litere, cărora li s-au adăugat diverse simboluri pentru numerele mari (mii, zeci de mii, sute de mii) vezi tabelul de mai sus. Conform unei vechi tradiții, textele glagolitice s-au transcris în chirilic, pe baza unor principii stabilite, în principal, de filologul croat Vatroslav Jagić ( ), de mare autoritate în epocă. Transcrierea glagoliticului cu chirilice era motivată și de faptul că, timp de secole, tipografii nu știau glagoliticul, chirilicul fiind mult mai bine cunoscut și mai răspândit. Și astăzi, deși calculatorul permite scrierea cu caractere glagolitice, existând fonturi care conțin caracterele specifice, cunoașterea glagoliticului este limitată la doar câțiva specialiști. Ca atare, convenția este să se editeze cele mai vechi texte slave, scrise în glagolitic, tot cu caractere chirilice. Conversia este relativ ușoară, cu observația că unele (puține) caractere glagolitice nu au echivalent exact în chirilic (și invers). Tabelul de mai sus prezintă aceste diferențe. Cuvintele încărcate de conotație sacră (nomina sacra) și cuvintele foarte frecvente se abreviau, scriindu-se deasupra o titlă (sau titlo): г лати = глаголати a vorbi г лѭ глаголѭ vorbesc, spun (pers. I, indicativ, singular); б а = бога, genitivul și acuzativul lui богъ dumnezeu, б же = боже, vocativul formei богъ (apare foarte frecvent în documente); и с, и съ = Исоусъ; ч къ = ч ловѣкъ om, ч ка = чловѣка etc. Literele glagolitice [i] și [s], care alăturate erau abrevierea numelui Isus ( ⰻⱄ, chirilic и с, и съ) reflectă simbolul trinității (triunghiul) și un cerc sus, respectiv jos. Vezi alte detalii și analize la Pleter, Lambru și Puiu 2008: 113 ș.u. Slava veche avea trei vocale neutre sau mediane: Ы ы, modern Ы ы, transcriere fonetică y; Ъъ, modern Ъ ъ, ierul mare și Ь ь, modern Ь ь, ierul mic. Acestea notau, probabil, foneme apropiate, dar distincte. Fonemul y s-a păstrat în polonă și în rusă, fiind deschis la i în celelalte limbi slave, cu observația că, în limbi precum ceha și slovaca, nu are rol palatalizant al consoanei precedente, așa cum are i. Ierurile s-au vocalizat într-o perioadă încă veche. S-au păstrat numai ca 53

81 Studiul comparativ al limbilor slave grafeme. În bulgară, ierul mare notează fonemul ă (așa este și transcris cu caracterele latine, prin a breve), iar ierul mic notează în unele cuvinte vocala preiotată. În rusă, ierul mare notează faptul că vocala anterioară se pronunță dur, iar ierul mic notează înmuierea sau palatalizarea consoanei precedente. Unele lucrări transcriu ierurile prin ŭ și, respectiv, ĭ (ierul mare și ierul mic). Este adevărat că, din punct de vedere etimologic, ele provin din aceste vocale, totuși în lucrările de lingvistică se evită această transcriere, deoarece poate conduce la confuzii și, uneori, la false etimologii. De exemplu, dacă transcriem numeralul slav o sută în forma *sŭto, nu *sъto, am putea avea impresia că forma românească sută reflectă un împrumut din slav *sŭto. Vom arăta în cap. IV că această explicație este incorectă. De fapt, slav ъ (ierul mare) nu are niciodată ca reflex rom. u. Explicația, eronată, a pornit de la transcrierea simplificată a ierului mare prin ŭ. Motivația ținea de comoditatea tipografică, respectiv de a nu amesteca, în același text, caractere latine și chirilice. Alfabetul chirilic modern Limbile slave moderne care folosesc alfabetul chirilic sunt limbile bulgară, macedoneană, sârbă (care are și variantă cu caractere latine), rusă, bielorusă și ucraineană. Caractere chirilice, completate cu diverse semne diacritice specifice, folosesc și limbi neslave din familiile uralică și altaică, răspândite în fosta Uniune Sovietică. Aceste limbi sunt komi, khanty, mordvina, limbile aleute (sau aleutine), čuvaš (ciuvașа), abhaza, azera. Există alfabete chirilice și pentru două limbi indo-europene, kurda și tadjika (din familia iranică). Caracterele chirilice folosite pentru aceste limbi neslave sunt prezentate în codurile Unicode 0500 și următoarele. Ele sunt, în esență, caractere chirilice de bază cărora li s-au adăugat semne diacritice pentru a se putea nota foneme inexistente în limbile slave. 54 Limbile slave moderne au simplificat caracterele chirilice vechi, astfel că un mare număr dintre aceste caractere nu se mai folosesc astăzi. Vezi mai sus și discuția privind folosirea ierurilor ca semne grafice, care însă notează fie alte foneme, fie au alt rol decât în slava veche. Variațiile grafice ale literelor chirilice și semnele diacritice folosite în normele literare ale limbilor slave care folosesc alfabetul latin vor fi analizate mai jos.

82 Clasificarea limbilor slave Particularitățile slavei vechi Dat fiind faptul că ceea ce s-a numit convențional slava veche sau slavona era un idiom mai apropiat temporal de acel prototip slav preexpansiune presupus de lingviști, numit și slavă comună sau protoslavă (praslovanština), este și cel mai aproape de alte idiomuri indo-europene. Era un idiom de tip indo-european satem, așadar înrudit cu limbile baltice (lituaniana și letona), cu vechea persană și cu vechea indiană. Sintagma slavă comună, deși relativ frecvent folosită (vezi, de exemplu, Meillet 1922: 48 51), este după părerea noastră incorectă deoarece presupune existența unui idiom unitar, ideal, din care, ulterior, ar fi derivat celelalte limbi slave. Din datele pe care le putem analiza astăzi, nu a existat un asemenea stadiu, nici în cazul limbilor slave, nici în cazul altor limbi. Am arătat relativ recent (Paliga și Teodor 2009 a), că nu există nici argumente lingvistice, nici arheologice, nici istorice care să conducă la ideea unei limbi ideale comune. Din contra, ceea ce numim protoslavă era, în intervalul secolelor VI IX, un idiom în curs de constituire, creat pe baza unor idiomuri de tip satem înrudite (protoslav A, B și C de tip satem), cărora li s-au adăugat elemente de tip centum germanice (protoslav D). După jumătatea sec. al IX-lea, acest idiom căpătase o anume coerență locală, dar nu există argumente care să susțină ideea că ar fi fost uniform pe arealul vast ocupat de slavi la acea dată. Erau, putem presupune, idiomuri cu un grad destul de mare de convergență, probabil mutual inteligibile, fapt păstrat, pentru anumite zone, până astăzi: ceha și slovaca sunt mutual inteligibile, sârba și slovena de asemenea etc. Acest convergențe nu sunt altfel decât convergențele limbilor romanice, care sunt la diverse niveluri mutual inteligibile. Dat fiind faptul că sintagma slavă comună a fost și este folosită în multe lucrări de lingvistică, o vom folosi și în acest volum, cu observațiile de mai sus, referindu-se așadar mai degrabă la un idiom ideal, reconstituit, nu unei realități lingvistice preistorice. Slava veche se caracterizează printr-o flexiune bogată, cu 7 cazuri și trei numere (singular, dual, plural) în sfera nominală și cu o flexiune verbală mult mai bogată decât în limbile slave moderne, unde simplificările, mai ales în limbile slave occidentale (cehă-slovacă și grupul lehitic polona și limbile îndeaproape înrudite) dar și în cele răsăritene (rusa, bielorusa, ucraineana) sunt majore. Aspectul verbal reprezintă una dintre însușirile limbilor slave, care le diferențiază de alte limbi ale familiei indo-europene. În slava veche, aspectualizarea era un proces încă 55

83 Studiul comparativ al limbilor slave nefinalizat. Limbile slave moderne atestă o structură similară, nu însă identică. Pentru situația din slava veche, a se vedea, de exemplu, Pleter și Lambru 2011: Problema aspectului verbal din limbile slave continuă să fie o temă de discuții și de atitudini polemice, nu rareori contradictorii (vezi problematica generală la Paliga 1997 b și reluată recent în capitolul dedicat aspectului verbal în Paliga 2011 a, unde, deși cu referire preponderent la cehă și la slovenă, discutăm și probleme generale referitoare și la alte limbi slave). Numeroase alte limbi, europene și neeuropene, cunosc categoria gramaticală a aspectului: engleza, spaniola și portugheza; maghiara; limbile Bantu; coreeana etc. Trebuie însă subliniat faptul că, deși se folosește termenul aspect pentru toate aceste situații, realitatea descrisă de acest termen este FOARTE DIFERITĂ. Există, de altfel, numeroase lucrări dedicate aspectului în general (de exemplu Comrie 1998) sau, cu aplicare directă la limbile slave, excelenta lucrare Case and Aspect in Slavic (Richardson 2007). O analiză extrem de pertinentă a aspectului slav a făcut, la sfârșitul anilor 80, cercetătoarea bulgară Zlatka Genčeva (numele său este grafiat uzual Guentchéva). Am putea spune, pe scurt, că în limbile slave nu există verbe în afara categoriei gramaticale a aspectului (Emil Vrabie în Olteanu și colectiv 1975: 108). Elemente definitorii Fonetica Slava veche reflectă un stadiu arhaic de evoluție lingvistică, apropiat de fazele vechi ale altor limbi indo-europene, mai ales ale celor din arealul satem, dar și cu unele inovații specifice arealul slav sudic răsăritean, bulgara și macedoneana de azi. Două legi general slave au acționat într-o fază veche, databilă înainte de sec. IX: 1. Legea silabelor deschise: orice silabă trebuie să se termine într-o vocală sau într-o sonantă (elemente vocalice): ре шти a spune, влъ къ lup, смрь ть moarte. Giuliano Bonfante (Bonfante 1966, studiu inclus și în volumul său de studii dedicate limbii române, apărut în 1973, ulterior tradus și în română, Bonfante 2001) consideră că legea silabelor deschise s-a datorat unei puternice influențe romanice răsăritene, adică protoromânei. Indiferent de explicațiile care se pot da, legea silabelor deschise a avut drept urmare: 56

84 Modificarea limitei silabelor. Clasificarea limbilor slave Înlăturarea desinențelor consonantice (care trebuie să fi existat într-o fază mai veche a limbii slave preexpansiune, așa cum ne arată comparația cu alte limbi indo-europene), de exemplu ie. *new-o-s nou > lat. novus, grec neos, slav новъ etc. Apariția vocalelor nazale: din grupurile -em / -en, -om / -on, -am / an, aflate la final de silabă (așadar conducând la silabe închise, terminate în consoană), evoluează vocalele nazale ę și ǫ (ѧ, ѫ), de exemplu ie. *penktis > пѧть [numeralul] cinci, *pontis > пѫть drum (înrudit cu lat. pons, pontis, de aici rom. punte) etc. Apariția unor ieruri (vocale neutre închise, ъ și ь) neetimologice în cuvintele împrumutate, rolul lor fiind de a deschide silabele, de exemplu gr. Κονσταντίνος > Конъстанътинъ, unde la finalul fiecărei silabe apare ierul mare neetimologic. Metateza lichidelor, respectiv inversarea locului consoanelor lichide l și r din secvențele inițiale ol, or, er, el în lo, ro, re, le, de exemplu: *orbos > рабъ rob ; *bergos > брѣгъ țărm, mal, cf. german Berg munte, Gebirge lanț muntos ; *melko > млѣко, cf. german Milch, eng. milk. Există și câteva excepții de la legea silabelor deschise, de exemplu în cazul prefixelor ori în cazul unor cuvinte. De exemplu, în cazul formei бла-то baltă metateza este încheiată, dar nu apare metateza în cazul formei înrudite бал-ти-на baltă, mlaștină. Au fost multe discuții privind relația dintre sl. blato 1. baltă, 2. noroi, mocirlă (în unele limbi slave moderne) și rom. baltă. Astăzi, majoritatea cercetătorilor consideră că rom. baltă este un element autohton, de substrat traco-dac. Ca atare, forma bal-ti-na ar putea reflecta tocmai un asemenea element, fie românesc, fie de origine traco-dacă în nucleul slav vechi, despre care am mai vorbit recent (Paliga și Teodor 2009 a). Dat fiind că problemele relațiilor româno-slave au și unele aspecte complexe, cum este și acesta, o discuție mai detaliată va fi reluată în capitolul IV, dedicat raporturilor slavo-române. 2. Legea palatalizării consoanelor. Este o lege cu caracter general și amplu, care conduce la palatalizarea unor consoane în anumite condiții. Consecința acestei legi este îmbogățirea inventarului fonetic inițial, fenomen de altfel specific limbilor din arealul satem. 57

85 Studiul comparativ al limbilor slave a. Palatalizarea I se manifestă în anumite situații, când velarele k, g și ch (h din română) se află înaintea vocalelor palatalizante e, ę, ě, i și ь (ĭ) sau înaintea sonantelor ṛ și ḷ. Palatalizările au ca rezultat: k > č; g > ž; ch > š. Palatalizarea este regresivă. крикнѫ eu strig (kriknǫ) *krik iši > krič-iši кричиши, pers. a II-a sing. tu strigi ; чловѣкъ om vocativ чловѣче (< *čĭlověk-e), cf. ceh člověče, nom. člověk; 58 страхъ spaimă, groază > adj. страшьнъ (< *strach-ĭnŭ) groaznic, îngrozitor, înspăimântător. b. Palatalizarea a II-a se manifestă atunci când fonemele k, g și ch se află înaintea vocalelor ě și i, provenite din diftongii *ai și *oi. Rezultatele acestei palatalizări sunt: k > c, g > dz (> ž), ch > s, diacriticul după consoana respectivă notează faptul că urmează o vocală palatalizantă (moale). Palatalizarea este regresivă, ca și prima. Exemple: рекѫ (eu) spun речеши (tu) spui, pers. a II-a, ind. prezent, evoluție k-e > č-e; могѫ (eu) pot можеши (tu) poți ; рѫка mână > рѫцѣ, care urmează evoluția *rǫk-ai > *rǫk-ě > rǫc-ě două mâini (dual); нога picior > ноѕѣ (*nog-ai > *nog-ě) două picioare (dual, ca mai sus); врагъ dușman > враѕи (*vrag-oi > vrag-i) dușmani (nominativ plural); доухъ spirit > доуси (*duch-oi > duch-i). Limbile slave de sud și de est urmează un tratament fonetic similar celui din slava veche, în timp ce limbile slave occidentale (grupul ceho-slovac și grupul lehitic polona, cașuba) cu avut evoluția ch > š. c. Palatalizarea a III-a se manifestă atunci când fonemele k, g și ch se află după vocalele i, ĭ (chirilic ь), ę precum și după lichida ṛ precum și dacă se află înaintea altei vocale decât ŭ (chirilic ъ) și y. Spre deosebire de primele două palatalizări, care sunt regresive, pe când a treia palatalizare este progresivă. Exemple: отьць tată < *otĭkĭ; пѣнѧѕь ban (monedă) < althochdeutsch pfenning, inițial *pěne n gĭ, asupra cărei forme acționează, mai întâi, legea silabelor deschise, apărând un ier mic final neetimologic. кънѧѕь prinț, cneaz < althochdeutsch kunning(as); asupra formei de feminin, legea nu acționează: кънѧгыни prințesă, cneaghină.

86 Clasificarea limbilor slave O anume cronologie a evoluției palatalizărilor este posibilă prin studierea toponimiei. De exemplu, toponimele slave din Grecia păstrează încă fonemul k nepalatalizat, fapt ce arată că a treia palatalizare încă nu avusese loc când grupurile slave s-au așezat acolo. Prima palatalizare a afectat uniform toate fazele vechi ale tuturor limbilor slave. Atunci când a avut loc, nu se produsese încă evoluția diftongilor *ai, *oi la e sau la i. A doua palatalizare a afectat numai unele limbi slave, de exemplu limbile slave apusene, unde ch > š, de exemplu ceha. În slava veche, rezultatul celei de a doua și celei de a treia palatalizări sunt aceleași, condițiile însă sunt diferite. În cazurile descrise, elementul palatalizant intră se învecinează cu consoana palatalizată. Există însă și o a patra palatalizare, în care consoana palatalizată și elementul palatalizant nu sunt învecinate. slav arhaic (pre-protoslav, stadiul de dinaintea palatalizării I) *květŭ > цвѣтъ floare ; slav arhaic *gvězda > звѣзда stea ; Așa cum bine observă Elena Lința (în Olteanu și colectiv 1975: 47), acest gen de palatalizare este cunoscut și limbii române, în forme precum nostru noștri, astru aștri etc. Problema este, după părerea noastră, pasibilă de analize mai serioase, pentru a vedea dacă avem aici o posibilă influență a substratului, respectiv o influență traco-dacă în ceea ce am numit convențional slava comună. Am mai amintit aici despre aceste influențe referitoare la lexic. Dacă admitem că vorbitori de idiomuri traco-dace au contribuit la conturarea profilului specific al slavei preexpansiune, atunci analiza trebuie reluată și din această perspectivă. Vezi alte discuții în Capitolul IV. Palatalizările se pot rezuma astfel: consoana k g ch palatalizarea I înaintea vocalelor inițial e, ē, i, ī > slav e, ę, ě (< ē), ĭ (ь), i (< ī, ei ) s-a transformat în č dž > ž š 59

87 Studiul comparativ al limbilor slave consoana k g ch a II-a palatalizare înaintea vocalelor ě, i provenite din *ai, *oi s-a transformat în c dz > z s / š consoana k g ch se află după i, ĭ (ь), ę, ṛ a III-a palatalizare și înaintea oricărei alte vocale decât ŭ (ъ) sau y s-a transformat în c dz > z s / š 60 Accentul și cantitatea vocalelor Documentele slavone nu conțin niciun indiciu clar privind locul accentului și cantitatea vocalelor. Doar comparația cu situația din limbile slave moderne și din alte limbi indo-europene ne permite să presupunem că slava veche deosebea vocalele scurte și lungi, dar este probabil că lungimea vocalelor nu mai avea rol fonologic, respectiv nu mai avea rol de diferențiere a formelor. Este clar, de exemplu, că existența a două litere diferite pentru ieruri, respectiv ь și ъ, nota existența unor foneme diferite, primul provenind dintr-un mai vechi ĭ, iar celălalt dintr-un mai vechi ŭ. Nici accentul nu poate fi precis stabilit. Comparația cu limbile slave moderne, în special cu limbile slave de sud-vest (grupul sârbo-croat, slovena), care au accent liber, mobil, de intensitate și calitativ (cantitate vocalică combinată cu ton urcător ori coborâtor ), ori cu rusa, ne poate indica faptul că și slave veche trebuie să fi avut un accent similar, adică variabil (putea fi pe orice silabă), mobil (se putea schimba în timpul flexiunii), de intensitate (lat. ictus, numit uneori și tonic ) și calitativ ( muzical sau tonal ). În unele limbi slave moderne, accentul de intensitate (ictus) se fixează pe prima silabă (ceha și slovaca), păstrându-se însă cantitatea vocalică; în polonă, accentul este pe penultima silabă, iar în sorabă pe prima silabă (nu însă în toate dialectele), ambele limbi pierzând însă opoziția de cantitate. Păstrarea accentului variabil, mobil, de intensitate și

88 Clasificarea limbilor slave calitativ în limbile slave de sud-vest ne permite să conchidem că acestea sunt elemente arhaice, conservatoare, pe care le va fi avut și slava veche. Nu toți slaviștii sunt însă de acord cu o asemenea reconstrucție. O discuție pe această temă făcea, de exemplu, Horálek 1955: 100 ș.u. Este evident că accentul este strâns legat de evoluția vocalelor, iar pentru fazele arhaice de evoluția fonemelor speciale, cum vor fi fost laringalele (sau, în ipoteza Andreev, spiranta velară, cu ton pozițional). Corelația dintre sistemul vocalic și accent o analizează și Furdal 1961: 36 ș.u. Spre o idee similară înclină și Večerka și colectiv 2006: 102 ș. u. O densă și foarte documentată discuție despre accentul în limbile slave și în limbile baltice se găsește la Derksen Dacă țineam seama de datele oferite de limbile moderne, coroborate cu cele mai vechi texte slave și cu datele oferite de celelalte limbi indo-europene, putem observa că accentul are, pe de o parte, o anume stabilitate în limbile care păstrează accentul variabil și mobil. Nu este însă o situație absolută, iar diferențele dintre sârbă-croată, pe de o parte, și slovenă, pe de altă parte, ne arată că trebuie procedat cu grijă. Într-o asemenea perspectivă, putem presupune, fără a avea argumente absolute, că accentul slavei comune era, ca în limbile slave de sud-vest (sârba, croata, slovena), variabil și mobil; era, tot ca în aceste limbi, de intensitate și calitativ. Spre o diferențiere de intensitate dar și calitativă ne îndreaptă și grupul ceho-slovac care, deși are un accent fix, pe prima silabă, păstrează cantitatea vocalică, pe care o putem presupune o însușire arhaică, dovedită și de păstrarea sa în alte limbi indo-europene, precum latina și greaca (în arealul centum) ori limbile indiene, în arealul satem. Vocalismul limbii slave preliterare poate fi, așadar, reconstituită astfel (redăm după Kurz 1969: 184): vocale posterioare anterioare labiale a, o, u, y (ɨ, ы sau ꙑ) ä, e, ü, i pline nazale ǫ ǫ, ę reduse labiale ŭ (ъ) ĭ (ь) Note Fonemele anterioare ä, ü și ǫ erau în faza arhaică opuse formelor posterioare a, u și ǫ. Fonemul ä a fost ulterior redat grafic prin ѣ, iar ü a fost redat prin ю, formă grafică folosită și 61

89 Studiul comparativ al limbilor slave pentru secvența ju- (yu-) doar la început de cuvânt, în interiorul cuvântului redând probabil fonemul ü. Fonemul ǫ s-a grafiat ѭ care, similar și simetric, nota secvența jǫ- doar la începutul cuvântului, în interiorul cuvântului nota (probabil) fonemul ǫ. Lichidele cu rol silabic posterioare: ṛ, ḷ și anterioare: ṛ, ḷ Păstrarea acestor foneme în unele limbi slave moderne (în grupul sud-vest slav sârba-croata și slovena precum și în grupul ceho-slovac) arată că o situație similară trebuie să fi existat și în slava veche. Sistemul consonantic arhaic consoana labială explozivă p, b nazală m siflantă v palatală - lichidă - labiodentală t, d n s, z, š, ž c, dz, č r, l anterioară posterioară (velară) (ť), (ď) k, g ń - - ch - - r, l - Note Stadiul arhaic (proto-slava, slava pre-expansiune, slavă comună ) diferenția, așadar, consoanele surde de cele sonore: b ~ p, d ~ t, ď ~ ť, g ~ k, z ~ s, ž ~ š. Fonemul slav ch (echivalent al fonemului h din română) pune probleme de explicație etimologică. S-a crezut mult timp, complet eronat, că toate formele din română care prezintă h (slav ch) ar fi slavisme și că, în general, acest fonem ar indica o influență slavă asupra foneticii limbii române. Alternanțele f / ș / h / v din română și f / th / v / h din albaneză ar indica existența unui fonem arhaic special, o laringală sau mai degrabă, în ipoteza lui N. D. Andreev de care aminteam în primul capitol o spirantă velară. Un asemenea fonem poate fi reconstituit și acceptat pentru limbile de substrat sud-est european, pentru tracă, poate și pentru iliră. Dat fiind că acest fonem nu era notat în textele antice, grecești și latine, el poate fi reconstituit doar pe baza analizei comparative. Am prezentat problema spirantei velare cu ocazia studiului dedicat contribuției lingvistului rus N. D. Andreev la studierea complexului lingvistic proto-boreal (la Congresul internațional al slaviștilor de la Ljubljana, august 2003; studiul a fost ulterior 62

90 Clasificarea limbilor slave extins și îmbogățit, publicat în Paliga 2007), și cu aplicație la limba română în partea dedicată foneticii arhaice a limbii române, Paliga 2006 b). Noi credem acum, ca ipoteză de lucru, că fonemul slav ch reflectă o influență traco-dacă, în contextul în care, nu mai avem marii dubii, dialectele nord-dacice din Moldova de azi, vorbite de grupurile carpice tardive, au contribuit la conturarea profilului slavei arhaice (așa-numitul proto-slav C). Am discutat problema recent, în volumul Paliga și Teodor 2009 a. Suntem conștienți de faptul că va trece mult timp până când ipoteza privitoare la rolul grupurilor carpice tardive în conturarea profilului slav arhaic va fi acceptată de cercetători și va putea astfel intra în toate manualele dedicate acelei perioade. Și datele lingvistice și datele arheologice și datele istorice (puține, dar relevante) o sprijină. Este, de fapt, o completare a ipotezei lingvistului sârb Aleksandar Loma expusă la același congres internațional al slaviștilor de la Ljubljana, 2003, care vorbea însă de protoslav A (de tip balto-slav) și de protoslav B (de tip vest-iranic). Noi credem că a fost și un strat protoslav C, de origine traco-dacă, mai exact de origine carpică. Așa cum arătam, în spatele etnonimului postclasic Sclaveni, Sklavenoi, apărut pe la jumătatea sec. VI e.n., se ascundeau mai multe grupuri etnice, între acestea, aproape cert, și grupuri carpice încă neromanizate sau parțial romanizate. O parte dintre aceste grupuri au migrat spre sud, constituind și componenta mai nordică a glotto- și etno-genezei albaneze. În ansamblu, inventarul fonetic și accentul limbii slave comune indică un idiom arhaic, de tip indo-european satem, apropiat de limbile baltice (lituaniană, letonă, prusacă), de cele vest-iranice și, nu putem evita subiectul, de traco-dacă, aceasta din urmă influențând acest idiom numit convențional proto-slav. De altfel, protoslavii împrumută, la o dată relativ timpurie, și elemente romanice protoromânești și dalmate despre care vom vorbi, în detaliu, în capitolul următor. Elemente de morfologie Verbul Verbul vechi slav are multe elemente comune cu verbul din alte limbi indo-europene, dar și unele trăsături specifice, pe care le vom analiza pe scurt. Am sintetizat aici datele prezentate de Kurz 1969: 101 ș.u.; Olteanu și colectiv 1975: 106 ș.u. 63

91 Studiul comparativ al limbilor slave (capitolul despre verb este scris de Emil Vrabie); Večerka 2006: 173 ș.u. Alte lucrări vor fi citate în context. Categoriile principale are verbului sunt. 1. Persoana. Verbul vechi slav are trei persoane organizate în singular, dual și plural. Desinențele personale ale verbelor permit diferențierea formelor fără a fi absolut necesară adăugarea pronumelui personal. 2. Numărul este singular, dual și plural. Dualul nu a mai fost păstrat în majoritatea limbilor slave, fiind perpetuat doar în slovenă și în sorabă (numită și sârbă luzaciană). În multe limbi slave, vechile forme de dual au fost păstrat pentru părți ale corpului, de exemplu pentru sferele semantice ochi, braț, ureche (situația este diferită pentru fiecare limbă slavă și va fi discutată ca atare mai jos). 3. Timpurile verbale. Slava veche avea timpurile prezent, trecut și viitor. Relațiile dintre prezent și viitor erau diferențiate în funcție de aspectul verbului (vezi mai jos), astfel că prezent propriu-zis aveau doar verbele imperfective, iar prezentul verbului perfectiv are sens de viitor (acțiune definită). Timpurile trecute erau: a. Aoristul era un timp simplu, care exprima desfășurarea unei acțiuni trecute fără alte delimitări ori alte determinări. b. Imperfectul era un timp care indica o acțiune desfășurată simultan cu o altă acțiune sau o acțiune repetată în trecut. Avea, în general, un sens durativ. c. Perfectul (numit în unele gramatici și preterit) era un timp analitic care, la început, avea un sens rezultativ ori consecutiv, respectiv indica o acțiune desfășurată în trecut și a cărei urmare continuă în prezent; ulterior, perfectul a devenit timpul verbal principal, care exprima o acțiune trecută în general. d. Mai mult ca perfectul (plusquamperfectum) este un timp analitic care indica o acțiune desfășurată înaintea altei acțiuni trecute. Viitorul (futurum) era exprimat prin prezentul gramatical al verbelor perfective sau, analitic, pentru verbele imperfective. Pentru exprimarea anteriorității în viitor (o acțiune finalizată înaintea altei acțiuni viitoare) se folosea futurum exactum, care apare însă rar. 4. Modurile erau indicativ, imperativ și condițional. 5. Genul apare la anumite forme verbale, așa cum s-a păstrat în limbile slave moderne, la participiul trecut activ și pasiv. 6. Aspectul este, fără îndoială, categoria verbală cea mai interesantă a limbilor slave și care este deja atestată în textele slave vechi. Aspectul poate fi definit ca felul în care 64

92 Clasificarea limbilor slave vorbitorul descrie acțiunea, felul în care îi conferă acesteia un anume caracter. Definirea aspectului verbal diferă de la autor la autor. Unii consideră opoziția imperfectiv ~ perfectiv drept o opoziție definit ~ indefinit; alții drept o opoziție acțiune continuă ~ acțiune finalizată (în cehă, termenii sunt nedokonavý ~ dokonavý, lit. (acțiune) nefinalizată ~ (acțiune) finalizată etc. Slava veche diferenția: Aspectul imperfectiv indică o acțiune nedefinită în desfășurarea sa; Aspectul perfectiv indică o acțiune definită, finalizată; Aspectul iterativ este considerat de majoritatea autorilor ca aparținând tot aspectului imperfectiv, unii autori îl consideră ca al treilea aspect. Iterativul indică o acțiune repetată ori repetabilă, nemarcată ca definită ori ca finalizată. Și Emil Vrabie, autorul capitolului despre verb în lucrarea de referință Olteanu și colectiv, p. 108, consideră că avem de-a face cu un sistem binar imperfectiv/perfectiv, dar menționează, ceva mai departe, că iterativul se constituise deja în slava veche drept (cel puțin) o categorie ori o subcategorie aspectuală. Putem accepta ipoteza că, inițial, sistemul verbal slav a fost biaspectual pentru ca, ulterior, să se dezvolte într-un sistem triaspectual, tendință deja vizibilă în textele slave vechi și care a continuat, în diverse forme și în grade diferite, în limbile slave moderne. Noi credem că cel puțin în unele limbi slave moderne sistemul triaspectual s-a consolidat suficient de bine, evoluția sa continuând și în zilele noastre. În context, ceha de exemplu, dar și bulgara a (au) dezvoltat un sistem triaspectual, chiar dacă asimetric: nu toate verbele au și al treilea aspect. Cele mai vechi texte slave ne arată că procesul aspectualizării verbelor era într-o fază încă incipientă, motiv pentru care unele verbe era și perfective și imperfective, de exemplu (Vrabie în Olteanu și colectiv: 108): Идѫ длъгъ вамъ отъдатъ mă duc să vă plătesc datoriile, față de въставъ идѫ къ оц ю и рекѫ емѹ оч е въгрѣшихъ ridicându-mă mă voi duce la tatăl meu și îi voi spune «tată, am greșit» unde verbul ити, идѫ apare prima oară cu aspect imperfectiv, a doua oară cu aspect perfectiv, tradus cum e uzual cu viitorul. 2 2 Conversia aspectuală, cu alte cuvinte transformarea opozițiilor aspectuale în opoziții modaltemporale nu face obiectul acestui volum. Fiind o chestiune de tehnica traducerii, îi vom dedica un volum, așa cum se cuvine unei chestiuni așa de importante. 65

93 Studiul comparativ al limbilor slave Avem deja atestate o serie de verbe nederivate folosite la aspectul perfectiv. Prezentăm doar câteva exemple, cu formele citate în ordine la infinitiv, pers. I indicativ și pers. a II-a indicativ prezent: Clasa (conjugarea) I perfective врѣшти, врьгѫ, врьжеши a arunca пасти, падѫ, падеши a cădea сѣсти, сѧдѫ, сѧдеши a sta jos, a se așeza ѩти, имѫ, имеши a lua, a prinde, a apuca imperfective грѧсти, грѧдѫ, грѧдеши a veni, a sosi жити, живѫ, живеши a trăi красти, крадѫ, крадеши a fura Clasa a II-a perfective двигнѫти, двигнѫ, двигнеши a urni din loc, a mișca дрьзнѫти, дрьзнѫ, дрьзнеши a îndrăzni, a cuteza imperfective выкнѫти, выкнѫ, выкнеши a se obișnui Clasa a III-a perfective лобъзати, лобъзѫ, лобъжеши a săruta imperfective глаголати, глаголѭ, глаголѥши a vorbi (derivat de la глаголъ, -ла cuvânt ) мыти, мыѭ, мыѥши a spăla 66 Clasa a IV-a perfective врѣдити, врѣждѫ, врѣдиши a răni

94 кѹпити, кѹплѭ, кѹпиши a cumpăra пѹстити, пѹштѫ, пѹстиши a lăsa, a îngădui imperfective боꙗти сѧ, боѭ сѧ, боиши сѧ a se teme висѣти, вишѫ, висиши a atârna гѹбити, гѹблѭ, гѹбиши a pierde дарити, дарѭ, дариши a dărui Clasificarea limbilor slave Clasa a V-a perfective дати, дамь, даси a da imperfective вѣдѣти, вѣмь, вѣси a ști Sistemul biaspectual s-a consolidat gradual, astfel că la un moment dat s-a simțit nevoia ca verbele să fie grupate în perechi aspectuale. Emil Vrabie le numește cupluri de aspect. Același autor observă că, inițial, trebuie să fi existat opoziția dintre verbele neiterative și cele iterative, care trebuie acceptată ca mai veche decât opoziția celor două aspecte. Astfel, consideră autorul, exista o opoziție пасти, падѫ, падеши (perfectiv) ~ падати, падаѭ, падаѥши (imperfectiv) sau сѣсти, сѧдѫ, сѧдеши (perfectiv, inițial neiterativ) ~ сѣдѣти, сѣждѫ, сѣдиши (imperfectiv iterativ) În sfârșit, opoziția iterativ v. neiterativ corespunde doar parțial opoziției aspectuale vechi, astfel că deja în slava veche avem o opoziție precum нести, несѫ, несеши a duce, a purta (imperfectiv simplu, neiterativ) ~ носити, ношѫ, носиши, cu același sens, dar iterativ (vezi, de exemplu, opoziția din cehă nést, nesu, nesl ~ nosit, nosím, nosil, care este, practic, identică opoziției din slava veche). Evoluția procesului de aspectualizare a verbelor slave s-a făcut prin dezvoltarea prefixării ca modalitate esențială de derivare, fenomen specific și altor limbi indo-europene, dar fără a fi dezvoltat și opozițiile aspectuale. Este foarte probabil că procesul derivațional de aspectualizare a început cu prefixul (și prepoziție) po-, completat 67

95 Studiul comparativ al limbilor slave ulterior cu toată seria de prefixe verbale, majoritatea fiind totodată și prepoziții. În procesul derivațional, verbul simplu este, de regulă, imperfectiv, iar verbul prefixat este perfectiv, de exemplu: велѣти ~ повелѣти a porunci хвалити ~ похвалити a lăuda, a preamări гыбати ~ погыбати a pieri красти ~ ѹкрасти a fura мрѣти ~ ѹмрѣти a muri вѧзати ~ съвѧзати a lega (cu armonie semantică între sensul prefixului și sensul verbului simplu; sensul prepoziției съ cu a fost preluat și de prefix). Dat fiind faptul că perfectivizarea prin prefixare verbală conduce adesea nu numai la modificarea aspectului, ci și la modificări de sens, recrearea unei forme imperfective de la forma prefixată se face prin sufixare. Componenta dublă a prefixării, gramaticală (de aspectualizare) și semantică (de modificare a sensului) face ca problema aspectului în limbile slave să aibă o complexitate ce nu poate fi dezvoltată aici, ci doar menționată. De exemplu, perechea бити a bate, imperfectiv, față de ѹбити a ucide, a omorî, perfectiv, nu mai este opoziție aspectuală, ci și aspectuală și semantică. Temele verbale sunt în slava veche două: a prezentului indicativului și a infinitivului. Tema indicativului se obține de la pers. a II-a singular prin îndepărtarea desinenței -ši, iar tema infinitivului prin îndepărtarea desinenței de infinitiv -ti. Extrem de rar, cele două teme coincid, în majoritatea covârșitoare a cazurilor sunt diferite. De exemplu, de la verbul пасти, падѫ, падеши, în transcriere pasti, padǫ, padeši, avem tema prezentului pade-, iar tema infinitivului pas- Temele verbale servesc la gruparea verbelor slave vechi în clase (sau conjugări, conform terminologiei din gramatica limbii române). Clasele I IV sunt tematice, clasa a V-a este atematică. La verbele tematice, așadar la clasele I IV, tema prezentului cuprinde rădăcina verbului și un sufix; la clasa atematică, tema coincide cu radicalul, adică nu are sufix tematic. Clasa I. Tema prezentului are sufixul tematic -e- care alternează la pers. I sing. și a III-a pl. cu -o-. Uzual, se notează -e-/-o-. Sufixul tematic -e-/-o- este precedat de o consoană radicală, care poate fi b/p, v, m, d/t, r, s/z, k/g, de exemplu нести, несѫ, несеши; жити, живѫ, живеши etc. 68

96 neсти a duce singular несѫ несеши несетъ plural несемъ несете несѫтъ dual несевѣ несета несете Clasificarea limbilor slave зъвати a chema зовѫ зовеши зоветъ зовемъ зовете зовѫтъ зовевѣ зовета зовете Clasa a II-a. Sufixul tematic -n-e-/-n-o-. Sufixul este precedat fie de o consoană radicală, fie de o vocală. дѹнѫти, дѹнѫ, дѹнеши a sufla ; двигнѫти, двигнѫ, двигнеши a mișca, a urni ; минѫти, минѫ, мениши a trece (despre timp) двигнѫти двигнѫ двигнеши двигнетъ двигнемъ двигнете двигнѫтъ двигневѣ двигнета двигнете singular plural dual минѫти минѫ минеши минетъ минемъ минете минѫтъ миневѣ минета минете Clasa a III-a. Sufixul tematic -j-e-/-j-o-. Fonemul j etimologic apare numai după o vocală, în celelalte cazuri a dispărut după ce a palatalizat consoana precedentă. În afara acestei teme a prezentului, la această clasă apar și sufixele -a-, -ě- și -u-. a. знати, знаѭ, знаѥши a ști, radical znab. таꙗти, таѭ, теѥши a se topi 69

97 Studiul comparativ al limbilor slave c. гыбати, гыблѭ, гыблѥши a pieri (radical gyb-) d. глѧдати, глѧдаѭ, глѧдаѥши a privi e. богатѣти, богатѣѭ, богатѣѥши a se îmbogăți f. вѣровати, вѣрѹѭ, вѣрѹѥши a crede жѧти, жьнѭ, жьнѥши a culege roadele câmpului; a secera grânele лаꙗти, лаѭ, лаѥши a certa (pe cineva), a face cuiva observații плакати, плачѫ, плачеши a plânge g. Verbele care cuprindeau inițial grupul *tor(t)-, *tel(t), urmat de sufixul tematic -j-e-/-j-o-, iar tema infinitivului era *tra(t), *tlě(t) брати сѧ, борѭ сѧ, борѥши сѧ a lupta клати, колѭ, колѥши a tăia (< *kolti, koljǫ, kolješi) млѣти, мелѭ, мелѥши a măcina (< *melti, meljǫ, melješi, cf. englez mill moară ) знати знаѭ знаеши знаетъ знаѥмъ знаѥте знаѭтъ знаѥвѣ знаѥта знаѥте жѧти singular жьнѭ жьнѥши жьнѥтъ plural жьнѥмъ жьнѥте жьнѭтъ dual жьнѥвѣ жьнѥта жьнѥте лаꙗти лаѭ лаѥши лаѥтъ лаѥмъ лаѥте лаѭтъ лаѥвѣ лаѥта лаѥте плакати плачѭ плачеши плачетъ плачемъ плачете плачѫтъ плачевѣ плачета плачете Clasa a IV-a. Sufixul tematic -i- la prezent și -i- sau -ě- la infinitiv. După o consoană moale, ě > a, iar la pers. a II-a i > j. a. любити, люблѭ, любиши a iubi (radical ľub-) кѹпити, кѹплѭ, кѹпиши a cumpăra (radical kup-) просити, прошѫ, просиши a ruga (pe cineva ceva) b. скръбати, скръблѭ, скръбиши a se mohorî, a se întrista, radical skrъbболꙗти, болѭ, болиши a boli, a fi bolnav, radical boľтрьпѣти, трьплѭ, трьпиши a suferi 70

98 Clasificarea limbilor slave просити прошѫ просиши проситъ просимъ просите просѧтъ просивѣ просита просите singular plural dual трьпѣти трьплѭ трьпиши трьпитъ трьпимъ тьрпите трьпѧтъ трьпивѣ трьпита трьпите Clasa a V-a (atematică). În slava veche sunt numai 4 verbe în această clasă: быти, ѥсмь, ѥси a fi вѣдѣти, вѣмь, вѣси a ști, a cunoaște дати, дамь, даси a da (perfectiv) ꙗсти, ꙗмь, ꙗси a mânca Unii autori (de exemplu Večerka 2006: 174) includ aici și verbul имѣти, имамь, имаши a avea (din *jь-měti) Unii autori, cum ar fi Večerka 2006: 173 ș.u. propun o altă clasificare tematică, respectiv clasa I este reprezentantă de verbele atematice (= clasa a V-a de mai sus(, iar următoarele, de la a II-a la a V-a, corespund claselor de la I la IV de mai sus. Același propune 6 clase flexionare după tema infinitivului, respectiv: 1. Atematică sau Ø, cum ar fi нес ти, зна ти 2. -nǫ-, de exemplu двигнѫ ти 3. -ě-, de exemplu трьп ѣ ти 4. -i-, de exemplu прос и ти 5. -a-, de exemplu бър а ти, плак а ти și 6. -ova-, de exemplu куп ова ти; de fapt, la această clasă, -a- este sufix tematic, inițial -ov- aparținea rădăcinii verbale. Verbele atematice citate mai sus se flexionează astfel: 71

99 Studiul comparativ al limbilor slave Persoana быти вѣдѣти дати ꙗсти имѣти ѥсмь ѥси ѥстъ ѥсмъ ѥсте сѫтъ ѥсвѣ ѥста ѥсте вѣмь вѣси вѣстъ вѣмъ вѣсте вѣдѧтъ вѣвѣ вѣста вѣсте Singular дамь даси дастъ Plural дамъ дасте дадѧтъ Dual давѣ даста дасте ꙗмь ꙗси ꙗстъ ꙗмъ ꙗсте ꙗдѧтъ ꙗвѣ ꙗста ꙗсте имамь имаши иматъ имамъ имате имѫтъ имавѣ имата имате Desinențele de prezent indicativ ale verbelor tematice sunt: singular ѫ ши тъ plural мъ те ѫтъ, ѧтъ dual вѣ та те Alte timpuri verbale a. Imperfectul se formează cu următoarele desinențe adăugate temei infinitivului dacă se termină în -a- sau în -ě- sau rădăcinii consonantice dezvoltate cu un sufix tipic, inițial *-ē-. Desinențele imperfectului sunt: singular ахъ аше аше plural ахомъ ашете ахѫ dual аховѣ ашета ашете 72

100 Clasificarea limbilor slave Verbele atematice fac imperfectul astfel: Persoana быти вѣдѣти дати ꙗсти имѣти 1 бѣхъ бѣахъ вѣдѣахъ Singular дадѣахъ ꙗдѣахъ имѣахъ 2 бѣ, бѣаши вѣдѣаше дадѣаше ꙗдѣаше имѣаше 3 бѣ, бѣаше вѣдѣаше дадѣаше ꙗдѣаше имѣаше 1 бѣхомъ бѣахомъ вѣдѣахомъ Plural дадѣахомъ ꙗдѣаxомъ имѣахомъ 2 бѣсте бѣашете вѣдѣашете дадѣашете ꙗдѣашете имѣашете 3 бѣшѧ бѣахѫ вѣдѣахъ дадѣахъ ꙗдѣахѫ имѣахѫ 1 бѣховѣ бѣахобѣ вѣдѣаховѣ Dual давѣ ꙗдѣаxовѣ имѣаховѣ 2 бѣста бѣашета вѣдѣашета даста ꙗдѣашета имѣашета 3 бѣсте бѣашете вѣдѣашете дасте ꙗдѣашете имѣашете b. Aoristul este de două feluri: 1. asigmatic sau simplu; se formează numai de la verbele de clasa I sau II a căror temă se termină în consoană, așadar (în cazul clasei a II-a) nu se aplică verbelor cu tema -nǫ-; 2. sigmatic sau vechi, a cărui desinență la pers. I singular, la plural și la dual dezvoltă fonemul -s- sau -ch- înaintea desinențelor personale. 73

101 Studiul comparativ al limbilor slave Aoristul simplu (tare) ъ е е омъ ете ѫ овѣ ета ете Aoristul sigmatic (vechi) съ, хъ Ø Ø сомъ, хомъ сте сѧ, шѧ (š < ch) совѣ, ховѣ ста сте Aoristul verbelor atematice Persoana быти вѣдѣти дати ꙗсти имѣти 1 быхъ бѣхъ вѣдѣхъ Singular дахъ ꙗсъ ꙗхъ имѣхъ бы, быстъ бѣ бы, быстъ бѣ быхомъ бѣхомъ бысте бѣсте бышѧ бѣшѫ быховѣ бѣховѣ быста бѣста бысте бѣсте вѣдѣ вѣдѣ вѣдѣхомъ вѣдѣсте вѣдѣшѧ вѣдѣховѣ вѣдѣста вѣдѣсте да, дастъ да, дастъ Plural дахомъ дасте дашѧ Dual даховѣ даста дасте ꙗ, ꙗстъ ꙗ, ꙗстъ ꙗсомъ ꙗхомъ ꙗсте ꙗсѧ ꙗшѧ ꙗсовѣ ꙗховѣ ꙗста ꙗсте имѣ имѣ имѣхомъ имѣсте имѣшѧ имѣховѣ имѣста имѣсте 74

102 Clasificarea limbilor slave Sfera nominală: substantivul, pronumele, adjectivul Slava veche cunoștea categoria cazului, a genului și a numărului. Împărțirea în categorii flexionare se face pe baza temelor. Slava veche avea 7 cazuri (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, vocativ, locativ și instrumental), sistem flexionar păstrat în majoritatea limbilor slave moderne; bulgara și macedoneana pierd complet sistemul flexionar nominal, înlocuit cu cazul general (casus generalis), dar păstrând un sistem flexionar mai bogat decât celelalte limbi slave în sfera verbală. Sunt 3 genuri (masculin, feminin și neutru) și 3 persoane, deja discutate mai sus: singular, plural și dual. Ca și în cazul verbelor, deosebim 5 tipuri de flexiune (declinare), grupate astfel (urmăm în continuare clasificarea lui Kurz 1969: 46 ș.u.): 1. Declinarea I. Substantive masculine și neutre; la nominativ singular, masculinele au desinența ъ sau în - ь; neutrele au la nom. sing. -o sau - e; la genitiv, desinența la ambele genuri este -a sau - a. Exemple: a. masculine: рабъ rob, мѫжь bărbat ; b. neutre: лѣто an, vară, съньмище adunare ; la genitiv au formele раба, мѫжа, лѣта, съньмищта. Acestea sunt mai vechile teme în -o sau în -jo, în funcție de situația că înainte de -o era o consoană dură sau moale. 2. Declinarea a II-a. Substantive masculine care au la nom. sing. desinența ъ (după consoană dură), iar la genitiv desinența -u (ѹ, у). Exemplu tipic este сынъ, сынѹ fiu. Sunt forme care aparțin așa-numite teme în -u. 3. Declinarea a III-a. Cuprinde masculine și feminine. Au desinența -ь la nominativ și desinența -i la genitiv. Exemple pentru masculine sunt пѫть, пѫти drum, iar pentru feminin кость, кости os. Sunt mai vechile teme în -i. 4. Declinarea a IV-a cuprinde substantive feminine și masculine. La nominativ, desinențele sunt -a, - a sau - i; la genitiv, desinența este fie -y, în cazul formelor care au la nominativ -a după consoană dură, sau -ę, în cazul formelor în - a sau în - i la nominativ. Exemple tipice sunt, la feminin жена, iar la masculin слуга, 75

103 Studiul comparativ al limbilor slave genitiv жены, слугы. Pentru paradigma - a/- ę un exemplu tipic este la feminin душа, душѧ suflet, la masculin юноша, юношѧ tânăr, adolescent. Pentru a treia serie - i/- ę la feminin богыни, богынѩ sau ладии, ладиѩ; la masculin, сѫдии, сѫдиѩ judecător. Inițial, aceste forme au aparținut așa-numitelor teme în -ā și respectiv în -jā. 5. Declinarea a V-a cuprinde substantive din toate cele trei genurile care la nominativ (iar la neutru și la acuzativ) au o silabă mai puțin decât la celelalte cazuri. Desinența de genitiv este -e. Sunt aici cuprinse masculine cu terminațiile -y sau -enь, gen. -ene precum și neutre terminate în -ę/-ene (așa numitele teme în -n). Femininele au desinențele -y/-ъve (așa-numitele teme în -ū sau în -ъv) sau desinențele -i/-ere (așa-numitele teme în -r). Neutrele au desinențele -o/-ese (așa-numitele teme în -s) și -ę/-ęte (tema în -t). Exemple: a. камы, камене piatră ; имѧ, имене nume b. црькы, црькъве biserică, catedrală c. мати, матере mamă d. слово, словесе cuvânt e. отрочѧ, отрочѧтѧ copil Redăm în continuare un tabel rezumativ al primelor 4 declinări, urmat de un tabel rezumativ al celei de a V-a declinare. 76

104 Clasificarea limbilor slave Declinările I IV varianta N G D A V L I N, V G D A L I N, A, V G, L D, I dură M N -ъ -o -a -u -ъ -o -e -o -ě -omь -i -a -ъ -omъ -y -a -ěchъ -y -a -ę -u -oma I moale M N - ь - e - a - u - ь - e - u - e - i - emь - i - a - ь - ъ - emъ - ę - a - ichъ - i - a - i - u - ema II singular M -ъ -u -ovi -ъ -u -u *-ъmь plural -ove -ovъ *-ъmъ -y *-ъchъ -ъmi Dual -y -ovu -ъma M III -ь -i -i -ь -i -i -ьmь -ьjǫ F -ьje -i -ьjь -ьmъ -i -ьchъ -ьmi -i -ьju -ьma dură -a -y -ě -ǫ -o -ě -ojǫ -y -ъ -amъ -y -achъ -ami -ě -u -ama IV M, F moale - a, - i - ę - i - ǫ - e, - i - i - ejǫ - ę - ь - amъ - ę - achъ - ami - i - u - a,a 77

105 Studiul comparativ al limbilor slave Declinarea a V-a N G D A V L I N, V G D A L I N, A, V G, L D, I tema -ъv- F -y -ъve -ъvi -ъvъ -y -ъve -ъvьjǫ -ъvi -ъvъ -ъvamъ -ъvi -ъvachъ -ъvami tema -r- F -i -ere -eri -erь -i -eri -erьjǫ -eri -erъ -erьmъ -eri -erьchъ -erьmi V tema -nsingular M N -y -ę -ene -eni -enь -ę -ę -ene -enьmь Plural -ene -ena -enъ -enьmъ -eni -ena -enьchъ -enьmi -eny Dual -eni -eně -enu -enьma tema -s- N -o -ese -esi -o -o -ese -esьmь -esa -esъ -esьmъ -esa -esьchъ -esy -esě -esu -esьma tema -nt- N -ę -ęte *-ęti -ę -ę -ęte *-ętьmь *-ęta -ętъ *-ętьmъ *-ęta *-ętьchъ -ęty *-ętě *-ętu *-ętьma 78

106 Clasificarea limbilor slave Tabele flexionare Declinarea I Var. N G D A V L I N G D A V L I N, A, V G, L D, I Tare рабъ раба рабѹ рабъ рабе рабѣ рабомъ раби рабъ рабомъ рабꙑ раби рабѣхъ рабꙑ раба рабѹ рабома Moale singular мѫжь отьць мѫжа отьца мѫжѹ отьцѹ мѫжь отьць мѫжѹ отьче мѫжи отьци мѫжемь отьцемь Plural мѫжи отьци мѫжь отьць мѫжемъ отьцемъ мѫжѧ отьцѧ мѫжи отьци мѫжихъ отьцихъ мѫжи отьци Dual мѫжа отьца мѫжѹ отьцѹ мѫжема отьцема Tare лѣто лѣта лѣтѹ лѣто лѣто лѣтѣ лѣтомъ лѣта лѣтъ лѣтомъ лѣта лѣта лѣтѣхъ лѣтꙑ лѣтѣ лѣтѹ лѣтома Moale съньмиште съньмишта съньмиштѹ съньмиште съньмиште съньмишти съньмиштемь съньмишта съньмишть съньмиштемъ съньмишта съньмишта съньмиштихъ съньмишти съньмишти съньмиштѹ съньмиштема Note Alternanțele fonetice s-au produs încă din faza preliterară, conform regulilor primei și celei de a doua palatalizări (vezi mai sus, p. 86). Vocalizările ierurilor s-au produs în faza istorică a limbilor slave, dar tendința de a le diferenția în funcție de poziția în cuvânt era pregătită încă din faza preliterară. Dispariția lor și vocalizarea au apărut în cea mai mare parte odată cu transcrierile documentelor mai vechi spre sfârșitul sec. X. Iată mai jos un tabel comparativ cu situația evoluției ierurilor în câteva limbi slave (vezi și capitolul următor, inclusiv anexa): 79

107 Studiul comparativ al limbilor slave ь ъ Slava preliterară *dьnъ *sъnъ Slava veche Chiril- Metodie дьнь сънъ După vocalizare день сонъ Bulgară ден сън Maced. ден сон Sârbăcroată dân sȁn Slovenă dân sen ь ъ cehă den sen slovacă deň sen polonă dzień sen sârbă luzaciană sup. inf. dźeń źeń són soń polabă dån [råt] * rusă день сон bielorusă дзень сон ucr. день сон * Polab råt provine din *rъtъ buză. Var. N G D A V L I N G D A V L I Declinările a II-a și a III-a Declinarea a II-a Masculine сꙑнъ сꙑнѹ сꙑноби сꙑнъ сꙑнѹ сꙑнѹ *сꙑнъмь сꙑнове сꙑновъ *сꙑнъмъ сꙑнꙑ сꙑнове *сꙑнъхъ сꙑнъми Declinarea a III-a Masculine Singular пѫть пѫти пѫти пѫть пѫти пꙛти пѫтьмь Plural glag. ⱂⱙⱅⱐⰵ (пѫтье) пѫтьѥ людье пѫтии, ьи людии, ьи пѫтьмъ людьмъ пѫти люди glag. ⱂⱙⱅⱐⰵ (пѫтье) пѫтьѥ пѫтьхъ пѫтьми людье людьхъ людьми Feminine кость кости кости кость кости кости костьѭ кости костии, ьи костьмъ кости кости костьхъ костьми 80

108 N, A, V G, L D, I сꙑнꙑ сꙑновѹ сꙑнъма Dual пѫти пѫтью пѫтьма Clasificarea limbilor slave кости костью костьма Declinarea a IV-a N G D A V L I N G D A V L I N, A. V Feminine Tare Moale Singular жена дѹша слѹга женꙑ дѹшѧ слѹгꙑ женѣ дѹши слѹѕѣ женѫ дѹшѫ слѹгѫ женоv дѹше слѹго женѣ дѹши слѹѕѣ женоѭ дѹшеѭ слѹгоѭ Plural женꙑ дѹшѧ слѹгꙑ женъ дѹшь слѹгъ женамъ дѹшамъ слѹгамъ женꙑ дѹшѧ слѹгꙑ женꙑ дѹшѧ слѹгꙑ женахъ дѹшахъ слѹгахъ женами дѹшами слѹгами Dual женѣ слѹѕѣ Masculine Tare Moale юноша юношѧ юноши юношѫ юноше юноши юношеѭ юношѧ юношь юношамъ юношѧ юношѧ юношахъ юношами юноши G, L женѹ слѹгѹ юношѹ D, I женама слѹгама юношама Note Substantivele care au în temă consoana k, de exemplu рѫка, au la sing. D, L și la dual N alternanța k~c (ts): рѫка ~ рѫцѣ. 81

109 Studiul comparativ al limbilor slave Declinarea a V-a Feminin Feminin Masculin Neutru tema ъv tema r Tema n tema s tema t singular N кръвь мати дьнь имѧ тѣло отрочѧ G D A V L I кръве кръви кръвь кръви кръвьѭ матере матери матерь мати матери матерьѭ дьне дьни дьнь дьне дьньмь имене имени имѧ иммм имене именьмь тѣлесе тѣлеси тѣло тѣло тѣлесе тѣлесьмь отрочѧте *отрочѧти отрочѧ отрочѧ отрочѧте *отрочѧтьмь N G D A V L I N, A,V G, L D, I кръвi кръвии кръвьмъ кръви кръви *кръвьхъ кръвьми neatestate матери матеръ матерьмъ матери матери матерьхъ матерьми дьне дьнъ дьньмъ дьни дьне дьньхъ дьньми дьни дьнѹ дьньма Dual имена именъ уменьмъ имена имена именьхъ именꙑ именѣ *именѹ именьма тѣлеса тѣлесъ тѣлесьмъ тѣлеса тѣлеса тѣлесьхъ тѣлесꙑ тѣлесѣ тѣлесѹ *тѣлесьма *отрочѧта отрочѧтъ *отрочѧтьмъ *отрочѧта *отрочѧта *отрочѧтьхъ *отрочѧтꙑ *отрочѧтѣ *отрочѧтѹ *отрочѧтьма Flexiunea pronumelui Pronumele personal Pronumele personal are în slava veche persoanele I și II. Pronumele reflexiv este încadrat pronumelui personal. Acesta nu are formă pentru nominativ singular și nici forme pentru plural și pentru dual. Pronumele nu au forme pentru vocativ. 82

110 Clasificarea limbilor slave N G D A L I N G D A L I N G, L D, I A I азъ мене мьнѣ, ми мѧ мьнѣ мъноѭ мꙑ насъ намъ нꙑ насъ нами бѣ наю нама на II singular тꙑ тебе тебѣ ти тѧ тебѣ тобоѭ plural вꙑ васъ вамъ вꙑ васъ вами dual ва ваю вама ва Reflexiv себе себѣ, си сѧ себѣ собоѭ Pronumele nepersonale Această grupă de pronume se diferențiază prin categoria genului și a numărului. Ca și la substantive, există o flexiune dură (tare) și una moale. După varianta dură se declină: 1. demonstrativele тъ, та, то acesta, aceasta ; онъ, она, оно acela, aceea ; овъ, ова, ово acela ; 2. pronumele nehotărâte инъ, ина, ино altul, alta ; ѥдинъ, ѥдина, ѥдино unul (oarecare); 3. interogativul къто cine (pentru animate; vezi mai jos varianta pentru inanimate). După varianta moale se declină: 1. demonstrativele сь, си, се; 83

111 Studiul comparativ al limbilor slave 2. pronumele anaforic *jь, *ja, *je el, ea ; 3. pronumele relativ иже, ꙗже, ѥже care ; 4. interogativul чьто ce (pentru inanimate); 5. posesivele мои, моꙗ, моѥ al meu, a mea, твои, твоꙗ, твоѥ al tău, a ta, свои, своꙗ, своѥ al său, a sa Pronumele demonstrativ Redăm în continuare flexiunea dură și moale a demonstrativelor și, spre comparație, și flexiunea pronumelui nehotărât вьсь, вьса, вьсе, pentru a vedea astfel, într-un tabel comparativ, asemănările și deosebirile dintre cele două flexiuni. N G D A L I M тъ Varianta dură того томѹ тъ то того тѣмь томь N то F та тоѩ тои тѫ тои тоѭ M сь Varianta moale Singular сего семѹ сь се сего семь симь N се F си сеѩ сеи сиѫ сеи сеѫ Pronumele nehotărât M вьсь вьсь вьсего вьсемѹ вьсемь вьсѣмь N вьсе вьсе F вьса вьсеѩ вьсеи вьсѭ вьсеи вьсеѭ N G D A L I N, A G, L D, I ти тꙑ та та тѣхъ тѣмъ та тѣхъ тѣми тѣ тою тѣма тꙑ тꙑ Dual тѣ сии сиѩ сиꙗ Plural си сихъ симъ си сихъ сими си сею сима сиѩ сиѩ си вьси вьсѩ вьсꙗ вьсѣхъ вьсѣмъ вьсꙗ вьсѣхъ вьсѣми вьсѩ вьсѩ 84

112 Clasificarea limbilor slave Pronumele relativ și pronumele anaforic Au flexiune identică, deosebindu-se numai prin elementul aglutinat же. Pronumele anaforic jь, ja, je este atestat numai la cazurile oblice, la nominativ fiind supoinit de pronumele demonstrativ онъ sau тъ. N G D A L I N G D A L I N, A G, L D, I M и, иже и и, иже ѩ ꙗ, ꙗже Singular ѥго ѥмѹ ѥмь имь Plural Dual N ѥ, ѥже ѥ ꙗ, ꙗже ихъ имъ ꙗ ихъ ими ꙗ, ꙗже ѥю има F ꙗ, ꙗже ѥѩ ѥи ѭ ѥи ѥѭ ѩ, ѩже ѩ ѩ, яже După același model se flexionează pronumele posesive, de exemplu G моѥго, D моемѹ etc. Flexiunea pronumelui relativ și anaforic s-a extins în limbile slave moderne asupra flexiunii adjectivelor care, inițial, aveau o flexiune identică substantivelor. Vezi mai jos secțiunea dedicată adjectivului și, mai departe, prezentarea limbilor slave moderne. 85

113 Studiul comparativ al limbilor slave Pronumele interogative N G D A L I къто кого комѹ кого комь цѣмь чьто чесо, чьсо, чесого чемѹ, чьсомѹ чесомѹ чьто чемь чимь Adjectivul Adjectivele se flexionează după două paradigme principale, una dură (tare) și una moale. Inițial, adjectivele se flexionau după aceleași paradigme ca și substantivele, fiind împărțite în două grupe: adjective de flexiune dură și de flexiune moale. Acestea sunt așa-numitele adjective indeterminate. Există o a doua grupă, de adjective determinate, cărora li se aglutinează pronumele anaforic *-jь, m., *-ja, *-je. Acestea sunt așa-numitele adjective cu formă lungă sau forme adjectivale lungi. Aceste din urmă forme redau, în esență, funcția articolului hotărât din limba română. Echivalarea cu formele articulate definite (hotărâte) reiese și din faptul că forma slavă determinată este folosită ca echivalent al adjectivului articulat din greacă. În continuare, vom exemplifica cele două tipuri de flexiune urmând tabelele din (Pleter Lambru 2008: 69 ș.u.; Olteanu și colectiv 1975: 94 95). 86

114 Clasificarea limbilor slave Adjective indeterminate новъ nou și тъшть subțire N G D A L I N G D A L I N, A G, L D, I M Varianta dură N новъ ново нова новѹ нова * ново новъ новѣ новомь, новьмь нови нова новъ новомъ новꙑ нова новѣхъ новꙑ нова новѣ новѹ новома F M Singular тъшть нова новꙑ новѣ новѫ новѣ новоѭ Varianta moale N тъште тъшта тъштѹ тъшта тъштеѥ тъшть * тъшти тъштѥмь Plural новꙑ тъшти тъштꙗ тъшть новамъ тъштемъ новꙑ тъшти тъштꙗ тъштихъ новами тъшти Dual новѣ тъшта тъштꙗ тъштѹ новама тъштема F тъшта тъштѧ тъшти тъштѫ тъшти тъштеѭ тъштѧ тъштамъ тъштѧ тъштахъ тъштами тъшти тъштама * La acuzativ, apare opoziția animat ~ inanimat care se va extinde în aproape toate limbile slave moderne. Situațiile specifice vor fi analizate mai jos, în subcapitolele dedicate limbilor respective. Adjectivele determinate Prezentăm, în continuare, paradigma adjectivelor determinate care aglutinează pronumele anaforic. Acest model se va extinde în toate limbile slave moderne care păstrează flexiunea adjectivală. Bulgara și macedoneana nu au păstrat flexiunea nominală (vezi mai departe subcapitolele dedicate acestor limbi). 87

115 Studiul comparativ al limbilor slave N G D A L I N G D A L I N, A G, L D, I M Varianta dură N новꙑи новоѥ боваѥго новомѹ новꙑи новоѥ новаѥго * новꙑемь новꙑимь новии новꙑѩ новаꙗ новаꙗ новꙑихъ новꙑимъ новаꙗ новꙑихъ новꙑими новѣи новѹю новꙑима F M Singular тъштии новаꙗ новꙑѩ новѣи новѫѭ новѣи новоѭ Plural новꙑѩ тъштии новꙑѩ Dual новѣи тъштаꙗ Varianta moale N тъштаѥго тъштѹѥмѹ тъштии тъштеѥ тъштаѥго * тъштиѥмь тъштиимь тъштѧѩ тъштеѥ тъштаꙗ тъштиихъ тъштиимъ тъштаꙗ тъштиихъ тъштиими тъштии тъштею тъштиима F тъштаꙗ тъштѧѩ тъштии тъштѫѭ тъштии тъштеѭ тъштѧѩ тъштѧѩ тъштии * Forma este folosită pentru persoane. 88

116 Schema generală a apariției și evoluției limbii slave vechi Clasificarea limbilor slave Slava veche de redacție sud-slavă din Salonic? Slava veche din Marea Moravie? Varianta panonică a redacției din Marea Moravie Redacția polonă a slavei vechi Redacția cehă a slavei vechi Redacția croată a slavei vechi Redacția bulgarămacedoneană a slavei vechi ( documentele canonice )??? Slava bisericească de redacție polonă Slava bisericească de redacție croată Slava bisericească de redacție sârbă Slava bisericească de redacție macedoneană Slava bisericească de redacție bulgară Slava bisericească de redacție rusă Slavona românească 89

117 Studiul comparativ al limbilor slave Clasificarea limbilor slave moderne Conform unei tradiții din literatura de specialitate, limbile slave sunt clasificate în primul rând după criteriul geografic, deși unele elemente arhaice, conservatoare nu corespund totdeauna acestui criteriu. Schema propusă este următoarea: 1. Limbile slave de sud I. Grupa răsăriteană a. bulgara b. macedoneana II. Grupa apuseană a. sârba-croata b. etnolectul slav molisan, vorbit în Italia, având la bază un idiom de tip štokavian c. slovena Notă privind limba sârbă-croată Sintagma limba sârbo-croată a fost utilizată de toate școlile de slavistică până la divizarea fostei Iugoslavii și continuă să fie folosită de majoritatea lingviștilor străini, chiar dacă în unele state din regiune s-a propus să se folosească 4 norme literare, în ordine alfabetică: bosniacă, croată, muntenegreană, sârbă. Deși trebuie să respectăm deciziile care se iau în aceste state și ale căror limbi le studiem, considerăm că intruziunea politicului în chestiuni de filologie și de lingvistică nu își are locul. Ca atare, vom folosi în acest volum sintagma limbă sârbă-croată (ca alternativă în locul tradiționalei sintagme limbă sârbo-croată). Ni se pare, în contextul dat, formula de compromis rezonabilă care ține seama de realitățile lingvistice, nu politice, ale acestui areal lingvistic. O asemenea abordare se justifică și prin aceea că, în mod tradițional, lingviștii români au respins și resping folosirea unor termeni politici, precum limba moldovenească ori valah, cu referire la românii sud-dunăreni. Rezolvarea disputelor care au apărut după divizarea fostei Iugoslavii nu cad în sarcina lingviștilor, după cum lingviștii nu sunt obligați să ia parte la cultivarea intoleranței din regiune, inclusiv prin eforturile de a impune termeni inadecvați ori sintagme inadecvate, fără argumente științifice. Asupra altor chestiuni vom reveni în subcapitolul dedicat grupului sârb-croat. 90

118 Clasificarea limbilor slave 2. Limbile slave occidentale Grupul sudic a. ceha b. slovaca În multe lucrări de slavistică, inclusiv în cele apărute după divizarea Cehoslovaciei, se folosește curent sintagma grupul ceho-slovac, analizat ca grup lingvistic aparte în cadrul limbilor slave. Grupul slav sorab sau luzacian Soraba sau sârba luzaciană, cu două variante, luzaciana superioară și inferioară Este o limbă vorbită în estul Germaniei. Grupul lehitic (nordic) a. polona b. cașuba (a căpătat statut de limbă relativ recent, în anul 2005, printr-o lege votată de Seimul polonez) c. polaba ( slava de pe râul Elba ), dispărută în sec. XVIII d. slovina nordică sau slovena nordică, dispărută la începutul sec. XX, îndeaproape înrudită cu limba cașubă (ori cu dialectul ori etnolectul cașub) 3. Limbile slave răsăritene a. rusa (sau velikorusa, adică limba din Marea Rusie) b. ucraineana c. bielorusa Fiecare dintre aceste limbi face tranziția către arealul slav învecinat, chiar dacă astăzi nu mai există o vecinătate evidentă și imediată. Astfel, multe elemente ale foneticii slave vechi se apropie de fonetica limbii polone; slovena are multe elemente comune, cum ar fi accentul calitativ ( muzical ) și rolul silabic al lichidelor l și r, cu limbile slovacă și cehă, dar și elemente care o apropie de grupul sârb-croat. Vom prezenta în continuare fiecare grup slav, subliniind elementele specifice precum și elemente comune cu celelalte limbi slave. 91

119 Studiul comparativ al limbilor slave Limbile slave de sud I. Grupul răsăritean: bulgara și macedoneana Bulgar, българин, българи: bălgarin, pl. bălgari; bălgarski ezik limba bulgară este un nume etnic preluat de la grupul așa-numiților proto-bulgari sau bolgari, de origine turcică (altaică), originari din Asia Centrală și care, începând cu secolul al doilea p. Ch., se deplasează spre vest, locuind în stepele nord-est pontice, unde întemeiază Bulgaria Mare, al cărei apogeu e consemnat în cronicile bizantine în prima jumătate a secolului al VII-lea. Sub presiunea chazarilor şi măcinat de lupte interne, statul bulgar se destramă, iar triburile componente se retrag în direcţii diferite: unele migrează spre nord, pe cursul mijlociu al Volgăi, unde pun bazele Bulgariei de pe Volga, ce s-a menţinut până în secolul al XIII-lea, altele spre vest, în Panonia, iar altele spre sud-vest. Aceştia din urmă, conduşi de Asparuh, pun stăpânire pe un teritoriu cuprins între Delta Dunării, cursul Prutului şi al Nistrului. Coborând în sud, cuceresc teritorii până la Varna şi până la Balcanii Orientali unde apar consemnați în luptele cu bizantinii din perioada În anul 681 începe istoria primului ţarat bulgar la sud de Dunăre. Fundamentul etnic al viitorului popor bulgar este constituit din protobulgari şi slavi, care treptat se amestecă cu traci romanizaţi şi grecizaţi şi cu alţi locuitori, mai puţin numeroşi, din Moesia, Tracia şi Macedonia. Macedonean, mac. Makedonec, makedonski jazik, chirilic македонски јазик a fost, inițial, un termen geografic. Cu timpul, de-a lungul Evului Mediu și în epoca modernă, grupurile slave de acolo și-au căpătat treptat o conștiință etnică aparte, astfel că, până la dezmembrarea fostei Iugoslavii, macedonenii moderni (slavi) erau considerați cel mai tânăr popor din Europa. Limba macedoneană (declarată limbă oficială a Republicii Macedonia la 2 august 1944) este foarte apropiată de bulgară, cele două idiomuri fiind mutual inteligibile, ca ceha și slovaca, de exemplu. Există însă și unele diferențe, mai ales în domeniul foneticii, dar și al lexicului. Caracteristici comune limbilor bulgară și macedoneană Bulgara și macedoneana fac parte din așa-numita Uniune Lingvistică Balcanică (german Balkansprachbund), un termen relativ nou în forma citată dar cu o istorie destul de lungă, de la momentul lansării ipotezei că limbile sud-est europene ar avea un nucleu comun (slovenul Jernej Kopitar) până în momentul teoretizării sale depline (Al Rosetti în anul 1958). În discuții s-au implicat numeroși lingviști: August Schleicher, Franz Miklosich (France Miklošič, de asemenea sloven), Nikolaj Trubezkoy, Kristian Sandfeld-Jensen, 92

120 Clasificarea limbilor slave Gustav Weigand și mulți alții. Recent, lingvistul american Victor Friedman a reluat analiza comparată a limbilor așa-numite balcanice. Nucleul balcanic pur (echtbalkanisch, ca să calchiem un termen folosit de Ivan Duridanov în studiile sale echtthrakisch pur tracic ) include, în varianta de bază, româna, bulgara, macedoneana și albaneza, iar în varianta extinsă li se alătură neo-greaca, sârba-croata și chiar turca. Este, desigur, discutabil cât de corectă ori de incorectă este sintagma Balkansprachbund dar, de vreme ce este folosită pe scară largă, este util să vedem ce a justificat folosirea și, în final, răspândirea și impunerea acestui termen. Dacă ne referim la cele patru limbi de bază, observăm că substratul lor este tracic (traco-dacic) sau asupra cărora substratul tracic trebuie să fi exercitat un rol însemnat; cele patru limbi au elemente comune în lexic; toate patru au articolul definit (hotărât) enclitic (postpus); în toate limbile din acest grup infinitivul își pierde rolul pe care îl are în alte limbi, astfel că fie este rar folosit (româna), fie dispare cu totul în celelalte trei limbi. În dicționare, verbele se citează la pers. I sau a III-a singular, indicativ prezent. În fonetică, au o vocală neutră similară lui ă din română, notată ë în albaneză și cu ierul mare în bulgară (ъ). Macedoneana literară nu are acest fonem, acesta este păstrat însă în unele dialecte. În bulgară, accentul este variabil (sau liber, poate fi pe orice silabă) și mobil (se poate schimba în timpul flexiunii). Macedoneana are un accent fix, pe antepenultima silabă (proparoxiton), urmând tendința din limbile slave occidentale (vezi mai jos). Nici una dintre aceste limbi nu are accent calitativ. Bulgara și macedoneana au simplificat flexiunea nominală, desinențele cazuale dispărând complet. Există o singură desinență de plural, altminteri vorbim de un caz general casus generalis. Păstrează însă, asemeni grupului sârb-croat și asemeni limbii române (și limbilor romanice, în general), o flexiune mai bogată a verbului. Româna, bulgara, macedoneana și albaneza formează un continuum teritorial, care pornește din Carpații nordici, traversează Dunărea, atingând Marea Egee spre est și Adriatica spre vest. Dacă extindem sensul termenului Uniune Lingvistică Balcanică și asupra limbilor sârbă-croată, neogreacă și chiar asupra limbii turce, atunci avem un areal relativ întins, în care limbi și culturi diferite au interacționat de-a lungul secolelor, chiar al mileniilor, dacă ținem seama de faptul că cele mai vechi civilizații europene sunt atestate în sud-estul european, în arealul numit azi, mai mult sau mai puțin corect, Balcani. Termenul Balkanhalbinsel Peninsula Balcanică a fost prima oară folosit de geograful german Johann August Zeune ( ) într-o lucrare publicată în anul 1808 (apud Kiss 1997, 1; Lutterer et alii 1976: 39). Sensul inițial era pur geografic, derivat de la cuvântul turcesc balkan, balakan piatră, stâncă, munte, referindu-se la arealul muntos reprezentat astăzi de Bulgaria, Macedonia, Albania și Grecia. Termenul a avut un succes extraordinar, căpătând gradual sensuri noi, politice și extinzându-și arealul pentru a include și spațiul fostei Iugoslavii și, începând cu anii 70 ai secolului trecut, și România. 93

121 Studiul comparativ al limbilor slave Strict lingvistic, termenul în sintagma Uniune Lingvistică Balcanică nu este nici corect, nici relevant, cel puțin nu în forma în care a circulat și circulă. Nu poate fi însă nici evitat, nici ignorat. Limba bulgară Alfabetul folosit este cel chirilic, modernizat. În bulgară, ierul mare (ъ) are valoarea lui ă din română și a lui ë din albaneză (simbol IPA ə, ə], iar ierul mic (ь) are valoare de preiotare a vocalei o, mai ales în neologisme, de exemplu шофьор șofer. (Vezi Hora și colectiv 1964; Antova și colectiv 2002). În afara arealului balcanic, fonemul ə mai apare notat grafic doar în cașubă (ë, ca în albaneză) și, nenotat grafic, în unele secvențe închise, neaccentuate, din slovenă (vezi mai jos). Apare, relativ frecvent, în rusă DUPĂ accent, nefiind notat grafic, prin închiderea vocalei o, de exemplu în secvența уче бник ру сского языка manual de limba rusă. În această secvență, cele două incidențe ale vocalei o notează fonemul ə, iar fonemul g (chirilic г) se pronunță v (labiodental). Literele folosite în alfabetul bulgar sunt, în ordinea din gramaticile limbii bulgare: А а Chirilic А а Transcriere a Chirilic П п П п Transcriere p Б б Б б b Р р Р р r В в В в v С с С с s Г г Г г g Т т Т т t Д д Д д d У у У у u Е е Е е e Ф ф Ф ф f Ж ж Ж ж ž Х х Х х rom. h (IPA χ) З з З з z Ц ц Ц ц c (ts, rom. ț) И и И и i Ч ч Ч ч č (IPA tʃ) Й й Й й j (iot) Ш ш Ш ш š (rom. ș, IPA ʃ) К к К к k Щ щ Щ щ št (rom. șt) Л л Л л l Ъ ъ Ъ ъ ă (IPA ə) М м М м m ь ь semn moale Н н Н н n Ю ю Ю ю ju (yu) О о О о o Я я ja (ya) 94

122 Clasificarea limbilor slave Note Semnul moale (grafic identic ierului mic din slava veche) se folosește numai în interiorul cuvântului înaintea vocalei o, având, de fapt, valoarea unei preiotări a acestei vocale: кьорав [kjorav, kyorav] orb (cf. rom. chior); шофьор [šofjor, šofyor] șofer ; миньор [minjor, minyor] miner ; Ганьо [ganjo, ganyo], nume de persoană (cf. rom. Ganea) etc. Fonemul bulgar l, în alfabet chirilic Л л, se pronunță lateral, similar pronunției din rusă și de albanez ll, oarecum asemănător pronunțării lui l din engleză (simbol IPA ɭ ). O pronunțare similară are consoana l și în dialectale răsăritene ale polonei, iar în cele occidentale, care stau la baza limbii literare, acesta a evoluat în semivocala u, pronunțată ca englez w, simbol fonetic ʊ. ъ (ер голям, ierul mare), identic lui ă din română și fonemului albanez ë, apare, mai ales, în interiorul cuvintelor, extrem de rar la început de cuvânt, cum ar fi ъ гъл unghi precum și derivatele sale. Accentul de intensitate este variabil și mobil, așadar poate sta pe orice silabă și, în multe cazuri, se poate modifica în timpul flexiunii aceluiași cuvânt: ти чам [tíčam] alerg ; бъ лгарин [bắlgarin] bulgar ; пока звам arăt. де сет zece десе ти al zecelea десети на zecime град oraș градове orașe дъ жд [dăžd] ploaie дъждове ploi у ча învăț учи тел învățător учени к elev Notă Accentul grafic se folosește exclusiv în dicționare și în manuale, aici l-am notat prin accentul ascuțit deasupra vocalei pronunțate mai intens, procedeu folosit și de alți autori. În mod uzual, nu se marchează în texte, el trebuie învățat și memorat ca atare. Aceeași situație este și în alte limbi slave care au accent variabil și mobil (limbile slave de răsărit, sârba-croata, slovena etc.) Unele cuvinte admit două variante ale accentului de intensitate; asemenea situații le vom nota prin sublinierea ambelor variante, de exemplu ра бо тя, pe care îl putem accentua fie rabótja, fie rábotja etc. 95

123 Studiul comparativ al limbilor slave Verbul Verbul bulgar a pierdut infinitivul. Redăm aici, spre exemplificare, flexiunea verbelor a fi și a avea însoțite de pronumele personal, care nu este necesar în flexiune (ca, de altfel, în toate limbile slave, care au desinențele personale bine marcate). Pronumele personal a fi a avea ~ a nu avea a mânca a da аз съм и мам ня мам ям дам ти си и маш нямаш яде ш даде ш той, тя, то е и ма няма яде даде ни е сме и маме нямаме яде м даде м ви е сте и мате нямате яде те даде те те са и мат нямат яда т дада т 96 Prezentul verbelor modelul пи ша scriu conj. I пи ша пи шеш пи ше пи шем пи шете пи шат modelul ра бо тя lucrez пре ча împiedic conj. II работя преча работиш пречиш работи пречи работим пречим работите пречите работят пречат modelul ча кам aștept conj. III чаќам чаќаш чаќа чаќаме чаќате чаќат Note privind verbele limbii bulgare După modelul пи ша se conjugă verbe precum чета citesc, ре жа tai, живе я trăiesc, locuiesc, зна я știu, cunosc, ши я cos, пе я cânt (vocal), тра я durează. Verbul ра бо тя admite două accente. După acest model se conjugă verbe precum гово ря vorbesc, благодаря mulțumesc, ми сля gândesc, cred, тъ рся caut (cu privirea). După varianta пре ча se conjugă verbele care, înaintea desinențelor personale, conțin consoanele patalale ж, ч, ш, astfel că la pers. I singular au desinența -а: лежа stau (întins ), държа țin, apuc, мълча tac, свъ рша termin, греша greșesc.

124 Clasificarea limbilor slave După modelul чакам se conjugă multe alte verbe, de exemplu пи там întreb, отгова рям răspund, гле дам privesc, ви ждам văd etc. Viitorul se formează adăugând particula ще înaintea formelor de indicativ prezent: ще чакам voi aștepta, ще пишеш vei scrie etc. Este, de fapt, un derivat al verbului ща, щеш, ще a vrea, a voi. Doar verbul a fi admite două forme: fie în mod regulat, ca toate celelalte verbe, deci precedând formele de indicativ, prezent, de particula ще, fie folosind această particulă înaintea unor forme specifice de viitor ale verbului a fi, ca în celelalte limbi slave: ще бъ да, ще бъдеш, ще бъде, ще бъдем, ще бъдете, ще бъ дaт. Această a doua variantă este mai frecventă în vorbire. Negativul indicativului prezent se formează punând particula не înaintea formei de indicativ: не чакам nu aștept, не искам nu vreau, не съм (eu) nu sunt etc. Negativul viitorului se formează precedând formele de indicativ prezent de grupul invariabil ня ма да: няма да чакам nu voi aștepta, няма да чакаш nu vei aștepta etc. sau folosind particula negativă не înaintea formei de viitor, de exemplu не ще чакам nu voi aștepta etc. Aceasta a doua formă se întrebuințează rar în limba vorbită, fiind ceva mai des întâlnită în scris. Modul indefinit Dat fiind faptul că limba bulgară a pierdut, în cursul evoluției, infinitivul, construcțiile infinitivale, uzuale în alte limbi, inclusiv în alte limbi slave, se fac cu ajutorul particulei да, echivalentul construcției conjunctivale din română. În limba română literară, singurul verb care admite și construcție infinitivală este verbul a putea: pot aștepta / pot să aștept. În bulgară, această construcție se prezintă astfel: мо га да чакам pot aștepta, pot să aștept може да чакаш poți aștepta, poți să aștepți може да чака poate aștepta, poate să aștepte можем да чакаме putem aștepta, putem să așteptăm можете да чакате puteți aștepta, puteți să așteptați могат да чакат (ei, ele) pot aștepta, pot să aștepte и скам да пи ша vreau să scriu искаш да пишеш vrei să scrii иска да пише vrea să scrie искаме да пишем vrem să scriem искате да пишете vreți să scrieți искат да пишат vor să scrie 97

125 Studiul comparativ al limbilor slave 98 Timpurile trecute Bulgara are două timpuri trecute simple aoristul și imperfectul și două timpuri trecute compuse perfectul și mai mult ca perfectul. Aoristul (ми нало свъ ршено вре ме) Acest timp se folosește atât pentru verbe perfective cât și imperfective, arătând o acțiune încheiată înainte de momentul vorbirii sau de momentul referinței vorbitorului. Desinențele personale ale aoristului sunt: -х,,, -хме, -хте, -ха a fi бях бе, бе ше бе, бе ше бя хме бя хте бя ха a putea можа х можа можа можа хме можа хте можа ха a aștepta чаќах чака чака чаќахме чаќахте чаќаха a cumpăra ку пих ку пи ку пи куќихме ку пихте ку пиха Note * Cu alternanța ш/с (š/s) înaintea desinențelor personale. Similar alternează consoanele ж/з, ч/к: кажа/ка зах, пла ча/пла ках. Imperfectul (ми нало несвъ ршено вре ме) a merge вървя х вървя вървя вървя хме вървя хте вървя ха a scrie пи сах * писа писа пи сахме пи сахте пи саха a trăi живя х живя живя живя хме живя хте живя ха a (se) juca игра х игра игра игра хме игра хте игра ха Se formează, mai ales, de la verbe imperfective care, prin definiție, arată o acțiune indefinită, neterminată în raport cu vorbitorul sau în raport cu o altă acțiune din trecut. Față de aorist, desinență specifică este doar pentru persoanele II și III singular (-ше), celelalte sunt identice. Verbele care au accentul pe silaba prefinală sau pe silabele anterioare acestei poziții, au vocala predesinențială -ех, verbele care au accentul pe silaba finală au vocala predesinențială -я х. Exemple: пи ша scriu пи шех, пи шеше, пишеше, пи шшехме, пишехте, пишеха живе я trăiesc живе ех, живе еше, живе еше, живе ехме, живе ехте, живе еха ра бо тя muncesc ра бо тех, работеше, работеше, работехме, работехте, работеха чета citesc четя х, чете ше, чете ше, четя хме, четя хте, четя ха вървя merg, mă duc вървя х, върве ше, върве ше, вървя хме, вървя хте, вървя ха

126 Verbele a fi și a avea au la imperfect și la aorist formele: бях, беше/бе, беше/бе, бяхме, бяхте, бяха и мах, имаше, имаше, и махме, имахте, имаха Verbul auxiliar ща a vrea, a voi, se flexionează astfel: Clasificarea limbilor slave prezent ща щеш ще щем щете щат aorist щях щя щя щя хме щя хте щяха imperfect щях ще ше щеше щя хме щя хте щяха Timpurile trecute compuse Timpurile trecute compuse, perfectul și mai mult ca perfectul, se formează cu ajutorul verbului auxiliar a fi (съм). Perfectul se formează cu verbul auxiliar și cu participiul trecut (perfectiv) activ al verbului. Acest participiu se formează de la tema de aorist, prin îndepărtarea desinenței personale, și adăugând terminațiile -л, -ла, -ло la prezent pentru masculin, feminin și neutru, respectiv, iar la plural terminația -ли pentru toate trei genurile. ча ка-л, ча ка-ла, ча ка-ло, ча ка-ли живя -л, живя -ла, живя -ло, живя -ли Verbele a căror temă la trecut se termină în -ox, precedat de т, -д formează participiul trecut activ înlocuind - tox, -dox cu -l, -la etc eliminând aceste consoane înainte terminației л: проче л, прочела, прочело, прочели citit прочетох дове л, довела, довело, довели adus доведох ял, яла, яло, яли mâncat ядох Dacă tema trecutului se termină în -ox, precedat de altă consoană decât -т sau -д, la masculin singular se intercalează vocala neutră -ъ între temă și terminație: доне съл, доне сла, донесло, донесли adus În toate celelalte cazuri, acest participiu se construiește adăugând -l, -la, -lo, -li la forma de aorist, pers. III, singular a verbului 99

127 Studiul comparativ al limbilor slave Perfectul se formează din participiul trecut activ al verbului și prezentul indicativ al verbului a fi. De exemplu, verbul чета, чете citesc, are perfectul: чел/чела/чело съм, чел си, чел е, чели сме, чели сте, чели са am citit etc. Mai mult ca perfectul se formează din imperfectul sau aoristul auxiliarului a fi și participiul trecut activ al verbului: бях ку пил/купила/купило, беше/бе купил, беше/бе купил, бяхме купили, бяхте купили, бяха купили Modul condițional (усло вно наклоне ние) se formează cu verbul auxiliar a fi urmate de participiul trecut activ al verbului, ca și în celelalte limbi slave. În mod uzual, auxiliarul stă înaintea participiului verbului, rareori după participiu. Particula ли se folosește în propozițiile interogative. Condiționalul trecut se formează cu formele de imperfectiv ale verbului auxiliar ща, urmat de conjuncția да și apoi de formele de indicativ prezent ale verbului. În limba bulgară contemporană, există doar modul condițional prezent cu formele specifice ale verbului auxiliar a fi și participiul în -l, prezentat în prima coloană. În propozițiile condiționale, se folosește indicativul prezent în subordonată și viitorul în principală. Ако имам пари ще отида на екскурзия dacă aș avea bani să plec în excursie Imperfectul sau mai mult ca perfectul în propoziția subordonată condițională şi viitorul în trecut în propoziția рrincipală: Ако имах пари щях да отида на екскурзиа dacă aș fi avut bani să plec în excursie Forma negativă se formează în mod regulat cu particula negativă не sau, mai frecvent în limba vorbită, cu forma specifică a verbului имам. Unele verbe, precum verbul ям, яде mănânc, formeză condiționalul prin aglutinarea unor forme specifice -вам etc. aș aștepta бих чаќал би чакал би чакал бихме чакали бихте чакали биха чакали aș fi spus щях да ка жа щеше да кажеш щеше да каже щяхме да кажем щяхте да кажете щяха да кажат n-aș fi plecat I не щях да отида не щеше да отидеш не щеше да отиде не щяхме да отидем не щяхте да отидете не щяха да отидат n-aș fi plecat II ня маше да отида ня маше да отидеш ня маше да отиде ня маше да отидем ня маше да отидете ня маше да отидат aș mânca я двам ядваш ядва ядваме ядвате ядват 100

128 Clasificarea limbilor slave Sfera nominală Bulgara are, asemeni celorlalte limbi slave, trei genuri gramaticale delimitate desinențial: masculin, feminin și neutru. Există un singur caz, casus generalis, bogata flexiune slavă cu 7 cazuri a dispărut complet, fiind înlocuită de construcții prepoziționale. Notă. Vechile desinențe cazuale s-au păstrat, în mod excepțional, în câteva expresii precum де нем ziua, но щем noaptea (a se remarca păstrarea vechii desinențe de instrumental singular a genului masculin, deși substantivul este de gen feminin), денем и нощем ziua și noaptea. Substantivele masculine se termină, în covârșitoarea lor majoritate, într-o consoană (desinență zero sau Ø): син, учи тел, град, край sfârșit. Câteva au desinența -а sau -я: баща tată, родни на rudă (bărbat), съдия judecător ; câteva au desinența -о: дя до bunic, чи чо unchi. Substantivele feminine au, de regulă, desinența -а sau -я: ръка mână, река râu, ле ля mătușă, ста я cameră, земя pământ etc. Câteva se termină în consoană, de exemplu бо лест boală, нощ noapte, про лет primăvară etc. Neutrele se termină în vocalele -о sau -е: се ло sat, писмо scrisoare, стопа нство economie (disciplină economică), учи лище școală, зна ме steag, събра ние reuniune, ședință etc. Pluralul se formează astfel: Substantivele masculine monosilabice au la plural, în majoritate, desinența -ове, de exemplu мост - мосто ве pod, хляб - хля бове pâine, лъв - лъ вове leu, час - часове oră, град - градове oraș. Unele au desinenţele -еве, -и, -е, -а, -ищта, de exemplu мъж - мъжe. Substantivele plurisilabice primesc la plural desinența -и care are rol palatalizant dacă înaintea sa se află consoanele: к > ц, г > з și х > с: ези к - езици, кожу х - кожу си cojoc, стома х - стома си stomac etc. Multe substantive de gen masculin pierd la plural vocala prefinală е și ъ de exemplu: певе ц - певци cântăreț, оре л - орли vultur, ове н, овни berbec, коте л - котли oală (de fiert), мини стър - мини стри ministru, мо мък - мо мци tânăr, flăcău etc. Aceeași desinență de plural o au și substantivele de gen feminin: къ ща - къ ши casă, дево йка - дево йки fată, земя - земи țară, кост - ко сти os etc. Substantivele de gen neutru au la plural desinențele: -а: писмо - писма scrisoare, учи лище - учи лища școală -я: мне ние - мне ния părere, idee, усло вие - усло вия condiție -ета: пи ле - пи лета pui, а гне - а гнета miel, теле - теле та vițel, момче - момче та băiat. 101

129 Studiul comparativ al limbilor slave -ена : вре ме - времена timp, perioadă, и ме - имена nume, се ме - семена sămânță -еса, doar două substantive: небе - небеса cer și чу до - чудеса minune. Articolul hotărât este specific limbilor bulgară și macedoneană, fiind un alt element care deosebește radical aceste două limbi de celelalte limbi slave. Ca și în limba română și în limba albaneză, articolul definit din bulgară și din macedoneană se aglutinează (se adaugă) substantivului, scriindu-se împreună cu acesta. Se diferențiază după gen și după număr. Substantivele masculine au un articol plin (sau lung) și un articol scurt la singular. Acesta este -ът și -ят și, respectiv, -а și -я: дъб - дъбъ т -дъба stejar наро д - наро дът - наро да popor учи тел - учи телят - учи теля profesor, învățător край - кра ят - кра я sfârșit Formele -ът și -а sunt specifice majorității substantivelor de gen masculin; formele -ят și -я sunt întâlnite în cazul unor forme precum: cele terminate la singular în -ар și -тел, care exprimă o îndeletnicire sau o persoană care înfăptuiește ceva: градина р - градинарят - градинаря овча р - овчарят - овчаря cioban, păstor учи тел - учителят - учителя прия тел - приятелят - приятеля prieten cele terminate la singular în -й: геро й - героят - героя erou край - краят - края sfârșit câteva substantive din fondul principal de cuvinte precum ден - деня т - деня zi кон - конят - коня cal о гън - огънят - огъня foc Forma lungă a articolului se folosește numai când substantivul este subiect sau nume predicativ al propoziției, forma scurtă în toate celelalte cazuri. În limba vorbită prevalează forma scurtă, indiferent dacă substantivul este sau nu subiect al propoziției. леќарят преглежда бо лни doctorul examinează bolnavii (colocvial леќаря..., cu forma scurtă) бо лните (plural) получа ват от леќаря (articulat, forma scurtă) реце пти (plural, nearticulat) bolnavii primesc de la doctor rețete 102

130 Substantivele feminine la singular primesc articolul hotărât -та: майка - майката mamă бу ря - бу рята furtună е сен - есента toamnă кръ в - кръвта sânge ра дост - радостта bucurie бо лест - болестта boală сол - солта sare Clasificarea limbilor slave Dacă substantivul de gen feminin se termină în consoană, atunci articolul preia accentul de intensitate. Articolul -та îl primesc și cele câteva substantive de gen masculin care la singular se termină în -а/я, de exemplu баща - баща та tată, съдия - съдия та judecător etc. Substantivele de gen neutru primesc articolul definit -то la singular: море - море то mare (eng. sea) дете - дете то copil събра ние - събра нието adunare, ședință Notă: spre deosebire de limba română, în limba bulgară (ca, de altfel, și în celelalte limbi slave) neutrele includ și substantive care se referă la ființe, de regulă la ființe pe cale de maturizare, din sfera semantică tânăr, copil, pui de animal etc. Același articol îl primesc și câteva substantive de gen masculin care se termină în -о: дя до - дя дото bunic чи чо - чичото unchi La plural, articolul definit pentru masculine și pentru feminine este -те, iar pentru neutre -та: геро й - геро ите eroi жени - жени те femei кути и - кути ите cutii села - села та satе пи лета - пи летата pui Flexiunea nominală Limba bulgară nu are flexiune nominală. Cazurile se exprimă prin folosirea anumitor prepoziții, fără modificarea formei substantivului, cum se întâmplă în slava veche și în majoritatea celorlalte limbi slave (cu excepția limbii macedonene). Astfel, 103

131 Studiul comparativ al limbilor slave genitivul și dativul se exprimă prin prepoziția на, acuzativul în general se exprimă fără prepoziție dacă este complement direct, circumstanțialul de loc prin prepoziția в, във în sau за la, sensul asociativ ori instrumental prin prepoziția с, със etc. Doar vocativul a păstrat desinența -о pentru feminin și -е pentru masculin. În bulgara contemporană tendința este de a extinde forma de nominativ și la vocativ: Пе тър - Пе тре, Пе тър брат - бра те frate господи н господи не ма ма - ма мо сестра - се стро soră госпожá госпо жо Substantivele terminate la singular în -тел și în -ар au la vocativ desinența -ю, dacă se referă la persoane: прия тел - прия телю prietene Adjectivul se flexionează după gen și după număr. La masculin, adjectivele au două forme: terminate în consoană, în majoritatea cazurilor: черве н roșu млад tânăr про летен primăvăratic, de primăvară terminate în -и; acestea se pot folosi și adverbial бъ лгарски bulgar, bulgărește го рски de pădure, referitor la pădure, silvic о вчи ovin, de oaie, referitor la oi Unele adjective au ambele forme, de exemplu: че рен, че рни negru го рен, го рни de sus, superior În aceste cazuri, forma lungă, terminată în -и, se folosește în asociere cu antroponime și cu toponime, de exemplu: Че рни връ х vârful negru (oronim) Бе ли И скър Iskărul Alb (hidronim) Симео н Вели ки Simeon cel Mare (personaj istoric) La feminin desinența este -а, de exemplu formele citate mai sus devin мла да, про летна etc. Unele forme au desinența de feminin -я, de exemplu си ня albastră ко зя de capră, caprin 104

132 Clasificarea limbilor slave La neutru, desinența este, în majoritatea cazurilor, -о, rareori -e sau -ьо: мла до, про летно, ху баво frumos ; кра ве de vită, de vacă, ви сше înalt, си ньо albastru etc. De la formele de neutru terminate în -о se formează și adverbele corespunzătoare. La plural, adjectivele au o singură desinență, -и: млади, пролетни, хубави etc. Vocala neutră -ă- (-ъ-) și, adesea, și vocala -e- (е), dacă nu e sub accent de intensitate, din silaba ultimă a formei de masculin cade la celelalte genuri și la plural: добъ р, добра, добро, добри bun сла дък, сла дка, сла дко, сла дки dulce све тъл, све тла, све тло, све тли luminos че рен, че рна, че рно, че рни negru dar: студе н, студе на, студе но, студе ни rece обикнове н, обикнове на, обикнове но, обикнове ни uzual, normal зеле н, зеле на, зеле но, зеле ни verde Adjectivele care la forma de masculin singular se termină în secvența -нен au, la celelalte forme (feminin, neutru și plural), secvența -нн-, de exemplu: ко нен, ко нна, ко нно, ко нни cabalin, ecvestru, referitor la cai; hipic вое нен, вое нна, вое нно, вое нни militar вре менен, вре менна, вре менно, вре менни temporar, provizoriu Există și câteva excepții de la această regulă, între cele mai frecvente fiind: въ лнен, въ лнена, въ лнено, въ лнени de/din lână копри нен, копри нена, копри нено, копри нени de/din mătase, mătăsos гли нен, гли нена, гли нено, гли нени de/din lut Substantivele care au în rădăcină diftongul -ja- (-я-) îl păstrează la toate formele de singular, dar are loc transformarea fonetică -ja- > -e- la plural. бял, бя ла, бя ло, бе ли alb голя м, голя ма, голя мо, голе ми mare ляв, ля ва, ля во, ле ви de/din stânga, stâng ря дък, рядка, рядко, ре дки 1. rar; 2. excepțional, de excepție, stimat сляп, сля па, сляпо, сле пи orb цял, цяла, цяло, це ли întreg, tot Adjectivele se articulează similar substantivelor, cu următoarele observații: La masculin singular, formele sunt -ят, -я și se aglutinează formelor adjectivale lungi în -и: 105

133 Studiul comparativ al limbilor slave черве н - черве н-и-ят (forma lungă) sau червен-и-я (forma scurtă) млад - мла дият/младия про летен - про ле тният/пролетния бъ лгарски - българският/българския Cu alternanța fonetică -я- > -е-: бял - бе лият/бе лия голя м - голе мият/големия La feminin și la neutru singular precum și la plural, articolul are aceleași forme, respectiv -та, -то, -те. Articolul hotărât se folosește o singură dată în secvența adjectiv + substantiv, adică se aglutinează primului element. Trebuie notat, în context, că substantivul și adjectivul formează o unitate semantică, doar un element însă se individualizează prin articulare. În poezie și din rațiuni stilistice, dacă primul este substantivul, articolul se aglutinează tot primului din secvență. Dacă este o secvență cu mai multe adjective de acelaşi fel, doar primul primește articolul. хубавата дълга черна коса frumosul păr negru lung българският и румънският език limbile bulgară și română Gradele de comparație se formează adăugând prefixul по- pentru comparativ și най- pentru superlativ. Bulgara are o singură formă pentru superlativul relativ și absolut. добъ р - по -добъ р - на й-добъ р млад - по -млад - на й-млад 106

134 Clasificarea limbilor slave Limba macedoneană Limba macedoneană literară, îndeaproape înrudită cu bulgara, dar având unele caracteristici care o apropie de sârbă mai ales în fonetică a fost adoptată ca limbă oficială a Macedoniei la 2 august Redăm, în continuare, principalele repere ale acestei limbi. Am urmat, mai ales, tabelul sinoptic din Tomić 1986: 1101 ș.u. coroborat cu datele din monografia lui Friedman Revizia finală a materialului a fost făcută de Dr. Emilija Crvenkovska, Universitatea Sf. Kiril și Metodie din Skopje, căreia îi mulțumim. Fonetica Accentul de intensitate este, aproape totdeauna, pe antepenultima silabă, în cazul cuvintelor plurisilabice. Cuvintele bisilabice au accentul pe prima silabă. Acest detaliu o separă net de bulgară, unde accentul este variabil și mobil, dar și de sârbă unde, pe lângă faptul că e variabil și mobil, este și calitativ ( muzical ). Tendința de a fixa accentul pe una dintre silabe este specifică limbilor slave occidentale (vezi mai jos). Limba macedoneană este o excepție în cadrul limbilor slave de sud. Accentul se deplasează în cazul unor forme desinențiale sau dacă sunt accentuate: про давач прода вачи продава чите (sing. neart, pl. neart, pl. art.) vânzător ; ра бота рабо тата; де војка дево јката; О хридско Езеро Охри дското Езеро, unde avem secvențe nearticulat ~ articulat. Excepțiile sunt rare, doar în cazul unor forme împrumutate. Unele cuvinte admit două variante de accent, de exemplu ко лкав/колка в cât de mare, то лкав/толка в așa de mare etc. Dat fiind că tendința de unificare a accentului este puternică, multe neologisme cu accentul pe silaba finală și au retras accentul pe silaba prefinală: са ко, реѓрес, ре жим etc. Față de limba bulgară, limba macedoneană prezintă următoarele diferențe: Vocalele În varianta standard, nu are vocala neutră ă, notată prin ierul mare în bulgară (ъ). Aceasta apare, totuși, la nivel dialectal. Macedoneana literară poate avea vocale geminate: аа, ее, ии, оо, уу. În pronunție, se întâlnesc două situații: a. vocalele sunt în hiat, deci fac parte din silabe diferite, pronunțându-se distinct, de exemplu заака a porni la drum, снаа cumnată; nepoată, сеедно similar, identic, la fel, нееднаков inegal, шиит șiit, пооди a merge, a se plimba, поора a ara (puțin), координација coordonare, вакуум vacuum, vid ; b. se pronunță lung, atunci când fac parte din aceeași silabă, de exemplu викаат ei cheamă, траат (ei) stau, rămân, сјаат strălucesc, чии (al, a, ai, ale) căror, студии studii (pl.), змии șerpi (pl.) etc. 107

135 Studiul comparativ al limbilor slave Consoanele Spre deosebire de bulgară, macedoneana are o serie de consoane palatalizate, prezente însă în sistemul fonologic al sârbei, astfel: Macedoneană ѓ Ѓ џ Џ ќ Ќ ѕ Ѕ ј Ј љ Љ њ Њ Sârbă ђ Ђ џ Џ ћ Ћ ј Ј љ Љ њ Њ Transcriere ʥ ʤ ʨ dz j ʎ, uneori ɭ ɲ, uneori nȷ Observații varianta moale a consoanei џ Џ / đ Đ Varianta dură a consoanei ѓ, dž Consoană moale, ć, Ć, varianta dură este ч Ч / č Č cf. vechi rom. dzi iot (rom. iar, iată, mai) l înmuiat, lj în varianta standard, se pronunță mai dur decât în sârbă n înmuiat, nj în varianta standard, se pronunță mai dur decât în sârbă Exemple ѓавол drac, diavol ѓердан colier раѓа a naște џабе gratis џуџе pitic буна рџија fântânar ќебе pătură куќа casă вреќа sac цвеќе floare ноќ noapte плаќа a plăti ѕид zid, perete ѕвер animal ѕиври izmene ѕемне a îngheța јајце ou јастреб uliu, erete јеромонах ieromonah, călugăr љубезен amabil љубов iubire вљубен îndrăgostit бања baie дуња gutuie свиња porc коњ cal сињ (dar și син) albastru (și numai син fiu ) 108

136 Clasificarea limbilor slave Consoana lichidă р Р (transcriere latină r, R), are rol silabic (asemeni sârbeicroatei, slovenei, cehei și slovacei) în anumite situații: a. la început de cuvânt, înaintea unei alte consoane, de exemplu рж secară, рѓа a distruge, рска a zdrobi, ркулец (pl. ркулци, de asemenea ртулец, ртулци) mugur, unde grafemul notează, de fapt, rolul silabic al lichidei r. Pronunția este [r kuleʦ, r tuleʦ]; b. în interiorul cuvântului, de exemplu дрво copac, pom, срце inimă, крв sânge, врв vârf, прв primul etc. Macedoneana are consoane geminate: дд, зз, јј, лл, мм, тт, сс. După modul lor de pronunțare, ca și în cazul vocalelor geminate, există două situații tipice: a. dacă sunt în silabe diferite, se pronunță cu o mică pauză între ele, de exemplu оддели a separa, одделение departament, secție, оддалечи a îndepărta, јамболлија pătură groasă de lână, каллив mocirlos, осуммина grup de opt (persoane, obiecte etc.), оттука de aici, оттаму de acolo, оттргне a rupe, о ттури a vărsa ; смртта moartea, животта viața, пролетта primăvara în aceste ultime trei exemple, avem articolul definit postpus -та (-ta). Geminarea are caracter morfematic: пролета a zbura (pe lângă ceva etc.) față de пролетта primăvara (cu articolul hotărât) etc. b. cele două consoane se pronunță împreună, de regulă mai intens decât o consoană negeminată: раззелени a (se) înverzi, ра зземе a apuca, înșfăca; a cumpăra (rapid), најјак cel mai puternic, најјасен cel mai clar, бессилен slab, lit. fără putere etc. Verbul Forma din dicționare este cea de indicativ prezent pers. a III a singular. Ca și în alte limbi slave, la verbe deosebim: persoana, genul (la participii), numărul, aspectul (caracteristică fundamentală a tuturor limbilor slave), timpul, modul, diateza. În linii mari, structura verbului macedonean este similară cu a verbului din bulgară. Verbele auxiliare sunt сум, има și нема. Redăm mai jos comparația cu limba bulgară a câtorva forme. 109

137 Studiul comparativ al limbilor slave Pronume personal a fi a avea a mânca a da prez. impf. prez. impf. mac. mac. јас сум бев имам имав јадам дадам ти си беше имаш имаше јадеш дадеш тој, он таа, она тоа, оно е беше има имаше јаде даде ние сме бевме имаме имавме јадеме дадеме вие сте бевте имате имавте јадете дадете тие се беа имаат имаа јадат дадат Gerunziul verbului a fi (сум) este бидејќи, iar participiul trecut activ (așa numita formă în l, mac. глаголска л форма) are patru forme, câte una pentru cele trei genuri la singular și una la plural, pentru toate genurile: бил, била, било, биле. Limba macedoneană are trei clase de flexiune verbală (conjugări), în funcție de desinența (terminația) indicativului prezent, pers. a III a: I. Verbe care se termină în а: вика a striga, a chema, бега a fugi, трча a alerga, гледа a privi etc. II. Verbe care se termină în и: носи a purta, гази a călca; a păși; a asupri, коси a cosi, моли a ruga; a cere etc. III. Verbe care se termină în е: пие a bea, бере a lua, пее a cânta, каже a spune, преде a toarce (lâna); a toarce (despre pisici), чуе a auzi etc. NOTĂ. Și în bulgară, verbul преда, преде are același dublu sens; de asemenea în sârbă, verbul presti, predem are același sens dublu a toarce lâna și (despre pisici) a toarce. Sunt și alte exemple de asemenea similitudini în cadrul Balkansprachbund (Uniunea Lingvistică Balcanică). 110

138 Clasificarea limbilor slave Iată câteva exemple de flexiune verbală la modul indicativ (исказен начин) prezent (сегашно време). I гледам гледаш гледа гледаме гледате гледаат II косам косиш коси косиме косите косат Perfectul simplu al verbelor perfective (минато определено свршено време) se formează cu următoarele desinențe: I -ав -а -а -авме -авте -аа извикав II -ив -и -и -ивме -ивте -ија измив Se observă că unele desinențe sunt identice pentru mai multe paradigme flexionare, de exemplu clasa I are aceleași desinența ca prima serie a clasei a III a, iar ultima serie a flexiunii a II a are aceleași desinențe ca și ultima serie a flexiunii a III a. Verbele monosilabice чув și пив, clasa a III a, se flexionează astfel: чув, чу, чу, чувме, чувте, чуја пив, пи, пи, пивме, пивте, пија III берам береш бере береме берете берат III -ав -ев -ав -ов -а -е -а -е -а -е -а -е -авме -евме -авме -овме -авте -евте -авте -овте -аа -еа -аа -оа Exemple (pers. I ind. prez.) избројав оздравев паднав реков пеам пееш пее пееме пеете пеат Perfectul simplu al verbelor imperfective (минато определено несвршено време) I викав викаше викаше викавме викавте викаа II мислев мислеше мислеше мислевме мислевте мислеа III предев предеше предеше предевме предевте предеа -ив -и -и -ивме -ивте -ија испив пиев пиеше пиеше пиевме пиевте пиеја -ев -е -е -евме -евте -еа умрев 111

139 Studiul comparativ al limbilor slave Perfectul compus al verbelor perfective/imperfective (минато неопрелено свршено/ несвршено време) se formează de la prezentul verbului auxiliar сум a fi și participiul trecut activ al verbului. La persoana a III-a, sing. și pl., nu se folosește auxiliarul: сум извикал, ла... сме извикале сум викал, ла... сме викале Trecutul anterior (предминато време) se formează de la perfectul simplu al verbului сум a fi și participiul trecut activ al verbului: бев викал, ла, беше викал, ла... бевме викале etc. Viitorul (идно време) se formează cu ajutorul particulei ќе și prezentul indicativ al verbului. Acest lucru diferențiază macedoneana de bulgară, unde formele verbului *hъtjati sunt flexionare, în macedoneană este numai particula ќе. ќе гледам, ќе гледаш... ќе гледаме etc. Viitorul în trecut (минато-идно време) se formează cu aceeași particulă ќе și perfectul simplu indicativ al verbului: ќе викав, ќе викаше, ќе викаше etc. Viitorul anterior (идно прекажано време) se formează cu ajutorul particulei ќе și perfectul compus al verbului Și aici, la pers. a III-a, sing. și pl., nu se folosește auxiliarul: ќе сум викал, ла; ќе си викал, ла... ќе сме викале etc. Sfera nominală Macedoneana are, ca și celelalte limbi slave, trei genuri masculin, feminin și neutru. Diferențierea celor trei genuri, din punct de vedere formal, este următoarea: Substantivele de gen masculin au următoarele terminații: în consoană, majoritatea covârșitoare: стол, леб, рид; în vocala а: слуга, судија; în vocala о: татко, дедо; în vocala е: вујче, Јане, Миле. Substantivele de gen feminin au următoarele terminații: în vocala а (majoritatea): нога, рака, жена, сестра; în consoană, uzual terminațiile fiind ест și ост: вест, младост, жалост, радост. Substantivele de genul neutru se termină în vocalele о sau е: жито, село, млеко, дете, време, теле. Pluralul se formează astfel: Masculinele monosilabice au plural cu terminațiile ови, еви sau и: мост мостови; ден денови (și дни); рак ракови (și раци, cu palatalizarea к > ц înaintea desinenței и); клуч клучеви; крај краеви; број броеви; заб заби; прст прсти. 112

140 Clasificarea limbilor slave Masculinele polisilabice formează pluralul cu desinența и: бисер бисери, писар писари, при јател прија тели. Masculinele colective formează pluralul cu ajutorul desinențelor је, ја: сноп снопје снопја; лист лисје лисја; трн трње трња; перо перје перја. Masculinele precedate de numeralul doi (два), uneori rar și de alte numerale sau de adverbele неколку, колку, толку au desinența а: два коња doi cai, два дена două zile, два броја, три дена trei zile, пет леба cinci pâini, неколку дена, колку дена, толку дена etc. Femininele formează pluralul cu desinența и, iar colectivele cu desinența је: зора зори, работа работи, жена жени, ноќ ноќи; cele terminate în explozivă palatalizează acest fonem: нога нозе; рака раце etc. трева тревје; вода водје; ливада ливаѓе (cu palatalizare), година годиње (iarăși cu palatalizare) Neutrele terminate la singular în о au desinența de plural а, iar cele terminate în е au desinența de plural а sau иња: село села; лето лета; вретено вретена, лозје лозја; јајце јајца; јадење јадења; море мориња; прасе прасиња; пиле пилиња. Unele neutre au plural neregulat, ca și în alte limbi slave: рамо рамена; око очи; уво уши; небо небеса; чудо чудеса Neutrele colective au pluralul cu desinențele је, ја: крило крила крилје; дрво дрва дрвје дрвја; жито жита житје житја; перо пера перје перја. Unele substantive au numai forme de plural (pluralia tantum): гаќи, плеќи, ногари, очила, јасли, бечви, шалвари etc. Substantivele care denumesc naționalitatea ori profesiunea ori apartenența la un cult, care se termină la singular în ин, ец au pluralul în и: Србин Срби, христијанин христијани, граѓанин граѓани, селанец селани, скопјанец скопјани. Există și excepții: Македонец Македонци; Германец Германци; Турчин Турци etc. Limbile macedoneană și bulgară sunt singurele limbi slave care nu au flexiune nominală. Adjectivele au patru forme, ca și participiile în l ale verbelor. Comparativul se formează cu prefixul по, iar superlativul cu prefixul нај : добар bun добра, добро, добри; подобар...; најдобар... убав frumos убава, убаво, убави; поубав...; најубав... мал mic мала, мало, мали; помал...; најмал... Ideea de comparativ de superioritate ori de superlativ se poate reda și în cazul altor părți de vorbire, de exemplu la substantive (мајстор помајстор), de la verbe (по не чини, нај не чини), de la adverbe (малку помалку, најмалку). 113

141 Studiul comparativ al limbilor slave Limba literară mai păstrează și unele forme vechi lungi (determinate) ale formelor de masculin, de exemplu Вели Петок, други ден, Свети Спас, Премудри Симеон, житни пазар, долни крај, горни крај etc. Pronumele are în macedoneană categoriile: personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, negativ și nehotărât. Iată flexiunea pronumelor personale: număr sing. pl. persoana I II III I II III forma de bază јас ти тој, он таа, она тоа, оно ние вие тие complement direct forma lungă мене тебе него неа него нас вас нив forma scurtă ме те го ја го нѐ ве ги complement indirect forma lungă мене тебе нему нејзе нему нам вам ним forma scurtă ми ти му ѝ му ни ви им Formele scurte нѐ și ѝ se scriu cu accent pentru a se deosebi de negația не nu și, respectiv, de conjuncția и și, iar. De reținut că macedoneana are, ca și bulgara și româna, dublarea complementului direct și indirect, de exemplu: Ја читам книгата lit. o [pron. ac. sing., primul complement direct] citesc cartea [al doilea complement direct] = citesc cartea În bulgară: Kнигата я чета. Му реков на човекот да дојде, lit. lui [primul complement indirect] am spus omului [al doilea complement indirect] să vină = i-am spus [omului] să vină. În bulgară: На човека му казвам да дойде. În sfârșit, ar trebui menționat așa-numitul articol tripartit din macedoneană (redăm aici prezentarea din Sonnehauser 2009). În mod tradițional, acesta este analizat în termenii unei determinări (deixis) spațiale și temporale, cu articolul definit -от ca fiind neutru, -ов exprimând apropierea (acesta, aceasta...), iar -он exprimând depărtarea (acela, aceea...): 114

142 човекот човеков човекон omul omul acesta omul acela În mod similar, la singular și la plural, avem: Clasificarea limbilor slave мо ливот, моливов, моливон моли вите, молививе, моливине creionul etc. масата, масава, масана масите, масиве, масине masa etc. Deși asemenea forme de articol tripartit nu au echivalente exacte în alte limbi ale Balkansprachbund, construcții similare, în care particula ori componenta deictică este postpusă, aglutinată, sunt specifice și românei și albanezei și bulgarei. Asemenea analize comparative necesită însă o abordare mai amplă, care nu se poate face în aceste pagini. 115

143 Studiul comparativ al limbilor slave II. Grupul occidental: sârba-croata, slava molisană și slovena În grupa limbilor slave de sud vest intră variantele literare și colocviale ale sârbeicroatei și, de asemenea, slava molisană. Slovena este o limbă apropiată de sârbă-croată, dar având multe elemente care o apropie de slovacă și de cehă. a. Arealul sârb-croat Numele etnic al sârbilor (sing. Srbin, pl. Srbi, Срби, fem. Srpkinja) nu este clar. Skok , 3: îl explică dintr-o formă medievală Servia. Pentru sârbii luzacieni (sorabii) avem explicația lui Schuster-Šewc, care îl consideră (pe bună dreptate) un etnonim vechi de dinaintea expansiunii, de la o rădăcină *sьrb- *sъrb- din rădăcina indo-- europeană *ser- a curge (de aici derivă și Siret și, cu altă evoluție fonetică, Strei, Stremț, din substratul traco-dac, cf. NFl Struma, din Bulgaria). Noi credem, așa cum am susținut mai demult, că este un derivat de la srp coasă < *sъrpъ, înrudit cu leton sirps, sirpe, sensul de bază a tăia, a secera (Paliga și Teodor 2009: 57. În interpretarea noastră, sârbii erau cosașii sau, poate mai exact, stăpânii coasei, un simbol agricol și religios al unei epoci arhaice. Forma modernă Srbin, pl. Srbi, atestă o dezvoltare cu sufi xul stăpânirii (Herrscherschaft und Herrschersuffix, vezi Paliga 2002 c). Cercetări viitoare vor clarifica situația acestui etnonim. Există un al doilea grup slav numit tot sârb, sârbii luzacieni sau sorabii, care azi reprezintă o minoritate din estul Germaniei. Îi vom prezenta în subcapitolul dedicat limbilor slave occidentale. De origine necunoscută este celălalt nume etnic, hrvat croat, hrvatski jezik limba croată. Este posibil ca nici teritoriul inițial de migrație al sârbilor și al croaților să nu fi fost același, uniformizarea lingvistică realizându-se și ulterior, prin schimb cultural, după așezarea lor pe teritoriile actuale. Etnonimul bosniac este recent, derivat de la regiunea Bosna, la rândul său având numele derivat de la râul Bosna, de origine preslavă, tracică sau iliră, din ie. *bhog - râu, pârâu, apă curgătoare (vezi Paliga 2006 c: 133; problema a fost reluată, într-un context mai larg, în Paliga 2006 b: 265; este înrudit cu german Bach mlaștină, mocirlă ). Etnonimul muntenegrean își are originea tot în numele regiunii, Muntenegru, s.-cr. Crna Gora muntele negru. Prima întrebare la care va trebui să răspundem este: câte limbi sârbo-croate se vorbesc pe teritoriul fostei Iugoslavii? A o ocoli ni se pare total nerecomandabil, oricât de delicate ar fi problemele implicate de o analiză obiectivă. Un răspuns la această întrebare l-a oferit recent Ronelle Alexander în lucrarea sa, intitulată sugestiv Bosnian, Croatian, Serbian A Grammar with Sociolinguistic Commentary (Alexander 2006; urmăm aici 116

144 Clasificarea limbilor slave prezentarea din prefață, pp. VXII ș.u., apoi în primul capitol, de la pag. 1 ș.u.). După ce observă că sintagma uzuală până la dezmembrarea fostei Iugoslavii a fost sârbo-croată (eng. Serbo-Croatian), propune sintagma ce enumeră în ordine alfabetică limbile constituente Bosnian, Croatian, Serbian, abreviat BCS. Când lucrarea sa era pregătită pentru tipar, muntenegreana încă nu se constituise ca idiom literar aparte. Dacă adăugăm așadar și muntenegreana ca o a patra limbă a grupului, sintagma acceptabilă ar fi grupul BCMS, respectiv bosniacă-croată-muntenegreană-sârbă. Este clar, spune Alexander de la prima pagină a lucrării sale, că toate aceste idiomuri (sau variante ale aceleiași limbi) au un nucleu comun, de fapt sunt mutual inteligibile. Problema este mai degrabă de natură politică. Atât timp cât federația iugoslavă a promovat o anume unitate, inclusiv prin crearea unor norme comune sârbocroate, termenul acceptat era sârbo-croat, limba sârbo-croată, care precede, de altfel, crearea statului iugoslav după primul război mondial. Se consideră că sintagma sârbo-croat datează din anul 1850, lansată cu ocazia istoricului congres literar de la Viena. Promotorul său a fost folcloristul Vuk Stefanović Karadžić. Un secol mai târziu, marele lingvist croat Petar Skok intitula dicționarul său etimologic Etimologijski rječnik hrvatskoga ili srpskoga jezika, adică dicționarul etimologic al limbii croate SAU sârbe. Dezmembrarea fostei Iugoslavii a accentuat tendințele de a considera idiomurile vorbite în noile state drept limbi independente. Istoria este prea recentă pentru a o putea evalua așa cum se cuvine. De vreme ce reprezentanții celor patru popoare bosniac, croat, muntenegrean și sârb se consideră diferiți, neacceptând ideea unei limbi comune, atitudinea lor trebuie respectată. Pe de altă parte, a accepta fără rezerve o formulă cvadruplă este, pentru lingviștii români, o chestiune extrem de delicată: ar însemna că putem accepta, cu aceeași ușurință, că există câteva limbi românești : româna în România, moldoveneasca în Republica Moldova, valaha (sau vlaha) la sud de Dunăre. Și, poate, și alte câteva alte limbi românești, conform nevoilor politice ale momentului. Cu aceste precizări, propunem ca o formulă tranzitorie, de compromis ceea ce sugera Ronelle Alexander, completând sintagma BCS cu al patrulea element component, muntenegreana, așadar grupul BCMS. Dat fiind faptul că, în literatura de specialitate de la noi, un asemenea termen poate părea rebarbativ, vom folosi aici sintagma sârb-croat (anterior dezmembrării fostei Iugoslavii, sintagma uzuală era sârbo-croat), deoarece există trăsături comune celor patru idiomuri construite pe structura sârbei-croatei: sârba, croata, bosniaca și muntenegreana. Considerăm, pe de altă parte, că un idiom specific este așa-numita slavă molisană (slavo molisano), limbă (sau dialect?) vorbită pe litoralul adriatic al Italiei. I-am dedicat un subcapitol. 117

145 Studiul comparativ al limbilor slave Sârba-croata: caracteristici generale Urmăm în continuare datele generale din Moldovan și Radan 1996 coroborate cu datele din Jeníková 1975: 11 ș.u.; Alexander 2006; Hammond Sârba-croata cunoaște accentul de intensitate variabil și mobil, precum și accentul calitativ ( muzical sau tonal ), care este de 4 feluri și care este notat numai în manualele pentru străini. Există vocale deschise și închise, lungi și scurte, care dau impresia de limbă muzicală. Numărul consoanelor palatale și fricative este redus, ca în tot arealul slav sudic. Lichida r poate avea rol vocalic, ca în slovenă, în cehă și în slovacă, dar apărând în situații diferite. Spre deosebire de bulgară, nu are articol definit (antepus ori postpus), iar flexiunea nominală este bogată, cu 7 cazuri, situație de altfel tipică majorității limbilor slave. Verbul are însă o flexiune mai bogată decât în limbile slave occidentale și răsăritene, apropiindu-se de bulgară și de macedoneană. Conform tradiției, sârbii au folosit alfabetul chirilic dar, după crearea Iugoslaviei în urma primului război mondial, au extins mult folosirea variantei cu alfabet latin, practic identică variantei croate, care folosește numai alfabetul latin. După dezmembrarea Iugoslaviei, s-a revenit la alfabetul chirilic, pentru ca acum să existe o situație echilibrată de folosire a ambelor alfabete și, probabil, cu tendința de revenire graduală la preponderența alfabetului latin. Sârba-croata se împarte în trei zone dialectale: a. după felul în care se pronunță pronumele interogativ ce : Arealul šta/što, štokavski dijàlekat: vorbit de majoritatea vorbitorilor din cele patru zone sârbo-croate; Arealul kaj, kajkavski dijàlekat, vorbit în regiunea Slavonia și în nord-vestul Croației, în apropierea frontierei cu Slovenia (vezi mai jos subcapitolul despre limba slovenă) și Arealul ča, čakavski dijàlekat, vorbit în regiunile nordice ale Croației și Istriei, precum și de-a lungul coastei adriatice și în insulele adriatice. 118 b. după felul în care se pronunță vechiul diftong slav vechi notat ě (chirilic ꙗ, ѣ), respectiv e, je sau ije și i. De exemplu, forma děte se pronunță în cele trei zone dialectale dete, dite sau dijete; forma pěsma se pronunță pesma, pjesma sau pisma. Conform acestor trăsături, zonele dialectale se numesc:

146 Clasificarea limbilor slave ekavskian (ekavski), specific Serbiei și Voivodinei; corespunde, în linii mari, zonei unde se folosește și alfabetul chirilic; jekavskian sau ijekavskian (ijekavski), specific Croației, vestului Serbiei, Muntenegrului, sudului coastei adriatice și estului Bosniei; ikavskian (ikavski), specific vestului Voivodinei, vestului Bosniei, vestului Croației și în unele zone din nord-vestul zonei adriatice. Din acest dialect provine și slava molisană vorbită azi în estul Italiei, de tip štokavian (vezi mai jos subcapitolul dedicat acestui idiom). Exemple de pronunție (după Moldovan și Radan 1996: 6): forma veche mlěko vrěme brěg sěno ekavian ě > e mléko, mlèkara млеко, млекара vreme време brêg, brèžič sêno, senòkos ě > je mljèkara vrjeme врјеме brjèzić sjenòkos (i)jekavian ě > ije mlijèko млијеко vrijeme вријеме brìjeg sìjeno ikavian ě > i mlíko mlíkara млико, мликара vrime вриме brîg, brìzić síno traducere lapte timp deal; mal fân Trebuie precizat că diferențele dialectale apar numai acolo unde inițial exista diftongul ja, ě în faza veche a limbii. Acolo unde nu a existat, de exemplu în numeralul pet cinci, pronunția este aceeași în toate dialectele. Limba literară a codificat zona dialectală štokaviană cu zona ekaviană, devenită standardul limbii literare sârbe, respectiv zona dialectală štokaviană cu zona ijekaviană, devenit standardul pentru limba literară croată. În afara acestor diferențe dialectale, există și unele diferențe în lexic, care însă nu împiedică înțelegerea mutuală. Alfabetul Sârba-croata folosește atât alfabetul chirilic (zona de est, sârbă), cât și cel latin (zona de vest și de sud, croato-bosniacă). Corespondențele sunt următoarele: 119

147 Studiul comparativ al limbilor slave Chirilic ћирилица ćirilica А а Latin латиница latinica A a Transcriere a Chirilic ћирилица ćirilica Н н Latin латиница latinica N n Transcriere n Б б В в Г г Д д B b V v G g D d b v g d Њ њ О о П п Р р Nj nj O o P p R r ń (ɲ, n moale) o p r Ђ ђ Е е Đ đ E e dź (ʥ, dj moale) e С с Т т S s T t s t Ж ж Ž ž ž (ʒ) Ћ ћ Ć ć tɕ (č moale) З з И и Ј ј К к Z z I i Ј ј K k z i j (iot) k У у Ф ф Х х Ц ц U u F f H h C c u f h (ca în rom.) c (rom. ț) Л л L l l Ч ч Č č tʃ, č (dur) Љ љ Lj lj ʎ, ľ (l moale) Џ џ Dž dž dʒ (dur) М м M m m Ш ш Š š ʃ (rom. ș) Pentru conveniență, în continuare vom folosi varianta latină a sârbei-croatei, care este de altfel perfect convertibilă în varianta chirilică. Pentru textele în format electronic, există și convertoare automate (script-uri) care transformă varianta sârbă chirilic în varianta sârbă latin și invers. Variantele literare din Croația și din Bosnia folosesc alfabetul latin. Varianta literară din Muntenegru (Crna Gora) este încă în discuție, dar pornește în esență tot de la varianta štokaviană ijekaviană, specifică limbii croate. În Muntenegru există însă și grupuri etnice sârbe care folosesc și alfabetul chirilic. Fonetica Sârba-croata are accentul de intensitate variabil și mobil, asemeni bulgarei, macedonenei și limbilor slave răsăritene. În plus, asemeni limbii slovene, are și accent calitativ. În mod tradițional, cele 4 tipuri de accent sunt marcate numai în dicționare și manuale, niciodată în textele uzuale. Tot tradițional, accentul scurt coborâtor nu este marcat 120

148 Clasificarea limbilor slave grafic. Astfel, în dicționarul Benson-Šimšić, p. XXIII, 2.1, avem notate astfel cele 4 tipuri de accent: a. lung coborâtor (dugosilazni, long falling): vêst, zêc b. scurt coborâtor (kratkosilazni, short falling), nenotat grafic sau, uneori, notat (dublu accent grav): kuća, zet sau kȕća, zȅt c. lung urcător (dugouzlazni, long rising): isplátiti, réka d. scurt urcător (kratkouzlazni, short rising): òstati, udòvica Grafic, putem reprezenta aceste convenții astfel (după Moldovan și Radan 1996: 13): ton \ durată coborâtor silazni urcător uzlazni lungă dugi rȗke / rúka scurtă kratki \\ sau nemarcat nȍge, noge \ nòga Vocalele lungi sunt marcate, ca în latină, cu macron, grafemul deasupra vocalei și notează o vocală lungă, dar fără accent de intensitate: jùnāk, pítānje. Această vocală lungă stă totdeauna după accentul de intensitate. Cazurile tipice când apare vocala lungă postaccent sunt: verbele la timpul prezent: nosīm, nosīš, nosī etc.; excepție fac formele negative de prezent ale verbelor moći și hteti, la acestea cantitatea apărând numai la persoana a III-a plural. genitivul singular al substantivelor terminate în -a: nògē, Nikolē, žènē, vódē; genitivul singular al pronumelor și adjectivelor de genul feminin: òvē, jákē; genitivul plural din sfera nominală: junákā, iménā, stvárī, kòmarācā, sêlā, póljā, mòjīh, dvájū; instrumentalul singular al substantivelor terminate în -a: vòdōm, Nìkolōm, žènōm; instrumentalul singular și plural al pronumelor și adjectivelor, toate genurile: mòjīm, mòjōm, zelènōm etc. adjectivele determinate: cr nī, cr nōg; comparativul și superlativul adjectivelor: mlađī, mlađēg, nâjmlađī, nâjmlađēg; numeralele ordinale: dèvētī. Unele forme admit două variante de accent de intensitate, considerate corecte în limba literară, de exemplu dòlìna, pòdstàći, caz în care în dicționare nu se mai 121

149 Studiul comparativ al limbilor slave repetă forma. Uneori, dată fiind modificarea cantității vocalei, variantele se scriu separat: izíći și ìzīći. Regulile de bază ale accentuării sunt: cuvintele monosilabice accentuate pot avea numai accente coborâtoare, lungi sau scurte: lêp, vêk, lîst, znâm, dân; naš (notat de unii autori cu dublu accent grav, nȁš), lav, prst, krš etc. cuvintele bisilabice pot avea pe prima silabă orice tip de accent; cuvintele trisilabice și plurisilabice pot avea pe prima silabă orice fel de accent, iar pe celelalte silabe, cu excepția ultimei, pot avea numai accente urcătoare: òbično, žèlīmo, vȉdīmo, nâjvišē, trenútku, rȁdosti, časovima, pòtisnūta etc. accentele coborâtoare se află totdeauna pe prima silabă a cuvântului, iar cele urcătoare pe oricare silabă, cu excepția ultimei silabe; silabele lungi neaccentuate se află totdeauna DUPĂ accent. Unele manuale și unele dicționare notează doar două variante de accent, scurt și lung, prin accentele ` (vocală scurtă, accentuată) și (vocală lungă, accentuată), așadar pàs (a scurt) câine și stó (vocală lungă, accentuată) o sută și scaun (relație paronimică). În dicționarul Benson-Šimšić, în cazul lui pas, forma de nominativ, nu se notează niciun accent (fiind, conform convenției, vocală scurtă coborâtoare), dar se notează la genitiv plural pásā, deoarece cantitatea vocalei și tipul accentului se modifică. Accentul numeralului sto se notează însă cu circumflex: stô, lung coborâtor. Învățarea accentului de intensitate variabil și mobil precum și a accentului calitativ ( muzical ) din sârbă-croată și din slovenă (vezi mai jos) reprezintă un punct dificil al învățării acestei limbi, deoarece presupune un contact direct și îndelungat cu vorbitori nativi. Pronunțarea consoanelor nu pune probleme deosebite românilor, fiind nevoie doar să se diferențieze cele două serii de consoane dure și moi č~ć și dž ~ đ. Consoanele moi lj și nj se pronunță similar pronunțării din dialectele românești din zona Ardeal-Banat. O situație specială o are lichida r cu rol silabic (vocalic), situație întâlnită și în slovenă precum și în arealul ceho-slovac, unde și l poate avea acest rol. Situațiile când r are rol silabic atât în arealul sârb-croat-sloven cât și în cel cehslovac sunt relativ numeroase, cu observația că situațiile nu sunt totdeauna identice. În exemplele următoare, dacă sensul nu se modifică, nu îl mai traducem pentru fiecare limbă: 122

150 Clasificarea limbilor slave Arealul sud-vest slav s.-cr slovenă brdo brdo deal Brdo (toponim) Arealul ceh-slovac cehă slovacă brdo brdo harnașament brz rapid, iute brzo repede brz, brzo rapid, iute brzy, brzo devreme, din timp crte, pl. caracteristici držati, držim a ține prvi primul sŕce inimă srdačan, -čna cordial trg, tŕgovi tržište piață; târg tŕpeti, -pim a suferi črta schiță držati, -am/-žem prvi srcé trg trpéti, -ím črta, náčrt schiță držet (se), -žím (se) prvý, první srdce [srce] srdečný trh, tržiště trpět, -ím náčrt držať (sa) prvý srdce trh trpieť trzati, -zam/-žem a trage tŕzati, -zam trhat,-ám trhať crn negru cŕpsti, cŕpem a extrage drvo pom, copac črn čŕpati,-am drevó, drevésa pom, copac černý čerpat dřevo lemn čierny čerpať drevo În secvențele cu l silabic din cehă și din slovacă, în s.-cr. întâlnim vocalizarea fostei lichide, de exemplu c., slc. vlk lup ~ s.-cr. vuk, sloven volk [voʊk]; jablko măr ~ jabuka, slov. jàbolko [jàboʊko]; mlha ceață ~ màgla, slov. meglà, -é și -è sau mègla, -e; plný plin ~ pun, sloven poln [poʊn, pown] etc. Dat fiind că grafia respectă pronunția și ținând seama de poziția consoanelor surde și sonore (fonetica sintactică), avem alternanțe grafice precum: 123

151 Studiul comparativ al limbilor slave sladak, masc. sing. ~ slatka, fem. sing. dulce težak ~ teška greu deoarece sonora, aflată la feminin în vecinătatea celeilalte consoane surde, se asurzește. Un fenomen de alternanță surd ~ sonor are loc în cazul derivatelor prin sufixare sau a derivatelor regresive: svat invitat la nuntă, nuntaș ~ svadba nuntă Excepțiile sunt reprezentate de consoana d atunci când apare lângă o consoană surdă, respectiv nu se scrie t, deși se pronunță ca atare. Situația este frecventă în cazul prefixelor verbale nad-, od-, pred-, pod- sau în cazul sufixelor -ski și -stvo. odšteta compensare gradski orășenesc, municipal predsednik președinte (al unei țări) Consoanele j, l, lj, r, m, n și nj sunt considerate sonore, fără pereche surdă, iar alte trei sunt numai surde, fără pereche sonoră: h, f și c. În multe situații, întâlnim alternanțe consonantice, care urmează principiile perechilor de alternanțe, întâlnite și în alte limbi slave. consoana surdă p t k s š ć č alternează cu consoana sonoră b d g z ž đ dž mrzeti, mržnja a urâ urât misliti, mišljenje a gândi gândire, părere Dacă fonemul b este precedat de consoana n, atunci secvența adesea devine mb: stan stamben apartament, locuință de locuință, rezidențial 124

152 Verbul Clasificarea limbilor slave Verbele sârbe-croate se împart în şapte clase (conjugări) şi sunt grupate in funcţie de terminaţia temei de prezent şi de infinitiv. Fiecare verb are două teme: de infinitiv şi de prezent. 1. Tema de infinitiv În cazul verbelor care au terminaţia ti, tema de infinitiv se obţine prin îndepărtarea acestei terminaţii: peva-ti a cânta, uči-ti a învăţă, radi-ti a face, a lucra, putova-ti a călători. În cazul verbelor care au terminaţiile -ći sau sti, tema de infinitiv se obţine de la persoana întâi singular a timpului aorist după îndepărtarea desinenţei de persoană: ići (idoh) a merge, stići (stig-oh) a ajunge, reći (rek-oh) a zice, a spune, moći (mog-oh) a putea, krasti (krad-oh) a fura, sesti (sed-oh) a se aşeza, a lua loc. 2. Tema de prezent se obţine de la persoana întâi plural a timpului prezent după îndepărtarea desinenţei de persoană mo: radi- mo, čita-mo, peva-mo. Conjugarea întâi În această categorie intra verbele a căror temă de prezent se termină în e, iar cea de infinitiv în consoană. Este vorba de verbele cu terminaţiile ći şi sti: tresti - tresem a scutura, ići idem a merge, reći rečem a spune, doći dođem a veni, jesti jedem a mânca, naći - nađem a găsi, a se afla, leći - legnem a sta întins, peći, pečem a găti mâncare, a coace. Conjugarea a doua Tema de infinitiv are terminaţia a şi cea de prezent are terminaţia e: pisati pišem a scrie, telegrafisati telegrafišem a telegrafia, pomagati pomažem a ajuta, predlagati predlažem a propune, zobati zobljem a ciuguli. Conjugarea a treia Tema de infinitiv are terminaţia nu, iar cea de prezent terminaţia ne: brinuti brinem a se îngrijora, venuti venem a se ofili, zovnuti-zovnem a chema. Conjugarea a patra La infinitiv verbele au terminaţiile o, -va, - ova, -iva, iar la prezent je, -uje: čuti čujem a auzi, davati dajem a da, kupovati kupujem a cumpăra, primećivati primećujem a observa, piti pijem a bea. 125

153 Studiul comparativ al limbilor slave Conjugarea a cincea Temele de infinitiv şi prezent se termină ambele fie în a fie în e: čitati čitam a citi, šetati šetam a se plimba, spavati spavam a dormi, pitati pitam a întreba, razumeti razumem a înţelege, uspeti uspem a reuşi, smeti smem a îndrăzni. Conjugarea a şasea Avem doua situaţii. Tema de infinitiv are terminatia e, cea de prezent are terminaţia i, sau ambele teme au terminaţia i: živeti živim a trăi, nositi nosim a purta, videti vidim a vedea. Conjugarea a şaptea Terminaţia de infinitiv este a, iar cea de prezent este i: zaspati zaspim a adormi, držati držim a ţine. Verbele auxiliare biti a fi și hteti a vrea, a voi Verbele biti a fi și hteti a voi la indicativ prezent Pronumele personal ja ti on, ona, ono mi vi oni, one, ona forma lungă jesam jesi je, jest jesmo jeste jesu biti forma scurtă sam si je smo ste su forma negativă nisam nisi nije nismo niste nisu forma lungă hoću hoćeš hoće hoćemo hoćete hoće hteti forma scurtă ću ćeš će ćemo ćete će forma negativă neću nećeš neče nećemo nećete neće Participiul trecut activ, cu care se formează trecutul compus, are 6 forme, pentru singular și plural cu câte trei forme pentru fiecare gen. De exemplu, de la verbul biti, cele 6 forme sunt, în ordine: bio, bila, bilo, bili, bile, bila. În exemplele următoare, vom menționa doar forma de masculin singular și plural. 126

154 Timpurile compuse cu verbe auxiliare biti și hteti Clasificarea limbilor slave Pronumele personal ja ti on, ona, ono mi vi oni, one, ona Trecut bio sam bio si bio je bili smo bili ste bili su I ću biti ćeš biti će biti ćemo biti ćete biti će biti Viitor II biću bićeš biće bićemo bićete biće negativ neću biti nećeš biti neće biti nećemo biti nećete biti neće biti forma scurtă ću ćeš će ćemo ćete će forma negativă neću nećeš neče nećemo nećete neće Aoristul și imperfectul verbului biti 1 2 Pronumele personal ja ti Imperfect bejah bejaše Aorist bih bi Condițional prezent Condițional trecut bio bih bio bi bio bih bio bio bi bio 3 on, ona, ono bejaše bi bio bi bio bi bio 4 mi bejasmo bismo bili bismo bili bismo bili 5 vi bejaste biste bili biste bili biste bili 6 oni, one, ona bejahu biše bili bi bili bi bili 127

155 Studiul comparativ al limbilor slave Sfera nominală Grupul sârb-croat păstrează o bogată flexiune nominală cu 7 cazuri, ca în slava veche. Inovațiile cele mai importante sunt: extinderea desinenței de la masculin singular, forma dură, și la majoritatea paradigmelor de feminin; desinența -ā la genitiv plural pentru majoritatea paradigmelor flexionare; unificarea desinențelor la locativ și la instrumental plural la aproape toate paradigmele flexionare. forme definite și indefinite (nominale) la adjective. Asemeni tuturor celorlalte limbi slave, și grupul sârb-croat păstrează trei genuri; dualul nu s-a mai păstrat, detaliu care o diferențiază între altele de slovenă. Flexiunea substantivelor masculine a. Substantive monosilabice La locativ și la instrumental se folosesc și prepozițiile o despre și, respectiv, sa cu. N G D A V L I N G D A V L I animat model dur drug coleg druga drugu druga druže (o) drugu (sa) drugom drugovi drugovā drugovima drugove drugovi (o) drugovima (sa) drugovima singular model moale stric unchi (1) strica stricu strica striče (o) stricu (sa) stricem plural stričevi stričevā stričevima stričeve stričevi (o) stričevima (sa) stričevima inanimat model dur sto masă stola stolu sto (stole) (2) (o) stolu (sa) stolom stolovi stolovā stolovima stolove (stolovi) (2) (o) stolovima (sa) stolovima model moale ključ cheie ključa ključu ključ (ključu) (2) (o) ključu (sa) ključem ključevi ključevā ključevima ključeve (ključevi) (2) (o) ključevima (sa) ključevima 128

156 (1) S.-cr. stric are sensul, mai restrâns, fratele tatălui. (2) Vocativul masculinelor inanimate este excepțional. b. Substantive plurisilabice Clasificarea limbilor slave N G D A V L I N G D A V L I animat singular model dur model moale sused vecin prijatelj suseda prijatelja susedu prijatelju suseda prijatelja susede prijatelju (o) susedu (o) prijatelju (sa) susedom (sa) prijateljem plural susedi prijatelji susedā prijateljā susedima prijateljima susede prijatelje susedi prijatelji (o) susedima (o) prijateljima (sa) susedima (sa) prijateljima inanimat model dur model moale krèvet pat pokrìvač pătură kreveta pokrìvača krevetu pokrìvaču krevet pokrìvač (krevete) (pokrìvaču) (o) krevetu (o) pokrìvaču (sa) krevetom (sa) pokrìvačem kreveti pokrìvači krevetā pokrìvačā krevetima pokrìvačima krevete pokrìvače (kreveti) (pokrìvači) (o) krevetima (o) pokrìvačima (sa) krevetima (sa) pokrìvačima Flexiunea substantivelor neutre N G D A selo sat sela selu selo polje câmp polja polju polje singular ime nume imena imenu ime tèle vițel teleta teletu tele dete copil (1) deteta detetu dete 129

157 Studiul comparativ al limbilor slave V L I N G D A V L I selo (o) selu (sa) selom sela sela selima sela sela (o) selima (sa) selima polje (o) polju (sa) poljem polja polja poljima polja polja (o) poljima (sa) poljima ime (o) imenu (sa) imenom plural imena imena imenima imena imena (o) imenima (sa) imenima tele (o) teletu (sa) teletom telad teladī teladima telad telad (o) teladima (sa) teladima dete (o) detetu (sa) detetom deca dece deci decu deco (o) deci (sa) decom (1) Subst. dete are flexiune neregulată. Flexiunea substantivelor feminine N G D A V L I N G D A V L I žena femeie žene ženi ženu ženo (o) ženi (sa) ženom žene ženā ženama žene žene (o) ženama (sa) ženama majka mamă majke majci majku majko (o) majci (sa) majkom majke majkī majkama majke majke (o) majkama (sa) majkama singular učìteljica profesoară učiteljice učiteljici učiteljicu učiteljice (o) učiteljici (sa) učiteljicom plural učiteljice učiteljicā učiteljicama učiteljice učiteljice (o) učiteljicama (sa) učiteljicama stvar obiect stvari stvari stvar stvari (o) stvari (sa) stvari, stvarju stvari stvari stvarima stvari stvari (o) stvarima (sa) stvarima 130

158 Clasificarea limbilor slave Genul și numărul Substantivele de genul masculin au la nominativ plural terminaţia -i: razred razredi clasă, categorie, student studenti student, zadatak zadaci sarcină, temă. Există trei tipuri de substantive monosilabice care la plural îşi lungesc terminaţia cu infixul -ov ili -ev (după consoană palatală): 1. grad - gradovi oraş, most mostovi pod, dar darovi dar, cadou, brod brodovi vapor. 2. După consoanele palatale există ev în loc de ov: nož noževi cuţit, kraj krajevi sfârşit, capăt, regiune, puž puževi melc, ključ ključevi cheie, kralj kraljevi rege. 3. După r moal şi c moale: car carevi împărat, țar, zec zečevi iepure. Există şi substantive monosilabice care nu primesc la plural infixul -ov, respectiv -ev: dan dani zi, konj konji cal, prst prsti deget, crv crvi vierme, zub zubi dinte, Čeh Česi. Câteva substantive bisilabice îşi lungesc terminaţia la plural cu ov: vetar vetrovi vânt, petao petlovi cocoş, otac očevi tată,orao orlovi vultur, posao poslovi lucru, ocupaţie, golub golubovi porumbel (vezi și imediat mai jos), ugao uglovi colţ, unghi. Două tipuri de plural prezintă substantivele: vitez : vitezi, vitezovi viteaz, erou ; golub: golubi, golubovi porumbel. Substantivele de genul masculin care se termină în -in formează pluralul prin îndepărtarea acestui sufix şi adăugarea desinentei de plural: Srbin Srbi sârb, građanin građani orăşean, Beograđanin Beograđani belgrădean. Excepţie face substantivul gospodin care la plural are forma gospoda domn, stăpân. Substantivele de genul neutru au la nominativ plural terminaţia a, şi la nominativ singular -o sau -e: pismo pisma scrisoare, pero pera pană, polje polje câmpie, srce srca inimă. Anumite substantive de genul neutru îşi prelungesc terminaţia cu infixele -et, -en, -es: drvo drveta pom, copac, ime imena nume, nebo nebesa cer. Substantivele lišće frunziş, drveće arboret, cveće flori au doar forma de singular (singularia tantum): lišće je žuto frunzele sunt galbene. Substantivele voće fruct, fructe, povrće legumă, legume au doar forma de plural (pluralia tantum): povrće su u bašti legumele sunt în grădină. 131

159 Studiul comparativ al limbilor slave Substantivele de genul feminin care la nominativ singular au terminaţia -a formează pluralul cu ajutorul terminaţiei -e: kuća kuće casă, žena žene femeie. Substantivele care au terminaţia zero [Ø] la nominativ singular formează pluralul prin adăugarea terminaţiei -i: stvar stvari lucru, radost radosti bucurie, misao misli gând. Substantivele deca, braća au doar forma de plural: deca su u dvorištu ( copiii sunt în curte ), braća su visoka ( fraţii sunt înalţi ). Flexiunea adjectivelor Există o flexiune dură și una moale; de asemenea, o flexiune definită și o alta indefinită sau nominală. Situația din sârbă-croată continuă cele două tipuri de flexiune din slava veche (vezi mai sus, p. 91 ș. u.) Flexiunea definită N G D A V L I N G D A V L I masculin lep frumos lepog(a) lepom(e) anim. lepog(a) inanim. lep(i) lepi (o) lepom sa lepim lepi lepe lepi neutru flexiune dură lepo lepo lepo lepa lepih lepim lepa lepa (o) lepim (sa) lepim feminin lepa lepe lepoj lepu singular lepa (o) lepoj (sa) lepom plural lepe lepe lepe masculin neutru flexiune moale sveži sveže proaspăt svežeg(a) svežem(u) svežeg(a) sveže svež(i) sveži sveže (o) svežem (sa) svežim sveži sveže sveži sveža svežih svežim sveža sveža (o) svežim (sa) svežim feminin sveža sveže svežoj svežu sveža (o) svežoj (sa) svežom sveže sveže sveže 132

160 Flexiunea indefinită (nominală) Clasificarea limbilor slave Are forme specifice numai la singular. La plural, formele sunt identice. N G D A V L I lep lepa lepu anim. lepa inanim. lep lepi (o) lepu sa lepim lepo lepo lepo lepa lepe lepoj lepu lepa (o) lepoj (sa) lepom svež sveže sveža svežu sveža sveže svež sveži sveže (o) svežu (sa) svežim sveža sveže svežoj svežu sveža (o) svežoj (sa) svežom Gradele de comparație Comparativul se formează prin adăugarea terminaţiilor de comparativ -ši, -ji, -iji la temele adjectivale. Doar trei adjective formează comparativul cu ajutorul terminaţiei ši: lak lakši, lep lepši, mek mekši. Terminaţia -ji serveşte în general la formarea comparativului adjectivelor monosilabice şi bisilabice. Adăugarea terminaţiei ji, conduce adesea la iotizarea consoanei finale din tema adjectivală. mlad + -ji = mlađi tânăr jak + -ji = jači puternic d+ j = đ žut + -ji = žuć galben suh = -ji = suši uscat t + j = ć beo + -ji = belji alb grub + -ji = grublji grosolan k + j = č crn + -ji = crnji negru tup + -ji = tuplji bont g + j = ž brz + -ji = brži rapid kriv + -ji = krivlji vinovat h + j = š drag + -ji= draži drag dug + -ji = duži lung strog + -ji = stroži sever živ + -ji = življi viu tih + -ji = tiši tăcut Anumite adjective formează comparativul prin adăugarea terminaţiei -ji la tema ce rezultă după îndepărtarea silabei finale. 133

161 Studiul comparativ al limbilor slave ak ~ bliz- (< blizak) + ji = bliži aproape krat- (< kratak) + ji = kraći scurt red- (< redak ) + ji = ređi rar tan- (< tanak) + ji = tanji subţire, zvelt tež (< težak) + ji = teži greu, dificil ek ~ dal- (< dalek) + ji = dalji departe ok ~ vis- (visok) + -ji = viši înalt dub- (< dubok) + -ji = dublji adânc šir- (< širok) + -ji = širi larg žest (< žestok) + -ji = žešći violent, aprig eo ~ deb (<debeo) + -ji = deblji gros, gras, corpolent Restul adjectivelor formează comparativul cu ajutorul terminaţiei -iji: a) Adjective monosilabice plav plaviji albastru star stariji bătrân, vechi prost prostiji simplu pun puniji plin pust pustiji părăsit nov noviji nou siv siviji gri, cenuşiu sit sitiji sătul, saturat slan slaniji sărat zdrav zdraviji sănătos b) Adjective bisilabice bistar bistriji clar, limpede vedar vedriji senin vitak vitkiji subţire, suplu zelen zeleniji verde oštar oštriji ascuţit hrabar hrabriji curajos c) Adjective trisilabice pametan pametniji deştept, inteligent jednostavan jednostavniji simplu sposoban sposobniji capabil, înzestrat dalekovidan dalekovidniji perspicace, clarvăzător zadovoljan zadovoljniji mulţumit nerazgovetan nerazgovetniji neclar 134

162 Clasificarea limbilor slave Sunt patru adjective ale căror comparative se realizează cu ajutorul formelor supletive: dobar bolji bun zao gori rău mali manji mic velik veći mare Gradul superlativ Formele de superlativ se obţin prin adăugarea morfemului naj- la formele de comparativ. mlad mlađi najmlađi tânăr jak jači najjači puternic, viguros dobar bolji najbolji bun Pronumele Pronumele personal Ca și româna și ca și alte limbi slave, are forme lungi (accentuate) și scurte (neaccentuate) N G D A V L eu ja mene, me meni, mi mene, me o meni tu ti tebe, te tebi, ti tebe, te ti o tebi m on el, ea n ono njega, ga njemu, mu njega, ga, nj o njemu f ona nje njoj, joj nju, ju, je o njoj noi mi nas nama, nam nas o nama voi vi vas vama, vam vas o vama m oni ei, ele n ona njih, ih njima, im njih, ih o njima f one I sa mnom(e) sa tobom sa njim(e) sa njom(e) sa nama sa vama sa njima 135

163 Studiul comparativ al limbilor slave Pronumele demonstrativ Formele sunt ovaj, ova, ovo; taj, ta, to; onaj, ona, ono. Prezentăm sinoptic formele pronumelui taj alături de formele pronumelui interogativ, astfel se pot observa ușor asemănările. Nu există forme de vocativ. m demonstrative n singular f interogative cine ce N G D A L I N G D A L I taj tog(a) tom(e) anim. tog(a) inanim. taj o tom sa tim ti te to plural ta tih tim ta (o) tim (sa) tim ta te toj tu toj sa tom te te ko koga kome koga o kom(e) sa kim(e) šta, što čega čemu šta, što čem(u) čim(e) 136

164 Diferențe dintre croată și sârbă Clasificarea limbilor slave Variantele croată și sârbă sunt mutual inteligibile, existând puține diferențe majore care să împiedice o bună comunicare. Între aceste diferențe putem enumera (după Benson și Šljivić-Šimšić XXVI XXVII): Croată Sufixul -irati este tipic pentru verbele împrumutate În împrumuturile din greacă apare k: kemija, kirurg Opoziția consonantică h/v: duhan, gluh, muha Prefixul preferat e -su: suvremen, suradnik Sufixul preferat feminin e -ica: studentica Sufixul -aš a productiv: sportaš, štrajkaš În unele forme apare ć în interiorul cuvintelor: opći, svećenik Apare frecvent grupul -je-: utjecjaj, zaljev Uneori, apare ć în loc de t: plaća, zàhvaćati a apuca Apar mai frecvent l și r în poziție finală: stol, također Prefixul preferat e protu- În unele variante unde desinența poate fi -a sau -o, se preferă o: braco În unele neologisme, apare b: Bizant În unele împrumuturi, apare c: diplomacija Sârbă Sufixele tipice pentru verbele împrumutate sunt -(iz)ovati, și -isati, pe lângă -irati În împrumuturile din greacă apare h: hemija, hirurg duvan tutun, gluv surd, muva muscă Prefixul preferat e -sa: savremen, saradnik Sufixul feminin preferat e -kinja: studentkinja, dar totuși kelnerica Se preferă alte sufixe: sportista, štrajkač În unele forme apare št în interiorul cuvintelor: opšti (adj.) general, uzual svèštenik preot Apare frecvent fonemul -i-: uticaj, zaliv plata, zàhvatati Nu apar l și r în poziție finală: sto, takođe Prefixul preferat e protiv- Varianta protivu- apare în ambele variante În unele variante unde desinența poate fi -a sau -o, se preferă a: braca În unele neologisme apare v: Vizant În unele împrumuturi apare t: diplomatija O diferență relativ importantă se referă la numele lunilor anului: în timp ce croata a păstrat formele vechi populare, sârba a generalizat formele de origine latină. Tot neologismele din latină a generalizat și etnolectul molisan (vezi mai jos). Aceste forme populare au fost cândva generale în toate limbile slave, dar astăzi ele sunt uzual folosite 137

165 Studiul comparativ al limbilor slave numai în croată, cehă și polonă; în sorabă au fost, în general, înlocuite cu neologismele de origine latină, apărând totuși în unele situații. Și dialectul idiomul molisan, altfel conservator, a generalizat neologismele. Iată formele azi uzuale (pentru o listă completă în arealul slav, vezi ). română lit. rom. trad. croată sârbă molisană Acquaviva CC cehă polonă ianuarie gerar cărindar februarie făurar siječanj januar vèljača februar jenar [je ńa:r] febrar fe bra:r leden únor styczeń luty martie marț mărțișor aprilie prier mai florar iunie cireșar iulie (luna lui) cuptor august gustar septembrie răpciune octombrie (brumar) brumărel noiembrie brumar decembrie îndrea òžujak mart trâvanj april svîbanj maj lîpanj juni sr panj jul kolovoz, kolòvoz avgust rûjan septembar listopād oktobar stùdenī novembar pròsinac decembar marac ["marats] abril a bri:l maj ["maj] džunj ["dʒuɲ] lulj ["luʎ] agušt [a ǵuʃt] sutembr [su te:mbr] utobr [u"tobr] novèmbr [no vɛmbr] dičèmbr [di tʃɛmbr] březen duben květen červen červenec srpen září říjen listopad prosinec marzec kwiecień maj czerwiec lipiec sierpień wrzesień październik listopad grudzień 138

166 Clasificarea limbilor slave Formele specifice celor două variante ale sorabei sunt menționate la subcapitolul dedicat acestei limbi. Câteva diferențe de lexic sunt notabile, dar nici acestea nu împiedică înțelegerea mutuală. Iată aici câteva exemple frecvente (vezi alte exemplu, mai mult sau mai puțin relevante, la Brodnjak 1992): sârbă croată traducere comentarii ambasáda aviōn hleb kantār kòmšija (dar și súsed, sused) lift pâsoš pórodica, pòrodica pózorīšte prìtīsak stolār supa termometar tikva vazdūh voz žèleznička stànica veleposlanstvo zrakoplōv kruh vága súsjed, susjed dizalo putovnica, putnica obítelj kàzalīšte tlak tišler juha toplomjer bundeva zrâk vlak kolodvōr ambasadă avion pâine cântar vecin lift pașaport familie; rude teatru tensiune tâmplar supă, ciorbă termometru dovleac aer tren gară (de cale ferată) < poslánstvo, pòslānīštvo misiune diplomatică) și prefixul vel- mare cf. sloven kruh, idem cf. slo. sosed,, slc. súsed, ceh soused de la put drum, slo. pot, de aici potni list pașaport cf. slo. juha cf. ceh teploměr cf. slo. vlak, ceh vlak 139

167 Studiul comparativ al limbilor slave b. Slava molisană În regiunea italiană Basso Molise, situată la circa 35 km de litoralul adriatic al Italiei, într-o regiune de dealuri, în trei localități se vorbește un idiom bazat pe un grai adriatic štokavian-ikavian, având originea în Herțegovina occidentală. Prezentăm în continuare acest idiom, considerat o limbă slavă aparte, după Breu și Piccoli 2011, care analizează graiul din localitatea Acquaviva Collecroce, în molisană Kruč. Astăzi, numărul total de vorbitori nativi este estimat la circa o mie. Iată cum este caracterizat acest idiom de unul dintre cei mai buni cunoscători ai săi, lingvistul german Walter Breu (cităm după scrisoarea trimisă nouă în timpul elaborării acestui volum): Oggigiorno uso quasi esclusivamente il termine "slavomolisano" (Molise Slavic) che nella grammatica elettronica viene utilizzato nella forma abbreviata "slavisano" (adoperata anche questa da qualche collega in Italia). I croati usano il termine "moliški hrvatski" e anche in Italia qualcuno dice "croato molisano". Ma l'ultima denominazione fa pensare che lo slavomolisano sia un dialetto croato che non lo è, vista la sua struttura indipendente, sviluppatasi nei secoli sotto l'influsso della lingua di contatto italiana e dei suoi dialetti (specialmente quello molisano). Storicamente lo slavomolisano si basa come tutte le lingue moderne standard del tipo serbocroato (slavo meridionale centrale), cioè bosniaco, croato, serbo, montenegrino...) dal grande dialetto štokavo, ma è l'unica fra queste lingue che ha come base il sotto-dialetto icavo dell'erzegovina occidentale. Gli Slavomolisani stessi chiamano la loro lingua semplicemente "naš jezik", in forma avverbiale "na-našu" (nel dialetto di Montemitro "na-našo"). Al tempo di oggi utilizziamo il termine "(il) na-našu" anche in italiano, come denominazione della lingua stessa (sostantivo) e cioè come sinonimo di slavomolisano ecc. Concluzia sa trebuie subliniată: slava molisană sau, abreviat, slavomolisano nu poate fi considerată un dialect croat, ci un idiom de sine stătător, dezvoltat în ultimele secole în mediu italian și având la bază un dialect de tip herțegovin occidental. Sigur, frontiera dintre limbă și dialect ori dintre limbă, dialect și grai este relativă. Faptul că unii slavomolisani se consideră croați nu trebuie înțeles ca un sentiment al apartenenței la statul croat contemporan, ci la realitatea că strămoșii lor provin dintr-un areal unde se vorbea un idiom de tip croat. Ca etnonim, localnicii foloseau forma Škjavun, azi folosesc forma Zlav (despre derivatele de la Sclavenus, Sclavus discutăm în capitolul III). Localnicii din zona slavă molisană sunt, totodată, cetățeni italieni. Toți sunt bilingvi. Facem aceste precizări pentru a avea, de la bun început, câteva puncte de reper în prezentarea datelor de mai jos și pentru a evita posibile (re)interpretări în lumina evenimentelor politice din spațiul ex-iugoslav, care nu trebuie aplicate în cazul vorbitori slavi molisani. 140

168 Clasificarea limbilor slave Fonetica Sistemul fonetic, având la bază dialectul štokavian-ikavian vorbit de partea cealaltă a Adriaticii, a evoluat spre un model local original. Sistemul tonal folosit pentru a nota slava molisană nu este cel folosit pentru croată, respectiv folosirea accentului ascuțit (după vocală), care semnifică numai un ton ascendent, deoarece lungimea se exprimă între două puncte, de exemplu žena [ʒeː n a ]. Accentul grafic folosit în continuare, ' în fața silabei accentuate, semnifică un accent descendent, eventual cu o lungire a tonului. Datele rezumate aici sunt după Breu și Piccoli Există un accent de intensitate, existent și în alte limbi și, ca în grupul sud-slav occidental, un accent urcător calitativ ( muzical ): kupus [ku pus] varză ; žena [ʒeː n a ] femeie ; biž [biː ʒ] fugi, du-te (imperativ de la bižat). Tonurile sunt prezente numai pe silaba accentuată (ictus). Vocalele pot fi lungi în trei cazuri: când au ton descendent; când se află sub al doilea accent al tonului ascendent; când se află în cuvinte monosilabice cu accent ascendent în fața unei vocale în poziție slabă ori care a dispărut în cursul evoluției fonetice. Altfel, la final de cuvânt, vocalele se scurtează. Din cauza acestei relații dintre cantitate și ton, rezultă că nu există opoziție de cantitate vocalică în prezența unui ton ascendent, dat fiind faptul că, în asemenea situații, o vocală poate fi lungă numai în cuvinte monosilabice (cu -i etimologic pierdut) sau în cuvinte polisilabice în fața unei silabe cu vocală slabă. Acest fapt înseamnă că legătura dintre accentul ascendent lung și accentul ascendent scurt (în termenii uzuali în fonetica limbii croate-sârbe) are un caracter alofon în slava molisană. În schema propusă de Breu și Piccoli, apar trei vocale intermediare: ı un i aton deschis, ca variantă alofonică, ca atare pus între paranteze apoi ɛ și ɔ, de asemenea deschise. Acest din urmă fonem apare în secvențe corespunzătoare lui r cu rol silabic, de exemplu srca [ 'srts a ] inimă ~ [ 'sɛrts a ]. Fonemele ɛ și ɔ pot apărea însă și ca foneme de sine stătătoare, de exemplu în secvențe precum bòb [bɔb] burduhănos ~ bob [bob] bob ; čèla [ 'tʃɛl a ] organ sexual (sens generic) ~ čela [tʃel a ] albină. 141

169 Studiul comparativ al limbilor slave Sistemul consonantic poate fi redat astfel: labiale dentale palatoalveolare palatale velare oclusive sonore surde b p d t ɟ c g k africate sonore surde dz ts dʒ tʃ fricative sonore surde v f z s ʒ ʃ j ç (ɣ) x nazale laterale vibrante m n l r ɲ ʎ (ŋ) semivocale (w) (j) Spre deosebire de varianta croată standard, nu există africatele prepalatale ć [tɕ] și đ [ʥ], deoarece acestea au fuzionat cu africatele palato-alveolare corespunzătoare č [tʃ] și dž [dʒ], cu foarte puține excepții, respectiv verbul pokj [poːc] a merge. Consoanele [f], [dz], [dʒ], [ɟ] și [ç] apar aproape totdeauna numai în împrumuturi. Consoanele notate între paranteze sunt numai variante contextuale. Fricativa velară sonoră [ɣ] apare, la unii vorbitori, pentru a evita un hiat, cum ar fi boat bogat, pronunțat [boɣat] sau [boat]. Nazala velară [ŋ] este variantă a lui [n] dacă e urmată de o oclusivă velară, de exemplu dvange ['dvaːŋg e ] desagă, cu [ e ] susurat închis. Semivocala palatală j apare ca preiotare a unui i inițial, de exemplu jigla [jiːgl a ] ac. Verbul Ca și în cazul celorlalte limbi slave, verbele au bine marcat aspectul. Procedeele de formare sunt cele cunoscute și în alte limbi slave: prefixarea, sufixarea și formele supletive. Exemple de perechi perfectiv ~ imperfectiv create prin sufixare sunt razbit ~ razbivat a rupe, dat ~ davat a da, platit ~ plačat a plăti etc. Forme formate prin prefixare: dilit ~ razdilit a împărți (ipf ~ pf); prin supletivism: mečat ~ vrč (ipf ~ pf) a pune, bižat ~ uk (ipf ~ pf) a fugi. Există, de asemenea similar altor limbi slave, verbe biaspectuale, cum ar fi pisat a scrie. 142

170 Clasificarea limbilor slave Categoriile conjugării sunt timpul, aspectul și modul. Prezentul, imperfectul și imperativul sunt forme simple. Formele compuse se formează cu auxiliarele bit a fi, jimat a avea, a trebui (să), tit a vrea, stat a fi, a se afla, a sta și hot a veni, a merge ; de asemenea, cu auxiliarul condițional bi sau cu particulele bi și nomo(ta). În acest caz, verbul apare la infinitiv, cu sau fără prepoziția za pentru, participiu trecut activ (PTA) sau participiu trecut pasiv (PTP) ori la gerunziu: perfectul: bit la prezent + PTA, de exemplu sa pisa am scris singular pers. I pers. II pers. III perfect feminin sa pi sal a si pi sal a je pi sal a mai mult ca perfectul: bit (prezent) + particula bi, care la pers. I și II plural se comportă ca un infix + PTA, de exemplu sa bi pisa scrisesem : singular pers. I pers. II pers. III masculin sa pi sa si pi sa je pi sa mai mult ca perfect feminin sa bi pi sal a zbi pi sal a si pi sal a ~ zbi pi sal a neutru je pi sal a plural sm a pi sal st a pi sal su pi sal condiționalul I: bi (auxiliar conjugat la pers. I și II plural) + PTA; în mod uzual, se asociază și pronumele personal, de exemplu (ja) bi pisa aș scrie singular pers. I pers. II pers. III masculin sa bi pi sa ~ zbi pi sa si bi pi sa ~ zbi pi sa je bi pi sa masculin 'ja bi pi sa 'ti bi pi sa 'oːn bi pi sa je bi pi sal a condițional feminin 'ja bi pi sal a 'ti bi pi sal a 'oːn bi pi sal a neutru je bi pi sal a neutru bi pi sal a plural zbim a pi sal zbit a pi sal su bi pi sal ~ zbi pi sal plural 'mi bim a pi sal 'bi bit a pi sal 'oːn e bi pi sal condiționalul II, care este echivalent conjunctivului mai mult ca perfect: bit (la imperfectiv) + PTA, de exemplu bihu pisa dacă aș fi scris. pasivul (agentiv și stativ): bit + PTP, de exemplu je pisan e scris m., je pisana e scrisă f., biša pisan era scris m., je bija pisan a fost scris m. etc. viitorul I (volitiv): tit la prezent și la imperfect) + infinitivul, de exemplu ču pisat (probabil) voi scrie, čahu pisat (probabil) aș fi scris etc. 143

171 Studiul comparativ al limbilor slave viitorul II (necesitativ): jimat la prezent și la imperfect + infinitiv, de exemplu mam pisat voi scrie (trebuie să scriu, e stabilit că voi scrie), mahu pisat voi fi scris (trebuia să scriu, era stabilit că voi scrie) proximativul (aspectul de iminență): stat la prezent și la imperfect + za + infinitiv, de exemplu stojim za pisat sunt gata să scriu (englez I am about to write, I am prepared to write), stojahu za pisat eram (pregătit) să scriu etc. ambulativul: hot + gerunziul, de exemplu grem pisajuč merg să scriu, sunt pe cale să scriu, gredahu pisajuč mergeam să scriu, eram pe cale să scriu etc. prohibitivul sau imperativul negativ: nomo(ta) + infinitiv, de exemplu nomo pisat nu scrie, nomota pisat nu scrieți etc. NOTĂ A se observa aici similitudinea cu limba română care, de asemenea, formează imperativul singular negativ cu negația urmată de infinitiv, nu de la forma de imperativ pozitiv. Conjugarea verbelor modale și auxiliare Verbul pf. și ipf. bit ['bit] a fi pers. I pers. II pers. III pers. I pers. II pers. III pers. II pers. I prezent imperfectiv singular plural jeː s a jeː s i je jeː su imperfect imperfectiv 'bih u 'bihm a 'biʃ a 'biht s 'biʃ a imperativ 'bid jeː sm a jeː st a 'bih u 'bidit a 'bidim a prezent perfectiv singular 'bidam 'bidaʃ 'bide imperfect perfectiv 'bidah u 'bidaʃ a plural 'bidam a 'bidat a 'bidu 'bidahm a 'bidaht a 'bidaʃ a 'bidah u Participiul trecut activ masc. fem. neutru 'bij a 'bil a 'bil a 'bil 'bil 144

172 Formele scurte ale verbului bit sunt Clasificarea limbilor slave pers. I pers. II pers. III pozitiv singular sa si je ~ j a plural sma sta su negativ (ne bit) singular plural niː s a niː sm a niː s i niː st a niː j e ~ 'ni ni su Verbul jimat ipf. a avea, a trebui prezent pers. I pers. II pers. III imperfect pers. I pers. II pers. III imperativ pers. I singular 'jimam 'jimaʃ 'jima 'jimah u 'jimaʃ u 'jimaʃ a 'jimaj plural 'jimam a 'jimat a 'jimaju 'jimahm a 'jimaht a 'jimah u 'jimat a 'jimam a PTA masc. fem. neutru PTP masc. fem. neutru plural singular ji ma ji mal a ji mal a predicativ 'jiman 'jiman a 'jiman a 'jiman e Negativul acestor forme se formează cu particula negativă ni care precede forma verbală: nimat 'niːmam, 'niːmaʃ, 'niːma, 'niːmam a, 'niːmat a, 'niːmaj u ; imperfect: 'niːmah u, 'niːmaʃ a, 'niːmaʃ a, 'niːmahm a, 'niːmaht a, 'niːmah u etc. Formele scurte, cu sensul modal a trebui se flexionează astfel: prezent pers. I pers. II pers. III imperfect pers. I pers. II pers. III pozitiv singular mam ~ m maʃ ma 'mah u 'maʃ a 'maʃ a plural mam a mat a maju 'mahm a 'maht a 'mah u prezent imperfect negativ singular ni mam ni maʃ ni ma ni mah u ni maʃ a ni maʃ a plural ji mal ji mal forma lungă 'jimani 'jimana 'jimano 'jimane plural ni mam a ni mat a ni maju ni mahm a ni maht a ni mah u 145

173 Studiul comparativ al limbilor slave Verbul tit a vrea, a dori are o paradigmă afirmativă cu forme pline care se folosește în combinație cu un infinitiv al altui verb sau cu un substantiv cu funcția de complement direct. Formele scurte ale prezentului și ale imperfectului servesc pentru a construi viitorul volitiv. La forma negativă, există o diferență între două forme pline la pers. I singular: nečam, care se folosește cu un complement direct; neču ~ niču, care se folosește cu un infinitiv pentru a forma viitorul. Semnificația negativă a nu vrea, a nu dori în combinație cu un alt verb se exprimă cu particula neča urmate de formele de prezent și de imperfect ale verbului, de exemplu neča pisam nu vreau să scriu, neča pisahu nu voiam să scriu, dar neču pisat nu voi scrie, nečahu pisat nu am scris (lit. nu scrisei ) și nečam kruh nu doresc pâine, nečahu kruh nu voiam pâine, nu am vrut pâine. Vocala lungă a tuturor formelor negative se scurtează dacă nu sunt accentuate cuvintele respective. Redăm în continuare paradigmele flexionare relevante. Forme pline tit ['tit] ipf. a dori, a vrea prezent pers. I singular 'hotʃam plural 'hotʃam a PTA masc. singular 'tij a plural 'til pers. II 'hotʃas ~ 'hoʃ 'hotʃat a fem. 'til a 'til pers. III 'hotʃe 'hotʃaj u ~ 'hotʃu neutru 'til a imperfect pers. I 'tijah u ~ 'hotʃah u 'tijahm a ~ 'hotʃahm a PTP masc. predicativ 'hotʃan ~ 'tijan forma lungă 'hotʃani ~ 'tijani pers. II 'tijaʃ a ~ 'hotʃaʃ a 'tijaht a ~ 'hotʃaht a fem. 'hotʃan a ~ 'tijan a 'hotʃana ~ 'tijana pers. III 'tijaʃ a ~ 'hotʃaʃ a 'tijah u ~ 'hotʃah u neutru hotʃan a ~ 'tijan a 'hotʃano ~ 'tijano plural hotʃan e ~ 'tijan e 'hotʃane ~ 'tijane 146

174 Formele scurte pozitiv prezent singular pers. I tʃu pers. II tʃaʃ ~ ʃ ~ ʒ pers. III tʃa imperfect pers. I tʃah u pers. II tʃaʃ a pers. III tʃaʃ a plural tʃam a ~ tʃma ~ ʃma tʃat a ~ ʃta tʃaju tʃahm a tʃaht a tʃah u prezent imperfect Clasificarea limbilor slave negativ singular 'neːtʃam ~ 'neːtʃu 'neːtʃaʃ 'neːtʃe 'neːtʃah u 'neːtʃas a 'neːtʃas a plural 'neːtʃam a ~ 'neːtʃm a 'neːtʃat a 'neːtʃaju 'neːtʃahm a 'neːtʃaht a 'neːtʃah u Flexiunea verbelor În slava molisană există trei clase de flexiune verbală (conjugări), după vocala tematică a prezentului: Conjugarea I, tema în -a- Conjugarea II, tema în -i- Conjugarea III, tema în -e- Toate cele trei conjugări se subdivizează în două clase tonale. Prima are, la prezent, un ton ascendent pe silaba care precede desinenței; a doua are un ton ascendent care se află mai departe de desinență sau un ton descendent pe orice silabă. În primul caz, vocala tematică păstrează, ca regulă de bază, cantitatea etimologic lungă, exceptând cazurile de scurtare în urma unor reguli de fonetică sintactică sau în urma unor alte reguli morfologice. Convențional, cele două subtipuri flexionare se notează a 1 și a 2. Verbele cu infinitivul terminat în -nit și câteva alte puține verbe, care din punct de vedere istoric au aparținut flexiunii verbale de tip e 2, prezintă o variație regulată de desinențe ale prezentului asemeni flexiunii verbale de tip i 2, motiv pentru care formează o clasă aparte, numită e/i 2. Imperfectul, având aceleași desinențe pentru toate conjugările, depinde în structura sa tonală de tipul prezentului, mai exact are o vocală -a- lungă în primul tip tonal și un -a- scurt în al doilea tip. Și structura imperativului este, într-o anumită măsură, legată de tipul tonal al prezentului, deși sunt și unele neregularități. 147

175 Studiul comparativ al limbilor slave Participiul trecut pasiv (PTP) se flexionează, în general, în număr și în caz, asemeni adjectivelor, prezentând aceleași diferențe între formele lungi (în poziție atributivă și predicativă) și cele scurte (numai în funcție predicativă). Și participiul trecut activ, cu care se construiește perfectul, are forme distincte pentru gen și număr, situație specifică limbilor slave în general. Vom exemplifica prin câteva verbe tipice. Conjugarea a 1: kandat [kándat] a cânta, ipf și pf prezent pers. I singular ka ndaːm plural ka ndaːm a PTA masc. singular ka nda plural ka ndal pers. II pers. III imperfect ka ndaːʃ ka nda ka ndaːt a 'kandaju fem. neutru PTP ka ndal a ka ndal a predicativ ka ndal forma lungă pers. I ka ndaːx u ka ndaːxm a masc. ka ndaːn ka ndaːni pers. II ka ndaːʃ a ka ndaːxt a fem. kandaː n a ka ndaːna pers. III ka ndaːʃ a ka ndaːx u neutru kandaː n a ka ndaːno imperativ ka ndaːj ka ndaːt a plural kandaː n e ka ndaːne pers. I ka ndaːm a gerunziu ka ndaːjutʃ Prezentăm în continuare o schiță sinoptică a celorlalte forme, luând ca model tot verbul kandat viitor I viitor II viitor pasiv I viitor pasiv II prezent proxim imperfect proxim prohibitiv tʃu ka ndat mam ka ndat 'tʃax u ka ndat 'max u ka ndat sto jiːm za ka ndat sto jaːx u za ka ndat 'nomo ka ndat (probabil) voi cânta (cert) voi cânta (poate) voi fi cântat (cert) voi fi cântat (tocmai) am cântat, tocmai cânt (tocmai) cântai, (tocmai) cântam a nu cânta, nu cânta perfect mai mult ca perfect condițional I condițional II sa ka nda sa bi ka nda bi ka nda 'bix u ka nda am cântat cântasem aș cânta aș fi cântat 148

176 pasiv agentiv pasiv stativ sa 'bijːa ka ndaːn sa ka ndaːn Clasificarea limbilor slave lit. eram cântând sunt cântat ambulativ 'greːm ka ndaːjutʃ merg să cânt, am de gând să cânt Modelul de flexiune a 2: pisat [pi sat], pf/ipf a scrie prezent pers. I singular 'piːsam plural 'piːsam a PTA masc. singular pi sa plural pi sal pers. II 'piːsaʃ 'piːsat a fem. pi sal a pi sal pers. III 'piːsa 'piːsaju neutru pi sal a imperfect PTP predicativ forma lungă pers. I 'piːsax u 'piːsaxm a masc. 'piːsan 'piːsani pers. II 'piːsaʃ a 'piːsaxt a fem. 'piːsan a 'piːsana pers. III 'piːsaʃ a 'piːsax u neutru 'piːsan a 'piːsano imperativ 'piːsaj 'piːsat a plural 'piːsan e 'piːsane pers. I 'piːsam a gerunziu 'piːsajutʃ Modelul de flexiune a 2a este deosebit de productiv, incluzând verbe cu sufixul predesinențial -iv- Luăm ca exemplu verbul štokivat [ʃtoki vat] ipf a tăia prezent pers. I singular ʃto kiːvam plural ʃto kiːvam a PTA masc. singular ʃtoki va plural ʃtoki val pers. II ʃto kiːvaʃ ʃto kiːvat a fem. ʃtoki val a ʃtoki val pers. III imperfect ʃto kiːva ʃto kiːvaju neutru PTP ʃtoki val a predicativ forma lungă pers. I ʃto kiːvax u ʃto kiːvaxm a masc. ʃto kiːvan ʃto kiːvani pers. II ʃto kiːvaʃ a ʃto kiːvaxt a fem. ʃto kiːvan a ʃto kiːvana pers. III ʃto kiːvaʃ a ʃto kiːvax u neutru ʃto kiːvan a ʃto kiːvano imperativ ʃto kiːvaj ʃto kiːvat a plural ʃto kiːvan e ʃto kiːvane pers. I ʃto kiːvam a gerunziu ʃto kiːvajutʃ 149

177 Studiul comparativ al limbilor slave Modelul de flexiune i 1: držat [dr ʒat] * ipf a ține prezent pers. I pers. II pers. III imperfect pers. I pers. II pers. III imperativ pers. I singular dr ʒiːm dr ʒiːʃ dr ʒi dr ʒaːx u dr ʒaːʃ a dr ʒaːʃ a dr ʒ plural drʒiː m a drʒiː t a dr ʒju dr ʒaːxm a dr ʒaːxt a dr ʒaːx u dr ʒit a dr ʒim a PTA masc. fem. neutru PTP masc. fem. neutru plural gerunziu singular dr ʒa dr ʒal a dr ʒal a predicativ 'drʒan 'drʒan a 'drʒan a 'drʒan e dr ʒuːtʃ plural dr ʒal dr ʒal forma lungă 'drʒani 'drʒana 'drʒano 'drʒane * Accentul ascendent se notează după nucleul vocalic, reprezentat aici de lichida r. Rațiunea pentru o astfel de notare este motivată de faptul că în slava molisană accentul ascendent cade pe două silabe, înainte și după accent (dublă accentuare). După aceeași paradigmă se flexionează: čit ['tʃiːt] pf, ipf a face (cf. ceh činit, cu același sens) verbul stat a sta, a fi, a se afla, cu unele excepții: prezent [sto jiːm] și imperfectul [sto jaːx u ]; imperativul are ton descendent [stan], pl. ['stanit a ]. PPA se formează de la tema scurtă a infinitivului, [sta], fem. ['stal a ], iar imperfectul are și el o variantă scurtă ['staːxu]. Modelul de flexiune i 2: lejit ['lejit] pf, ipf a citi prezent pers. I pers. II pers. III imperfect pers. I pers. II pers. III imperativ pers. I singular 'lejim 'lejiʃ 'leji 'lejax u 'lejaʃ a 'lejaʃ a 'lej plural 'lejim a 'lejit a 'leju 'lejaxm a 'lejaxt a 'lejax u 'lejit a 'lejim a PTA masc. fem. neutru PTP masc. fem. neutru plural gerunziu singular 'lejij a 'lejil a 'lejil a predicativ 'lejan 'lejan a 'lejan a 'lejan e 'lejutʃ plural 'lejil 'lejil forma lungă 'lejani 'lejana 'lejano 'lejane 150

178 Clasificarea limbilor slave Conjugarea e 1: teč ['tetʃ] ipf. a curge, a se scurge, jisteč [ji stetʃ] pf. a se scurge prezent pers. I singular te tʃam plural te tʃam a PTA masc. singular 'teka plural 'tekl pers. II te tʃaʃ ~ eʃ te tʃat a fem. 'tekl a 'tekl pers. III te tʃ a ~ e te tʃu neutru 'tekl a imperfect PTP predicativ forma lungă pers. I te tʃax u te tʃaːxm a masc. jiste tʃan jiste tʃani pers. II te tʃaːʃ a te tʃaːxt a fem. jistetʃeː n a jiste tʃana pers. III te tʃaːʃ a te tʃaːx u neutru jistetʃeː n a jiste tʃano imperativ 'teː ts 'te tsit a plural jistetʃeː n e jiste tʃane pers. I 'te tsim a gerunziu te tʃuːtʃ Conjugarea e 2: mečat ['metʃat] ipf a pune Păstrează accentul în cursul flexiunii. Redăm numai formele de bază: Prezent: 'metʃam, 'metʃeʃ ~ aʃ, 'metʃe etc. Imperfect: 'metʃax u, 'metʃasʃ a etc. Imperativ: 'metʃaj PTA: 'metʃa, 'metʃal a etc. Conjugarea i/e 2: badnit ['badnit] pf a bate prezent pers. I singular 'badnım ~ am plural 'badnım a ~ am a PTA masc. singular 'badnij a plural 'badnil pers. II pers. III imperfect pers. I pers. II 'badnıʃ ~ aʃ ~ eʃ 'badnı ~ e 'badnax u 'badnaʃ a 'badnıt a ~ at a 'badnu 'badnaxm a 'badnaxt a fem. neutru PTP masc. fem. 'badnil a 'badnil a predicativ 'badnot ~ nut ~ ɲen 'badnot a ~ nut a ~ ɲen a 'badnil forma lungă 'badnoti ~ nuti ~ ɲeni 'badnota ~ nuta ~ ɲena 151

179 Studiul comparativ al limbilor slave pers. III imperativ pers. I 'badnaʃ a 'badn 'badnax u 'badnit a 'badnim a neutru plural gerunziu 'badnot a ~ nut a ~ ɲen a 'badnot e ~ nut e ~ ɲen e 'badnoto ~ nuto ~ ɲeno 'badnote ~ nute ~ ɲene Flexiunea nominală Substantivul Molisana a pierdut, în bună parte, genul neutru originar, având mai degrabă două genuri frecvente, masculin și feminin. Fostele substantive neutre s-au integrat atât substantivelor de gen masculin, cât și de gen feminin. Neutrul s-a păstrat totuși, dar ca gen impersonal la adjective, la pronume și la adverbe substantivate. Desinențele sunt relativ bine marcate la singular, la plural variind după tipul flexiunii, nu după gen. Molisana a pierdut, de asemenea, marca locativului, păstrând însă instrumentalul. Desinențele sunt următoarele: N G D A I singular masculin feminin Ø, _a _a _a _u Ø, _a -om ~ -am -e _u _u -oːm seria 1a -a -i -i -a -i plural seria 1b seria 2a -a _e Ø -i -ami -i -a _e -ami -i seria 2b _e Ø -ami _e -ami La substantivele masculine care se referă la persoane ori la animale, există tendința de a se folosi desinența de genitiv, nu de acuzativ singular care, în esență, este aceeași cu a nominativului. Reflectă, de fapt, vechea opoziție animat ~ inanimat a substantivelor de gen masculin, bine păstrată în majoritatea limbilor slave. Câteva exemple de flexiune masculină sunt redate mai jos. 152

180 Clasificarea limbilor slave N G D A I N G D A I did unchi 'did 'did a 'did u 'did ~ 'did a 'didom ~ 'didam 'dida 'diːd ~ 'didi 'didi ~ 'didami 'dida 'didi ~ 'didami grad sat 'grːad 'grːad a 'grːad u 'grːad 'grːadom ~ 'grːadam 'grːada 'grːadi ~ 'gra di 'grːadi ~ gra di ~ 'grːadami 'grːada 'grːadi ~ gra di ~ 'grːadami ospit src oaspete inimă singular 'ospit 'ospit a 'ospit u 'ospit ~ 'ospit a 'ospitom ~ 'ospitam 'ospita 'ospiti 'ospiti 'ospita 'ospiti plural 'srts a 'srts a 'srts u 'srts a 'srtsom ~ 'srtsam 'srtsa 'srːts ~ 'srtsi 'srtsi ~ 'srtsami 'srtsa 'srtsi ~ 'srtsami tata tată 'taːt a 'taːt a 'taːt u 'taːt a 'taːtom ~ 'taːtam 'taːta 'taːti ~ 'ta ti 'taːti ~ ta ti ~ ta tami 'taːta 'taːti ~ ta ti ~ 'ta tami bog zeu 'boːg 'bog a 'bog u 'boːg ~ 'bog a 'bogom ~ 'bogam 'boga 'boːg ~ 'bogi 'bogi ~ 'bogami 'boga 'bogi ~ 'bogami konj cal 'koːɲ 'koː ɲ a 'koː ɲ u 'koːɲ ~ koː ɲa ko ɲom ~ ko ɲam koː ɲ e ko ɲi ~ 'koːɲ ko ɲi ~ ko ɲami koː ɲ e ko ɲom ~ ko ɲami pop popă 'pop poː p a poː p u 'pop ~ poː p a po pom ~ po pam poː p e po pi ~ 'popi ~ 'poːp po pi ~ 'popi ~ po pami poː p e po pi ~ 'popi ~ po pami 153

181 Studiul comparativ al limbilor slave Paradigme cu alternanțe consonantice N G D A I N G D so sare so 'sol a 'sol u so 'solom ~ 'solam 'sola 'soli ~ soːl 'soli ~ 'solami vo bou vo voː l a voː l u vo ~ voː l a vo lom ~ vo lam voː l e 'voli ~ voːl 'voli ~ 'volami posto pantof singular po sto postoː l a postoː l a po sto posto lom ~ posto lam plural postoː l e po stoli po stoli ~ posto lami tribuna tribunal tribu na tribunaː l a tribunaː l u tribu na tribuna lom ~ tribuna lam tribunaː l e tribu naːli ~ tribuna li tribu naːli ~ tribuna li čita oraș tʃi ta tʃitaː l a tʃitaː l u tʃi ta tʃita lom ~ tʃita lam tʃitaː l e tʃi taːli ~ tʃita li tʃi taːli ~ tʃita li A I 'sola 'soli ~ 'solami voː l e 'voli ~ 'volami postoː l e po stoli ~ posto lami tribunaː l e tribu naːli ~ tribuna li tʃitaː l e tʃi taːli ~ tʃita li Substantive de genul feminin La plural, substantivele feminine pot avea desinențele din seria 2 a/b. În cazul împrumuturilor, prevalează modelul 2 a, care apare însă și în cuvinte de origine slavă, mai ales în cazul temelor plurisilabice. Tipul 2 b este mai frecvent decât la genul masculin. 154

182 Clasificarea limbilor slave krava vacă čipula ceapă zvizda stea stvara chestiune žena femeie ruka mână noga picior mat mamă singular N 'krav a tʃi pul a 'zviːzd a 'stwaːr a ʒeː n a ruː k a noː g a mat G 'krave tʃi pule 'zviːzde 'stwaːre ~ stwa re ʒeː ne ru ke no ge 'mat(a)re D 'krav a tʃi pul u 'zviːzd u 'stwaːr u ʒeː n u ruː k u noː g u 'matar u A 'krav u tʃi pul u 'zviːzd u 'stwaːr u ʒeː n u ruː k u noː g u 'matar u I 'kravom tʃi pulom zvi zdoːm 'stwaːrom ~ stwa rom ʒe noːm ru koːm no goːm 'mat(a)rom plural N 'krav e tʃi pul e 'zviːzd e 'stwaːr e ʒeː n e 'ruːk e 'nog e 'matar e G 'kraːv tʃi puli 'zvi zdi 'stwaːri ~ stwa ri ʒeːn ~ ʒe ni 'ruːk ~ ru ki 'noːg ~ 'nogi ~ no gi 'mat(a)ri ~ 'maːtr D 'kravami tʃi puli 'zvi zdi ~ zvi zdami 'stwaːri ~ stwa ri ~ 'stwaːrami ~ stwa rami ʒe nami ~ ʒe ni ru kami ~ ru ki 'nogami ~ 'nogi ~ no gi 'mat(a)ri ~ 'maːtr ~ 'matrami A 'krav e tʃi pul e 'zviːzde 'stwaːr e ʒeː n e 'ruːk e 'nog e 'matar e I 'kravami tʃi puli 'zvi zdi ~ zvi zdami 'stwaːri ~ stwa ri ~ 'stwaːrami ~ stwa rami ʒe nami ~ ʒe ni ru kami ~ ru ki 'nogami ~ 'nogi ~ no gi 'mat(a)ri ~ 'maːtr ~ 'matrami 155

183 Studiul comparativ al limbilor slave Adjectivul Exisă două tipuri: cu accentul pe temă și (mai rar) cu accentul pe desinență. Forma desinenței este independentă de temă, iar modificările cantitative au loc în conformitate cu legile fonologice. Există, ca în alte limbi slave, forme lungi și scurte, care se diferențiază numai prin desinență. Excepțiile de la regulile generale sunt menționate în dicționare, de exemplu l : Ø sau a : Ø. În funcție atributivă, există numai forma lungă care se declină după gen, număr și caz; în funcție predicativă, adjectivul are și formă și formă scurtă. În funcție atributivă, există două genuri, în poziție predicativă apare și neutrul, dacă se referă la pronume neutre sau este vorba de propoziții impersonale (fără subiect). La plural, formele sunt unice pentru toate genurile. Forma scurtă a neutrului, spre deosebire de cea lungă, nu se deosebește de cea de feminin. Forma lungă a adjectivului neutru este și baza adjectivului substantivat, uzual folosit cu un pronume, de exemplu ono dobro acel [care e] bun, bunul. Coincide cu forma de feminin la instrumental și rămâne indeclinabil la genitiv, care se exprimă analitic cu prepoziția do, care reflectă forma italiană di, între altele formând și genitivul în italiană. Spre deosebire de alte limbi slave, adjectivul atributiv este așezat ca în română DUPĂ substantiv. Cazurile inverse sunt foarte rare. Adjectivele de gen masculin au aceeași formă la genitiv și la acuzativ, dacă se referă la ființe este vorba de păstrarea opoziției uzuale animant ~ inanimat care este uzuală în limbile slave. Adjective cu accent pe temă Modelul dobri bun la nominativ, sunt indicate formele lungi / formele scurte. N G D A I 'dobri masculin 'dobar 'dobroga 'dobromu 'dobri ~ 'dobroga [animat ~ inanimat] 'dobrim(e) 'dobra feminin 'dobre 'dobru 'dobru 'dobrom doː br a neutru ('ono) doː br 'dobro a ['do (o)no] 'dobro ('ono) 'dobro (o noːm) 'dobrom 'dobre plural doː br e 'dobrixi 'dobrimi 'dobre 'dobrimi 156

184 N G D A I Modelul frižak proaspăt, cu accentul pe desinență 'fri ʃki masculin fri ʃkoːga ~ 'friʃkoga fri ʃkoːmu ~ 'friʃkomu fri ʃki ~ ~ fri ʃkoːga ~ 'friʃkoga [animat ~ ~ inanimat] 'friʃkim(e) 'friʒak fri ʃka feminin fri ʃke fri ʃku fri ʃku fri ʃkoːm friː ʃk a Clasificarea limbilor slave neutru ('ono) friː ʃk fri ʃko a ['do (o)no] fri ʃko ('ono) fri ʃko (o noːm) fri ʃkoːm fri ʃke plural fri ʃkiːxi fri ʃkiːmi fri ʃke friː ʃk e fri ʃkiːmi Flexiunea altor părți de propoziție, precum pronumele, este similară celei din alte areale slave, ca atare nu o mai redăm aici in extenso. 157

185 Studiul comparativ al limbilor slave c. Slovena Slovenii (în limba slovenă slovenec, adj. slovenski, subst. slovenščina limba slovenă ) sunt, alături de slovaci (vezi mai jos), grupul slav care perpetuează numele vechi pe care și l-au dat slavii. Nu trebuie uitat că, până în secolul al IX-lea, slovenii ocupau probabil un teritoriu mai întins, inclusiv în Pannonia, unde se învecinau cu strămoșii slovacilor (vezi mai jos). Așezarea maghiarilor pe cursul mijlociu al Dunării i-a împins pe sloveni spre sud-vest, astfel că lumea slavă occidentală și sudică s-a fracturat de-a lungul Dunării mijlocii. Numele slovenilor și al slovacilor este derivat de la slovo cuvânt, față de numele germanilor, în slavă němъcь, derivat de la adj. něm- mut. Opoziția era, așadar, ai noștri = vorbitorii, cuvântătorii versus ei = muții, adică cei ce vorbesc un idiom muțesc, de neînțeles. Opoziția noi, vorbitorii unei limbi pe care o înțelegem («noi slavii») versus ceilalți, muții, adică vorbitorii unei limbi de neînțeles (voi nemții, adică «muții»), repetă, în alt context istoric, opoziția hellenooi grec versus barbaroi barbari, adică bâlbâiții, cei ce vorbesc o limbă bâlbâită, de neînțeles. Slovena are caracteristici care o apropie și de sârbă-croată, dar și de grupul central-european ceho-slovac. Accentul de intensitate (ictus) este variabil și mobil, de asemenea calitativ ( muzical ), ca în celelalate limbi din arealul de sud-vest. În slovena literară se folosesc trei tonuri, dar în variantele colocviale situațiile sunt mai variate. Lichida r poate avea rol silabic, ca în sârbă-croată și ca în cehă-slovacă (vezi tabela de mai sus, la subcapitolul dedicat sârbei-croatei). Slovena păstrează dualul (păstrat și în sorabă, vezi mai jos): există forme diferite ale substantivelor, pronumelor și verbelor pentru singular, dual și plural. Flexiunea nominală are 6 cazuri (vocativul nu are desinențe specifice, folosindu-se forma de nominativ). Structura verbului este similară verbului din sârbă-croată, dar fără prezența aoristului și imperfectului fapt ce apropie slovena de arealul ceho-slovac. În secolul al 19-lea, limba literară slovenă a fost influențată de limba cehă literară, fapt ce a condus la o și mai mare apropiere între cele două limbi, astfel că cehii, slovacii și slovenii se pot înțelege mutual fără mari dificultăți. 158

186 Fonetica Clasificarea limbilor slave Vocalele limbii slovene sunt organizate după durată și după gradul de deschidere. O schemă folosită în lucrările din Slovenia este următoarea (după Slovenski pravopis, 1962: 14; Toporišičm ed. 1997: 77 ș.u.; Toporišič 2000: 360 ș.u., mai ales privitor la dialectele slovene; Lečič 2009, mai ales pentru paradigmele flexionare). visoki înalte srednji medii nizki joaste po trajanju după durată po poudarku după accent í é ê á ô dolgi lungi ú ó poudarjeni accentuate ì è ə à ò ù i u ə e o a kratki scurte nepoudarjeni neaccentuate Fonemul închis neutru (median) [ə] se pronunță ca ă din română. Nu există un semn grafic special, este notat cu e, uneori cu a; pronunțarea sa trebuie reținută (memorată) ca atare, de exemplu pes [pə s], gen. psá câine ; vendar [vəǹdar, vəǹdər] conj. dar, însă etc. Vocalele lungi și înalte, prezentate în coloana din stânga sus, se pronunță lung și închis, iar cele din partea de jos sunt lungi și deschise. Pronunțarea lor nu pune probleme vorbitorilor limbii române, totuși ei trebuie să se adapteze unui fonetism aparte, care se deprinde printr-un contact îndelungat cu vorbitorii nativi, ca în cazul limbii sârbe-croate. Slovena are, ca și sârba-croata, două tipuri de accent (naglaševanje): de intensitate sau tonal (tonemsko) și calitativ (jakostno). Acesta din urmă este numit uneori și accent dinamic sau intensiv. Folosirea acestor termeni poate crea însă confuzie terminologică. Vocalismul sloven a avut o evoluție particulară, cu totul aparte, mai ales dacă ținem seama că pe un teritoriu foarte restrâns, cu circa 2 milioane de vorbitori, sunt atestate multe dialecte. O analiză din perspectivă istorică a făcut recent Marc L. Greenberg (2000: 22 23). Conform clasificărilor lingviștilor sloveni, sunt 8 zone dialectale cu peste 40 de dialecte. Aceste regiuni dialectale sunt: 1. Koroška; 2. Primorje; 3. Rovte [roʊte]; 4. Gorenje; 5. Dolenjska; 6. Štajerska; 7. Panonia (panonska skupina). 8. Kočevje. 159

187 Studiul comparativ al limbilor slave Semnele folosite în gramaticile și în dicționarele slovene pentru a marca accentele sunt: (ostrivec, accentul ascuțit), folosit pentru a marca accentul de intensitate și marcarea tonului lung și închis în cazul vocalelor e și o ˆ (strešica, circumflexul), folosit pentru a marca accentul de intensitate, lung și deschis, pentru vocalele e și o ` (krativec, accentul grav), folosit pentru a marca accentul de intensitate, scurt și deschis pentru vocalele e și o Situațional, o schemă sinoptică a accentuării vocalelor este (după Jug-Kranjec 1990: 7). Schema tradițională este cea din Toporiǐč 1997: 79. Litera 160 a i transcriere á à a í ì i pronunție 'aː 'a a 'iː 'i i exemple Áfrika, ávto [aʊto], bárva, gláva, máma, natákar obràz, naglàs, bràt, čàs, kràj, stàr angléščina, abecéda, akademíja, Amêrika íti, ígra, dínar, písmo, izbíra, poklíc presìt, zanìč, nìt, mìš, ptìč, sìr imé, igráti, lékcija, italijánski

188 Clasificarea limbilor slave ú 'uː úlica, úra, tújec [tújəc], júha, minúta, kultúra u ù 'u krùh, kùp, tù u u učíti, umétnost, družína, pustíti, uvòd é 'eː ép, Éva, léto, némščina, eléktrika, beséda ê 'εː êna, čêlo, nêsti, univêrza, frizêr, koncêrt e è e 'ε ε zelèn, rumèn, pomèn, promèt, deklè, kmèt, vèč enák, edín, nebó, telegrám, stekleníca, sónce è/è 'ə pès, dèž, vèn, vès, šèl je e/e ə zvézek, stávek, Némec, téden, dóber, rékel je [rékeʊ je] ó 'oː ópera, ózek, nóč, póšta, razlóčno, drevó o ô ò 'ᴐː 'ᴐ ôče, ôkno, kônec, rôka, svetlôba, lepôta uvòd, globòk, zahòd, otròk, nòž, stròp o ᴐ obísk, obléka, poklíc, koseilo, domovína Consoanele v u, ʊ / u vôda, Vêra, zvézek, živím, gospodárstvo La final de silabă sau la final de cuvânt, se citește, de regulă, ʊ (eng. w) nòv [noʊ], pràv, obŕv [obəŕʍ, obəŕu], délavski, kóvček, áktovka, brívnik, slóvnica v l r ʊ / u ʍ/u l ʊ/u r la început de cuvânt, înaintea unei sonore: vlák [ʊlák], vráta, vzéti [uzéti], odvzéti [odʍzéti, oduzéti] la început de cuvânt înaintea unei surde: vsì [usí], vstopíti, vprášati, vhòd, predvsèm [predʍsəḿ], predvčerajšnjim înaintea unei vocale din același cuvânt: léktor, literatúra, Slovénec, polítika după o vocală sau după secvența [ər], la final de cuvânt sau înaintea unei consoane*: žàl, stanovàl sem, délal sem. ozŕl sem se, popóldne, molčáti înainte de vocală, la final de silabă sau de cuvânt după o vocală: rêči, rádio, rumèn, Márko, mórje, kàdar 161

189 Studiul comparativ al limbilor slave m n j ər m ɱ n ŋ j Ø [mut] la început de cuvânt înaintea unei consoane; în interiorul cuvântului între două consoane: rdèč, rjàv, vŕh, vŕsta, prtljága, potŕjen, mrtev, žrtev, krt aproape totdeauna, exceptând situațiile când se află înainte de f și de v: máma, iméti, spómniti se, dóm înainte de v și f: sem védel, simfoníja aproape totdeauna, exceptând situațiile când se află înainte de k, g, h: nósim, prédnost, vèn înainte de k, g, h: Anka, Angéla, Anhovo aproape totdeauna, exceptând situațiile când se află în secvența lj și nj înaintea unei consoane sau la final de cuvânt: jánuar, jéd, jêzik în secvența lj, nj,** dacă e înaintea unei consoane sau la final de cuvânt: póljski, bòlj, keonjski, mànj * În asemenea secvențe, se pronunță l dacă se află în situațiile: 1. la genitivul plural al substantivelor terminate în -la, -lo: šóla šól, darílo daríl; 2. în derivatele substantivelor descrise la punctul de mai sus: šólski, darílce; 3. înaintea desinenței -mi a instrumentalului plural: z živálmi; 4. în unele cuvinte livrești sau neologice și în unele nume proprii: glágol, spòl, vokál, hotél, Pável. ** Secvențele lj și nj se pronunță ca l + j, respectiv n + j înaintea unor vocale: Ljubljana, dovoljênje, blížnji, njén; înaintea unor consoane și la final de cuvânt se pronunță normal sau ușor înmuiat: prijáteljski, pisátelj, kránjski, Kránj. Asemeni majorității limbilor slave, sonorele se asurzesc la final de cuvânt sau dacă rădăcina conține o consoană surdă care asurzește și consoana sonoră învecinată: grád [grát], ràd [ràt], podpís [potpís]. Fonetica limbii slovene este, în general, similară foneticii limbii sârbe-croate, dar cu diferențe, unele mari, fapt ce nu permite concluzia că slovena ar fi un fel de dialect ori un subdialect de tip kajkavian al sârbei-croatei. Aceste diferențe se observă și în flexiune, unele elemente apropiind slovena mai degrabă de grupul ceho-slovac. 162

190 Verbul Clasificarea limbilor slave Slovena a simplificat mult flexiunea verbală. Ca și în limbile slave occidentale și răsăritene (cu excepția sorabei, care este mai conservatoare), slovena are doar un timp trecut, un timp prezent și un timp viitor. Diferența față de aceste limbi constă în faptul că viitor analitic pot avea atât verbele perfective, cât și verbele imperfective. Asemeni slavei vechi și sorabei (sârbei luzaciene, vezi mai jos), slovena are și numărul dual. Forma de trecut în -l deosebește, așadar, trei genuri și trei numere. Auxiliarul este, ca în toate limbile slave, verbul biti a fi prezent sedanjik pozitiv sèm sì jè smò stè sò svà stà negativ singular nísem nísi ní plural nísmo níste níso dual nísva nísta trecut preteklik bíl bilà bilò bilí bilé bilá bilà bilí bilí viitor prihodnjik bóm bóš bó bómo bóste bódo, bójo bóva bósta Doar la prezentul indicativului, negația se aglutinează formei verbale, la viitor și la celelalte verbe se scrie despărțit: ne bom, ne boš, ne vidim, ne grem etc. Conjugările Limba slovenă are o singură serie de desinențe personale, indiferent de tipul conjugării. Gramaticile slovene împart verbele în patru conjugări, după tema infinitivului, și în 5 conjugări, după tema prezentului. Desinențele personale sunt, după tema prezentului: 163

191 Studiul comparativ al limbilor slave Verbe I. déla- II. govorí- III. stanúje- IV. razúme- V. je- Persoana Singular -m -š -ø Plural -mo -te -jo Dual -va -ta După tema infinitivului, cele 4 grupe flexionare sunt: 1. del-ati, žel-eti; 2. krož-iti; 3. pi-ti, pi-j-em; 4. tres-ti, tres-em. Tipurile flexionare I II III IV Verb Glagol Des. -am delati a face -im govoriti a vorbi -jem a. kupovati a cumpăra b. péti a cânta -em pisati a scrie trésti a agita, a tremura Ind. prez. pers. I (sedanjik) del-am govor-ím a. kupu-jem b. pô-jem piš-em trésem Supin namenilnik Trecutul și viitorul se formează cu participiul în -l al verbului și cu formele de indicativ prezent al auxiliarului (trecutul), respectiv cu formele specifice de viitor ale auxiliarului (viitorul). De asemenea, condiționalul (pogojnik) are o singură formă a auxiliarului, bi, iar condiționalul trecut combină forma bi cu forma de participiul trecut în l a verbului. De exemplu, formele de trecut, viitor, condițional și condițional trecut ale verbului délati a face sunt: -t Imperativ Velelnik -aj -i -j -i Partic. prezent deležnik -ajoč -eč -joč -oč 164

192 Clasificarea limbilor slave singular plural dual Participiu délal délala délalo délali délale délala délala délali délali Ind. prez. al aux. biti sem si je smo ste so sva sta Viitorul aux. biti bom boš bo bomo boste bodo bova bosta Condițion al bi Cond. trecut bi bil / bila / bilo bi bili / bile / bila bila bili bili Multe verbe au teme diferite la infinitiv, indicativ prezent, trecut și imperativ, ca atare acestea trebuie memorate: báti se, bojím se, bál sem se, bój se! a se teme bráti, bêrem, brál, bêri! a citi (dar derivatele au sensul vechi, a purta, a duce ) hotéti, hóčem, hôtel, hôti! a vrea, a dori iméti, imám, imél, iméj/imèj! a avea íti, grém/grèm, šel, pójdi! a merge Sfera nominală Slovena are 6 cazuri (vocativul nu este specificat ca un caz aparte în gramaticile slovene). Le prezentăm mai jos cu denumirile originale, alături de denumirile neologice latine precum și alături de interogativ-relativele kdo și kaj cine și ce și relativele kdor și kar imenovalnik rodilnik dajalnik tožilnik mestnik orodnik nominativ genitiv dativ akuzativ lokativ instrumental kdo koga komu koga pri kom s kom kdór kógar komur kogar pri komer s komer kaj česa čemu kaj čem čim kàr čésar čemur kàr pri čemer s čímer 165

193 Studiul comparativ al limbilor slave Flexiunea substantivelor Redăm sinoptic flexiunile paradigmelor principale. Accentul este marcat doar la nominativ, dacă acesta rămâne nemodificat în cursul flexiunii. masculine animat inanimat neutre feminine singular N pótnik časopís darílo imé knjíga kóst G potnika časopisa darila iména knjige kosti D potniku časopisu darilu imenu knjigi kosti A potnika časopis daril imé knjigo kost L pri potniku pri časopisu pri darilu pri imenu pri knjigi pri kôsti I s potnikom s časopisom z darilom z imenom s knjigom s kostjo plural N potniki časopisi darila imena knjige kosti G potnikov časopisov daril imen knjig kosti D potnikom časopisom darilom imenom knjigam kostim A potnike časopise darila imena knjige kosti L pri potnikih pri časopisih pri darilih pri imenih pri knjigah kostih I s potniki s časopisi z darili z imeni s knjigami kostmi dual N potnika časopisa darili imeni knjigi kosti G potnikov časopisov daril imen knjig kosti D potnikoma časopisoma dariloma imenoma knjigama kost(i)ma A potnika časopisa darili imeni knjigi kosti L pri potnikih pri časopisih pri darilih pri imenih pri knjigah pri kostih I s potnikoma s časopisoma z dariloma z imeni s knjigama s kost(i)ma 166

194 Clasificarea limbilor slave Note 1. La substantivele masculine, dacă nominativul se termină într-o consoană moale, respectiv c, j, č, š, ž, dž, vocala o din desinență se transformă în e: stric, s stricem, stricem etc. Similar, multe masculine care se termină în r la nominativ, în cursul flexiunii extind tema cu j, iar vocala o din desinență este tot e: profesor, profesorja, profesorjem etc. 2. Substantivele neutre care urmează tipul imé, iména (respectiv care, la cazurile oblice, adaugă o silabă), pot fi și de tipul drevó, drevésa pom, copac și deklè, dekléta fată. În limbile slave, neutrele pot reflecta și ființe, uzual ființe pe cale de maturizare. Pronumele personal Formele din dreapta formei de bază reprezintă formele scurte, neaccentuate reflexiv sêbe, se sêbi, si sêbe, se pri sêbi s sebój săbo pers. I jàz mêne, me mêni, mi mêne, me pri mêni z menój, máno mí (m), mé (n, f) nàs, nas nàm, nam nàs, nas pri nàs z námi mídva (m), médve (n. f) náju, naju náma, nama náju, naju pri náju z náma singular pers. II tí têbe, te têbi, ti têbe, te pri têbi s tebój, tabo plural ví (m), vé (n, f) vàs, vas vàm, vam vàs, vas pri vàs z vámi dual vídva (m), védve (n, f) váju, vaju váma, vama váju, vaju pri váju z váma pers. III òn (m) ôno (n) njêga, ga njêmu, mu njêga, ga pri njêm ôni ônadva z njím ône njìh, jíh njìm, jim njìh, jih pri njìh z njími njíju, ju njìm, jim njìh, jih pri njìh z njími ônidve ôna (f) njé, je njéj, ji njó, jo pri njéj z njó ôna 167

195 Studiul comparativ al limbilor slave Adjectivul m nòv-ø, nôvi nôvega novemu nôvega (anim.) nòv, nóvi (inan.) pri nôvem z nôvim plural nôvi nôve nôva nôva dual n nôvo nôvo nôva nôvih nôvim nôva pri nôvih z nôvimi novih novima pri novih z novima nôvi nôvi f nôva nove novi novo pri novi z novo nôve nôve După acest model se flexionează: a. numeralul èn, êden b. numeralele ordinale pŕvi, drúgi, trétji etc. c. posesivele mój, tvój, njegóv etc. d. pronumele calitative (kakovostni zaimki) kakšen, kákršen, kàkšen etc. e. pronumele ordinale (vrstni zaimki) katéri, néki, màrsikatéri, vsák etc. f. pronumele cantitative (količinski zaimki) kólikšen, tólikšen 168

196 Clasificarea limbilor slave Limbile slave occidentale a. Grupul ceho slovac 1 Cehii și slovacii formează un grup aparte în arealul slav occidental, vorbind limbi mutual inteligibile în proporție de circa 95 %. Până la așezarea maghiarilor în Pannonia, strămoșii slovacilor și ai slovenilor se învecinau, fapt ce explică fie și parțial păstrarea formelor sloven (slovenec, slovenski jezik limba slovenă ) și, respectiv, slovac (Slovák, slovenský jazyk limba slovacă ). Originea etnonimului ceh (Čech, český jazyk limba cehă, Čechy Țările Cehe, Cehia ) este necunoscută, în mod cert de origine neslavă, mai exact preslavă, dintr un idiom indigen anterior stabilirii grupurilor slave (vezi discuții la Paliga 2006 b, lexiconul D, referitor la toponimele arhaice pre-slave din arealul ceh și slovac). Ceha și slovaca au vocale lungi și scurte, iar accentul de intensitate (ictus) este fix, pe prima silabă, ca în limbile ugro-finice (maghiară și finlandeză). Acest fenomen nu poate fi însă pus pe seama unei influențe ugro-finice, pentru care nu există dovezi, ci este urmarea unei evoluții interne, respectiv tendința din unele limbi slave de a stabiliza accentul pe una dintre silabe. Tendința este evidentă în majoritatea limbilor slave occidentale precum și în macedoneană: pe prima silabă în cehă, slovacă și sorabă (sârba luzaciană), aceasta din urmă neavând însă vocale scurte și lungi, iar în unele dialecte accentul putând fi și pe alte silabe; pe penultima silabă în polonă, dar nu și în cașubă, unde este variabil nici în aceste două limbi neexistând opoziție între vocalele scurte și lungi; pe antepenultima silabă în macedoneană (în cuvintele formate din cel puțin trei silabe), fapt ce o diferențiază radical de bulgară, unde accentul este variabil și mobil. Alternarea vocalelor lungi și scurte apropie grupul ceho-slovac de limbile slave de sud vest (de grupul sârb-croat și de slovenă), unde întâlnim și accentul calitativ (vezi mai sus). 1 Chiar și după divizarea Cehoslovaciei, termenul folosit în literatura de specialitate este subgrupa ceho slovacă sau subgrupul ceho slovac (vezi, de exemplu, Krupa și Genzor 1996: 78, česko slovenská podskupina). 169

197 Studiul comparativ al limbilor slave 170 Limba cehă Fonetica limbii cehe se caracterizează prin câteva trăsături comune slovacei, dar și prin câteva particularități: Vocalele lungi sunt notate grafic prin accentul ascuțit, vocala u având două semne grafice: ú la început de cuvânt și ů în interiorul cuvântului și la final de cuvînt; această convenție reflectă o concesie făcută etimologiei, deoarece u lung (simbol IPA uː) alternează, în cursul flexiunii, cu o, de exemplu stůl, u stolu masă, la masă ; hůl, o holi băț, baston ; vůl, vole bou ; moci, mohu, můžeš... a putea, pot, poți... etc. Vocalele i și y, respectiv í și ý (lungi) notează același fonem, cu diferența că i, í (i moale, i měkké) înmoaie consoana precedentă; ca atare cuvinte precum dívat se a se uita, a privi, divadlo teatru, nic nimic, se pronunță [ďiːvat], [ďivadlo], [ňic] etc. Ca urmare a acestei convenții, după consoane moi (palatale) pot apărea i și í, nu însă y și ý. Vocala ě, care notează un e moale preiotat are de asemenea rol palatalizant, înmuind consoana precedentă: děda bunic se pronunță [ďeda]. Un diftong are aproximativ aceeași lungime ca o vocală lungă, prin urmare, uneori, în timpul flexiunii, o vocală lungă poate alterna cu un diftong: vítr, gen. větru vânt ; sníh, gen. sněhu zăpadă etc. Majoritatea consoanelor limbii cehe nu pun probleme de pronunție românilor; consoanele moi ď, ť, ň, respectiv grafiate d, t, n înainte de vocalele i, ě se pronunță similar pronunției din graiurile ardelenești și bănățene. Consoana h, simbol IPA ɦ, notează un fonem gutural, provenit din g; ca atare, toate cuvintele cehe de origine veche slavă nu conțin g ci h, de exemplu hora munte (în alte limbi slave gora munte sau pădure ), hořet a arde (goreti, gorěti în alte limbi slave) etc. Este o consoană sonoră care, în fața unei vocale palatalizante (i, e, ě) se transformă în z, de exemplu Praha, v Praze Praga, la Praga etc. Aceeași consoană se întâlnește în slovacă, în ucraineană și în bielorusă. Consoana românească h este notată în cehă ch; în dicționare, cuvintele care început cu această consoană sunt plasate imediat după litera h. Litera j notează, ca totdeauna în limbile slave, semivocala i. Atunci când se află la început de cuvânt, fiind urmată de secvențe consonantice, nu se pronunță, de exemplu jméno [méno] nume, jho [ho] jug (și figurat). Secvența j inițial urmat de o consoană sau de o succesiune de consoane este foarte rară în ceha contemporană. În gramaticile cehe, j este considerat consoană moale. Grupurile ke, ki notează totdeauna secvențe cu k dur, nu semipalatalizat, ca în română. Ca atare, forme precum kedluben gulie, kisna, kysna casetă (colocvial) se pronunță cu k dur, nu ḱ, ca în română în forme precum chenar [ḱenar], chel [ḱel] etc.

198 Clasificarea limbilor slave Consoana ř, simbol fonetic r sau, în transcrierile mai vechi, ɽ, se pronunță ca un r și ž (rom. j) pronunțate simultan. Această consoană se întâlnește numai în limba cehă. Lichidele l și r pot forma silabă, comportându se ca vocale: vlk lup, smrt moarte etc. Pronunția se realizează rulând cele două consoane, pentru a nu rezulta vocala neutră închisă î (simbol IPA ɨ), cum există tendința la românii care studiază limba cehă. Lichida r are același rol și în limbile slave de sud vest, sârba croata și slovena. De asemenea, în slovacă, unde l și r pot fi scurte și lungi (vezi mai jos subcapitolul dedicat limbii slovace). Prepozițiile se pronunță sudat cu substantivul, cu adjectivul oricu pronumele care urmează, formând un tot unitar și, ca atare, preluând și accentul: tebe pe tine, dívám se na tebe mă uit la tine, secvență în care na tebe se pronunță [natebe]. Verbul Verbul ceh a simplificat mult paradigma din slava veche, având doar 3 timpuri: prezent, trecut și viitor. Verbele perfective au doar două forme: prezent (adesea cu sens de viitor) și trecut. Condiționalul din ceha contemporană are numai prezent, forma de trecut fiind învechită și apărând doar în textele clasice, rar în textele contemporane. Diateza pasivă este, de asemenea, specifică numai cehei scrise, în limba contemporană vorbită fiind practic nefolosită. Verbul auxiliar este být a fi și, rar în ceha contemporană, varianta sa iterativă bývat, care apare numai în texte în cazul condiționalului trecut, dispărut din limba vorbită. Ca și alte limbi din grupul occidental și răsăritean, ceha a dezvoltat un puternic sistem aspectual, cu tendința spre conturarea și consolidarea a trei aspecte: imperfectiv (simplu), imperfectiv iterativ (care indică acțiuni repetate ori repetabile) și perfectiv (vezi alte discuții la Paliga 2010: 101 ș.u.). Redăm în continuare, sinoptic, flexiunea verbului být ca verb predicativ și ca verb auxiliar. Ca și alte limbi slave, participiul trecut activ, care folosește la formarea timpului trecut, are forme pentru masculin, feminin și neutru, singular și plural, așadar 6 forme. În continuare, prezentăm formele de masculin și de feminin, pentru a nu încărca tabela. Imediat mai jos, vom prezenta o tabelă cu toate cele trei genuri, la singular și la plural. 171

199 Studiul comparativ al limbilor slave Pers. I (první osoba) II (druhá osoba) III (třetí osoba) Pers. I (první osoba) II (druhá osoba) III (třetí osoba) být (prezent) jsem jsi (seš 1 ) je není 2 jsme jste jsou být (trecut) byl / byla jsem byl / byla jsi (byls / bylas 1 ) byl / byla 3 byli / byly jsme byli / byly jste byli / byly 3 jít 4 jet šel / šla jsem jel / jela jsem šel / šla jsi jel / jela jsi šel / šla 3 jel / jela šli / šly jsme jeli / jely jsme šli / šly jste jeli / jely jste šli / šly 3 jeli / jely mluvit a vorbi mluvil / mluvila jsem mluvil / mluvila jsi mluvil / mluvila mluvili / mluvily jsme mluvili / mluvily jste mluvili / mluvily dělat a face dělal / dělala jsem dělal / dělala jsi (dělals / dělalas 1 ) dělal / dělala dělali / dělaly jsme dělali / dělaly jste dělali / dělaly 1 Forme colocviale 2 Negația este totdeauna ne. Atunci când precedă formele verbului být care încep cu j, acest fonem se pronunță: jsem [sem] dar nejsem [nei sem]. Forma de negativ, pers. a III a singular este není, cu al doilea n pronunțat moale, [ň]. 3 La persoana a treia, singular și plural, timpul trecut (minulý čas), nu se mai folosește auxiliarul, ci numai participiul trecut activ. 4 A merge pe jos, respectiv a merge cu un vehicul (inițial a merge pe cal sau a merge tractat de cal, cf. german gehen v. fahren). Participiul trecut activ al verbului jít este neregulat. Formele de participiu trecut activ ale verbelor citate mai sunt: Singular Plural M F N M an. M inan. F N být byl byla bylo byli byly byly byla jít šel šla šlo šli šly šly šla mluvit mluvil mluvila mluvilo mluvili mluvily * mluvily mluvila dělat dělal dělala dělalo dělali dělaly * dělaly dělala * Formele mluvily, dělaly apar în cazul personificărilor, de exemplu domy mluvily o dávných časech casele vorbeau despre timpurile trecute. 172

200 Clasificarea limbilor slave Viitorul se formează su formele specifice ale verbului být urmat de infinitivul verbului, de exemplu: být (viitor) budu budeš bude budeme budete budou pracovat singular budu pracovat budeš pracovat bude pracovat plural budeme pracovat budete pracovat budou pracovat mluvit budu mluvit budeš mluvit bude mluvit budeme mluvit budete mluvit budou mluvit dělat budu dělat budeš dělat bude dělat budeme dělat budete dělat budou dělat Condiționalul se formează cu ajutorul formelor specifice ale auxiliarului být și cu participiul trecut activ al verbului. Condiționalul trecut nu se mai folosește în limba vorbită, dar este folosit în texte být (prezent) byl bych byla bych byl bys byla bys byl by byla by byli bychom (bysme 1 ) byly bychom (bysme) byli byste byly byste byli by byly by být (trecut) singular byl bych býval byla bych bývala byl bys býval byla bys bývala byl by býval byla by bývala plural byli bychom bývali byly bychom bývaly byli byste bývali byly byste bývaly byli by bývali byly by bývaly mluvit (prezent) mluvil bych mluvila bych mluvil bys mluvila bys mluvil by mluvila by mluvili bychom mluvily bychom mluvili byste mluvily byste mluvili by mluvily by mluvit (trecut) byl bych mluvil byla bych mluvila byl bys mluvil byla bys mluvila byl by mluvil byla by mluvila byli bychom mluvili byly bychom mluvily byli byste mluvili byly byste mluvily byli by mluvili byly by mluvily 1 Formă colocvială (obecná čeština), vezi finalul acestui subcapitol privind definiția limbii cehe colocviale. 173

201 Studiul comparativ al limbilor slave Clasele de conjugare Verbul ceh se împarte în cinci conjugări, numite clase de conjugare (slovesné třídy) în gramaticile limbii cehe. Spre deosebire de limba română și de alte limbi romanice, împărțirea pe conjugări nu se face după forma de infinitiv, ci după desinențele persoanei a III a singular; apoi, în funcție de modul de formare a temelor prezentului și trecutului, există câteva subcategorii (sau paradigme). Conjugarea Conjugarea I (1. třída) Conjugarea II (2. třída) Conjugarea III (3. třída) Conjugarea IV (4. třída) Conjugarea V (5. třída) Elementul definitoriu la pers. a III a singular desinența este e, neprecedată de n sau de jdesinența este -n-e desinența este -j-e desinența este -í desinența este -á Exemple tipice frecvente nést nese, lézt leze, téct/téci teče, zvát zve, zavřít zavře, kázat káže tisknout tiskne, sednout sedne, padnout padne, počít počne, vinout vine krýt kryje, mýt myje, žít žije, hrát hraje; kupovat kupuje prosit prosí, trpět trpí, sedět sedí, ležet leží, vodit vodí, házet hází dělat dělá, sedat sedá, běhat běhá, hřímat hřímá, chovat chová Traducerea formelor din coloana a III-a. I I: a duce, a purta; a (se) târî; a curge (și fig.); a chema; a închide; a predica (kazatel predicator ) II: a apăsa, a presa; a se așeza (~ sedět a fi așezat ); a cădea; a concepe (un copil); a înfășura III: a acoperi; a spăla; a trăi; a (se) juca, a cânta la un instrument muzical; a cumpăra IV: a ruga (ceva pe cineva); a suferi, a îndura; a fi așezat (cf. sednout mai sus); a sta întins; a conduce, a îndruma undeva; a arunca V: a face; a fi așezat, a se așeza (undeva, eng. to settle); a fugi; (fig.) a face un zgomot asurzitor, a urla; a crește (un copil) 174

202 Clasificarea limbilor slave Verbele neregulate sunt, după unii autori, 4 (být jsem a fi ; jíst jím a mânca ; vědět vím a ști 2 și chtít chci a vrea, a dori ), după alți autori 10, deci încă 6: jít jdu, šel a merge pe jos ; jet jedu, jel a merge cu un vehicul (inițial a merge tras de cal ); spát spím, spal a dormi ; stát stojím, stál 1. a sta în picioare ; 2. a costa (despre prețuri) ; bát se bojím se, bál se (cu genitivul) a se teme de cineva / de ceva, a-i fi teamă de cineva / de ceva ; mít mám, měl a avea ; cu sens modal a trebui, a se cuveni să; a urma să. Tot zece verbe neregulate înregistrează și Dicționarul ceh-român, publicat în anul 1967, sub redacția lui Jiří Felix. În această lucrare, din motive didactice, verbele sunt grupate în 6 grupe flexionare, nu 5, cum este uzual în gramaticile cehe. Flexiunea nominală În cursul evoluției, limba cehă a dezvoltat un bogat sistem nominal, cu numeroase paradigme și subgrupe flexionare. Vom cita mai jos doar câteva exemple, extrase din paradigmele frecvente. Ceha diferențiază, asemeni multor altor limbi slave, animatul de inanimat în cazul substantivelor masculine. În cursul flexiunii, apar numeroase schimbări fonetice, atunci când, după anumite consoane, se află vocale palatalizante, de regulă e, ě și i, care sunt desinențe specifice pentru locativ (unele paradigme de masculin și de feminin) și plural masculin animat. Acestea sunt: h > z druh coleg, partener > druzi (forma druh 2 fel, tip se flexionează după modelul masculin inanimat) ch > š hoch băiat > hoši k > c rolník fermier, țăran > rolníci r > ř bratr frate > bratři Prima serie cuprinde paradigmele cele mai uzuale, care acoperă circa 75 % dintre substantivele masculine. 2 Limba cehă are trei verbe care se traduc a ști, a cunoaște ; celelalte două sunt znát, znám a cunoaște, a ști din vedere, vizual (znám ho îl știu, îl cunosc ) și umět, umím a ști, a se pricepe (la ceva), a fi capabil (să facă ceva) (umím česky știu ceha ). 175

203 Studiul comparativ al limbilor slave 176 Singular N G D A V L I plural N G D A V L I animat paradigma dură had șarpe hada hadu hadovi hada hade! hadu hadovi hadem hadi hadové hadů hadům hady hadi hadové hadech hady paradigma moale muž bărbat; soț muže muži mužovi muže muži! muži mužovi mužem 1) muži mužové mužů mužům muže muži mužové mužích muži inanimat paradigma dură hrad castel hradu hradu hrad hrade! hradě hradu hradem hrady hradů hradům hrady hrady hradech hrady paradigma moale stroj unealtă stroje stroji stroj stroji! stroji strojem stroje strojů strojům stroje stroje strojích stroji paradigma imparisilabică pramen izvor pramene pramenu prameni pramenu pramen prameni! prameni pramenu pramenem prameny pramenů pramenům prameny prameny! pramenech prameny

204 Clasificarea limbilor slave Paradigme speciale, care reflectă aproximativ 25 % dintre substantive. Acestea sunt numai animate. N G D A V L I N G D A V L I předseda președinte předsedy předsedovi předsedu předsedo! předsedovi předsedou předsedové předsedů předsedům předsedy předsedové! předsedech předsedy soudce judecător soudce soudci soudcovi soudce soudce! soudci soudcovi soudcem soudci soudcové soudců soudcům soudce soudci! soudcové! soudcích soudci Singular kníže prinț knížete knížeti knížete kníže! knížeti knížetem plural knížata knížat knížatům knížata knížata! knížatech knížaty příbuzný * rudă příbuzného příbuznému příbuzného příbuzný! příbuzném příbuzným příbuzní příbuzných příbuzným příbuzné příbuzní! příbuzných příbuznými krejčí * croitor krejčího krejčímu krejčího krejčí! krejčím krejčím krejčí krejčích krejčí krejčím krejčí krejčí! krejčích krejčími Paradigmele flexionare příbuzný și krejčí urmează îndeaproape flexiunea adjectivelor (vezi mai jos). Vezi mai jos și paradigma příbuzná rudă (de gen feminin, cf. příbuzný). 177

205 Studiul comparativ al limbilor slave N G D A V L I N G D A V L I Paradigme ale substantivelor de gen neutru město oraș města městu město město! městě (městu) městem města měst městům města města! městech městy datum dată data datu datum datum! datu datem data dat datům data data! datech daty drama dramatu dramatu drama drama! dramatu dramatě dramatem dramata dramat dramatům dramata dramata! dramatech dramaty Singular moře mare moře moři 1) moře moře! moři mořem plural moře moří mořím moře moře! mořích moři zvíře animal zvířete zvířeti zvíře zvíře! zvířeti zvířetem zvířata * zvířat zvířatům zvířata zvířata! zvířatech zvířaty břemeno břímě sarcină, povară břemena břemene břemenu břemeni břemeno bříme břemeno! břemenu břemeni břemeně břemenem břemena břemen břemenům břemena břemena! břemenech břemeny nádraží gară nádraží nádraží nádraží nádraží! nádraží nádražím nádraží nádraží nádražím nádraží nádraží! nádražích nádražími * Ceha (și alte limbi slave) poate avea substantive de gen neutru care se referă la ființe, de regulă la ființe pe cale de maturizare. În română, animal, pl. animale și suflet, pl. suflete reprezintă situații excepționale, neutrul denotând aproape exclusiv, obiecte. 178

206 Clasificarea limbilor slave Paradigme de gen feminin. Acestea nu diferențiază categoria animat ~ inanimat. N G D A V L I Singular žena femeie ženy ženě ženu ženo! ženě ženou židle scaun židle židli židli židle! židli židlí tvář față tváře tváři tvář tváři! tváři tváří kost os kosti 1) kosti kost kosti! kosti kostí příbuzná * rudă příbuzné příbuzné příbuznou příbuzná! příbuzné příbuznou průvodčí femeie-ghid průvodčí průvodčí průvodčí průvodčí! průvodčí průvodčí N G D A V L I ženy žen ženám ženy ženy! ženách ženami židle židlí židlím židle židle! židlích židlemi tváře tváří tvářím tváře tváře! tvářích tvářemi 1) kosti kostí kostem kosti kosti! kostech kostmi příbuzné příbuzných příbuzným příbuzné příbuzné! příbuzných příbuznými průvodčí průvodčích průvodčím průvodčí průvodčí! průvodčích průvodčími * Vezi mai sus și paradigma příbuzný rudă (bărbat și generic) : mám příbuzné v Česku am rude în Cehia. 179

207 Studiul comparativ al limbilor slave Flexiunea adjectivelor a. adjective terminate la nominativ singular în ý N G D A V L I Masculin veselý singular Neutru veselé veselého veselému veselého (anim.) veselé veselý (inanim.) = N veselém veselým Feminin veselá veselé veselé veselou veselé veselou Masculin veselí (anim.) plural Neutru veselá veselé (inanim.) veselých veselým veselé veselá = N veselých veselými Feminin veselé veselé b. adjective terminate la nominativ singular în í N G D A V L I singular Masculin Neutru moderní moderního modernímu moderního (anim.) moderní moderní (inanim.) = N moderním moderním Feminin moderní moderní moderní moderní moderní plural Toate genurile moderní moderních moderním moderní = N moderních moderními 180

208 Clasificarea limbilor slave Limba cehă colocvială Limba cehă are o situație aparte în cadrul limbilor slave. Pe lângă limba literară, inclusiv varianta sa vorbită în mediile academice, în școli, la radio și la televizor există o așa numită obecná čeština, aproximativ cehă populară. Mult timp, această variantă a limbii cehe a fost un fel de domeniu de neatins, neexistând lucrări dedicate acestei variante a limbii care, totuși, este cea mai folosită! Situația a fost sintetizată de Vacek 1998, fiind pînă azi una dintre extrem de puține lucrări dedicate limbii cehe colocviale (așa cum o prezintă însuși autorul). 3 O situație oarecum similară, dar din alte cauze, se întâlnește și în cazul limbii slovene (vezi mai sus). Limba cehă colocvială se remarcă prin: simplificarea unor paradigme flexionare nominale sau prin extinderea desinenței -ama, -ema, inițial pentru dual, la instrumental plural, indiferent de paradigma flexionară: s těma studentama, s těma studentkama în loc de s těmi studenty, s těmi studentkami etc. Extinderea desinenței adjectivale -ý pentru neutru singular, în loc de -é, și folosirea desinenței -ej în loc de -ý pentru masculin singular: dobrej kluk în loc de dobrý kluk; pěkný město pentru pěkné město etc. Aceeași desinență -ý se folosește pentru adjective la nominativ și acuzativ plural, în loc de -á în limba literară: pěkný města pentru pěkná města. Diftongarea ý > ej, motýl > motejl fluture și evoluția é > í: létat lítat (ultima formă a fost deja acceptată și în limba literară). Extinderea consoanei v înaintea cuvintelor care încep cu vocala o, ca în sorabă (vezi mai jos), von, vona pentru on, ona el, ea, vokno pentru okno fereastră etc. Nu se supune acestei reguli substantivul otec tată. Extinderea flexiunii verbale dure la pers. I sing. și a III a plural și la verbele din clasa a III a și din clasele I și II care au o consoană moale înainte desinenței de pers. I și a III a: piju, pijou (eu) beau, (ei) beau în loc de piji, pijí; pracuju, pracujou pentru pracuji, pracují (cum cere norma literară după o consoană moale). 3 Jindřich Vacek a fost lector de limba cehă la Catedra de limbi slave a Universității din București în perioada Între altele, vorbea foarte bine și limba română fiind, de altfel, unul dintre puținii cunoscători ai limbii și ai culturii române din Cehia. A publicat o serie de lucrări remarcabile pentru studiul limbii cehe, între care și o lucrare dedicată limbii cehe colocviale. 181

209 Studiul comparativ al limbilor slave În lexic, folosirea unor forme considerate inacceptabile pentru limba literară, cum ar fi furt pentru pořád mereu, continuu, baťoh, cu ť (t palatalizat) pentru batoh sac, rucsac, študent pentru student etc. Tendința ultimelor decenii este ca cele două variante, literară (inclusiv forma sa vorbită) și colocvială (obecná čeština), să fuzioneze gradual. Deja multe opere literare, preponderent piesele de teatru, romanele, dar și articole de presă, conțin pasaje întregi în ceea ce numim obecná čeština, deși această variantă nu este normată în scris, apărând variații grafice de la autor la autor. Procesul fiind în curs, având o dinamică accelerată începând cu 1990, nu îl putem analiza în detaliu. De altfel, există extrem de puține lucrări dedicate limbii cehe colocviale. Existența a două variante (ceha literară și ceha colocvială) continuă să fie o provocare pentru străinii care studiază limba cehă. Unii autori vorbesc de diglosie, fenomen care este mult mai pronunțat în Praga și în arealul învecinat decât în Moravia (Brno și arealul învecinat). 182

210 Clasificarea limbilor slave Limba slovacă În prezentarea sinoptică a limbii slovace, urmăm aici, mai ales, datele din Baláž, Darovec și Trebatická 1976; Stanislav 1977; diferențele dintre cehă și slovacă le prezentăm după lucrarea colectivă coordonată de Karlík, Nekula și Pleskalová 2002, mai ales p. 408 (p sunt dedicate limbii slovace). Fonetica Limba slovacă are un sistem fonetic mai bogat decât limba cehă. Slovaca nu are fonemul ř (simbol fonetic r sau ɽ), pe care slovacii și-l însușesc la fel de greu ca orice străin. Vocalele sunt lungi și scurte, lungimea fiind notată, ca în cehă, prin accent ascuțit, inclusiv pentru vocala u, pentru care nu se folosește niciodată simbolul deasupra. Pot fi scurte sau lungi și lichidele l și r când au funcție vocalică. Următoarele foneme se întâlnesc în slovacă, fiind absente în cehă: ä, se pronunță, în stilul elevat, ca un e deschis (de exemplu mäso, päť față de maso, pět din cehă); uzual, se pronunță ca e (anularea opoziției inițiale ä ~ e). Acest fonem este numai scurt, nu are variantă lungă. dz, care se pronunță împreună, ca un singur fonem, simbol IPA ʒ, de exemplu medza limită, margine. dž, simbol IPA ʒ, hádžem. ľ apare și în cehă, dar nemarcat grafic, uzual înaintea unei vocale palatalizante precum i sau ě. l și r cu rol vocalic poate fi scurt l sau lung ĺ, de exemplu dĺžeň; vŕšok, mŕtvy. ô notează diftongul u o, de exemplu ôsmy. O particularitate a limbii slovace este că, dacă în două silabe succesive, există inițial două vocale lungi sau un diftong și o vocală lungă, a doua vocală lungă se scurtează. De exemplu, pekný frumos, ľavý, stâng, dar čierny negru (diftongul ie are aceeași funcție ca o vocală lungă), mŕtvy (consoana lichidă lungă ŕ se comportă ca o vocală lungă, având rol vocalic) etc. Un fenomen invers, de lungire a unei vocale inițial scurte sau de diftongare (un diftong având aproximativ aceeași lungime ca o vocală lungă) are loc în unele secvențe flexionare, de exemplu la genitivul plural al unor paradigme feminine, unde desinența este zero (ca în cehă și în alte limbi slave): kniha, gen. pl. kníh ryba rýb 183

211 Studiul comparativ al limbilor slave mapa máp žena žien (diftongare după o consoană moale) čata čiat (diftongare după o consoană moale) poloha polôh (diftongare) srna sŕn (lungirea lichidei cu rol vocalic) vlna vĺn (lungirea lichidei cu rol vocalic) Dacă are loc o succesiune de două vocale lungi sau diftong urmat de o vocală lungă, nu se produce lungirea vocalei ori diftongarea, conform regulii prezentate mai sus: nížina nížin șes, regiune joasă mŕtvola mŕtvol cadavru záhrada záhrad grădină Accentul de intensitate este, ca în cehă și în sorabă, pe prima silabă. Sistemul fonetic slovac se poate rezuma astfel: vocale scurte vocale lungi IPA a á aː ä * Vocale o ó oː e é eː u ú uː i í iː sonore surde sonante ** b p m consoane v d f t n ň ď ť l z s ľ ž š r dz IPA ʒ c j dž IPA ǯ č ĺ IPA l ː g k ŕ IPA r ː h * IPA ɦ ch * IPA χ * Vocala ä nu are variantă lungă; consoana sonoră h nu are paralelă surdă, deși la final de cuvânt se asurzește la ch, care are însă alt punct de articulare; de asemenea, surda ch nu are paralelă sonoră cu aceeași articulație. Sistemul fonetic slovac are, așadar, asimetrii specifice, fenomen prezent și în alte limbi, în diverse situații. ** Gramaticile slovace diferențiază aceste sonante în vibrante (hrčivé) r, ŕ și cu rol silabic [r ]; laterale (bokové) l, ľ și cu rol silabic [l ]; nazalele m, n și alofonele lor. Fonemele [r] și [l] sunt clasificate ca lichide. 184

212 Verbul Clasificarea limbilor slave Limba slovacă are un sistem flexionar verbal simplificat, asemănător limbii cehe. Timpurile verbale sunt prezent, viitor, trecut și, rar, mai mult ca perfect. Tradițional, se consideră că verbele au două teme, a infinitivului și a indicativului prezent. Există 6 clase flexionare (conjugări) și o a șaptea, reprezentată de verbele neregulate. Pentru cehă, împărțirea tradițională este, cum arătam, în 5 clase flexionare și o a șasea reprezentată de verbele neregulate. Împărțirea tradițională urmează tot desinența persoanei a III-a singular indicativ: I. Desinența -ie, dar nu desinența -ejú la pers. a III-a plural, vezi mai jos clasa a V-a. II. Desinența -e. III. Desinența -je. IV. Desinența -í. V. Desinența -á și -ie, iar la pers. a III-a plural -ajú sau -ejú. VI. Desinența -uje, iar la pers. a III-a plural -ujú. Această clasă cuprinde, mai ales, verbele terminate la infinitiv în -ovať; corespunde clasei III, subgrupa -ovat din cehă și tot clasa a VI-a din dicționarul lui Felix. Verbul auxiliar este, ca în cehă și în alte limbi slave, verbul byť a fi indicativ prezent som si je sme [zme] ste [sťe] sú Preterit și trecut singular bol, bola, bolo som bol, bola, bolo si bol, bola, bolo * plural boli sme boli ste boli * * La pers. a III-a, sing. și pl., nu se folosește auxiliarul byť. Viitor budem [buďem] budeš bude budeme budete budú Condițional bol(a) by som bol(a) by si bol(a) by boli by sme boli by ste boli by Cu excepția verbului auxiliar byť, desinențele personale ale indicativului sunt aceleași pentru toate clasele verbale, respectiv. persoana singular -m -š ø [zero] plural -me -te [ťe] -ú/-u -ia/-a 185

213 Studiul comparativ al limbilor slave Tabel sinoptic al indicativului prezent, cu infinitivul și preteritul (participiul trecut activ), care folosește la formarea trecutului I niesť a duce nies-o-l, nies-la nesiem nesieš nesie nesieme nesiete [...ťe 1 ] niesú II česať (sa) a (se) pieptăna čes-a-l(a) češem češeš češe češeme češete češú III biť a bate bil(a) singular bijem biješ bije plural bijeme bijete bijú 1 Vocala e înmoaie consoana precedentă, dacă e oclusivă. Alte verbe care se încadrează în aceste clase flexionare: I. brať, beriem a purta, a duce trieť, triem a freca minúť (sa) a trece (despre timp), a se scurge, a merge mai departe pe lângă ceva II. padnúť, padnem [padňem] a cădea žať, žnem [žňem] a culege roadele câmpului, a cosi, a secera (și sensuri figurate) III. siať, sejem a semăna IV. vidieť, vidím a vedea držať, držím a ține V. rozumieť, rozumiem a înțelege VI. Verbele în -ovať, numeroase, dat fiind că aici s-au încadrat neologismele recente. Corespunde clasei infinitivale în -ovat din cehă. Gramaticile slovace menționează și următoarele verbe atematice (vezi situația din slava veche): infinitiv byť a fi jesť vedieť a ști dať a da Prez. ind. pers. I som jem viem dám IV robiť a face robil(a) robím robíš robí robíme robíte robia Prez. ind. pers. III pl. sú jedia vedia dajú, col. dadia * * Tendința ultimelor decenii a fost de a conjuga acest verb după clasa V, modelul volať. V volať a chema volal(a) volám voláš volá voláme voláte volajú VI kupovať a cumpăra Preterit kupujem kupuješ kupuje kupujeme kupujete kupujú bol, bola, bolo etc. jedol vedel dal, dala 186

214 Clasificarea limbilor slave Verbele neregulate citate în gramatici sunt 10 (cf. situația din cehă, după unii autori 4, după alți autori maxim 10). infinitiv chcieť a dori ísť a merge prísť a sosi vyjsť a ieși nájsť a găsi stáť a fi, a sta stať sa a deveni báť sa a se teme môcť a putea vziať a lua * În acest caz, se aplică regula scurtării celei de a doua vocale, dacă în silaba precedentă este o vocală lungă ori un diftong. Sfera nominală Prez. ind. pers. I chcem idem [iďem] prídem vyjdem nájdem stojím stanem sa bojím sa môžem vezmem Prez. ind. pers. III pl. chcú Față de limba cehă, slovaca are o flexiune nominală simplificată, deci cu mai puține paradigme flexionare. Vocativul, deși marcat morfologic, are în general forma nominativului. Flexiunea masculină diferențiază, ca și alte limbi slave, substantivele animate de cele inanimate. Substantivele masculine și neutre idú prídu * vyjdú nájdu * stoja stanú sa boja sa môžu * vezmú Preterit chcel išiel, išla prišiel, prišla vyšiel, vyšla našiel, našla stál stal sa bál sa mohol, mohla vzal N G D A V masculine stejar băiat erou mașină copac singular animat inanimat hrdina chlap stroj husita chlapa chlapovi chlapa chlap! hrdinu hrdinovi hrdinu hrdina! dub strom duba stromu dubu dub = N stroja čaju stroju stroj = N oraș mesto mesta mestu mesto [dievčatko!] inimă srdce srdca srdcu srdce = neutre sănătate zdravie zdravia zdraviu zdravie = N fată dievča dievčaťa dievčaťu dievča = N 187

215 Studiul comparativ al limbilor slave L I N G D A V L I o chlapovi chlapom chlapi priatelia dedovia chlapov chlapom chlapov chlapi! o chlapoch chlapmi majstrami o hrdinovi hrdinom hrdinovia husiti hrdinov hrdinom hrdinov hrdini! o hrdinoch o duboch o strojoch hrdinami husitmi o dube o jazyku dubom duby dubov dubom duby dubmi stromami = N v meste o stroji mlieku ( lapte ) strojom mestom plural mestá stroje krídla aripi strojov strojom stroje strojmi koncami miest mestám krídlam mestá [dievčatká] v mestách na krídlach mestami o srdci srdcom srdcia pľúca sŕdc pľúc polí srdciam pľúcam srdcia = N o srdciach pľúcach srdcami o zdraví zdravím zdravia zdraví zdraviam zdravia = N o zdraviach zdraviami o dievčati dievčaťom dievčatá dievčence dievčat dievčeniec dievčatám dievčatá dievčence dievčatá dievčence o dievčatách o dievčencoch dievčatami dievčencami a. După modelul chlap băiat se flexionează și alte substantive, cu observația că la nominativ plural au alte desinențe: priateľ priatelia; dedo dedovia; subst. majster are la instrumental plural desinența -ami, cu vocala -a- intercalată pentru a ușura pronunția, iar vocala e din silaba finală la nominativ, devenită prefinală la instrumental, sincopează. Fenomenul sincopării vocalei neaccentuate apare și în alte limbi slave, inclusiv în cehă. Substantivele proprii de tip Janko se flexionează tot după modelul chlap, fără formele de plural, desigur. După modelul chlap se flexionează: syn fiu, prezident președinte (de țară), Slovák slovac și alte etnonime, nume de persoane ca Andrej, Július, Herodotos, Archimedes, care au la genitiv Herodota, Archimeda etc. cu sincopa lui e cuvinte precum otec tată, gen. otca; cu sincopa vocalei o forme precum orol șoim, gen. orla; kôň koňa cal (se scrie însă na koni, deoarece vocala i are rol de înmuiere a consoanei precedente, deci diacriticul ˇ nu se mai notează deasupra consoanei n); vták pasăre ; vlk lup ; pes psa câine. Desinența de plural -ia o au cuvintele: terminate la nom. sing. în -an: Slovan Slovania slav ; mešťan mešťania orășean ; kresťan kresťania creștin etc. 188

216 Clasificarea limbilor slave terminate în -teľ [pronunțat ťeľ]: priateľ priatelia [l se pronunță tot înmuiat, fiind urmat de vocala i, chiar dacă înmuierea nu e marcată grafic]; učiteľ učitelia profesor, învățător etc. unele substantive în -ič: rodič rodičia părinte ; dedič dedičia moștenitor ; vodič vodičia conducător, șofer (sensul inanimat conductor electric etc. se flexionează după modelul inanimat); holič holičia frizer, coafor etc. câteva substantive precum brat bratia frate ; host hostia oaspete, musafir ; sused susedia vecin etv. b. După modelul hrdina erou se flexionează câteva substantive de gem masculin care la nominativ singular au desinența -a: predseda președinte (ale unei instituții) ; správca administrator, curator ; vodca ghid ; sudca judecător etc. Substantivele terminate în -ita, -ista la nom. sing. au desinența de pl. -i: husita husiti; žurnalista žurnalisti; humanista humanisti etc. Adjective și pronume Flexiunea adjectivelor și pronumelor urmează, în linii mari, tipul de flexiune din cehă și din alte limbi slave occidentale, cum ar fi polona ori soraba. De exemplu, și aici întâlnim adjective de model tare și de model moale, de exemplu pekný, -á, -é frumos, cf. ceh pěkný, -á, -é) și, respectiv, cudzí, cudzia, cudzie străin cf. ceh cízí. 189

217 Studiul comparativ al limbilor slave b. Grupul luzacian 1 Alt grup vest-slav este reprezentat de sorabi, sorbi sau sârbi luzacieni, locuitori din regiunea Serbja sau Serby, din Lusatia (Lusacia, Luzacia), o regiune de la frontiera germano-polonă. Soraba sau sârba luzaciană are două forme literare, numite soraba superioară (sau sârba luzaciană superioară) și soraba inferioară (sau sârba luzaciană inferioară). În soraba superioară, Serby este folosit ca toponim, cu referire la regiunea unde se vorbește idiomul luzacian respectiv, în timp ce Łužica este regiunea. Serbja se referă la cei care se consideră sorabi sau sârbi (luzacieni). În soraba inferioară, există un singur cuvânt, Serby. Asocierea etimologică dintre acest etnonim, reprezentând un grup slav care nu și-a constituit o limbă de stat, și sârbii balcanici nu poate fi întâmplătoare. Sârbii balcanici vor fi fost acei sârbi albi (Beli Srbi) sau protosârbi care, la un moment dat, s-au separat de strămoșii sorbilor (sau sârbilor lusacieni). Migrația spre sud este databilă pe la începutul secolului VII, după anul 610. Sorbii sau sârbii lusacieni s-au așezat de- a lungul râurilor Elba, Spree și Neisse (Neiße, ceh Nisa, polon Nysa 2 ). Subgrupul luzacian are două ramuri, superior sau de sus și inferior sau de jos. Acești termeni sunt folosiți de străini, nu de sorabi, care se numesc pe sine sârbi, adică serbski sau serbsce (în Soraba superioară). Atunci când, din rațiuni de precizie, trebuie făcută distincția, termenii folosiți sunt hornjoserbsce vs. delnjoserbsce în soraba superioară și górnoserbski vs. dolnoserbski în soraba inferioară. Prezentarea sinoptică preia datele după Vacek 1986, având completările și corecturile datorate lui Eduard Werner. Materialele accesibile pentru această analiză sinoptică sunt sensibil mai numeroase pentru soraba superioară, ca atare vom prezenta în primul rând această variantă. Facem acest lucru din motive practice, urmând ca, în final, să completăm datele și cu cele privind soraba inferioară. 1 Paginile dedicate limbii sorabe au fost revizuite și corectate de prof. dr. Eduard Werner, Universitatea din Leipzig, Institutul de Studii Sorabe. 2 Vechi hidronim indo-european, dificil de spus dacă de origine slavă ori germanică, cf. orașul Niš la sud de Dunăre, în Serbia, antic Naissos; râul pe care este așezat orașul este Nišava. 190

218 Clasificarea limbilor slave Soraba superioară Fonetica Vom prezenta aici doar diferențele față de limba polonă și, dacă e cazul, față de cehă și de slovacă, soraba având elemente apropiate de ambele grupe lingvistice slave occidentale. e este deschis și închis, de asemenea o este deschis și închis. Deschiderea vocalei nu se notează în scris, nici chiar în manuale ori în dicționare. ě se pronunță închis, aproximativ ca în fr. é, înaintea consoanelor palatale, de exemplu běžeć. Altfel, este mai deschis și uneori mai degrabă apropiat de pronunția germană a grupului ir în mir. În limbajul colocvial, pronunția este similară fonemului redat prin polon y, simbol fonetic ɨ (rom. î, â). ó este închis (în polonă este pronunțat u) ł și w redau același fonem ʊ (englez w) ć și č se pronunță la fel în soraba contemporană Secvența n + ě, i se pronunța inițial înmuiat, ca polon ń. În limba contemporană, înmuierea s-a neutralizat, astfel că pronunția este similară grupului ne. ń se pronunță ca n preiotat, j+n. r se pronunță lichid, ca în română, sau uvular, ca în germană. Tendința din ultimele decenii este ca r uvular să dispară, noile generații nu îl mai pronunță. ř, care notează un sunet specific în cehă, se pronunță š (rom. ș). Grupul tř este adesea pronunțat s [bratřa, tři, třěcha, třo], altfel š (rom. ș). h se pronunță ca german h, fiind apropiat de ceh h, dar numai la început de cuvânt înaintea unei vocale. În celelalte poziții, pronunția este fie j (iot) sau zero, la nivel colocvial uneori w (ʊ). ch se pronunță ca în română; la început de cuvânt, se pronunță aspirat k h sau, cel mai adesea în limba contemporană, ca fonemul redat prin litera k. 191

219 Studiul comparativ al limbilor slave Accentul este de intensitate și se află, aproape totdeauna, pe prima silabă, ca în cehă și în slovacă. În cuvintele împrumutate, mai ales din germană, poate fi și pe altă silabă. Accentul este notat grafic doar în manuale și în dicționare, nu și în textele uzuale. Vocalele e și i au rol palatalizant, respectiv înmoaie consoana precedentă atunci când reflectă *e 2 care conduce la a doua palatalizare slavă. Cele mai uzuale cazuri apar în timpul flexiunii, mai ales în flexiunea nominală la locativ. Câteva exemple: a. la genul masculin și la genul neutru d > dź: hród > w hrodźe castel/la castel t > ć: hat > w haće în heleșteu b > bj: dub > na dubje stejar p > pj: stołp > na stołpje pe coloană ł > l: doł > w dole în vale r > rj: dwór > na dworje curte w > wj: kěrchow > na kěrchowje în cimitir (din german Kirchhof) m > mj: dom > w domje în casă n > nj: Budyšin > w Budyšinje (nume de localitate) b. la genul feminin k > c: studentka > wo studentce despre studentă h > z: kniha > wo knize despre carte ch > š: mucha > wo muše despre muscă tr > tř: sotra > wo sotře despre soră Verbul Soraba are trei numere, singular, dual și plural, situație prezentă între limbile slave moderne și în slovenă. Ca atare, pronumele, substantivul și verbul reflectă această situație. Verbele być a fi, hić a merge, chcyć a vrea, měć a avea, dać a da, jěsć a mânca 192

220 Clasificarea limbilor slave pronumele być hić chcyć měč dać jěsć singular 1 ja sym du chcu mam dam jěm 2 ty sy dźeš chceš maš daš jěš 3 m. wón f. wona n. wono je dźe chce ma da jě plural 1 my smy dźemy chcemy mamy damy jěmy 2 wy sće dźeće chceće maće daće jěsće 3 m. anim., personal woni celelalte: wone su du, dźeja chcedźa maja dadźa jědźa dual 1 mój smój dźemoj chcemoj mamoj damoj jěmoj 2 3 wój m. anim și persoane: wonaj wonej staj, stej dźetaj dźetej chcetaj chcetej mataj matej dataj datej jěstaj jěstej La pers. a III- a dual, sunt posibile două forme. Conform gramaticilor tradiționale, prima se folosește pentru masculin sau dacă se referă la grupuri mixte în care se face referire la cel puțin o persoană de sex masculin în subiectul propoziției. Tendința ultimelor decenii este ca cele două forme să se folosească alternativ, unele graiuri sorabe au numai varianta cu - ej, alte le au pe ambele, fără nicio diferență în uz. Student a ratar staj z Łužicy acel student și acel țăran sunt din Luzacia, dar azi și Student a ratar stej z Łužicy Alena a Alina stej z Rumunskeje Alena și Alina sunt din România, dar și Alena a Alina staj z Rumunskeje Soraba continuă, de fapt, dualul protoslav, situația fiind similară celei din slovenă (vezi mai sus) care, de asemenea, are aceeași formă pentru pers. II și III dual. Slava veche avea terminații diferențiate la dual, respectiv ě, ta, te. 193

221 Studiul comparativ al limbilor slave Negația nje (folosită cu verbul hić este njej) se scrie înaintea formei verbale împreună cu aceasta: njejsym, njejsy, njeje etc. Soraba are, de altfel, trei negații: 1. Dacă nu este opus al lui da, negația este ně: Móžeš serbsce? haj/ně știi sârba luzaciană? da/nu. 2. Dacă negația este legată de forma verbală, atunci este nje-, cu verbul być este njej-, cu verbul měć a avea este ni- : nimam, iar cu verbul chcyć a dori, a vrea este no- : nochcu. 3. Dacă în răspuns este omis verbul, dar apare subiectul ori complementul, atunci se folosește nic: Móže Jan serbsce? Ně, Jan nic / Ně, serbsce nic. Jan știe sârba luzaciană? Nu, nu știe. În această secvență, afirmația este ju (ba) da : Ty njemóžeš serbsce? Ju, móžu! tu nu știi sârba luzaciană? ba da, știu. Conjugarea verbelor Verbele sorabe se împart în 4 conjugări (clase): a. terminate la pers a 3- a sing. în -e: móc a putea, a ști b. terminate în -i: rěčeć a vorbi c. terminate în -a la pers. a 3- a singular: pytać a întreba d. terminate la infinitiv în -ować: nakupować a cumpăra móc móžu móžeš móže móžemy móžeće móža, móžeja móžemoj móžetaj, móžetej rěčeć singular rěču rěčiš rěči plural rěčimy rěčiće rěča dual rěčimoj rěčitaj, rěčitej pytać pytam pytaš pyta pytamy pytaće pytaja pytamoj pytataj pytatej nakupować nakupuju nakupuješ nakupuje nakupujemy nakupujeće nakupuja nakupujemoj nakupujetaj nakupujetej 194

222 Clasificarea limbilor slave Timpurile trecute Timpul trecut cel mai folosit este perfectul compus, format cu verbul auxiliar być a fi, procedeu întâlnit în toate limbile slave. Este singurul timp uzual în soraba colocvială. Limba literară folosește, din ce în ce mai rar, și alte trei timpuri: imperfectul (mai ales pentru verbele imperfective), aoristul (specific verbelor perfective) și mai mult ca perfectul. Sinoptic, timpurile se formează astfel: Perfectul compus: din prezentul indicativ al verbului auxiliar być și participiul trecut activ al verbului de conjugat. În gramaticile moderne, nu mai este numit astfel, ci forma în - ł (englez ł-form). Are forme pentru cele trei genuri la singular și câte una pentru plural și pentru dual. Exista și o variantă veche la plural, de forma pisałe, care se folosea pentru feminin și neutru, dar a dispărut din limba vorbită. De exemplu, verbul činić a face, a realiza se flexionează astfel la perfectul compus: Imperfectul: pisać a scrie pisach scriam Aoristul: pisać napisać (perechea perfectivă) napisach am scris, scrisei De fapt, există un singur timp trecut, în funcție de clasa aspectuală a verbului. Mai mult ca perfectul (plusquamperfectum) se construiește din formele specifice de aorist ale verbului być și participiul trecut activ al verbului de conjugat: běch napisał, běch pisał. auxiliarul być perfect/plusperfect/condițional m f n singular činił činił činił sym/běch/bych sy/bě(še)/by je/bě(še)/by činiła činiła činiła činiło činiło činiło plural smy/běchmy/bychmy sće/běšće/byšće su/běchu/bychu činili * dual smój/běchmoj/bychmoj staj/běštaj/byštaj stej/běštej/byštej činiłoj 195

223 Studiul comparativ al limbilor slave * Alternanța ł > l datorită rolului palatalizant al vocalei următoare i. În textele literare, poate apărea și varianta činiłe pentru orice alte forme decât masculin animat. În limba contemporană a dispărut însă. Aspectul Deși soraba superioară are, asemeni celorlalte limbi slave, verbe imperfective și perfective, în mod uzual acestea nu formează perechi aspectuale, detaliu care o diferențiază de celelalte limbi slave. În câteva cazuri, verbele considerate că formează o pereche aspectuală au sufixe, nu prefixe, diferite. Deși nu este o situație tipică, este posibil ca un verb precum započeć a începe să fie considerat perfectiv, iar în multe contexte, cum ar fi frazemele, nu este posibil să fie înlocuit cu un verb de alt aspect. Ca atare, aspectul este în soraba superioară mai degrabă o categorie lexico-semantică, nu una gramaticală. Asemenea detalii sunt importante pentru a ști cum să formezi preteritul, situație dificilă pentru vorbitorii nenativi singular budu pisać budźeš pisać budźe pisać plural budźemy pisać budźeće pisać budu / budźeja pisać dual budźemoj pisać budźetaj / budźetej pisać Începând cu sec. al XIX-lea, tendințele puriste au încercat să elimine viitorul analitic cu verbul budu în cazul verbelor perfective. Tentativa nu a avut succes și, cu un verb aflat pe prima poziție în propoziție (poziție emfatică), este singura posibilitate de a forma viitorul: zabyć to njebudu nu voi uita acest lucru Negația nje- se adaugă verbului auxialiar: njebudu pisać. Unele verbe imperfective formează viitorului cu ajutorul prefixului - po, fără ca aspectul verbal să se modifice: jědu do Budyšina pojědu do Budyšina wón dźe z Moniku wón póńdźe z Moniku 196

224 Clasificarea limbilor slave mam knihu - změju knihu Verbele care admit viitor sintetic sunt być, měć precum și toate verbele determinative de mișcare: wjezć, wjesć, jěć, hić, njesć, běžeć, lećeć, lězć. Rezumativ, cele trei timpuri trecute, azi rare, se conjugă astfel: Paradigma trecutului pentru verbele njesć (ipf., conj în -e), čitać (ipf., conj în -a), warić (ipf., conj în -i) și kupić (perf., conj în -i). Diferențele în cazul verbelor perfective și imperfective la conjugările în -a și în -e sunt doar la persoanele 2 și 3 singular, unde verbele imperfective au desinența -še, iar cele perfective au desinența zero. 197

225 Studiul comparativ al limbilor slave njesech njeseše njesechmy njesešće njesechu njesechmoj njeseštej/ njeseštaj čitachmy čitašće čitachu singular čitach čitaše čitachmoj čitaštej/čitaštaj warjach warješe plural warjachmy warješće warjachu dual warjachmoj warještej/ warještaj kupichmy kupišće kupichu kupich kupi kupichmoj kupištej/kupištaj Flexiunea nominală Soraba superioară diferențiază, asemeni majorității limbilor slave, categoriile gramaticale animat ~ inanimat la genul masculin. La singular, există categoria animat și persoană masculină la plural. La dual, limba literară exprimă noțiunea persoană de gen masculin, dar în limba cotidiană, în condițiile în care dualul este gradual înlocuit de plural, tendința generală este de a anula opoziția animat ~ inanimat sau opoziția personal ~ nepersonal. Prin urmare, avem: singular Widźu štom văd un pom Widźu wjelka văd un lup Widźu syna [îl] văd pe fiu[l meu] plural Widźu štomy văd pomii Widźu wjelki văd lupii Widźu synow [îi] văd pe fii[i mei] dual Widźu štomaj văd doi pomi 'I see (two) trees.' Widźu wjelkaj văd doi lupi 'I see (two) wolves.' Widźu synow [îi] văd pe cei doi fii ai mei (literar) Widźu synaj [îi] văd pe cei doi fii [ai mei] (colocvial) 198

226 Clasificarea limbilor slave N G D A V L I N G D A V L I N G D, L, I M animat muž muža mužej muža mužo wo mužu z mužom mužojo (muže) muži (mužow) mužam pers. muži nepers. psy wo mužach z mužemi mužej mužow mužomaj mužow M inanimat móst mosta mostej móst mosto na mosće pod móstom mosty mostow mostam mosty na mostach pod mostami mostaj mostow mostomaj mostaj singular město města městu město měst w měsće pod městom plural města městow městam města w městach z městami dual měsće městow městomaj měsće N polo pola polu polo polo na polu nad polom pola polow polam pola na polach mjez polemi poli polow polomaj poli žona žony žonje žonu žona wo žonje (ze) žonu žony žonow žonam žony wo žonach za žonami žonje žonow žonomaj žonje F pěseń, pěsnja pěsnje pěsni pěseń pěsnju wo pěsni z pěsnju pěsnje pěsnjow pěsni pěsnjam pěsnje wo pěsnjach mjez pěsnjemi pěsni pěsnjow pěsnjomaj pěsni 199

227 Studiul comparativ al limbilor slave Soraba inferioară Fonetica Vom prezenta aici doar elemente de diferențiere față de soraba superioară. e este deschis și închis, de asemenea o este deschis și închis situație identică celei din varianta superioară; ě se pronunță închis, aproximativ ca în fr. é, înaintea consoanelor palatale, de exemplu běžeć. Altfel, este mai deschis și uneori mai degrabă apropiat de pronunția germană a grupului ir în mir. În limbajul colocvial, se pronunță uneori ca un e deschis, de exemplu prědny; ó se pronunță diferențiat, în funcție de dialect, fie ca ca un o deschis (ca în Soraba Superioară), fie ca e deschis, fie ca y. În limba contemporană, pronunția cea mai frecventă este y. Inițial, fonemul notat prin ó era o variantă contextuală a lui o sub accent și după o velară ori o labială, dacă nu urma nici o altă velară ori o labială; ć apare numai după o sibilantă (siflantă sau șuierătoare); este, de fapt, succesiunea fonemelor t + ś; ł și w redau același fonem ʊ (englez w) sau, în unele dialecte, ca englez l (pronunție laterală emfatică); ń reflectă un n palatalizat; a se nota diferența față de soraba superioară; r se pronunță lichid, ca în română, sau uvular, ca în germană; pronunția uzuală azi este cea uvulară; ŕ este r palatalizat; ś este š palatalizat, nu ca ś din polonă; š este fonemul similar celui din polonă, sz, practic similar celui din română, ș; h se pronunță ca german h, ca în soraba superioară; w este totdeauna bilabial, ca englez w. La început de cuvânt, înainte de o, u sau de o consoană, este mut; ch se pronunță ca în română, h; ź este ž palatalizat, nu polon ź; ž este nepalatalizat, similar fonemului polon ż. Accentul este, aproape totdeauna, pe prima silabă (ca în soraba superioară și ca în cehă și în slovacă), dar în unele dialecte este pe penultima silabă, ca în polonă. În cuvintele împrumutate, mai ales din germană, poate fi și pe altă silabă. Accentul nu este notat grafic decât în manualele pentru străini. 200

228 Clasificarea limbilor slave Vocalele e și i au rol palatalizant, respectiv înmoaie consoane precedentă atunci când reflectă *e 2 care conduce la a doua palatalizare slavă (despre palatalizările succesive din protoslavă, vezi subcapitolul dedicat slavei vechi precum și capitolul III, unde discutăm chestiunile de evoluție fonetică). Cele mai uzuale cazuri apar în timpul flexiunii, mai ales în flexiunea nominală la locativ, la toate cele trei genuri. Situația este similară în soraba superioară. Alte exemple: k > c: studentka > studentce două studente, bok > na boce pe o parte g > z: noga > wo noze despre picior, sněg > w sněze în zăpadă Verbul Soraba are trei numere, singular, dual și plural, situație prezentă între limbile slave moderne și în slovenă. Ca atare, pronumele, substantivul și verbul reflectă această situație. Verbele byś a fi, hyś a merge, kśěś a vrea, měś a avea, daś a da, jěsć a mânca 1 2 pronumele ja ty byś som sy hyś du źoš kśěś singular cu coš měś mam maš daś dajom dajoš jěsć jěm jěš 3 m.wón f. wóna n. wóno jo źo co ma dajo jě 1 2 my wy smy sćo źomy źośo plural comy cośo mamy maśo dajomy dajośo jěmy jěsćo 3 wóni su du kśě maju daju jěźe dual 1 mej smej źomej comej mamej dajomej jěmej 2. wej stej źotej cotej matej dajotej jěstej 3 wónej stej źotej cotej matej dajotej jěstej 201

229 Studiul comparativ al limbilor slave Negația nje (folosită cu verbul yć este njej) se scrie înaintea formei verbale împreună cu aceasta: njejsom, njejsy, njejo etc. Soraba are, de altfel, trei negații: 1. Dacă nu este opus al lui da, negația este ně: Wumějoš serbski? Jo/ně știi sârba luzaciană? da/nu. 2. Dacă negația este legată de forma verbală, atunci este nje-, cu verbul byś este njej-, cu verbul měś a avea și móc a putea este nja-: njamam, njamogu, iar cu verbul kśěś a dori, a vrea este njo-: njok, njocoš. 3. Dacă în răspuns este omis verbul, dar apare subiectul ori complementul, atunci se folosește nic: Wumějo Jan serbski? Ně, Jan nic / Ně, serbski nic. Jan știe sârba luzaciană? Nu, nu știe. În această secvență, afirmația este jo (ba) da : Ty njamóžoš serbski? Jo, mogu! tu nu știi sârba luzaciană? ba da, știu. Conjugarea verbelor Verbele sorabe se împart în 4 conjugări (clase): a. terminate la pers. a 3-a sing. în -e: móc a putea, a ști b. terminate în -i: wiźeć to see c. terminate în -a la pers. a 3-a singular: pytaś a întreba d. terminate la infinitiv în -owaś: nakupowaś a cumpăra móc singular mógu/móžom móžoš móžo plural móžomy móžośo mógu dual móžomej wiźeć wiźim wiźiš wiźi wiźimy wiźiśo wiźe wiźimej pytaś pytam pytaš pyta pytamy pytaśo pytaju pytamej nakupowaś nakupujom nakupujoš nakupujo nakupujomy nakupujośo nakupuju nakupujomej 2 3 móžotej wiźitej pytatej nakupujotej 202

230 Clasificarea limbilor slave Pe lângă infinitiv, soraba inferioară a păstrat și supinul ca variantă combinatorie, mai ales în cazul verbelor de mișcare, de exemplu cu spaś vreau să dorm față de du spat mă duc să dorm (mă duc să mă culc). Supinul poate fi folosit și fără un verb de mișcare, dacă vorbitorul asociază acțiunea cu o deplasare, de exemplu musym se hyšći ruce wumyt (hyś) trebuie să mă spăl pe mâini! (și, în acest scop, trebuie să mă duc undeva ca să fac acest lucru). Timpurile trecute În general, situația este similară celei din soraba superioară, adică: Timpul trecut cel mai frecvent folosit este perfectul compus, format cu verbul auxiliar być a fi, procedeu uzual în toate limbile slave. Este singurul timp uzual în soraba colocvială. Limba literară folosește, din ce în ce mai rar, și alte trei timpuri: imperfectul (mai ales pentru verbele de aspect imperfectiv), aoristul (specific verbelor perfective) și mai mult ca perfectul. Sinoptic, timpurile se formează astfel: Perfectul compus: din prezentul indicativ al verbului auxiliar być și participiul trecut activ al verbului de conjugat. În gramaticile moderne, nu mai este numit astfel, ci forma în -ł (englez ł-form). Are forme pentru cele trei genuri la singular și câte una pentru plural și pentru dual. Exista și o variantă veche la plural, de forma pisałe, care se folosea pentru feminin și neutru, dar a dispărut din limba vorbită. De exemplu, verbul činić a face, a realiza se conjugă astfel la perfectul compus: Imperfectul: pisaś a scrie pisach scriam Aoristul: pisaś napisaś (perechea perfectivă) napisach Atât imperfectul cât și aoristul au dispărut din soraba inferioară modernă; a dispărut, de asemenea, formarea pasivului cu bu-. Acestea apar însă în textele mai vechi. De fapt, există un singur timp trecut, în funcție de clasa aspectuală a verbului. 203

231 Studiul comparativ al limbilor slave Mai mult ca perfectul (plusquamperfectum) se formează din formele specifice de aorist ale verbului być și participiul trecut activ al verbului de conjugat: běch napisał, bě pisał. Și acesta a dispărut în limba contemporană. auxiliarul być perfect/plusperfect/condițional m f n singular som/běch/by sy/bě(šo)/by jo/bě(šo)/by cynił cynił cynił cyniła cyniła cyniła cyniło cyniło cyniło plural smy/běchmy/by sćo/běšćo/by su/běchu/by cynili dual 1 smej/běchmej/by cyniłej 2 stej/běštej/by singular budu/buźom (na)pisaś buźoš (na)pisaś buźo (na)pisaś plural buźomy (na)pisaś buźośo (na)pisaś budu (na)pisaś dual buźomej (na)pisaś buźotej (na)pisaś 204

232 Clasificarea limbilor slave Negația urmează aceleași reguli ca în soraba superioară. Rezumativ, cele trei timpuri trecute, azi rare, se flexionează astfel: Paradigma trecutului pentru verbele njasć (ipf., conj în -o), cytaś (ipf., conj în -a), wariś (ipf., conj în -i) și kupiś (perf., conj în -i). Verbele perfective cu tema în a și în i, în majoritatea cazurilor au o temă diferită la prezent, pe care de regulă verbele imperfective nu o pot avea, de exemplu warim gătesc (mâncarea), eng. I am cooking față de nawarijom voi pregăti ceva ce mâncare, voi găti ceva (eng. I will prepare sth); cytam citesc (eng. I read) față de pśecytajom voi citi (totul, complet), eng. I will read through. Flexiunea nominală Și soraba inferioară diferențiază, asemeni majorității limbilor slave, categoria animat ~ inanimat la genul masculin. La singular și la dual există categoria animat. La plural, în mod uzual diferențierea nu apare, exceptând formele nas, was, tśich, styrich. Prin urmare, situația poate fi rezumată astfel: singular Wiźim bom văd un pom Wiźim wjelka văd un lup Wiźim pśijaśela [îl] văd pe prieten [ul meu] plural Wiźim bomy văd pomii Wiźim wjelki văd lupii Wiźim pśijaśele [îi] văd pe prietenii mei dar: Wiźim styrich pśijaśelow văd patru prieteni, îi văd pe cei patru prieteni, Wiźim was, mójich pśijaśelow vă văd, prieteni. dual Wiźim boma văd doi pomi Wiźim wjelkowu văd doi lupi Wiźim synowu [îi] văd pe cei doi fii ai mei Tabelul următor rezumă situațiile uzuale: 205

233 Studiul comparativ al limbilor slave N G D A L I N G D A L I N G D, L, I animat muž muža M mužoju/mužu muža wo mužu z mužom mužy muži/mužow mužam mužy wó mužach z mužami muža mužowu mužoma inanimat móst mósta móstu/ móstoju móst na mósće pód móstom mósty móstow móstam mósty na móstach pód móstami mósta móstowu móstoma singular město města městu/ městoju město w měsće pód městom plural města městow městam města w městach z městami dual měsće městowu městoma N pólo póla pólu/ póloju pólo na pólu/ póli nad pólom póla pólow pólam póla na pólach mjazy pólami póli pólowu póloma lipa lipy lipje lipu wo lipje (ze) lipu lipy lipow lipam lipy wó lipach za lipami lipje lipowu lipoma F pěseń pěsni pěsni pěseń wo pěsni z pěsnju pěsni pěsnjow pěsni pěsnjam pěsni wó pěsnjach mjazy pěsnjami pěsni pěsnjowu pěsnjoma 206

234 Clasificarea limbilor slave Lunile anului Ambele variante ale limbii sorabe au păstrat și denumirile tradiționale ale lunilor anului, despre care am amintit în subcapitolul dedicat limbii sârbe-croate în comparație cu formele din cehă și din polonă. Iată aici și formele din cele două variante ale sorabei. Trebuie menționat că formele de origine latină sunt acum cele mai răspândite, denumirile tradiționale apărând doar ocazional. În cehă și în polonă, denumirile tradiționale sunt cele folosite exclusiv (vezi mai jos, capitolul III, anexele). denumire tradițională wezymski swěckowny pózymski nalětnik nalětny jatšownik rožownik smažki (plt) smažnik smaski (adj) žnjojski jacmjeński póžniski póžnjeńc winski winowc nazymny młošny nazymnik gódownik soraba inferioară denumire puristică januar februar měrcojski měrc apryl maj junij julij awgust september oktober nowember december denumire tradițională wulki róžk mały róžk nalětnik jutrownik róžownik smažnik pražnik žnjenc póžnjenc winowc nazymnik hodownik soraba superioară denumire puristică januar februar měrc apryl haperleja meja junij julij awgust september oktober nowember december 207

235 Studiul comparativ al limbilor slave c. Grupul lehitic (lechicki, lechický) Numele grupului este provine de la Lech < Lęchъ polonez, ucrainean Ljach (citește liah), inițial cu sensul locuitor de la câmpie, câmpean, rom. leah, leși. Este, de fapt, un sinonim al etnonimului polon, polonez < pole câmp. a. Polona Cel mai mare grup slav occidental este reprezentat de polonezi (Polak, Polska Polonia, język polski limba polonă ). Etnonimul derivă de la pole câmp (nearat), câmpie, față de munte, deal. Polonezii sunt, așadar, câmpenii, locuitorii de la câmpie în raport cu muntenii, locuitorii de la munte. Același sens l-a avut și etnonimul Lech < lęchъ, de unde provine și mag. Lengyel. Și româna păstrează, la nivel dialectal, forma leah, pl. leși (și cu un singular refăcut după plural, leș). În prezentarea generală a limbii polone, vom folosi tabelele sinoptice și analizele din de Bray 1980, 2: 229 ș. u., Bielec 2006 și Gussmann 2007 (acesta din urmă mai ales pentru fonologia limbii polone). Revizia datelor și completările: dr. Lechosław Jocz. Limba polonă are o fonetică bogată, cu vocale nazale, dar fără cantitate vocalică (prezentă în sub-grupa sârbă-croată și în grupul ceho-slovac). Consoanele pot fi dure și moi, alternanța dur/moale apărând și în cursul flexiunii. Accentul de intensitate s-a stabilizat pe silaba penultimă (paroxiton), existând în unele excepții în cazul unor forme împrumutate. Fixarea accentului pe o anume silabă este o caracteristică a limbilor slave occidentale în general precum și a limbii macedonene, care este, din acest punct de vedere, izolată în ansamblul limbilor slave de sud. Flexiunea nominală este bogată, cu 7 cazuri, dar flexiunea verbală a fost mult simplificat ca în cehă, în slovacă și în arealul est-slav. Fonetica Polona reprezentantul principal al grupului lehitic păstrează vocalele nazale până azi. Acest fapt dă polonei o notă arhaică, apropiind-o cel mai mai mult de ceea ce presupunem a fi fost protoslava. Aceste nazale au fost, de fapt, refăcute după ce, inițial, v.-sl. ę și ǫ s-au contopit, mai întâi, într-o singură nazală, apoi s-a refăcut opoziția ę ~ ǫ [ą], în funcție de lungimea nazalei. Păstrarea vocalelor nazale este o caracteristică a întregului grup lehitic. 208

236 Clasificarea limbilor slave Vocalele limbii polone sunt: Notare grafică a e i y o u, ó IPA a ɛ i ɨ ɔ u Comentarii și exemple vocală frontală, deschisă: lata vară (n. pl.), miała (ea) a avut, czas [tʃas] timp vocală frontală semi-deschisă: teraz [tɛras] acum, wesele [vɛsɛlɛ] nuntă vocală frontală superioară: igła [igʊa, igwa] ac, miłość [m j iʊɕʨ] iubire, dragoste, sini [ɕiɲi] palizi (m. pl. nom.) vocală frontală semiînchisă retrasă, rom. â, î, rus ы: myły [mɨwɨ] sau [mɨʊɨ] (ele) au spălat, wydry [vɨdrɨ] vidre (pl.) vocală posterioară semiînchisă rotunjită: most [mɔst] pod, siodło [ɕɔdʊo] șa, ono [ɔnɔ] pron. pers. III neutru sing. vocală posterioară superioară rotunjită: stół [stuʊ] masă, pióro [p j urɔ] toc, stilou, ul [ul] stup (de albine) Fonemul [u] are două variante grafice, motivate etimologic: u și ó, pronunția fiind identică: în kura găină și góra munte este același fonem [u]. În cursul flexiunii însă, ó alternează cu o: łódź barcă w łodzi în barcă [ʊuʨ vʊoʨ j ]. Litera i are două funcții: 1. notează vocala [i]; 2. indică palatalizarea consoanei precedente, dacă aceasta este palatalizabilă. Ca atare, în cazul în care o consoană palatală este urmată de vocala [i], notată i în scris, atunci semnul diacritic pentru consoana respectivă nu mai este folosit. Exemple: grafia sień [ɕɛɲ, ɕ j ɛɲ] portal reflectă, de fapt, o potențială grafie *śjen; la nominativ plural, grafia uzuală devine sienie [ɕɛɲɛ, ɕ j ɛɲ j ɛ]. În acest ultim caz, litera i notează, de fapt, pronunția palatalizată moale a fonemului [ɕ], uzual notat ś, în opoziție cu [ʃ], notat grafic sz (vezi mai jos). Polona are două vocale nazale notate ą (de fapt, consoana nazală ǫ] și ę. În pronunție, ele nu sunt identice nazalelor din franceză, de exemplu, ci reflectă, în fapt, vocalele [ɛ] și [ɔ] urmate de o alunecare (eng. glide) a organului fonator prin îndepărtarea sa graduală de pronunția inițială. Această pronunție este notată de IPA prin [w ] superscris vocalei, respectiv [ɔ w ] și [ɛ w ]. Unii autori folosesc pentru aceste foneme grafemele [ɔw ] și [ɛw ]. Poate apărea și un iot palatalizat nazalizat [ ȷ ], respectiv [ ȷ ]. Drept urmare, unii lingviști vorbesc de diftongi cu partea finală reprezentată de o pronunție nazalizată. Acest detaliu fonetic corespunde apariției și cu evoluției nazalelor protoslave, una dintre 209

237 Studiul comparativ al limbilor slave consecințele aplicării legii silabelor deschise de care am amintit mai sus și asupra căreia vom reveni în capitolul III. În alte situații, nazalele ą și ę notează o vocală urmată de o nazală ce face legătura cu următorul fonem, comportându-se ca un stop glotal. Cele două situații pot fi exemplificate astfel: I. tężec [tɛ w ʒɛts] tetanos ; gęsty [gɛ w stɨ] gros ; męski [mɛ w sci] masculin, bărbătesc (unde simbolul IPA c notează o pronunție semipalatalizată a lui k, similară celei din română când fonemul k este urmat de e sau de i în forme precum chenar, chirie etc.); wąs [vɔ w s] mustață ; idą [idɔ w ] (ei, ele) merg, kąsać [kɔ w saʨ] a mușca ; gęś [gɛ ȷ ɕ] gâscă ; pięść [p j ɛ ȷ ɕʨ] pumn. II. wędka [vɛntka] undiță ; sędzia [sɛɲdʑa] judecător ; tępy [tɛmpɨ] bont, tocit ; bąk [bɔŋk] bondar ; pstrąg [pstrɔŋk] păstrăv ; wątroba [vɔntrɔba] ficat. Există și un alt tip de nazală, întâlnit mai ales în neologisme, de exemplu: III. instynkt pronunțat [i w stɨŋkt] sau [instɨŋkt] tramwaj [tra w vaj] sau [tramvaj] kunszt [ku w ʃt] sau [kunʃt] măiestrie, dibăcie symfonia [sɨ w fɔɲja] sau [sɨmfɔɲja] Consoanele limbii polone sunt organizate într-un sistem complex. Deși unele secvențe consonantice se pronunță ca în română, vom trece în revistă aproape întreg sistemul pentru a avea o viziune de ansamblu. m este bilabial, ca în română, de exemplu mowa [mɔva] vorbire, dom [dɔm] casă, dar este bilabial palatalizat [m j ] în secvențe precum miły [m j iʊɨ] plăcut, miód [m j ut] miere, mieszać [m j ɛʃatɕ] a amesteca. În unele graiuri, pronunția este o succesiune de consoană labială-palatală, astfel că ultimele forme citate mai sus se pronunță [m j jut], [m j jɛʃatɕ] etc. nazala n are 3 incidențe de fonetică sintactică: a. dentala [n]: nawet [navɛt] chiar, ona [ɔna] ea, plon [plɔn] recoltă. b. palatala [ɲ]: niania [ɲaɲa] mătușă, śnieg [ɕɲɛk] zăpadă, państwo [paɲstfo] stat [în sens politic], țară, koń [kɔɲ] cal. Nazala palatală se poate realiza și ca o alunecare [ȷ ] înaintea unei fricative și în poziție finală. Ca atare, ultimele două exemple ar putea fi mai exact transcrise [paȷ stfo] și [kɔȷ ]. 210

238 Clasificarea limbilor slave c. velara [ŋ] în secvențe după o vocală nazală și înaintea unei explozive: sęk [sɛŋk] nod, pręga [prɛŋga] dungă, wstęga [fstɛŋga] fâșie Consoanele laterale [l] și [r] se pronunță, în unele secvențe, ca în română: las lemn, kolec ghimpe, stal oțel ; rura țeavă, krowa vacă, ser brânză. Urmate de vocala i ori de semivocala j, apare o ușoară palatalizare: lis [l j is] vulpe, Walia [val j ja] Țara Galilor, Wales, Maria [mar j ja] etc. Pronunția este, așadar, mai degrabă un l urmat de semivocala j, nu un ʎ, ca în cehă și în slovacă (notat ľ sau nenotat, în secvența l urmat de i). Sonorele au tendința să fie desonorizate și transformate în lichide cu rol silabic, ca în cehă și în slovacă: wiatr [v j atr ] vânt, pasm (gen. pl.) [pasm ] curea, fâșie, pieśń [p j ɛɕɲ ] cântec, myśl [mɨɕl ] gând. O pronunție similară apare atunci când se află încadrate de consoane surde: trwać [tr fatɕ] a dura, plwać [pl fatɕ] a scuipa (și pluć/zapluć etc.) Există și alte variante contextuale, statistic mai rare. Oclusivele (numite obstruentele în gramaticile engleze), sunt grupate în explozive, fricative și africate. Și aici, palatalizarea joacă un rol crucial în polonă. Vom prezenta aici numai câteva situații tipice care pot fi analizate în afara unui context fonetic anume. a. Bilabialele [b] și [p]: pułapka [puʊapka] capcană, potem apoi, brak lipsă, obok aproape, în apropiere ; b. bilabiale palatalizate [b j ] și [p j ]: piła [p j iʊa] ferăstrău, piasek [p j asɛk] nisip, biały [b j aʊɨ] alb ; c. dentalele [d] și [t]: otwór [ɔtfur] fantă, deschizătură, talerz [taleʃ] farfurie, matka mamă, dywan [dɨvan] covor, wada defect, mądry [mɔndrɨ] înțelept ; d. dentale palatalizate [d j ] și [t j ]: diwa [d j iva], melodia [mɛlɔd j ja, tik [t j ik] tic, sympatia [sɨmpat j ja]; e. palatovelarele [c] și [ɟ]; fonemul [c] este cel din română în cuvinte precum chin, chenar, chiar: kiwać [civaʨ] a înclina din cap, a încuviința, okien [ɔcɛn], g. pl. de la okno, wielki [v j ɛlci] mare ; ginać [ɟinɔɲʨ] a pieri, ogier [ɔɟɛr] armăsar, srogi [srɔɟi] sever ; f. velarele [g] și [k] au o pronunție similară celei din română în secvențe dure, așadar neurmate de e sau de i: kołdra [kɔʊdra] împletitură, potok [pɔtɔk] râu, gniew [gɲɛf] furie, bagaż [bagaʃ]; 211

239 Studiul comparativ al limbilor slave g. fricativele [f], [v] și variantele lor palatalizate [f j ] și [v j ], [s] și [z], de asemenea variantele lor palatalizate [s j ] și [z j ] au pronunții identice ori foarte apropiate celor din română: fala val, fruwać [fruvaʨ] a zbura, walka luptă, zabawa joacă, wrona cioară ; film [f j ilm], ofiara [of j ara] sacrificiu, wiara [v j ara] credință, kosa, koza capră, złom [zʊom] bucată, sinus [s j inus], Helsinki [xɛls j inci], ziritować [z j irɨtɔvaʨ] a irita ; în acest ultim caz, între prefixul z- și verbul iritować are loc un ușor stop glotal, o pauză; h. polona marchează două serii, una dură (alveolară) și una moale (alveolarăpalatală) a fonemelor [ʃ] [ʒ] față de [ɕ] [ʑ], respectiv. O opoziție similară se întâlnește în arealul sârb-croat: č ~ ć și dž ~ đ, nu însă și în slovenă; de asemenea, în macedoneană, al cărei fonetism are unele elemente comune cu sârba, altele cu bulgara. Forme dure există în: szał [ʃaʊ] furie, pasza [paʃa] nutreț, rzeka [ʒeka] râu, marzenie [maʒɛɲɛ] vis etc. Forme moi există în: siano [ɕano] fân, oś [ɔɕ] osie, kwaśny [kfaɕnɨ] acru, zioło [ʑɔʊɔ] plantă medicinală, kozioł [kɔʑɔʊ] țap. Fonemele [ʃ] și [ʒ] apar și în secvențe ușor palatalizate, urmate de [ j ], de exemplu suszi [suʃ j i], szintoism [ʃ j intɔism ] etc. i. Literele h și ch notează variante contextuale; h apare în neologisme, ch în cuvintele vechi. De multe ori, h indică o palato-velară, deci un fonem cu o pronunție mai atenuată [ç], înmuiată, pe când ch indică o velară bine conturată [x], ca în rom. hohot, hotar: histeria [çistɛr j ja], hierarchia, grafie etimologică [çjɛrarçja], zakochiwać [zakɔçivaʨ] a se îndrăgosti, chochoł [xɔxɔʊ] acoperiș de paie, machać [maxaʨ] a ondula, dach [dax] acoperiș, chrabąszcz [zrabɔ w ʃʧ] gândac. Grafia h ~ ch este, așadar, istorică, nu notează foneme diferite, ci variante contextuale care țin de fonetica sintactică. j. Africatele opun o serie dentală [ts, dz] unei serii moi alveolo-palatale[tɕ, dʑ] și o altă serie alveolară [tʃ, dʒ] unei serii de dentale și de alveolare palatalizate; această din urmă grupă se întâlnește și în împrumuturi. Exemple: cały [tsaʊɨ] întreg ~ ciało [tɕaʊo] corp, trup ; noc [nɔts] noapte ~ karcić [kartɕitɕ] a pedepsi (în acest ultim exemplu, atât grupul ci cât și grafemul ć notează același fonem alveolo-palatal tɕ; władza [vʊadza] autoritate, putere, capacitate ~ dziumdzia [dʑumdʑa] puturos ; dzban [dzban] ulcior ~ dźwig [dʑv j ik] macara ; czas [tʃas] timp ~ cis [ts j is] do diez ; móżdżek [muʒdʒek] creier (diminutiv), gwiżdże [gv j iʒdʒɛ] (el, ea) fluieră ~ dżinsy [dʒ j insɨ] blue-jeans etc. 212

240 Clasificarea limbilor slave Există unele secvențe dificil de notat în scris, de exemplu tranzițiile între foneme, cum ar fi ts, tʃ, dz, dʒ, notate de unii autori t s, t ʃ, d z, d ʒ (aceasta este și notația oficială IPA), care indică așadar o pronunție legată, lină, fără sincope: czysty [tʃɨstɨ] curat față de trzysta [t-ʃɨsta], unde avem o secvență sincopată t urmat de ʃ, prin asurzirea fonemului ʒ în apropierea lui t, care îl precedă. Aici există o explozivă urmată de o fricativă. Mai sus, secvențele line au fost notate simplu fără linia de unire, conform celor argumentate de Gussmann 2007: 22). În final, să notăm câteva situații tipice: Fonemul [ʒ] notează o consoană dură scrisă ż sau rz, de exemplu może (el) poate și morze [mɔʒɛ],mare (eng. sea); grafia ż corespunde, în general, literei cehe ž (může), iar rz corespunde literei cehe ř (moře). Fonemul χ este redat prin h (hałas zgomot ) sau prin ch (chata casă de vacanță, casă de weekend ). Polona nu a făcut și nu face distincție în pronunția celor două grafii, h și ch, care este tradițională. O oarecare diferență în pronunție apare doar în zonele periferice de interferență cu ceha, slovaca și ucraineana, unde această distincție există (vezi subcapitolele dedicate acestor limbi). Africatele ts, dz, tʃ, dʒ sunt notate prin c, da, cz și dż, respectiv. Palatalele ɕ, ʑ, tɕ, dʑ, ɲ sunt notate prin ś sau si, ź sau zi, ć sau ci, dź sau dzi, ń sau ni. Așa cum se poate observa, litera i indică palatalizarea consoanei precedente, notând totodată și vocala i dacă nu urmează o altă vocală; în acest caz, litera i are rolul de a arăta doar palatalizarea: babcia [babtɕa] bunică, konia [koɲa] cal (gen. sing.), pazia [paʑa] paj (gen. sing.) etc. În aceste cazuri, -a final este marca de gen. sing., iar i modalitatea de a nota palatalizarea consoanei din rădăcină. Verbul Marca infinitivului este, în general, consoana -ć precedată de o vocală, de o secvență vocalică, de o consoană ori de o secvență consonantică; rar, marca poate fi consoana -c: -ać: brać a lipsi -eć: słyszeć a auzi -ieć: mieć a avea, umieć a ști, a fi capabil să facă ceva (c. umět) -ić: robić a face, prosić a ruga (c. prosit) -yć: być a fi (c. být), żyć a trăi (c. žít) -uć: czuć a simți, a mirosi, psuć a strica -c: piec a coace, a prepara mâncarea, móc a putea 213

241 Studiul comparativ al limbilor slave -ąć: ciąć a tăia, a împărți, odpocząć a se odihni (c. odpočinout) -nąć: biegnąć (~ biec) a merge repede, a fugi, ciągnąć a trage, a duce (ceva, pe cineva) -ść: iść a merge (c. jít), kraść a fura (c. krást) -źć: gryźć a roade, wieźć a duce, a conduce, znaleźć a găsi, a afla -ować (corespunde secvenței -ovat din cehă și -ovať din slovacă): budować a edifica, a construi (c. budovat), kupować a cumpăra (c. kupovat) -ywać: bywać, frecventativul lui być a fi (c. být ~ bývat), obiecywać -iwać: oczekiwać a (se) aștepta (la) (cf. c. očekávat), posługiwać a sluji (pe cineva) -awać: dawać a da (frecventativ, c. dávat), poznawać a recunoaște, zostawać a rămâne. În dicționare, se dă uzual forma de bază a infinitivului precum și pers. I și a III-a sing. și, dacă e cazul, pers. a III-a pl. Acestea sunt determinante pentru încadrarea verbului într-o anumită categorie flexionară. Se indică uzual aspectul și, dacă perechea aspectuală nu implică și unele diferențe de sens, se indică forma de aspect perfectiv ca fiind de bază: oświecać > oświecić a lumina < światlo lumină (c. světlo); kupować > kupić a cumpăra (c. kupovat ~ koupit), pomagać > pomóc a ajuta (c. pomáhat ~ pomoci, pomoct). Verbele limbii polone sunt împărțite în 4 conjugări (ori clase flexionare), dintre care conjugările 2, 3 și 4 cu câteva subclase. Schema este următoarea (se redau desinențele pers. I și a III-a sing. precum și pers. a III-a pl.) conjugarea 1 2a 2b 3a 3b 3c, 3d, 3e 4a 4b 4c pers. I sing. am em em u/a+ję u/y/e+ję ę ię ę ę pers. a III-a sing. a e e u/a+je u/y/e/o+je e i i y pers. a III-a pl. ają eją edzą u/a+ją u/y/e/o+ją ą ią ą ą Forma de politețe în polonă este pers. a III-a sing. și pl. Se folosește uzual alături de formele de politețe echivalente formelor românești d-l, d-na, dv.: Pan, Pani, Państwo. 214

242 Flexiunea verbului być a fi și a frecventativului bywać Clasificarea limbilor slave Pron. pers. ja ty on, ona, one my wy oni, one być forma tare jestem jesteś jest jesteśmy jesteście są być auxiliar (sing.:masc., fem., n.; pl. animat ~ inanimat) -łem, -łam, -łeś, -łaś, -ł, -ła, -ło -liśmy, -łyśmy -liście, -łyście -li, -ły bywać bywam bywasz bywa bywamy bywacie bywają Trecut (sing.:masc., fem., n.; pl. animat ~ inanimat) byłem, byłam, byłeś, byłaś, był, była, było byliśmy. byłyśmy byliście, byłyście byli, były NOTE În exemplele de mai sus, -ł, -l indică, de fapt, participiul trecut în -ł al verbului, la care se aglutinează formele scurte ale auxiliarului być. La plural, accentul se mută, ca o excepție de la regula generală, pe a treia silabă de la finalul cuvântului (din paroxiton devine proparoxiton). Tipuri de flexiune verbală Conjugările 1 și 2 pers. I II III I II III Conj. I witać a saluta witam witasz wita witamy witacie witą rozumieć a înțelege rozumiem rozumiesz rozumie rozumiemy rozumiecie rozumieją 2a umieć a ști să facă ceva umiem umiesz umie umiemy umiecie umieją Conj. 2 2b wiedzieć a ști (ceva) wiem wiesz wie wiemy wiecie wiedzą jeść a mânca jem jesz je jemy jecie jedzą NOTE Conj. I. După modelul witać se flexionează verbe precum: czekać a aștepta, mieszkać a locui, grać a (se) juca, kochać a iubi, otwierać a deschide etc. Conj. II. Între paradigma 2a și 2b diferență este doar la pers. a III-a pl: -eją ~ -edzą. 215

243 Studiul comparativ al limbilor slave Conjugarea a III-a Cuprinde un mare număr de verbe, organizate în 5 paradigme; primele două inserează -j- între temă și desinență. Subcategoria 3a include: Verbele terminate la infinitiv în -ować, -ywać sau -iwać, majoritatea fiind verbe imperfective; majoritatea neologismelor au fost încadrate acestei paradigme care corespunde, în linii mari, paradigmei -ovat din cehă și -ovať din slovacă. Verbele terminate la infinitiv în -awać, de asemenea imperfective. Subcategoria 3b include: Verbe monosilabice terminate la infinitiv în -uć, -yć, -eć, -ać și -ić Subcategoria 3c include: Verbe care se termină la infinitiv în -ać, -ec, -eć, -yc, -uc și -c; majoritatea acestor verbe sunt imperfective; tema infinitivului diferă de tema prezentului, datorită înmuierii (palatalizării) consoanei din temă atunci când este urmată de vocala -e. Se întâlnesc și alternanțe vocalice interne, astfel încât pers. I sing. și pers. a III-a pl. pot diferi de celelalte persoane. Subcategoria 3d include: Verbe care se termină la infinitiv în -nąć (inserează vocala -i- între rădăcină și desinență, cu excepția pers. I sing. și III pl.) și -ąć (inserează -n- sau -m- între rădăcină și desinență). Subcategoria 3e include: Verbe care se termină la infinitiv în -ść și -źć, majoritatea imperfective. La unele verbe apare alternanța o ~ e în rădăcină. 3a 3b kupować a cumpăra obiecywać a promite dawać a da myć a (se) spăla lać a turna pić a bea I kupuję obiecuję daję myję leję piję II kupujesz obiecujesz dajesz myjesz lejesz pijesz III kupuje obiecuje daje myje leje pije I kupujemy obiecujemy dajemy myjemy lejemy pijemy II kupujecie obiecujecie dajecie myjecie lejecie pijecie III kupują obiecują dają myją leją piją 216

244 Clasificarea limbilor slave 3a. După această paradigmă se flexionează verbe precum: budować a construi, całować a săruta, gotować a găti (mâncare), kolędować a colinda, a cânta colinde, ratować a salva etc. oddawać a returna, poznawać a face cunoștință, a cunoaște (pe cineva), przyznawać a recunoaște, rozdawać a distribui, wstawać a se ridica, a se scula etc. 3 b include verbe precum kluć a îmboldi, żuć a mesteca, szyć a coase, starzeć się a îmbătrâni, smiać się a râde etc. I II III I II III brać a lua biorę bierzesz bierze bierzemy bierzecie piszę 3c pisać strzec a scrie a păzi piszę strzegę piszesz strzeżesz pisze strzeże piszemy strzeżemy piszecie strzeżecie piszą strzegą ciągnąć a trage ciągnę ciągniesz ciągnie ciągniemy ciągniecie ciągną 3d ciąć a tăia tnę tniesz tnie tniemy tniecie tną zdjąć a ridica zdejmę zdejmiesz zdejmie zdejmiemy zdejmiecie zdejmą 3e nieść a duce niosę niesiesz niesie niesiemy niesiecie niosą După această paradigmă se flexionează: prać, piorę a spăla (rufe), czesać, czeszę a (se) pieptăna, płukać, płuczę a clăti, karać, karzę a pedepsi, skakać, skaczę a sări kłamać, kłamię a minți, kąpać, kąpię a face baie, drzemać, drzemię a ațipi, sypać, sypię a presăra strzyć, strzygę a tăia, móc, mogę a putea, a fi capabil să (urmat de infinitiv; corespunde construcției a putea să... din română), drzeć, drę a rupe, a sfâșia, piec, piekę a coace trząść, trzęsę, trzęsą a zgâlțâi, a zgudui, wleźć, wlezę, wlezie, wlezą a se strecura, a se târî (undeva), kłaść, kładę, kładzie, kładą a așeza, a pune 217

245 Studiul comparativ al limbilor slave I II III I II III Conjugarea a IV-a robić a face robię robisz robi robimy robicie robią 4a śnić a visa śnię śnisz śni śnimy śnicie śnią prosić a ruga proszę prosisz prosi prosimy prosicie proszą czyścić a curăța czyszczę czyścisz czyści czyścimy czyścicie czyszczą După paradigma 4a se flexionează: bawić się a se distra, bronić a apăra, dziwić się a se mira, gonić a goni, a alerga, topić a îneca, robić a face După paradigma 4b se flexionează: wozić, wożę a transporta, kroić, kroję a tăia, kleić, kleję a lipi, stać, stoję a sta în picioare După paradigma 4c se flexionează: kończyć, kończę a termina, wrzeszczeć, wrzeszczę a plânge, słyszeć, słyszę a auzi, wierzyć, wierzę a crede Timpul trecut l-am analizat mai sus în cazul verbului być a fi, formele scurte ale acestuia folosind și la formarea timpului trecut din polonă, situație similară celei din cehă și din slovacă. Redăm mai jos verbul być a fi și alte câteva verbe. 4b jeździć a călători jeżdżę jeździsz jeździ jeździmy jeździcie jeżdżą myśleć a gândi myślę myślisz myśli myślimy myślicie myślą 4c leżeć a sta întins leżę leżysz leży leżymy leżycie leżą być auxiliar (sing.:masc., fem., n.; pl. animat ~ inanimat) -łem, -łam, -łeś, -łaś, -ł, -ła, -ło -liśmy, -łyśmy -liście, -łyście -li, -ły Trecut (sing.:masc., fem., n.; pl. animat ~ inanimat) byłem, byłam, byłeś, byłaś, był, była, było byliśmy. byłyśmy byliście, byłyście byli, były mieć a avea miałem, miałam, miałeś, miałaś, miał, miała, miało mieliśmy, miałyśmy mieliście, miałyście mieli, miały robić a face robiłem, robiłam, robiłeś, robiłaś, robił, robiła, robiło robiliśmy, robiłyśmy robiliście, robiłyście robili, robiły Viitorul verbelor imperfective se construiește analitic cu formele specifice de viitor ale verbului być a fi urmate de infinitivul ori de participiul trecut al verbului, formal identic pers. a III-a sing. și pl. al timpului trecut. Exemple: 218

246 będę kupować będę kupował/kupowała voi cumpăra etc. będziesz kupować będziesz kupował/kupowała będzie kupować będzie kupował/kupowała/kupowało będziemy kupować będziemy kupowali/kupowały będziecie kupować będziecie kupowali/kupowały będą kupować będą kupowali/kupowały Verbele perfective nu au viitor analitic. Clasificarea limbilor slave Condiționalul se formează prin aglutinarea formelor specifice ale verbului być a fi la participiul trecut în -ł, de exemplu: być a fi byłbym, byłabym, byłbyś, byłabyś, byłby, byłaby, byłoby bylibyśmy, byłybyśmy bylibyście, byłybyście byliby, byłyby mieć a avea miałbym, miałabym, miałbyś, miałabyś, miałby, miałaby, miałoby mielibyśmy, miałybyśmy mielibyście, miałybyście mieliby, miałyby kupić a cumpăra kupiłbym, kupiłabym, kupiłbyś, kupiłabyś, kupiłby, kupiłaby, kupiłoby kupilibyśmy, kupiłybyśmy kupilibyście, kupiłybyscie kupiliby, kupiłyby Flexiunea nominală Limba polonă are o bogată flexiune nominală, cu trei genuri (masculin, feminin și neutru), fiecare gen având câteva paradigme flexionare: cinci pentru masculin, șase pentru feminin și tot șase pentru neutru, cu subvariante pentru fiecare dintre aceste paradigme. Desinențele cazuale pentru masculine și pentru neutre sunt aceleași în cazul multor paradigme, ca atare se recomandă ca acestea să fie studiate împreună. În gramaticile limbii polone, ordinea cazurilor din tabelele sinoptice este: nominativ, vocativ, acuzativ, genitiv, locativ, instrumental, dativ. Dat fiind faptul că, pentru celelalte limbi slave, am folosit ordinea uzuală în majoritatea gramaticilor slave (cu unele diferențe de la autor la autor), o vom păstra și aici, pentru ca cititorul să nu fie derutat de schimbarea ordinii. Asemeni altor limbi slave, substantivele de gen masculin opun, la acuzativ singular, formele animate cele care se referă la ființe, de exemplu ojciec tată, brat frate, kot pisică, ptak pasăre etc. formelor inanimate, de exemplu ołówek creion (din ołów plumb ), płaszcz haină, dzień zi etc. La nominativ și la acuzativ plural, polona 219

247 Studiul comparativ al limbilor slave distinge între masculine bărbătești, care denotă ființe umane masculine, și masculine nebărbătești, care denotă animale și obiecte. În general, substantivele masculine au la nom. sing. desinența zero (notată, uneori, Ø), cu unele excepții precum kolega, dentysta, kierowca șofer, mężczyzna mascul, wydawca editor, poeta, tata, obrońca apărător, kaleka șchiop etc. Desinența -a este tipică pentru feminine, ca atare acestea se vor flexiona ca substantivele feminine la singular și ca cele masculine la plural. Substantivele feminine se termină la nominativ singular în -a (majoritatea), câteva în -i. Diminutivele tipice au terminațiile -ka, -czka, -szka: kobieta femeie, dziewczyna fată, gazeta, marchewka morcov, poczta, kawiarnia cafenea (cf. c. kavárna); pani doamnă (c. paní), gosdpodyni stăpână, dozorczyni supraveghetoare etc. Substantivele neutre au la nominativ singular următoarele desinențe: -o: okno fereastră, dziecko copil (cf. c. dítě, tot de gen neutru), miasto oraș, ciasto prăjitură (c. těsto aluat ) etc. -e: życie viață (< żyć a trăi ), morze mare (subst., eng. sea), mieszkanie apartament (< mieszkać a locui ), zdjęcie fotografie, pole câmp etc. -ię: imię nume, ramię braț, szczenie cățel etc. Tema acestor forme nu este sesizabilă la nom. sing., devine clară la cazurile oblice, de exemplu de la imię este imien-/imień- și imion-. -ę: zwierzę animal, cielę vițel, kurczę pui (de găină), niemowlę prunc etc. -um: muzeum, gimnazjum, liceum, wotum etc. În cursul flexiunii, au loc numeroase alternanțe fonetice. Aceste alternanțe se produc în urma unor complexe evoluții fonetice vechi. Cele mai evidente sunt la locativ și la nominativ plural. Câteva exemple: a. Substantive masculine inanimate stół ~ stoły masă ~ mese róg ~ rogi corn; colț ~ coarne; colțuri nóż ~ noże cuțit ~ cuțite Polak ~ Polacy polonez ~ polonezi ekonomista ~ ekonomiści economist ~ economiști Kraków ~ w Krakowie Cracovia ~ la Cracovia pomysł ~ o pomyśle idee ~ despre idee etc. Vom prezenta bogata flexiune nominală a limbii polone prin câteva exemple tipice. Se observă alternanțele fonetice precum și numeroasele variante desinențiale pentru nominativ plural. 220

248 Clasificarea limbilor slave 221 * Subst. bóg dumnezeu; zeu (în sens precreștin) are D bogu. Substantive masculine, singular N G D A V L I plural N G D A V L I profesor profesora profesorowi * profesora profesorze profesorze profesorem profesorowie profesorów profesorom profesorów profesorowie profesorach profesorami nauczyciel învățător nauczyciela nauczycielowi nauczyciela nauczycielu nauczycielu nauczycielem nauczyciele nauczycieli nauczycielom nauczycieli nauczyciele nauczycielach nauczycielami sąsiad vecin sąsiada sąsiadowi sąsiada sąsiedzie sąsiedzie sąsiadem sąsiedzi sąsiadów sąsiadom sąsiadów sąsiedzi sąsiadach sąsiadami lekarz medic lekarza lekarzowi lekarza lekarzu lekarzu lekarzem lekarze lekarzy lekarzom lekarzy lekarze lekarzach lekarzami krawiec croitor krawca krawcowi krawca krawcze krawcu krawcem krawcy krawców krawcom krawców krawcy krawcach krawcami Polak Polaka Polakowi Polaka Polaku Polaku Polakiem Polacy Polaków Polakom Polaków Polacy Polakach Polakami singular N G D A V L I plural N G D A V L I koń cal konia koniowi konia koniu koniu koniem konie koni koniom konie konie koniach końmi ptak pasăre ptaka ptakowi ptaka ptaku ptaku ptakiem ptaki ptaków ptakom ptaki ptaki ptakach ptakami świat lume świata światu świat świecie świecie światem światy światów światom światy światy światach światami ząb dinte zęba zębowi ząb zębie zębie zębem zęby zębów zębom zęby zęby zębach zębami stół masă stółu stółowi stół stole stole stołem stoły stołów stołom stoły stoły stołach stołami brzeg margine brzegu brzegowi brzeg brzegu brzegu brzegiem brzegi brzegów brzegom brzegi brzegi brzegach brzegami kraj țară kraju krajowi kraj kraju kraju krajem kraje krajów krajom kraje kraje krajach krajami

249 Studiul comparativ al limbilor slave Substantivele neutre au aceleași desinențe la nominativ, vocativ și acuzativ, singular și plural; desinența de nominativ plural este identică celei de genitiv singular. A se observa alternanțele vocalice și consonantice la locativ singular (drzewie, oknie, mieście etc.) precum și alternanțele la genitiv plural (wiader, kół, jabłek etc.). De asemenea, desinența zero la genitiv plural conduce la înmuierea consoanei, devenită acum terminală. Iată câteva paradigme tipice. N G drzewo copac drzewa miasto oraș miasta wiadro găleată wiadra singular zdjęcie fotografie zdjęcia imię nume imienia zwierzę animal zwierzęcia D drzewu miastu wiadru zdjęciu imieniu zwierzęciu A V L I N G D A V L drzewo drzewo drzewie drzewem drzewa drzew drzewom drzewa drzewa drzewach miasto miasto mieście miastem miasta miast miastom miasta miasta miastach wiadro zdjęcie wiadro zdjęcie wiadrze zdjęciu wiadrem zdjęciem plural wiadra wiader wiadrom wiadra wiadra wiadrach zdjęcia zdjęć zdjęciom zdjęcia zdjęcia zdjęciach imię imię imieniu imieniem imiona imion imionom imiona imiona imionach zwierzę zwierzę zwierzęciu zwierzęciem zwierzęta zwierząt zwierzętom zwierzęta zwierzęta zwierzętach I drzewami miastami wiadrami zdjęciami imionami zwierzętami 222

250 Paradigme feminine Clasificarea limbilor slave Singular N matka mamă droga drum szkoła szyja gât ciocia mătușă wiara credință G matki drogi szkoły szyi cioci wiary D matce drodze szkole szyi cioci wierze A V L I N G D A V L matkę matko matce matką matki matek matkom matki matki matkach drogę drogo drodze drogą drogi dróg drogom drogi drogi drogach szkołę szkoło szkole szkołą szkoły szkół szkołom szkoły szkoły szkołach szyję szyjo szyi szyją plural szyje szyj szyjom szyje szyje szyjach ciocię ciociu cioci ciocią ciocie cioć ciociom ciocie ciocie ciociach wiarę wiaro wierze wiarą wiary wiar wiarom wiary wiary wiarach I matkami drogami szkołami szyjami ciociami wiarami Paradigme neregulate O serie de substantive, din toate cele trei genuri, au paradigme neregulate. Redăm în continuare câteva exemple tipice. N G D A V L I ojciec tată ojca ojcu ojca ojcze ojcu ojcem masculine dzień zi dnia dniu dzień dniu dniu dniem dziecko copil dziecka dziecku dziecko dziecko dziecku dzieckiem singular neutre oko ochi oka oku oko oko oku okiem pani doamnă pani pani panią pani pani panią feminine ręka mână ręki ręce rękę ręko ręce, ręku *** ręką 223

251 Studiul comparativ al limbilor slave N G D A V L I ojcowie ojców ojcom ojców ojcowie ojcach ojcami NOTE * Inițial, forma dni era uzuală după numerale, de exemplu trzy dni, în polona contemporană este însă folosită și după adjective, de exemplu ładne dni zile frumoase ; de asemenea, aceeași formă se folosește atunci când apare o precizare, de exemplu dni mojego życia zilele vieții mele. Forma dnie este învechită, fiind specifică unor expresii ca noce i dnie nopți și zile. ** Forma de plural oka este folosită cu referire la obiectele în formă de ochi, de exemplu oka tłuszczu w zupie bănuți [lit. «ochi»] de grăsime în supă etc. *** Forma ręku a fost inițial un dual și este și azi folosită cu sensul ambele mâini ; forma rękoma este învechită. Flexiunea formelor pentru mână este specifică dat fiind faptul că reflectă, formal, vechiul număr dual, pierdut ca formă gramaticală, dar păstrat în flexiune. O situație similară este și în cehă: ruka, pl. ruce; oko ochi, pl. oči etc. Vezi și formele pentru neutre. Adjectivul dni * dnie dni dniom dni * dnie dni * dnie dniach dniami dzieci dzieci dzieciom dzieci dzieci dzieciach dziećmi plural oczy, oka ** oczu, oczów oczom Adjectivele polone se împart în 3 grupe, majoritatea aparținând primelor două. Grupa I: au terminațiile -y, -e și -a la masculin, neutru și respectiv feminin singular nominativ duży, duże, duża mare, voluminos ; mały, -e, -a mic, dobry, -e, -a bun etc. Grupa a II-a: adjective terminate în -ki/-gi, -kie/-gie, -ka/-ga wysoki, wysokie, wysoka înalt, niski, -kie, -ka scund, jos, długi, długie, długa lung, drogi, -gie, -ga drag etc. Grupa a III-a: adjective terminate în -ii, -ie, -ia głupi, głupie, głupia prost, idiot, tani, tanie, tania ieftin, ostatni, ostatnie, ostatnia etc. La nominativ plural, adjectivele referitoare la masculine animate au desinența -i; desinența de singular -oni se modifică în -eni. Alternanțele fonetice uzuale sunt: de > dzi și łe > li: młody m. pl. animat młodzi, inanimat młode. Similar: mały mali, małe; wesoły weseli, wesołe etc. Schema desinențelor este următoarea: oczy oczy oczach oczami oczyma panie pań paniom panie panie paniach paniami ręce rąk rękom ręce ręce rękach rękami rękoma *** 224

252 N G D A V L I Clasificarea limbilor slave Al doilea model de flexiune, cea moale, are aceleași desinențe, doar că apare -i față de -y, respectiv secvența -iej față de -ej sau -ich față de -ych la plural etc. Flexiunea adjectivelor polone este similară celei din cehă și din slovacă. Pronumele singular masculin neutru -y -e -ego -emu -ego (anim.) -e -y (inanim.) -y -e -ym -ym feminin -a -ej -ej Pronumele personale sunt similare celor din alte limbi slave. Redăm în continuare formele flexionare. N G D A V L I eu ja mnie mię mnie mi mnie mię ja o mnie mną tu ty ciebie cię tobie ci ciebie cię ty o tobie tobą el on [neutru] ono jego, niego, go jemu, niemu, mu jego niego je, nie go o nim nim Formele ty și wy se folosesc cu persoane apropiate. Politețea se exprimă la pers. a III-a sing. și pl. (ca în spaniolă, portugheză și germană) folosind uzual formele pan domn, pani doamnă, domnișoară, pl. panowie domni, panie doamne și colectivul państwo grup mixt de domni și de doamne/domnișoare. czy pan jest głodny? czy pani jest głodna? vă este foame (domnule / doamnă)? czy państwo są głodni? vă este foame (dacă sunt și domni și doamne în grup) -ą -a -ej -ą ea ona jej, niej jej, niej ją, nią o niej nią noi my nas nam nas my nami plural nemasculin masculin -e -i, -y -ych -ym -e -e voi wy was wam was -ych -ymi wy wami -ych -i, -y ei oni ich nich nemasculin one ich, nich im, nim je, nie o nich nimi 225

253 Studiul comparativ al limbilor slave b. Limba cașubă Începând cu anul 2005, limba cașubă (kaszëbsczi jäzëk sau kaszëbskò-słowińsko mòwa limba cașubă ) și-a câștigat statutul de limbă, nu de dialect al limbii polone, cum apărea uzual în lucrările de polonistică. Prezentăm în continuare principalele caracteristici ale limbii cașube după Cybulski și Wosiak-Śliwa 2001; Comrie și Corbett 1993: West Slavonic, p. 759 ș.u. (capitol scris de Gerald Stone; am adus câteva corecturi sugerate de colegul Lechosław Jocz). Cașuba este ultimul idiom supraviețuitor al unui întreg lanț lingvistic ce unea partea de nord a Germaniei și a Poloniei, făcând partea din grupul lehitic nordic. Toponimia ne arată că graiurile cașube se vorbeau în vest până la râul Parsęta (ger. Persante), care se varsă în Marea Baltică la Kołobrzeg (ger. Kolberg). Accentul este variabil și mobil în graiurile din nord, iar în cele din sud este pe prima silabă, ca în cehă și în slovacă. ro'lo pământ, 'niedzela duminică, jô bùdëjã (grafia veche bùdëję) construiesc ~ të bù'dëjesz tu construiești. În cașubă, accentul are o intensitate mai mare decât în polonă, având ca rezultat și închiderea, până la dispariție, a vocalelor neaccentuate. Conform ultimelor norme ortografice, se folosește ã în loc de ę. Fonetica Schematic, situația inventarului fonetic poate fi redată astfel: Vocale orale nazale i u ɷ e o õ ə ɛ ɔ a ã Cașuba a unit vocalele vechi slave [i] și [ɨ] în [i], sistemul vocalic reducându-se astfel de la 10 la 9 vocale. 226

254 Clasificarea limbilor slave Consoane bilabiale labiodentale dentale alveolare palatale velare oclusive p b t d k g africate ts dz tʃ dʒ fricative f v s z ʃ ʒ χ nazale m n ɳ laterale l vibrante r ɼ semivocale w sau ʊ j a, o și e se pronunță ca în polonă; O vocală specifică este cea notată ë, care nu pune probleme românilor, fiind identică pronunției rom. ă (aceeași vocală apare și în bulgară și în albaneză), IPA ə: kaszëbskô, bëlni [bəlni] bine făcut, cëchi [tsəxi] liniștit, tăcut, bënë [bənə] înăuntru ; Vocala notată ó are o pronunție între [o] și [u], IPA ʊ: żót burtă, zwónk clopot ; Vocala notată ô are o pronunție între [e] și [o], IPA [ø]: brzôd fruct, jô eu, dôka ceață ; în unele dialecte pronunția este mai deschisă, simbol IPA [ɵ], în altele [ɔ], în opoziție cu pronunțarea lui [o] din polonă, adesea similară, mai degrabă, fonemului [ʌ], oarecum ca în pronunțarea americană a lui not, lot etc. Vocala notată é are o pronunție între [i] și [ɛ], simbol IPA [e]: grzéch [gɼeχ] păcat (în sens moral sau religios), chléb [χlep] pâine ; în interiorul cuvântului, uneori ca un diftong [ɨi ], iar la final de cuvânt este pronunțată ca y [ɨ]: môlégò, krzëwé, krótczé; Vocala i notează un sunet scurt și mai închis decât în română; opoziția [i] ~ [ɨ], grafic i ~ y, care apare în polonă, este manifestă în cașubă numai după [n]: secvența ni reflectă secvența [ɳi], dar ny este [ni], de exemplu nisko [ɳisko] jos, de jos, dar bëlny [bəlni] bine făcut. Ca atare, i apare grafic aproape totdeauna, de exemplu bik taur, dim fum, exceptând cazul s, z, c și dz, unde apare totdeauna y, de exemplu syn fiu, zymk primăvară (pol. wiosna), dzys azi. Este o situație similară celei din cehă. Vocala u se pronunță adesea ca [i]: dłudżi [dłidżi], tu [ti]. Aflate în poziție inițială ori după o velară, [o] și [u] sunt precedate de un fonem protetic labial: pòlė [pʊɛle], în unele graiuri [pʊɛle], kóza [kʊɛza], mucha [mʊuχa]. 227

255 Studiul comparativ al limbilor slave Vocalele nazale ã și ą sunt similare celor din polonă, cu observația că ã notează un fonem [a] nazalizat, simbol fonetic [ã], nu [ɛ ]: bãdze [bãdzɛ], pers. a III-a sing. a verbului a fi ; litera ą notează o vocală nazală [o], simbol fonetic [õ]: ksądz [ksõts] preot. Azi s-a generalizat folosirea grafemului ã, dar în unele dialecte pronunția este [ɛ ], pol. ę. Un alt fenomen aparte este prezența fonemelor s, z, c și dz acolo unde polona are ś, ź, ć și dź, așa-numitul fenomen de cașubizare (kaszubienie): bëc a fi ~ pol. być, scana perete ~ ściana (c. stěna), zëma iarnă ~ zima (pronunțat ʑima). Grafemele sz, ż, cz și dż reprezintă în polonă fonemele [ʃ], [ʒ], [ʧ], [dʒ], dar care sunt moi în cașubă, așadar [ɕ], [ʑ], [ʨ], [ʥ]. Alte caracteristici sunt specifice unor graiuri: Fonemele [u] și [o] după unele dentale dure au tendința să fie mai deschise, fiind pronunțate [ø] și [ʉ]. Lipsa pronunției rotunjite conduce la pronunții similare fonemelor [ɛ] / [e] și, respectiv, [i]. Înaintea unei consoane nazale, [a] are tendința să se nazalizeze: scana [stsãna] perete, tam [tãm] acolo. Grafemul rz nota fonemul [ɼ], o vibrantă post-alveolară fricativă; pronunția era specifică numai generațiilor în vârstă, tendința din limba contemporană fiind o pronunție ca pol. [ʒ] și [ʃ]. Cașuba, alături de polonă, a depalatalizat fonemele vechi slave *ę și *ą înaintea unor dentale dure, dar fenomenul nu a fost afectat de contopirea cu variantele nedepalatalizate ę și ą din sec. al XIV-lea. În cașubă, diferențele s-au amplificat ca urmare a unei deschideri a nazalei ę la į, fenomen atestat în anul Ulterior, fonemul nazal į s- a denazalizat (į > i), contopindu-se cu fonemul [i]: caș. jastrzib vultur ~ pol. jastrząb. Denazalizarea lui į este prima oară atestată în anul 1402 (informație transmisă de Lechosław Jocz). Fonemul vechi slav *ǫ s-a păstrat ca ą scurt și lung. Fonemul specific [ə] este atestat la sfârșitul sec. al XVII-lea prin metafonia lui i scurt (care îl includea și pe i provenit din y), exceptând când urma unei consoane palatale. Exemple: caș. lëpa tei ~ pol. lipa, rëba pește ~ ryba etc. Includea și evoluția ę > į > i: caș. klëknąc a îngenunchea ~ pol. klęknąć. O altă metafonie din aceeași perioadă ori, poate, ceva mai nouă, este u > ë (dar nu după labiale și după velare): caș. lëdze oameni ~ pol. ludzie, Kaszëbë Cașubia ~ Kaszuby. Împrumutul din germană lëter luteran arată că metafonia a afectat și împrumuturile de după reformă. Cașuba, ca și polona, a pierdut vechea opoziție de cantitate vocalică după apariția fonemului ë care, de altfel, nu a fost decât scurt. Celelalte vocale au avut evoluția următoare: 228

256 Clasificarea limbilor slave ă > a [a] ĕ > e [ɛ] ĭ > i [i], exceptând cazurile ĭ > ë ŏ > o [o] ŭ > u [u], exceptând ŭ > ë ą > ę [ã] ā > ô (pronunțat uneori [ɔ]) ē > é [e] ī > i [i] ō > ó [ɷ] ū > u [u] ą > ą [õ] Ierurile vechi slave sunt reprezentate în cașubă, ca și în polonă, prin e în poziție tare și prin Ø (zero) în poziție slabă: sen somn < v. sl. * sъnъ, dzéń zi < *dьnь. (Vezi și anexele cap. III, mai jos). Verbul Verbele cașube se împart în 4 conjugări, dintre care a treia cu variantele contrasă și necontrasă. În exemplele de mai jos, se folosesc ultimele norme ortografice, respectiv ò și ù (nu o și u, respectiv) dacă sunt în poziție inițială sau după labiale ori velare. jô të òn, òno, òna më wa òni, ònë onorific: wë conj. I niesc a duce robic a face niosã niesesz niese niesemë, -ma nieseta niosą niesece conj. II robiã robisz robi robimë, -ma robita robią robice conj. III contr. grac a juca gróm grôsz grô grômë, -ma grôta grają grôce conj. III necontr. grac grajã grajesz graje grajemë, -ma grajeta grają grajece conj. IV jesc a mânca jém jész, jés jé jemë, jema jéta jédzą jéce Formele necontrase ale conj. a III-a se găsesc mai ales în nordul arealului cașub. Pentru multe verbe, numai pers. I sing. are atestate forme necontrase, de exemplu gadac a vorbi : jô godajã, dar të gôdôsz. Verbele grac și znac a ști au forme complete pentru ambele variante. Conj. a IV-a mai include și verbul wiedzec a ști : jô wiém, të wiész/wiés etc. Viitorul, ca și în polonă, este format cu formele specifice ale verbului bëc a fi urmat de infinitiv sau de participiul în -l al verbului. 229

257 Studiul comparativ al limbilor slave NOTĂ Trecutul se mai poate forma, ca în rusă și ca în ceha colocvială (obecná čeština) cu pronumele personal urmat de participiul în -l: jô robił, -ła, të robił, -a etc. (eu) am făcut, (tu) ai făcut etc. Trecutul se mai poate forma cu auxiliarul miec a avea, urmat de participiul pasiv la nominativ singular neutru sau la masculin, de exemplu on mô to wszëtko zrobioné/zrobiony (el) a făcut toate astea. Participiile pasive se formează nu numai cu sufixele -n- și -t-, de exemplu zrobiony făcut ori zabiti ucis, omorât, ca în polonă, ci și cu -ł-/-l-, de exemplu zjadłi mâncat : jô môm to widzałé (eu) am văzut asta onorific pronumele jô të òn, òno, òna më wa òni, ònë wë prezent viitor singular bãdã, bądã jem mdã, bdã bãdzesz bądzesz jes mdzesz bdzesz bãdze bądze je mdze bdze plural bãdzemë bądzemë jesmë mdzemë bdzemë bãdzeta bądzeta jesta mdzeta bdzeta bãdą bądą są mdą bdą bãdzece bądzece jesce mdzece bdzece trecut jem robił, -a jes robił, -a je robił, -o, -a jesmë robilë, -łë jesta robilë, -łë są robilë, -łë jesce robilë

258 Clasificarea limbilor slave Verbele intranzitive de mișcare formează trecutul folosind auxiliarul bëc în locul auxiliarului miec. În acest caz, participiul se acordă în gen și număr cu subiectul: ta białka je precz jidzonô femeia a plecat Se pot forma și construcții ale mai mult ca perfectului, dar acestea sunt rare în limba contemporană: jô jem béł pisôł (eu) scrisesem. Condiționalul este format cu particula bë, care poate avea sau nu desinență personală, urmată de participiul în -l: jô bë ùcekł / jô bëm ùcekł aș pleca të bë ùcekł / të bës ùcekł ai pleca etc. Flexiunea nominală Cașuba are două numere, singular și plural, dar există mai mult decât în polonă urme ale dualului vechi slav. La începutul sec. XX, în unele graiuri cașube dualul era încă o formă vie. Ca și polona, cașuba are 7 cazuri, dar există tendința de a înlocui desinența specifică de vocativ cu cea de nominativ. Locativul este totdeauna precedat de o prepoziție, iar instrumentalul de asemenea precedat de una dintre prepozițile z, s / ze, se cu, dacă este folosit cu funcția sa de bază, adică de instrument. Categoria genului este similară celei din polonă. Caracterul animat este deosebit la masculin singular acuzativ la substantive și la adjectivele însoțitoare, fiind aceeași desinență ca la genitiv singular. Identitatea genitiv-acuzativ se poate extinde și la alte categorii semantice (de exemplu substantive care denotă alimente, fructe sau monede), dar este opțional față de uzul normal de desinență nominativ-acuzativ. La plural, distincția este masculin personal ~ și non-masculin personal. Este o tendință relativ nouă, de după sec. al XVII-lea, fiind identică și în polonă și în cașubă. Iată câteva paradigme flexionare uzuale. 231

259 Studiul comparativ al limbilor slave N G D A V L I chłop bărbat chłopa chłopu chłopowi chłopa chłopie ò chłopie chłopã chłopem masculine * kóń cal kònia kòniu kòniowi kòniewi kònia kòniu ò kòniu kòniã kòniem miasto oraș miasta miastu miastowi miasto miasto ò miesce miastã miastem neutre sërce inimă serca sercu sercowi serce serce ò sercu sercã neutru subst. *** pòle pòla pòlô pòlu pòle pòle ò pòlu pòlã pòlem neutru adj. *** pòlé pòlégo pòlému pòlé pòlé ò pòlim pòlim feminin rzéka rzéczi rzéce rzékã rzékò ò rzéce rzékã N G D A V L I ** chłopi chłopë chłopów chłopóm chłopów chłopi chłopë o chłopach chłopami chłopama kònie kòni kòniów kòniom kònie kònie ò kòniach kòniami kòniama miasta miast miastów miastom miasta miasta ò miastach miastami miastama sërca sërc sërców sërcom sërca sërca ò sërcach sërcami sërcama pòla pòlów pòlom pòla pòla pòlach pòlami pòlama rzéczi rzék rzéków rzékom rzéczi rzéczi ò rzékach rzékami rzékama NOTE * La masculinele inanimate, genitivul poate avea desinența -a sau -u. ** La instrumental plural, desinența -ama păstrează desinența vechiului dual; o situație similară este și în varianta colocvială a limbii cehe (obecná čeština). *** Subst. pole/polé admite două paradigme, una care are desinențele uzuale pentru substantive, o alta care împrumută desinențele uzuale pentru adjective. Pronumele personal mai păstrează în flexiune formele de dual, încă folosite până prin anii 50 ai sec. XX. În limba contemporană, tendința este de a se folosi pluralul, iar vechile forme de dual să fie considerate variante formale ale pluralului. 232

260 Clasificarea limbilor slave N G D A L I N G D A L I N G D A L I M òn singular jô mnie, mie mnie, mie mnie, mie, miã ò mnie, mie mną të cebie, ce tobie, cë cebie, ce, cã ò cebie, tobie niegò, jego tobą niemù, jemù, mù niegò, jegò, jen, go ò nim nim N òno, no nie, je pers. I pers. a II-a pers. a III-a F òna, na ni, ji, jé ni, ji niã, jã ò ni nią dual ma naju nama naju ò naju nama wa waju wama waju ò waju wama masculin personal òni, ni nich, jich nich, jich, jejich nim, jim, jima ò nich nimi, jima, nima plural më nas, nôs nóm nas, nôs ò nas, nôs nami wë was, wôs wóm was, wôs ò was, wôs wami non-masculin personal ònë, në nie, je 233

261 Studiul comparativ al limbilor slave 234 c. Limba polabă Limba polabă nu se mai vorbește astăzi. S-a vorbit, așa cum îi spune și denumirea, pe râul Elba, în limbile slave Labe, cu prefixul po-, indicând localizarea: de-a lungul râului Elba. Ultimii vorbitori au fost atestați pe la jumătatea sec. al XVIII-lea în localitățile Lüchow, Wustrow și Dannenberg de-a lungul râurilor Jeetzel și Dumme. Prezentăm aici pe scurt situația acestei limbi, după Kazimierz Polański, în volumul Comrie și Corbett 1993: West Slavonic, p. 795 ș.u. coroborată cu datele din gramatica acestuia (Polański, f.a., ediție electronică fără editură) și cu cele din Suprun 1987, mai ales cap. dedicat foneticii, p. 18 ș. u. Germanii au numit acest grup slav wendisch, care amintește de acei Venedi menționați de Tacitus în Germania. Ei se numeau pe ei înșiși slüvensťě < * slověnьskъjь sau vensťě < ger. wendși sufixul slav -ьskъjь. Ca urmare a acestei situații, în general, formele polabe sunt comparate, din rațiuni tehnice, cu formele reconstruite protoslave sau, mai degrabă, cu cele considerate pre-polabe. Astăzi, regiunea este numită Lüneburger Wendland sau Hannover Wendland, anterior fiind numită și Drawehn sau Drawein. Populația slavă din aceste regiuni este atestată în anul 1004 în grafia Drewani < *dervjani locuitori ai pădurilor, pădureni. Etnonimul polab continuă numele altui grup slav din aceste locuri, atestat în sec. XI în grafia Polabi, care s-a folosit în literatura modernă, unii autori propunând și denumiri combinate, de exemplu Draväno-Polaben (Rost), Drzewianie Połabscy (Lehr-Spławiński și Polański), lingua dravaenopolabica (Olesch). Etnonimul Wenden, adj. wendisch poate fi, la urma urmei, cel mai vechi referitor la slavi, dacă ținem seama de faptul că Tacitus îl folosea pentru a desemna un grup etnic de la est de germanici Venedi. Și finlandeza păstrează etnonimul Vennäjä, dar referindu-se la Rusia. În textele medievale, orașul Praha era Wenedorum magna urbs (Bláhová 1986: 78). 1 Problema etnonimelor slave nu este tocmai simplă, am discutat-o relativ recent în Paliga și Teodor 2009: 67 ș. u. Materialul referitor la limba polabă este fragmentar, cuprinzând circa 2800 de unități lexicale, majoritatea fiind notate într-o singură formă gramaticală, nu neapărat cea de bază, de exemplu letă, loc. sing. din vå letă < * vъ lětě în timpul verii, vara sau stărne, dat. sing., în kå stărne < *kъ storně într-o parte, la o parte. Fiind supusă unei timpurii influențe germane, mai ales influența germanei medii de jos (Mittelniederdeutsch, Middle Low German), polaba atestă relativ numeroase calcuri, de exemplu vå janü < *vъ jedьno împreună, cf. ger. in eins împreună ; dirzolsă vit paivo < *dŕžalъ sę (v)otъ piva (el) s-a abținut de la bere după ger. sich enthalten vom Biere etc. Tot o influență germană este confuzia dativului cu acuzativul, de exemplu momě jim < *jьmamy jemu îl avem, în loc de momě jeg < *jьmamy jego. 1 Autoarea analizează termenii medievali referitori la așezările umane, respectiv termenii urbs, civitas, castrum etc. și concluziile care se pot trage în urma analizei textelor.

262 Clasificarea limbilor slave Fonetica O schemă fonetică sinoptică este următoarea, sistematizând mai ales după Polański și Suprun: Vocale orale nazale nereduse reduse monoftongi diftongi i ü u ai åi au ĕ ą ǫ ė e ö o a å ă Consoane bilabiale labio-dentale dentale alveolare palatale postpalatale velare explozive p b t d ť ď k g ṕ b africate c ʒ ć ʒ fricative f v s z ʃ [š] ɕ ʑ χ χ v nazale m n ɲ ḿ laterale l ʎ vibrante r ŕ semivocale j 235

263 Studiul comparativ al limbilor slave Trebuie reținut că această reconstrucție fonetică se referă la o situație relativ ideală, la o limbă reconstituită pe baza documentelor disponibile. Este probabil că unele dialecte aveau caracteristici specifice. De exemplu, conform unor documente, consoanele č, š și š au evoluat la c, s și z (coso < *čaša recipient, zobo < *žaba broască, cisĕ < *češetъ se piaptănă. Fenomenul s-a numit mazurzenie, după un fenomen similar din dialectele limbii polone. De fapt, cel puțin un dialect polab a păstrat consoanele vechi, dacă ținem seama de grafiile cu tsch, dsch pentru č și sch pentru š sau ž, de exemplu Tócatsch = tåkăč < *tъkačь țesător, Dschela = čela < *bъčela albină, Deúscha = dåišă < *duša suflet, schribang = žribą < *žerbę mânz etc. Sistemul consonantic polab opunea consoanele dure celor moi (palatale ori palatalizate), cu excepția fonemelor f și š, care vor fi avut un rol periferic, dat fiind că apar numai în împrumuturi din germană. Consoanele moi ť și ď erau variantele palatalizate ale dentalelor t și d, dar și a velarelor k și g: tągnǫt < *tęgnǫti a trage ~ ťog < *tęgъ urcare ; detą < *dĕtę copil ~ ďotkă < *dětъka copilaș. Pe de altă parte: vilkă < *velikaja mare ~ vilťa < *velikoje mare, daugă < *dlgaja lung ~ dauďă < *dlgoje lung. Dentalele palatalizate și fricativele velare aveau însă și diferențe calitative: disąt < *desętь zece ~ diśǫtĕ < *desętъjь al zecelea ; blåxă < *blъxa purice ~ saux ĕ < *suxъjь uscat. Limba polabă din secolele XVII și începutul sec. XVIII nu mai avea cantitate, deci nu mai distingea între vocalele lungi și scurte. Avea însă două vocale reduse, notate ă și ĕ. Situația acestor vocale era influențată de accentul de intensitate, care era fie pe ultima, fie pe penultima silabă. Vocalele aflate în poziție tonică (accentuată) sau în silabele imediat pretonice nu s-au redus (închis), de exemplu zobó < *žaba broască, dar nidélă < *nedělja duminică. Asemenea silabe sunt numite tari. Reducția a afectat sistematic silabele posttonice și, uneori, silabele care apăreau între accentul principal și accentul secundar, notat uzual prin ` (accentul grav): zínĕ < *ženetъ conduce, mână ; bledáićă < *blědica paloare ; pą tărǘ < *pętero cinci. Accentul secundar cădea, cel mai adesea, pe silaba penultimă în cuvintele polisilabice cu accentul pe finală. Silabele unde apărea reducerea se numesc slabe. Vocalele nazale erau, de regulă, nereduse. Totuși, ą putea suferi o denazalizare și apoi o reducere, de exemplu jó cą ~ jó că < *ja xъtjǫ eu vreau. Particula reflexivă *sę apare totdeauna în forma redusă: mǻit-să < *myti sę a se spăla. Concluzia este că, atunci când transcriem cuvintele polabe, nu este nevoie să marcăm grafic accentul, deoarece regula de accentuare este relativ simplă: dacă silaba finală nu era redusă, trebuia să fie accentuată; dacă era redusă, accentul cădea pe silaba penultimă. 236

264 Clasificarea limbilor slave d. Slovina sau slovena de nord, 2 numită Severní slovinština, severná slovinčina (la Krupa și Genzor 1996: 78; Slovincian in engleză). Este un idiom de tip pomeranian, ca și cașuba, ultimii vorbitori fiind atestați în perioada celui de-al doilea război mondial. Slovinii erau numiți de germani Slowinzen ori Lebakaschuben cașubii de pe lacul Leba, fiind răspândiți cândva între lacurile Gardno (Gardensee) și Łebsko (Lebasee ) în apropiere de Słupsk din Pomerania, denumire generică dată litoralului sudic al Mării Baltice (pol. Pomorze, caș. Pòmòrze, Pòmòrskô, lit. zona litoralului ). Din lipsa informațiilor, nu putem analiza aici detalii privind acest idiom, considerat mai degrabă o variantă a limbii cașube. 2 Severní slovinština, severná slovinčina (la Krupa și Genzor 1996: 78). 237

265 Studiul comparativ al limbilor slave Limbile slave de răsărit Vorbitorii limbilor slave de răsărit sunt reprezentanți de ruși, de bieloruși ( rușii albi ) și de ucraineni, care s-au desprins ulterior din grupul slav răsăritean. Nucleul slav răsăritean și a avut vatra de formare (Urheimat, pravlast) pe teritoriul Ucrainei de astăzi, al cărei nume transliterat Ukrajina, Ukrayina, Ukraïna, Ucraina chirilic Україна reflectă o organizare administrativă a arealului slav răsăritean în diverse perioade istorice. Numele este derivat de la kraj, kroj tăietură; limită, margine; frontieră, prefix u-krajiti, u-krojiti a tăia; a delimita, a trasa limitele. Sensul concret era zonă, teritoriu de la marginea imperiului. Dacă etimologia formei Ucraina este relativ clară, nu astfel este etimologia formei rus, Rusia, a se vedea, de exemplu, discuțiile pe care le face Tamara Kondratieva (Kondratieva 2000, mai ales pagina 24 și în continuare). În esență, polemica s-a purtat în jurul a două abordări radical diferite: statul vechi rus, Rusia Kieveană, este rezultatul chemării varegilor, un grup germanic care, după anul 882 (sau 886, conform textelor), ar fi avut o contribuție esențială la consolidarea puterii administrative și militare a slavilor de răsărit. Acești varegi germanici, numiți ruotsi în finlandeză (strămoșii suedezilor de astăzi), ar fi dat și numele etnic al rușilor. Conform celeilalte ipoteze, numele rușilor ar fi autohton, derivat de la un hidronim. Etnonimul bielorus rus alb, cu câteva variante grafice (belarus, belorus, беларуская мова limba bielorusă, limba rușilor albi ) reflectă o evoluție etno-lingvistică îndelungată și complicată. În esență, actualul teritoriu belarus a aparținut, de-a lungul timpului, unor varii forme administrativ-politice, fapt ce a contribuit la o complexă și complicată istorie. Idiomurile slave de răsărit pot fi clasificate astfel: Vechea rusă sau vechea slavă de răsărit (idiom dispărut) dialectul din Vladimir-Suzdal (idiom dispărut) rusa (modernă) rutena sau rutenica (idiom dispărut) ucraineana rusina (idiom sau, după unii cercetători, dialect ucrainean vorbit în Ucraina transcarpatică și în estul Slovaciei) bielorusa Vechiul idiom (dialect) de Novgorod (idiom dispărut) 238

266 Clasificarea limbilor slave NOTĂ Termenul ruten, rutenic este ambiguu și a avut diverse conotații de-a lungul istoriei. În accepțiunea modernă, se referea la vorbitorii unei limbi slave de răsărit care locuiau în regatul polono-lituanian. Astăzi, ruteni sunt numiți de străini și rusinii, respectiv reprezentanții unor grupuri slave care trăiesc în estul Slovaciei. Acest idiom este în curs de a fi recunoscut ca limbă, nu ca dialect. În acest volum, nu i-am dedicat un subcapitol, deoarece nu avem suficiente informații și suficiente date pentru o analiză din perspectiva unei noi limbi slave. Vom analiza în continuare datele esențiale referitoare la rusă, la ucraineană și la bielorusă. Limbile slave răsăritene au câteva caracteristici comune, între care cele importante sunt: Evoluția vechilor ieruri ъ și ь la о și, respectiv, е: v. sl. сънь somn > u. сон v. sl. вьсь tot, întreg > u. уве сь Evoluția nazalelor ѫ la у și ѧ la я: мѫжь, gen. мѫжа soț, bărbat > u. муж soț пѧть, пяти cinci > u. п'ять Polnoglasia, adică intercalarea unei vocale într-o secvență consonantică pentru a urma legea silabelor deschise: v. sl. млѣко lapte > молоко брѣгъ mal > бе рег младъ tânăr > r. молодо й, u. молоди й драгъ > r. дорого й, u. дороги й Evoluția secvenței inițiale je (grafiate ѥ) la o: ѥдинъ unu > r. оди н ѥзеро, ѥзеръ lac > о зеро Vocalele е și о ca vocale protetice (de legătură), de exemplu la genitiv plural: u. вікно fereastră вíкон u. земля pământ земе ль u. кни жка carte книжоќ u. війна război во ен Folosirea formei de genitiv plural și pentru acuzativ plural în cazul substantivelor animate (în ucraineană, nu și pentru animale domestice): u. ба чу люде й/жíнок văd oameni/femei u. ба чу о ленів/жукíв/горобцíв văd cerbi/gândaci/vrăbii, dar пасу воли pasc boii 239

267 Studiul comparativ al limbilor slave a. Limba rusă Limba rusă folosește alfabetul chirilic modernizat, din care a eliminat multe grafeme care nu mai aveau corespondență în idiomul modern. Am prezentat alfabetul chirilic mai sus, când am discutat slava veche precum și limbile slave de sud care folosesc acest alfabet, respectiv bulgara, macedoneana și sârba (aceasta din urmă având și o versiune cu alfabet latin). Vom prezenta în continuare principale caracteristici ale limbii ruse, urmând mai ales lucrările: Klepkó f. a. (accentul în rusă); Wade 2011 p. 4. ș.u. (caracteristice generale); de Bray 1980, 3: 31 ș.u. și Alan Timberlake în Comrie și Corbett (editori) 1993: 827 ș.u. (prezentare generală, caracteristici); tabelele sinoptice le-am redat după Dicționarul rus-român apărut la București și la Chișinău în anul Lucrarea a apărut fără autor și fără îngrijitor de ediție; există un cuvînt înainte semnat Institutul de Lingvistică al Academiei Române, București, p. 706 ș.u., unde în coloncifru apare G. Bolocan. În cadrul alfabetului chirilic modernizat, limba rusă păstrează ierurile, cărora însă le dă alt rol: ierul mare (ъ) are rolul de a indica nepalatalizarea consoanei precedente, în timp de ierul mic (ь) notează, din contra palatalizarea consoanei precedente. Vocalele sunt a, e, i, o și u, inclusiv în secvențele de diftongi ja, ju; grafemul ё (jo) este totdeauna accentuat, de exemplu Пётр = Pjotr. Fonemele limbii ruse sunt mai înmuiate decât echivalentele lor din alte limbi slave, deși grafic acest lucru nu este notat. Diferențe de pronunție apar și în funcție de poziția fonemului față de accentul de intensitate (vezi mai jos) sunt așa numitele alofone (variante poziționale). Schematic, situația se poate rezuma ca în tabelul de mai jos. Ultima coloană, referitoare la transcriere, reflectă transcrierea uzuală din lucrările de lingvistică și de filologie. În traducerile din rusă în română, se folosește o transcriere simplificată, care aproximează fonemele rusești celor din română, de exemplu ж = j, и și й = i, x = h, ч = ce, ci etc. În cazul traducerilor în alte limbi, litera chirilică ы se transcrie prin y. tipografic А а Б б В в Г г Д д Е е Ё ё Chirilic de mână А а Б б В в Г г Д д Е е Ё ё Denumire a bɛ vɛ gɛ dɛ je jo IPA a b, b j v, v j g d, d j je, j e jo Transcriere a b v g d e io, e 240

268 Clasificarea limbilor slave Ж ж Ж ж ʐɛ ʐ ~ ʒ ž З з З з zɛ z, z j z И и И и i i, j i i Й й Й й i 'kratkəɩ j j К к К к ka k, k j k Л л Л л el, el j ʟ (1) l М м М м ɛm m, m j m Н н Н н ɛn n, n j n О о О о o o o П п П п pɛ p, p j p Р р Р р ɛr r, r j r С с С с ɛs s, s j s Т т Т т tɛ t, t j t У у У у u u u Ф ф Ф ф ɛf f, f j f Х х Х х ha, xa, χa χ h, ch, x (2) Ц ц Ц ц tsɛ t s c Ч ч Ч ч ʧe ~ tɕe (3) t ʃ ~ t ɕ č Ш ш Ш ш ʃa ~ )a (3) ʃ ~ ) š Щ щ Щ щ ɕʨa ~ ɕɕa (3) ɕʨ ~ ɕɕ šč Ъ ъ Ъ ъ tv jo rdɨj znak (4) ы Ы ы Ы ɨ (rom. î) ɨ y ь ь m j æx j k j ɩj znak j (5) Э э Э э ɛ e e, è Ю ю Ю ю ju (yu) ju, j u ju Я я Я я ja (ya) ja, j a ja NOTE (1) În multe lucrări de lingvistică, grafemul rus л Л apare transcris ca [l], de fapt, în conformitate cu normele IPA, ar trebui transcris ca un [l] dur lateral, așadar ca [ʟ]. Această pronunție emfatică a lichidei [l] este similară celei din bulgară și din albanez ll precum și celei din dialectele răsăritene ale limbii polone. O pronunția este similară este și în engleză. 241

269 Studiul comparativ al limbilor slave (2) Transcrierea fonemului notat IPA prin χ variază de la autor la autor, în general este transcris prin h, uneori prin ch (pentru a nu se confunda cu fonemul h din cehă și din slovacă), alteori prin x (tot pentru a evita confuzia cu alte foneme). (3) Deși în unele lucrări, aceste foneme sunt transcrise simplificat ca niște consoane dure, ele sunt, de fapt, cu pronunție înmuiată, similară celei din secvența moale din polonă. Transcrierea IPA reflectă această realitate. Transcrierea šč este tradițională, dar nu mai reflectă pronunția din rusa contemporană. (4) Semnul așa-numit tare (ъ) nu are nicio valoare fonetică, indică nepalatalizarea (așadar pronunțarea dură) a consoanei precedente. (5) Palatalizarea este notată, uzual, prin grafemul caron plasat în dreapta sus, de exemplu ď, ť, cum este uzual și în alte limbi slave care folosesc alfabetul latin și care au aceste foneme, de exemplu ceha. Alan Timberlake, în lucrarea citată mai sus, pentru a nota fonemele înmuiate, notate generic C' (unde C notează orice consoană) folosește sedila sub consoană, Ç. Astfel, în sistemul său de referință, ʨ este notat [č ], ɕ este notat [š ] etc. În general, pronunțarea din rusa literară este contextuală, fiind influențată de vecinătatea altor foneme, fiind mai dură dacă fonemele sunt pronunțate separat și înmuiată dacă sunt în succesiune de consoană urmată de vocală moale. Foarte importantă este poziția față de accentul de intensitate. Astfel, grafemul chirilic щ nota inițial secvența šč, care s-a înmuiat ca [ɕʨ], pentru ca în rusa contemporană să fie pronunțat, de fapt, [ɕɕ] sau, cu altă transcriere, ɕː (pronunțare geminată). În tabelul următor, variantele poziționale palatalizate sunt notate după fonemul de referință. Fonetica Consoanele limbii ruse (variantele de bază și alofonele) labiale dentale palatale velare explozive surde p ~ p' t ~ t' (ť) c ~ ʨ k ~ k' explozive sonore b ~ b' d ~ d' (ď) ʒ ~ ʐ g ~ g' fricative surde f ~ f' s ~ s', s j ʃ ~ ɕ χ ~ χ' fricative sonore v ~ γ z ~ z' ʒ ~ ʑ (γ) nazale m ~ m' n ~ ɲ, n' lichide laterale lichide nelaterale l ~ ʎ, l' r ~ ɼ, r' semivocale j 242

270 Clasificarea limbilor slave Rusa cunoaște și asimilarea conform principiului consoana succesoare înmoaie consoana precedentă, în secvențe cu labiale (L ~ Ľ) ori dentale (D ~ Ď), unde versiunea a doua reprezintă varianta palatalizată: разде л (raz'del) > [raʐɟeʟ], отсе чь (ot'seč) > [ot's j eʨ] etc. Ortografia reflectă doar uneori asemenea alternanțe contextuale, de exemplu grafemul з (z) apare grafiat с (s) în situații precum разви ться a se dezvolta ~ раска яться a se căi. Palatalizarea (înmuierea) înaintea unei vocale este indicată grafic prin variantele grafice, deoarece acestea pot fi precedate grafic de j (iot): [a] poate fi redat grafic prin а și я [u] poate fi redat grafic prin у și ю [e] poate fi redat grafic prin э și е [o] poate fi redat prin о și ё [ɨ] este prin definiție o consoană închisă dură (grafiat în transcriere y, simplificat î sau â) Ca atare, literele chirilice а, э, ы, у și о indică faptul că nu se palatalizează consoana precedentă, în timp ce literele я, ю, и, е și ё indică, din contra, o pronunțare palatalizată a consoanei precedente. Practica indică asimetrii de uz, de exemplu litera е este mult mai frecvent folosită decât ё, care apare mai ales în cazuri unde ar putea fi vorba de ambiguitate, precum всё tot, totul ~ все forma de plural. Regulat se folosește numai în dicționare și în manualele de limba rusă. Aceeași practică este curentă și în alte limbi slave care au o situație similară, de exemplu limbile slave de sud, indiferent dacă folosesc alfabetul chirilic sau latin, unde accentul nu este marcat grafic. Ca și în alte limbi slave și neslave, rusa asurzește sonorele la final de cuvânt: b > p, d > t etc., de exemplu поро г (po'rog) ~ po'rok prag (există și поро к greșeală, eroare, pronunțat identic la N sing.), го лубь ('golub') ~ 'goluṕ. Consoanele care nu au pereche surd ~ sonor dezvoltă variante contextuale în funcție de fonemul învecinat: оте ц был, unde secvența ц-б se dezvoltă ca o secvență [dz-b]. Accentul este variabil și mobil, ca în limbile slave de sud (cu excepția limbii macedonene, unde este proparoxiton, cu unele excepții) și ca în cașubă. În principiu, accentul este de intensitate, având însă și elemente de accent calitativ, fapt care apropie rusa de grupul slav de sud-vest. Spre deosebire însă de alte limbi slave, care au același tip de accent, acesta influențează pronunția vocalelor aflate cu până la două silabe înainte și după accent. Accentul se poate schimba în timpul flexiunii: 243

271 Studiul comparativ al limbilor slave граждани н orășean, cetățean ~ гра ждане, pl. стол [stoʟ] masă ~ стола [stʌ'la], gen., situație în care o > ʌ dacă accentul este în silaba următoare кури ть a fuma ~ (ты) ку ришь, pers. a II-a sing. tu fumezi (я) хочу [χʌ'ʨ j u] (eu) doresc, vreau ~ (ты) хо чешь ['χoʨ j eɕ, 'χoʨ j iɕ] tu vrei Accentul poate diferenția nu numai formele în timpul unei flexiuni, ci și categoriile gramaticale, de exemplu verbe ~ substantive sau cuvinte diferite, dar în aceeași categorie gramaticală: вести a conduce, a mâna ~ ве сти știri, vești мо ю ['moju], pers. I sing. a verbului мыть a spăla ~ мою [mʌ'ju], forma de fem., ac., sing. плачу (eu) plătesc < плати ть ~ пла чу (eu) plâng < пла кать a plânge. Mutarea (eronată) a accentului poate avea consecințe serioase în comunicare, deoarece sensul se modifică radical: я беру и мо ю таре лку iau și spăl farfuria ~ я беру и мою таре лку iau și farfuria mea стре лки на ба шенных часа х стоя ли неподви жно ácele ceasului din turn erau nemișcate ~ стрелки на ба шенных часа х стоя ли неподви жно trăgătorii de pe ceasul din turn erau nemișcați. Numărul situațiilor în care accentul se poate modifica în timpul flexiunii este relativ redus. Este vorba însă de cuvinte care fac parte din lexicul de bază, așadar ocurența lor în limba vorbită este mai mare decât statistica strictă de dicționar. стол столы masă mese мoй мoи al meu ai mei (opoziție singular ~ plural) вода в во ду apă în apă (acuzativ) пять пяти cinci (nom.) cinci flexionat la cazurile oblice Accentul se mută, în general, atunci când este pe ultima silabă a rădăcinii sau pe desinență: язы к языки limbă limbi высота высоты, gen. sing., высо ты, nom. pl. înălțime, dar высо тный de/la înălțime Accentul se deplasează, în general, pe silaba următoare, mai rar pe cea precedentă: 244

272 Clasificarea limbilor slave пасту х пастухи топо р топоры [tʌ'poɼ ~ tʌpʌ'rɨ] ко лос коло сья ['koləs ~ kʌ'los j a] рука ру ки глава гла вы окно о кна [ʌk'no ~ 'oknə] Flexiunea verbală Infinitivul se poate termina în: -ть, iar dacă e formă reflexivă în -ться, situație specifică verbelor cu tema în vocală, de exemplu знать, писа ть, игра ть, люби ть; пуга ться, дожида ться, сража ться; -ти, dacă e reflexiv în -тись specific verbelor cu tema consonantică, situație relativ rară: брести, везти, грести, идти, мести, найти, нести, плести, расти ; нести сь, спасти сь, найти сь; -чь, dacă e reflexiv în -чься specific unor verbe cu tema vocalică: бере чь, мочь, сечь, жечь, течь, лечь, печь, стричь, толо чь; обле чься, бере чься, стри чься. Verbul rus este marcat de: 1. două numere, singular și plural; 2. șase persoane, trei la singular, trei la plural; 3. trei timpuri prezent, trecut și viitor; pentru verbele imperfective, cele perfective au numai formă de prezent cu sens de viitor și formă de trecut); 4. trei moduri personale indicativ, condițional și imperativ. Sunt două aspecte imperfectiv și perfectiv precum și aspectul iterativ, considerat ca și în cazul altor limbi slave o formă a imperfectivului. Nu insistăm aici asupra discuțiilor dacă toate limbile slave sau numai unele limbi slave au două sau trei aspecte. Am analizat chestiunea cu alte ocazii (vezi trimiterile de la capitolul dedicat slavei vechi). Formele verbale se obțin de la două teme: a infinitivului și a indicativului prezent. Există numai două conjugări și câteva verbe neregulate. Verbele reflexive se flexionează la fel, aglutinând formele reflexive -ся după consoană și -сь după vocală. Iată câteva exemple. 245

273 Studiul comparativ al limbilor slave conjugarea I conjugarea a II-a desin. чита ть игра ть занима ться desin. люби ть говори ть ссо риться -ю, -у чита ю игра ю занима юсь -ю, -у люблю говорю ссо рюсь -ешь чита ешь игра ешь занима ешься -ишь лю бишь говори шь ссо ришься -ет чита ет игра ет занима ется -ит лю бит говори т ссо рится -ем чита ем игра ем занима емся -им лю бим говори м ссо римся -ете чита ете игра ете занима етесь -ите лю бите говори те ссо ритесь -ют, -ут чита ют игра ют занима ются -ят, -ат лю бят говоря т ссо рятся Trecutul se formează de la tema infinitivului, eliminând desinența specifică a infinitivului și adăugând, ca și în alte limbi slave, desinențele specifice în -l, acordate după număr și gen, respectiv: -л, -ла, -ло la singular și -ли la plural. De exemplu: чита ть a citi : чита л, чита ла, чита ло, чита ли любить a iubi : люби л, люби ла, люби ло, люби ли Pronumele personal urmat de forma de participiu în -l formează timpul trecut, de exemplu я чита л eu (bărbat) am citit, я чита ла eu (femeie) am citit, вы читали voi ați citit etc. Viitorul analitic se formează, pentru verbele imperfective, cu formele specifice ale verbului neregulat быть a fi urmate de infinitivul verbului de conjugat. Prezentul verbului perfectiv are, uzual, sens de viitor, neavând forme speciale pentru acest timp. Condiționalul se formează din trecutul verbului și particula invariabilă бы, care poate fi înaintea verbului, după acesta sau despărțită de acesta. 246

274 Clasificarea limbilor slave pron. pers. писа ть (ipf.) написа ть (pf.) viitor cond. я ты он, она мы вы пишу пи шешь пи шет пи шем пи шете напишу напи шешь напи шет напи шем напи шете бу ду писа ть бу дешь писа ть бу дет писа ть мы бу дем писа ть бу дете писа ть писа л писа ла писа ло бы писа ли бы написа л написа ла написа ло бы написа ли бы они пи шут напи шут бу дут писа ть Imperativul are două forme, una pentru pers. a II-a sing. și alta pentru pl. Se formează adăugând la tema verbală consonantică desinența -и, iar la tema verbală vocalică desinența -й; tot cu desinența -й formează imperativul verbele monosilabice. La plural, se adaugă la forma de singular desinența -те: идти иду т иди, иди те говори ть говоря т говори, говори те купи ть ку пят купи знать зна ют знай чита ть чита ют чита й рисова ть рису ют рису й бить бьют бей лить льют лей вить вьют вей шить шьют шей Uneori, la tema consonantică se adaugă semnul moale (-ь), ceea ce înseamnă op pronunție moale, palatalizată, exceptând situația când această literă e scrisă după consoanele -ж și -ш care se pronunță totdeauna dur, chiar dacă sunt urmate de -ь: вя нуть a se ofili, вя нут вянь, вя ньте забы ть a uita, забу дут забу дь, забу дьте ре зать a tăia, ре жут режь, ре жьте Reflexivele formează imperativul în același mod, ținând seama de regula că după consoană și după semivocala -й se adaugă particula -ся, iar după vocală se adaugă particula -сь: учи ться учи сь, учи тесь. 247

275 Studiul comparativ al limbilor slave Verbele быть și име ть (име ться) O situație aparte este în cazul verbelor быть a fi și име ть a avea, a poseda, reflexiv име ться a fi, a se afla, a exista. Verbul быть are doar forma de pers. a 3-a sing. ind. есть (care se poate folosi, în mod excepțional, și cu pers. a II-a sing.) precum și o formă învechită, nefolosită în rusa contemporană, la pers. a 3-a pl. суть. Forme are, așa cum am arătat, la participiul trecut în -l precum și la viitor, care folosește ca auxiliar pentru formarea viitorului analitic al verbelor imperfective. Împreună cu prepoziția у la, folosește la exprimarea posesiei: у него был сын are un copil (lit. la el fost copil ), у меня больша я кни га am o carte mare (lit. la mine o carte mare ); este o situație identică limbilor fino-ugrice, cf. fin. minulla on suuri kirja am o carte mare (lit. la mine este o carte mare ). Mai apare în unele expresii precum была не была parcă a fost, parcă nu etc. În această situație, verbul име ть, cu sensul de bază a avea, apare în expresii precum име ть в виду, что... a avea în vedere [faptul] că..., име ть цель a avea drept scop / țel, ничего не име ть про тив a nu avea nimic împotrivă (ничего se citește ɲitʃi'vo) etc. Forma sa reflexivă are cel mai adesea sensul impersonal a se afla, a fi (undeva) de exemplu име ться налицо există, se găsește, возраже ний не име ються nu sunt, nu există obiecții etc. Flexiunea nominală Limba rusă are șase cazuri (vocativul nu este notat ca un caz aparte). În mod tradițional, prepoziționalul (echivalentul cazului locativ din alte limbi slave) este plasat după instrumental. Pentru a păstra simetria acestui volum, în tabelele flexionare vom urma ordinea folosită mai sus, respectiv N G D A (V) L I. Sunt trei genuri, ca în toate limbile slave (cu observațiile privind graiul molisan) și două numere, singular și plural. Situația poate fi rezumată privind comparativ rusa, ucraineana și bielorusa (vezi mai jos subcapitolele dedicate limbilor ucraineană și bielorusă), alături de flexiunea pronumelor interogative cine și ce în cele trei limbi slave de est: 248

276 Clasificarea limbilor slave denumirea în rusă имени тельный роди тельный denumirea în ucraineană називни й родови й denumirea în română nominativ genitiv interogativ cine r. кто кого u. хто кого b.-r. хто каго r. что чего interogativ ce u. що чого b.-r. што чаго да тельный вини тельный дава льний знахі дний dativ acuzativ кому кого кому кого каму каго чему что чому що чаму што кли чний vocativ предло жный місце вий prepozițional locativ о ком на/у ко му кiм о чём на/у чому чым твори тельный ору дний instrumental кем ким кiм чем чим чым Flexiunea substantivelor are 3 declinări. Declinarea I cuprinde: substantive feminine terminate în -а: жена, ры ба, нога sau în -я: земля, статья, а рмия substantive masculine terminate în -а: мужчи на, де душка sau în -я: дя дя, судья, Воло дя Declinarea a II-a cuprinde: substantive masculine terminate în consoană dură: го род, диреќтор, звук; în consoană moale: конь, день, зверь (nu însă și subst. путь); în -й: сара й, музе й substantive neutre în -о: окно, сло во, не бо; sau în -е: по ле, мо ре, зда ние Declinarea a III-a cuprinde: substantive feminine în consoană moale substantivul masculin путь Rusa diferențiază în flexiune animatele de inanimate și la genul feminin, nu numai la genul masculin. Diferența în flexiune este minimă și apare doar la acuzativ plural: animatele feminine au desinența zero, în timp ce cele inanimate au desinența -y (-ы). Pentru uniformitate cu terminologia și cu ordinea folosită și în cazul celorlalte limbi, folosim termenul locativ pentru cel uzual din gramaticile limbii ruse, prepozițional; de asemenea, instrumentalul este ultimul caz al flexiunii, nu penultimul, cum apare uzual în aceleași gramatici. 249

277 Studiul comparativ al limbilor slave Declinarea I N G D A L I N G D A L I flexiune dură, accentul pe temă fem. anim. fem. inan. ры ба pește рыбы рыбе рыбу (о) рыбе рыбой рыбы рыб рыбам рыб рыбах рыбами ка рта hartă карты карте карту (о) карте картой карты карт картам карты (о) картах картами flexiune dură, accentul pe desinență fem. anim. fem. inan. singular раба черта sclavă linie рабы черты рабе черте рабу черту (о) рабе (о) черте рабо й черто й plural рабы раб раба м раб (о) раба х раба ми черты черт черта м черты (о) черта х черта ми flexiune dură, accent mobil fem. anim. сестра soră сестры сестре сестру (о) сестре сестро й сёстры сестёр сёстрам сестёр (о) сёстрах сёстрами fem. inan. беда nenorocire беды беде беду (о) беде бедой бе ды бед бе дам бе ды (о) бе дах бе дами N G D A L I N G D A L I flexiune moale, accentul pe temă fem. anim. fem. inan. ня ня doică няни няне няню (о) няне няней няни няней няням няней (о) нянях нянями пе сня cântec песни песне песню (о) песне песней песни песен песням песни (о) песнях песнями flexiune moale, accentul pe desinență fem. inan. singular конопля cânepă конопли конопле коноплю (о) конопле коноплёй plural клешня cleștele racului клешни клешне клешню (о) клешне клешнёй клешни клешне й клешня м клешни (о) клешня х клешня ми flexiune moale, accent mobil fem. inan. земля pământ земли земле зе млю (о) земле землёй зе мли земе ль зе млям зе мли (о) зе млях зе млями 250

278 Clasificarea limbilor slave N G D A L I N G D A L I Substantive feminine cu tema г, к, х; ж, ч, ш; ц fem. anim. му ха muscă мухи мухе муху (о) мухе мухой мухи мух мухам мух (о) мухах мухами fem. inan. кни га carte книги книге книгу (о) книге книгой книги книг книгам книги (о) книгах книгами acc. pe desin. singular межа hotar межи меже межу (о) меже межо й plural ме жи меж межа м ме жи (о) межа х межа ми acc. pe temă ту ча nor тучи туче тучу туче тучей тучи туч тучам тучи тучах тучами fem. anim. acc. pe desin. овца oaie овцы овце овцу (об) овце овцо й о вцы ове ц о вцам ове ц (об) о вцах о вцами fem. anim., acc. pe temă пти ца pasăre птицы птице птицу (о) птице птицей птицы птиц птицами птиц (о) птицах птицами fem. inanim., acc. pe temă у лица stradă улицы улице улицу (об) улице улицей улицы улиц улицам улицы (об) улицах улицами Flexiunea substantivelor feminine și masculine cu tema în j N G D A L I N G D A L I струя șuvoi струи струе струю (о) струе струёй струи струй стру ям стру и (о) стру ях стру ями ста я cârd, stol, haită ста и стае ста ю (о) ста е ста ей ста и стай ста ям ста и (о) ста ях ста ями singular feminine змея свинья șarpe porc змеи свиньи змее свиньие змею свинью (о) змее (о) свинье змеёй свиньёй plural зме и змей зме ям зме и (о) зме ях зме ями сви ньи свине й сви ньям свине й (о) сви ньях сви ньями семья familie семьи семье семю (о) семье семьёй се мьи семе й се мьям се мьи (о) се мях се мьями masculine судья judecător судьи судье судью (о) судье судьёй су дьи суде й су дьям суде й (о) су дьях су дьями 251

279 Studiul comparativ al limbilor slave Declinarea a II-a masculine, declinarea dură N G D A L I N G D A L I acc. pe desin. anim. inan. вол bou вола волу вола (о) воле воло м волы воло в вола м воло в (о) вола х вола ми стол masă стола столу стол (о) столе столо м столы столо в стола м столы (о) стола х стола ми Masculine, declinarea moale N G D A L I N G D A L I acc. pe desin. anim. inan. вождь șef вождя вождю вождя (о) вожде вождём вожди вожде й вождя м вожде й (о) вождя х вождя ми руль cârmă руля рулю руль (о) руле рулём рули руле й руля м рули (о) руля х руля ми acc. pe temă anim. inanim. singular дед шум bunic zgomot де да шума, -у деду шуму деда шум (о) деде (о) шуме дедом шумом plural деды шумы дедов шумов дедам шумам дедов шумы (о) дедах (о) шумах дедами шумами acc. pe temă anim. inanim. singular ли вень ры царь rupere de cavaler nori ры царя ли вня рыцарю рыцаря (о) рыцаре рыцарем plural рыцари рыцарей рыцарям рыцарей (о) рыцарях рыцарями ливню ливень (о) ливне ливнем ливни ливней ливням ливни (о) ливнях ливнями acc. mobil anim. inanim. вор hoț во ра вору вора (о) воре вором воры воро в вора м воро в (о) вора х вора ми дуб stejar ду ба дубу дуб (о) дубе дубом дубы дубо в дуба м ду бы (о) дуба х дуба ми acc. mobil anim. inanim. зверь animal зве ря зверю зверя (о) звере зверем звери звере й зверя м звере й (о) зверя х зверя ми ка мень piatră ка мня камню камень (о) камне камнем камни камне й камня м камни (о) камня х камня ми 252

280 Clasificarea limbilor slave Neutre N G D A L I N G D A L I де ло muncă дела делу дело (о) деле делом дела дел дела м дела (о) дела х дела ми село sat села селу село (о) селе село м сёла сёл сёлам сёла (о) сёлах сёлами singular по ле câmp по ля полю поле (о) поле полем plural поля поле й поля м поля (о) поля х поля ми плечо umăr плеча плечу плечо (о) плече плечо м пле чи плеч плеча м пле чи (о) плеча х плеча ми ружьё armă ружья ружью ружьё (о) ружье ружьём ру жья ру жей ру жьям ру жья (о) ру жьях ру жьями не бо cer неба небу небо (о) небе небом небеса небе с небеса м небеса (о) небеса х небеса ми Declinarea a III-a Cuprinde substantive feminine, cu excepția subst. путь drum, care este de genul masculin. Ca și la alte paradigme, la plural, nominativul și acuzativul au forme identice pentru inanimate, iar la animate sunt identice genitivul și acuzativul formelor. N G D A L I N G D A L I мышь șoarece мы ши мыши мышь (о) мыши мышью мыши мыше й мыша м мыше й (о) мыша х мыша ми singular flexiune regulată степь ночь stepă noapte сте пи но чи степи ночи степь ночь (о) степи (о) ночи степю ночью plural степи ночи степе й ноче й степя м ноча м степи ночи (о) степя х (о) ноча х степя ми ноча ми дочь fiică до чери дочери дочь (о) дочери дочерью дочери дочере й дочеря м дочере й (о) дочеря х дочерьми flexiune neregulată мать mamă ма тери матери мать (о) матери матерью матери матере й матеря м матере й (о) матеря х матеря ми путь (m.) drum пути пути путь (о) пути путём пути путе й путя м пути (о) путя х путя ми 253

281 Studiul comparativ al limbilor slave Adjectivul Adjectivele limbii ruse se împart în trei categorii: calitative, relative și posesive. Cele calitative au, de regulă, o formă lungă și o formă scurtă (fenomen întâlnit și în alte limbi slave moderne, de exemplu în slovenă și, doar la unele adjective, în cehă și în slovacă), au grade de comparație și formează adverbe cu desinența -о precum și substantive abstracte cu sufixele -ость și -есть. Adjectivele se flexionează după trei paradigme de bază: flexiunea dură, flexiunea moale și flexiunea mixtă, această din urmă incluzând adjective cu tema în -е, -к, -х, -ж, -ш, -ч, -щ. La flexiunea dură și mixtă deosebim două categorii principale: cu accentul pe temă și cu accentul pe desinență. Flexiunea moale are totdeauna accentul pe temă. Declinarea dură N G D A L I N G D A L I m n ста рый ста рое ста рого старому ста рого ста рое ста рый (о) старом старым старые старых старым старых (anim.) старые (inanim.) (о) старых старыми f m n singular ста рая молодо й молодо е старой молодо го старой молодо му старую молодо го молодо й молодо е (о) старой (о) молодо м старой молоды м plural молоды е молоды х молоды м молоды х молоды е (о) молоды х молоды ми f молода я молодо й молодо й молоду ю (о) молодо й молодо й 254

282 Clasificarea limbilor slave Declinarea moale și mixtă N G D A L I N G D A L I m n ра нний ра ннее ра ннего раннему раннего раннее ранний (о) раннем ранним ра нние ранних ранним ранних ранние (о) ранних ранними f m n singular ра нняя хоро ший хоро шее хоро шего хорошему хорошего хорошее хороший (о) хорошем хорошим plural хорошее хороших хорошим хороших хорошее (о) хороших хорошими f хоро шая 255

283 Studiul comparativ al limbilor slave b. Limba ucraineană Ucraineana provine dintr-un grup sud-vest slav al grupului răsăritean. În prezentarea de mai jos, am folosit, în principal, datele din de Bray 1980, 3: 95 ș. u.; Pugh și Press 1999, mai ales pp. 34 ș. u. (pronunție și ortografie); Meľnyčuk (editor coordonator) (etimologie și probleme de istoria limbii). Limba literară ucraineană are la bază dialectele de sud-est, de pe Niprul mijlociu și de pe Poltava. Dialectele de sud-vest și-au adus, mai ales, o contribuție esențială în lexic. Accentul este variabil și mobil, dar nu corespunde totdeauna celui din rusă: u. мали й ~ r. ма лый mic u. стари й ~ r. ста рый bătrân, vechi Este, în general, un accent tonic mai slab decât în rusă și decât în alte limbi slave și neslave. Sinoptic, fonetica sistemele vocalic și consonantic se prezintă astfel (redăm după Pugh și Press 1999: 38 ș.u.): superior/închis frontale i (centrale) posterioare u superior-mijlociu ı [~ ɛ] deschis-mijlociu ɛ [~ ı] ɔ [u, ɔʊ] inferior/deschis a bilabiale labiodentale dentale palatale velare glotale explozive p b t t j d d j k g fricative f s s j z z j ʃ ʒ χ ɦ africate t s t s j d z d z j t ʃ d ʒ fricative nazale laterale lichide ʊ [w, u ] m β ~ v n n j l l j r r j j 256

284 Clasificarea limbilor slave Față de limba rusă, apar următoarele particularități fonetice: Litera chirilică в, В redă fonemul [v] sau, după o vocală, semivocala [w], simbol IPA ʊ, ca în slovenă și în slovacă în poziție finală; ambiguitatea grafică apare și în sorabă și în bielorusă. Astfel, жив (el) a trăit este pronunțat ca sloven živ [ʒiʊ] viu, пра вда este pronunțat ca sloven ori slovac pravda, respectiv [praʊda] sau [prawda] etc. Litera г, Г redă un fonem similar celui din ceh și slovac h, simbol IPA ɦ, provenind dintr-un fonem inițial [g] > [γ]. În textele mai vechi se folosea și litera chirilică ґ Ґ care nota fonemul [g]; acesta apare rar, doar în împrumuturi (ca, de altfel, și în cehă ori în slovacă). În Ucraina, această literă nu a mai fost folosită prin reforma ortografică din anul 1933, dar apărea în unele texte ale emigrației ucrainene. După proclamarea independenței Ucrainei, această literă a fost reintrodusă în normele ortografice. Literele е, Е și є, Є redau fonemul [ɛ], respectiv grupul [jɛ], așadar [e] preiotat. În poziție neaccentuată, [e] se pronunță ca [u], iar [u] neaccentuat se pronunță ca [e] accentuat. Altfel spus, în ucraineana contemporană vorbită, [e] și [u] se pronunță similar, opoziția fiind de accent tonic. Forma заметі ль furtună de zăpadă, viforniță se pronunță [zamu'tiʎ] Litera и, И redă fonemul transcris uzual prin y, simbol IPA ɨ, corespunzător celui românesc notat â sau î, nenazalizat (ca în cuvintele cârd, gâde); corespunde literei ruse ы, Ы. Acest fonem, redat prin grafemul и, este numit și e închis, față de е, numit e deschis, deoarece în ucraineana contemporană vorbită pronunția este diferită față de scriere: se scrie нести, dar se pronunță [nɨ e stɨ], ca și cum s-ar scrie ни е сти se scrie дитина, dar se pronunță [dɨ e tɨna], ca și cum s-ar scrie ди е тина Litera й, Й redă semivocala grafiată lingvistic j, uneori y, i (mai ales în transcrierile simplificate). Literele і, І și ї, Ї redau fonemele [i] și [ji]: Україна [Ukrajina]. Litera ф, Ф (lat. f) este rareori pronunțată ca în rusă, fiind redată în vorbire prin secvența хв, pronunțat [χ ʊ ]. Ierul mic (sau semnul moale) ь, Ь este folosit pentru a marca înmuierea consoanei precedente. Apostroful ' este folosit în unele cazuri pentru a marca o pronunție iotată (cu i semivocalic), de exemplu п'ять [p j ať], з'єднати a uni etc. Consoanele se pronunță dur (tare) dacă sunt înaintea vocalelor considerate tari а, е, и, о, у sau înaintea altor consoane dure sau în poziție finală. Se pronunță moale 257

285 Studiul comparativ al limbilor slave înaintea vocalelor considerate moi є, і, ю, я sau dacă ierul mic (semnul moale) ь, Ь este scris după acestea, după consoanele dentale д, т, з, с, ц, н și л: Fonemul [m] în мить clipă este pronunțat dur, [mɨť] (cu t moale, fiind urmat de ierul mic), dar moale în мій al meu ; fonemul [р] este dur în мо ре mare (subst., eng. sea), dar moale în мо ря, gen. sing. etc. Litera л, Л se pronunță dur, ca în rusă (IPA ʟ), atunci când se află în poziție dură și iotată în poziție moale, de exemplu га лці (D, L sing.) stăncuță, спíлці (D, L sing.) uniune etc. În general, consoanele limbii ucrainene se pronunță mai dur decât echivalentele lor din rusă. Într-un grup consonantic, poate avea loc asimilarea regresivă, dacă una dintre cele două consoane este sonoră, de exemplu про сьба rugăminte este pronunțată [pr'oz j ba]. Perechea surdă a sonorei г, Г (IPA ɦ) este х, Х, ca atare cuvântul легки й ușor se pronunță ['lɛχkɨj], ca ceh lehký, cu același sens. Consoanele geminate se pronunță ca atare, dublu: бажа ння dorință, unde secvența -нн- se pronunță ca [ň = n moale] geminat па нна fecioară [pan-na] etc. Alternanțele vocalice, atestate și în alte limbi slave, prezintă unele particularități legate de etimologia cuvintelor. Astfel, dat fiind că vocala [і] reflectă evoluția vocalelor [о] sau [е] în silabe închise, după căderea unei semivocale ulterioare, vocala [і] poate alterna cu [о] sau cu [е]: кінь cal ~ коня, gen. sing. ніч noapte ~ но чі, gen. sing. мій al meu (masculin) ~ моя a mea (feminin) сло во ~ слів gen. pl. сіль sare ~ со лі, gen. sing. сім șapte ~ семи, gen. sing. о сінь toamnă ~ о сені, gen. sing. село, derivat adjectival сільськи й sătesc, specific satului etc. Aceste reguli nu sunt urmate de o serie de cuvinte care au cunoscut fenomenul polnoglasiei (epenteza vocalică), de exemplu мо лот ciocan, sau de o serie de cuvinte care aveau lichide vocalice sau ierurile (ь, ъ) cu rol semivocalic, de exemplu торг negoț ; сон, gen. sing. сну somn (< сьнъ) sau день, gen. sing. дня zi (< дьнъ). Regula este însă urmată la genitiv plural: голова cap, gen. pl. голíв; дорога drum, gen. pl. дорíг; сльоза lacrimă, gen. pl. сліз etc. 258

286 Clasificarea limbilor slave Alte cazuri de alternanțe fonetice reflectă vechea gradație vocalică (Umlaut) și scurtarea vocalelor, care a lăsat urme în vocalismul ucrainean: уме рти a muri (pf.), умру, pers. I sing. ~ умори ти ipf. (cf. ceh umřít/umírat, pf./ipf.) дух spirit ~ віддиха ыи/відітхну ти (ipf./pf.) a lua respirația (cf. ceh duch ~ dýchat) etc. Câteva fenomene fonetice apropie ucraineana de rusă, altele o diferențiază. Metateza lichidelor este înlocuită, ca în rusă, cu polnoglasia (epenteza vocalică): го лос voce, бе рег mal, молоко lapte. Prima palatalizare slavă conduce la modificările fonetice к>ч, г>ж și х>ш, de exemplu пекти a coace пече, pers. a III-a sing., prin analogie și печу, pers. I sing.; страх frică, spaimă страшни й teribil, groaznic etc. Și a doua palatalizare este păstrată în ucraineană, spre deosebire de rusă: к>ц, г>з și х > с: рука mână руцí, D și L sing.; similar нога нозí, кожу х кожу сі, L sing. Rol palatalizant are și j (iotare), urmarea fiind aceleași evoluții ca în cazul primei palatalizări, de ex. пла кати a plânge пла чу, pers. I ind. prez. т, д + j > ч și ж, жд, ultima evoluție fiind specifică verbelor, fenomen prezent și în bielorusă: світи ти a străluci свічу (pers. I sing.), dar свíтиш; ходи ти (iter.) a merge (des, regulat) ходжу (pers. I sing.; cf. ceh chodit, care are însă flexiunea regulată) с, з > ш, ж: писа ти пишу, пи шеш a scrie ; ма зати a unge, a murdări ма жу н, л, р palatalizează cu iotare: ора ти a ara орю, о реш; коло ти a îndemna, a îmboldi ко лю, ко леш După consoanele п, б, в și м apare un л palatalizat la pers. a III-a plural a prezentului indicativ al verbelor cu tema i și la pers. I sing.: топи ти a încălzi (я) топлю, (вони ) то плять; лови ти a prinde, a vâna ловлю, ло влять Grupurile ст și зд se transformă în щ și respectiv ждж, fenomen caracteristic și bielorusei: пусти ти a permite пущу, ї здити a merge cu maşina ї жджу etc. La pers. a III-a a pronumelor apare н epentetic dacă forma este precedată de prepoziție (ca în cehă), de ex. до ньо го la el (ceh do něho); reamintim că u. г se pronunță ca ceh h. Frecvent este și в protetic (neetimologic) de ex. вівця oaie, він el, вона ea, вузька ву лица o stradă îngustă. Apare, mai rar, și г (IPA ɦ) protetic, de ex. горíх nucă, гарбу з dovleac (cf. rom. harbuz) etc. 259

287 Studiul comparativ al limbilor slave 260 Câteva trăsături specifice limbii ucrainene sunt: v. sl. ѣ > і: дíло muncă, lucrare, бис diavol v. sl. о > і (în silabe închise), după căderea ierului final impar, în poziție slabă: під sub, ніс nas (cf. ceh pod, nos) v. sl. е în silabe închise s-a închis tot la і, după căderea ierului final: лід gheață, сім șapte (cf. ceh led, sedm) v. sl. и și ы au ca rezultat u. и, simbol IPA ɨ, rom. î, â, pol. y, rus ы: син fiu (r. сын), си ній albastru, r. си ний Vocalele е și и tare (ɨ) nu conduc la palatalizarea consoanei precedente: u. несу [nɛ'su] ~ r. несу [ɲ j i'su], ле бідь, unde secvența ле se pronunță dur; ди во ['dɨvo] ~ r. ди во ['ďivə] Sufixele și desinențele v. sl. -ьць, -ьца, -ица s-au păstrat moi, ca atare: оте ць tată отця sau, în paralel, вітця, cf. r. оте ц, отца ; u. вівця oaie r. овца etc. Desinența de nom. sing. -ьѥ la neutru sing. nom. este redată prin u. -я, spre deosebire de r. -ье și -ие: писа ння scriere, pisanie, r. писание; життя viață, r. житьё Spre deosebire de rusă, vocala о este pronunțată pretutindeni nealterată (okanie): говори ти se pronunță [ɦovo'rɨtɨ] a vorbi, r. говорить [gəvʌ'riť] Marca infinitivului este -ти, ca în slovenă, s.-cr., ceha veche și ceha modernă de dinaintea ultimei reforme ortografice, care a admis infinitivul în -t; slovac este -ť (t moale). Marca participiului trecut al verbelor la genul masculin este -в (pronunțat ca w, IPA ʊ), față de -l în majoritatea limbilor slave; o pronunție vocalică este în s.-cr. (-o), iar în slovenă grafia -l se pronunță [ʊ]: пита в (el) a întrebat, хвали в a lăudat, був a fost etc. În interiorul cuvintelor (dar nu în secvențe succesive de cuvinte) fricativele siflante ш, ж și ч se asimilează, deși grafia nu reflectă acest lucru, în sibilantele corespunzătoare с', з' și ц', respectiv, dacă urmează o secvență moale cu с' sau cu ц': купа єшся te speli, вчишся înveţi, unde secvența шся (šsja) se pronunță ɕɕ, respectiv o secvență geminată cu š moale кни жці, D, se pronunță 'knɨʑtsi etc. Ca în polonă, ucraineana transformă un e inițial în o după o siflantă fricativă sau după j (й) dacă acestea sunt înaintea unei consoane dure ori a unei silabe: жона тий căsătorit < жени ти a se căsători, cf. pol. żona soție шо стий al șaselea, G sing. шести, pol. szósty (unde ó reflectă, în polona modernă, vocala u) Ucraineana are alte câteva caracteristici comune cu bielorusa: Pronunțarea literei г, Г ca o sonoră ɦ, fonem specific și limbilor cehă și slovacă Secvența d + j din slava veche evoluează adesea la жд: суджу judec, r. сужу, v. sl. сѫждѫ

288 Clasificarea limbilor slave La final de cuvânt, в (lat. v) este pronunțat [ʊ], [u ], ca în slovenă și în slovacă Grupurile vechi slave de lichidă urmată de un ier (рь, ръ, ль, лъ) evoluează la ри, ли în poziție neaccentuată: кров sânge (pronunțat [kroʊ]) крива вий sângeros, r. крова вый, v. sl. кръвавый < кры, кръвь, gen. кръве sânge etc. Dublarea unei consoane moi înainte de v. sl. -ьj-: бра ття frați (pl.), r. бра тья; лля ти a turna, v. sl. льѩти etc. Reducerea vocalelor neaccentuate i și y la j (iot, chirilic й) și u (w, IPA ʊ), scris в, atunci când se află o vocală în finala cuvântului precedent și dacă urmează o consoană izolată: прийшо в учи тель до вчи теля un profesor a venit la alt profesor ; прибíг Іва н до Йва на Ivan a venit la Ivan, unde se observă alternanța і ~ й în funcție de fonemul din finala cuvântului precedent; în cazul formei прибíг, fonemul ɦ, grafiat г, nu palatalizează în fața vocalei i. Același lucru se întâmplă în secvențe cu i (grafiat й) și y (grafiat в): брат і сестра frate și soră, dar сестра й брат soră și frate ; він у ха ті el este în casă ~ вона в ха ти ea este.... Pierderea labialelor moi: u. го луб ~ r. го лубь porumbel ; сім ~ семь șapte ; în paralela u. п'ю ~ r. пью avem o opoziție de pronunție [pju] ~ [p' j u], unde rusa palatalizează consoana [p] în timp ce în ucraineană urmează un iot care nu palatalizează. Extinderea desinenței -ів la genitiv pluralul substantivelor: ха та хатíв, почуття sentiment почуттíв; ма ти матерíв. Păstrarea vocativului la masculin și la feminin singular. Extinderea desinenței -мо la pers. I pl. a prezentului, ca în slovenă și sârbă-croată: несемо (noi) ducem, purtăm, față de r. несём. În bielorusă, vocala finală -о din această secvență este păstrată ca alternativă la forme precum дамо ~ дадзім, ямо ~ ядзíм etc. Extinderea desinenței -ть la pers. a III-a plural a verbelor precum și la pers. a III-a singular a verbelor cu tema în -i: зна ють (ei, ele) știu, ро бить (el, ea) face. Formarea (alternativă) a viitorului imperfectivelor cu forme derivate de la verbul vechi slav имати, емлѭ, емлѥши, rar în documentele vechi имаѭ, имаѥши a lua. În ucraineană (și bielorusă) avem formele aglutinate -му, -меш, -ме, -мемо, -мете, -муть: чита тиму (eu) voi citi față de forma din rusă (și din alte limbi slave) formată cu auxiliarul a fi : я бу ду чита ть (ceh budu číst, slovac budem čítať etc.) 261

289 Studiul comparativ al limbilor slave Verbul Cele cinci clase flexionare din vechea slavă au fost mai bine păstrate decât în rusă, deoarece ucraineana distinge pe -e de -je, în grafie chirilică е (IPA ɛ) față de є (IPA jɛ). Altfel însă, ucraineana ca și rusa și ca limbile slave occidentale a simplificat mult sistemul verbal, unde există doar trei timpuri gramaticale pentru verbele imperfective și doar două timpuri gramaticale pentru verbele perfective. Pasivul este redat fie printr-un verb reflexiv, fie cu auxiliarul a fi urmat de participiul trecut pasiv. Particula reflexivă -ся se poate abrevia la -сь în anumite situații, de exemplu la infinitiv și la trecut, cu observația că la la participiul masculinului la singular, doar după verbele al căror participiu se termină în -в, pronunțat ca semivocala w, IPA ʊ, de exemplu узя тись ~ узя тися sau, la participiu, узя всь ~ узя вся, узала сь ~ узала ся. Ucraineana are, în esență, două flexiuni verbale, cu aceleași desinențe la toate persoanele, și cu unele variații la pers. a III-a singular și plural. Cele două conjugări au însă destul de multe subclase care trebuie analizate separat, deoarece ca și în alte limbi slave simpla formă de infinitiv nu ne dă toate datele pentru a încadra verbul într-o anume flexiune. Astfel, conjugările I și II cuprind verbele terminate în (redăm după Pugh și Press 1999: 212 ș. u.): conjugarea I -ати, -яти -іти -ити -ути -авати, -явати -увати, -ювати consoană + -ти -нути forme neregulate verbul бу ти conjugarea a II-a -ити -жати, -чати, -шати -іти -ояти consoană + -ти forme neregulate 262

290 Clasificarea limbilor slave Desinențele indicativului prezent sunt: persoana singular -у, -ю -ш Ø -ть * plural -мо, -м -те -(у)ть, -(ю)ть Notă Desinența -ть se folosește pentru toate verbele cu tema în -i, pentru reflexive și pentru așa-numitele verbe atematice. Iată câteva exemple de flexiune pentru cele două conjugări: Conjugarea I sing. pl. чита ти a citi чита ю читаеш читае читаемо читаете читають чу ти a auzi чу ю чуеш чуе чуемо чуете чують устава ти a se ridica устаю устае ш устае устаемо устаете устаю ть пи ти a bea п'ю п'еш п'е п'емо п'ете п'ють нести a duce несу несе ш несе несемо несете несу ть сíкти a tăia січу січе ш січе січемо січете січу ть те рти * a freca тру треш тре тремо трете труть Notă Pentru această subcategorie, este de notat cum grupul -рти de la infinitiv dispare și, de asemenea, cum funcționează ligatura vocalică -е- (vezi mai sus). Conjugarea a II-a La această conjugare, au loc următoarele schimbări fonetice: surde т > ч с > ш ст > щ sonore з > ж д > дж зд > ждж labiale п, б, в, м > пл, бл, вл, мл 263

291 Studiul comparativ al limbilor slave плати ти a plăti вози ти a conduce ходи ти a merge pe jos) ї здити a merge (pe cal, cu un vehicul)! топи ти a cufunda говори ти a vorbi sing. плачу пла тиш вожу во зиш ходжу хо диш ї жджу ї здиш топлю то пиш говорю гово риш пла тить во зить хо дить ї здить то пить гово рить пла тимо во зимо хо димо ї здимо то пимо гово римо pl. пла тите во зите хо дите ї здите то пите гово рите пла тять во зять хо дять ї здять то плять гово рят Verbul бу ти a fi nu are forme de indicativ prezent. Atunci când e necesară o copulă cu rol predicativ, se folosește forma invariabilă є pentru toate persoanele. Formele flexionate sunt de viitor: бу ду, будеш, буде, будемо, будете, будуть. Urmate de infinitiv, aceste forme ale verbului a fi formează viitorul analitic: бу ду чита ти voi citi, бу деш читати vei citi etc. Spre deosebire de rusă, ucraineana are forme pline pentru verbul posesiei a avea ма ти, care se flexionează după modelul чита ти: ма ю, ма єш, ма є, ма ємо, ма єте, ма ють. Acesta se folosește și în construcții modale cu sensul a trebui să, a se cuveni să, ca și în alte limbi slave și neslave. Trecutul se formează simplu: în majoritatea covârșitoare a cazurilor, marca -ти a infinitivului este înlăturată pentru a se adăuga următoarele terminații pentru (în ordine) masculin, feminin și neutru singular și o terminație pentru plural: -в (pronunțat ca semivocala w, ʊ sau u ), -ла, -ло, -ли. Reflexivele adaugă particula reflexivă -ся după forma trecutului. Exemple: чита -ти a citi : чита в, чита ла, чита ло, чита ли писа -ти a scrie : писа в, писа ла, писа ло, писа ли пи -ти a bea : пив, пила, пило, пили (a se remarca mobilitatea accentului) ли -ти a turna : лив, лила, лило, лили уми -ти-ся a se spăla : уми вся, уми лася, уми лося, уми лися Forma verbului depinde de numărul și de genul subiectului: де студе нти жили? unde locuiau/au locuit studenții? я блуко було на столí mărul era pe masă 264

292 Clasificarea limbilor slave Verbele care se termină în consoană urmată de -ти au unele particularități în formarea trecutului: нести a duce, a purta : ніс, несла, несло, несли вести a aduce : віз, везла, везло, везли могти a putea : міг, могла, могло, могли Câteva verbe neregulate au totuși trecutul regulat: да ти: дав, дала, дало, дали бу ти: був, була, було, були Verbul іти a merge (pe jos) are trecutul neregulat: ішо в sau йшо в, ішла /йшла, ішло / йшло, ішли /йшли Viitorul verbelor perfective este, în general, chiar forma sa de indicativ prezent. În cazul verbelor imperfective, pot exista două forme, una de viitor analitic, alta de viitor sintetic. Viitorul analitic l-am prezentat mai sus, după formele verbului бути. Viitorul sintetic a fost de asemenea amintit mai sus, când am prezentat, pe scurt, urmașele verbului vechi slav a lua care, aglutinate infinitivului, formează viitorul sintetic, de fapt un viitor format prin aglutinarea formelor verbului a lua. De la același verb чита ти, avem: чита тиму, чита тимеш, чита тиме, чита тимемо, чита тимете, чита тимуть. De la verbul reflexiv диви тися a se uita (la), a privi (la) avem formele: диви тимуся, диви тимешся, диви тиметься, диви тимемося, диви тиметеся, диви тимуться. Imperativul are forme specifice pentru pers. II sing. și pl. și pentru pers. I pl. Desinențele de imperativ se atașează direct temei, fără vocală de legătură. De multe ori însă, tema nu poate fi dedusă din forma de infinitiv; de asemenea, poziția accentului joacă un rol esențial în formarea imperativului. Sunt 4 situații tipice de formare a imperativului: 1. teme cu accent final la pers. I sing., desinențele fiind -и, -íм(о), -íть: роби ти, роблю II. sg. роби fă!, I pl. робíм(о) să facem!, робíть faceți. 2. teme cu accent pe temă, cu desinențele -Ø, -мо, -те: чита ти, чита ю чита й, чита ймо, чита йте. 3. Teme care se termină în grupuri consonantice; au aceleași desinențe ca modelul #1, doar că nu poartă accent tonic: помо вчу tac, sunt tăcut помо вчи, помо вчімо, помо вчіть. 4. Verbele cu sufixul -ава-: дава ти дава й, дава ймо, дава йте. Câteva verbe neregulate au tema imperativului neregulată, de exemplu ḯсти a mânca ïж, ḯжмо, ḯжте. 265

293 Studiul comparativ al limbilor slave 266 Flexiunea nominală Ucraineana are, ca și celelalte limbi slave, trei genuri: masculin, feminin și neutru. Principiul de bază este următorul: sunt masculine substantivele care se termină în consoană (desinența zero sau Ø la nominativ singular), sunt feminine cele care au desinența -a la nominativ singular; sunt neutre cele care se termină în -o la nominativ singular; cele care au altă desinență la nominativ singular pot fi de oricare gen și se învață ca atare. Câteva substantive, de regulă neologisme, pot fi de așa-numitul gen comun (спі льний ро д, підвійний ро д), adică se pot referi și la persoane de sex masculin și de sex feminin: президе нт був/була... președintele a fost... (se folosește genul adecvat contextului); прем'є р-міні стр прибу в/прибула... premierul/primul-ministru a sosit. Alte cuvinte din această categorie sunt, de exemplu, адвока т, депута т, інжене р, лі кар medic, посо л ambasador, член membru (al unei organizații) etc. În aceeași categorie intră și câteva cuvinte terminate în -а/-я precum замазу ра (persoană) murdară, nesimțită (sens peiorativ), каліќа persoană cu handicap (cf. rom. calic), колеѓа coleg(ă), крути голова băgăcios (sens peiorativ), п'яни ця bețiv(ă) etc. Cuvintele terminate în labială dură б, п, в, м, ф și ш, щ, ч, ж pot fi de gen masculin ori feminin. Ele trebuie învățate ca atare, de regulă alături de forma de genitiv, care clarifică încadrarea în tipologia flexionară. Astfel, sunt masculine forme precum виклада ч profesor, ніж cuțit, плач plâns, плащ pardesiu, рука в mânecă, dar sunt feminine forme precum кров sânge (в final se pronunță ʊ, u ), ніч noapte (cf. slo. noč, c., pol. noc etc., tot de gen feminin), річ lucru, obiect etc. Două sufixe frecvente indică, în general, genul masculin: -ець (care are un sens locativ: persoană din...) și -тель (care are sens factitiv: persoană care face.../are meseria de...): англі єць englez, украї нець ucrainean, полта вець locuitor din Poltava (alături de forma paralelă полтавча нин) și, respectiv, хло пець băiat (c. chlap, chlapec), мисли тель gânditor (< мисль gând, gândire, r. мысль), проси тель petiționar (< про сити) etc. Pe de altă parte, terminația -ість indică, aproape totdeauna, un substantiv de gen feminin; a se reține că subst. гість oaspete este de gen masculin, deoarece secvența -ість nu este o terminație, ci face parte din rădăcină. Sunt feminine, așadar, substantive precum мо лодість tinerețe, ста рість bătrânețe, сві жість prospețime etc. Neutrele au la nominativ singular desinența -е, -о sau, uneori, -а/-я. Acestea din urmă, dacă sunt de gen neutru, au de regulă consoana geminată înainte de desinență: весі лля nuntă, життя viață, пита ння întrebare sau un cuvânt tipic ucrainean precum лівобере жжя lit. partea din stânga malului, adică partea Ucrainei care se întinde de la malul stâng al Niprului (Дніпро ) până la Marea Caspică (Каспі їське мо ре). Exemple tipice de neutre sunt: вікно fereastră, мі сце loc, пе чиво produse de patiserie, по ле câmp, я вище fenomen (cf. c. jeviště scenă ) etc.

294 Clasificarea limbilor slave Câteva substantive terminate în -о/-е sunt, totuși, de gen masculin: ба тько tată (cf. bg. баща tată și rom. baci, bade), дя дько unchi precum și nume de persoană precum Ва лько, dim. de la Valentin, Дмитро etc. Ucraineana are 7 cazuri, inclusiv vocativul. În ordinea folosită în acest volum (N, G, D, A, V, L, I), termenii din ucraineană sunt: називни й, родови й, дава льний, знахі дний, кли чний, місце вий, ору дний. În gramaticile ucrainene, ordinea este N, G, D, A, I, L, V. Flexiunea ucraineană este ordonată după felul în care accentul este pe temă ori pe desinență, inclusiv dacă acesta este pe temă la singular și pe desinență la plural. Este vorba de accentul cuvântului izolat, deoarece în unele contexte, de exemplu dacă este însoțit de numeral accentul poate fi modificat. La plural, vocativul nu are desinență specifică, este cea de nominativ. Declinarea substantivelor feminine N G D A V L I N G D A V L I дочка fiică дочки дочкі дочку до чко до чці дочко ю до чки до чок до чкам до чок = N до чках до чками Desin. -а, tema dură вода води воді во ду во до воді водо ю во ди вод во дам во ди = N во дах во дами кни жка книжки книжці книжку книжко книжці книжкою книжки книжо к книжка м книжки = N книжка х книжка ми Masculine singular ста роста bătrân; staroste ста рости ста рості ста росту ста росто ста рості ста ростою plural ста рост, -и ста рост, -і в ста рост, -а м ста рост, -і в = N ста ростax, -а х ста ростами, староста ми земля землі землі зе млю зе мле землі земле ю зе млі земе ль зе млям зе млі = N зе млях зе млями Desin. -а, tema moale стаття studiu, articol статті статті статтю статті статте ю статті стате й стаття м статті стаття х стаття ми пі сня cântec пі сні пі сні пі сню пі сне пі сні пі снею пісні пісе нь пісня м пісні = N пісня х пісня ми Notă * La plural, acuzativul are aceeași desinență cu genitivul în cazul substantivelor care denotă ființe și desinența nominativului dacă denotă inanimate. 267

295 Studiul comparativ al limbilor slave N G D A V L I N G D A V L I Desin. -а, teme mixte пло ща piață пло щі пло щі пло щу пло ще пло щі пло щею пло щі пло щ пло щам пло щі = N пло щах пло щами ти сяча o mie ти сячі ти сячі ти сячу (ти сяче) ти сячі ти сячею ти сячі ти сяч ти сяча м ти сячі = N ти сяча х ти сяча ми по вість poveste по вістˆ по вістi по вість по вісте по вісті по вістю по вісті повісте й повістя м по вісті = N повістя х повістя ми Desin. -Ø sau -ь, teme moi singular сла бість slăbiciune сла бості сла бості сла бість (сла босте) сла бості сла бістю plural сла бості сла бостей сла бостям сла бості = N сла бостях сла бостями сіль sare со лі со лі сіль со ле со лі сі ллю со лі со лей со лям со лі = N со лях со лями о сінь toamnă о сені о сені о сінь о сене о сені о сінню о сені о сеней о сеням о сені = N о сенях о сенями Desin. -Ø teme mixte ні ч noapte но чі но чі ні ч но че но чі ні ччю но чі ноче й ноча м но чі = N ноча х ноча ми Substantive cu flexiune neregulată N G D A V L I N G D A ма ти mamă ма тері ма тері ма тір = N ма тері ма тір'ю матері матері в матеря м матері в две рі ușă двере й две рям две рі singular plural ра дощі bucurie ра дощів ра дощам ра дощі люди на persoană люди ни люди ні люди ну люди но люди ні люди ною лю ди люде й лю дям люде й дити на copil дити ни дити ні дити ну дити но дити ні дити ною ді ти діте й ді тям діте й V L I = N матеря х матеря ми = N две рях две рми двери ма ра дощах ра дощами = N лю дях людьми = N ді тях дітьми 268

296 Clasificarea limbilor slave Note Substantivele две рі și ра дощі sunt menționate aici în categoria femininelor, deși pentru vorbitorii nativi nu se face o asociere de gen; la origine acestea sunt feminine. Se flexionează numai la plural (defective de singular). Formele люди на și дити на sunt feminine doar din punct de vedere gramatical. Substantive masculine Am prezentat mai sus schema sinoptică a desinențelor. Vom prezenta mai jos câteva modele flexionare tipice. Modelul de flexiune masculină cu desinența -а la nominativ l-am prezentat mai sus, fiind similar celui de feminin; această paradigmă include foarte puține exemple. N G D A V L I N G D A Desinența zero la N sing., tema dură стіл masă стола столу стіл сто ле столі столо м столи столі в стола м столи дід (1) bunic ді да ді дові ді да ді ду ді дові ді дом діди діді в діда м діді в ра нок dimineață ра нку ра нку ра нкові ра нок ра нку ра нку ра нкові ра нком ра нки ра нків ра нкам ра нки Des. -о, Desinența zero la N sing., tema moale tema dură singular ба тько (2) хло пец ліќар день кінь (3) tată băiat medic zi cal ба тькa ба тькoві ба тька ба тьку ба тькові ба тьком хло пцем plural батьки хло пці батькі в хло пців батька м хло пцям батькі в хло пця хло пцеві хло пця хло пче хло пцеві хло пців ліќаря ліќареві ліќарю ліќаря ліќарю ліќареві ліќарі ліќарем лікарі лікарі в лікаря м лікарі в дня дню день (день) дні днем дні днів дням дні коня коне ві коню коня ко ню коні коне ві коне м ко ні ко ней ко ням ко ней Teme mixte ніж cuțit ножа ножу -е ві ніж но же ножі -е ві ноже м ножі ножі в ножа м ножі V L I = N стола х стола ми = N діда х діда ми = N ра нкax ра нками = N батька х батька ми = N хло пцях хло пцями = N лікаря х лікаря ми = N днях дня ми = N ко нях кі ньми ко нями = N ножа х ножа ми 269

297 Studiul comparativ al limbilor slave (1) Modelul до ктор, -ра doctor (titlul științific) este cvasiidentic modelului дід, cu excepția vocativului, care este до кторе. Similar se flexionează și numele de naționalități sau de derivate din toponime cum sunt formele în -а нин, -я нин la nom. sing. și care au la nom. pl. desinența -а ни, -я ни: росія нин, -на, -ові/-у, = G, -e, -ові, -ом, pl. росія ни, росія н etc. (2) După acest model, se flexionează numele de persoană precum Дмитро, -тра etc. (3) Similar se declină, dar fără mutarea accentului la singular: гість, го стя, pl. го сті, госте й oaspete (cf. c. host,, eng. guest etc.) Desinențele neutrelor sunt, aproape totdeauna, aceleași cu cele ale masculinelor. O diferență importantă este că desinența de nom. sing. este, în majoritatea cazurilor, -о și -е, uneori și -я. N G D A V L I N G D мі сто oraș мі ста мі сту мі сто = N мі сті мі стом міста міст міста м tema dură вікно fereastră вікна вікну вікно = N вікні вікно м віќна віќон віќнам село sat села селу село = N селі село м се ла сіл се лам ко лесо cerc ко леса ко лесу ко лесо = N ко лесі ко лесом коле са колі с коле сам singular мо ре mare мо ря мо рю мо ре = N мо рі мо рем plural моря морі в моря м мі сце loc мі сця мі сцю мі сцe = N мі сці мі сцем місця місць місця м tema moale се рце inimă се рця се рцю се рце = N се рці се рцем серця серде ць серця м життя viață життя життю життя = N житті життя м життя житті в життя м teme mixte плече umăr плеча плечу плече = N плечі плече м пле чі плече й пліч пле ча м A міста віќна се ла коле са моря місця серця життя пле чі V L I = N міста х міста ми = N віќнах віќнами = N се лах се лами = N коле сax коле сам и колі сьми = N моря х моря ми = N місця х місця ми = N серця х серця ми = N життя х життя м и = N пле ча х плечи ма плеча ми Substantivul колі но genunchi are accent fix, dar la I pl. poate avea formele колі нами și колі ньми. Substantivele terminate în grupul -ство, de exemplu товари ство societate, asociație au accentul fix. 270

298 Clasificarea limbilor slave Substantivul по ле se flexionează ca мо ре, cu observația că la G pl. formele pot fi полі в sau піль. Substantivul о ко, о ка pl. о чі are flexiune neregulată. Teoretic, ar trebui să aparțină temei dure, în fapt aparține temei moi: о ко, ока, оку/окові, око, оці/окові, оком; очі, оче й, оча м, очі, оча х, очи ма. O altă categorie, cu câteva forme doar, este reprezentată de neutrele cu temă consonantică ascunsă, -н- sau -т-, care nu apare la N și A sing. Un astfel de exemplu este ім'я nume : ім'я, і мені/ім'я, і мені, ім'я, і мені, і менем/ім'я м; імена, іме н, імена м, імена, імена х, імена ми. Substantivul neutru пле м'я neam, clan se flexionează similar. Alte exemple sunt: теля, теля ти vițel, дівча, дівча ти fată, fetiță (reamintim că în limbile slave neutrele pot desemna și ființe, mai exact ființe neajunse la maturitate), курча, курча ти pui (de pasăre) Ucraineana are și câteva substantive care nu se flexionează, de exemplu: авеню (< avenue), ди нго, жюрі juriu, соте ; numele proprii feminine terminate în consoană sau o від Оксани Петрусенко precum și numite abrevieri: НБУ BNU Banca Națională a Ucrainei, dar у загсі Direcția de înregistrare a actelor de stare civilă etc. Unele nume proprii, ai ales cele derivate din adjective, se supun regulilor flexionare ale adjectivelor, neîncadrându-se în schemele flexionare de mai sus. Unele nume și prenume nu se flexionează: Костенко, Бойко, Драч, Гайдай. Nu se declină nici numele proprii neslave, de exemplu Делакруа (Delacroix), Гюго (Hugo), Руссо (Russo), dar Лорка, gen. Лорки (Lorca). Adjectivele se împart în două grupe principale, cu temă dură și cu temă moale, ca în rusă și în cehă, de exemplu. 271

299 Studiul comparativ al limbilor slave N G D A L I N G D A L I tema dură m n га рний га рне frumos га рного га рному = G anim. = N = N inanim. га рному, га рнім singular га рним га рною plural га рні га рних га рним = G (animate) = N (inanimate) га рних га рними f га рна га рної га рній га рну га рній m коли шній tema moale коли шнього коли шньому = G anim. = N = N inanim. коли шньому коли шнім коли шнім n коли шнє коли шні коли шніх коли шнім = G (animate) = N (inanimate) коли шніх коли шніми f коли шня коли шньої коли шній коли шню коли шній коли шньою Note și observații la adjective Adjectivele posesive provenite din substantive (de exemplu бра тів al fratelui, Андрі ів al lui Andrei, О лин al Olei etc.) se flexionează după modelul dur. Adjectivele cu tema în -ц- urmează modelul moale, cu unele particularități: білоли ций, білоли це, білолиця, pl. білоли ці, білоли цих etc. Comparativul se formează cu sufixul -іший, de exemplu холо дний rece холодні ший mai rece etc. Câteva comparative au forme neregulate, uneori supletive, de exemplu вели кий mare бі льш(е) (cu rol predicativ sau ca adverb) și бі льший (atributiv); га рний, га рно кра ще și кра щий etc. 272

300 Clasificarea limbilor slave Pronumele Redăm aici numai formele pronumelui personal, pentru a observa asemănările și deosebirile față de alte llimbi slave. N G D A L I N G D A L I eu я ме не мені ме не мені мно ю noi ми нас нам нас нас на ми singular tu ти те бе тобі те бе тобі тобо ю plural voi ви (1) вас вам вас вас ва ми el (m) el/ea (n) він воно його, нього йому його, нього ньо му, нім ним ei, ele вони їх, них їм їх, них них ни ми ea (f) вона її, не ї їй її, не ї нїй не ю (1) Dacă se folosește ca pronume de politețe, se grafiază cu В inițial majuscul: Ви, Вас, Вам, Вас, Вас, Вами. 273

301 Studiul comparativ al limbilor slave c. Limba bielorusă Prezentăm în continuare principalele caracteristici ale limbii bieloruse urmând, mai ales, datele din de Bray 1980, III: 174 ș.u. și Kondrašov Bielorusa are, în general, mai multe elemente comune cu ucraineana decât cu rusa (deși denumirea, rusă albă, ar sugera invers). De-a lungul deceniilor, mai ales după primul război mondial, au fost multe discuții privind ortografia limbii bieloruse. Acestea au fost reluate și după divizarea URSS. Redăm, în continuare, o sinteză alcătuită pe baza materialului disponibil. Prin consens, se folosesc următoarele principii: Litera я și а se folosesc pentru a reda fonemul [e], grafiat uzual е, numai în silabele de dinaintea accentului (silabe pretonice). Înaintea vocalelor palatalizante nu se folosește semnul moale (ierul mic, ь) pentru a indica și înmuierea primului element, ca atare se grafiază снег (cu s moale), nu *сьнег zăpadă ; în bielorusa din emigrație însă, această normă nu este respectată totdeauna. Nu se mai folosește semnul moale (ierul mic, ь) după consoanele geminate: галлё (nu *гальлё) ramuri, жьццё (nu *жьцьцё) viață. Grupul moale dublu дз se va scrie ддз, nu *дзьдз: суддзя judecător. Împrumuturile din alte limbi se supun și grafic legii akaniei (vezi mai jos). Fonemul [e] se va scrie după consoane cu litera е, Е, dar cu litera э, Э după consoanele [d] și [t], grafiate д, Д, т, Т: тэа тр, дэлега т. În general, numele geografice străine se vor grafia în așa fel, încât să fie cât mai aproape de pronunția din limba de origine. Fonetica și scrierea Limba bielorusă are următoarele diferențe de scriere față de limba rusă: Fonemul [i] se notează prin grafemul і, în rusă prin grafemul и. Semnul tare din rusă (ierul mare, adică ъ) are echivalent în bielorusă apostroful: аб'яднанне ~ объединение. semivocala w (ʊ] este redată prin ў: даўно, воўк, чытаў, anterior se grafia давно, волк, чытал; ў corespunde formelor rusești cu в sau л; în secvențe precedate de vocală, ў alternează cu у: ужо ~ ўжо, r. уже deja. grupul de foneme [šč], pronunțat moale în rusa contemporană (vezi subcapitolul dedicat rusei), se grafiază шч: шчыт ~ щит, шчасце ~ счастье. Litera г Г notează, în cuvintele autohtone, un fonem similar celui din ceh h și ucrainean г Г, simbol IPA ɦ; pentru a nota fonemul [g] se folosește uneori litera г Г 274

302 Clasificarea limbilor slave urmată de un apostrof: г', Г '. Pronunția este însă [g] în împrumuturile mai recente, de ex. гара munte [ɦa'ra] față de га нак pridvor, мазгі minte, creier Litera л Л notează fie un [l] dur (ca în rusă, ucraineană, bulgară și macedoneană) fie un l moale [ʎ], dacă este urmat de fonemele [e], [o] sau [u], е/е, о/о, у/у. Așadar: ла па ['ʟapa] labă, луг [ʟuɦ] luncă, dar ля мпа [ʎampa], лёд [ʎ i ot] gheață etc. Digrafele дз, дж notează fonemele [dz] și respectiv [dʒ]. În dicționare, acestea sunt incluse în cadrul literei д, Д, dar nu se pot despărți în rânduri diferite Secvența шт este echivalentul literei rusești щ și notează secvența [ʃt]. Consoanele sonore se asurzesc la final de cuvânt și în anumite secvențe de consoană sonoră urmată de consoană surdă: лёд [ʎ i ot] gheață, рэ дка ['rɛtka] etc. Aceeași asurzire se produce și dacă sonora este în finalul unei prepoziții: ад ха ты [at'χatɨ] din casă. Fenomenul invers, de sonorizare a unei consoane surde, are loc în secvențe ascendente precum касьба [kaʐ'ba] la cosit, cosind Sunt 6 vocale: i, ы, у, э, о, а și 2 semivocale, й (IPA j) și ў (IPA w sau ʊ). Vocala i apare după consoanele moi și la început de cuvânt: ісцi, сіні; Vocala ы apare după consoanele dure: быць, бóльшы. Vocalele э, о, а se diferențiază în funcție de accent: рэкі, dar după o consoană moale se scrie е: лес, дзень; pronunția literei э este [e], iar a literei е este [je], cu înmuierea consoanei precedente. мóва, dar după o consoană moale se grafiază ё: сёння, цёпла; нáсып, după o consoană moale se scrie я: цяжкасць, пяць. Rezumativ, situația poate fi redată astfel: sub accent neaccentuat о э э е ё alternează cu а ы а я я, е în cazul substantivelor după ц < к după р (lat. r) și alte lichide în poziție pretonică Dat fiind faptul că accentul este variabil și mobil, alternanțele pot apărea și în cazul flexiunii verbale și nominale, de exemplu: La verbe: 275

303 Studiul comparativ al limbilor slave éсцi a mânca, la ind. prez. pers. I sing. ем, iar la plural ядзíм. La substantive: канём cu calul (I sg.) ~ ло кцем cu cotul (tot I sg.) Dacă însă vocalele а și я sunt cele originale în rădăcina cuvântului, acesta nu alternează: святкава ць a sărbători, страхава нне asigurare etc. Bielorusa se caracterizează prin așa-numitul fenomen de akanie (аканне), adică pronunțarea vocalelor э, о, și в înainte de accent ca а, iar după accent ca ъ, ь. Spre deosebire de rusă, acest lucru este reflectat și în scriere: рэкі (N pl.) - ракá, чэрап - чарапы, дом - дамы, горад - гарады, пяцігóдка, тысяча, цёмна - цямнюсенька. Vocala э (după o consoană moale grafiată е) se pronunță я înainte de accent, în restul situațiilor е: лес - лясы, зéмлі (N pl.) - зямля, выехаць, вóсень, вéлізарны = огромный. Notă. În limba vorbită, vocalele э și е, în poziție neaccentuată, au tendința să se pronunțe ca ы și, respectiv, і. Ca atare, тэлегра ма se va pronunța ca și cum ar fi scrisă *тылигра ма. Neologismul а решт se grafiază acum, conform pronunției, а рышт. Ierul mic (semnul moale) ь notează palatalizarea consoanei precedente, iar apostroful ' notează o pronunție cu iot (j = iotizare). Vocale 'e se pronunță о în anumite secvențe fonetice precum нёс, вёў, слёзы, dar нясéш (r. несёшь). Participiul trecut masculin în -l (-л) se pronunță [w] în secvențe precum ў горад, прыехаў у горад; чыталі і пісалі, чытаў і пісаў Înaintea cuvintelor din fondul vechi slav care încep cu o, u (о, у) apare un v (в) protetic: во ка ochi, возера, вокны, восень, вузел, вуліца, ву ха ureche, вус. Fenomenul nu se produce în neologisme: ордэн, унія. O situație similare întâlnim în ceha colocvială și în ucraineană. Bielorusa cunoaște fenomenele numite țekanie (цеканне) și dzekanie (дзеканне), adică înmuierea consoanelor т și д în ц și, respectiv, дз: цень, ціхі, сядзець (r. сидеть), адзін. 276

304 Clasificarea limbilor slave Verbul Este în general similar celui din rusă, cu 2 conjugări. În prima conjugare, intră verbele care se termină la pers. a 3-a sing. indicativ în -э (- е, -а): бярэ, нясе, кажа. În a doua conjugare, intră verbele care se termină la pers. a 3-a sing. indicativ în -і- (-ы-): носіць, вучыць; aici intră și verbele care se termină în ць din т moale. De exemplu, formele flexionate ale verbului несцi sunt: нясу - нясеш - нясе (sing.) și нясём - несеце - нясуць (pl.); iar ale formei насíць нашу - носіш - носіць (sing.) și носім - носіце - носяць (pl.); opoziția несцi ~ насíць este direcțional ~ nedirecțional. Urme ale verbelor atematice găsim în cazul verbelor a mânca și a da : ем, ясі, есць, дам, дасі, дасць. Viitorul se formează, ca în rusă, cu verbul a fi; perechile perfective nu au viitor gramatical, forma de prezent având de regulă sens de viitor: буду пісаць respectiv forma perfectivă cu prefixul на напішу. Trecutul se formează cu ajutorul așa-numitul participiul în -л- format de la infinitiv. La forma de masculin, acest sufix se poate pronunța semivocalic (notat grafic ў, simbol IPA w sau ʊ): пісаў, чытаў; dacă se adaugă direct temei terminate în consoană, dispare: нёс, вёз. Imperativul are o formă la singular (pers. a II-a) și două forme la plural (pers. I și II): працуй, працуйце, працуйма muncește etc. Condiționalul se formează cu particula бы (б): пісаў бы aș purta. Conjugarea I Pron. pers. singular я ты ён мы няс-у няс-еш няс-е няс-ëм plural бяр-у бяр-эш бяр-э бяр-ом каж-у каж-аш каж-а каж-ам 2 3 вы яны нес-яце няс-уць бер-аце бяр-уць каж-аце каж-уць 277

305 Studiul comparativ al limbilor slave Conjugarea a doua Pron. pers. singular я ты ён мы наш-у нос-іш нос-іць нос-ім plural вуч-у вуч-ыш вуч-ыць вуч-ым 2 3 вы яны нос-іце нос-яць вуч-ыце вуч-аць Flexiunea nominală Bielorusa are 6 cazuri, în mod excepțional doar câteva cuvinte având și forme pentru vocativ: сынку fiule, браце frate. Ordinea din gramaticile bieloruse este cea din rusă: N, G, D, A, I, L (prepozițional). Pentru a respecta ordinea din acest volum, tabelele vor fi prezentate în ordinea folosită și în cazul celorlalte limbi, adică N, G, D, A, (V), L, I. Flexiunea substantivului are 3 declinări. Declinarea I cuprinde substantive feminine și masculine care la N sing. au desinența -а sau -я: вада, мяжа, зямля, стараста, старшыня. Declinarea a II-a cuprinde substantive masculine care la N sing. au desinența zero (Ø), terminându-se în consoană: дуб, нож, конь, край; cuprinde, de asemenea, substantive neutre care au la N sing. desinența -о (-ё) precum și -а, -е în poziție neaccentuată: акно, жыццё, мора, поле. Declinarea a III-a cuprinde substantive feminine cu desinența zero și terminate în consoană moale (palatalizată): ноч, мыш, косць, печ, радасць. 278

306 Clasificarea limbilor slave N G D A L I N G D A L I сцян-а сцян-ы сцян-е сцян-у (аб) сцян-е сцян-ой (-ою) сцен-ы сцен сцен-ам сцен-ы сцян-ах сцян-амi Declinarea I singular plural зямл-я зямл-i зямл-i зямл-ю (аб) зямл-i зямл-ёй (-ёю) земл-i зямель земл-ям земл-i земл-ях земл-ямi душ-а душ-ы душ-ы душ-у (аб) душ-ы душ-ой (-ою) душ-ы душ душ-ам душ-ы душ-ах душ-амi Declinarea a II-a și a III-a N G D A L I N G D A L I стол стал-а стал-у стол стал-е стал-ом стал-ы стал-оў стал-ам стал-ы стал-ах стал-амi Declinarea a II-a singular конь акн-о кан-я акн-а кан-ю акн-у кан-я акн-о кан-i акн-е кан-ём кон-i кон-яў/ -ей кон-ям кон-яў/ -ей кон-ях конь-мi акн-ом plural вокн-ы вокн-аў вокн-ам вокн-ы вокн-ах вокн-амі пол-е пол-я пол-ю пол-е пол-i пол-ем пал-i пал-ёў пал-ям пал-i пал-ях пал-ямi Declinarea a III-a косць косц-і косц-і косць косц-і косц-ю косц-і касц-ей касц-ям косц-і касц-ях касц-ямi ноч ноч-ы ноч-ы ноч ноч-ы ночч-у ноч-ы нач-эй нач-ам ноч-ы нач-ах нач-амi 279

307 Studiul comparativ al limbilor slave Adjectivul Adjectivele au la singular trei forme, pentru masculin, feminin și neutru: добры, добрая, добрае; iar la plural o singură formă: добрыя сталы, сцены, азёры. Flexiunea adjectivelor Flexiunea dură N G D A L I masculin добр-ы добр-ага добр-аму = G (animate) = N (inanimate) добр-ым добр-ым singular neutru добр-ае добр-ага добр-аму добр-ае добр-ым добр-ым feminin добр-ая добр-ай (-ае) добр-ай добр-ую добр-ай добр-ай (-аю) plural добр-ыя добр-ых добр-ым = G (animate) = N (inanimate) добр-ых добр-ымi Flexiunea moale N G D A L I singular masculin сін-і сін-яга сін-яму = G (animate) = N (inanimate) сін-ім сін-ім neutru сін-яе сін-яга сін-яму сін-ім сін-ім сін-яе feminin сін-яя сін-яй (-яе) сін-яй сін-юю сін-яй сін-яй (-яю) plural сін-ія сін-іх сін-ім = G (animate) = N (inanimate) сін-іх сін-імi 280

308 Clasificarea limbilor slave Pronumele N G D A L I Flexiunea pronumelui pers. pentru pers. I și II și a pronumelui reflexiv pers. I я мяне мне мяне мне мной (-ою) singular pers. a II-a ты цябе табе цябе табе табой (ою) pron. refl. - сябе сабе сябе сабе сабой (-ою) pers. I мы нас нам нас нас намi plural pers. a II-a вы вас вам вас вас вамi Pronumele personal la pers. a III-a N G D A L I Падеж masculin ён яго яму яго iм iм singular neutru яно яго яму яго iм iм feminin яна яе ёй яе ёй ёю (ёй) plural яны іх ім іх іх імi Flexiunea pronumelui posesiv МОЙ al meu N G D A L I masculin мой майго майму = G animate = N inanimate маiм маiм singular neutru маё майго майму маё маiм маiм feminin мая мае (маёй) маёй маю маёй маёй plural мае маіх маім = G animate = N inanimate маіх маімi 281

309 Studiul comparativ al limbilor slave Flexiunea pronumelui demonstrativ ТОТ acesta N G D A L I masculin той таго таму = G animate = N inanimate тым тым singular neutru тое таго таму тое тым тым feminin тая той той тую той той plural тыя тых тых = G animate = N inanimate тых тымi N G D A L I Flexiunea pronumelui demonstrativ ЭТОТ acela masculin гэты гэтага гэтаму = G animate = N inanimate гэтым гэтым singular neutru гэта (гэтае) гэтага гэтаму гэта (гэтае) гэтым гэтым feminin гэтая гэтай гэтай гэту (-ую) гэтай гэтай (-аю) plural гэтыя гэтых гэтым = G animate = N inanimate гэтых гэтымi Flexiunea pronumelor interogative КТО cine și ЧТО ce N G D A L I хто каго каму каго кiм кiм што чаго чаму што чым чым 282

310 Fonetica și lexicul Capitolul III Fonetica și lexicul limbilor slave Câteva probleme generale Limbile slave fac parte din grupul răsăritean al limbilor indo-europene, numit convențional satem, fiind așadar apropiate ca structură fonetică, mai ales de limbile baltice și de celelalte limbi satem: sanskrita, persana și alte idiomuri din familia indo-iranică: hindi, bengali, pashto, tadjika sau ossetina. Astăzi, mai ales în urma analizelor comparative din ultimele decenii, situația afinităților cu alte areale lingvistice ne apare mult mai complexă și mai nuanțată. Putem spune, rezumativ, că limbile slave au la bază, într-adevăr, un strat satem, care este îndeaproape înrudit cu stratul baltic, împreună cu care formează așa-numitul fond balto-slav. Așa cum sugerează și denumirea, această ramificație balto-slavă s-a desprins gradual din ramificația indo-europeană satem, astfel că, la începutul erei noastre, putem vorbi de o nouă tendință de ramificare: un grup mai nordic, din care au derivat limbile baltice (lituaniana, letona și prusaca sau prusiana, ultima fiind azi o limbă stinsă) și un grup mai sudic, reprezentat de limbile slave. Această reconstrucție trebuie însă nuanțată, deoarece expusă astfel ar sugera că există un strat lingvistic uniform și conservator, o banală înrudire a unor idiomuri vorbite în areale învecinate. Înrudirea dintre limbile slave, pe de o parte, și limbile baltice, pe de altă parte, este evidentă. Sunt însă și diferențe majore, fapt ce arată, fără dubiu, că așa-numitul proces glottogenetic (componenta lingvistică a procesului etnogenetic) slav, indiferent când propunem desfășurarea sa cronologică, nu poate fi explicat ca un tablou simplu, să nu spunem simplist, în alb și negru. De-a lungul mileniilor, limbile evoluează continuu. Faptul că astăzi considerăm mileniul I o perioadă etnogenetică și glottogenetică este o abordare convențională, motivată de faptul că, în această perioadă, se face trecerea, desigur graduală, dar cu unele perioade violente, brutale, de la lumea antică la lumea medievală. Întreaga Europă parcurge un proces mai accelerat de transformări etno-lingvistice și culturale, fapt ce conduce, în circa 6 7 secole, la apariția noii Europe medievale. Ca o convenție unanim acceptată, secolele IV X sunt etichetate drept perioada marilor migrații ( migrația 283

311 Studiul comparativ al limbilor slave popoarelor ), începută de grupurile germanice spre finalul sec. al IV-lea și încheiată cu așezarea maghiarilor în Pannonia. Cele circa șase secole nu reprezintă, evident, o trecere bruscă dar, pe scara istoriei, această perioadă este considerată una de mari transformări nu numai lingvistice și culturale, ci și sociale, politice și religioase. Secolul X înseamnă, între altele, și încheierea procesului de creștinare a slavilor. Revenind la problema glottogenezei slave, trebuie precizat că, atunci când vorbim de transformările fonetice esențiale în orice demers istorico-lingvistic, așadar etimologic analizăm stratul principal, în primul rând, apoi alte straturi, cu alte cuvinte influențele ce vor fi avut loc, de-a lungul timpului, asupra unui idiom, oricare ar fi acesta. Principiile generale de analiză se aplică similar în cazul limbilor slave ca și în cazul altor limbi, cu precizarea că, într-un bun demers istorico-etimologic, trebuie identificate nu numai elementele comune tuturor limbilor, ci mai ales, chiar dacă nu în primul rând acele elemente specifice care diferențiază idiomurile slave de alte idiomuri europene. Este ceea ce ne și propunem în acest capitol. Zece probleme majore de lexic și de etimologie slavă Acest capitol și următorul încearcă să răspundă la 10 întrebări fundamentale privind lexicul slav, care se referă direct sau indirect la istoria veche a slavilor și a limbii vorbite de aceștia. Problemele discutate ar trebui să fie urmate, în măsura în care este posibil, și de răspunsuri adecvate, în conformitate cu nivelul atins de știința comparativă. Precizăm, dacă mai era nevoie, că aceste rânduri nu sunt și nici nu pot fi ultimul ori unicul cuvânt în domeniu. Analiza comparată a limbilor ca, de altfel, orice domeniu al științei, admite mai multe ipoteze, generale ori de detaliu. Considerăm însă că, prin temele discutate, vom fi atins punctele principale și vom fi răspuns majorității întrebărilor. Cercetările viitoare vor clarifica probleme care nu și-au găsit aici răspunsul. Nu totul este clar în analiza comparativ-istorică și nu tuturor problemelor li se pot da răspunsurile așteptate. După părerea noastră, cele 10 probleme de bază ale cercetării etimologice și istorice privind limbile slave sunt: 1. Care este originea etnonimulului Sclaveni, Sklavenoi și ce legătură este între acest etnonim bizantin și formele arabe Ṡaqlab slav; sclav blond ; albanez Shqipe albanez, rom. șchiau, pl. șchei slav, pl. slavi, it. ciao. Este, așa cum vom vedea, una dintre problemele esențiale de analiză comparativă privind interferențele slavo-romanice ori slavo-bizantine de la nivelul jumătății secolului al VI-lea. Acestei întrebări îi vom 284

312 Fonetica și lexicul răspunde în capitolul următor, fiind mai degrabă o chestiune de evoluție semantică a formelor Sclaveni, Sklavenoi, colocvial Sclavi în cursul sec. VI și ulterior. De altfel, am făcut deja o discuție amplă asupra acestei teme, inclusiv din perspectiva dialogului interdisciplinar, în Paliga și Teodor 2009, mai ales p. 67 ș. u., astfel că nu considerăm necesară reluarea integrală a discuției, ci doar o prezentare sinoptică, relevantă demersului din acest volum. De reținut că toate formele postbizantine continuă forma colocvială Sclavus, pl. Sclavi, nu forma livrescă Sclaveni, Sklavenoi. 2. Ce este fondul balto-slav și cum poate fi identificat și analizat. Vom încerca să definim una dintre cele mai vechi sintagme folosite în analizarea limbilor slave, îndeaproape înrudite cu limbile baltice. 3. Ce este fondul vest-iranic și care a fost rolul său în conturarea lexicului slav vechi. În ultimii ani, cercetările au arătat că ceea ce s-a numit convențional slava comună (protoslava, slava preexpansiune, r. общеславянский язык, eng. Proto-Slavic, fr. proto-slave vezi discuțiile la Birnbaum 1987: 17) este, de fapt, un idiom cu structură balto-slavă, respectiv o ramificație sudică a acestui grup indo-european care, înainte de jumătatea primului mileniul al erei noastre, interferează cu elemente iranice și (vezi mai jos punctul 4) cu elemente nord-trace neromanizate. Rezultatele analizelor din ultimii ani confirmă că idiomurile iranice de la nordul și de la nord-vestul Mării Negre au avut un rol crucial în conturarea profilului limbii slave pre- și post-expansiune de pe la începutul secolului VI e.n. 4. Fondul nord-tracic a avut vreun rol în conturarea profilului slavei comune? Se mai vorbea limba tracă în secolul VI e.n.? Dacă da, de cine și până când s-a mai putut încă vorbi. Răspunsul la această întrebare, evitat de mulți cercetători, clarifică dacă putem folosi acest cuvânt pentru o perioadă lipsită, în general, de claritate rolul substratului limbii române în conturarea profilului etno-lingvistic al arealului central- și sud-est european. Cercetările noastre precum și ale altor lingviști, mai ales din Bulgaria și din alte țări balcanice, arată că idiomuri trace se vor fi vorbit până cel puțin în secolul al VI e.n. Analizarea acestor idiomuri clarifică și probleme esențiale ale substratului limbii române. Tot aceste grupuri trace încă neromanizate, reprezentate mai ales de carpi, dar și de grupuri mai nordice și nord-vestice (urmașii dacilor din Bucovina și din Maramureș) pot fi socotite răspunzătoare de o anumită influență tracă (dacică) tardivă asupra glottogenezei slave. Pentru cercetarea lingvistică din România și din țările vecine, mai ales din Bulgaria, analizarea substratului trac este esențială pentru înțelegerea complexului fenomen glottogenetic din a doua jumătate a primului mileniu al erei 285

313 Studiul comparativ al limbilor slave noastre. La unele întrebări vom răspunde chiar în acest capitol, apoi vom nota unele nuanțe în capitolul următor. 5. Locul și rolul fondului germanic, mai ales gotic, în lexicul slav vechi. Ce germanisme a avut protoslava și dacă se pot identifica elemente comune străvechi limbilor germanice și limbilor slave. Există împrumuturi, dintr-un sens în celălalt sau, cel puțin în unele cazuri, de un anume specific străvechi slavo-germanic? Lexicul slav indică o influență germanică etapizată. Unele corespondențe slavo-germanice sunt vechi, altele mai noi, petrecute pe la jumătatea primului mileniu al erei noastre. Deși nu foarte numeroase, elementele germanice ne permit o mai bună analiză a interferențelor lingvistice și culturale din arealul central-european, mai ales. 6. Fondul ugro-finic în lexicul protoslav. Probleme și rezultate. Vom încerca să prezentăm pe scurt relațiile dintre limbile indo-europene, concret dintre limbile slave și limbile uralice, subgrupă din care fac parte și limbile ugro-finice, cu care limbile slave au câteva afinități, unele importante. La est de grupul balto-slav, au apărut și au evoluat grupurile uralice, reprezentate de strămoșii grupului finic (finlandezii și estonii de azi) precum și ai grupului ugric, reprezentat azi cel mai bine de maghiari care, spre finalul primului mileniu, s-au deplasat spre vest, stabilindu-se în Pannonia. Relațiile dintre slavi și aceste grupuri nu par a indica relații intense, dacă este să dăm crezare analizelor comparative, totuși nu pot fi minimalizate. Problema relațiilor dintre grupurile indo-europene, din care fac parte și slavii, pe de o parte, și alte grupuri lingvistice din vastul spațiu euro-asiatic, pe de altă parte, nu constituie și nu poate constitui tema acestui volum. Acestei întrebări i-am dat un răspuns, fie și parțial, în Paliga 2007 și ne propunem să reluăm discuția într-o lucrare mai amplă. 7. Elemente vechi romanice (protoromânești și protodalmate) în lexicul slav vechi. A fost o temă mai rar abordată de cercetători. Și autorul acestor rânduri a analizat problematica (Paliga 1997 și 2006 c, reeditare a volumului din 1997 cu minime corecturi și adaosuri) dar și de cercetători străini, de exemplu foarte recent Vít Boček. Vom arăta că ipotezele care priveau relațiile româno-slave numai din perspectiva unui masiv împrumut de elemente slave în română nu rezistă unei analize de amănunt, situațiile sunt mult mai complicate și mai nuanțate. Vom încerca să arătăm în ce constau aceste probleme și ce perspective ne oferă analiza lor în amănunt. Vom aborda chestiunea pe scurt, dat fiind faptul că tema acestei lucrări este, totuși, alta: structura, specificul și evoluția limbilor slave. 286

314 Fonetica și lexicul 8. Numeralul sъto o sută și poziția sa aparte în lexicul slav; numeralele desętь zece și tysęšta, tysǫšta o mie. Rolul numeralelor în reconstituirea unor realități vechi. Vom discuta problema în capitolul următor. 9. Când se pot data cele mai vechi influențe slave asupra limbii române? Dar ale limbii române asupra limbilor slave? Care este rolul substraturilor trac, ilir și celtic în conturarea profilului limbilor slave moderne? Există într-adevăr elemente vechi slave în română, adică împrumuturi databile în sec. VI VII e.n.? Noi credem că nu, toate formele invocate în acest sens (10 la număr) fiind, de fapt, autohtone. Discutăm problema tot în capitolul următor. 10. Listele Swadesh și sferele semantice. Analiza comparativă a limbilor slave și comparația dintre limbile slave, pe de o parte, și alte limbi indo-europene, pe de altă parte ne poate conduce la concluzii interesante privind evoluția acestora. Listele Swadesh includ vocabularul esențial al limbilor globului, pe care le organizează în grupuri semantice și tematice. Există o listă Swadesh completă, de 207 cuvinte, precum și liste abreviate, de 50 sau de 100 de cuvinte. Pentru analizarea fondului slav de bază, și autorul acestor rânduri a propus o asemenea listă, care interferează în multe puncte cu listele Swadesh. Fondul balto-slav și raporturile sale cu elementele iranice, nord-trace și germanice Fondul balto-slav a fost cel mai bine analizat, începând deja cu sec. XIX, existând numeroase lucrări care au încercat să clarifice chestiuni în ansamblu, dar și probleme de detaliu. Așa cum arătam în primul capitol, înrudirea dintre slavi și baltici reiese, pe de o parte, din compararea lexicului celor două grupuri lingvistice; reiese, pe de altă parte, din dovezile lingvistice și arheologice, mai ales în urma descoperirilor din ultimele decenii. Deși teoria balto-slavă are o vechime de peste un secol, azi trebuie nuanțate câteva probleme, unele esențiale pentru înțelegerea etno- și glottogenezei slave. Strămoșii balticilor și slavilor aveau, nu e dubiu, multe puncte comune. Acest lucru nu este însă suficient pentru o bună analiză diacronică a glottogenezei slave; trebuie identificate și analizate nu numai similitudinile, ci și diferențele. În fond, tocmai acestea sunt elementele de diferențiere. În acest mod trebuie înțeleasă sintagma balto-slav. 287

315 Studiul comparativ al limbilor slave În al doilea rând, chiar o simplă analiză ne arată și diferențe mari în lexicul celor două grupe lingvistice, dovadă a faptului că raporturile au fost inițial mai puțin strânse decât se postulase. În al treilea rând și poate detaliul cel mai important, trebuie subliniat că specificul slav nu este dat de fondul balto-slav ci, din contra, de celelalte contribuții la glottogeneza slavă: iranică, nord-tracică și germanică, dar și est-romanică (protoromânească), chiar ugro-finică. Nu credem că repetăm inutil precizarea că primul grup romanizat pe care l-au întâlnit slavii a fost reprezentat de proto-români, mai exact de romanitatea carpato-balcanică, strămoșii românilor de mai târziu. Toate aceste detalii, analizate comparativ și în interacțiunea lor ne permit să creionăm și, în final, să înțelegem începuturile lumii slave, apoi evoluția limbilor slave, de la faza preistorică până în epoca noastră. Lexicul Lexicul slav poate fi analizat din mai multe unghiuri: al originii și, implicit, al înrudirilor imediate; al relațiilor cu vecinii; al vechimii; al sferelor semantice. Oricare dintre aceste unghiuri poate fi abordat și oricare poate oferi, în urma unor analize, răspunsuri la întrebările formulate mai sus. Vom alege o combinație a acestor posibile abordări, respectiv o analiză pe sfere semantice și, în cadrul acestor sfere semantice, o analiză istorică și etimologică. Relațiile familiale și reflexul lor în limbă Toate limbile indo-europene au un lexic arhaic referitor la relațiilor de familie, cu unele inovații, mai mult sau mai puțin relevante demersului nostru. Cuvintele care vor fi analizate aici sunt, așadar, cele din sfera semantică mamă, tată, frate, soră, fiu, fiică etc. Vladimír Šaur (1975) a analizat referitori la relațiile familiale în limbile slave. Nu vom relua analiza sa, dar vom sublinia câteva dintre ipotezele sale. Astfel, autorul consideră că reconstituirea unei faze arhaice, preistorice a terminologiei referitoare la relațiile familiale trebuie să țină seama de realitatea acelor vremuri trecute: trecerea de la culesul plantelor la agricultura stabilă, de la vânătoare la creșterea animalelor și a păsărilor, de la viața seminomadă la viața sedentară ori semisedentară, de la familia poligamă la familia monogamă. 288

316 Fonetica și lexicul Toate aceste procese au fost îndelungate, iar trecerea timpului, modificările sociale ori de mentalitate, au lăsat urme în limbă. Este adevărat că nu totdeauna aceste urme pot fi ușor analizate astăzi, dar în multe situații acest lucru este posibil. Nu ne propunem aici o analiză exhaustivă a acestor termeni, ci doar să reliefăm punctele esențiale și să tragem concluzii pe baza analizelor. Astfel, la p. 36, Šaur propune următoarea schemă de bază (preluăm lista sa căreia îi adăugăm completările noastre). Forma de început este cea reconstituită pentru o fază veche a societății indo-europene arhaice. *wir-os, *wīr-os bărbat : lat. vīr, vīri, lit. výras, skr. vīrdh, av. vīra (cu ī inițial); ir. fer, galic gwr, gotic wair, v. isl. verr (cu i inițial, scurt). Nepăstrat în limbile slave, care perpetuează tot un cuvânt arhaic, dar derivat de la altă rădăcină: mǫžь, v. sl. мѫжь, r. муж soț (pentru sensul bărbat se folosește forma sufixată мужчи на), pol. mąż, s.-cr. mûž, c. muž etc. din i.-e. *mangjo-, păstrat în gotic manna, german Mann, eng. man, pl. men, v. ind. mánu- bărbat, om. Posibil să fie un derivat nominal al rădăcinii *men- a gândi, de aici lat. mens, mentis. Dacă este așa, atunci sensul arhaic a fost ființă gânditoare (ipoteza lui Rejzek). Este de remarcat aici diferența esențială față de lituaniană, care perpetuează forma veche wir-os, wīr-os. Indo-europeana a avut și o formă pentru bărbatul văzut ca războinic, *ner-, păstrată în lat. Nerō, ir. nert, osc niir, gen. pl. nerum, cu a- protetic în gr. anḗr (vezi la Ernout Meillet și la Chantraine). Nu este clar în ce măsură sl. mǫžь ar fi înrudit cu rom. moș, fem. moașă (cu sens derivat din sensul inițial femeie bătrână ) care, din punctul de vedere al evoluției fonetice, nu pot fi considerate împrumuturi din slavă, fiind uzual incluse în lista elementelor autohtone, de substrat. Este de observat că rom. moș, moașă se încadrează într-o bogată familie etimologică: moșie, moșier, a moșmondi a se mișca ca un moș = încet și moșmon planta Mespilus germanica (vezi alte discuții la Paliga 2006 b: 138). *g w en-ā, *g w en-ī, *g w en-ə femeie : sl. žena, v. ind. ǰna, gr. gynḗ. Cuvânt arhaic indo-european, păstrat în majoritatea limbilor familiei. Unele forme au avut o evoluție ulterioară specifică: vest-germanic *kwenō- femeie, germanic *kwæniz, de aici eng. qween regină. Tot de la această rădăcină trebuie să fi derivat, în tracă, forma *zena > rom. zână, inițial femeie fermecată, femeie divină, ca în v. ind. ǰna (alte discuții la Paliga 1989 a; Paliga 2006 b: 212). Forma românească pare să continue un cuvânt din substrat; ipoteza păstrării teonimului latin Diana este imposibilă, deoarece limbile romanice nu au păstrat terminologia mitologică latină, care a lăsat urme doar în zilele săptămânii, fără însă nicio conotație religioasă. *bhrā-tēr frate : sl. brat(r)ъ, lit. brólis frate (brolýbė frăție etc.); lat. frāter, v. ir. bhráth(a)ír, gr. frā tēr, ger. (AHD) Bruder, eng. brother; av. brātar, v. ind. bhrātar etc. 289

317 Studiul comparativ al limbilor slave *swesor soră : sl. sestra, v. prus. swestro, lit. sesuõ, seser s, got. swistar, ger. Schwester, eng. sister; lat. soror (< *sosor, cu rotacizarea lui -s- intervocalic), v. ir. siur etc. *pə-tēr tată. Nu s-a păstrat în limbile slave. Forma general slavă este *otьcь tată, derivată de la o rădăcină inițial asociată limbajului infantil, *otъ, apoi un diminutiv*otьcь. Forme înrudite se găsesc și în limbi indo-europene și ne-indo-europene, așadar poate fi un străvechi termen proto-boreal, în terminologia lui Andreev sau nostratic, în terminologia lui IIlič-Svityč: gotic atta, de aici porecla Attila lit. tăticul, nume dat de germanici; lat. atta, grec atta, hitit atta-, dar și turc ata, maghiar atya, basc aita (cităm după Rejzek 2001: 436). 290 *mā-tēr mamă, vechi slav мати, матере, leton moti, german Mutter, lat. māter, grec mḗtēr. Forme înrudite sunt și lituanian motė soție, alb. motër soră (vezi Orel p. 275). Slava păstrează, așadar, vechea formă indo-europeană pentru mamă, dar pentru arhaicul *pātēr adoptă o formă de importanță secundară în lexicul arhaic indo-european. *sūnus fiu, slav synъ, lit. sūnùs, v. prus. soūns, gotic sunus, englez son etc. Forma arhaică va fi fost derivată din rădăcina *seu- a naște, a procrea, de unde și toharic A se fiu, grec hyiós fiu, v. ir. suth naștere, v. ind. sū te naște (Rejzek). *dhughə-tēr fiică, v. sl. дъшти, дъштере, care urmează, așadar, aceeași paradigmă flexionară ca mati, matere. Forme înrudite sunt lit. duktė, gotic daúhtar, german Tochter, eng. daughter Limbile slave moderne perpetuează forme derivate de la modelul arhaic prin diverse evoluții fonetice și pornind de la forme regionale ori dialectale: polon córa, córka, r. дочь (doč ), s.-cr. kćî, v. c. dci, gen. dceře, mod. dcera, gen. dcery, dar dativ neregulat dceři etc. Alți termeni ai relațiilor familiale se dezvoltă pe trepte ulterioare ale evoluției sociale, de exemplu *vъnukъ nepot, *dědъ bunic, *baba bunică. Termenul kъmotra reflectă un împrumut romanic, din protoromână, lat. pop. *cumatra, *kumatra, lat. clas. commater (fr. commère, sp. comadre etc.). Ipotezele care văd aici un slavism în română sunt complet eronate (alte discuții la Paliga 2006 c: 54 ș.u., capitolul dedicat relațiilor familiale). A se nota faptul că ă sub accent în cumătră este similar situației din mătură și măgură. De asemenea, redarea lui ă sub accent prin slav ъ este aceeași ca în cazul numeralului sută > съто, sъto pe care îl analizăm în capitolul următor. Situația formelor derivate de la cumătră trebuie privită în contextul împrumuturilor slave din limbile romanice (în afara lucrării noastre, vezi acum Boček 2010).

318 Fonetica și lexicul Arheometalurgie slavă Într-un studiu publicat în urmă cu mulți ani, analizam câteva exemple de termeni arheometalurgici, așadar străvechi termeni specifici procesării metalelor (Paliga 993 c). Discutam acolo câțiva termeni străvechi, unii de origine probabil ori cert pre-indo-europeană, care confirmau, cel puțin parțial, ceea ce știm din datele arheologice: cele mai vechi metale cunoscute și procesate de om au fost aurul și cuprul, apoi plumbul. Procesarea acestora poate fi datată în mileniul VI î.e.n. Fierul este cunoscut mult mai târziu, abia prin sec. VII î.e.n. și pornește dinspre Europa Centrală. Trecem în revistă terminologia slavă specifică metalurgiei. zlato aur, pansl, *zolto < i.-e. *ǵhel- a străluci; de culoarea aurului; verde. O asemenea reconstrucție pentru faza arhaică indo-europeană nu trebuie să ne mire, anticii vedeau și, implicit numeau culorile altfel decât noi, modernii. O situație similară se întâlnește și în alte areale lingvistice. Pentru antichitatea europeană, vezi lucrările de referință ale lui Gh. Mușu Lumini din depărtări și Voci din depărtări (Mușu 1981; Mușu 1995). De la rădăcina i.-e. citată au derivat numeroase cuvinte cu sensul generic a străluci ori cu sensuri cromatice, de exemplu let. zelts, lit. dial. želtas de culoarea aurului, auriu, cu evoluții specifice unor idiomuri satem; în limbile centum, există forme fără palatalizarea consoanei radicale: gotic gulþ, v. ir. gull, goll, eng. gold, cu diverse grade de alternanță vocalică a rădăcinii *ǵhel-. Din sl. zlato derivă și toponimul românesc Zlatna din zona auriferă a Transilvaniei. mědь cupru, panslav: sârb mȅd, r. медь, polon miedź etc. Forma slavă este izolată între celelalte limbi indo-europene ori ne-indo-europene; singura înrudire posibilă, deși improbabilă, pare a fi cu ir. mēin minereu de metal, metal. Rejzek și Machek înclină spre ipoteza care asociază forma slavă cu toponimul Media, pe baza paralelei lat. cuprum asociat numelui insulei Cipru (Cupros, Kypros). Și Media și Ciprul erau zone unde se exploata cuprul. Acest detaliu, coroborat cu alte detalii legate de flora și de fauna presupusei patrii vechi a slavilor, sprijină constatarea că acest areal trebuie să fi fost o zonă de câmpie și de mlaștini, fără resurse minerale. Cuprul și aurul sunt metalele cu cele mai joase temperaturi de topire, așadar cu procesare ușoară. želězo fier panslav: sârb žèlezo, r. želézo, polon żelazo; lit. geležìs, let. dzelzs. Este incertă asocierea de gr. chalkós cupru, bronz (analiza acestor forme la Paliga 1993 c). Rădăcina i.-e. este *g(h)el(e)ǵ(h)- pare un împrumut dintr-un idiom necunoscut, poate 291

319 Studiul comparativ al limbilor slave caucazian. Tehnologia prelucrării fierului se pierde în negurile istoriei. Este probabil că omul a cunoscut fierul meteoritic, dar l-a procesat mult mai târziu, probabil în jur de î.e.n. Extinderea prelucrării fierului apare în Europa Centrală înainte de sec. VII î.e.n. odată cu civilizația La Tène și se răspândește rapid. Ipoteza că vechii slavi ori precursorii lor ar fi preluat un termen din zona caucaziană ar fi veridică dacă admitem că unele componente ale glottogenezei slave vin dinspre răsărit, cel mai probabil fiind vorba de grupurile iranice care, în acele timpuri, legau zona nord-pontică de Orientul Mijlociu trecând prin zona Caucazului. Influența iranică asupra glottogenezei slave este astăzi acceptată de tot mai mulți cercetători (vezi alte exemple în acest capitol). olovo plumb, panslav: r. ólovo, pol. ołów, sârb-croat ȍlovo etc. Singurele forme apropiate sunt în arealul baltic: lit. álvas, let. alvs, dar acestea ar putea fi împrumuturi mai târzii din slavă. Într-o asemenea perspectivă, se conturează două ipoteze: 1. fie o origine străveche pre-indo-europeană; 2. fie o dezvoltare izolată a unei rădăcini i.-e. care, inițial, avea sens cromatic, de exemplu formele AHD ëlo auriu, de culoare aurie, lat. albus, gr. alphós alb. Evoluția fonetică nu este tocmai clară în cazul celei de a doua ipoteze, dar o evoluție de la un vechi sens cromatic ( culoare, a licări, a străluci etc.) nu este exclusă. Vezi mai sus discuția despre zlato. sьrebro argint ; panslav: r. serebró, pol. srebro, c. stříbro, s.-cr. srèbro, v. sl. sьrebro înrudit cu lit. sidābras, let. sidrabs și cu gotic silubr (germ. Silber, eng. silver). Nu se pot identifica alte forme înrudite, ca atare putem presupune fie un împrumut dintr-o limbă i.-e. azi neidentificabilă fie, mai degrabă, perpetuarea unei forme din fondul preie. Machek citează aici și o formă asiriană (ṣaruppum), iar Rejzek și forma bască zilar, cu același sens. Ipoteza unor vechi forme preie. pentru un metal cunoscut și procesat din cele mai vechi timpuri este pe deplin justificată și se încadrează foarte bine în contextul discutat de noi în studiul despre arheometalurgia europeană (Paliga 1993 c). Alte denumiri de metale sunt mai târzii, iar unele sunt împrumuturi, cum ar fi mosaz alamă, răspândit numai în arealul vest-slav: slc. mosadz, sor. sup. mosaz, pol. mosiądz < v. sl. *mosędzь < probabil din AHD *massing, v.g.m. messinc, möschinc, v. eng. mæstling. Originea este oricum neclară, poate un derivat de la numele tribului Mosynoi, grec Mossýnoikoi, de unde ar fi fost preluat de germanici. Într-o altă versiune, ar fi forma 292

320 Fonetica și lexicul lat. massa cumva deformată în mediu germanic. Înclinăm, mai degrabă, spre ipoteza derivării din numele unei regiuni, vezi discuțiile despre měď și cuprum. Fauna Termenii referitori la faună și la floră au constituit repere privind arealul slav arhaic. Fiind vorba de un popor european, trebuie să luăm în calcul că slavii vor fi avut termeni vechi pentru a denumi lupul, ursul și zimbrul; de asemenea, termeni pentru a denumi primele animale domesticite de om, oaia și capra precum și, aproximativ simultan, câinele. Există studii dedicate numelor de animale în limbile indo-europene, de exemplu lucrarea lui Blažek 1992 (numele de mamifere). *ovьca oaie. Pansslav: s.-cr. óvca, pol. owca, c. ovce, r. ovcá etc. Reflectă vechea rădăcină i.-e. *ou i oaie, păstrat pe un larg areal i.-e.: lat. ovis, gr. óis, v. ir. ói, lit. avis, v. ind. ávi- etc. Răspândirea acestui cuvânt pe un asemenea areal, din Europa Occidentală până în India, arată că indo-europenii cunoșteau deja oaia domesticită în momentul expansiunii, probabil pe la jumătatea mileniului V î.e.n. koza capră, panslav. Formele cele mai apropiate sunt lit. ožỹs țap, ožkà capră, v. pers. azak, v. ind. aǰā-, capră, i.-e. *a(i)ǵ-, āǵ- capră. Rămâne neexplicat însă k inițial neetimologic (o situație similară este în cazul formei kost os, înrudit cu lat. ossis). Ca atare, unii lingviști, de exemplu Rejzek, înclină spre ipoteza unui împrumut din limbile altaice, unde întâlnim forme asemănătoare, ceea ce nu ar fi surprinzător în perspectiva ipotezelor care acceptă înrudirea inițială a limbilor indo-europene, uralice și altaice. Machek citează o ipoteză a lui Vl. Georgiev, care vede în forma koza o contaminare cu o formă i.-e.*(s)kēgos țap, fapt ce ar explica k- inițial neetimologic. Oricare ar fi originea primară, koza este cuvântul comun tuturor limbilor slave și, dată fiind forma specifică, trebuie considerată a se fi răspândit înainte de expansiune. pьsъ câine. Panslav, în r.a modernă înlocuit de o formă nouă sobak, altfel pës; c. pes, s.-cr. pȁs, slv. pes (citit pəs) etc. Slava inovează sau împrumută, rădăcina trebuie să fie aceeași ca în rom. pis, de aici pisică, pisoi, care sunt cel mai probabil elemente autohtone, din substrat (DEX îl crede derivat onomatopeic, ipoteză nesusținută de 293

321 Studiul comparativ al limbilor slave paralelele din limbile slave) 1. Rădăcina *pes-, *pis- trebuie să fi fost folosită în arealul carpato-dunărean cu referire la animale mici domestice, probabil la pisoi și la căței, deci la puii de animal domestic. A se observa că româna are 4 termeni referitori la sfera semantică pisică : pisică (pisoi, interj. pis), mâță, motan, cotoi. Vezi alte discuții la Paliga 2006 b: 78 (cotoi), 135 (mîță), 138 (motan). Ipoteza că rom. cotoi ar reflecta un împrumut din slavă nu se poate susține la o analiză de amănunt; rădăcina cat-, cot- este întâlnită pentru a desemna pisica și în alte limbi europene: lat. cattus, eng. cat etc. Este, de altfel, și ipoteza acceptată și de Ernout Meillet pentru latină: un element probabil împrumutat din egipteană sau creat ad-hoc odată cu domesticirea pisicii, deja cunoscută în antichitate. końь cal. Probabil o formă abreviată dintr una mai veche *komońь, care la rândul său ar putea fi înrudită cu lat. caballus (cu alternanța b/m). Cuvântul ar putea fi ne indo european sau, cel puțin, nu din acel fond arhaic PIE din care au evoluat lat. equus, gr. ὕπος, lit. ašva, etc. Dat fiind faptul că domesticirea calului a fost însușită de la popoarele transuralice, putem presupune că și cuvântul asociat sferei semantice cal a fost împrumutat din idiomurile asiatice. *korva vacă, în limbile slave cu metateza lichidei: v. sl. kravii adj. de vacă (nu este atestat substantivul), s-cr. krȁva, c. kráva, r. koróva; lit. kárvė. Alte forme înrudite la nivel i.-e. se depărtează semantic, dar probabil sunt derivate de la aceeași rădăcină inițială: v. prus. curwis bou, lat. cervus și germ. Hirsch cerb, i.-e. *ḱer- corn (de animal), cu coarne, de unde derivă, cum am văzut, o serie de substantive și de adjective referitoare la cornute. În slavă, k inițial, față de un așteptat s, s-ar explica printr-o influență centum, pe care Rejzek o presupune celtică, ceea ce pune probleme destul de mari, dat fiind că, în general, influențele celtice sunt greu de admis pentru lexicul slav arhaic. Poate, mai degrabă, o veche influență centum dintr-un idiom central-european arhaic, deocamdată neidentificabil. Evoluție fonetică așteptată are în limbile slave seria derivată de la v. sl. srъna căprioară, tot din i.-e. *ḱer- corn (de animal), cu coarne, ca și formele citate mai sus, dacă se acceptă această înrudire străveche. Despre relațiile dintre limba slavă arhaică și limbile central-europene centum vezi mai jos. vъlkъ lup, panslav: v. sl. vъlkъ, s.-cr. vûk, c. vlk, pol. wilk, r. volk etc.; lit. vil kas, let. vilks, got. wulfs, eng. wolf etc. din i.-e. *u l k u o- lup. Fiind vorba de un animal tabu al indo-europenilor, unele forme păstrate în alte limbi fac dovada unei evoluții fonetice 1 Trebuie totuși precizat că unele forme atestate în epoca istorică provin din onomatopee, de exemplu numele gâștei, eng. goose, geese, interj. rom. ga-ga etc. Ulterior însă, a apărut o familie de cuvinte care amintește doar de originea onomatopeică, în limbile moderne acestea nu mai pot fi analizate drept simple forme onomatopeice, evoluția limbilor depășind de mult acest stadiu. 294

322 Fonetica și lexicul aparte, de exemplu lat. lupus, alb. ujk și gr. lýkos. Din aceeași rădăcină și tot ca urmare a deformării tabu trebuie să fie și lat. vulpēs. medvědь urs, lit. mâncătorul de miere, compus din *medu-ēd- (slav medъ miere ). Panslav. Este, după cum se poate observa, un cuvânt tabu care a înlocuit, la un moment dat, cuvântul vechi păstrat în lat. ursus, gr. árktos. Substitut tabu este și în limbile germanice, germ. Bär, eng. bear, vest-germanic *beran, sunt din același radical ca eng. brown maro, brun, germanic *brūnaz. Asemenea eufemisme erau uzuale în fazele vechi ale limbilor, având motivații extralingvistice. Flora ablo măr. Înrudit cu lit. abúolas, german Apfel, eng. apple, v. ir. abhall, ubhal. Formele sunt atestate numai în limbile indo europene din Europa, deci ar putea fi preluate dintr un idiom pre indo european indigen. berza mesteacăn (copacii din familia Betula), panslav. s.-cr. brȅza, pol. brzoza, r. berëza etc.; lit. beržas, v. prus. berse, germ. Birke, eng. birch; v. ind. bhūrǰá- un fel de mesteacăn specific Indiei ; formă înrudită poate fi lat. fraxinus frasin, i.-e. *bherǵ- alb, lucitor, strălucitor. Din această rădăcină derivă și rom. barză, cuvânt din substrat. Arealul pădurilor de mesteceni constituie unul dintre punctele de reper pentru a delimita patria arhaică a slavilor. Trebuie însă remarcat că răspândirea de azi a pădurilor de mesteceni nu corespunde întrutotul celei din mileniul I e.n. și anterior acestei perioade. Reconstituirea răspândirii mesteacănului nu este însă ușor de făcut pentru perioadele vechi, ca atare analiza trebuie să țină seama de aceste incertitudini, observate și de Friedrich 1970: 30, atunci când analizează flora ca argument în favoarea ori în defavoarea localizării patriei indo-europene arhaice. Autorul discută, în context, trei termeni: mesteacăn, fag și țestoasă. Ca punct de referință, trebuie reținut că Bărăganul de azi, care se întinde de la București la Dunăre era, în vechime, acoperit de un codru des, de nepătruns, din care au mai rămas, izolate, pâlcurile de copaci și pădurile izolate. Defrișarea masivă a acestui codru în Evul Mediu a avut drept urmare modificarea climei din sudul României. Situații similare au fost și în alte zone ale Europei. bukъ fag (Fagus), panslav: r. buk, s.-cr. bȕk, c. buk etc. Cel mai probabil, este un împrumut dintr-un idiom central-european centum, germanic *bōkō-, german Buche, v. eng. bōk, bēce, v. isl. bōk etc., de aici evoluând ulterior și cuvântul germanic pentru carte, deoarece primele rune erau scrise pe coajă de fag. Înrudite sunt și formele lat. fagus, gr. phēgós stejar din i.-e. *bhāgo- stejar. Cuvântul pentru fag a fost folosit drept unul dintre argumentele 295

323 Studiul comparativ al limbilor slave localizării patriei primitive a slavilor, deoarece fagul nu este atestat la est de o linie imaginară care unește Baltica de gurile Dunării. Unii consideră că inexistența unei forme vechi slave ar sugera că patria străveche a slavilor ar fi fost la est de această linie imaginară. Noi credem că, din contra, originea germanică a acestui cuvânt ca și originea altor termeni cu fonetism centum, pe care îi analizăm aici (vezi mai jos și în capitolul următor) arată o patrie străveche care interferează cu arealul central-european centum la vest, cu arealul nord-dacic la sud și cu arealul iranic la est. Așadar, nu poate fi un areal prea estic. Absența unui cuvânt străvechi pentru fag nu poate fi, în sine, invocată într-un sens sau altul, ci trebuie luate în considerație mai multe elemente de analiză. chъmeľь hamei ; element esențial al preparării berii. Unii consideră că ar fi un termen împrumutat dintr un idiom oriental ori caucazian, răspândit poate prin bulgarii altaici (protobulgari) spre Europa. Forme similare ale termenului se găsesc în multe limbi europene. Doar investigațiile paleobotanice ar putea clarifica zona de origine a plantei și, implicit, și originea termenului. Nu există argumente care să sprijine ipoteza că hameiul ar fi fost adus în Europa de grupuri orientale. Mai degrabă, putem accepta ipoteza unui termen arhaic, răspândit deja în preistorie pe un vast spațiu euro asiatic. dǫbъ stejar, panslav: s.-cr. dûb, c. dub, pol. dąb (pol. ą redă nazala ǫ), r. dub etc. Formele sunt izolate în limbile slave, probabil datorită faptului că stejarul era copacul sacru al slavilor și, ca atare, numele său era tabu. În acest sens, s-au emis diverse ipoteze, de exemplu înrudirea cu rădăcina din domъ casă (lat. domus etc., vezi mai jos) sau cu eng. timber cherestea, lemn pentru construcții și încă alte ipoteze. Între acestea și cea expusă de Machek: un termen străvechi pre-indo-european. El consideră că rădăcina arhaică trebuie pusă în legătură cu tehnica tanării, a înmuierii pieilor de animal, proces chimic în care strămoșii foloseau coaja de stejar. Argumentul invocat sprijină ipoteza unei origini străvechi preslave sau, în orice caz, un străvechi cuvânt central-european. Tot din acest etimon trebuie să provină și fin. tammi stejar. edla, edlь brad (familia Abies). Panslav: s.-cr. jéla, r. jeľ, pol. jodła etc.; v. prus. addle, lit. ẽglė, let. egle. În afara arealului balto-slav, înrudită ar fi forma lat. ebulus soc (Sambucus nigra), i.-e. *edh-l- ascuțit, tăios. Asocierea bradului cu sensul ascuțit, tăios se întâlnește și în română, unde forma brad (și derivatele sale, inclusiv antroponimele Brad, Brădeanu, Brădescu etc.), fără îndoială din substrat, este înrudită cu eng. brad cui, vechi nordic broddr țepușă (alte discuții la Paliga 2006 b: 52). 296

324 Fonetica și lexicul gruša pară, panslav. Înrudit cu lit. griaušė, același sens. Nu se pot identifica alte forme înrudite, posibil termen arhaic pre indo european, ca și alte cuvinte legate de terminologia agricolă a limbilor i.-e. din Europa. lěsъ pădure, codru. Sensul arhaic pare să fi fost teren cu multe frunze, ca atare termenul poate fi înrudit cu lat. lūcus < i.-e. *loiḱ o s; forma lit. šilas poate fi derivată din aceeași rădăcină, cu metateza *les /leš > šil, cum cred unii lingviști, deși pare puțin plauzibil. Termen obscur, dificil de analizat, izolat. lipa tei (copacul Tilia), panslav. Paralele imediate sunt doar în limbile baltice: lit. líepa, let. liẽpa, v. prus. lipe. Din prototipul *lēipā, singura relație posibilă, în afara arealului balto-slav, ar putea Cymric llwyf ulm (copacul Ulmus). Altminteri, forme izolate, dificil de analizat, posibil de origine preie. smьrkъ, smerkъ, smerka molid (familia Picea), dar și brad, ienupăr, cedru, altfel panslav: s.-cr. smrȅka ienupăr; molid (ambele sensuri sunt înregistrate de dicționarul sârb-român al lui Mile Tomić, vol. 3, s.v.), slc. smrek, c. smrk molid, pol. śmierk brad, v. sl. smrěča cedru. Origine incertă, probabil un împrumut, după cum ar indica și varietatea sensurilor:,molid, brad, ienupăr, cedru sau, mai degrabă (cum crede și Machek), perpetuarea unei forme străvechi de origine preie. Alimente de bază aje ou ; în limbile slave moderne precedat de j (iot) sau de v precum și cu sufixul diminutival ce: jajca, vejce. i.-e. * ōv o jom ou. Unii lingviști consideră că, prin legea Vṛddhi (lungirea vocalei), ar fi un derivat de la un cuvânt străvechi cu sensul pasăre ca în lat. avis. Alte forme înrudite sunt armean ju și ir. og, dar este dificil de reconstruit o rădăcină arhaică proto indo-europeană. chlěbъ pâine. Împrumutat din germanică ori înrudit cu formele sud-germanice *hlaiba, got. hlaifs, formele sud germanice pentru pâine, spre deosebire de cele nord germanice Brot, eng. bread. Nu există niciun argument decisiv pentru sau împotriva împrumutului din germanică, deși majoritatea lingviștilor acceptă ipoteza împrumutului. În orice caz, asemănarea sugerează coabitarea celor două grupuri etnice înainte de expansiune și scurt timp după aceasta. Cf. bukъ (supra) și situația numeralului 1000 mai jos, în capitolul următor. medъ miere (de albine). Vechi termen arhaic, înrudit cu v. ind. mádhu hidromel, băutură din miere, gr. μέδυ băutură alcoolică, fermentată; vin, lit. medùs, 297

325 Studiul comparativ al limbilor slave let. medus. Sensul arhaic pare să fi fost hidromel, băutură fermentată din miere, apoi (ca urmare a unui tabu lingvistic?) miere. Termenul PIE pentru miere se păstrează în lat. mel și în gr. μέλι. Forme similare se găsesc în fin. mete, mag. méz, mordvin m'ed', lapon mītt, care sprijină ideea unei înrudiri arhaice în cadrul lexicului proto boreal analizat de Andreev. Slav medvědъ urs (lit. mâncătorul de miere ) este formă eufemistică, fenomen uzual în limbile vechi, vezi mai sus. melko lapte, panslav. Forme înrudite numai în germanică: eng. milk, ger. Milch. Poate un împrumut din germanică, poate termeni înrudiți păstrați în cele două areale lingvistice. Vezi mai sus și bukъ, chlěbъ. În limbile slave moderne, cu metateza lichidei, mleko, mljako; în r. molokó cu epenteză vocalică. Termenii analizabili sunt mult mai numeroși, desigur. O analiză cvasiexhaustivă a terminologiei agricole și referitoare la creșterea animalelor se găsește la Sędzik O formă abreviată a lucrării se află publicată în Baltico-Slavica XI, din același an. Casa, curtea, satul, cetatea domъ casă, panslav: r. dom, s.-cr. dôm, v. sl. domъ, c. dům, slc. dom etc. Corespunde îndeaproape formei lat. domus, i.-e. domu-, înrudit cu *dem- a construi. Vezi mai sus și discuția despre forma dǫbъ. Înrudite sunt și formele gr. dómos și v. ind. dáma-; cu alternanța d ~ n este lit. nãmas. dvorъ curte, panslav: s.-cr. dvôr, r. dvor, c. dvůr, slc. dvor. Face probabil parte din familia de cuvinte înrudită cu v. sl. dvьrь, dvьri poartă, ușă, lit. dùrys, german Tür, got. daúr, eng. door, alb. derë etc. din i.-e. *dhu r, *dhu er, *dhu or poartă, ușă. Este posibil ca tot din această rădăcină să derive și lat. forum. Relația poartă, ușă ~ curte trebuie analizată în contextul închiderii spațiului vital al omului străvechi pentru a se apăra de dușmani și de alte pericole. Curtea era, așadar, locul închis cu poartă. gordъ loc fortificat, loc întărit, cetate; oraș. Panslav, cu observația că limbile slave de vest păstrează sensul loc fortificat, castel, cele de răsărit sensul oraș, iar cele de sud ambele sensuri: pol. gród, c.-slc. hrad castel ; r. górod oraș, s.-cr. grâd. Lit. gar das îngrăditură pentru animale, gotic gards curte, casă, german Garten grădină, eng. yard curte. Înrudite sunt și rom. gard și alb. gardh. Forma românească este cert din substrat, nu împrumut din slavă, cum s-a crezut într-o vreme (vezi capitolul următor). Unii autori consideră că gordъ reflectă un împrumut dintr-un idiom centum, probabil 298

326 Fonetica și lexicul germanic, ceea ce pare în concordanță și cu alte forme comune arealului slav și germanic. Vezi alte discuții privind această formă la Wojtyła Świerzowska 1992, care consideră că, în ciuda fonetismului de tip centum, nu este un împrumut. Dacă ținem seama și de formele din română și din albaneză, care sigur nu sunt slave, putem reconstitui un tablou interesant al unor străvechi forme central-est europene vechi, de fonetism occidental. În orice caz, gordъ nu este singurul exemplu de paralelă slavă-germanică, sunt multe altele, ca atare analiza trebuie făcută în context. Revenim mai jos asupra chestiunii, când discutăm analiza lui Gołąb. chormъ clădire mare, solidă; catedrală (cu metateza lichidei chram în limbile slave moderne). Formă se pare înrudită cu hitit karimmi, genitiv karimnaš templu, loc de cult, v. ind. harmyá clădire solidă, fortăreață. Vechi indian h și hitit k ar putea indica un gh inițial în PIE; forma slavă arhaică trebuie să fi fost *gormъ > *chormъ. tъrgъ târg, loc pentru negoț. Se consideră că lit. turgs, let. tirgus și rom. târg ar fi împrumuturi din slavă. Originea și evoluția sensului par însă mai complicate. Cele mai vechi forme atestate sunt ilir Tergeste, de aici Tergitio. 2 Cum un împrumut direct din iliră în slavă este imposibil (ultimii vorbitori de iliră sunt atestați ante sec. II e.n.), singura ipoteză plauzibilă ar fi existența unei forme trace similare ori identice celei ilire. Nu este exclus ca româna să fi păstrat forma din substrat, întărită apoi prin prezența sa și la slavi. Se poate admite că formele baltice (lituaniană și letonă) sunt împrumutate de la slavi. Originea ultimă ar putea fi rădăcina pre indo europeană *T R stâncă, munte, bine reprezentată în toponimia sud estului european. Ipoteza, foarte răspândită, că rom. târg ar fi un slavism ar trebui argumentată mai solid, datele istorice, arheologice și lingvistice nu par a o sprijini. De altfel, ipoteza că termenul vechi slav pentru târg, loc de negoț vine dinspre sud, dinspre Bizanț ar fi în logica acelor timpuri, deoarece Bizanțul era punctul de referință al civilizației europene din a doua jumătate a primului mileniu al erei noastre. vьsь sat, atestat în unele limbi slave, dar fără îndoială un cuvânt vechi: pol. wieś, sln. vâs, gen. vasì, s.-cr. vas. Forme înrudite sunt got. weihs sat, lat. vīcus așezare rurală, sat; cartier al unei cetăți, gr. oîkos casă; familie; stirpe, grup etnic, av. vīs- casă; sat, clan, grup etnic, toate din i.-e. *u euiḱ, *u iḱ, *u oiḱo casă; sat. Sensul 2 Italian Trieste, sloven Trst (cu r vocalic, se pronunță rulat). 299

327 Studiul comparativ al limbilor slave inițial trebuie să fi fost așezarea aceluiași grup, descendent din același strămoș comun; așezarea aceluiași trib. Cf. lit. viẽšpats, v. ind. viś-páti- stăpân, gr. δεσ-πότης respectiv domnul casei, stăpânul casei, formă păstrată și în slav gospodь, godpodinъ. Termeni sacri bogъ zeu, apoi Dumnezeul creștin. Reflectă o formă vest iranică, fiind totodată și unul dintre argumentele că aceste grupuri vest iranice de tip scitic ar fi influențat lexicul slav vechi, cf. n. per. baγ zeu, sensul străvechi fiind, se pare, cel care dă, cel care este generos. De aici derivă și bogatъ bogat. Bogăția era văzută ca un dar al zeilor. Cuvântul a fost împrumutat și în română, bogat. duchъ spirit, duh și duše suflet ; înrudit cu aceste forme este dychati a respira. Termen arhaic referitor la viață și la respirație, în opoziție cu moartea. Forme înrudite sunt lit. dvãsas id.. Pentru sfera semantică suflet a respira, formele arhaice i.-e. trebuie să fi fost *dousos și, respectiv, *dous jā. Se pare că indo europenii aveau două forme de bază: (1) suflet, respirație ca în OHD *ātum, lat. anima (de aici și rom. inimă), gr. ψυχή și (2) spirit, duh ca în german Geist și hitit ištanza. Asemănarea dintre forma hitită și mag. Isten [iʃten] zeu, dumnezeu, folosit și în vocabularul creștin, pare întâmplătoare. gospodь domn, stăpân, în vechea slavă deja cu sens creștin Domnul meu = Dumnezeu. În unele limbi slave moderne, de sud și de est, domn (termen de politețe). Este, se pare, un compus străvechi de la *gos din *ghosti și podь din potis stăpân ; forma arhaică trebuie să fi fost *ghostis potis stăpânul oaspetelui, stăpânul străinului = stăpânul casei, al reședinței care găzduiește un străin. i.-e. *ghostis însemna străin, din care au evoluat două sensuri aparent diferite: 1. oaspete (< străin de casa noastră ); 2. dușman (< străin de noi, inamic ). Slav gostь oaspete este înrudit cu lat. hostis dușman (de aici sensul modern livresc ostil; româna păstrează de aici oaste), dar eng. guest păstrează sensul apropiat celui din slavă. Vezi mai sus și discuția s. v. vьsь. moljǫ, moliti a se ruga (pentru sine), a invoca voia zeilor, ulterior cu sens creștin. Forma reflexivă este o inovație ulterioară, poate sub influența formei românești a se ruga (față de cea nereflexivă a ruga < lat. rogo, rogare). Înrudit cu lit. melždi, melsti a se ruga, a cere ceva, maldà rugăciune, hitit malda(i) a solicita o promisiune, a cere ceva zeilor, a oferi un sacrificiu zeilor. Bulgar molja are sens profan, nu religios. 300

328 Fonetica și lexicul nebo, gen. nebese cer, ceruri (în sens religios). Înrudit cu hitit nepis cer, v. ind. nábhas cer; nor; loc în ceruri, gr. νέφος cer înnorat, nor. După creștinare, cuvântul capătă noi sensuri, cf. rajь. rajь paradis, rai. Origine neclară, dar precreștină. Sensul arhaic trebuie să fi fost loc binecuvântat în Ceruri, acolo unde locuiesc zeii, cf. nebo, nebese. Conform unei ipoteze tradiționale, cuvântul ar fi de origine iranică, av. ray bogăție, bucurie, fericires (conform viziunii tradiționale că bogăția înseamnă fericire!), lat. rēs lucru; proprietate. sъlnьce soare (soarele de pe cer), de gen neutru, înrudit cu lit. saulė, de gen feminin, let. saulė, lat. sōl, de gen masculin. Genul (gramatical) neutru s ar explica prin aceea că slavii ar fi venerat soarele atât ca divinitate masculină, dar și feminină. Verbe din lexicul esențial În capitolul precedent am arătat că ceea ce diferențiază verbul slav de alte limbi indo-europene este aspectul. Nu se poate data cu precizie perioada când aspectul se gramaticalizează, dar acesta pare deja bine conturat în cele mai vechi texte slave. Procesul a continuat în forme similare, deși nu totdeauna identice, în limbile slave moderne. Fazei analizate în acest capitol, așadar fazei arhaice, pentru care uzual folosim forme reconstruite, nu-i putem asigna forme aspectuale. Ca atare, enumerăm aici doar câteva verbe considerate de noi esențiale în explicarea evoluției lexicului slav. bojati sę a se teme; a i fi frică, panslav: s.-cr. bòjati se, c. bát se (bojím se etc.), pol. bać się, r. bojáť sja etc. i.-e. *bhey, păstrat și în lituanian bijoti s a se teme; a-i fi frică, bajus înfricoșător, v. ind. bháyate (el, ea) se teme. Din aceeași rădăcină i.-e. derivă, probabil, și seria de forme derivată de la prototipul slav *běsъ duh (rău), demon, păstrat în majoritatea limbilor slave: sârb bês (croat bijês), pol. bies, c. běs, r. bes, înrudite cu lit. baisus înfiorător, care inspiră teamă, baidýti a speria și lat. foedus urât, hâd, dintr-o rădăcină i.-e. *bhoid-s-. Ernout Meillet 244 consideră însă forma izolată și fără etimologie. În slavă, i.-e. s după i ar fi trebuit să aibă ca rezultat ch, nu s. Machek, pentru a explica între altele și evoluția fonetică, propune o metateză care pornește de la rădăcina *seib(h)-, *sōib(h)o-s-, după evoluția oi > slav ě, care ar fi avut ca rezultat o formă *běchъ, nu běsъ. În lumina acestor presupuse evoluții și a metatezei, Machek apropie forma slavă de hitit šepa demon. Pentru hitită, dicționarul etimologic recent al lui Kloekhorst (2008: 744), indică pentru -šepa- o analiză în cadrul formei tagānzepa- pământul văzut ca divinitate feminină (p. 812), compus din tēkan, takn- pământ, locativ tagān pe pământ și al doilea element -ze/ipa-, -še/ipa- care ar fi avut inițial sensul 301

329 Studiul comparativ al limbilor slave demon, geniu al locului. Apropierea făcută de Machek ar avea, deci, sens. Totuși, ipoteza sa se lovește de majore dificultăți de evoluție fonetică, propunând și o metateză greu de demonstrat. Cât privește evoluția de la i.-e. s la s, nu la ch, cum ar fi fost de așteptat, aceasta trebuie discutată în contextul altor evoluții fonetice. Noi credem că, pe anumite secvențe, slav ch reflectă o spirantă velară arhaică, pierdută ulterior. Despre spiranta velară în tracă și în hitită am scris, cu alte argumente, în Paliga 2006 b: 252 și trimiterile de acolo). Noi credem că protoromâna încă avea urme ale acestei fonem arhaic, dispărut ulterior, dar nu fără a lăsa urme. byti a fi, panslav. Folosit și ca verb auxiliar pentru formarea timpurilor trecute în limbile slave moderne. Înrudit cu lit. bū ti, eng. (to) be, AHD buan a trăi, a locui, a fi undeva, lat. fuī am fost, fusei, vechi indian bhāvati se întâmplă, există, care corespunde formei frecventative slave byvati, toate din i.-e. *bheu- a crește, a se ivi, a apărea, cu evoluția de sens a fi în toate limbile familiei. De la aceeași rădăcină derivă, în limbile slave, o serie de alte forme, cum ar fi cele panslave bylina plantă medicinală, plantă de leac și dobytъkъ animale cornute, vite, asociat sensul de bogăție, avere: pol. dobytek vite; avere, bogăție, s.-cr. dobítak profit, câștig, bulgar dobítăk vite, vechi r. dobytъkъ avere, câștig. Asocierea sensului vită, vite, turmă de vite de sensul prosperitate a fost analizat de noi în cazul formei boier (vezi Paliga 1990: Este boieria o instituție împrumutată?; studiul a fost inclus ulterior, cu adaosuri și câteva modificări în Paliga 2006 c: 78). Asocierea vite, turmă de vite și/sau de oi ~ bogăție, avere este specifică societăților tradiționale, fiind întâlnită în multe areale culturale, fără legătură directă între acestea, cf. lat. pecū turmă de oi ~ pecunia bani, avere etc. (ansamblul formelor la Ernout Meillet 490). bьrati a purta, a duce, i.-e. *bher a purta, a duce, de aici și lat. fero, gr. phérō, skr. bhárāmi, arm. berem, eng. to bear etc. Verbul este bine păstrat în tot arealul indo-european, permițând reconstituirea flexiunii verbale arhaice. Redăm o reconstituire a formelor de indicativ prezent după Lockwood 1977 și Kurz 1969: 110: 1 sing. 2 sing. 3. sing. 1 pl. 2 pl. 3 pl. indo-europeană *bher-o-o- > *bherō *bher-e-si, *bher-e-is *bher-e-ti, *bher-e-i *bher-o-mes *bher-o-mos /-men *bher-e-te *bher-o-nti sanskrită bhárāmi bhárasi bhárati bhárāmas bháratha bháranti greacă phérō phéreis phérei phéromen phéromes phérete phérousi, -onti latină ferō fers fert ferimus fertis ferunt slavă veche borjǫ borješi borjetъ borjemъ borjete borjǫtъ 302

330 Fonetica și lexicul dati a da, panslav. Flexiunea în slava veche era: damь, dasi, dastь, damъ, date, dadętь dau, dai etc. Din aceeași străveche rădăcină i.-e. din care a derivat și lat. do, dare etc. ględǫ, ględěti, iter. ględajǫ, ględati a privi la/pe; a scruta cu privirea. Panslav: s.-cr. glȅdati, pol. ględzieć, c. hledět și hledat a privi v. a căuta (cu privirea), a scruta, r. gljadéť, v. sl. ględati. Înrudit cu let. glendēt a privi, a scruta, a căuta, ir. in glennat (ei) caută, eng. mediu glenten > glean a culege (recolta), de aici a pricepe, a deduce. Înrudite sunt și german Glanz luciu, strălucire și verbul glinzen a străluci. Sensul vechi la slavi trebuie să se fi referit la o acțiune mentală de analiză, de recunoaștere pe baza simțului vizual, cu sensul preistoric a licări, a străluci, i.-e. *ghlend(h)- a licări, a străluci. O paralelă similară a licări, a străluci v. a zări, a vedea este reflectată și de grupul *zor a, *zar a zori, strălucirea soarelui dimineața devreme ~ *zьrěti a zări, lucru reflectat și în formele românești, de origine slavă, zori ~ zare, a zări. Vezi mai jos evoluția a vedea ~ a ști, a cunoaște s.v. věděti și viděti. gъnati, goniti a merge repede, a alerga, a goni. Panslav: s.-cr. gnȁti, pol. gnać, c. hnát, pers. I ind. sing. ženu față de v. sl. ženǫ. Rădăcina i.-e. este *gen. Înrudit cu lit. genù, giñti a alerga, let. dzenu, dzìt și ganīt, v. prus. guntwei a alerga, a fugi ; în alte areala i.-e.: v. isl. gunnr luptă, v. ir. gonim lovesc, ucid (un animal, termen vânătoresc), lat. dē-fendere a (se) apăra, gr. theínō lovesc, v. ind. hánti lovește, omoară, hitit ku-en-zi lovește, ucide, toate din i.-e. *g u hen- a lovi, a goni, termen vânătoresc a goni vânatul prin bătaie, prin lovire. Pentru hitită, vezi Kloekhorst 2008: 485. Despre evoluția fonetică a i.-e. *g u h > g față de i.-e. *g u h > b, p în unele forme slave și autohtone, vezi la Paliga 2009 a. kupiti, kupovati a cumpăra, a achiziționa. Din germanic *kaupjan, german kaufen, la rândul său derivat din kaufo negustor, neguțător, got. kaupōn a face negoț, a fi negustor < lat. caupō, ōnis proprietar de dugheană, mic negustor. Etimonul este necunoscut, dar a intrat în latina populară postclasică, iar de aici a călătorit pretutindeni în Europa, ajungând chiar în Scandinavia, precum fin. kauppa, de aici kaupunki oraș ( loc unde se face negoț ) și kauppala oraș, târg, inițial târg, loc de negoț. Împrumutul din germanică într-o perioadă veche nu este surprinzător. mъlviti, mlъviti a vorbi; a scoate sunete pe gură. Pare înrudit cu v. ind. bravīti (el) spune, zice (< *mlav-ī-), PIE *mlewə, protoslav *mḷv-ī-, atematic. Ca multe cuvinte din această categorie verbală, la origini vor fi fost onomatopeice, cf. c. mumlat, rom. a mormăi; rădăcina străveche indo-europeană *ga-, *g(h)a-g(h)a- a evoluat spre forme precum eng. goose, slav gǫsь, rom. ga-ga etc. pьjǫ, piti a bea. De aici pivo bere, păstrat în aproape toate limbile slave. Veche rădăcină i.-e., reconstruibilă *pō (lat. pōtus băutură ) și *pī (gr. πίνω). 303

331 Studiul comparativ al limbilor slave věděti a ști, păstrat în majoritatea limbilor slave, cu flexiunea protoslavă *vě(d)mь știu, vědě, forma de perfect a i.-e. *u eid- a vedea. Limbile indo-europene au păstrat fie ambele sensuri a vedea ~ a ști, fie numai sensul a vedea, fie numai sensul a ști : v. prus. waist a ști, got. wait știu, german (ich) weiß, lat. vīdī am văzut, grec oída, arm. gitem, v. ind. véda, toate având sensul știu. În unele limbi slave, verbul věděti a fost înlocuit cu znati, cu sens similar, care se păstrează în toate limbile slave. Unele limbi slave, cum e ceha, păstrează cele trei verbe cu sensul a ști, a cunoaște : vědět a ști (în general); znát a ști, a cunoaște (personal, vizual) și umět a ști, a se pricepe să facă ceva (deci se referă la o aptitudine). viděti a vedea, panslav. Din aceeași rădăcină ca și verbul věděti a ști. znati a ști, a cunoaște (vezi și mai sus s.v. věděti). Panslav: s.-cr. znȁti, pol. znać, r. znať. Lit. žinóti, let. zināt, got kunnan, german kennen, eng. know, toate cu sensul a cunoaște, a ști, lat. nōscere recunosc, cunosc, alb. njoh știe (albaneza nu are infinitiv), v. ind. ǰānā mi știu, din i.-e. *ǵen-, *ǵnō- a cunoaște, a recunoaște. Evoluția fonetică g ~ z/ž în arealele centum ~ satem este firească. Limbile slave au formele apropiate de limbile baltice și de arealul indo-iranic. Despre relația dintre sl. znati și lit. žinóti, vezi Bammesberger Verbele de mișcare chodъ mers pe jos; plimbare, choditi a merge pe jos (intensiv, iterativ). i.-e. *sod o s, din rădăcina *sed a merge pe jos, gr. ὁδός (hodós), același sens; compară gr. ex odos și slav is chodъ ieșire. Cele mai multe limbi slave diferențiază sensul a merge pe jos v. a merge cu un vehicul, inițial opoziția fiind a merge pe jos v. a merge pe cal ori a merge tractat de cal. Vezi și jьdǫ, iti. jьdǫ, iti a mege pe jos. Sufixul d păstrează probabil imperativul i.-e. arhaic *i dhi! Rădăcina i.-e. a fost *ei/i, *ei mi, pl. *i mes. Înrudit cu lat. eo, ire etc. Vezi și chodъ. Comentariu la verbele cu sensul a merge Câteva limbi slave moderne păstrează opoziții arhaice între sensurile a merge pe jos v. a merge tractat de cal ori pe cal ; unele păstrează și opoziția a merge (cu nuanța de imperfectiv simplu, fără precizarea duratei ori a frecvenței) v. a merge în mod regulat și/sau frecvent. Această opoziție specifică verbelor de mișcare este cel mai bine ilustrată în limbile rusă și cehă. Tabelele de mai jos redau, pe de o parte, opoziția a merge pe jos v. a merge tras de cal și, pe de altă parte, opoziția imperfectiv (simplu, nemarcat) v. imperfectiv iterativ (care indică o mișcare repetată ori repetitivă). Pe lângă cele 2 verbe cu sensul a merge (pe jos ~ tras de cal ori călare), cu aspectul imperfectiv și iterativ, deci 4 forme în total, prezentăm și verbele de mișcare având sensurile a înota, a alerga, a duce și a conduce. Și alte verbe redau noțiunea de mișcare, de exemplu gъnati, goniti care, inițial, trebuie să se fi referit la gonitul vânatului (vezi mai sus argumentele, evidente nu numai în arealul slav). În tabelele de mai jos, pentru eliminarea ambiguității, am inclus și traducerea în engleză precum și, pentru a diferenția sensurile a merge pe jos v. a merge tractat de cal, și traducerea în germană care, de asemenea, diferențiază cele două sensuri. 304

332 Fonetica și lexicul Verbele de mișcare în limba cehă jít jet letět plout běžet nést vést vézt RO a merge pe jos a merge cu un vehicul a zbura a pluti a alerga a duce a purta a duce a duce (cu ceva undeva) EN já ty on my vy oni viitor* já ty on my vy walk (gehen) jdu jdeš jde jdeme jdete jdou půjdu chodit chodím chodíš chodí chodíme chodíte go by vehicle (fahren) jedu jedeš jede jedeme jedete jedou pojedu jezdit jezdím jezdíš jezdí jezdíme jezdíte fly letím letíš letí letíme letíte letí poletím budu ~ létat ** létám létáš létá létáme létáte float imperfectiv pluji běžím pluješ pluje plujeme plujete plují [*plujou] popluji iterativ plavat *** plavu plaveš plave plaveme plavete run běžíš běží běžíme běžíte běží poběžím budu ~ běhat **** běhám běháš běhá běháme běháte carry nesu neseš nese neseme nesete nesou ponesu budu ~ nosit nosím nosíš nosí nosíme nosíte take, carry vedu vedeš vede vedeme vedete vedou povedu budu ~ vodit vodím vodíš vodí vodíme vodíte carry smb. vezu vezeš veze vezeme vezete vezou povezu budu ~ vozit vozím vozíš vozí vozíme vozíte oni chodí jezdí létají plavou běhají nosí vodí vozí * Pentru viitor, redăm doar forma de pers. I singular ** Forma colocvială (obecná čeština) este lítat, lítám etc. *** Forma veche este plovat, plovu etc. **** Substantivul corespunzător este běh fugă, alergare 305

333 Studiul comparativ al limbilor slave NOTĂ Sensurile verbelor vést și vézt, respectiv vodit ~ vozit sunt asemănătoare, cu o nuanță importantă: vést/vodit se folosește, mai ales, în secvența vést něco/někoho někam a duce/a conduce ceva/pe cineva undeva, în timp ce vézt/vozit se folosește cu sensul a duce (pe cineva, ceva) cu un mijloc de transport de undeva altundeva. Verbele de mișcare în limba rusă RO EN я ты он мы вы идти a merge pe jos walk (gehen) иду идёшь идёт идём идёте е хать a merge cu un vehicul go by vehicle (fahren) е ду е дешь е дет е дем е дете лете ть a zbura fly лечу лети шь лети т лети м лети те плыть бежа ть a pluti a alerga float run imperfectiv плыву бегу плывёшь бежи шь плывёт бежи т плывём бежи м плывёте бежи те нести a duce a purta carry несу несёшь несёт несём несёте вести a duce take, carry веду ведёшь ведёт ведём ведёте везти a duce (cu un vehicul) carry smb. (with a vehicle) везу везёшь везёт везём везёте они я ты он мы вы идут ходи ть хожу хо дишь хо дит хо дим хо дите е дут е здить е зжу е здишь е здит е здим е здите летя т лета ть лета ю лета ешь лета ет лета ем лета ете плыву т бегу т iterativ пла вать беѓать пла ваю беѓаю пла ваешь пла вает пла ваем пла ваете беѓаешь беѓает беѓаем беѓаете несу т носи ть ношу но сишь но сит но сим но сите веду т води ть вожу во дишь во дит во дим во дите везу т вози ть вожу во зишь во зит во зим во зите они хо дят е здят лета ют пла вают беѓают но сят во дят во зят * * * 306

334 Fonetica și lexicul Desigur, lista cuvintelor analizabile poate fi mult mai lungă. Am dorit doar să facem o analiză succintă a unor forme relevante, din diverse domenii ale lexicului familie, locuință, termeni sacri, alimentație, floră, faună verbe etc. Diverși autori au propus analize similare. Și autorul acestui volum a întocmit, în urmă cu mulți ani, un lexicon minimal de 100 de termeni ai lexicului de bază (Paliga 2004 b, în limba engleză), pe care i-am inclus și în analiza din volumul interdisciplinar Paliga și Teodor 2009: 186, într-o formă ușor revizuită, în limba română. Există numeroase alte variante. În anexa la acest capitol, includem și o listă Swadesh pentru câteva limbi slave în comparație cu limbile baltice. Tot acolo facem și o scurtă prezentare a problemelor legate de glottocronologie în lumina ultimelor cercetări. Trebuie spus că orice asemenea analiză are un procent de elemente subiective, pe care nu le putem evita și de altfel nici nu dorim să le evităm. Totuși, o analiză fie și succintă ne arată o stratificare a lexicului, de altfel firească, fenomen specific și altor limbi. Există, așadar, un lexic majoritar similar lexicului baltic, dar și cu diferențe față de acesta; există și câteva forme izolate, specifice limbilor slave și unui areal restrâns învecinat; există forme înrudite cu limbile germanice și unele forme de fonetism centum (mai sus am citat doar câteva, ele sunt mai multe), sunt și clare afinități cu limbile iranice, câteva posibile ori probabile forme de origine pre-indo-europeană, așadar perpetuate din limbile vorbite în neolitic. Mai interesantă ni se pare analizarea și sistematizarea acestor forme pe anumite criterii, în primul rând de înrudire etimologică, pe baza unor principii pe cât posibil obiective, care să ne conducă la clarificarea unor probleme, nu la complicarea lor. Vecinii protoslavilor Am arătat mai sus că analizele lingvistice și arheologice, în măsura în care datele celor două discipline pot fi coroborate și analizate în consecință, ne arată că nu numai fondul balto-slav explică specificul limbilor slave. Există interferențe cu grupurile centum din Europa Centrală, în primul rând cu cele germanice, posibil și cu unele grupuri celtice; există interferențe cu un alt grup din familia satem, cu iranicii care, încă înainte de era noastră, dar și în primul mileniu creștin, ocupau spații vaste la nord de Marea Neagră. Deși nu foarte numeroase, există interferențe cu limbile uralice, mai ales cu limbile ugro-finice. Și, în sfârșit, există interferențe la sud de presupusul areal glottogenetic slav, cel puțin în faza sa inițială, pre-expansiune cu grupurile traco-dace din nordul Moldovei și, probabil, din Maramureșul din epoca modernă. Despre aceste din urmă interferențe 307

335 Studiul comparativ al limbilor slave vom vorbi în capitolul următor, când vom analiza relațiile dintre vechii slavi și populația autohtonă traco-dacă și, ulterior, dintre slavi și protoromâni. Relațiile dintre protoslavi și grupurile iranice sunt din ce în ce mai clare astăzi, mai ales în urma unor cercetări din ultimele decenii care au adus dovezi convingătoare în acest sens. Aceste relații erau evidențiate, de fapt, încă de la sfârșitul sec. XIX, cel puțin din analiza termenilor rajь și bogъ, de aici богатъ, pe care le-am analizat mai sus. Aceste interferențe sunt însă mai numeroase. Credem că, în ultimele decenii, cele mai importante contribuții la studierea relațiilor dintre vechii slavi și iranici le-au adus Aleksandar Loma, de la Universitatea din Belgrad și Václav Blažek, de la Universitatea din Brno. Lui Aleksandar Loma îi datorăm, între altele, clarificarea problemei componentelor fondului protoslav. Cu ocazia Congresului Internațional al Slaviștilor de la Ljubljana, august 2003, a prezentat o lucrare densă, extrem de interesantă, unde a folosit conceptele de protoslav A, stratul reprezentat de elementele balto-slave, și protoslav B, fondul reprezentat de elementele iranice. Autorul, profesor de limbi clasice la Universitatea din Belgrad și, în ultimii ani, coordonatorul dicționarului etimologic al limbii sârbe, a fost și este un neobosit cercetător al relațiilor dintre limbile de substrat ale sud-estului european (a publicat lucrări dedicate substratului traco-dac al Balcanilor, de exemplu Loma 1993), dar și al relațiilor dintre slavi și populațiile iranice și, în acest context, a dedicat multe pagini credințelor slavilor. Astfel, în Loma 2000 a schițat principiile de analiză privind împrumuturile scitice în lexicul protoslav, problemă reluată în numeroase rânduri, de exemplu Loma Loma consideră că în lexicul slav arhaic există câteva forme iranice care nu pot fi considerate pure împrumuturi, ci reflectă mai degrabă o conviețuire îndelungată și o amalgamare a unor elemente culturale diferite. Astfel se explică, de exemplu, rajь și bogъ, bogatъ. Un alt element important al lexicului religios este divъ sălbatic, dintr-un sens mai vechi demon ca reflex al formei iranice daiva demon (Loma 2008). Opoziția divinităților slave de răsărit Dažьbogъ ~ Stribogъ o vede reflectată și în opoziția, specifică slavilor de nord-vest, Bělobogъ ~ Čьrnobogъ zeul alb ~ zeul negru, opoziție specifică, mai ales, credințelor iranice, cu reflexe și în arealul balto-slav, de exemplu opoziția divinităților baltice Vejas ~ Vejopatis. Tot lui Loma i se datorează o reinterpretare a unor vechi termeni metalurgici precum kassíteros cositor (transmis și unor limbi moderne, inclusiv românei, posibil prin intermediar slav, deși evoluția fonetică nu este ușor de explicat Loma 2000 a; vezi mai sus discuția privind arheometalurgia). 308

336 Fonetica și lexicul Și Václav Blažek și-a adus contribuția la clarificarea relațiilor dintre grupurile slave și iranici. Unul dintre cele mai importante studii ale sale este cel prezentat de la Simpozionul de etimologie de la Brno, septembrie 2011 (am folosit textul distribuit de autor participanților la simpozion, în curs de publicare). Autorul consideră că, în terminologia sacrală a vechilor slavi, se află elemente iranice precum: Hъrsъ, Horsъ (Хърсъ, Хорсъ), divinitate pe care autorul o apropie de av. huuarə-xšaēta- soare strălucitor, cu o evoluție š > s datorată probabil unui intermediar dialectal de tipul limbii osetine (limbă iranică vorbită până azi în zona Caucazului). Daž(d)ьbogъ, unde vede adaptarea unei forme iranice. Autorul crede că, dacă al doilea element al compusului este, evident, de origine iranică, bogъ, cum s-a spus de mult, atunci și primul element trebuie să fie tot de origine iranică, propunând av. dažaiti arde, dogorește, persan mediu daž-, cu același sens. Stribogъ, altă divinitate a vechilor slavi. Și aici, autorul crede că prima parte a compusului este de origine iranică, av. srī- frumusețe, srīra- frumos, ca prefix teonimic cu sensul de sfânt, luminos, ceea ce corespunde sensului teonimului slav. Simarьglъ sau Simъ, Sěmъ și Rьglъ. Autorul admite adaptarea unei forme iranice *Rudrya-, corespunzătoare formei vedice rudríya- referitor la Rudra, cu evoluția -ry- > l în arealul nord-pontic, de exemplu în osetină. În același mod analizează și formele Sъvarogъ, Divъ, Perunъ, 3 Mokošь, Velesъ/Volosъ. Despre divinitatea, relativ enigmatică, Velesъ/Volosъ a scris pagini interesante Eugen Silviu Teodor în Paliga și Teodor 2009: 231 ș. u.; a se vedea, în același volum, p. 213 ș. u., considerațiile privind credințele slavilor, cu exemple care arată, pe de o parte, un limitat fond balto-slav, pe de altă parte câteva influențe (nu le putem numi împrumuturi) iranice, nord-tracice și protoromânești. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a clarifica aceste detalii. Mai ușor de analizat par relațiile dintre protoslavi și grupurile central-europene care vorbeau idiomuri centum, cum ar fi idiomurile germanice. Despre aceste relații am vorbit și mai sus. Reluăm câteva exemple și analizăm și altele, pentru a avea un tablou cât mai cuprinzător al problemei văzute din această perspectivă. Arătam, așadar, că gordъ reflectă un împrumut dintr-un idiom centum, cel mai probabil germanic; de asemenea, chlěbъ pâine și kupiti, kupovati a cumpăra. Sunt însă și alte exemple, dintre cele mai interesante. 3 Așa cum am arătat în alt studiu al nostru (Paliga 2009 a), Perunъ nu poate fi explicat din iranică (așa cum propune Blažek), ci dintr-un idiom care păstrează rădăcina pur- foc ; acest idiom trebuie să fie un dialect nord tracic. 309

337 Studiul comparativ al limbilor slave Numeralul o mie este derivat, atât în limbile slave cât și în limbile germanice, printr-un prefix vechi *tu- și numeralul 100. Discutăm problema pe larg în capitolul următor, în corelație cu numeralele 10 și 100, care de asemenea relevă detalii interesante. Acest mod reflectă, cum ar sugera și alte exemple analizate mai sus, influența unui idiom arhaic de substrat, neanalizabil astăzi, după care și limbile germanice și limbile slave au calchiat formarea numeralului 1000 ca un derivat cu prefixul *tu- și numeralul 100. Iată alte corespondențe slavo-germanice: cěsaŕь împărat, atestat în aproape toate limbile slave: v. sl. цѣсарь, pol. cesarz, c. císař, r. cesar, care reflectă fie lat. caesarius (cum cred Skok și Machek) fie, tot din latină, Caesar, prin intermediar gotic kaisar. Sufixul este -ar, nu -or, prin analogie. Și noi înclinăm spre ipoteza unui intermediar gotic, deoarece gotismele din slavă corespund unui sistem social și economic, în care se încadrează bine această serie de cuvinte referitoare la organizarea socială și politică. Vezi mai jos kъnędzь și pěnędzь. Despre alți termeni de organizare socială, specifici slavilor de sud, vezi pe larg la Paliga 2006 c: 51 98, unde discutăm și alți termeni împrumutați de slavi. kъnędzь cneaz, nobil medieval, panslav: v. sl. кънѧѕь prinț, cneaz, sârb knjâz, croat knêz, c. kněz, sens vechi cneaz, sens modern preot, pol. ksiądz preot, r. knjaz < AHD kunning(as) șeful ginții, apoi rege ; de aici și fin. kuningas rege, care păstrează bine forma germanică veche. De asemenea, germ. König, eng. king, formă arhaică *kunja- neam, gintă, de aceeași origine indo-europeană ca lat. genus. În limbile slave occidentale, are loc o evoluție de sens de la profan la sacru: șeful grupului uman > conducător spiritual, preot. Forma de feminin atestată în slava veche era кънѧгыни prințesă, cneaghină, fără palatalizarea consoanei predesinențiale. pěnędzь, panslav: v. sl. пѣнѧѕь ban (monedă), croat vechi pjȅnēz, c. peníz, pol. pieniądz, v. r. penjazь < AHD pfenning, inițial *pěne n gĭ, asupra cărei forme acționează, mai întâi, legea silabelor deschise, apărând un ier mic final neetimologic. Originea ultimă pare a fi lat. pondus greutate, din această formă derivând și eng. pound livră ; lat. pendere a cântări, din aceast sens derivând și a plăti < a cântări, a echivala în bani. Interpretarea datelor Există, așadar, forme apropiate în limbile slave și baltice; în limbile slave și în limbile iranice; în limbile slave și în limbile germanice. Există, cum vom vedea în capitolul următor, și câteva semnificative elemente comune cu traca, așadar cu elementele de 310

338 Fonetica și lexicul substrat ale românei. Aceste forme ne permit că conturăm, fie și aproximativ, vatra de formare a slavilor: Nu departe de limbile baltice, de vreme ce există asemănări evidente cu acestea; protoslavii trebuie să fi locuit un areal aflat la sud de baltici, deoarece aceștia se întindeau până departe în nord, la Marea Baltică. De altfel, nu întâmplător, rom. baltă, un element de substrat, este coradical cu toponimul Baltica, lit. baltas alb, baltai baltici, numele generic dat vechilor prusieni, lituanienilor și letonilor; let. balts alb. Forma protoslavă este *bolto, cu metateză ulterioară blato noroi, mocirlă, înrudit cu bělъ alb. Rom. baltă nu poate fi admis ca slavism; despre aceasta în cap. IV. Nu departe de grupurile iranice nord-pontice și, în esență, la stânga liniei fagului, care unește Kaliningrad de Marea Neagră. Cu alte cuvinte, nu prea departe spre est de grupurile vest-slave de azi. Un alt argument că arealul protoslav nu trebuie plasat prea departe spre est, ci undeva în Europa Central-Răsăriteană, este și detaliul că protoslavii au avut clare și timpurii relații de cohabitare cu grupurile germanice. Acest areal inițial poate fi delimitat la nord de Carpați, în Ucrainea central-occidentală de azi și în sud-estul Poloniei istorice. Trebuie să fi fost o zonă apropiată de regiunea ocupată de grupurile nordice ale traco-dacilor, la nord de teritoriul carpilor și a costobocilor, așadar la nord de Bucovina de azi. Această localizare explică și relațiile, deloc de ignorat, cu ultimele grupuri tracice (traco-dace sau daco-getice) de dinainte de romanizarea lor completă, așa cum vom discuta în capitolul următor. Spre concluzii similare se îndreaptă și alți autori, cu diferențe de nuanță. De exemplu, Walczak 2002: 247 consideră că arealul arhaic era, mai degrabă, apropiat de germanici decât de baltici. O analiză amplă privind originea slavilor pe baza datelor lingvistice etimologice face Gołąb 1992, una dintre cele mai ample și mai dense sinteze privind originea slavilor. La p analizează problema habitatului arhaic al slavilor. Autorul enumeră un mare număr de exemple, din varii domenii ale lexicului: relații familiale, casă și gospodărie, floră, faună etc. Analizează apoi (p ) argumentele hidronimiei, pentru ca, de la p. 310, să discute ansamblul formelor împrumutate de slavi. La p. 415 ș.u. concluzionează că, spre anul 1000 î.e.n., slavii se despărțiseră de baltici. Ipoteza autorului, după analiza unui material bogat și variat, este 311

339 Studiul comparativ al limbilor slave că slavii se constituie ca un grup de sinteză care, pe de o parte, păstrează elemente arhaice indo-europene, dar preia și elemente de la alte grupuri etnice. Lucrarea lui Gołąb continuă să fie un punct de referință în domeniu. Nu credem însă că anul î.e.n. ar putea fi invocat ca un moment de cotitură în glottogeneza slavilor. Datele analizate în acest volum ar indica, mai degrabă, că momentul constituirii slavilor ca un grup etnic aparte trebuie împins în prima jumătate a mileniului I e.n., nu mult înainte de anul 550 e.n., nu așa de timpuriu, cum propune Gołąb și, recent, Blažek (vezi anexa 4 la acest capitol). Problema hidronimiei în delimitarea arealului slav arhaic a preocupat și pe alți autori, de exemplu pe Oleg N. Trubačëv. În lucrările sale dedicate hidronimiei Ucrainei, de exemplu Trubačëv 1968, mai ales p. 246 ș. u., acesta face analiza formelor și propune câteva interpretări etimologice. Dacă lăsăm deoparte românisme evidente, precum Vale Reuțel (Вале Реуцел, p. 250, infra), observăm apropierile autorului de formele ilire, de exemplu NFl Džuryň, var. Džurin, Dzuryn (p. 252), asociat de autor de ilir *gerūn-, *gerin-. Ipoteza că vechii slavi s-ar fi învecinat cu ilirii nu este nouă, o propunea chiar și Gimbutas 1971, într-o lucrare pe atunci de referință în studierea originii vechilor slavi. Aceeași teză o preia, necritic, și Váňa 1983: 12 deși, altminteri, la pagina următoare, pe baza analizei hidronimelor, plasează corect după părerea noastră și în deplin acord cu datele pe care le-am analizat aici Urheimat-ul slav: la nord de Bucovina de azi și într-un areal plasat la sud de Baltici, cu o zonă hidronimică balto-slavă deloc surprinzătoare și o altă zona, mai sudică, fără interferențe cu balticii. De asemenea, este un areal la vest de iranici și la est de germanici. Într-un cuvânt, un areal conform datelor lingvistice și în ultimii ani arheologice. Autorul nu explică însă cum ar fi fost posibile interferențe directe cu ilirii, grup etnic stins în sec. II e.n. și aflat departe de arealul slav, pe litoralul Adriaticii. Harta de mai jos, preluată după Váňa 1983: 13, propune arealul arhaic slav la nord de Bucovina. Săgețile indică cele două areale hidronimice slave: 1. unul nordic, interferând cu hidronimia baltică; 2. unul sudic, apropiat de arealul trac. În arealul hidronimic sudic întâlnim și interferențe cu hidronimia tracică, inclusiv cu cea românească de origine tracică, așa cum a propus, cu alte argumente și Trubačëv, chiar dacă și acesta face unele apropieri, după părerea noastră imposibile, de toponimia iliră. A se vedea și Toporov și Trubačëv

340 Fonetica și lexicul 313

341 Studiul comparativ al limbilor slave Câteva scheme de evoluție fonetică Pentru a urmări evoluția limbilor indo-europene de la acel prototip străvechi, ale cărui forme le marcăm printr-un asterisc ce precede forma, până la limbile vorbite astăzi, redăm aici câteva cazuri tipice. Am urmat, în principal, exemplele din Holub Lyer 1968: 17 ș. u. pe care le-am coroborat cu alte reconstrucții (de exemplu Simenschy și Ivănescu 1981; Wald și Slușasnchi 1987; formatul online al American Heritage Dictionary accesibil la vezi alte discuții la Paliga 1989 c). Diferențierea satem ~ centum Această opoziție arată cum în arealul occidental indo-european consoanele oclusive (explozive) semidure (ori semipalatale) preistorice s-au păstrat, pe când în arealul răsăritean s-au palatalizat ori au devenit siflante. Exemplele sunt, pe cât posibil, relevante demersului propus, atât din perspectiva evoluției de la indo-europeană la protoslavă, cât și privind relațiile dintre protoslavă și alte limbi indo-europene și ne-indo-europene. ide. ḱ ǵ ǵh greacă k g χ [kh***] centum [kentum] latină k [graf. c*] g h germanică h** [ IPA χ] k g v. indiană ś ǰ [dž] h satem lituaniană š ž ž protoslavă s z z Note la tabel * Latina nota prin c ceea ce astăzi am nota, mai degrabă, prin k. Astfel, centum o sută, se pronunța [kentum] nu [čentum], Cicero se pronunța [kikero] etc. Astăzi, în școli, se pronunță simplificat, de obicei conform regulilor din țara respectivă. De exemplu, în Germania, Cehia ori Polonia, s-ar citi [țițero], în România și în Italia [čičero] etc. ** Notează fonemul h din română, simbol IPA χ. În germanică, în poziție inițială, i.-e. k evoluează la h. *** Se pronunța aspirat. Neogreaca a pierdut aspirația consoanelor din greaca veche. 314

342 Fonetica și lexicul ḱ *deḱṃ-tis 10 : gr. deka, lat. decem, germanic tehun (v. germ. zehan, modern zehn, eng. ten etc.); lit. dešimt, v. sl. desętь. Mulți autori dau ca exemplu pentru protoslavă și evoluția fonetică a numeralului 100 ; vom arăta în capitolul următor că acest numeral are o evoluție aparte în protoslavă. *oḱto opt gr. oktō, lat. octo, germanic acht; v. ind. aštā, lit. aštuoni, v. sl. osmъ. *ḱṛd-is inimă gr. kardia (plural), lat. cor, genitiv cordis, eng. heart, germ. Herz (în ambele limbi germanice, *ḱ a evoluat la h în poziție inițială); v. ind. śrad-, lit. širdis, v. sl. sьrd-ьce. *ǵ *ǵnō- a cunoaște, a ști (pe cineva) gr. (gi)gnōskō cunosc, lat. (g)nosco, german kennen a cunoaște, eng. know; v. ind. ǰānāmi știu, cunosc, lit. žinoti, v. sl. znáti. *ǵer- a se maturiza; a îmbătrâni gr. geraskō îmbătrânesc, lat. granum bob (de cereale), cu sensul arhaic rod copt (apt să fie cules), german Korn, același sens ca în latină; v. ind. ǰarati îmbătrânește, lit. žirnis mazăre, v. sl. zьrati a crește, a se maturiza și, ca în latină și în germanică, zьrno bob. *bherǵ- mesteacăn (vezi mai sus discuția privind localizarea patriei primitive a slavilor pe baza termenilor referitori la floră) german Birke, eng. birch; v. ind. bhūrǰas, lit. beržas, v. sl. brěza, cu metateza lichidei. ǵh *veǵh- a merge tractat de cal, a duce pe cineva tractat de cal gr. ochos car, lat. veho, vehere a merge tractat de cal, german be-wegen a se deplasa, a se mișca și Wagen car ; v. ind. vahāmi, lit. vežu, v. sl. vezǫ. *ǵheimā iarnă gr. cheimā, lat. hiems, hiemis; v. ind. himā (de zici și numele muntelui Himālaya, muntele etern înzăpezit), lit. žiema, v. sl. zima. *ǵhem- pământ gr. chamai la pământ, pe pământ; jos (de aici neologismul cameleon, chameleon), lat. humus țărână și homo, hominis om (păstrat în toate limbile romanice), sens arhaic cel făcut din pământ, din țărână, got. guma om (aceeași evoluție ca în latină); lit. žeme, v. sl. zeḿa, zem a; în limbile slave moderne cu sau fără l, ľ epentetic, r. zemljá, s.-cr. zèmlja ~ c. země etc. Tot de la această rădăcină provine și numele zeului trac Zamolxis, cu o evoluție fonetică și o asimilare de elemente pre-indo-europene pe care le-am analizat acum mult timp (vezi Paliga 1994 b, republicat fără modificări în Paliga 2007). Româna păstrează aici din substrat, nu ca împrumut, zmeu om al tărâmului de sub pământ, om al pământului și zmeură. Paralela zmeu ~ zmeură este, de altfel, și cheia etimologică a acestor forme străvechi. Alte discuții la Paliga 2006 b s.v. zmeu și zmeură. 315

343 Studiul comparativ al limbilor slave Evoluția consoanelor aspirate centum [kentum] satem lituaniană protoslavă *** b d g ide. bh dh gh, ǵh greacă * ph / φ th / θ kh / χ latină f f h germanică b d g v. indiană ** bh dh gh, ǵh Note la tabel * Greaca a păstrat aspirația, care se pronunța în greaca veche, dar se pierde deja în greaca bizantină. În neogreacă, aspiratele se pronunță f, θ (ca în englez thin, thaw) și h; în transcrierea IPA, χ notează fonemul h din română. Latina pierduse deja aspirația în faza preistorică; lat. h nu mai era deja pronunțat în faza clasică târzie, astfel că limbile romanice nu îl mai păstrează; spaniol h este o inovație, reflectă lat. f, iar grafia franceză în păstrează din rațiuni etimologice. În decursul timpului, sistemul triconsonantic inițial evoluează, în multe limbi i.-e. într-un sistem biconsonantic. ** Vechea indiană păstrează aspirația ca în indo-europeană. *** Germanica și grupul balto-slav pierd aspirația, tratamentul fiind identic în aceste areale, unul centum (germanica), celălalt satem (balto-slava). bh *bher- a duce, a purta; (despre femei) a purta sarcina, a fi gravidă gr. pherō, duc, port, lat. ferō, AHD beran, eng. bear a duce, a purta; a da naștere unui prunc (german ge-bären a naște, a da naștere unui prunc = a purta sarcina ); v. ind. bharāmi port, duc, lit. berti a duce, v. sl. bьrati a duce, a purta. Tot de la aceeași rădăcină derivă și protoslav *bermę povară, greutate care continuă i.-e. *bher-men- povară; sarcină (și cu sensul de sarcină fetală), v. ind. bhárman- grijă, îngrijire (a unui copil etc.) *bhrāter frate gr. phrātōr, lat. frater, german Bruder, eng. brother, v. sl. bratrъ (vezi și mai sus o analiză mai detaliată). Tot din această rădăcină trebuie să provină și forma dialectală românească brudiu tânăr, adolescent, neexplicată. Noi credem că este un element de substrat, cu evoluția i.-e. ā > trac ā, apoi, în arealul trac nordic, ā > ô > u, ca în *Mārisia > Mureș, dar Marica în Bulgaria, fără evoluția ā > u, ci ā > a. Vezi alte exemple și alte discuții în studiul nostru Paliga 2006; studiul a fost republicat fără modificări în Paliga Vezi și discuția 316

344 Fonetica și lexicul din Paliga 2006 b, s.v. brudiu, brudnic, Mureș, mumă, Moma și, în anexe, discuțiile privind NFl Marica și alte hidronime sud-slave. dh *dhē- a face; a construi gr. thēma sarcină, lat. factum faptă, eng. deed și german Tat (tot de aici, cu alt vocalism, eng. do); v. ind. dhāma așezare, fixare, v. sl. dě-jь faptă, de-la-ti a face, dělo lucrare, operă. Rejzek consideră că, de aceeași origine, ar fi și lit. dailė artă, produs artistic. Așa cum am arătat de mult, acest cuvânt face parte dintr-o grupă mai mare, de origine pre-indo-europeană, din care derivă și daina alături de rom. doină, dial. și daină (Paliga 1994 a). *dhum- fum gr. thȳmos, lat. fumus; v. ind. dhumas, v. sl. dymъ. *gh *ghost-is străin și oaspete. Limbile indo-europene au păstrat fie ambele, fie doar un sens din cele două. Am analizat mai sus evoluția de sens străin > 1. oaspete și 2. dușman. Arhaică este și derivarea *ghostis-potis stăpânul oaspetelui = stăpânul casei, de aici domn, inclusiv în unele limbi slave Dumnezeul creștin, termen aflat în concurență cu bogъ. Zeița Artemis era potnia therōn stăpâna animalelor. *steigh- a se ridica, a urca gr. steichō, germ. steigen; v. ind. stighnaomi mă ridic, urc, v. sl. stignǫ a prinde; a lovi, a atinge. analizat mai sus). *ghlend- a străluci, a licări germ. Glanz luciu, v. sl. ględěti (verbul a fost Consoane labio-velare Reconstrucția la nivel i.-e. arată că, într-o fază arhaică, au existat consoane cu două componente: una de tip oclusiv (exploziv) k, g, gh și o a doua componentă labială. În cursul evoluției limbilor, doar unele păstrează ambele componente, cele mai multe pierd una dintre acestea, păstrând-o pe cealaltă. În mod tradițional, labiala se notează prin semiconsoana u (u ) sau, la unii autori, prin w superscris. 317

345 Studiul comparativ al limbilor slave indo-european k u g u gh u greacă t / p, k b ph / th latină qu / k v / g f, v / gu germanică hw q w balto-slavă k g g * k u k u os cine gr. tis cine, po-teros care (relativ), lat. quis (în epoca veche și clasică, se pronunța kwis, kuis), v. germ. hwer (eng. who în pronunția tradițională se pronunță aspirat; în engleza americană aspirația este pierdută; germ. wer); lit. kas, v. sl. kъ-to cine și relativul kъ-ter-. Notă. Am analizat mai sus, în capitolul II, situația formelor cine și ce în limbile slave. *k u el- a învârti; roată gr. ky-klos cerc, dar poleō învârt, polos vârtelniță ; lat. colus furcă, caier; furca Parcelor (cea care țesea soarta oamenilor), colo, colere a se învârti în jurul câmpului; a cultiva pământul (din forma de participiu, cultus, există neologismul cultură ceea ce se cultivă mental, sens figurat al sensului agricol), eng. wheel roată; orice obiect circular ; lit. ka-klas coasă, v. sl. kolo roată. *g u em, g u en-, g u ā- a merge, a sosi, a veni gr. bainō pășesc (< *ban-jo-), lat. venire (se pronunța cu u, w semivocalic, wenire, wenio), germ. kommen, got. qiman, eng. come; lit. gatvē drum, v. sl. gatь drum greu prin mlaștină ; se păstrează în majoritatea limbilor slave (cu excepția bulgarei și macedonenei) cu sensul stăvilar, mănunchi de crăci folosit pentru a opri năvala apelor. *g u er- (1) greu gr. barys, lat. gravis, got. qernus moară manuală, v. sl. žьrnov moară (același sens ca în gotică). *g u er- (2) a înfuleca, a hăpăi gr. bromos mâncare, lat. vorare a înfuleca (de aici neologismul vorace, lat. vorax), v. germ. kwer-dar nutreț (în germana modernă Köder momeală pentru pești ); lit. girti a bea, protoslav *gerti a mânca, în limbile slave moderne cu efectul primei palatalizări, v. sl. žerti, pers. I ind. žьrǫ, după care s-a recreat un infinitiv logic *žьrati. *gh u er- cald, fierbinte; a arde, a dogorî gr. thermos cald, lat. ferveō, fervere a fierbe (fer-vidus), germ. warm; v. sl. gorьkъ fierbinte, gorěti a arde, a dogorî. Notă. Formele derivate de la rădăcini indo-europene care aveau gh u inițial sunt deosebit de importante în trasarea unor diferențe de tratament fonetic în slavă față de tracă. Alte discuții, cu exemple, în studiul nostru despre zeul Perun (Paliga 2009 a). *(s)neigh u zăpadă, nea; a ninge grec nipha nea, lat. nix, nivis; ninguit ninge, got. snaiws, eng. snow, german Schnee (< v. germ. sneo); lit. sniegas, v. sl. sněgъ. 318

346 Fonetica și lexicul Evoluția fonemului indo-european s; situația fonemului ch (χ) În aproape toate situațiile, i.-e. s s-a păstrat ca atare. La început de cuvânt, în greacă evoluează spre aspirația notată tradițional cu h în transcrierile cu caractere latine, de exemplu rheō sau, uneori, rheō curg ; lat. septem 7 ~ gr. hepta, lat. sub ~ gr. hypo. În poziție intervocalică, în latină evoluează la -r- (rotacizare): os, gen. oris (din *osis) gură ; auris ureche (din *ausis) etc. Reconstrucțiile au arătat că, la început de cuvânt, s poate fi o variantă a rădăcinii fără s, cum am văzut mai sus eng. snow, germ. Schnee, dar lat. nix, nivis. În protoslavă, -s final a dispărut: lat. hostis, got. gasts ~ psl. gostь; lit. naktis ~ psl. noštь; got. sunus, lit. sunus ~ psl. synъ; gr. lykos, lat. lupus, got. wulfs ~ psl. vъlkъ lup ; în cazul interogativului cine, există paralela lit. kas ~ psl. kъ-to, unde i.-e. -s a evoluat la ieruri, ь sau ъ. Adesea după vocala u, i.-e. s evoluează la psl. ch (IPA χ, rom. h): i.-e. *ous- > lit. ausis, psl. ucho ureche ; i.-e. *mūs- muscă, lat. musca, psl. mucha; i.-e. *saus- uscat, lit. sausas, psl. suchъ uscat ; i.-e. *mūs- șoarece, lat. mus, gr. mȳs, germ. Maus, psl. *mychь, apoi în v. sl. myšь. Slav ch (IPA χ, rom. h) este păstrat în cuvintele de origine germanică, precum psl. chlěbъ ~ got. hlaíba. Originea germanică a cuvântului nu este însă certă, formele slave și germanice par, mai degrabă, reflexul unei conviețuiri îndelungate, nu neapărat un împrumut. Problema originii fonemului protoslav ch a fost și este dezbătută. O reconsiderare a problemei a făcut, între alții, și Rejzek 2003 (comunicarea pentru Congresul Internațional al Slaviștilor de la Ohrid, septembrie 2008). Problema a fost reluată pe larg într-o monografie dedicată acestui subiect (Rejzek 2008, în limba engleză). Autorul critică, și pe bună dreptate, ipotezele care nu țin seama de o anume simetrie a sistemul fonetic indo-european și, apoi, protoslav. Astfel, el observă că, în acea perioadă istorică, se pot reconstitui patru tipuri de consoane: labiale, dentale (explozive, oclusive), palatovelare (semipalatalizate, de tipul ḱ, ǵ, vezi mai sus) și velare. O velară de tipul lui ch nu avea loc într-un asemenea sistem. Concluzia lui Rejzek este că protoslav ch- (χ) are mai multe origini (vezi și recenzia lui Vít Boček Opera Slavica din Slavistické rozhledy XX, 2010, 2: 54 56, unde analizează și o altă lucrare a aceluiași autor dedicată etimologiei populare în limba cehă). Dacă însă ținem seama de ipoteza lui Andreev (1986), completată ulterior în două studii de întindere mai mică (Andreev 1986 b, 1987), unde susține că, încă dintr-o fază arhaică proto-boreală, exista o spirantă velară, pe care o notează cu X, atunci perspectiva 319

347 Studiul comparativ al limbilor slave noastră se schimbă. Acest fonem special este numit de alți autori laringală. Nu intrăm aici în istoria problemei existenței ori non-existenței laringalei (ori laringalelor) în proto-indo-europeană. Credem că Andreev și-a susținut bine argumentația pe care am analizat-o și am completat-o cu multe alte date care o fac și mai sustenabilă (Paliga 2007). Noi credem, în context, că unele limbi indo-europene au păstrat această spirantă velară. O asemenea limbă este hitita (unde preferăm să vedem că ceea ce lingviștii notează cu ḫ este, de fapt, o spirantă velară, nu o laringală) și traca. Protoromâna a păstrat acest fonem special o perioadă, dar l-a pierdut ulterior. Urmele sale se găsesc EXCLUSIV în elementele autohtone, de substrat ale românei și, cum înclinăm să credem tot mai mult, în unele elemente slave, unele posibil de origine mai sudică, tracică. Despre spiranta velară am scris, nu extins (deoarece, la ora aceea, nu ne era suficient de clară originea și evoluția sa) în Paliga 2006 b, partea dedicată foneticii (mai ales de la p. 242 și în continuare). Numai postularea unei spirante velare în protoromână explică unele fenomene de detaliu, de exemplu fonemul h în unele elemente de substrat și care, uneori, perpetuează spiranta velară preistorică; alteori, acest fonem dispare, alteori este redat prin f ori v ori ș (š), în albaneză și prin th. Așa cum scriam în prima parte a acestui volum și cum vom scrie și în capitolul următor: glottogeneza românească, slavă și albaneză sunt trei fațete ale ACELEIAȘI probleme, nu trei probleme diferite. Evoluția și, în majoritatea cazurilor, dispariția spirantei velare este doar un exemplu privind situația din română (unde provenea cert din substrat), din protoslavă și din albaneză reprezintă, de asemenea, trei fațete ale aceleiași probleme. În sfârșit, o ultimă observație, care poate fi considerată un preambul la ceea ce vom discuta în capitolul următor: originea fonemului românesc h (simbol IPA χ, care corespunde pronunției slave). Acest fonem apare, e drept relativ rar, dar semnificativ, în cuvinte de origine neslavă. Ipoteza că rom. h ar fi fost împrumutat din slavă trebuie acum respinsă cu fermitate, chiar dacă a fost la vremea sa susținută de lingviști influenți (de exemplu Rosetti 1986: 277). Unei asemenea ipoteze i se opusese ferm, între alții, Cicerone Poghirc, în capitolul dedicat influenței autohtone din Istoria limbii române, apărută sub egida Academiei Române (Rosetti Cazacu Olteanu , vol. 2: 321). Trebuie precizat că, în general, limbile nu împrumută foneme, ci cuvinte, ca atare dacă un fonem din limba sursă este absent în limba destinatară acesta este adaptat la aparatul fonator al vorbitorilor acelei limbi. Sigur, într-o conviețuire îndelungată se poate ajunge la modificarea sistemului fonetic. În română, există cuvinte care conțin h (χ) dar care, în același timp, nu sunt de origine slavă. Câteva exemple dădea însuși Poghirc în capitolul citat. Dăduseră și alți autori, de exemplu Hubschmid (în Rosettti și Reinheimer-Rîpeanu 320

348 Fonetica și lexicul 1971: ) care se baza, e adevărat, pe unele analize nu totdeauna convingătoare datorate lui Günther Reichenkron, pe nedrept respinse în bloc, astfel că unele observații juste ale sale s-au pierdut pe drum. Lucrarea sa de referință, relativ cunoscută în epocă, era Reichenkron 1966, dedicată studierii fondului autohton al limbii române. Rămân însă faptele: fonemul românesc h (IPA χ) nu poate fi admis ca împrumut din slavă, deși el nu mai exista în latina clasică. Exista însă, nu putem avea dubii, în substrat, așa cum bine observa Cicerone Poghirc, aducând și argumente consistente și coerente. Vocalele neutre scurte Ierurile ь și ъ (ierul mic și ierul mare, respectiv) erau vocale neutre (mediane) scurte și închise, provenite din ĭ și ŭ, respectiv: lit. pinu ~ psl. pьnǫ; lit dumiu ~ psl. dъmǫ etc. Aceste foneme dispar în toate limbile slave; grafemele se păstrează în unele limbi slave care folosesc chirilicul, dar pentru a nota foneme complet diferite: bulgar ъ notează rom. ă (și albanez ë), iar ь notează o iotizare a vocalei următoare. În rusă, ierul mic notează înmuierea consoanei precedente, iar ierul mare notează pronunția sa dură. Ierurile dispar ori se vocalizează după regula par/impar, numărate de la sfârșitul cuvântului spre începutul cuvântului: ierurile impare (1, 3, 5...) dispar (poziție slabă), pe când cele pare (2, 4) se vocalizează (poziție tare). În cehă și polonă, se vocalizează la e; în rusă și slovacă: ь > e, ъ > o; în s.-cr. se vocalizează la a etc. De exemplu, forma protoslavă šьvьcь croitor, genitiv šьvьca, instrumenal sъ šьvcьmъ au ca rezultat în cehă, respectiv, švec, ševce, s ševcem. Am notat cu litere aldine poziția tare a ierurilor. (Vezi anexa 2 la acest capitol.) Aceste poziții nu sunt valabile atunci când apar în proximitatea lichidelor r și l cu rol silabic (ḷ, ṛ), deoarece ele nu marchează, de fapt, un ier, ci rolul vocalic al lichidelor. i.-e. *pḷn-os, lat. plenus ~ psl. pьlnъ, apoi v. sl. plъnъ, c. plný, r. pólnyj, slv. poln (se citește [pown]) etc. Între limbile slave moderne, lichidele l și r au rol silabic (vocalic), deci se pronunță ḷ, ṛ în cehă și slovacă (această din urmă cu variante scurtă și lungă, ceha doar cu variantă neutră, scurtă), sârba-croata și slovena, unde doar r ale rol vocalic. Slava avea și o a treia vocală neutră închisă, y, chirilic ы, care provine dintr-un fonem i.-e. ū sau din diftongi care conțineau fonemul u: *mūs- șoarece AHD mūs, germ. Maus, eng. mouse, lat. mūs, gen. mūris, gr. mȳs, v. ind. mūš-, psl. *myšь. 321

349 Studiul comparativ al limbilor slave *dhūmo- fum lat. fūmus, lit. dūmai, v. ind. dhūma-, psl. *dymъ. *meu- a (se) spăla; ud, umed let. maūt a se cufunda în apă, a înota, lit. máudyti a (se) spăla în râu, a face baie, psl. *myti a (se) spăla ; de aici, psl. *mydlo săpun. În psl. *ryba pește nu putem stabili cu precizie originea fonemului, deoarece etimonul este necunoscut, dar este de presupus că fonemul inițial a fost tot ū. Lungirea vocalelor într-o fază arhaică a protoslavei se poate rezuma astfel: Indo-european e ~ ē o ~ ō i ~ ī u ~ ū Protoslav e ~ ě * o ~ a ь ~ i ъ ~ y (IPA ɨ) * Acest fonem avea rol palatalizant, astfel că s-a ajuns, după această evoluție fonetică, la o nouă serie de palatalizări, convențional numite a doua palatalizare: k, g, ch (χ) > č, ž, š. Pe de altă parte, i.-e. ē a avut ca efect, în alte condiții, și psl. a. Metateza lichidelor Într-o fază mai nouă a evoluției limbii protoslave, grupurile el, er, ol, or, aflate înaintea oricărei consoane, reprezentată schematic prin litera T, au fost supuse unei metateze. În unele limbi slave, vocalele e și o s-au lungit. Fenomenul s-a produs în cehă, în slovacă și în limbile slave de sud. În rusă, are loc fenomenul polnoglasiei, adică epenteza vocalică (svarabhakti). Metateza lichidelor precum și evoluțiile ulterioare, inclusiv polnoglasia, au reflectat fenomenul deschiderii silabelor care, deja într-o fază preliterară, se terminau în vocală. protoslav vechi slav cehă polonă rusă telt tert tolt tort tlět trět tlat trat (*tlět >) tlet třět (třiet) tlat trat tlet trzet tlot trot tolot teret tolot torot 322

350 Fonetica și lexicul Exemple psl. mel-ti a măcina v. sl. mlěti, s.-cr. mlȅti / mljeti, c. mlíti (< mléti), pol. mleć, r. moloť. psl. melko lapte v. sl. mlěko, s.-cr. mléko, mljéko, c. mléko, r. molokó. i.-e. *bhergh- înălțime, munte din care derivă numeroase forme în sfera semantică păstrată și în germ. Berg munte, psl. brěgъ mal (printr-un sens intermediar mal muntos ): pol. brzeg, c. břeh (cu evoluția g > γ > h), r. bereg (cu epenteză vocalică). i.-e. *ster- a pune, a așterne; spațiu ; lat. sterno, sternere, de unde și româna păstrează forma derivată cu prefixul ad-, adsternere > așterne; gr. stereo spațiu ; psl. ster-ti a pune, a așterne, v. c. střieti, modern střít, cu prefix pro-střît / pro-stîrat a așterne, a pune, pol. strzeć, r. steréť. i.-e. *gholva- cap, lit. galva ~ psl. *golva, v. sl. glava cap : c. hlava, pol. głowa, r. golová. i.-e. ghordh- îngrăditură, împrejmuire care a evoluat ulterior în sensurile împrejmuire; gard; cetate etc.: lat. hortus grădină, lit. gardas împrejmuire, gard, psl. *gord-, v. sl. gradъ cetate, păstrat în limbile slave moderne cu sensul cetate sau oraș. Din aceeași rădăcină provine și rom. gard, cu forma de dinaintea metatezei slave. Despre acest cuvânt vom discuta și în capitolul următor. Și în română, și în slavă, evoluție fonetică este specifică unui idiom centum, nu satem. Alte legi de evoluție fonetică În evoluția limbilor slave au acționat și alte legi de evoluție fonetică. Despre cele trei serii de palatalizări am vorbit mai sus, când am prezentat caracteristicile de bază ale slavei vechi. Este vorba de două palatalizări preistorice și de încă una, a treia, care nu se manifestă în toate limbile slave. O altă lege, care atrage după sine și metateza lichidelor și, în rusă, epenteza vocalică, este legea silabelor deschise. Într-o fază preistorică a limbilor slave, a apărut tendința de a deschide silabele, respectiv tendința de a se termina în vocală. Și asupra acestei chestiuni vom reveni în capitolul următor. Giuliano Bonfante consideră că tendința spre silabe deschise se datorează influenței limbii române încă înainte de finalizarea expansiunii slave (Bonfante 2001: ; studiul a apărut în limba franceză încă din 1967). 323

351 Studiul comparativ al limbilor slave Concluzii la acest capitol Analiza comparativă a lexicului slav ne arată o relativ clară stratificare lingvistică și, de asemenea, arată cu ce grupuri lingvistice au interferat slavii în procesul glottogenezei. Există, așadar: Un important fond comun balto-slav, cu similitudini de evoluție fonetică, dar și cu diferențe, unele importante, fapt ce arată că, la un moment dat, evoluția celor două areale, baltic și slav, deși în zone învecinate, a avut căi independente. În limbile baltice nu are loc, de exemplu, a doua palatalizare și nici metateza lichidelor. Există, de asemenea, diferențe în păstrarea unor forme arhaice, în condiții diferite. Limbile baltice păstrează, de exemplu, cuvântul indo-european pentru tată (i.-e. *pə-tēr, lat. pāter), în timp ce limbile slave păstrează o formă ce are afinități cu limbile uralice și altaice, *otъ, apoi un diminutiv*otьcь. Există și alte elemente comune limbilor slave și uralice, cum ar fi psl. kъniga carte și mag. könyv, cu același sens; această din urmă formă nu pare deloc un împrumut din slavă (în finlandeză este kirja, ce perpetuează, probabil, o veche formă onomatopeică derivată de la sensul a zgâria, a scrijeli ). O altă asemănare este între slav slovo cuvânt (deși unii lingviști încă îl consideră de origine indo-europeană) și mag. szó, plural szavak, cu același sens. Elemente comune cu limbile iranice și care sugerează, în lumina ultimelor cercetări, o conviețuire de durată între strămoșii slavilor și grupurile iranice din arealul nord-pontic, relativ bine atestate în documente. Posibili urmași ai acestor iranici din antichitatea și din perioada postclasică, de la începutul erei creștine, sunt ossetinii din zona caucaziană est-pontică. Aici putem cita cuvinte din sfera semantică religioasă, precum zeu (ulterior cu sens creștin, Dumnezeu ) și relația sa cu sfera semantică bogat, paradis rai și altele. Limbile slave atestă, așa cum reiese din ultimele cercetări, afinități cu unele elemente arhaice ale românei, ceea ce sugerează că grupuri tracice neromanizate, probabil carpii, au avut o anume contribuție în glottogeneza slavă și, nu mai puțin important, în glottogeneza albaneză. Asupra acestor chestiuni, nu ușor de analizat, vom reveni în capitolul următor. Limbile slave au un important set de cuvinte cu fonetism centum, cele mai multe de clară origine germanică, unele însă deși de relativ clară origine străină fără un etimon acceptabil. Trebuie observate aici mai multe straturi lingvistice: unul vechi, în care și în germanică și în slavă apar elemente care aparțin lexicului de bază, în sferele semantice lapte, pâine ; un strat mai nou, referitor la elemente de organizare socială, precum sferele semantice conducător, rege, împărat ; 324

352 Fonetica și lexicul construcții în mod evident arhaice, cum ar fi formarea numeralului o mie, despre care vom discuta în capitolul următor; aceste exemple nu sugerează nicidecum împrumuturi din germanică în protoslavă ori, eventual, invers, din protoslavă în germanică ci, mai degrabă, păstrarea unor forme arhaice, posibil de origine pre-indo-europeană. Aceste elemente, coroborate cu altele, analizate aici și, desigur, și de alți cercetători arată că nu mai putem accepta ipoteza că limbile slave ar fi limbi pure ci, din contra, idiomuri de sinteză lingvistică, încă nefinalizată la jumătatea primului mileniu, când slavii încep să migreze spre sud (primul val), apoi spre vest și spre est. Este și motivul pentru care, în ciuda unui lexic relativ bine reprezentat în toate limbile slave, întâlnim destule inovații, lucru de altfel firesc pentru niște limbi răspândite pe un areal imens. Între elementele conservatoare ale limbilor slave putem enumera flexiunea bogată, mai ales în sfera nominală, păstrată în aproape toate limbile slave moderne, cu simplificarea sa maximă în bulgară și în macedoneană, unde flexiunea nominală dispare complet, păstrându-se însă elemente de flexiune verbală, deși simplificată în comparație cu cea din slava veche. Limbile slave inovează cel mai mult în consolidarea aspectului verbal, construit în tradiție indo-europeană prin prefixare și prin sufixare, precum și prin alternanță internă. Este unul dintre elementele care diferențiază limbile slave de celelalte limbi europene, inclusiv față de limbile europene occidentale care cunosc categoria aspectului verbal (engleza, spaniola, portugheza), care însă au o arhitectură aspectuală complet diferită. Limbile slave inovează și în structura fonetică și în ceea ce privește accentul. Putem presupune că paleoslava avea două accente, unul de intensitate (comun și altor limbi indo-europene) și altul calitativ, de intonație, păstrat doar în unele limbi slave moderne: grupul sârb-croat și slovena (limitat și în rusă). Limbile slave occidentale fixează accentul fie pe prima silabă (ceha, slovaca, soraba superioară și unele dialecte ale sorabei inferioare), pe penultima silabă (polona și unele dialecte ale sorabei inferioare) ori pe a treia silabă, în macedoneană, detaliu care o diferențiază de bulgară. Ceha și slovaca păstrează vocale lungi și scurte, iar slovaca păstrează chiar și lichide lungi și scurte cu rol silabic. Putem presupune că slava comună (ori protoslava), într-un nucleu ideal reconstruibil, avea un sistem fonetic apropiat de polona modernă, iar accentul tonic și calitativ era similar celui din grupul sârb-croat și din slovenă. Accentul trebuie să fi fost variabil și mobil, respectiv putea fi pe orice silabă și se putea modifica în cursul flexiunii. Acest tip de accent este păstrat în arealul slav de sud-vest, în bulgară și în grupul slav răsăritean. Majoritatea cercetătorilor consideră că acestea sunt elemente conservatoare, nu inovații. Trebuie însă menționat că, în limbile slave moderne care păstrează accent variabil și mobil, accentul poate fi diferit, lucru care indică și faptul că, de-a lungul timpului, fiecare idiom slav a avut și inovații tonale, chiar dacă pe ansamblu a păstrat tipologia arhaică a accentului. Despre accentul slav și baltic vezi Derksen

353 Studiul comparativ al limbilor slave Anexe la capitolul III În paginile următoare se găsesc câteva tabele rezumative privind evoluția fonetică a unor foneme specifice slave ierurile și consoanele nazale precum și o împărțire a arealelor slave după unele evoluții specifice. Aceste tabele sunt rezumate după o lucrare recentă dedicată limbii slave vechi și evoluției la limbile slave moderne (Večerka 2006). Am adăugat câteva comentarii, care să permită urmărirea fenomelor fonetice. În final, anexa 4, care cuprinde o analiză a datelor glottocronologice și o listă Swadesh referitoare la câteva limbi slave și la limbile baltice. Anexa 1 Explicații la schema evoluției fonetice a limbilor slave (după Večerka 2006: 70) Cifrele romane (I, II, III) se referă la distribuția geografică a limbilor slave: I: limbile slave de sud II: limbile slave occidentale III: limbile slave răsăritene Cifrele arabe indică arealele evoluției fonetice specifice, astfel: 1. kv, gv // cv, (d)zv 2. š // s /s (a doua și a treia palatalizare a velarelor) 3. p, b, m, v // pl, bl, ml, vl 4. c, dz, z // č, ž // č, j // ć, đ // ḱ, ǵ // št, žd 5. tl, dl // l 6. dušě // dušę 7. -ъmь, -ьmь // -omь, -emь 8. trat, tlat // trot, tlot, torot, tolot 326

354 Fonetica și lexicul 327

355 Anexa 2 Evoluția ierurilor de la faza preistorică până în limbile slave moderne (după Večerka 2006: 65 66) v.-sl. bg. mac. s.-cr. slo. slc. c. ь e [ă] e a e [ə], a e (o, a) e ъ ă o a e [ə], a o, a (e) e dьnь zi den den dan dan deň den tьmьnyjь tьmьnь întunecat tămen temen taman temen temný temný pьsь câine pes pes pes pes [pəs] pes pes orьlъ vultur orel orel orao orel ['orəw] orol orel čьstь cinste čest čest čast čast česť čest konьcь sfârșit konec konec konac konec [konəc] koniec konec sъnъ vis săn son san sen sen sen mъchъ mușchi (botanic) măch mov mah mah mach, moch mech dъždžь ploaie dăžd dožd dažd dež dážď déšť dobytъkъ vite, cireadă dobităk dobitok dobitak dobitek [e = ə] dobytok dobytek olkъtь cot lakăt lakot lakat laket lakeť loket 328

356 sor. sup. sor. inf. pol. r. u. b.-r. e, ě, Ø e, 'a, Ø e e, ë ['o] e e, ë ['o] e, o/'o, Ø e, o, Ø e o o o, a dźeń źeń dzień deń deń dzeń ćěmny śamny ciemny tëmnyj temnyj cemny pos pjas pies pës (dial.) pes pës (dial.) worjoł (liv.) jerjeł (liv.) orzeł orël orel arol česć cesć cześć česť česť česć kónc końc koniec konec kinec kanec són són sen son son son moch mech mech moch moch moch dešć deszcz dožď došč doždž dobytk dobytk dobytek dobytok dobutok dabytak łochć łokś łokieć lokoť likoť lakoć Note În limbile în care ierurile au mai multe rezultate, aceste diferențe s-au datorat accentului tonic și/sau vecinătății unor alte foneme. De exemple, slo. orel, pronunțat ['orəw, 'orəʊ], [ə] se datorează poziției neaccentuate. Aceeași pronunție, [ə], se menține în temen ['təmen, tə'men] ori konec ['kɔnəts, 'konts]. Pe de altă parte, în dan, fiind sub accent, rezultatul e [a]. Și în bulgară, ierurile au evoluție diferită, în funcție de accentul tonic: ă [ə] dacă e neaccentuat, a, dacă e accentuat: den, pes, dar tămen. În sorabă, ambele variante, ierurile dispar dacă sunt după accent (care e prima silabă, în general). 329

357 Anexa 3 Evoluția nazalelor de la faza preistorică până în limbile slave moderne (după Večerka 2006: 62 63) ja bg. mac. s.-cr. slo. slc. ę e e, a e e ä, ia, a ǫ ă a u o u/ú pęta călcâi peta peta peta peta päta pętъkъ vineri petăk petok petak petek piatok tęgnǫti a trage tegna tegne tegnuti tegniti tiahnuť devętь nouă devet devet devet devet deväť telę vițel tele tele tele tele teľa ględati ględěti a privi gledam gledam gledati gledati hľadieť zajęcь iepure zaek zajak zec zajec zajac ǫda ǫdica undiță vădica jadica udica odica udica ǫtъkъ fugă vătăk jatok utak votek útok gǫba ciupercă găba gaba guba goba huba c. a/á, ě, e/í u/ú, ou, i/í pata pátek táhnout devět tele hledět zajíc udice útek houba sor. sup. sor. inf. pol. ja, a, a, e, o ě/ie, je, e ą [ǫ], ę u u ą [ǫ], ę pjata pěta pięta pjatk pětk piątek ćahnyć sěgnuś ciągnąć dźewjeć źewjeś dziewięć ćelo śele cielę hladać gledaś glądać (arh.) zajec (dial.) zając wuda (liv.) wuda (liv.) wędka wutk wutk wątek hubica gubica gąbka 330

358 r. u. b.-r. a/ja a/ja a/ja u u u pjata p'jata pjata pjatok pjatnica p'jatok pjatok pjatnica tjanuť tjahty tjahnuty cjahnuć devjať devjať dzevjać teljata (pl.) telja cjalja gljadeť hljadyty hljadzeć zajac zajac zajac udočka vudka vuda utok utok utok guba huba huba Polona este singura limbă slavă modernă care păstrează vocalele nazale din protoslavă. Ele nu sunt însă continuarea directă a acestora, ci o nouă diferențiere a lor după, la un moment dat, s-au unificat (probabil) într-o singură nazală de timbru ã, apoi apărând o nouă diferențiere ę ~ ǫ (grafiat în polona modernă ą): nazala scurtă e devenit ę, iar cea lungă a devenit ǫ, grafiată ą. Lungimea se observă și în cehă, prin opoziția a/á și i/ í, respectiv u/ú ~ ou. Fenomenul a fost analizat în multe lucrări, vezi de exemplu Horálek 1955:

359 Studiul comparat al limbilor slave Anexa 4 Glottocronologia și listele Swadesh Lingvistul american Morris Swadesh ( ) pornind de la studierea limbilor indigene din America a propus începând din perioada interbelică un model glottocronologic de analiză care ulterior s-a dezvoltat prin contribuția multor lingviști. Metoda sa este o particularizare a lingvisticii matematice de asemenea cu o frumoasă dezvoltare în sec. XX (vezi prezentarea la Graur și Wald 1977: 245 ș.u. mai ales 247). 1 În esență Swadesh și alți lingviști consideră că în evoluția unei limbi există un nucleu fundamental care persistă peste secole și chiar peste milenii. Estima că în medie la un mileniu de evoluție o limbă păstrează în jur de 85 % din lexic. Există astăzi mai ales prin eforturile discipolilor lui Swadesh numeroase liste Swadesh întocmite pentru multe limbi ale globului inclusiv pentru limbile slave. Aceste liste aspiră să prezinte sinoptic lexicul esențial. La ora actuală există trei tipuri de liste: a. lista completă care include 207 rădăcini de bază și b-c. două variante de liste reduse de 50 și respectiv de 100 de rădăcini de bază. Fără să o numim astfel am propus și noi o astfel de listă esențială de 100 de rădăcini într-un prim studiu din anul 2004 (Paliga 2004 b) listă reluată fără modificări esențiale în volumul nostru Paliga și Teodor 2009: ). Lista întocmită de noi are desigur multe elemente comune listei (ori listelor) uzuale Swadesh. Rostul său era de a arăta că limbile slave au în majoritate un lexic comun cu limbile baltice dar și elemente de diferențiere care le apropie uneori de limbile iranice dar și de limbile germanice și chiar de limbile uralice și altaice. Recent doi lingviști cehi (Novotná și Blažek 2007) au reluat problema glottocronologiei discutând metoda Swadesh în raport cu datările cu radiocarbon din anii 50 ai secolului trecut (și care de altfel l-au și inspirat în elaborarea teoriei sale). Lingviștii cehi analizează apoi corecțiile propuse de lingvistul rus Sergej Starostin și propun noi soluții în domeniul lingvisticii balto-slave. Se analizează paralel și situații din afara domeniului balto-slav comparându-se de exemplu procentul de persistență al termenilor din română în raport cu 1 Despre glottocronologie vezi și analiza făcută de Knut Bergson și Hans Vogt în Current Anthropooogy vol. 3 no. 2 (aprilie 1962): Acolo discută și metoda aplicată de Morris Swadesh. 332

360 Swadesh cei din franceză. Analizele lor bazate pe un material bogat care include toate limbile slave precum și toate datele disponibile pentru limbile baltice conduc la ideea sprijinită și de datele arheologice și istorice că dezintegrarea nucleului slav ca urmare a migrațiilor s-a produs în intervalul urmând apoi alte dezintegrări care urmare a consolidării statelor medievale. Anterior acestei perioade dezintegrarea presupusei unități baltoslave se va fi produs în jurul anului 910 î.e.n. (Novotná și Blažek 2007/2008: 11 13). Una dintre concluziile autorilor poate fi rezumată în tabela următoare (p. 10): 333

361 Studiul comparat al limbilor slave Una dintre concluziile autorilor este că împărțirea limbilor slave pe criterii geografice (de sud de vest de est) nu este confirmată de analiza glottocronologică (lucru de altfel semnalat încă de Hasdeu!) propunând o abordare mai nuanțată respectiv mai întâi o divizare a lumii slave în grupul răsăritean și un altul de sud-vest apoi despărțirea acestuia din urmă în alte două grupuri de sud și de vest. Analiza cuprinde multe alte puncte pe care nu le putem prezenta aici în detaliu. Există multe discuții despre metodele de cercetare de acest tip și metodele tradiționale standard. Vezi o relativ recentă punere la punct la Harrison 2002 unde discută metoda lui Meillet pusă în paralel cu metode mai noi nu totdeauna mai argumentate ori mai bine închegate. Concluzia autoarei este un faimos fragment din Meillet care poate fi rezumat astfel: ori de câte ori există o corespondență clară în fonetică și în sistemul gramatical atunci înrudirea genetică este evidentă (abreviat după Linguistique historique et linguistique générale 1965: 88). Lista Swadesh pe care o redăm în continuare ca anexă la acest capitol surprinde doar o parte din complexitatea problemei. Pentru o mai ușoară comparație a situației am ales ca referință limbile baltice moderne (lituaniana și letona) și câteva limbi slave mai exact câte o limbă slavă din fiecare areal: bulgara (din arealul sudic răsăritean) slovena (din arealul sudic occidental) ceha (din arealul slav occidental) și rusa (din arealul răsăritean). Bulgara pentru o mai ușoară comparație este transcrisă în alfabet latin. Grafia rusă este chirilică deoarece dacă am adopta transcrierea cu caracterele latine ar trebui să convertim toate formele în transcriere IPA ceea ce ar fi fost o întreprindere dificilă și aproape riscantă. Aceasta poate fi însă o temă de lucru pentru studioși. A se observa că asemănările dintre limbile slave și limbile baltice deși evidente nu sunt absolute existând cuvinte esențiale care diferă în cele două areale. Explicații privind aceste diferențe am dat mai sus și asupra unora dintre ele revenim în cap. IV. Conform cutumelor am păstrat limba engleză ca limbă de referință. 334

362 Lista Swadesh extinsă Swadesh Limbile slave (selecție reprezentativă) în comparație cu limbile baltice Nr. Eng. Lituaniană Lietuvių kalba Letonă Latviešu valoda Bulgară transcriere bǎlgarski Sârbăcroată Cehă čeština Rusă 1 I aš es az ja já я 2 you (singul ar) tu Jūs (formal) tu ti ti ty ты 3 he jis viņš toj on on он 4 we mes mēs nie mi my мы 5 you (plural ) jūs jūs vie vi vy вы 6 they jie viņi te oni one ona oni они 7 this šis šis tova ovaj ova ovo tento tato toto тот та то 8 that tas (nivel 2) anas (nivel 3) tas onova taj ta to tamten tamta tamto тот та то 9 here čia šeit tuk ovde ovdje tady tu тут здесь 10 there ten tur tam tamo tam там 11 who kas (int.) kurš koj ko tko (CR) kdo (int.) кто 12 what kas (int.) kas kakǎv šta što (CR) co (int.) что 335

363 Studiul comparat al limbilor slave where when how not all many some few other one two three four five big kur (int.) kada (int.) kaip (int.) ne... viskas visi daug kažkiek keletas kitas vienas du trys keturi penki didelis kur kad kā ne viss daudz daži nedaudzi cits viens divi trīs četri pieci liels kǎde koga kak ne vsički cjal/ celijat mnogo [mnogu] njakolko malko drug edin dve tri četiri pet goljam gde gdje kad kako ne sve mnogo nekoliko malo drugi ini jedan dva tri četiri pet velik kde (static) kam (mișcare = încotro?) kdy jak ne vše všechno všecko (col.) mnoho několik pár trocha málo jiný jeden dva tři čtyři [štyri] col. pět velký где когда как не весь всё все много несколько мало немного другой иной один два три четыре пять большой великий

364 Swadesh long wide thick heavy small short narro w thin woma n man (adult male) man (huma n being) child wife husba nd mothe r father ilgas platus storas tankus tirštas sunkus mažas trumpas siauras plonas moteris vyras žmogus vaikas žmona vyras motina tėvas garš plats biezs smags mazs īss šaurs tievs sieviete vīrietis cilvēks bērns sieva vīrs māte tēvs dǎlǎg širok plǎten debel težǎk malǎk dreben kǎs kratǎk tesen slab tǎnǎk žena mǎž čovek dete sǎpruga sǎprug majka bašta tatko dug širok debeo tust (CR) težak mali mal (CR) kratak uzak tanak žena muškara c čovek čovjek dete dijete supruga žena muž suprug majka otac dlouhý široký tlustý hrubý těžký malý krátký úzký tenký žena muž člověk dítě žena manželka muž manžel matka otec длинный долгий широкий толстый тяжёлый маленьки й короткий краткий узкий тонкий женщина мужчина человек дитя ребёнок отрок (rar) жена супруга муж супруг мать отец

365 Studiul comparat al limbilor slave animal fish bird dog louse snake worm tree forest stick fruit seed leaf root gyvulys žuvis paukštis šuo utėlė gyvatė kirminas medis miškas lazda vaisius sėkla lapas šaknis dzīvnieks zvērs zivs putns suns uts čūska tārps koks mežs žagars miets nūja auglis sēkla lapa sakne životno riba ptica kuče pes pse vǎška zmija červej dǎrvo gora les prǎčka sǎčka klonče klečka strǎk(če) plod seme listo list koren životinja zver zvijer riba ptica pas kuče vaš vaška uš (CR) zmija crv drvo šuma gora prut palica voće plod seme sjeme list koren korijen zvíře ryba pták pes veš had červ strom les hvozd hůl klacek prut ovoce semeno list kořen зверь животное рыба птица пташка (poetic) собака пёс вошь змея гад (înv.) червь червяк дерево лес палка фрукт плод семя семена листок лист корень

366 Swadesh bark (of a tree) flower grass rope skin meat blood bone fat (noun) egg horn tail feathe r hair head ear eye žievė gėlė žolė virvė oda mėsa kraujas kaulas riebalai kiaušinis ragas uodega plunksna plaukai galva ausis akis miza zieds puķe zāle aukla virve striķis āda gaļa miesa asinis kauls tauki ola rags aste spalva mats galva auss acs kora cvete treva vǎže koža meso krǎv kokal kost maznina tlǎstina loj jajce rog opaška pero kosa kosǎm glava uho oko kora cvet cvijet trava uže konopac kanap koža meso krv kost debljina salo jaje rog rep pero kosa vlas glava uvo uho oko kůra květ květina kytka tráva lano provaz kůže maso krev kost tuk vejce roh ocas pero vlasy hlava ucho oko кора цветок цветы (pl.) трава верёвка кожашкур а (coll.) мясо кровь кость жир яйцо рог хвост перо волосы космы (coll.) голова ухо глаз око (poetic)

367 Studiul comparat al limbilor slave nose mouth tooth tongue (organ ) finger nail foot leg knee hand wing belly guts neck back nosis burna dantis liežuvis nagas pėda koja kelis ranka sparnas pilvas viduriai kaklas nugara deguns mute zobs mēle nags pēda kāja celis roka spārns vēders zarnas iekšas kakls mugura nos usta zǎb ezik nokǎt krak stǎpalo hodilo noga krak koljano rǎka krilo korem tǎrbuh vǎtrešnosti červa vrat šija grǎb gǎrbina nos usta zub jezik nokat stopa stopalo noga koleno koljeno ruka krilo trbuh stomak creva utroba crijeva vrat šija leđa nos ústa zub jazyk nehet noha noha koleno ruka křídlo břicho vnitřnosti krk šíje záda hřbet нос рот уста (poetic) зуб язык ноготь стопа нога колено рука ладонь крыло живот брюхо (coll.) внутренно сти кишки утроба (arch.) чрево (arch.) шея спина хребет (coll.)

368 Swadesh breast heart liver to drink to eat to bite to suck to spit to vomit to blow to breath e to laugh to see to hear to know krūtis širdis kepenys gerti valgyti kąsti čiulpti spjauti vemti pūsti kvėpuoti juoktis matyti girdėti žinoti krūts sirds aknas dzert ēst kost sūkt spļaut vemt pūst elpot smieties redzēt dzirdēt zināt grǎd gǎrda sǎrce čeren drob pija jam hapja suča pljuja povrǎštam bǎlvam duham dišam smeja se viždam čuvam slušam znaja prsa grudi srce jetra piti jesti gristi sisati pljuvati povraćati bljuvati duvati puhati disati smejati se smijati se videti vidjeti slušati čuti znati prs hruď srdce játra pít jíst kousat sát plivat zvracet foukat dýchat smát se vidět slyšet vědět znát грудь перси (poetic) сердце печень пить есть кушать грызть кусать сосать плевать плюнуть рвать блевать дуть дышать смеяться видеть слышать знать вeдaть (înv.)

369 Studiul comparat al limbilor slave 104 to think galvoti domāt mislja misliti myslet думать размышля тьмыслит ь 105 to smell uosti ost saost smaržot miriša duša mirisati njušiti čichat нюхать чуять 106 to fear bijoti baidīties strahuvam se boja se opasjavam se bojati strahovat i bát se бояться страшитьс я 107 to sleep miegoti gulēt dusēt čučēt spja spavati spát спать 108 to live gyventi dzīvot živeja živeti živjeti žít жить 109 to die mirti mirt umiram umreti umrijeti umírat умирать 110 to kill žudyti nogalināt ubivam ubiti zabít убивать забивать 111 to fight kovoti cīnīties kauties bija se boriti bojevati bojovat бороться биться 112 to hunt medžioti medīt lovuvam loviti lovit ловить охотиться 113 to hit smogti sist udrjam udariti udeřit ударить 114 to cut pjauti kirpti griezt reža seka rezati seći sjeći řezat резать рубить 115 to split skelti sadalīt sašķelt cepja pod(ij)eli ti razd(ij)eli ti rozdělit разделить 116 to stab durti durt promušvam proboždam narǎgvam ubosti bodnout уколоть кольнуть пырнуть (coll.) 342

370 Swadesh 117 to scratc h drėksti brėžti skrāpēt draskam draštja češa češati škrábat царапать скрябать чесать 118 to dig kasti rausti rakt kopaja rovja kopati kopat копать рыть 119 to swim plaukti peldēt pluvam plivati plavat плыть плавать 120 to fly skristi lidot letja leteti letjeti letět летать лететь 121 to walk eiti iet vǎrvja hodja hodati jít ходить идти 122 to come ateiti nākt idvam pristigam dohoždam doći přijít приходить прийти 123 to lie (as in a bed) gulti (action) gulėti (state) gulēt gulties leža (state) ležati ležet (state) лежать 124 to sit sėsti (action) sėdėti (state) sēdēt sēsties sedja (state) sesti sjesti sedět (state) сидеть 125 to stand stoti (action) stovėti (state) stāvēt stāties stoja (state) stati stát (state) стоять 126 to turn (intran sitive) apsisukti griezties zavivam skrenuti obrátit вращать вертеть повернуть поворачив ать крутить 127 to fall kristi krist padam pasti padat upadnout падать 343

371 Studiul comparat al limbilor slave 128 to give duoti dot davam dati dát давать дать 129 to hold laikyti turēt dǎrža držati držet держать 130 to squeez e spausti gręžti spiest žmiegt izceždam izstiskvam stisnuti stlačit zmáčnout rozdrtit сжимать стискивать 131 to rub trinti berzēt trija tǎrkam trljati treti třít тереть 132 to wash plauti skalbti mazgāt mija prati mýt umývat мыть умывать 133 to wipe šluoti slaucīt bǎrša trija tarkam brisati utírat вытирать 134 to pull traukti vilkt dǎrpam teglja vlača vući tahat тянутьвол очить 135 to push stumti stumt grūst butam blǎskam tikam tlaskam gurati tlačit толкать пихать 136 to throw mesti mest sviest hvǎrljam mjatam baciti házet кидать бросать мeтать швырять 137 to tie rišti siet vrǎzvam zavǎrzvam vezati vázat вязать связывать 138 to sew siūti šūt šija šiti šít шить 139 to count skaičiuoti skaitīt broja smjatam izčisljavam brojati počítat считать 140 to say sakyti teikt sacīt kazvam reći kazati říkat говорить сказать 141 to sing dainuoti dziedāt peja pevati zpívat pět петь 142 to play žaisti spēlēt igraja igrati hrát играть 344

372 Swadesh to float to flow to freeze to swell sun moon star water rain river lake sea salt stone sand dust earth cloud fog plūduriuoti tekėti šalti tinti saulė mėnulis žvaigždė vanduo lietus upė ežeras jūra druska akmuo smėlis dulkės žemė debesis rūkas peldēt pludināt tecēt salt stingt uztūkt piebriest saule mēness zvaigzne ūdens lietus upe ezers jūra sāls akmens smiltis putekļi zeme augsne mākonis migla plavam teka zamrǎzvam zamrazjava m (se) zaledjavam (se) poduvam se otičam slǎnce luna mesečina mesec zvezda voda dǎžd reka ezero more sol kamǎk pjasǎk prah zemja suša oblak mǎgla plutati ploviti teći zalediti smrznuti oteći sunce mesec zvezda voda kiša reka jezero more so kamen stena pesak prašina zemlja oblak magla plout téci mrznout zmrznout otékat slunce měsíc luna hvězda voda déšť řeka jezero moře sůl kámen písek prach země mrak oblak mlha плыть течь замёрзнут ь пухнуть солнце луна звезда вода дождь река озеро море соль камень песок пыль земля туча облако туман

373 Studiul comparat al limbilor slave sky wind snow ice smoke fire ash to burn road mount ain red green yellow white black night day year warm dangus vėjas sniegas ledas dūmai ugnis pelenai degti kelias kalnas raudonas žalias geltonas baltas juodas naktis diena metai šiltas debess debesis vējš sniegs ledus dūmi uguns pelni degt ceļš kalns sarkans ruds (hair) zaļš dzeltens balts melns nakts diena gads silts nebe vjatǎr snjag led pušek dim ogǎn pepel gorja pǎt planina červen zelen žǎlt bjal čeren nošt den godina topǎl nebo vetar sneg led dim vatra pepeo goreti put drum cesta planina crven zelen žut beo crn noć dan godina topao obloha nebe vítr sníh led kouř dým oheň popel hořet silnice cesta hora červený zelený žlutý bílý černý noc den rok vroucí vařící horký rozpálený teplý небо ветер снег лёд дым огонь зола пепел жечь дорога путь гора красный зелёный жёлтый белый чёрный ночь день год тёплый

374 Swadesh cold full new old good bad rotten dirty straigh t round sharp (as a knife) dull (as a knife) smoot h wet dry correc t near far šaltas pilnas naujas senas geras blogas supuvęs nešvarus purvinas tiesiai apskritas aštrus bukas glotnus drėgnas sausas teisingas arti šalia toli auksts pilns jauns vecs sens labs slikts ļauns sapuvis netīrs taisns tiešs apaļš ass truls gluds mitrs slapjš sauss pareizs tuvs tāls studen hladen pǎlen cjal nov star dobǎr loš gnil mrǎsen nečist prav prjak krǎgǎl ostǎr tǎp gladǎk mokǎr vlažen suh pravilen veren točen blizǎk dalečen hladnoća studen pun nov star dobar zao loš truo gnjio prljav prav ravan okrugao oštar tup gladak mokar suv suh tačan ispravan blizak dalek studený chladný plný nový starý dobrý špatný zlý shnilý špinavý přímý kulatý ostrý tupý hladký mokrý suchý správný blízký daleký холодный студёный полный новый старый хороший добрый злой плохой гнилой грязный прямой круглый острый тупой гладкий ровный мокрый сухой правильн ый близкий далёкий дальний

375 Studiul comparat al limbilor slave right left at in with and if becaus e name dešinė kairė į (locativ) į (locativ) su ir jei nes kadangi vardas labais pa labi kreisais pa kreisi pie iekš ar un ja tāpēc (ka) jo vārds nosaukums desen ljav do na v(ǎv) u s(ǎs) i ako zaštoto poneže tǎj kato ime desni lijevi u pri kod u s sa i ako zbog zato što jer ime pravý levý u v s a jestliže jestli pokud protože neboť poněvadž jméno název (numai pentru obiecte) правый левый при у возле около в во с со и да если ежели коли потому что ибо имя название

376 Relațiile româno-slave Capitolul IV Relațiile româno-slave Nicio lucrare dedicată studierii limbilor slave nu poate ocoli problema relațiilor româno-slave în general și problema împrumuturilor din limbile slave în română și invers, din română în limbile slave. Deși veche, problema raporturilor româno-slave și slavo-române nu este așa de simplă precum ar părea la prima vedere. Clișeele, uzuale în anii 50 ai secolului trecut, dar și înainte de ultimul război mondial, care vedeau româna ca un recipient de masive împrumuturi din slavă, nu mai pot fi azi acceptate și nu din argumente patriotice, cum s-ar putea crede. Când facem aceste afirmații nu dorim a nega influențele slave asupra limbii române, care sunt evidente și, pe alocuri, importante. Dorim însă să atragem atenția asupra unor aspecte de o anume complexitate, care nu permit nicidecum afirmații tranșante precum masiva influență slavă asupra limbii române, cu variante de utilizare de la autor la autor. O analiză serioasă se dovedește, de multe ori, mai dificilă decât părea în urmă cu 50 de ani ori chiar în urmă cu de ani. Mileniul I al erei noastre se dovedește mult mai greu de analizat în detaliu, fiind o temă de discuții care presupune investigații mai ample decât clișeul uzual încă Dark Ages. Valurile succesive de populații în mișcare, pe de o parte, coabitând alături de ori intrând în conflict cu populațiile autohtone care, evident, nu au dispărut, situațiile conflictuale dintre armata romană și autohtoni îndelungate, persistente și deloc ușor de analizat, se constituie într-un model cultural și social de o certă complexitate. Nu putem admite concluzii eronate numai fiindcă sunt simple și comode, corespunzând unor reconstrucții-stereotip. O problemă nerezolvată, dar care are implicații directe asupra discuțiilor din acest capitol, este importanța fondului autohton în limba română și, în context mai larg, în arealul carpatic și în cel sud-dunărean, balcanic. Aici suntem departe de a trage concluzii, mai degrabă suntem mai aproape de reluarea unor probleme vechi, nerezolvate, dar care au lăsat falsa impresie că ar fi fost rezolvate. Deși multe lucrări dedicate studierii fondului pre-roman și pre-slav din arealul carpatic și balcanic dau impresia că româna ar avea numai circa 180 de elemente autohtone, analiza concretă a datelor contrazice o asemenea concluzie: numărul este considerabil mai mare, iar unele 349

377 Studiul comparat al limbilor slave elemente interferează cu fondul slav, încât nu rareori analiza este mult mai dificilă decât părea unor lingviști grăbiți să ajungă la concluzii pornind de la premise false. Nu dorim să lăsăm impresia că un ton polemic este suficient pentru a considera problema rezolvată. Este și motivul pentru care vom încerca să clarificăm măcar câteva probleme, fără a avea iluzia că am spus ultimul cuvânt în domeniu. O spunem însă răspicat, chiar de la începutul acestui capitol: studierea fondului autohton în contrast ori în raport cu elementele slave ar trebui să devină modul uzual de lucru, nu domenii diferite de investigație. Este ceea ce am susținut de peste 25 de ani și este ceea ce iese tot mai clar în evidență prin ultimele cercetări în domeniu (vezi, de exemplu, Paliga 1987 a, b; 1988 b; 1991 a; 1992 c; 1993 a; Paliga 2002 c etc. multe dintre aceste studii au fost adunate în volumul Paliga 2007). Studierea fondului autohton și-a făcut loc extrem de greu în lucrările dedicate etimologiei românești, iar dacă și-a făcut loc abordările au fost, mai degrabă, timide. Nu este sarcina acestui volum să încerce un răspuns la această întrebare, ci doar să sugereze că domeniul este într-adevăr dificil, presupune abordarea problemei substraturilor din sud-estul european și presupune, în mod egal, o reconstrucție psiho-socială și lingvistică. Problema celor mai vechi împrumuturi slave în limba română Care sunt cele mai vechi împrumuturi slave în română? Iată o întrebare care i-a preocupat pe lingviști și pe filologi încă din sec. al XIX-lea. Răspunsul părea mai degrabă logic, mai puțin factual: româna trebuie să aibă un set consistent de slavisme, unele fiind împrumuturi timpurii. Cât de timpurii? Și câte sunt? Mai întâi, să încercăm a defini sintagma împrumut timpuriu. Un lingvist de autoritate în perioada postbelică a fost Al. Rosetti (1986: 263 ș.u.), care considera că putem vorbi de împrumuturi timpurii databile în sec. 5 7 e.n. Acestei ipoteze i s-a raliat chiar și lingvistul bulgar Ivan Duridanov (1991), altminteri cunoscut mai ales ca eminent tracolog și cercetător al moștenirii substraturilor sud-est europene. Lista vehiculată de Rosetti și de Duridanov, între alții, include numai exemple extrem de discutabile, pe care le vom analiza imediat. Pentru a înțelege contextul istoric, social și politic în care româna ar fi asimilat aceste timpurii împrumuturi slave trebuie să facem apel la un ansamblu de date, de fapte și de documente pe care le-am analizat relativ recent într-o lucrare de sinteză lingvistică, arheologică și istorică (Paliga and Teodor 2009). 350

378 Relațiile româno-slave În primul rând, trebuie observat că termenul postclasic Sclavenus, pl. Sclaveni, Sklavenoi, ulterior și forma colocvial-populară Sclavus, Sclavi, de mare răspândire în epocă, ajungând chiar și în arabă, nu poate fi automat identificat cu etnonimul slav așa cum îl folosim și îl înțelegem noi astăzi. Procesul etnicizării slavilor ca, de altfel, al tuturor celorlalte popoare europene, pentru a nu crea falsa impresie că slavii ar fi ceva special a fost un fenomen îndelungat. Pe la jumătatea sec. VI și un timp după aceea sensul trebuie să fi fost altul. Mai întâi, a fost un sens mai degrabă social și militar, referindu-se la nou veniții dinspre nord, de peste Dunăre. O analiză cu totul aparte a făcut Pauliny (1999), cu referire specială la sensul căpătat în documentele arabe din intervalul sec. IX XII e.n.: sclav blond. Întâi de toate, să analizăm, fie și pe scurt, lista celor mai vechi împrumuturi slave în limba română. Lista este dezarmant de scurtă, astfel că poate fi citată și analizată integral, fie și numai pe scurt (o rezumăm după Rosetti 1986: 263 ș.u. și Duridanov 1991). baltă Actualmente cuvântul este considerat, de aproape toți cercetătorii, un element autohton. Nu însă și următorul, daltă, care continuă să fie citat ca element slav vechi. daltă Cuvântul are o structură derivațională similară cu baltă; daltă este considerat un slavism vechi, în timp de baltă ar fi element autohton. Autorii nu ne explică de ce. gard Cuvântul a fost considerat fie un element germanic în protoslavă, fie un element comun germanic și slav. În oricare dintre variante, este înrudit cu germanic *ʒarđaz, gotic gards casă, familie; curte, v. eng. ʒeard țarc; curte > eng. yard curte. Forma slavă de dinaintea metatezei lichidelor poate fi reconstituită *gordъ > gradъ gard; împrejmuire > cetate, oraș (Orel 2003: 126). Originea slavă, de dinaintea metatezei lichidelor, este mai degrabă imposibilă. Pe de altă parte, ipoteza unei înrudiri străvechi în germanică și în slavă poate fi luată în considerație, vezi alte discuții la Paliga și Teodor 2009, mai ales cap. V, p. 185 ș.u. Cuvântul este atestat și în albaneză, gardh, ceea ce nu ar indica o origine germanică în română sau eventual într-o fază tardivă a tracei ori a traco-dacei. Orel 1998: 110 consideră că ar fi chiar un element albanez în română, ceea ce este un clișeu relativ frecvent în dicționarul său, dar inacceptabil în contextul mileniului I e.n. Dar la problema originii albanezilor vom reveni imediat. O analiză mai aproape de realitate, în perspectiva unei opoziții satem ~ centum, se găsește la Wojtyła-Świerzowska O origine germanică este propusă de Poruciuc Fonetismul formei este, într-adevăr, centum. jupân (jupîn) Forma veche românească este giupîn (pron. ǧupɨn), detaliu esențial într-o bună analiză etimologică, cf. lat. jocum > rom. gioc (ǧok), ulterior joc. Forma este evident 351

379 Studiul comparat al limbilor slave înrudită cu stăpîn, stăpân, pe care o analizăm imediat mai jos. Vezi discuția de ansamblu pentru formele sud-est europene la Paliga măgură trecătoare îngustă în munți, cu accent tonic pe prima silabă (proparoxyton), mắgură, ca în forma următoare: mătură accentuat mắtură, ca și cuvântul de mai sus. Fonemul ă sub accent nu e frecvent în română, dar prezența sa în asemenea cuvinte vechi este relevantă; același fonem ă sub accent avem și în cumắtră. Se observă, ca o concluzie provizorie, că ắ apare în secvențe cu lichida r în silaba următoare. Vezi mai jos cumătră. smântână Termen ciobănesc, fără doar și poate vechi. În limbile slave există într-adevăr o formă similară, dar să fie oare un împrumut? Termenul aparține terminologiei arhaice a procesării laptelui, unde româna are câțiva termeni arhaici de substrat și câteva forme păstrate din latină. stăpân Evident derivat ca și jupân, jupîn, discutat mai sus. Am discutat forma alături de jupân, vezi la Paliga 1987, apoi în Paliga 2006: 62 sq. 1 stână Termen ciobănesc. sută Ipoteza că numeralul românesc ar fi de origine slavă este o eroare, analizată de noi în urmă cu mai bine de două decenii (Paliga 1988 în Slavistična Revija). Ipoteza a fost primită, e drept, cu multă răceală, deși criticii ipotezei nu au adus și argumente în sprijinul respingerii sale (de exemplu Marko Snoj, în dicționarul său etimologic al limbii slovene, același autor fiind și cel care a completat și publicat fișele lui France Bezlaj pentru ultima parte a dicționarului etimologic inițiat de acesta în anii 60). Dat fiind faptul că numeralul 100 este esențial în înțelegerea fenomenelor lingvistice și economice ale mileniului I, vom reveni mai jos asupra originii sale. Unii autori, cum ar fi Rosetti, mai discută, în acest context, alte două forme: șchiau, pl. șchei slav, azi învechit, dar prezent în toponime, forma cea mai cunoscută fiind Șcheii Brașovului, ceea ce înseamnă literalmente slavii din zona Brașovului. Toponime de tip Șchiau, Șchei se află însă și în alte zone ale României. În trecut, cuvântul trebuie să fi fost mai răspândit decât astăzi. Forma postclasică sclaveni, sklavenoi reflectă adaptarea formei slave slověninъ, pl. slověne. Cuvântul nu poate fi însă considerat slavism, în sensul că ar reflecta un împrumut din slavă. Este de fapt un 1. Am discutat aceste probleme și la Etymologické symposion 2011, Brno, unde delegația bulgară a prezentat ultimul volum al dicționarului etimologic al limbii bulgare sub redacția lui Todor Todorov. Forma bulgară stopanin este, în sfârșit, acceptată ca un element de substrat, așa cum propuneam încă din Putem conchide că există de acum un consens al lingviștilor etimologiști pentru a considera formele stopan și župan drept autohtone, provenind din substrat. 352

380 Relațiile româno-slave latinism postclasic Sclavus, iar evoluția sa fonetică la română urmează legile de evoluție reconstituite pentru elementele latine. cumătru Forma de masculin este uneori considerată, de exemplu în DEX, că ar fi forma de bază, din care ar fi derivat forma de feminin. Este un exemplu eronat de analiză etimologică. Forma de bază este, desigur, cumătră, reflectând un termen latin popular *kumatra, *cumatra derivat din forma literară commater, postclasică. Termenul a intrat de timpuriu în vocabularul creștin și este răspândit și în alte limbi romanice, cf. fr. commère, sp. comadre etc. Orice analiză a termenului românesc, răspândit este adevărat și la slavi trebuie să pornească de la aceste realități simple și clare. Includerea sa între presupușii termeni de origine veche slavă este nejustificată, nefiind sprijinită de nicio dovadă. Despre fonemul ă sub accent, vezi mai sus măgură și mătură. Recent, cuvântul a fost analizat din perspectiva latinismelor timpurii în limbile slave de Boček 2010: 72 ș.u. Un tablou istoric Lista de mai sus, dincolo de enumerarea unor forme, conduce inevitabil la o tentativă, fie și sumară, de reconstrucție a contextului social în care au fost folosite. Este drept că nu este ușor să facem acest lucru pentru ansamblul mileniului I e.n. și cu atât mai puțin pentru perioada migrațiilor. Totuși, nu putem lăsa faptele neanalizate ori ascunse după idei preconcepute care, de-a lungul anilor, au avut efecte nefericite în cercetarea etimologică românească. După cum se vede chiar la o analiză sumară, multe dintre cuvintele din lista de mai sus nu sunt de origine slavă, șchiau/șchei, cumătră (nu cumătru), baltă, gard, jupân și stăpân nu pot fi admise ca slavisme. Nu sunt, cum vom analiza mai departe, nici celelalte. Să încercăm o analiză a acestei liste, de lungă tradiție în cercetarea etimologică românească. Propunem să analizăm termenii în ordinea următoare: Termenul slověninъ, pl. slověne. Cele 4 ipoteze privind originea albanezilor. Etnogeneza românilor, slavilor și albanezilor reprezintă, de fapt, 3 aspecte ale ACELEIAȘI PROBLEME, nu probleme diferite. Este și motivul pentru care o explicație eronată pentru unul dintre aceste aspecte are consecințe negative și asupra celorlalte. O spunem clar, de la bun început: nu românii au origine sud-dunăreană, ci albanezii origine mai nordică, probabil chiar nord-dunăreană, eventual ca o teză de compromis cu ipotezele școlii bulgare de tracologie și origine nord-estică, dinspre munții Haemus. Câteva (măcar) dintre ipotezele privind sintagmele proto-slav, slav comun, migrația slavă etc. Situația numeralului sъto, una dintre cheile problemei, e drept nu singura. 353

381 Studiul comparat al limbilor slave Reamintim că mai sus, spre finalul primului capitol, am arătat cum, la începutul mileniului I e.n., se conturează o tendință convergentă spre apariția unui nou grup etnic, la confluența a TREI grupe satem: a. balto-slav sau, preluând și adaptând ipoteza lui Aleksandar Loma proto-slav A ; b. iranic sau proto-slav B și c. nord-tracic, în ipoteza noastră proto-slav C. Fondul balto-slav a fost cel mai mult analizat, relevându-se apropieri evidente, dar nu identitate, între limbile slave și limbile baltice (lituaniana și letona; prusaca este azi un idiom stins). De asemenea, în ultimele decenii, s-a analizat destul de mult influența iranică, cele mai ample și mai convingătoare rezultate datorându-se lui Aleksandar Loma (Universitatea din Belgrad) și Václav Blažek (Universitatea din Brno). Există, așadar, în ultimele decenii, un consens privind caracterul dublu, balto-slav și iranic, al limbii convențional numite protoslavă. Ipotezele mai vechi, care vedeau un popor pur nu mai pot fi acceptate, deoarece ele nu corespund (de fapt, nu au corespuns niciodată) cercetărilor din domeniul lingvisticii, filologiei, istoriei și arheologiei. Există tot mai multe lucrări care converg spre o asemenea ipoteză, a se vedea, de exemplu, Gołąb 1992 și Paliga și Teodor Rezumăm ipotezele privind glottogeneza slavilor în anexa 2 la acest capitol. Slověninъ, pl. Slověne Deși originea etnonimului Slověninъ, pl. Slověne nu este, poate, direct relevantă demersului privind cele mai vechi împrumuturi slave în limba română, a explica originea acestui etnonim este cel puțin un demers interesant. Termenul latin postclasic Sclavenus, pl. Sclaveni, grec Sklavenoi apare pe la jumătatea mileniului I, în jur de 550 e.n., după ce grupurile slave trecuseră Dunărea și deveneau o amenințare militară tot mai mare. Termenul trebuie să fi plecat de la pronunțarea deformată a ceea ce latinii răsăriteni auziseră la nou veniți drept Slověninъ, pl. Slověne. Este incorect să credem că, la acea dată, slavii aveau conștiința originii lor comune, dar putem presupune că unele grupuri slave, mai exact cele pe care latinii răsăriteni (românii sau protoromânii) le-au întâlnit puțin înainte de anul 550 e.n., se numeau astfel. Dovadă stau etnonimele Slovák slovac, adj. slovenský și Slovenec sloven, adj. slovenski ai căror strămoși, nu e mare dubiu, se vor fi învecinat de-a lungul cursului mijlociu al Dunării înainte de așezarea maghiarilor. Situația acestor forme poate fi rezumată astfel: 354

382 Relațiile româno-slave Slav Byzanț (lat. și gr. postcl. Italiană Arabă Latină răsăriteană (protoromână) Albaneză slovo cuvânt > Slověninъ, pl. Slověne; forme slave moderne: sloven slovenec, slovenski; slovac Slovák, slovenský Sclaveni, Sclavini (cele mai vechi), apoi Σκλάβοι, Sklavoi, Sclavus 1 ciao < *sciao < lat. med. sclavus 2 Ṣaqlab, Ṣiqlab, Ṣaqlāb, pl. Ṣaqāliba slav blond 3 șchiau, pl. șchei (< sclavus, sclavi) slav, termen învechit, azi numai în toponime: Șcheia, Șcheii Brașovului etc. arom. șcľeáŭ servitor Shqip(e) albanez (adj.) Shqiptar (*sklya-b-); Shqinikë < Sclavenica (Dardania, i.e. regio sclavenica); Shqa, Shkla, Shkle bulgar 4 Note și explicații la tabel 1 Formele din română și din italiană arată că Sclavus, Sclavi trebuie să fi fost, înainte să ajungă consemnate și în documentele bizantine, forme colocviale, dovadă clară fiind și păstrarea lor până azi, chiar dacă, în română, sunt termeni învechiți sau forme toponimice. Termenii bizantini Sclaveni, Sklavenoi încep să fie folosiți pe la jumătatea sec. VI e.n. cu referire la un nou grup etnic sau, mai degrabă, cu referire la un conglomerat etnic și lingvistic format, în majoritate, de ceea ce am putea numi protoslavi, acum în expansiune spre Bizanț. Termenul pare să fi avut inițial o conotație socială și militară: dușmani ai imperiului. Formele Sclaveni și Sclavi trebuie să fi apărut în latina răsăriteană, cu c epentetic, deformare identificabilă și în alte secvențe similare, de exemplu zglobiu < slav zlobiv, cu v pronunțat ca u semivocalic (w, simbol IPA ʊ). Termenul a avut o mare răspândire în epocă, ajungând și în documentele arabe din Spania. 2 Forma italiană ciao s-a răspândit după al doilea război mondial dintr-un dialect necunoscut, unde pronunțarea inițială trebuie să fi fost *sciao, adică šč i ao), de unde a intrat și în italiană literară, apoi fiind preluat, ca salut, și în alte limbi. Astăzi, este o formulă uzuală de salut în multe țări din Europa Centrală. De fapt, formula de salut ciao calchiază termenul mai vechi servus, folosit ca formulă de salut în Europa Centrală, fiind încă uzual și în Ungaria și în Transilvania. Ca formule de salut, atât servus cât și ciao înseamnă același lucru [sunt] servitorul/sluga dv.. 3 Analiză detaliată la Pauliny Lucrarea este dedicată documentelor arabe care îi consemnează pe slavi în intervalul sec. IX XII. 355

383 Studiul comparat al limbilor slave 4 Formele albaneze arată că termenul Sclavus, Sclavenus, folosit ca etnonim, acoperea de fapt mai multe realități lingvistice, fiind folosit cu referire și la alte grupuri etnice sclavene. De altfel, este o iluzie să credem că etnonimele folosite în acea perioadă redau cu acuratețe și realități ale momentului. Această explicație este, în sfârșit, acceptată într-un ultim dicționar etimologic al limbii albaneze, Orel 1998: 434, dar într-un mod complicat și de-a dreptul bizar: albaneza ar fi calchiat derivarea slovo > slověninъ. O asemenea explicație nu poate fi acceptată, cel puțin nu în forma scrisă de autor. Dacă însă o interpretăm constructiv, în sensul că, într-adevăr, termenul latin postclasic Sclavus, ca variantă colocvială la Sclavenus, pl. Sclaveni, a fost folosit și de alte grupuri etnice, respectiv de albanezi dar și de arabi, cum am arătat, atunci explicația este valabilă. Erat 2008: 100, autorul unui recent dicționar (incomplet) al limbii albaneze consideră că forma shqipoj a înțelege, a pricepe și formele derivate de la rădăcina shqip- albanez ar putea reflecta lat. excipio a întreba, a auzi (germ. vernehmen, hören). Explicația este imposibilă, iar evoluția de sens a înțelege de la sensul de bază albanez este logică: a vorbi pe limba noastră, adică a vorbi clar, cf. Magyar maghiar magyarázni a explica. În contexte lingvistice diferite și neînvecinate evoluția de sens este aceeași. Trebuie menționat, în context, că un sens de bază servitor, din lat servus este presupus de Skok , 3: 315 și ca origine a etnonimului Srbin, Srpinja, srpski sârb, sârboaică, sârbesc. Noi credem că, mai degrabă, a avut loc o interferență etimologică la nivelul latinei bizantine, respectiv o asemănare fortuită a numelui etnic al sârbilor (care este și numele etnic al sârbilor luzacieni, de la frontiera de est a Germaniei cu Cehia și Polonia) cu lat. servus, în pronunțarea postclasică fiind și confuzia b ~ v. Schematic, ipotezele privind originea albanezilor, importante pentru a explica evoluția lingvistică din arealul carpato-balcanic, pot fi rezumate ca în anexa I la acest capitol. Și despre originea slavilor s-au propus, de-a lungul anilor, diverse ipoteze. Chiar dacă nu avem o asemenea divergență radicală de idei, totuși în ultimele decenii mai ales s-a nuanțat considerabil felul în care trebuie privită glottogeneza slavă, deși, în linii mari, vechea ipoteză balto-slavă este cea adoptată de majoritatea cercetătorilor. Prin sintagma balto-slav ori teorie balto-slavă nu trebuie înțeles nicidecum faptul că, până la un moment dat balticii și slavii vorbeau limbi identice. Deși există asemănări evidente dintre limbile baltice, pe de o parte, și cele slave, pe de altă parte, diferențierea lingvistică trebuie să se fi produs destul de timpuriu. Cât de timpuriu? Să fie într-adevăr mileniul I î.e.n., cum credea Gołąb (vezi mai sus)? Înainte de a sugera un răspuns, să încercăm a rezuma schematic ipotezele privind glottogeneza (și etnogeneza) slavă. 356

384 Relațiile româno-slave Ipoteza noastră completează și nuanțează ipoteza lui Aleksandar Loma (dar adoptată și anterior de unii lingviști, de exemplu Gołąb 1992, într-o formă similară): grupul protoslav și ceea ce numim limbă protoslavă este un amestec A TREI ELEMENTE SATEM: balto-slav, iranic și nord-tracic, probabil de tip carpic, în cea mai mare parte. Acest lucru reiese, cu suficientă claritate, din analiza unor detalii privind lexicul și evoluția fonetică. Este și motivul pentru care, uneori, elementul de substrat al românei a părut unora de origine slavă și este și motivul pentru care așa-zisele slavisme vechi ale românei, prezentate mai sus, sunt de fapt elemente autohtone, probabil toate sau, concesiv, aproape toate. Noi credem că analiza acestor elemente vechi ale lexicului presupune nu numai o simplă analiză lingvistică, dar și plasarea relațiilor culturale într-un context coerent și plauzibil. Cel puțin din acest motiv, considerăm că etnogeneza românilor, slavilor și albanezilor reprezintă, de fapt, trei fețe ale aceleiași probleme, nu probleme diferite (vezi o primă expunere a acestei probleme la Paliga 1993 a). Drept urmare, o modificare în înțelegerea unui fenomen are repercusiuni asupra celorlalte componente etno-lingvistice. Vom reveni asupra acestei probleme ceva mai jos. Deocamdată, dorim să prezentăm alte argumente care sprijină ipoteza că glottogeneza slavă are la bază amalgamarea a trei componente satem precum și elemente de tip centum, în principal germanice, dar posibil și italice sau dintr-un alt idiom central european ori din arealul centum. Nu par a fi însă elemente celtice. Crucial în discuție este detaliul că, la nivelul sec. V VI e.n., când începe ceea ce numim convențional expansiunea slavă care are alte coordonate decât mișcarea altor grupuri etnice existau încă vorbitori ai unor idiomuri de tip tracic. Cert, carpii au constituit un pericol pentru Imperiu la frontiera lor nord-estică, poate și alte grupuri tracice, cum susțin cercetătorii bulgari. În orice caz, elementele trace ale românei și ale altor limbi moderne balcanice, mai ales bulgara și macedoneana, dar și sârba, greaca ori turca, se integrează lent, gradual, pe parcursul a mai multe secole, fiind asimilate treptat de romanitatea răsăriteană dar și, foarte probabil, integrându-se direct noilor idiomuri slave (mai corect am spune sclavenice ). Credem și noi, în acord cu colegii bulgari, că există unele elemente de substrat care par integrate bulgarei direct din tracă, nu prin intermediar românesc. Am mai discutat probleme în lucrarea noastră Paliga 1997 a și republicată, doar cu unele mici adaosuri, în Paliga 2006 c; vezi partea introductivă, dedicată etnogenezei sud-est europene. Azi, unele pasaje ar trebui 357

385 Studiul comparat al limbilor slave completate cu cercetări mai noi dar, în esență, le considerăm valabile și, mai ales, confirmate de cercetările altor specialiști în domeniu. Dacă încercăm a armoniza cele 4 teorii privind originea albanezilor cu ipotezele privind glottogeneza slavă și glottogeneza românească, avem următoarele scenarii posibile: a. Albanezii sunt de origine iliră, ei vorbesc un idiom neo-ilir și reflectă continuitatea de habitat a unei populații ilire romanizate. Ipoteza era oficială în Albania comunistă, dar ea fusese avansată încă din sec. al XIX-lea. Era o ipoteză rigidă, după cum erau rigide toate ipotezele de acest tip din această parte a Europei. De fapt, ipoteza are două componente diferite: Subliniază continuitatea de habitat în Albania actuală, fapt evident și care nu trebuie nicidecum pus la îndoială. Continuitate de habitat există însă mai peste tot în Europa, ceea ce nu înseamnă că și tradițiile culturale ori lingvistice au aceeași continuitate: maghiarii nu vorbesc limbi vorbite în Pannonia antică, nici românii nici bulgarii nu vorbesc traco-daca, nici croații ilira etc. etc. A confunda continuitatea de habitat cu tradiția culturală și/sau lingvistică este o eroare prea evidentă pentru a insista asupra ei mai mult decât este necesar. Subliniază ipoteza că albaneza ar fi urmașa directă a ilirei vorbite aici pînă prin sec. II e.n. Aici lucrurile sunt deja mult mai complicate. Ilira dispare ca idiom în sec. II e.n., localnicii fiind supuși unui proces relativ timpuriu și rapid de romanizare. A presupune că, fie și undeva în munți, în zone izolate, ar fi putut supraviețui grupuri ilire care și-ar fi păstrat limba este o ipoteză greu de acceptat. În mod egal, este inacceptabil să credem că albaneza ar fi un idiom neo-ilir, dar este pe deplin acceptabil să credem că, pe fondul ilir romanizat s-au așezat populații mai nordice, probabil grupuri tracice de sușă carpică ori, cum cred cercetătorii bulgari, traci din munții Haemus. După părerea noastră, viitorul va trebui să decidă dacă trebuie să considerăm albaneza un idiom neo-tracic, în care componenta principală vine dinspre munții Haemus, fiind vorba de un grup tracic neromanizat sud-dunărean; sau vine de la nord de Dunăre, dinspre versantul estic al Carpaților, cum consideră I. I. Russu; sau, ca un compromis, putem accepta că grupuri tracice neromanizate au supraviețuit și la nord de Dunăre (carpii, costobocii, dacii din Maramureș etc.) și la sud de Dunăre, cum consideră cercetătorii bulgari. Problema nu e deloc simplă și, ca atare, nu poate fi vorba de a o clarifica aici și acum. Ipoteza că albaneza ar fi urmașa ilirei și, deci, albanezii sunt autohtoni absoluți de două mii de ani, combinată cu observația că există asemănări evidente dintre română și albaneză, a fost imediat folosită încă din sec. al XIX-lea drept argument că românii veneau de 358

386 Relațiile româno-slave undeva de la sud de Dunăre. Era o ipoteză care se adapta perfect politicii Austro-Ungariei. Astăzi, asemenea viziuni stârnesc, mai degrabă, zâmbete. Nu totdeauna a fost însă așa. Au fost dispute încrâncenate pe tema originii românilor, care au persistat până în 1989 și, de atunci, mai răsar pe ici, pe colo, cu diverse ocazii. Spunem toate acestea pentru a nu ocoli, nici acum, detaliul că, în asemenea analize, politicul a fost, este și va fi elementul care va marca nuanța analizei. În ultima instanță, românii ar putea fi și de origine sud-dunăreană, putem admite o asemenea ipoteză? Nu, deoarece ar însemna că modificăm radical viziunea noastră asupra romanizării și, în general, a viziunea asupra complexelor fenomene etnice, culturale și lingvistice din mileniul I. Este drept că, în perioada interbelică, ipoteza era susținută de Al. Philippide (vezi republicate recent cursurile sale, Philippide 2011). Concret, ar trebui să înțelegem romanizarea ca un soi de deplasare umană minoră și haotică, în căutare de hrană. Or, romanizarea a fost, din contra, un amplu proces de aculturație, în care s-au topit numeroase grupuri etnice și lingvistice, urmarea fiind un amplu spațiu unde se vorbea latina. A presupune că latina s-ar fi vorbit, la un moment dat (indiferent unde și cum mutăm cronologic acest moment) doar la sud de Dunăre, nu și la nord de Dunăre înseamnă a coborî mult nivelul discuției. Ipotezele privind originea românilor (exclusiv nord-dunăreană, exclusiv sud-dunăreană, și la nord și la sud de Dunăre și oricare alte variante posibile), uzuale la final de sec. 19 și început de secol 20, dar cu intermitență, reluate până astăzi arată, mai degrabă, intruziunea politicului în fața cercetărilor de esență. A imagina romanizarea ca un areal îngust, limitat, nu corespunde cercetărilor moderne de istorie, de arheologice și de antropologie culturală. Noi credem, pe baza datelor de care dispunem astăzi și parțial expuse și aici, că singurul scenariu plauzibil (sau, concesiv, ansamblul de scenarii plauzibile) nu poate fi decât acesta: Pe la jumătatea mileniului I și puțin înainte de acest moment convențional, este perioada marilor migrații. Romanitatea se retrage gradual, pe fondul scăderii puterii imperiale. Marile mișcări de populație afectează zone întregi, sunt atestate deplasări umane pe spații imense, nu numai de sute, dar chiar de mii de kilometri. În arealul carpatic și dunărean, persistă și, gradual, se transformă populații de sușă tracică. Ar fi util să stabilim o dată până la care putem admite că se va fi vorbit traca. Cu aproximări rezonabile, nefiind vorba desigur de o dată precisă, putem admite că idiomuri trace se vor fi vorbit până cel puțin în sec. VI e.n., respectiv perioada primelor deplasări ale 359

387 Studiul comparat al limbilor slave Sclavenilor. Indiferent cum punem în ecuație originea albanezilor, înclinând așadar spre ipoteza Russu ori spre ipoteza școlii bulgare de tracologie ori, concesiv, spre ambele, noi credem că traca se vorbește și astăzi, numai că se cheamă albaneză. Evident, nu mai este traca ori traco-daca vorbită de Decebal ori de Deceneus, dar nici limbile romanice vorbite astăzi nu mai sunt latina din vremea lui Augustus ori a lui Tacitus. Latina acelor timpuri s-a transformat în limbile neolatine, după cum graiurile trace de atunci, cu numeroase împrumuturi romanice și slave, au devenit albaneza de azi. Alte grupuri tracice au fost romanizate și, eventual, unele slavizate dacă admitem ipoteza că traca însă se vorbea și la sud de Dunăre unde, începând cu jumătatea mil. I e.n., există o populație slavă compactă. Ivan Duridanov este unul dintre autorii care au susținut și au încercat să demonstreze că există elemente trace împrumutate de bulgară direct din tracă, nu prin intermediar romanic (protoromânesc); un astfel de exemplu ar fi, în opinia sa, toponimul Plovdiv, care reflectă antic Pulpudeva (Duridanov 1986 și 1989). O asemenea reconstrucție respectă, măcar în linii mari, dacă nu chiar în detaliu, datele istorice, arheologice, lingvistice și filologice de care dispunem astăzi: slavii sunt un amalgam de trei componente satem (balto-slav, iranic și nord-tracic), cu vechi influențe centum (germanice, poate și italice dar aparent nu și celtice), care se conturează pe la jumătatea primului mileniu creștin în apropierea populației romanizate din zona carpatică. Această localizare inițială corespunde zonei de la nord de Bucovina actuală, unde are loc faza incipientă a acestui amalgam satem, cu deplasare spre sud, proces în cursul căruia se asimilează elemente de tip nord-tracic (cert carpice, poate și costoboce, dacă îi mai putem data așa de târziu, ei făcând parte, mai degrabă, de o fază anterioară de dacizare a primei faze de coabitare balto-slavă și iranică). O parte dintre aceste grupuri carpice își păstrează o anume independență față de ceea ce bizantinii numeau Sclaveni. Ei vor fi fost, cum credea I. I. Russu, grupuri carpice care formau un fel de avangardă a primelor grupuri slave care se deplasau spre sud. Aceste grupuri, apropiate de acei Sclaveni, dar neamestecate cu ei, trebuie să se fi stabilit pe coasta Adriaticii unde, în coabitare cu populația romanizată de acolo (ilirii romanizați) au contribuit la glotto- și etnogeneza albaneză. Este o reconstrucție căreia i se pot opune și contraargumente, dar este o reconstrucție care ține seama de rezultate cercetărilor din ultimele decenii. Putem admite, ca variante ale acestei reconstrucții, că în deplasarea spre sud aceste grupuri tracice nord-dunărene vor fi întâlnit grupuri tracice sud-dunărene, grupuri neromanizate ori parțial romanizate. Aceasta este ipoteza școlii bulgare de tracologie, respectiv ipoteza care susține că, în etnogeneza albaneză, rolul esențial l-au jucat grupurile trace neromanizate din Bulgaria de azi. Nu insistăm asupra acestui ansamblu de ipoteze, care are coerența sa (și despre care am vorbit, în suficiente detalii, în Paliga 1997 a și în Paliga 2006 c; 360

388 Relațiile româno-slave recent, am reluat problema într-un dialog interdisciplinar în Paliga and Teodor 2009). A stabili dacă vor fi supraviețuit grupuri tracice în munții Bulgariei de azi până după sec. VI e.n. este sarcina istoricilor și arheologilor bulgari, în acord (ori, poate, în dezacord) cu cercetările arheologice din zonele învecinate. Noi credem că există într-adevăr argumente care sprijină ipoteza unei supraviețuiri tracice atât la nord, cât și la sud de Dunăre. Un asemenea detaliu nu este unul oarecare, el modifică radical viziunea asupra istoriei și asupra relațiilor etno-lingvistice din a doua jumătate a mileniului I și după aceea, până azi. O analiză bazată pe asemenea date are implicații directe și evidente asupra analizei elementelor slave ale românei, dar și asupra elementelor autohtone în română și în limbile slave. Este, de altfel, și motivul pentru care i-am acordat o atenție aparte, deoarece numai astfel putem avea o viziune plauzibilă asupra realităților lingvistice ale perioadei avute în vedere. Avem acum, sperăm, o viziune plauzibilă, de ansamblu asupra perioadei, ca atare putem reveni asupra chestiunilor de detalii etimologice. Numeralul slav sъto o sută Revenim la lista presupuselor vechi împrumuturi slave în română. După ce am văzut situația formelor Sclaveni, Sklavenoi și, colocvial, Sclavi, să încercăm a clarifica situația numeralului sută, unul dintre presupusele slavisme vechi. Mai întâi, să rezumăm situația numeralelor 10, 100, 1000 în limbile indo-europene PIE *dek ṃ *(d)k ṃ-t-óm, *(d)k ṃ-t-ā _ v. sl. *desętь (*sętь) 2 înlocuit de *sъto 3 *ty-sętь, *ty-sęta baltic: lit. dešimt šimtas tūkstantis let. desmit simts tūkstoš, tukstuōts v. ind. daśa śatám sa-hásram avestic dasa satəm ha-zaɳrəm n. pers. hazār arm. tasn harivr (< preie.) hazar (< n. per.) germanic *tehun *hundan *thus-hundi 361

389 Studiul comparat al limbilor slave gotic taihun hund þū-hundi celtic: v. irl. deich cēt kimric deg cant cornic dek cans breton dek kant toh. A/B A: śäk/ B: śak A: känt/ B: känte lat. decem centum mīlle, mīlia gr. δέκα εκατόν eolic ion.-att. χέλλιοι χ(ε)ίλιοι, χήλιοι Note la tabel 1. Nu se poate reconstitui o formă comună pentru numeralul Aceasta ar fi trebuit să fie forma normală, dedusă din compararea cu limbile baltice și urmând legile evoluției fonetice pentru majoritatea elementelor slave. Putem presupune că, în unele graiuri protoslave pre-expansiune de origine balto-slavă forma va fi existat, până la un moment dat, respectiv până să fie înlocuită de forma *sъto care, pe lângă o evoluție fonetică aparte, mai prezintă o anomalie : are formă de substantiv neutru de desinență -o. 3. Acesta este elementul numit de noi intrusiv, care trebuie să fi fost adus de stratul numit convențional satem C, de origine tracică. Este util să aruncăm o privire și asupra numeralelor 10, 100 și 1000 din câteva limbi ne-indo-europene gruzină aṭi asi aṭasi ten hundred fin. kymmenen sata (< iranică) tuhat, tuhannen (< germanic) maghiară tíz * száz (< iranică) ezer (< iranică) * Asemănarea cu formele i.-e. pentru 10 este evidentă. A se observa că forma finlandeză kymmenen este din altă rădăcină. Comparația ne arată că, uneori, numeralele se pot împrumuta dintr-o limbă învecinată. Și maghiara și finlandeza au împrumutat formele pentru 100 și pentru Să notăm că numeralul 10 este mult mai stabil, mai conservator. 362

390 Relațiile româno-slave Înainte de a face un pas mai departe, să încercăm o reconstrucție a evoluției fonetice a sonantelor i.-e. ḷ ṛ ṃ ṇ în câteva limbi ale familiei. PIE tracă slavă lituaniană latină greacă ṛ ur ir, ur ir or αρ, ρα ḷ ul il, ul il ol, ul αλ, λα ṃ um ę im em α ṇ un ę in en α Pentru reconstrucția evoluției în tracă, am folosit datele prezentate în Poghirc 1969: 317 (Istoria limbii române, vol. II), coroborate cu datele prezentate și analizate de noi ulterior, de exemplu în Paliga 2006 b, partea finală dedicată foneticii, p. 232 ș.u., mai ales 240 ș.u. Să vedem acum care este situația numeralelor 10, 100 și 1000 în limbile slave sl. comun *desętь *sъto 1 *ty-sętь, *ty-sęta, *ty-sǫta, *ty-sǫtь v. sl. десѧть съто тысѧща, тысѫща 2 bulgară deset sto (hiljada < n.gr.) sârbă-croată dèsēt stô tisuća (și hiljada < n.gr.) slovenă desét stó tísoč(a) cehă deset sto v. c. tisúc > modern tisíc slovacă desať, desiati sto tisíc polonă dziesięć sto tysiąc rusă désjať sto tysjača _ 1. Analiza comparativă confirmă afirmația că numeralul slav 100 are o evoluție fonetică aparte față de evoluția așteptată din formele 10 și Mai mult, acest numeral se comportă ca un substantiv cu desinența -o din paradigma město. Concluzia este 363

391 Studiul comparat al limbilor slave firească: este un numeral împrumutat dintr-un alt idiom decît cel care formează fondul de bază al limbilor slave, fondul balto-slav. 2. Grupul št (щ) epentetic, neexplicat, detaliu după părerea noastră de importanță secundară, deoarece epenteza apare în diverse areale lingvistice și în epoci diferite, mai ales că este vorba de numeralul 1000, pentru care fiecare limbă indo-europeană a inovat. Pe baza acest doate, anume că numeralul slav 100 are o evoluție fonetică nefirească și, formal, se comportă ca un substantiv, să vedem din ce limbi învecinate arealului slav inițial putea fi împrumutată această formă: e. Distribuția formelor pentru 100 în slava pre-expansiune și în limbile învecinate lit. šimtas let. simts fin. sata celtic breton kant, etc. slav *sъto G *hundan trac *sutə > rom. sută iranic sata 364 Se observă cu suficientă claritate că numeralul slav sъto are o singură formă clar înrudită, rom. sută. Așa cum scria de mult (Mihăilă 1971), sută trebuie să fie un element de substrat al românei, deoarece evoluția fonetică de la slavă la română ar fi imposibilă. De asemenea, ar fi inexplicabilă forma slavă însăși, altfel decât un element de origine nord-tracică.

392 Relațiile româno-slave Un tablou etno-lingvistic și arheologic În reconstrucția noastră, bazată mai ales pe elemente de lexic și pe analiza evoluției fonetice, propunem secvențele următoare: Secolele IV VI e.n. TREI grupuri satem, confluente în arealul nord-bucovinean Ucraina, numite convențional balto-slavi (elemente satem A), iranici (elemente satem B) și traco-daci din grupul nordic, carpi și/sau costoboci (elemente satem C) conduc la conturarea unui nou grup etnic, cunoscut mai întâi în documentele bizantine sub numele de Sclavenoi, Sclaveni, slavii de mai târziu. Pe lângă cele trei componente satem, analiza lingvistică atestă că limba sclavenilor suferise influențe centum central-europene, mai ales germanice dar, poate, și italice precum și influențe ugro-finice. Un grup aflat la sud de acest nucleu inițial, reprezentat de carpi și de urmașii acestora, începe să se deplaseze spre sud, probabil ca avangardă a primelor grupe de sclaveni. Ei sunt, în ipoteza lui I. I. Russu, strămoștii albanezilor. Deplasându-se spre sud, trec Dunărea și, devansându-i pe Sclaveni, se așează în arealul muntos din Albania de azi, fiind alături de Sclaveni, respectiv de strămoșii slavilor moderni, dar neamestecându-se cu aceștia. Coabitând cu populația locală romanizată, vor fi cunoscuți mai târziu sub numele de Shqipe, etnonim care continuă tot forma bizantină colocvială Sclavi, fiind etimologic înrudit cu șchiau, pl. șchei precum și cu forma italiană dialectală, ulterior de mare răspândire, ciao < *sciao. Primele grupuri de Sclaveni se deplasează, înainte de anul 550, de-a lungul Siretului și Prutului, fiind precedați de grupurile carpice de care vorbeam mai sus. Este puțin probabil ca acei Sclaveni să fi fost un grup etnic pur ci, mai degrabă, o alianță ad-hoc de grupuri etnice diferite, formată din elemente baltoslave, iranice și carpice, cărora li se vor fi alăturat și alte elemente greu depistabile azi. În documentele arabe de mai târziu, acești Sclaveni sunt numiți Ṣaqlab, Ṣiqlab, Ṣaqlāb, pl. Ṣaqāliba sclav blond (analiza la Pauliny 1999). Consolidarea puterii Sclavenilor și, în faza finală a deplasării lor, creștinarea acestora începând cu anul 860. Acesta este tabloul în contextul căruia trebuie să analizăm posibilele interferențe lingvistice româno-slave. Am început acest capitol cu cele 10 forme presupus vechi slave în limba română. Pe câteva le-am analizat în detaliu și am văzut că nu pot fi considerate slavisme. Nici șchiau, pl. șchei nu poate fi considerat un slavism, în sensul unui împrumut ca 365

393 Studiul comparat al limbilor slave atare dintr-un idiom slav. Este drept că forma se răspândește în Bizanț pornind de la adaptarea formei slave Slověninъ, pl. Slověne, dar este vorba fără îndoială de un element romanic postclasic apărut în romanitatea răsăriteană. Nici numeralul sută nu poate fi considerat de origine slavă, din contra, forma de substrat a fost împrumutată de slavi de la populația nord-tracică de sușă carpică de pe versantul de est al Carpaților. Forma baltă a fost de mult acceptată ce element autohton; dacă este așa, atunci nu avem motiv să considerăm că daltă, având aceeași structură, ar fi de altă origine. Altfel spus, nu vedem de ce baltă ar fi element autohton, iar daltă de origine slavă. Formele stăpân, stăpîn și jupân, jupîn, vechi românesc ǧupân și stăpân, stăpîn, bulgar stopan, adj. stopanski, în bulgara contemporană cu sensul de economic, referitor la economie, sloven župan primar trebuie să fie de asemenea autohtone, elemente de substrat traco-dacic. Am văzut că și gard, termen de origine centum, așadar intrat în slavă și în tracă dintr-un idiom central-european, probabil germanic, nu poate fi considerat un slavism. În sfârșit, formele măgură, mătură și smântână nu pot fi considerate elemente vechi slave din motive de evoluție fonetică și de analiză istorică. Un termen specific procesării laptelui, smântână, ar putea fi singurul element slav vechi al românei? O asemenea ipoteză, poate firească în urmă cu 50 de ani, pare azi greu de acceptat. Putem conchide, așadar, că româna nu are niciun element slav vechi, respectiv cuvinte de origine slavă care puteau fi împrumutate în sec. VI VII e.n. Acest lucru fusese semnalat de mult, de exemplu în studiul lui Gh. Mihăilă dedicat criteriilor determinării împrumuturilor slave în română (Mihăilă 1971). Acesta apărea la scurt timp după ce Giuliano Bonfante publica cercetările sale dedicate istoriei limbii române și relațiilor româno-albaneze, mai ales studiul faimos la vremea sa Influences du protoroumain sur le protoslave? inclus ulterior în lucrarea sa Studi romeni (Studii dedicate limbii române), azi tradusă și în limba română (Bonfante 2001). Concluzia este, desigur, incomodă: după ce aproximativ un secol lingviștii se obișnuiseră să accepte ipoteza că cele mai vechi împrumuturi ale românei din slavă ar putea fi datate foarte devreme, prin sec. VI VII. În urma studiilor lui Bonfante și ale lui Mihăilă se propune o dată mult mai târzie. Gh. Mihăilă este ferm: cele mai vechi împrumuturi slave ale românei nu pot fi datate mai devreme de sec. XII, dacă nu chiar începutul sec. XIII. O asemenea datare, cu circa 5 secole mai târzie, modifică radical viziunea noastră asupra relațiilor româno-slave din perioada sec. VI XI. Trebuie să 366

394 Relațiile româno-slave observăm, totuși, că primele studii ale lui Gh. Mihăilă, publicate la sfârșitul anilor 50 și în anii 60 propuneau influențe slave mai timpurii. Ulterior, analizele sale se nuanțează. Evoluția viziunii autorului se poate observa într-un volum amplu de studii precum Mihăilă În ultimii ani ai activității sale, Gh. Mihăilă a dedicat câteva studii remarcabile și tracologiei, propunând interpretări noi în sensul celor susținute și de noi mai sus. Putem accepta, concesiv, că 1-2 cuvinte din lista analizată mai sus ar putea fi, eventual, slavisme vechi. O asemenea concesie pune însă și mai numeroase semne de întrebare: de ce tocmai un asemenea cuvânt, de exemplu smântână, ar fi fost împrumutat de timpuriu, dar nu altul și asta timp de circa 5 secole? Deschisă rămâne și problema toponimiei slave de pe teritoriul românesc, a cărei situație ar trebui azi reanalizată din temelii, încercând să se răspundă la întrebarea dacă împrumuturile din slavă ale românei nu pot fi datate mai devreme decât sec. XII, putem accepta că ar fi unele toponime slave vechi? Un răspuns clar este imposibil de dat în lumina cercetărilor actuale. Am făcut, cu alte ocazii, analiza toponimiei arhaice, preromanice și preslave și am încercat să dăm câteva răspunsuri (Paliga 1997 a și, republicat cu unele modificări minime, Paliga 2006 c; de asemenea, Paliga 2003 b, unde analizam toponimia preslavă din arealul ceh și slovac). Credem, cu argumente, că în întreg arealul slav, întâlnim numeroase toponime de substrat alături de toponime tipic slave (o listă esențială a toponimelor slave, ordonate pe categorii semantice, se găsește la Šmilauer 1970). Pe de o parte, a considera că cele mai vechi slavisme ale românei sunt bulgarismele intrate în limba română după sec. XII este în concordanță cu datele istorice, deoarece după sec. XII începe masiva influență ortodoxă de rit bulgar la români. Acest lucru deschide însă discuțiile privind originea creștinismului la români, un subiect încă delicat și, în bună parte, neexplicat corespunzător în totalitatea sa. Nu ne putem însă feri de faptele concrete: lexicul creștin de bază al românei este latin, el va fi intrat în limbă prin biserica creștină de rit occidental, latin, nu prin ritul greco-bulgar. Această constatare simplă intră însă în contradicție cu afirmația-clișeu că românii sunt ortodocși de două mii de ani, deci ar fi un fel de protoslavi și de protogreci. Asemenea afirmații nu pot fi însă acceptate ca atare și fără discernământ, situația în acele timpuri fiind cu totul alta. Mileniul I al erei noastre se dovedește, repetăm, mult mai complex decât reconstrucțiile simpliste uzuale acum câteva decenii. 367

395 Studiul comparat al limbilor slave Pe de altă parte, a relua cu date noi problema relațiilor dintre romanitatea răsăriteană, populația autohtonă și grupurile tot mai puternice din Barbaricum, la nivelul secolelor VI X, pare o întreprindere prea amplă și prea complexă. Totuși, nu există după părerea noastră altă soluție. Dat fiind că, timp de un secol, preponderent din epoca post-hasdeu, s-au acceptat prea ușor clișee precum masiva influență slavă asupra limbii române, substratul tracic nu putea influența masiv limba română etc., soluția nu poate fi decât una: reanalizarea tuturor elementelor relevante care pot conduce la o mai bună înțelegere a fenomenelor din acea perioadă. Este ceea ce ne-am și propus în lucrarea de sinteză și de analiză interdisciplinară Paliga și Teodor Unele afirmații expuse acolo ar putea, fi eventual, completate, corectate ori emendate. Deocamdată, materialul analizat pare suficient pentru a propune, fie și numai ca ipoteză de lucru, o altă viziune asupra relațiilor româno-slave la nivelul secolelor VI X. Analiza lingvistică, istorică și arheologică trebuie să țină seama de aceste realități. Împrumuturi și interferențe Datele expuse mai sus pot fi interpretate ori reinterpretate și altfel. Așa cum scriam mai sus, glotto- și etno-geneza română, slavă și albaneză reprezintă, de fapt, fațetele aceleiași probleme. În plan larg european, fenomenele etno-culturale din perioada migrațiilor sunt complexe și nu totdeauna ușor de explicat. Glottogeneza slavă nu cuprinde nimic spectaculos sau, poate mai exact, este la fel de interesantă ca și glottogeneza romanică ori germanică. Toate aceste fenomene sunt strâns legate unul de celălalt, se întrepătrund, interferează, se influențează reciproc. Analiza celor forme este doar un exemplu. Nu este însă singurul. Am putea analiza situația teonimului slav Perun (Paliga 2009 a), considerat de noi un derivat al vechii rădăcini indo-europene *pur- foc. Credem că viitorul va trebui să aducă clarificări în ceea ce privește rolul grupurilor trace tardive, carpii în primul rând, în glottogeneza secolelor VI X. Dacă, în ultimii ani, interferențele slavo-iranice (ori, în plan larg, balto-slave iranice) reies cu destulă claritate mai ales prin studiile datoare lui Aleksandar Loma lui Václav Blažek (de exemplu Loma 2000, 2002; Blažek 2011, de asemenea Villnow Komárková și Blažek 2011), componenta tracă a acestor interferențe a fost mult mai puțin analizată. Cercetările viitoare vor fi chemate să aducă însă lumină și la acest capitol. Despre alte înrudiri evidente ori măcar posibile, de exemplu ban ~ ban, jupân, jupîn (< giupân, pron. ǧunpən) ~ županъ, și stăpân, stăpîn ~ stopanъ etc.) scriam încă din 1987 (Paliga 368

396 Relațiile româno-slave 1987). Între timp, și colegi din alte țări se îndreaptă spre aceleași explicații: forme preluate din substratul traco-dac, atât în română, cât și în limbile slave, mai ales în limbile slave de sud. În acest context, nu trebuie să ocolim nici răspunsul la întrebarea de ce româna are cele mai numeroase elemente comune cu limbile slave de sud? Mai clar formulat, cele mai multe afinități le are cu bulgara și cu albaneza, în mai mică măsură dar deloc neimportante cu sârba-croata. Din expunerea de mai sus a reieșit, sperăm cu claritate, de ce româna și albaneza au numeroase asemănări, dar și deosebiri. Nu pentru că românii ar veni de la sud de Dunăre deși și acolo a existat și există o populație romanică relativ numeroasă, asimilată semnificativ în ultimele secole ci pentru că, exact din contra, în glottogeneza albaneză au intrat, nu ne putem îndoi, elemente mai nordice de tip tracic, de unde mai mult sau mai puțin independent au intrat și într-o fază veche a românei. Indiferent unde plasăm patria primitivă a protoalbanezilor în zona munților Haemus, cum cred tracologii bulgari sau pe versantul estic al Carpaților, cum crede I. I. Russu un lucru este cert: albaneza este un idiom neo-tracic, nu neo-ilir, cu numeroase elemente romanice, la rândul lor de două origini: autohtone de tip dalmat, așadar provenind din idiomul vorbit de ilirii romanizați; de origine mai nordică, proto-românească. Ipoteza că românii ar fi exclusiv de origine sud-dunăreană, de unde ar fi migrat spre nord, la o dată neprecizată, poate fi definitiv și fără dubiu abandonată. Acest lucru nu exclude, desigur, anumite mișcări de populație, nu neapărat la modul transhumant (de altfel, specific TUTUROR populațiilor neolatine), ci pur și simplu deplasări în vremuri de răstriște, cum s-a întâmplat adesea în Evul Mediu, mai ales în perioada marilor migrații, dar la scară mai mică și după aceea. Mileniul I a fost, prin excelență, un mileniu deosebit de dinamic, cu schimbări majore în intervale relativ mici de timp, ca atare și reconstrucția lingvistică-etimologică trebuie să țină seama de aceste realități. În acest context, al vechilor interferențe dintre limbile de substrat, latina populară și alte limbi vorbite în ceea ce numim convențional Barbaricum, unde trebuie să localizăm și glottogeneza slavă, sunt încă multe de analizat. Prezentăm aici doar câteva exemple din domeniul toponimiei vechi: Hidronimele românești Strei, Stremț în raport cu hidronimul bulgar Struma (antic Strymon), față de NFl Siriu și Siret. Avem, pe de o parte, un areal tracic cu evoluția fonetică relativ bine atestată i.-e. *sr- + vocală > trac *str- + vocală; și un alt areal, răsăritean, posibil cu influențe iranice, unde această evoluție nu are loc. Rădăcina i.-e. este *ser- a curge ). R. strujá izvor, sursă de apă curgătoare indică o evoluție fonetică specifică tracei, nu protoslavei (vezi la Vasmer : 3, 32). 369

397 Studiul comparat al limbilor slave NFl Mureș ~ NFl Marica, în Bulgaria, ambele din rădăcina tracică*mār-, cu evoluția fonetică ā > ô / u în română față de a > a în bulgară. Exemplul nu este nicidecum un argument în favoarea ipotezei, susținută cândva de Vl. Georgiev că traca propriu-zisă (echtthrakisch) ar fi fost o limbă complet diferită de daco-moesică. Vezi alte discuții pe această temă la Paliga 1987 a reluate și în alte câteva studii ulterioare, de exemplu Paliga 1997 a, capitolul dedicat foneticii, republicat cu mici modificări în Paliga 2006 c și Paliga 2001 b. NL Deva și NL Plovdiv, antic Pulpudeva, în Bulgaria. Evoluția fonetică a fost analizată de Ivan Duridanov (1986, 1989 și 1995 vezi și discuția de mai sus, în acest capitol). Caracterul vechi al toponimului românesc a fost negat deoarece se considera că, și într-un element vechi de substrat, ar fi trebuit să dispară -b- / -v- în poziție intervocalică. Nu avem însă niciun exemplu care să susțină o asemenea ipoteză, pornită de la premisa (falsă), că elementele autohtone trebuie să aibă totdeauna aceeași evoluție fonetică asemeni elementelor latine. Niciun exemplu nu confirmă o asemenea premisă, de exemplu arhaisme precum a dibui, dibaci; nici -l- intervocalic nu rotacizează în elementele autohtone, cum ar fi bală, balaur. Lista este, desigur, mult mai lungă, dar nu o putem dezvolta aici. Ar fi de notat și similitudinile, nu toate analizate, dintre elemente vechi de substrat ale românei și formele din limbile baltice (lituaniana și letona), la rândul lor având similitudini și cu limbile slave. Trebuie însă subliniat faptul că nu tot lexicul baltic are corespondențe în limbile slave, deși fondul principal de cuvinte are multe elemente comune. Prezentăm câteva asemănări evidente: Rom. erete ~ lit. erēlis vultur, înrudit cu slav orьlъ. Se observă cum forma din lituaniană este mai apropiată de română decât de slavă. Interjecția românească șo, folosită ca asmuțire a unui câine să stace ~ lit. šuõ (šuñs, šunų ) câine. Asemănarea este evidentă. Cuvântul românesc este sigur arhaic, din substrat, el fiind împins la periferia vocabularului datorită impunerii formei latine canis, ac. canem > rom. câine, cîine (dial. câne, cîne). Alte cazuri similare sunt în română: bâr, bîr, apelativ pentru oi, cf. și Bârsan, Bârsana. Forme înrudite sunt c. beran, reflectând o formă străveche, posibil chiar pre-indo-europeană, cu sensul oaie, berbec. Există și alte false slavisme. Un asemenea exemplu este boier (astfel, de exemplu, la Rosetti 1986: 267). Despre acest vechi termen de organizare socială am scris un studiu relativ restrâns încă din anul 1990 (Paliga 1990). Arătam acolo, cu argumente, atât 370

398 Relațiile româno-slave istorice, cât și etimologice, că ipoteza unei origini altaice, ajunsă în sud-estul european printr-un presupus intermediar slav, nu se poate susține. În primul rând, termenul nu este altaic; nu este nici slav, el fiind restrâns la arealul sud-slav și la română, în alte limbi termenul face referite la realități sociale românești și sud-est europene. Termenul boier este un derivat latin postclasic de la bou, precum oier derivat de la oaie. Și într-un caz, și în celălalt, proprietarii de vite și de ovine erau, în contextul unei societăți tradiționale, oameni înstăriți. Forma sud-slavă boljarin, pl. boljare are un l epentetic în poziție intervocalică, fenomen fonetic relativ bine atestat pentru arealul sud-slav. Slavismele limbii române Slavismele românei se pot data începând cu sec. XII sau cu începutul sec. XIII și sunt de origine sud-slavă, preponderent bulgară, ulterior și sârbă. Putem accepta și o datare ceva mai timpurie, după sec. X, deși argumente cel puțin deocamdată nu se pot invoca. Acestea se pot împărți în mai multe categorii. Toate istoriile limbii române le analizează și toate le arată importanța în lexic, adesea cu exagerări, unele dintre acestea fiind analizate mai sus. Pagini numeroase i-au dedicat numeroși istorici ai limbii române: Pușcariu 1976: 273 ș.u. (retipărirea lucrării din anul 1940); Rosetti 1986: 263 ș.u. și 746 ș.u. (în anexe, studiu în limba franceză); Rosetti Cazacu Olteanu , 2: 372 ș.u.; Dimitrescu (coord.) 1978: 91 ș.u.; Ivănescu 1980: 269 ș. u.) 2 Toți acești autori, într-o formă sau alta, au subliniat rolul împrumuturilor slave în conturarea profilului limbii române. Am subliniat mai sus o parte dintre elementele care, deși frecvent citate ca slavisme nu sunt, de fapt, slavisme. Să vedem acum care sunt, totuși, elementele slave din română. Desigur, nu le vom analiza pe toate. Vom încerca doar să arătăm care este specificul acestora, în ce sfere semantice pot fi încadrate și ce concluzii putem trage din analizarea lor. Putem porni de la un studiu al lui Bonfante (2001: ) dedicat cuvintelor care denumesc părțile corpului în limba română. Lingvistul italian consideră că sunt nelatine buză, ceafă și șold; pe acesta din urmă îl consideră slav, pe primele două de origine necunoscută ceea ce, atunci când vorbim de originea cuvintelor românești, ar sugera o 2. Din informațiile pe care le avem de la nepotul autorului, poetul Cezar Ivănescu, plecat prematur dintre noi, autorului i s-a permis atunci (în 1980) să publice circa o treime din volum, manuscrisul fiind așadar mult mai cuprinzător. Cu atât mai mult s-ar cuveni reeditarea integrală a acestei lucrări, punct de referință în lingvistica românească postbelică. Să reținem că, sub îngrijirea aceluiași mare lingvist, a apărut, după prea mulți ani, lucrarea lui Al. Philippide citată aici Philippide

399 Studiul comparat al limbilor slave probabilă ori măcar posibilă origine din substrat. De altfel, pentru cuvinte din această sferă semantică părțile corpului nici nu putem considera o altă origine, de vreme ce explicațiile prin latină și, eventual, printr-o influență slavă sunt nesatisfăcătoare. Buză trebuie să fie autohton și coradical cu formele Buzău, NP Buzea, Buzescu. Despre ceafă am scris cu alte ocazii și nu mai reluăm aici discuția (Paliga 2003 b și Paliga 2006 b: 64). Situația termenului șold pare mai complicată, deși familia etimologică este clară și nepusă la îndoială: trebuie să fie înrudit cu germ. Schulter, eng. shoulder, olandez shouder umăr. Cum s-a transmis însă limbii române? Prin intermediar slav? Aici etimologia pare neputincioasă, deoarece formele slave împrumutate din germană sunt atestate doar în cehă și în polonă. Ciorănescu 2002: 729 citează ca posibile surse c. solda, pol. szoldra și mag. sódar. Împrumuturi românești din cehă, pentru sfere semantice uzuale, nu există însă, fiind foarte târzii și expresie a unor condiții istorice cu totul speciale. Nici polona nu poate fi sursa cuvântului românesc, ar fi singurul asemenea împrumut referitor la o parte a corpului. Doar maghiara ar fi o soluție, numai că evoluția fonetică nu ne permite să acceptăm ipoteza unei origini maghiare. De altfel, dicționarele etimologice cehe și polone nici nu menționează o asemenea posibilitate (la Machek, invocatul termen c. ceh solda nici nu există). În dicționarul nostru Paliga 2006 b nu am inclus această formă în lista posibilelor cuvinte de substrat, deoarece pe când strângeam materialul nu aveam suficiente argumente pentru a sugera o asemenea ipoteză. O analiză, fie și sumară, ne arată că șold este mai aproape de formele germanice (termenul nu este pan-germanic), astfel că ipoteza unui împrumut slav în română este inacceptabilă. Să fie germanism? Puțin probabil, deși nu este cu totul exclus. Noi credem că este, ca și buză, un element autohton, unul dintre acele elemente vechi comune românei și arealului central-european germanic, de exemplu gard, despre care am vorbit mai sus. Rădăcina ie. propusă pentru formele germanice și pentru gr. skélos șold, coapsă este i.-e. *(s)kel- a tăia, a despica. Sensul parte laterală a corpului trebuie să se fi aplicat inițial ca termen vânătoresc, referitor la șoldul animalelor. În orice caz, ipoteza unui împrumut slav nu rezistă unei analize de amănunt. Cu aceste considerații nu am încheiat discuțiile privind alte certe ori posibile elemente vechi, unele de substrat, care nu pot fi acceptate ca slavisme, deși ele apar citate ca atare în unele lucrări, unele chiar în toate lucrările dedicate împrumuturilor din limbile slave ale românei. Lista formelor discutabile ar fi, așadar, mai lungă. Pe câteva importante le-am enumerat și analizat pe scurt mai sus, despre altele am scris cu alte ocazii. Dacă pornim de la listele de slavisme acceptate, putem lua ca punct de referință, de exemplu, 372

400 Relațiile româno-slave lista din Dimitrescu (coord.) 1978: 91 ș. u., putem observa, așa cum observă și autoarea, că cele mai vechi împrumuturi slave ale românei au fonetism bulgar și, de fapt, tot ce poate fi considerat element slav vechi, indiferent în ce perioadă presupunem că a avut loc acest împrumut, este bulgarism, ceva mai târziu apărând și cuvintele de origine sârbească. Cităm, din lista (incompletă, desigur) din Dimitrescu, loc. cit., câteva exemple semnificative, pe sfere semantice, așa cum le propune autoarea: a. Natură: crâng, dumbravă, gârlă, iaz, izvor, luncă, mlaștină, omăt, peșteră, potop, prăpastie, val, văzduh. Nu credem că deal își are locul aici (alte discuții la Paliga 2006 b: 86 și, anterior, în studiul dedicat toponimului Dalmatia, în Paliga 1988 a). b. Faună: bivol, cocoș, curcă, dobitoc, dihor, molie, păstrăv, rac, știucă, veveriță, vrabie. Formele gâscă și vidră, citate de autoare la această categorie, ar trebui însă discutate mai în detaliu, deoarece originea slavă-bulgară nu e deloc sigură. c. Floră: bob, gulie, hamei, hrean, mac, morcov, răchită. d. Timp: ceas, veac, vârstă, vreme. e. Părțile corpului: gât, gleznă, obraz, trup; stomac, citat de autoare, este - de fapt grecism (στομάχι) ajuns în română prin intermediar slav; cuvântul există, tot ca neologism, și în limbile occidentale. f. Familie și relații familiale: babă, maică, maștehă, nevastă, rudă. Despre nană, nene autoarea menționează numai nene, deși evident forma veche este nană, vezi la Paliga 2006 c: 54 ș. u., unde discutăm un ansamblu de forme vechi referitoare la familie și la relațiile familiale; despre nană, nene la p. 58 ș.u.). Am adus argumente, credem solide, în sprijinul ipotezei că nană, nene sunt elemente de substrat; în orice caz, originea slavă este, mai degrabă, greu de acceptat. g. Locuință: bici, blid, clește, clopot, coasă, coș, coteț, grajd, greblă, grindă, lopată, nicovală, pilă, pivniță, sită, stâlp, toiag, vadră. Cuvântul ciocan pare, mai degrabă, deviat de la cioc care nu este slavism. În orice caz, chiar dacă le acceptăm drept slavisme, ar trebui analize mai serioase privind originea formelor cioc ~ ciocan. Suntem mai degrabă înclinați spre a le include pe o listă de cuvinte ce așteaptă o explicație mai bună (vezi la Paliga 2006 b: 68 și discuțiile de acolo). h. Îmbrăcăminte: cojoc, obială. i. Hrană: colac, drojdie. Cuvintele pită, oțet și ulei necesită discuții mai ample, deoarece ele nu sunt, evident, slavisme (vechi); pită, termen balcanic, este cert înrudit cu it. pizza și este un latinism postclasic, intrat e drept și în limbile slave de sud, dar mai degrabă din română, nu invers; oțet reflectă lat. acetum, iar ulei lat. oleum. Este drept, ele nu urmează 373

401 Studiul comparat al limbilor slave evoluția fonetică firească de la latină la română la nivel colocvial; pot fi însă și excepții pentru cuvinte din această categorie a produselor comerciale, a căror evoluție fonetică trebuie să fi fost supusă unei reveniri periodice la forma livrescă. j. Agricultură: brazdă, căpiță, claie, ogor, pleavă, pogon, snop etc. Verbe: plivi. Trebuie discuții mai serioase privind situația formelor cireadă și cârd: prima formă are o evoluție fonetică tipică unui idiom satem, în timp ce a doua formă reflectă o evoluție centum. Cât privește plug, acesta este un termen comun românei, limbilor slave și limbilor germanice, astfel că originea străveche a acestui termen fundamental al agriculturii indo-europenilor din Europa ar trebuia analizată într-un context mai larg și cu argumente mai solide decât simpla prezență a termenului în limbile moderne. k. Armată: război, suliță, trâmbiță. Termenul sabie are o evoluție mai complicată și necesită discuții mai ample. l. Acțiuni (verbe): citi, clădi, munci, năpădi, năvăli, obosi, odihni, osândi, porni, potoli, primi, privi, răspândi, risipi, sfârși, smeri etc. m. Însușiri (adjective) și particularități (substantive): drag, gol, lacom, mândru, mârșav, prost (< simplu ), scump, slab, vesel, vină, vrednic; glas, sărac, sărman etc. NOTĂ. Evoluția de sens a lui prost, cu sensul general simplu (om simplu, lucru simplu etc.) arată, pe de o parte, peiorativizarea unor sensuri, pe de altă parte are paralele într-o evoluție precum fr. chrétien ~ crétin creștin ~ cretin, sens căpătat în timpul ocupației francilor, când creștinii formau majoritatea populației ( oamenii simpli, adică prostimea) față de elita conducătoare francă. n. Diverse: bogat (în limbile slave, cu asocierea bogъ ~ bogatъ zeu, dumnezeu ~ bogat, un cert element iranic, la origini), ceată, ciudă, grămadă, milă, noroc, norod, poftă, prieten, zvon etc. Tot aici trebuie menționate câteva colocvialisme încă frecvent folosite, precum neam nu, deloc (deja învechit în limbajul urban) < bg. njama nu e, nu există (interferează și cu mag. nem nu, deși originea nu poate fi maghiară); a se ușchi < (probabil) sârb ušli au plecat, s-au dus etc. În afara acestor termeni uzuali, trebuie citați termenii bisericești și cărturărești intrați prin cancelariile slavone. Este de reținut și faptul că numeroși termeni creștini, mai ales de organizare religioasă, intră în română prin intermediar preponderent bulgar și se integrează treptat în limbă pe fondul unui vocabular creștin latin. Acești termeni au adesea origine greacă, dar ei nu au intrat în limba română direct, ci prin intermediar slav. 374

402 Relațiile româno-slave Lista acestor termeni este destul de lungă, de exemplu ceaslov, danie, evanghelie, liturghie, molitvenic, parastas, psaltire etc. O analiză detaliată asupra acestor termeni a făcut relativ recent Mitu (2006: 52 69). Discuții mai serioase ar trebui purtate însă în cazul termenului popă, a cărui situație nu este deloc clară. În orice caz, analiza nu poate evita forma latină popa, preot păgân care se ocupa de sacrificii. De altfel, româna are doar doi termeni vechi, care au formă de substantiv feminin, dar sunt de fapt masculine: tată și popă. Forme precum vodă nu s-au integrat limbii române, iar slugă, tot slavism, a pierdut genul masculin din original, devenind un substantiv feminin. Pentru alți termeni specifici organizării sociale și administrative medievale (stăpân, jupân, ban etc.) vezi Paliga 2006 c, capitolul dedicat relațiilor administrative. Originea slavă a acestor 3 termeni, precum și a termenului vătaf este cel puțin discutabilă. Nici boier nu este slavism, în ciuda numeroșilor autori care citează această ipoteză veche de peste un secol (vezi discuția de mai sus). Tabloul influenței slave nu ar fi complet fără a menționa toponimia. Aici lucrurile sunt, poate, chiar mai complicate decât în cazul lexicului. Avem, pe de o parte, evidente toponime slave. Tipice sunt următoarele categorii: Toponimele în -iște: Târgoviște, Grădiște, Scroviște etc. (toate au paralele imediate în bulgară: Търговище, Градище, Съкровище). Sufixul slav -iște dă rădăcinii sensul loc unde se întâmplă ceva, unde are loc ceva ; astfel, târgoviște înseamnă loc de târg, loc unde se organizează târgul ; grădiște, slav gradište locul cetății, scroviște comoară, tezaur. Toponimul Grădiștea Muncelului se traduce cetatea de pe munte. Toponime și hidronime care au un sens tipic contextului locului, de exemplu Bistrița < bystr- repede, iute ; Prahova < prah praf, în sensul de zonă de câmpie, zonă de șes, cu praf ; Crasna < krasn- frumos, aici la genul feminin, frumoasa ; Dobra < dobr- bun (loc bun, mănos) etc. Așa cum s-a subliniat, toponimele slave din zona de sud a României, din Banat și din sudul Transilvaniei au caracter bulgăresc și sunt cele mai vechi. Cele cu fonetism ucrainean, de exemplu horodiște pentru grădiște, sunt mai noi. Pentru a compara asemănările și deosebirile dintre toponimia românească în raport cu cea slavă, rămâne încă de referință lucrarea lui Šmilauer Desigur, unele apropieri pot fi discutabile, ca orice abordare științifică, dar în linii mari și în multe detalii analiza tipologică a lui Šmilauer poate fi aplicată și toponimiei slave din arealul 375

403 Studiul comparat al limbilor slave românesc. Aici trebuie însă făcute analize de amănunt care să țină seama de situația toponimiei arhaice preromane și preslave. În literatura românească de slavistică dedicată toponimiei este încă absentă o lucrare de referință, fundamentală în domeniu, datorată lui Petar Skok (Skok 1950), unde este clasificată și analizată toponimia arhaică preslavă din insulele adriatice. Comparând datele vom putea avea și un tablou realist al situației toponomiei românești în context sud-est european. În sfârșit, trebuie subliniat că toponimele create în interiorul limbii române, pe baza unei rădăcini slave, nu pot fi considerata slavisme în sensul unui slavism împrumutat ca atare, ci creații interne pe baza unei rădăcini care este de origine slavă. Cum această lucrare nu este un lexicon etimologic, nu ne-am propus o listă a tuturor slavismelor limbii române. Există suficiente lucrări dedicate strict acestei probleme, fie lucrări de sinteză, cum ar fi lucrarea lui Gh. Mihăilă Dicționar al limbii române vechi (Mihăilă 1974) care analizează, printr-un studiu introductiv amplu și apoi printr-un lexicon, cuvintele românești vechi din documentele medievale. Nu sunt, evident, numai slavisme, dar lista este cu atât mai utilă cercetătorilor. Tot în acest volum (p. 179 ș. u.) există și analiza fonetismului acestor forme, respectiv felul în care s-au adaptat cuvintele slave, pe de o parte, și despre felul cum au fost grafiate, pe de altă parte. Redăm în continuare (după Rosetti 1986: 303 ș. u.) lista adaptărilor fonetice ale elementelor slave în limba română. Accentul păstrează, în general, accentul din bulgară, limba cu care româna are cele mai multe și mai vechi contacte. Despre accentul în limbile slave am vorbit mai sus, în cap. II. Vocalele a neaccentuat este redat prin ă: hraniti > a hrăní; gradína > grădínă; čéta > ceată (în poziție finală). Vezi și situația lui o slav final, mai jos. e inițial este preiotat; fenomenul este prezent și în elementele latine, de exemplu e, este < ind. prez. al verbului a fi. Iotarea apare și în limbile slave, în primul rând în dialectele bulgărești nordice, lipsind în cele sudice și în macedoneană. Elementele slave din albaneză nu au preiotare. Fenomenul preiotării din română și din limbile slave ar necesita însă o analiză mai profundă, deoarece poate fi și un fenomen mai vechi, preslav. ě a avut diverse valori în slava veche (vezi mai sus, cap. II), în orice caz a avut rol palatalizant, așadar înmuind consoana precedentă. Era vorba, cel mai adesea, de o pronunție diftongată, ye (IPA i e). Reflexul în română depinde de contextul fonetic (fonetică sintactică): klěšta > clește; lěnь > lene; pověstь > poveste (unde -e final este adaptarea la 376

404 Relațiile româno-slave categoria flexionară feminină din română). Folosim aici, conform tradiției, transcrierea ierurilor cu ь și respectiv ъ deși, la data acestor împrumuturi, este este probabil că se mai pronunțau, ele dispărând din toate limbile slave moderne. Grafemele vechi slave ь și ъ nu mai redau, în limbile slave moderne care folosesc chirilicul, vechile foneme, ci au alte valori (vezi mai sus discuțiile despre bulgară și despre rusă). În alte situații: nevěsta > nevastă, monoftongare (vezi alte discuții de amănunt la Rosetti Rosetti 1986). i slav este uneori redat prin e: krъstilьnica > cristelniță, unde ierul par (numărat de la final, conform legii căderii și sonorizării ierurilor) s-a vocalizat ъ > e / a / o, iar primul ier (impar) ь a dispărut. Slav o final este redat, de regulă, prin ă, altfel este păstrat. Aici, la lista lui Rosetti, trebuie făcută precizarea că rom. sută nu reflectă slav sъto, cum eronat se analizează și de alți lingviști; de asemenea, situația lui daltă < (slav?) dlato ar trebui reanalizată (vezi mai sus, tot în acest capitol, discuția despre raportul dintre baltă și daltă). Complicată este situația vocalei slave ы, latin y (transcrierea fonetică uzuală, păstrată și în polonă, unde se grafiază tot y). În bulgară și în sârbă-croată, de unde româna are cele mai vechi împrumuturi, dispare, astfel că româna redă cuvintele cu y prin i. Totuși, fonemul î, â (IPA ɨ) reapare ca reflex intern al românei sau în împrumuturi recente din rusă, unde fonemul este păstrat. Astfel, avem dihor < dyhorъ, de la verbul dyhati a respira, aici cu sensul a mirosi urât, dar hârleț, unde fonemul rom. ɨ se explică prin vecinătatea lichidei r, nu ca păstrarea unui fonem vechi slav. De altfel, aici discuțiile ar trebui să pornească de la originea celor două vocale închise ale românei, ă (IPA ə) și â, î (IPA ɨ). Primul dintre acestea, ə face parte și din inventarul fonetic al bulgarei și albanezei, lipsind însă din macedoneană și din sârbă; între limbile slave, îl are cașuba, ca inovație însă, nu ca moștenire. Ierurile ь și ъ, notate uneori (incorect și conducând la false concluzii) prin ĭ și ŭ (vezi mai sus discuția despre numeralul sută, analiza etimologică fiind eronată și din cauză că, mult timp, forma slavă s-a transcris sŭto, iar de aici impresia, falsă, că slav ŭ, de fapt ъ, este redat în română prin u). În perioada în care româna începe să împrumute elemente slave, cele două vocale fie se vocalizaseră, fie dispăruseră, conform legii vocalizării și dispariției ierurilor (vezi în Capitolul III). Este și motivul pentru care Rosetti consideră, corect de altfel, că împrumuturile slave din română trebuie datate după sec. X, cel puțin cele care conțineau inițial ieruri (Rosetti 1986: 309). Noi credem, cu argumente analizate și aici, și cu alte ocazii, că cele mai vechi împrumuturi slave ale românei nu pot fi datate 377

405 Studiul comparat al limbilor slave mai devreme de sec. XI, dar putem admite, ca un compromis interimar, că nu pot fi datate mai devreme de sec. X. Rămâne deschisă problema toponimelor de origine slavă, unele pot fi, eventual, împrumuturi anterioare acestui secol deși, în stadiul actual al cercetărilor, nu sunt argumente care să susțină o asemenea ipoteză. Vocalele nazale din slava veche s-au păstrat, un timp, și în graiurile bulgare, dar au dispărut în bulgara literară modernă. Între limbile slave moderne, s-au păstrat doar în polonă, dar nu reflectând situația din protoslavă (vezi mai sus, capitolul III). În poziție finală, tendința polonei contemporane este să anuleze opoziția ę ~ e, nazala fiind pronunțată e. Dintre exemplele invocate de Rosetti (1986: 309) trebuie eliminate însă pseudoslavismele jupân, stăpân, stână, stâncă și, probabil, smântână, care sunt unele cert, altele foarte probabil elemente de substrat. Un bulgarism care păstrează nazala și în română poate fi considerat muncă, a munci < mǫka, mǫčiti, cf. pol. męka, męczyć muncă ~ a supune la greu, a tortura, a munci sau mândru < mǫdrъ înțelept. Alte exemple analizate de Rosetti sunt discutabile, cum ar fi zimbru din zǫbrъ, deoarece forma românească este, mai degrabă, un element autohton, cum considera, de mult, Hasdeu (studiul este retipărit în Hasdeu 1988, I: ; Hasdeu spune: La români, zimbru este dară încă una din cele multe moșteniri dacice ; vezi și nota editorului, Grigore Brâncuș, de la p. 331, în același volum). În orice caz, evoluția fonetică de la sl. zǫbrъ la rom. zimbru, zâmbru nu este cea firească. Dintre consoanele slave și reflexul din română, în cazul împrumuturilor, probleme speciale apar în următoarele situații: Rosetti 1986: 314 crede că fonemul ž, notat prin j în română, ar fi intrat în sistemul fonetic al românei ca influență slavă. Ne exprimăm îndoiala cu privire la ipoteza sa, deoarece limbile împrumută cuvinte, pe care le adaptează sistemului fonetic autohton, nu împrumută foneme, dacă acestea lipsesc din sistemul său fonetic. Așa se explică de ce finlandeza, supusă de secole influențelor și germanice și slave, nu are nici d nici ž, nici alte foneme precum č, ď, š etc. Româna cunoaște, la un moment dat, evoluția ǧ > j (ž), precum în joc < gioc, dar acest lucru nu este un argument în favoarea tezei sale (un fenomen similar se produce și în italiană și, pe scară largă, în portugheză, cu care româna are multe elemente comune în fonetică). Noi credem, cu argumente pe care le-am expus pe larg în alte studii (vezi Paliga 1991 a, 1997 a și, reeditat, 2006 c, 2001 b etc.), că româna păstrează fonemul ž din substrat, după cum tot din substrat păstrează și alte foneme specifice unei limbi satem: č, š, 378

406 Relațiile româno-slave ts, ǧ, cel puțin o vocală neutră închisă, sigur ə, nu este exclus și ɨ. Aici pot fi discuții, unii autori considerând că protoromâna ar fi avut o singură vocală neutră (mediană) închisă, care ulterior a evoluat spre două foneme diferite. Analiza structurii vocalismului limbii române nu sprijină o asemenea ipoteză (vezi Anexa III la acest capitol). De altfel, și fonemul ǧ îl credem păstrat din substrat, evoluția de la latin jocum > gioc (ǧoc), deci iot + vocală > ǧ + vocală este tot un reflex al substratului. Probleme deosebite pune și fonemul h, simbol IPA χ, deoarece, în multe forme vechi, probabil de substrat, reflexul în română și în albaneză, dar și în limbile slave învecinate (bulgara, sârba, ucraineana) este zero, f, v, h și, în albaneză, și dh (δ). Noi credem, cu argumente pe care le-am invocat cu alte ocazii, că româna încă avea, în primul mileniu al erei noastre, un fonem arhaic special, moștenit din substrat, de tipul unei laringale sau, mai degrabă, de tipul unei spirante velare cu timbru incert și contextual. L-am transcris prin X, păstrând grafemul folosit de Andreev 1986 în reconstrucția sa propusă pentru nucleul proto-boreal. Nu este însă locul pentru a dezvolta aici teoria proto-boreală, vezi, pe larg, Paliga 2007 (forma amplificată a comunicării expuse la Congresul Internațional al Slaviștilor, Ljubljana, august 2003); discuții despre spiranta velară în proto-română am făcut și în Paliga 2006 b, partea dedicată foneticii. Noi credem că și fonemul protoslav h (χ) are tot o evoluție sinuoasă, posibil inițial tot o spirantă velară, cel puțin în unele secvențe contextuale. Lichidele l și r au un tratament special în secvențe care, inițial, aveau rol vocalic, păstrat în limbile slave moderne în sârbă-croată și slovenă (doar r) și arealul ceho-slovac (atât l cât și r). Dat fiind însă că, în perioada împrumutului (după sec. X, probabil chiar mai târziu), vocalizarea avusese loc, româna redă secvența inițială prin ɨr (îr, âr): vărh > vârf, cu tratamentul ăr > âr și h > f (vezi mai sus discuția privind fonemul h). O discuție relativ recentă despre tratamentul lichidelor slave cu rol silabic se găsește la Mitu 2006: Concluzia autorului, care citează și studii mai vechi, este că româna are circa 54 de cuvinte de origine slavă, cu câteva ezitări privind originea unora. *** Tabloul nu ar fi complet dacă nu am menționa, fie și în treacăt, situația inversă, adică influența limbii române asupra limbilor slave. Statistic vorbind, lucrările care abordează acest subiect sunt mai puține. În ultimii ani însă, asemenea lucrări apar ceva mai des, nu mai reprezintă chiar o raritate. Dacă îl lăsăm departe pe Hasdeu, a cărui 379

407 Studiul comparat al limbilor slave personalitate și a cărui activitate necesită o cercetare atentă, primele studii dedicate influenței românești asupra limbilor slave sunt relativ recente. Am putea cita aici studiile lui Giuliano Bonfante, de care am amintit (ediția românească este publicată în anul 2001, dar reunește studii din anii 60 și 70, între care și studiu de pionierat Il y a des influences du proto-roumain sur le proto slave? din anul 1967) și Gh. Mihăilă care, în anul 1971, publică un studiu dedicat criteriilor de determinare a împrumuturilor slave în română. Poate nu întâmplător, studiul apare la scurt timp după cel al lui Bonfante; ambele reprezentau un curent în epocă, respectiv echilibrarea balanței prin publicarea cercetărilor privind influența românească asupra slavilor nu numai a slavilor asupra românilor, cum era uzual până atunci. După o lungă perioadă de studii de mică amploare, două studii actualizează problematica. Lucrarea noastră dedicată influenței romanice și preromanice asupra slavilor de sud (Paliga 1997 a și, cu mici adaosuri, ediția a II-a, Paliga 2006 c) și, foarte recent, lucrarea unui cercetător din Brno (Boček 2010). Deocamdată, nu există însă o viziune clară și coerentă asupra ansamblului relațiilor româno-slave, mai ales pentru perioada migrațiilor, adică pentru perioada cel mai greu de analizat. Nu avem încă o viziune clară și coerentă asupra influenței substraturilor și, în acest context, asupra raporturilor dintre ultimele grupuri de traci neromanizați și glottogeneza slavă. Noi credem că lucrurile sunt mult mai complexe și mai interesante decât se crede și am încercat să subliniem acest lucru și în acest volum, dar și în altele publicate anterior (vezi, de exemplu, Paliga și Teodor 2009, ca exemplu de cercetare interdisciplinară). Câteva concluzii la acest capitol Analiza elementelor vechi din arealul sud-est european, răspândite în limbile slave (în toate limbile slave sau numai în unele limbi slave) precum și datele arheologice-istorice, ne arată că relațiile umane, sociale și lingvistice din mileniul I sunt mai complexe și implicit mai greu de analizat decât păreau în urmă cu câteva decenii. Nu se confirmă ipoteza că româna ar avea câteva elemente slave foarte vechi, care ar fi fost împrumutate în sec. VI VII e.n. Influența slavă asupra limbii române începe să fie analizabilă abia începând cu sec. XII, dacă nu cumva chiar începutul sec. XIII. Putem accepta, ca un compromis, că influențele slave notabile încep după anul 850, cum crede Gh. Ivănescu 1980: 270 și întreg capitolul respectiv. Argumentele lui Ivănescu nu sunt (și nici nu pot fi) peremptorii, se bazează mai 380

408 Relațiile româno-slave degrabă pe deducții logice, dar propune corect a se respinge ipoteza, încă răspândită, că româna ar avea slavisme vechi, databile în sec. VI VII. Sau începând cu sec. X, cum propune Rosetti care, pe de altă parte, acceptă lista slavismelor timpurii ale românei, adică acele 8 10 cuvinte analizate la începutul acestui capitol. Nu este clar nici dacă există toponime slave timpurii, indiferent dacă prin timpuriu înțelegem sec. VI VII ori mai târziu, după anul 850, cum propune Gh. Ivănescu. Teoretic, ar trebui să fie, este însă dificilă cronologia lor ori o analiză etimologică bazată pe atestări. Până la a stabili însă cronologia toponimelor slave ar trebui să avem o viziune mai clară asupra toponimiei preslave, mai ales asupra toponimiei de substrat. Aici, teritoriul românesc nu se diferențiază prin nimic de alte areale învecinate și ar fi absurd să credem că influența substratului s-ar fi oprit cumva brusc la frontiera modernă a României, cum ne-ar putea lăsa să credem multe dintre lucrările dedicate domeniului. Măcar pentru a corecta un asemenea clișeu, un capitol important al lucrării noastre dedicate influențelor romane și preromane în limbile slave de sud (Paliga 1997 a și, republicat, Paliga 2006 c) este dedicat tocmai toponimiei sud-est europene cu care teritoriul românesc ale multe puncte comune. Am reluat problema extinzând analiza la toponimia preslavă (preponderent celtică), din arealul ceh și slovac (Paliga 2003 b) și am inclus toate aceste date de sinteză în amplele lexicoane etimologice toponimice din prima tentativă de lexicon etimologic al elementelor de substrat (Paliga 2006 b). Fără a avea pretenția că am spus ultimul cuvânt ori că nu ar exista erori de analiză, noi credem cu argumente că și cercetarea toponimică va aduce multe lucruri noi, inclusiv prin analiza toponimiei arhaice în raport cu toponimia slavă a zonei avute în vedere, adică Europa de sud-est, dar și Europa central-răsăriteană, areale cu care latinitatea răsăriteană a avut la diverse niveluri numeroase și persistente contacte. Glottogeneza slavă ne apare astăzi ca un fenomen de sinteză, databil pe la jumătatea mileniului I, început nu cu mult timp înainte, în care intră elemente balto-slave (protoslav A), iranice (protoslav B) și nord-tracice, probabil carpice, posibil și de alte origini nord-dunărene (protoslav C). Acestora li se adaugă elemente germanice, ugro-finice și, după sec. VI, și vechi românești, așa cum analizam în lucrarea noastră Paliga 1997 a și 2006 c). Recent, avem la dispoziție și o analiză datorată lui Boček Este o glottogeneză în mișcare, așa cum o descria și arheologul polonez Godłowski (Godłowski 2000). Cercetărilele viitoare vor clarifica multe aspecte azi confuze ori insuficient cunoscute. În orice caz, clișeele perioadei interbelice precum și clișeele epocii comuniste, care vedeau limba română ca un nesfârșit recipient de slavisme, nu mai pot fi acceptate. Perioada celei de a doua jumătăți a mileniului I e.n., când vorbim de glottogeneza slavă în context european, a fost mult mai complexă decât o reconstituiau cercetătorii în urmă cu câteva decenii. A venit momentul ca dialogul 381

409 Studiul comparat al limbilor slave interdisciplinar și cercetarea fundamentală să rescrie multe capitole ale relațiilor slavo-române și ale evoluției limbilor din spațiul central- și sud-est european. Interferențe lingvistice în mileniul I: români, slavi, albanezi În stadiul actual al cercetărilor, putem afirma cu circumspecția de rigoare că raporturile dintre populația romanizată ( protoromânii sau latinii carpato-balcanici ), pe de o parte, și grupurile etnice învecinate, respectiv grupuri tracice (inclusiv traco-dace) neromanizate, protoslavi și germanici (preponderent goți în arealul nostru), pe de altă parte, necesită o reconsiderare a întregului material, reanalizarea acestuia pe baze mai puțin politizate, mai puțin încătușate, mai puțin rigide. Am afirmat în numeroase rânduri și, până la contraargumente serioase, ne menținem afirmațiile, că influența substraturilor a fost mult mai mare în sud-estul european decât se acceptă în mod curent. Aici, o spunem cu claritate și cu fermitate, colegii din Bulgaria și din spațiul fostei Iugoslavii au adus contribuții mult mai mari și într-un ansamblu mult mai coerent decât lingviștii și filologii români, preocupați mai degrabă de concluzii politice, decât de fapte. Este tipul de abordare, de exemplu (dar concludent) al lui Sextil Pușcariu în lucrarea sa foarte influentă în epocă Istoria limbii române (am folosit ediția din anul 1976, republicarea celei din anul 1940). De exemplu, la p. 273: Dintre toate popoarele conlocuitoare, slavii au exercitat asupra noastră cea mai masivă și mai îndelungată influență.... Este drept, câteva pagini mai încolo nuanțează afirmația, precizând că aceste influențe trebuie analizate mai atent și cu discernământ etc. etc. Pușcariu nu făcea decât să repete un clișeu uzual în epocă, anume că limbile slave ar fi exercitat o influență masivă asupra limbii române. Am arătat, în cuprinsul acestui volum, câteva locuri unde cercetările viitoare sunt chemate să clarifice câteva detalii, esențiale după părerea noastră în înțelegerea corectă a etno- și glottogenezei central-est europene. Pornind, de exemplu, de la un studiu de referință al lui Giuliano Bonfante, Influences du protoroumain sur le protoslave? (1966, inclus ulterior în volumul său Studi Romeni, versiune românească Bonfante 2001) și continuând cu alt studiu de referință (Mihăilă 1971), pentru a ajunge la lucrări mai recente (de exemplu Paliga 1997 a, ed. a 2-a Paliga 2006 c; Boček 2010), observăm că atenția s-a concentrat asupra lexicului. Există însă numeroase alte locuri unde interferențele româno-slave oferă material bogat de studiu, chiar dacă lexicul a fost și va fi principalul material de studiu. Dacă ținem seama de analizele generale, prezentate în lucrări cu o bună abordare științifică (de exemplu Coteanu și Sala 1987; Fischer 1985), trebuie să observăm că raporturile româno-slave sunt prezentate 382

410 Relațiile româno-slave acolo incomplet și, adesea, fără a ține seama de unele detalii pe care am încercat să le subliniem în acest volum. Vom relua aici doar câteva aspecte. 1. Articolul definit și indefinit (hotărât și nehotărât) a fost analizat în numeroase lucrări dedicate istoriei limbii române (de exemplu Fischer 1985: 104). Trebuie observate aici două abordări: tipologia articolului definit postpus și originea articolului definit postpus. Din punct de vedere tipologic, observăm că asemenea articol au și limbile germanice scandinave (daneza, suedeza și norvegiana): daneză: en båd o barcă båden barca ; en uge o săptămână ugen săptămâna ; et slot un palat slottet palatul (cu geminarea consoanei finale) suedeză: en våning o locuință, un apartament våningen locuința ; ett äpple un măr äpplet mărul norvergiană: enn by un oraș byen orașul ; et land o țară landet țara etc. Este evident că articolul definit postpus din română, bulgară, macedoneană și albaneză (despre situația din bulgară și din macedoneană, vezi mai sus în capitolul II) nu se explică prin limbile germanice scandinave, după cum în aceste limbi acesta nu se explică prin limbile din Balkansprachbund. Pe de altă parte, în cadrul limbilor germanice scandinave, articolul definit postpus nu se poate explica ca inovație independentă în fiecare dintre aceste limbi, ci ca o dezvoltare structurală de aceeași origine și cu aceeași evoluție, care le diferențiază de celelalte limbi germanice, care au articol definit antepus. În același fel trebuie analizată situația în limbile română, bulgară, macedoneană și albaneză, ca o inovație care pornește la o fază veche și care, nu poate fi mare dubiu, trebuie să calchieze un procedeu gramatical specific limbii trace, lucru am spune evident, dacă ținem seama de faptul că articolul definit postpus din albaneză nu folosește material latin, ci autohton. În bulgară și în macedoneană, articolul definit postpus se dezvoltă, exact ca în română, din demonstrativ. (O analiză, care azi ar fi pasibilă de ample completări, la Paliga 2007: ; o socotim, totuși, încă suficientă pentru o minimală punere în gardă că analiza nu este deloc simplă). 2. Bonfante (1966) considera că legea silabelor deschise ar fi început să funcționeze și apoi să se generalizeze în protoslavă sub influența protoromânei. Analiza lui Bonfante, care inaugura atunci o cu totul altă perspectivă de analiză a relațiilor româno-slave, trebuie înțeleasă în contextul unor ample analize pe care le face autorul și în alte studii dedicate istoriei limbii române și a relațiilor acesteia cu limbile învecinate. În volumul său Studi romeni (traducerea românească în Bonfante 2001) arată, în câteva rânduri, că albaneza trebuie înțeleasă ca un idiom multistratificat de origine mai nordică, împărtășind, de fapt, ceea ce 383

411 Studiul comparat al limbilor slave avea să fie ulterior ipoteza Russu (vezi Russu 1995 lucrarea a apărut postum). Și Hasdeu credea că patria arhaică a albanezilor este la nord de Dunăre (vezi și anexele la acest capitol). Situația trebuie înțeleasă în contextul inventarului fonetic al protoromânei dezvoltat pe un substrat tracic și, ulterior, interferența acestuia cu inventarul fonetic slav (pe care l-am prezentat mai sus, în capitolul II al acestui volum). O analiză de amănunt necesită sute de pagini. Prezentăm aici doar câteva date generale. Tagliavini 1977: reconstituie următoarea structură a vocalismului din Romania Răsăriteană: Latina clasică ă ā ĕ ē ĭ ī ŏ ō ŭ ū Latina populară a ę e į i o o ų u Protoromanic a ę e i o u Consonantismul pune probleme aparte, deoarece modificările au fost importante. Redăm, după Fischer 1985: 63 ș.u. și, rezumativ, după Paliga 2006 c: 197 ș.u. Labiovelarele k w (grafiat qu) și g w (grafiat gu, apare rar) se simplifică la p / b, de exemplu quattuor > patru, equa > iapă, dar cinci dintr-o formă populară *cinque față de clasic quinque; evoluția apăruse deja în latina populară postclasică. Căderea lui -b-, -v- intervocalic aproape totdeauna, cu rare excepții: caballus > cal, lavo, lavare > a (se) la etc. Evoluții aparte are -l- intervocalic, evoluând spre r: sol, solis, ac. sōlem > soare, dar -ll- în caballus > cal, cu pierderea lui b intervocalic; în stella > stea, pl. stele, este vorba de refacerea unei structuri pe baza formei de plural (vezi și situația complicată a formelor șa, șei ~ șale din lat. sella). Consoana h dispare deja în latina postclasică. Situația acestei consoane este deosebit de importantă pentru istoria foneticii arhaice românești, deoarece ea apare în unele secvențe greu de explicat ca simplă influență slavă, fonemul fiind prezent și în cuvinte probabil autohtone sau, în orice caz, nu ușor de explicat, de exemplu a hali, hămesit, care au paralele în albaneză: ha mănâncă. Noi credem, cu argumente, că în unele forme vechi ale românei, fonemul h reflectă evoluția unui fonem mai vechi de tipul spirantei velare sau laringalei. Problema este complicată, astfel încât nu o putem dezvolta aici. Grupul redat grafic prin x (ks) tinde spre simplificare în ss (s) deja în sec. I e.n. Uneori, pronunția se păstrează. Româna și elementele latine din albaneză trădează 384

412 Relațiile româno-slave perpetuarea ambelor tendințe: coxa > coapsă, alb. kofshë, dar dixit > dissit > dzise > zise; maxilla > massilla > măsea etc. Evoluția latinei populare din Romania Răsăriteană merge paralel evoluției fazei tardive a limbii trace, acest lucru producându-se atât la sud, cât și la nord de Dunăre. Chiar dacă trebuie să presupunem unele diferențe dialectale, tot mai mari pe măsură ce timpul trecea, evoluția fazei tardive a tracei trebuie să fi fost similară pe un areal destul de mare în faza inițială, în continuă restrângere pe măsură de timpul trecea, iar romanizarea avansa. Totuși, trebuie să admitem că traca se va fi vorbit încă în areale semnificative, cert în acele zone unde romanizarea a fost mai lentă, cum ar fi Maramureșul și Moldova, în arealul carpic și al altor daci liberi. O asemenea reconstrucție este absolut firească, ține seama de datele istorice și arheologice, neavând absolut nimic naționalist ori dacoman. Desigur, reconstruirea foneticii fazei tardive a tracei nu este ușoară. Există mai multe tentative în acest sens. Redăm aici datele din lucrarea noastră Paliga 2006 c, citată mai sus, unde facem și discuții mai ample. Propunem așadar formulele următoare: Evoluția lichidelor indo-europene. Privire comparativă PIE Tracă Slavă Lit. Latină Greacă ṛ ur ir, ur ir or αρ, ρα ḷ ul il, ul il ol, ul αλ, λα ṃ um ę im em α ṇ un ę in en α Consonantismul tracei b d g v gh ğ z ž dz p t k f kh č s š ts(ț) (h) spiranta velară *X Ajunși în acest punct al analizei, trebuie să încercăm o proiecție spațio-temporală plauzibilă. Trebuie subliniate câteva puncte cheie: 385

413 Studiul comparat al limbilor slave Evoluția latinei populare din Romania Răsăriteană, atât la nord, cât și la sud de Dunăre, respectiv în areale care cuprind atât teritoriul românesc modern, dar și o bună parte din arealul sud-slav de azi, preponderent Bulgaria, Macedonia și Serbia, unde s-a vorbit traca, trebuie înțeleasă tocmai în acest context, al unui bilingvism traco-latin care, gradual, se dezvoltă prin folosirea limbii latine de un număr tot mai mare de vorbitori și, paralel, prin reducerea graduală a numărului de vorbitori ai tracei. Procesul este, desigur, lent cu periodice reveniri a elementului autohton. Este naiv să credem că, în anul 274, romanizarea Daciei s-a încheiat. Știm astăzi că elementul autohton, reprezentat de dacii liberi, mai ales de carpi și de dacii liberi din Maramureș, a persistat încă mult timp. Nu știm astăzi până când se va fi vorbit traca, dar putem presupune pe baza analizei comparative și interdisciplinare că era un idiom încă viu în sec. VI e.n., iar dacă acceptăm cu argumente tot mai clare că albaneza este un idiom neotrac, nu neoilir, atunci traca este, prin albaneză, vorbită și astăzi. În acest context trebuie înțelese și interferențele lingvistice din mileniul I: mai întâi, interferențe între traci și romani, ulterior între idiomul neolatin apărut și slavi, la rândul lor vorbind o limbă de sinteză, reprezentând elemente balto-slave, iranice și, nu ne mai putem îndoi, trace tardive. Orice altă reconstrucție, care nu ține seama de aceste detalii, riscă să fie (și, de altfel, a fost și este) simplistă și, în consecință, eronată. Este de asemenea eronat să credem că evoluția fonetică a elementelor autohtone ale românei a urmat automat legile de evoluție de la latină la română și este evident de ce: deoarece inventarul fonetic al latinei populare din Romania Răsăriteană era, în multe locuri, complet diferit de al tracei și, mai târziu, de al vorbitorilor slavi. Odată acest punct clarificat, putem face un mare pas înainte în înțelegerea fenomenelor lingvistice și extralingvistice din complexul și agitatul mileniu I. Tentativele de simplifica asemenea fenomene complexe sub pretextul că, dacă nu avem texte trace, nu putem analiza elementele trace ale românei și ale altor limbi moderne (bulgara și macedoneana în primul rând, dar prezente și în alte limbi sud-slave, cum ar fi sârba-croata) ni se par fundamental eronate, rezultatul unui model de abordare fără ieșire și fără perspectivă. Este și principalul motiv pentru care limba română este singura limbă europeană importantă fără un dicționar etimologic corespunzător, în ciuda câtorva tentative mai mult sau mai puțin lăudabile și în ciuda unui strălucit început oferit de modelul Candrea-Densusianu (1914), din păcate o lucrare nefinalizată. Tentativele ulterioare, datorate lui Raevskij și Gabinskij (1978), lui Ciorănescu (2002, ediția românească) și lui Vinereanu (2009) arată cât de gravă este situația, doar parțial rectificată prin încercarea noastră de a repune lucrurile pe făgașul lor (Paliga 2006 b, care însă este pasibilă de câteva 386

414 Relațiile româno-slave revizuiri și de câteva reformulări, cel puțin). Afirmația că a analiza impactul substraturilor asupra limbilor moderne din sud-estul european, inclusiv și, mai ales, asupra limbii române, este o întreprindere tracomană sau, cu un termen mai nou și tot mai tenace, dacomană dovedește ignoranța și suficiența celor care folosesc acești termeni. Pot fi multe discuții pe această temă, cu condiția să fie făcute cu argumente, nu cu afirmații simpliste și fără fundament. 3. Datele prezentate sunt suficiente pentru a înțelege de ce româna, dintre toate limbile slave, are similitudini cu bulgara și în mai mică măsură cu alte limbi slave, pe locul secund aflându-se sârba. Conviețuirea cu bulgarii nu s-a făcut doar la sud de Dunăre, cum s-au străduit să arate unii cercetători, bizuindu-se, profund eronat, pe ideea că aceste similitudini, coroborate cu faptul că există, pe de altă parte, similitudini cu albaneza, ar sugera că etnogeneza românească ar fi eminamente sud-dunăreană. Analiza atentă a datelor ne arată exact contrariul: originea nord-dunăreană a primelor grupuri de slavi în mișcare spre sud și originea tot nord-dunăreană a proto-albanezilor. Știm astăzi că primele grupe de slavi, strămoșii bulgarilor de azi, coboară pe Siret și pe Prut, ajung la Dunăre pe care o traversează puțin înainte de anul 550 (vezi alte discuții, cu detalii istorice și arheologice, la Paliga și Teodor 2009, unde sunt analizate, în detaliu numeroase fapte relevante în documentele timpului). Contactul acestor prime grupuri de slavi în mișcare cu protoromânii trebuie să dateze înainte de așezarea lor la sud de Dunăre unde, pe de altă parte, întâlnesc alte grupuri romanizate care și ele fac parte din Romania Răsăriteană. A disocia, la nivelul secolelor VI X și chiar mai târziu, până azi, romanitatea sud-dunăreană de cea nord-dunăreană nu se susține prin niciun argument serios. Substratul tracic și romanizarea au afectat areale vaste în întreaga Europă și mai departe, în nordul Africii și în Orientul Apropiat. A înțelege romanizarea sud-estului european ca o pendulare haotică de mici grupuri semibarbare care fug de colo-colo în calea năvălitorilor este un mod depășit de viziune istorică și de reconstrucție lingvistică. Nu așa au stat lucrurile, nici datele istorice, nici descoperirile arheologice și nici analiza lingvistică nu permit o asemenea reconstrucție. Similitudinile dintre română și limbile slave, mai ales dintre română și bulgară dar, în cazul unor lexeme, și dintre română și alte limbi slave, trebuie analizate cu mai multe grijă și cu mai multă aplecare spre detaliu. Simpla asemănare dintre aceste forme nu implică automat că ar fi de origine slavă în română, câteva sunt elemente de substrat, răspândite și în unele limbi slave și chiar în toate limbile slave, cum este cazul numeralului sută ~ sl. sъto, pe care l-am analizat în detaliu. Și latinismul cumătră, cu două isoglose slave 387

415 Studiul comparat al limbilor slave arealul kъmotra și arealul hipocoristicului kuma arată că există latinisme timpurii în toate limbile slave și a căror origine nu poate fi decât protoromâna. În schimb križь cruce arată un vocalism mai degrabă dalmat, după cum sud-dunăreană trebuie să fie și originea formei panslave trъgъ, pe care o analizam în capitolul III, vezi mai sus la p Multe pagini privind relațiile romanității răsăritene cu slavii, pe de o parte, și cu albanezii, pe de altă parte, vor trebuie rescrise, unele chiar radical. Acesta va fi o sarcină a tinerei generații, care va putea porni la drum fără idei preconcepute și fără clișeele trecutului. 388

416 Relațiile româno-slave Anexe la Capitolul IV I. Cele 4 ipoteze privind patria străveche albaneză Explicații Schema alăturată sugerează cele patru ipoteze privind originea albanezilor. 1. Patria primitivă albaneză ar fi fost în munții Beskydy, în zona nordică a frontierei ceho-slovace, nu departe de frontiera cu Polonia. Este ipoteza sugerată de Šafařík pe baza asemănării dintre oronimul Beskydy și alb. bjeshkë pășune alpină ; ipoteza este reluată de Orel 1998, introducerea (și s.v. bjeshkë la p. 28). A fundamenta însă ipoteza origini beskyde a albanezilor pornind de la o asemănare mai degrabă întâmplătoare este mult prea puțin; ar fi prea puțin chiar dacă am accepta ipoteza unei înrudiri dintre Beskydy și alb. bjeshkë (vezi ale discuții la Paliga 2003 b, s.v. Beskydy). De altfel, în afara acestei asemănări (fortuite), nu există nici un alt argument (lingvistic, istoric, arheologic) în favoarea acestei ipoteze. 2. Originea iliră. Este ipoteze susținută fără nuanțări în anii comunismului de cercetătorii albanezi și de o parte dintre cercetătorii străini. Deși a părut, la un moment dat, indiscutabilă, pune numeroase probleme de amănunt: a. ilira dispare ca idiom viu în sec. II p. Ch., iar Iliria (Illyria) devine o noțiune pur geografică, fără nicio conotație etnică. 2. Albaneza nu poate fi un idiom neo-ilir, cum au crezut mulți cercetători, deoarece nu conține elemente vechi grecești, nici nu are o terminologie maritimă arhaică, specifică. 3. Asemănările cu româna, numeroase (dar și diferențele), conduc spre ideea unui nucleu inițial de tip tracic, parțial romanizat într-o zonă mai nordică (sau nordestică). 4. Toponimia de origine iliră nu implică automat și originea iliră a limbii, ea fiind toponimie de substrat, ca pretutindeni în Europa (vezi analiza toponimie arhaice preslave la Paliga 1997 și în ed. a 2-a, revăzută și completată, Paliga 2006 c). 3. Origine tracică sud-dunăreană. Este ipoteza susținută de școala bulgară de tracologie. Conform acestei ipoteze, traca era încă un idiom viu la sosirea slavilor la sud de Dunăre (pe la jumătatea sec. al VI lea p. Ch sau ceva mai înainte, așadar ante annum 550 p. Ch.). Deși este probabil că traca încă se vorbea pe la jumătatea secolului al VI lea, este puțin probabil ca ea să fi rezistat într-o zonă de intensă romanizare cum este teritoriul Bulgariei de astăzi, deși acest lucru nu este exclus în anumite zone izolate din munții Haemus. 389

417 Studiul comparat al limbilor slave 4. Origine carpică. Este ipoteza istoricului și epigrafistului clujean lui I. I. Russu, expusă mai întâi la Academia Română în 1982 și apărută postum în volumul publicat abia în anul Deși ignorată de majoritatea cercetătorilor, inclusiv de cei români, este după părerea noastră singura ipoteză plauzibilă. Carpii sunt atestați ca grup etnic aparte, cu o forță militară și politică suficient de mare pentru a pune Imperiului mari probleme cel puțin 2 secole după cucerirea Daciei, fiind încă atestați în sec. al IV lea p. Ch. Dacă presupunem un areal unde un idiom de tip tracic să fi supraviețuit, atunci acesta nu poate fi decât unul periferic neromanizat direct, cum a fost zona carpilor, localizați pe versantul estic al Carpaților. Ei trebuie să fi migrat spre sud la presiunea unor grupuri mai nordice, reprezentând nucleul proto-slav. Nu este exclus ca, în această mișcare spre sud, să fi antrenat și alte grupuri înrudite de la sud de Dunăre, dacă acceptăm ipoteza școlii bulgare de tracologie (vezi # 3 mai sus). Aceste ipoteze reflectă, pe de o parte, dificultatea problemei. Pe de altă parte, este evidentă politizarea temei. A-i considera pe albanezi urmașii ilirilor corespundea și obsesiei continuității (temă de aprinse discuții încă din sec. al 19 lea în tot arealul sud-est european), dar și intereselor politice ale timpurilor, deoarece înrudirile dintre română și albaneză combinate cu ipoteza ne-iliră a albanezei corespundea teoriilor politice care-i plasa pe români un popor sud-dunărean care ar fi migrat la nord de Dunăre după sec. al X lea p. Ch. Șubrezenia unor asemenea ipoteze este astăzi evidentă, ca și pe ansamblu ipotezele care vor să susțină pretinse mișcări de populație pentru a justifica anumite constructe politice trecătoare. Astăzi, originea albanezilor trebuie analizată cu detașare și cu argumente. Ei trebuie să reprezinte un grup de tip tracic mai nordic, probabil carpic (deoarece alt grup tracic nu putea supraviețui așa de târziu), migrat spre sud unde s-a amalgamat cu elemente protoromânești și cu elemente ilire romanizate. 390

418 Relațiile româno-slave Proto-slavi Ipoteza 1 Ipoteza 4 Arcul Carpatic Dunărea Ipoteza 2 Ipoteza 3 Marea Adriatică 391

419 Studiul comparat al limbilor slave II. Ipoteze privind glottogeneza slavă a. Slavii sunt o ramificație mai sudică a grupului numit convențional balto-slav, la rândul său o ramificație a grupului indo-european răsăritean satem. Este o ipoteză de lungă tradiție, fiind deja uzuală la finalul sec. al XIX lea. Deși, în esență, corectă și acceptabilă și astăzi, sunt necesare câteva corecții de detaliu care, de fapt, modifică destule unghiuri de abordare (vezi mai jos). Indo-european arhaic Arealul occidental centum Arealul răsăritean satem Balto-Slavi Baltici Slavi 392

420 Relațiile româno-slave b. Ipoteza lui Aleksandar Loma, Congresul internațional al slaviștilor, Ljubljana 2003 Faza arhaică slavă este rezultatul amalgamării a DOUĂ grupuri satem, baltoslav (Proto-Slav A) și iranic (proto-slav B). Balto-slavi (proto-slav A) Iranic (proto-slav B) Grupuri slave moderne Ipoteza lui Aleksandar Loma deschide larg perspectiva înțelegerii glottogenezei și etnogenezei slave ca amalgamarea a cel puțin DOUĂ grupuri indo-europene satem. De fapt, au fost TREI grupuri indo-europene satem, cum reiese din schema următoare. 393

421 Studiul comparat al limbilor slave c. Ipoteza noastră Influență fino-ugrică Influență germanică (centum) Grupul satem A: Balto-slav Influență romanică de tip est-romanic (protoromânesc) Grupul satem C: grupuri nordtrace, de origine carpică Grupul satem B: iranic În ipoteza noastră, grupul slav apare ca un amalgam ( blending ) a trei grupe lingvistice satem, numite convențional A, B și C. Acest lucru explică, între altele, de ce unele elemente de substrat ale românei interferează cu elementul component C al proto-slavei. Uneori este dificil de analizat din punct de vedere etimologic cărei grupe va fi aparținut inițial un anume cuvânt, alteori însă analiza Grupurile nord-trace, de origine carpică, sunt răspunzătoare, pe de o parte, de unele elemente de substrat ale românei, contribuind și la glottogeneza slavă și, migrând spre sud, reprezintă componenta tracică a limbii albaneze moderne. etimologică poate discerne relativ clar cărei grupe inițiale satem îi poate fi atribuită o anumită formă. Un grup mai sudic al acestor carpi a rămas relativ separat de acest proces de amalgamare. Deplasându-se spre sud, acești carpi mai sudici trebuie să fi reprezentat elementul crucial în apariția limbii albaneze ca idiom neo-tracic grefat pe elementul autohton ilir romanizat. Nu se pot identifica elemente celtice în lexicul slav străvechi. (Vezi alte discuții la Paliga și Teodor 2009). 394

422 Relațiile româno-slave III. Structura vocalismului limbii române Alternanțele fonetice ale limbii române se produc totdeauna cu o singură treaptă, respectiv (vezi reprezentarea grafică după explicații): - a ~ ă ~ e; e ~ ea micul triunghi a-ă-e - e ~ i - i ~ î [ɨ]; acest fonem nu alternează niciodată cu ă [ə] - o ~ oa; o nu poate alterna direct cu a sau invers - o ~ u Exemple 1. Triunghiul a ~ ă ~ e 1.a. a ~ ă (alternează a sub accent ~ a neaccentuat) a căra car, cari, cară, cărăm, cărați, cară (în cărăm, al doilea ă sub accent se datorează nazalei următoare m; vezi și mai jos) a crăpa crap, crapi, crapă, crăpăm, crăpați, crapă (dar dial. I sing. crăp, prin simetrie) a vedea văd, vezi etc. În majoritatea situațiilor, ă nu apare sub accent. În cuvintele unde accentul este mobil, alternanța uzuală este a ~ ă. Există însă situații cînd ă poate fi sub accent, atunci cînd: a. urmează o nazală (cărắm); b. urmează o secvență cu lichidele l ~ r precedat de o explozivă. În elemente autohtone, traco-dace: mătură, măgură, mălură; în elemente latine: cumătră, fără, măr (dar meri, alternanță ă ~ e provocată de vocala i din silaba următoare; aceeași evoluție și la verbe, la pers. a II-a singular a vedea ~ văd vezi, vede); c. (la verbe, la pers. I sing. și III pl.) dacă desinența flexionară este zero (Ø) sau dacă, la un substantiv, consoana finală este o explozivă, atunci poate fi ă sub accent: a vedea ~ văd; a lăsa ~ lăs (dialectal; literar: las); dialectal, flexiunea este lăs, leși, leasă; literar: las, lași, lasă 1.b. e ~ ea a crea ~ creez creează, dar la conjunctiv să creeze a trece ~ el trece (el) să treacă merge ~ să meargă etc. Alternanța e ~ ea față de e ~ e la conjunctiv ~ indicativ ține de istorie și, foarte probabil, de influența substratului. creț ~ creață; berc ~ bearcă alternanța e ~ ea masculin ~ feminin, fiind o puternică marcă a femininului (cf. o ~ oa, mai jos, o altă marcă a femininului) 2. Alternanța e ~ i și e ~ î 2.a Alternanța e ~ i este istorică și a afectat elementele latine cu e > i: bene > bine; teneo > țin (cu t > ț sub influența vocalei următoare) 395

423 Studiul comparat al limbilor slave 2.b. mormînt ~ morminte (grafia cu î surprinde mai bine alternanța arhaică î ~ i) a vinde ~ vînd, vinzi,... vînd (dar prinde, prind); a vîrî, vîr, vîri; consoana v închide vocala următoare, cf. vinde ~ vînd, mai sus, unde la inf. avem o deschidere datorată terminației -e, dar se închide la î pe secvență închisă -înd. secvența -înt este închisă; dacă în silaba următoare este o vocală deschisă (e, i ca marcă a persoanei, la verbe, sau ca marcă a pluralului, la substantive), atunci î > i NOTĂ Vocalele neutre (mediane) ă și î nu alternează niciodată. Cuvinte, probabil, înrudite precum a bate ~ băț bețe, dar bîtă bîte trebuie explicate prin fonetica limbii române vechi. Trebuie precizat că rom. î poate proveni, în elementele latine, din orice vocală latină pe secvențe închise, urmate de consoane nazale sau de lichidele l ~ r. Este mai complicată analiza acestor vocale închise în elementele de origine nelatină, mai ales în elementele autohtone. Vocala slavă y (pronunțată ca rom. î), în limbile care o aveau (slava veche) ori o au (polona, rusa) nu este redată în română prin î. De altfel, contrar a ceea ce s-a crezut mult timp, româna nu are slavisme mai vechi de a doua jumătate a sec. al XII-lea, dacă nu chiar prima jumătate a sec. al XIII-lea. Postularea unor slavisme databile în sec. VI VII a fost o gravă eroare, neconfirmată de nici o analiză de caz. 3. o ~ oa Vocala a nu alternează niciodată cu o, ci numai o cu diftongul oa. Cazurile tipice sunt unele verbe la pers. a III-a singular și la adjective, ca marcă a femininului. a putea ~ pot poate a roade ~ rod roade frumos frumoasă lucios lucioasă alternanța o ~ oa ca marcă a alternanței masculin ~ feminin, sg. și pl: frumos ~ frumoasă, frumoși, frumoase (unde s > ș din cauza vocalei desinențiale -i) o ~ u Alternanța apare, tipic, în varianta accentuat ~ neaccentuat a putea ~ pot poți, poate, dar iarăși u la plural: putem, puteți, apoi iarăși pot În cazul de mai sus, vocala etimologică a fost o (poteo, potere). Dacă vocala etimologică a fost u, atunci alternanța nu are loc: a rupe, rup, rupi (lat. rumpo, -ere, dar rupi, ruptum > lat. pop. *rupo, uniformizând flexiunea) Concluzie. Schema analizată nu confirmă ipoteza că româna ar fi avut o singură vocală mediană (neutră) de tipul lui [ə] ci, de la început, două asemenea vocale, [ə] și [ɨ].

424 Relațiile româno-slave 397

425 [blank page]

426 Referințe Referințe a. Dicționare și enciclopedii American Heritage Dictionary: Ayto, John Word Origins. The Hidden Histories of English Words from A to Z. ed. a 2 a. London: A & C Black. Benson, Morton Serbocroatian-English Dictionary. Srpskohrvatsko-Engleski rečnik. With the collaboration of Biljana Šljivić-Šimšić. Cambridge: Cambridge University Press. BER Bălgarski etimologičen rečnik (dicționarul etimologic al limbii bulgare) Vl. Georgiev et alii (lucrare în curs de apariție). Sofia: Bălgarskata Akademija na Naukite. Berneker, Ernst Slavisches etymologisches Wörterbuch, I (A L). Heidelberg: Carl Winter. Bezlaj, France Etimološki slovar slovenskega jezika. (Dicționarul etimologic al limbii slovene). Ljubljana. Volumele III, IV și V (Indicele) au fost completate și pregătite pentru tipar de discipolii autorului, Marko Snoj, Metka Furlan și Simona Klemenčič. Boryś, Wiesław Słownik etymologiczny języka polskiego. Kraków: Wydawnictwo literackie. Breu, Walter Piccoli, Giovanni Dizionario croato molisano di Acquaviva Collecroce. Ediție electronică revizuită și corectată trimisă de Walter Breu. Ediția originală a fost publicată în anul 2000 la Campobasso. Brodnjak, Vladimir Rječnik razlika između hrvatskoga i srpskoga jezika. Zagreb: Školske novine. Brückner, Aleksander Słownik etymologiczny języka polskiego. Warszawa. Candrea, I.-A. Densusianu, Ovid Dicţionarul etimologic al limbii române. Elementele latine (a-putea). Bucureşti: Socec. Chantraine, Pierre Dictionnaire étymologique de la langue grecque. Paris: Klincksieck. Ciorănescu, Alexandru Dicționarul etimologic al limbii române. București: Saeculum I. O. Dalby, Andrew Dictionary of Languages. London: A & C Black. Erat, Janez Etimološki slovar albanskega jezika. Albanian Etymological Dictionary. Ediție electronică, disponibilă prin amabilitatea autorului: janez_si@yahoo.com Ernout, A., Meillet, A Dictionnaire étymologique de la langue latine. Ed. a 4-a, Paris: Klincksieck. Fraenkel, Ernst Litauisches etymologisches Wörterbuch. Heidelberg: Carl Winter. Grebe, Paul (coord.) Duden Etymologie. Herkunftswörterbuch der deutschen Sprache. Mannheim: Dudenverlag. Havlová, Eva (redactor principal) Bláhová, Emilie Hauptová, Zoe Petr, Jan Večerka, Radoslav 1989 sq. Etymologický slovník jazyka staroslověnského. Praha: Academia (au apărut caietele 1 14, a srъdobolja). 399

427 Studiul comparativ al limbilor slave Hoad, T. F. (editor) The Concise Oxford Dictionary of English Etymology. Oxford: Oxford Unversity Press. Holub, J. Kopečný, F Etymologický slovník jazyka českého. Praha: Státní nakladatelství učebnic. Holub, J. Lyer, S Stručný etymologický slovník jazyka českého. Se zvláštním zřetelem k slovům kulturním a cizím. (ed. a 2-a, îngrijită de Ivan Lutterer). Praha: Státní pedagogické nakladatelství. Karlík, Petr Nekula, Marek Pleskalová, Jana (editori) Encyklopedický slovník češtiny. Praha: Lidové noviny. Kiss, Lajos A földrajzi nevek etimológiai szótára (Dicționar etimologic toponimic). 2 vol.: I A-K; II L-Zs. Budapest: Akadémiai Kiadó (ed. II, revăzută și adăugită; prima ediție: 1980, într-un singur volum). Kloekhorst, Alwin Etymological Dictionary of the Hittite Inherited Lexicon. Leiden: E. J. Brill. Köbler, Gerhard Indogermanisches Wörterbuch, ed. a 3-a. Format electronic PDF: Krupa, Viktor Jozef Genzor Jazyky sveta v priestore a čase. Bratislava: Veda. Lečič, Rada Osnove slovenskega jezika. Slovnični priročnik. Cerkno: Gaya. Lexilogos (multilingv): Lürker, Manfred Lexikon der Göter und Dämonen. Stuttgart: Alfred Kröner. Lutterer, Ivan Kropáček, Luboš Václav, Huňáček Původ zeměpisných jmen. Praha: Mladá fronta. Machek, Václav Etymologický slovník jazyka českého. Praha: Academia. Meľnyčuk, O. S. (editor coordonator) Etymologičnyj slovnyk ukrajnskoj movi, 5 volume Kiev: Institut movoznanstva. Merriam-Webster Online Search - Mihăilă, Gheorghe Dicţionar al limbii române vechi (sfîrşitul sec. X începutul sec. XVI). Bucureşti: Editura Enciclopedică Română. Miklosich, Franz (France Miklošič) Etymologisches Wörterbuch der slavischen Sprachen. Wien: Wilhelm Braumüller. Orel, Vladimir Albanian Etymological Dictionary. Leiden: E. J. Brill. Paliga, Sorin An Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian. Ed. Evenimentul. Vol. I al seriei Opera Omnia. Paliga, S Lexikon proto-borealicum et alia lexica etymologica minora. București: Ed. Evenimentul. Vol. IV al seriei Opera Omnia. Pianiagini, Ottorino [2006]. Dizionario etimologico italiano, versiune online Raevskij, Nikolaj Dmitrievič Gabinskij, Mark (ed.) Scurt dicţionar etimologic al limbii moldoveneşti. Chişinău: Redacţia Enciclopediei Sovietice Moldoveneşti. Rejzek, Jiří Ceský etymologický slovník. Praha: Leda. Schuster-Šewc, H Historisch-etymologisches Wörterbuch der ober- und niedersorbischen Sprache. Bautzen: Domowina. Skok, Petar Etimologijski rječnik hrvatskoga ili srpskoga jezika I IV. Zagreb: Jugoslavenska Akademija znanosti i umetnosti. Slovenska akademija znanosti in umetnosti Slovenski pravopis. Ljubljana: Državna založba Slovenije. 400

428 Referințe Šmilauer, Vladimír Handbuch der slavischen Toponomastik. Praha: Academia. Snoj, Marko Slovenski etimološki slovar. Ljubljana: Modrijan. (Prima ediție: 1997.) The Concise Oxford Dictionary of English Tomić, Mile Makedonsko-romanski rečnik. Dicționar macedonean-român. București-Skopje: Editura Științifică și Enciclopedică Mekedonska kniga. Tomić, Mile Srpsko-rumunski rečnik/dicționar sârb-român. 3 vol. Timișoara: Savez Srba u Rumuniji/Uniunea sârbilor din România. Toporišič, Jože (editor-coordonator) Slovenski pravopis, 1. Pravila. Ed. a 5-a revăzută și adăugită. Ljubljana: Slovenska akademija znanosti in umetnosti. Toporišič, Jože Slovenska slovnica. Ed. a 4-a revăzută și adăugită. Maribor: Obzorja. Vanagas, A Lietuvių hidronimų etimologinis žodynas. Vilnius: Mosklas. Vasmer, Max Russisches etymologisches Wörterbuch. 3 vol. Heidelberg: Carl Winter. Vertemont, J Dicţionar al mitologiilor indo-europene. Timişoara: Amarcord. Vinereanu, Mihai Dicționar etimologic al limbii române. Pe baza cercetărilor de indo-europenistică. București: Alcor. Wasserzieher, Ernst Kleines etymologisches Wörterbuch der deutschen Sprache. Leipzig:VEB Bibliographisches Institut. Webster s Revised Unabridge Dictionary (1913): Wickenden of Tanet, Paul. Dictionary of Period Russian Names (and some of their Slavic Roots): b. Lucrări și studii Alexander, Ronelle Bosnian, Croatian, Serbian, a Grammar. With Sociolinguistic Commentary. Madison WI: University of Wisconsin Press. Andreev, Nikolaj Dmitrievič Ranne-indoevropskij prayazyk. Leningrad: Nauka. Andreev, N.D b. Correlation between the simplicity of language typology and the attainable degree of formalization in historical linguistics. Symposium on Formalization in Historical Linguistics (Tallinn, November 24 26, 1986), ed. by Mart Remmel. Tallinn: Academy of Sciences of Estonia. Andreev, N.D The importance of Estonian for Boreal reconstruction. Symposium on Language Universals (Tallinn, July 28 30, 1987), ed. by Toomas Help (responsible) and Sirje Murumets. Tallinn: Academy of Sciences of Estonia. Antova, Evgenia Boytchinova, Ekaterina Benatova, Poly A Short Grammar of Bulgarian for English Speaking Learners. Sofia: AVM Komers ET, ASPA SD. Baláž, Peter Darovec, Miloslav Trebatická, Heather Slovak for Slavicists. Bratislava: Slovenské pedagogické nakladateľstvo. Bammesberger, Alfred Zur Vorgeschichte von litauisch žinóti. Linguistica Baltica 2: Beranová, Magdalena Slované. Praha: Panorama. Bielec, Dana Polish: An Essential Grammar. London New York: Routledge. 401

429 Studiul comparativ al limbilor slave Birnbaum, Henrik Praslavjanskij jazyk. Dostiženija i problemy v ego rekonstrukcii. Moskva: Progress. Traducere de V. A. Dybo după originalul englez Common Slavic. Progress and Problems in Its Reconstruction. Ohio: Slavica Publishers. Bláhová, Marie Evropská sidliště v latinských pramenech období raného feudalismu. Praha: Univerzita Karlova. Blažek, Václav Historická analýza indoevropské zoologické terminologie (savci). Kandidátská disertační práce. Filozofická fakulta Masarykovy univerzity v Brně: Ústav českého jazyka a slovanské jazykovědy. Blažek, Václav Numerals. Comparative-etymological Analyses of Numeral systems and Their Implications (Saharan, Nubian, Egyptian, Berber, Kartvelian, Uralic, Altaic and Indo-European Languages). Brno: Masarykova Univerzita. Blažek, Václav [2002]. Celtic-Anatolian Isoglosses. Zeitschrift für celtische Philologie Band 52: Blažek, Václav Glottochronology and its Application to the Balto-Slavic Languages. Baltistica 42, 2: ; II: Baltistica 42, 3: Blažek, Václav Slovanská sakrální terminologie v perspektivě íránské etymologie. Studia Etymologica Brunensia (sub tipar la data finalizării acestei lucrări; am folosit forma prefinală trimisă de autor). Boček, Vít Studie k nejstarším romanismům ve slovanských jazycích. Praha: Lidové noviny. Bondaletov, V. D. Samsonov, N. G. Samsonova, L. N Staroslavjanskij jazyk. Sbornik upražnenij. Ed. a 2-a. Moskva: Flinta-Nauka. Bonfante, Giuliano Influences du protoroumain sur le protoslave? Acta Philologica 5: Bonfante, G Il tipo delle radici indoeuropee. Accademia Toscana di Scienze e Lettere La Colombaria. Firenze: Leo S. Olschki, Bonfante, G Metodologia e indoeuropeo. Scritti scelti di Giuliano Bonfante, I; a cura di Renato Gendre. Alessandria: Edizioni dell Orso. Bonfante, G Latino e romanzo. Scritti scelti di Giuliano Bonfante, II; a cura di Renato Gendre. Alessandria: Edizioni dell Orso. Bonfante, G La lingua parlata in Orazio. Venosa: Osanna (ediția italiană a lucrării inițiale Los elementos populares en la lengua de Horacio, Madrid 1937). Bonfante, G Studii române. București: Saeculum I.O. (Original: Giuliano Bonfante, Studii romeni, Società Accademica Romena, Collana di studii e saggi, VI, Roma, 1973). Brâncuş, Grigore Vocabularul autohton al limbii române. Bucureşti: Editura Știinţifică şi Enciclopedică. Brâncuş, Gr Istoria cuvintelor. Bucureşti: Coresi. Budziszewska, Wanda Zapożyczenia słowiańskie w dialektach nowogreckich. Warszawa: Polska Akademia Nauk Instytut Słowianoznawstwa. Chirilă, Feodor Ivanov, Andrei Olteanu, Theodor Probleme de dialectologie. Graiurile rusești lipovenești din România. București: Editura Universității București. Clackson, James Indo-European Linguistics. An Introduction. Cambridge: Cambridge University Press. 402

430 Referințe Collinder, Björn Survey of the Uralic Languages. Stockholm-Uppsala: Almqvist & Wiksell. Collinder, B Comparative Grammar of the Uralic Languages. Stockholm-Uppsala: Almqvist & Wiksell. Comrie, Bernard Corbett, Greville G. (editors) The Slavonic Languages. London New York: Routledge. Comrie, Bernard Aspect. An Introduction to the Study of Verbal Aspect and Related Problems. Cambridge: Cambridge University Press. Coteanu, Ion Sala, Marius Etimologia și limba română. Principii probleme. București: Editura Academiei. Čop, Bojan Prispevek k zgodovini labialnih pripon v indoevropskih jezikih. Beitrag zur Geschichte der Labialsuffixe in den indogermanischen Sprachen. (Razširjena doktorska disertacija). Ljubljana: Slovenska akademija znanosti in umetnosti (Dela/Opera vol. 29). Čop, Bojan Indouralica. Ljubljana: Slovenska akademija znanosti in umetnosti (Dela/ Opera vol. 30). Čop, Bojan Die indogermanische Deklination im Lichte der indouralischen vergleichenden Grammatik. Indoevropska sklanjatev v luči indouralske primerjalne slovnice. Ljubljana: Slovenska akademija znanosti in umetnosti (Dela/Opera vol. 31). Cybulski, Marek Wosiak-Śliwa, Róża Ùczimë sã pò kaszëbszkù. Gdańsk: Oficyna Czec Zarząd główny zrzeszenia kaszubkso-pomorskiego. de Bray, R. G. A Guide to Slavonic Languages. Third Edition, Revised and Expanded. I: South Slavonic; II: West Slavonic; III: East Slavonic. Columbus, Ohio: Slavica Publishers. Delitzsch, Friedrich Studien über indogermanisch-semitische Wurzelverwandt-schaft. Leipzig: J. C. Hinnisch. Derksen, Rick Balto-Slavic Accentuation: An Update. Histoire Épistémologie Langage 26/II: Dimitrescu, Florica (coordonator) Istoria limbii române. București: Editura Didactică și Pedagogică. Dimitrov, Petăr Paleobalkanskijat vokalizăm. Sofia: Universitetsko izdatelstvo Sv. Kliment Ohridski. Duridanov, Ivan Der thrakische Einfluss auf die bulgarische Anthroponymie. Linguistique Balcanique 2: Duridanov, Iv Thrakisch-dakische Studien, I. Linguistique Balkanique 13, 2. Duridanov, Iv Die Hydronimie des Vardar-systems als Geschichtsquelle. Köln-Wien: Böhlau Verlag. Duridanov, Iv Pulpudeva, Plovdiv, Plovdin. Linguistique Balkanique 29, 4: Duridanov, Iv Nochmals zum namen PLЪPDIVЪ, PLOVDIV. Linguistique Balkanique 32, 1: Duridanov, Iv Die ältesten slawishen Entlehnungen im Rumänischen. Linguistique Balkanique 34, 1 2: Duridanov, Iv Bulgarian Bădni (večer), bădnik again. Linguistique Balkanique 36, 2: Duridanov, Iv Thrak. DEVA, DIVA. Studia in honorem Georgii Mihailov, ed. by Alexandre Fol (ed. in chief), Bogdan Bogdanov, Petăr Dimitrov, Dimităr Bojadžiev. Sofia: Institute of Thracology, Sofia University St. Kliment Ohridski :

431 Studiul comparativ al limbilor slave Duridanov, Iv Zur Mythologie der Thraker. Linguistique Balkanique 39 ( ), 3 4: Duridanov, Iv Beitrag zur pelasgischen Toponymie. Linguistique Balkanique 40 ( ), 1: Duridanov, Iv Slaw. *Perun balt. Perkūnas heth. Peruna? Das Ende eines Mythos. Linguistique Balkanique 40 ( ), 2: Dybo, Vladimir Antonovič Balto-Slavic Accentology and Winter s Law. Studia Linguarum 3: Erhart, Adolf Das indoeuropäische Verbalsystem. Brno: Univerzita J. E. Purkyně. Fischer, I Latina dunăreană. Introducere în istoria limbii române. București: Editura Științifică și Enciclopedică. Fol, Al. (editor-in-chief), K. Jordanov, K. Porožanov, V. Fol Ancient Thrace. Sofia: International Foundation Europa Antiqua, Institute of Thracology Bulgarian Academy of Sciences. Fol, Al Proceedings of the Eighth International Congress of Thracology THRACE AND THE AEGEAN, Sofia-Jambol, September Sofia: International Foundation Europa Antiqua - Sofia; Institute of Thracology - Bulgarian Academy of Sciences, 2 vols. Friedman, Victor Macedonian. SEELRC - Slavic and Eurasian Language Resource Center ( Friedrich, Paul Proto-Indo-European Trees. The Arboreal System of a Prehistoric People. Chicago: University of Chicago Press. Furdal, Antoni Rozpad języka prasłowiańskiego w świetle rozwoju głosowego. Wrocław: Prace wrocławskiego towarzystwa naukowego, seria A, nr. 70. Gamkrelidze, T., V. V. Ivanov Indoevropejskij prayazyk i indoevropejcy. Tbilisi: University Press. Gimbutas, Marija The Slavs. London: Thames & Hudson. Gimbutas, M Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor războinici (traducere după manuscrisul autoarei Old Europe and the Advent of the Indo-Europeans). Bucureşti: Editura Lucretius. Gimbutas, Marija Civilizaţie şi cultură. Vestigii preistorice în sud-estul european. Bucureşti: Meridiane (traduceri ale unor studii apărute în anii 1973, 1974, 1979, 1985). Gogolewski, Stanisław Kategoria przypadka w słowiańskich i romańskich językach ligi bałkanskiej. Łódź: Acta Universitatis Lodziensis. Gołąb, Zbigniew [1992]. The Origins of the Slavs. A Linguist s View. [Bloomington, IN]: Slavica Publishers. Graur, Alexandru Wald, Lucia Scurtă istorie a lingvisticii. Ediția a III-a revăzută și adăugită. București: Editura Didactică și Pedagogică. Greenberg, Joseph H Indo-European and Its Closest Relatives. The Eurasiatic Language Family. vol. I. Grammar. Stanford: Stanford University Press. Greenberg, Joseph H Genetic Linguistics. Essays on Theory and Method. Oxford: Oxford University Press. Greenberg, Marc L A Historical Phonology of the Slovene Language. Heidelberg: Carl Winter Universitätsverlag. Gussmann, Edmund The Phonology of Polish. Oxford: Oxford University Press. Hammond, Lila Serbian. An Essential Grammar. London: Routledge. 404

432 Referințe Harrison, Shelly [2002]. Antoine Meillet and the Comparative Method: On Shared Aberrancies as Evidence of Genetic Relatedness. Versiunea revăzută și adăugită a comunicării la Symposium Language in Time: Language Evolution and Change (University of Western Australia, June 2002). Manuscris nepublicat pus la dispoziție de autoare. Hasdeu, Bogdan Petriceicu 1882 a. Originea poeziei poporane la români. Columna lui Traian 9, 7 9: Hasdeu, B. P Zina Filma. Goţii şi Gepizii în Dacia. Columna lui Traian Hasdeu, B. P b. Doina răstoarnă pe Roesler. Columna lui Traian 9, 10 12: Hasdeu, B. P Etymologicum magnum Romaniae. Bucureşti. Hasdeu, B. P Scrieri istorice, I II. Bucureşti. Hasdeu, B. P Studii de lingvistică şi filologie. Ed. îngrijită de Gr. Brâncuş, 2 vol. Bucureşti: Minerva. Hirst, Daniel Di Cristo, Albert (editori, CNRS Laboratoire Parole et Langage, Institut de Phonétique, Université de Provence) Intonation Systems. A Survey of Twenty Languages. Cambridge: Cambridge University Press. Hora, Karel Nikolaev, Nikolaj Nikolaevová, Růžena Bulharština pro samouky. Praha: Státní pedagogické nakladatelství. Horálek, Karel Úvod do studia slovanských jazyků. Praha: Nakladatelství Československé akademie věd. Illič-Svityč, V. M Opyt sravnenija nostratičeskih jazykov (semitohamitskij, kartveľskij, indoevropejskij, uraľskij, dravidijskij, altajskij). Vvedenie. Sravniteľnyj slovar. Moskva: Nauka. Ivănescu, Gheorghe Istoria limbii române. Iaşi: Junimea. Jeníková, Anna Srbocharvátština pro samouky. Praha: Státní pedagogické nakladatelství. Jug-Kranjec, Hermina Slovenščina za tujce. Ed. a 7-a. Ljubljana: Filozofska fakulteta. Klepkó, V. f. a. La acentuación en ruso. Moskva: Izdateľstvo literatury na inostrannyh jazykah. Kondrašov, N. A Slavjanskie jazyki. Moskva, apud Philology.ru pentru varianta electronică, p (limba bielorusă). Kondratieva, Tamara Vechea Rusie. Traducere după La Russie ancienne, PUF București: Corint. Kopitar, Jernej 1836 (MDCCCXXXVI)/1995. Glagolita Clozianus Cločev Glagolit. Uredil in spremno besedo napisal Jože Toporišič. Prevedel Martin Benedik. Ljubljana (1995): Filozofska fakulteta, Oddelek za slovanske jezike in kniževnosti. Kortland, Frederik H. H Slavic Accentuation. A Study in Relative Chronology. Lisse: Peter de Ridder. Kortland, Frederik H. H The rise and fall of glottalization in Baltic and Slavic. Linguistica Baltica 7: Kortland, Frederik H. H Bad Theory, Wrong Conclusion: M. Halle on Slavic Accentuation. Dutch Contributions to the Thirteenth International Congress of Slavists, Ljubljana: Linguistics (SSGL 30). Amsterdam New York: Rodopi, Krahe, Hans Die alten balkan-illyrischen geographischen Namen. Heidelberg: Carl Winter. Krahe, H Germanische Sprachwissenschaft. Berlin: Walter de Gruyter. Krahe, H Die Sprache der Illyrier. Wiesbaden: Otto Harraschowitz. 405

433 Studiul comparativ al limbilor slave Kuryłowicz, Jerzy Esquisses linguistiques. Wrocław-Kraków: Zakład narodowy imienia Ossolińskich. Kurz, Josef Učebnice jazyka staroslověnského. Praha: Státní pedagogické nakladatelství. Kyçyky, Kopi Istoria Macedoniei. București: Corint. Lehmann, W. P Linguistic and archaeological data for handbooks of protolanguages, in Skomal and Polomé (eds.) 1987: Lehr-Spławiński, Tadeusz Kuraszkiewicz, Władysław Sławski, Franciszek Przegłąd i charakterystyka języków słowiańskich. Warszawa: Państwowe wydawnictwo naukowe. Lockwood, W. B Indo-European Philology. London: Hutschinson (prima ediție: 1969). Loma, Aleksandar Neue Substratnamen aus Dacia Mediterranea. Linguistique Balkanique 36, 3: Loma, Al Skytische Lehnwörter im Slavischen. Versuch einer Problemstellung. Studia Etymologica Brunensia 1 (Praha 2000): Loma, Al a. Zur Frage der frühesten griechisch iranischen Sprachbeziehungen: Gr. κασσίτερος // G. Meiser / O. Hackstein (Hrg.), Sprachkontakt und Sprachwandel. Akten der XI. Fachtagung der Indogermanischen Gesellschaft, September 2000, Halle an der Saale, Wiesbaden: Loma, Al b. Prasl. *XALǪGA < dr.-greč. φἁλαγγ- i skifskij perehod f > x. Etimologija (nr , Moskva 2000): Loma, Al a. Zur frühslavischen Nominalkomposition und ihren indogermanischen Grundlagen. Studia etymologica brunensia. Loma, Al Aus der skytisch-sakischen Lehnwortforschung. Studia Etymologica Cracoviensia 7: Loma, Al Protoslavic A and Protoslavic B. Paper for the 13th International Congress of Slavists, Ljubljana. Loma, Al Zur frühslavischen Nominalkomposition und ihren indogermanischen Grundlagen. În Janyšková, Ilona Karlíková, Helena (editori), Studia Etymologica Brunensia 2, Praha: Lidové noviny, Loma, Al Кривой ветер и откуда он подул. К истокам дуалистического понимания ветра и огня в индо-европейских традициях, in: П. Пипер / Љ. Раденковић (ed.), Етнолингвистичка проучавања српског и других словенских језика. У част академика Светлане Толстој (САНУ Одељење језика и књижевности, Српски језик у светлу савремених лингвистичких теорија књ. 3), Belgrade 2008, pp Lunt, Horace G Old Church Slavonic Grammar. Seventh Revised Edition. Berlin - New York: Mouton de Gruyter. Mallory, J. P. Adams, D. Q The Oxford Introduction to Proto-Indo-European and the Proto-Indo-European World. Oxford: Oxford University Press. Mańczak, Witold De la préhistoire des peuples indo-européens. Kraków: Universytet Jagielloński. Mańczak, Witold Czemu obiad, słowń. obed, ros. обед itd., ale objeść, słoweń. objesti, ros. объесть itd.? Z polskich studiów slawisticznych, seria X, Językoznawstwo, Warszawa: Meillet, A[ntoine] Introduction à l eetude comparative des langues indo-européens. Paris: Hachette. 406

434 Referințe Meissner, Torsten S-stem Nouns and Adjectives in Greek and Proto-Indo-European. A Diacchronic Study in Word Formation. Oxford: Oxford University Press. Meľnyčuk, O. S. (coordonator) Vstup do porivnjaľno-istoričnogo vyvčennja slov janskih mov. Kyïv: Naukova Dumka. Mihăilă, Gheorghe Criteriile determinării împrumuturilor slave în limba română. Studii şi cercetări lingvistice 22, 4: Mihăilă, G Studii de lexicologie şi istorie a lingvisticii româneşti. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică. Mihăilă, G Langues et culture roumaines dans l espace sud est européen (culegere de studii). București: Editura Academiei. Mitu, Mihai Studii de etimologie româno-slavă. București: Univers Enciclopedic. Mitu, Mihai Cercetări etimologice și lexico-semantice. București: Editura Academiei. Moldovan, Valentin Radan, N. Milja Gramatika srpskog jezika. Morfologija. Gramatica limbii sârbe. Timișoara: Sedona. Muşu, Gheorghe Lumini din depărtări, Civilizaţii prehellenice şi microasiatice. Bucureşti: Editura Știinţifică şi Enciclopedică. Muşu, Gh Voci din depărtări. Bucureşti: Editura Știinţifică. Novotná, Petra Blažek, Václav 2007 [2008]. Glottochronology and Its Application to the Balto-Slavic Languages. I: Baltistica 42, 2: ; II: Baltistica 42, 3: Olteanu, Pandele (coordonator) Mihăilă, Gheorghe Djamo-Diaconiță, Lucia Vrabie, Emil Lința, Elena Stoicovici, Olga Mitu, Mihai Slava veche și slavona românească. București: Editura Didactică și Pedagogică. Paliga, Sorin 1987 a. Thracian terms for township and fortress, and related placenames. World Archaeology 19, l: Paliga, S b. The social structure of the southeast European societies in the Middle Ages. A linguistic view. Linguistica 27: Paliga, S a. A Pre-Indo-European place-name: Dalmatia. Linguistica 28: Paliga, S b. Slovansko *sъto izzivalen problem? Slavistična Revija 36, 4: Paliga, S a. Zeităţi feminine ale basmelor româneşti: zînă, Sînziene. Originea cuvîntului şi a cultului profan. Limba română 38, 2: Paliga, S b. Types of mazes. Linguistica 29: Paliga, S c. Old European, Pre-Indo-European, Proto-Indo-European. Archaeological Evidence and Linguistic Investigation. The Journal of Indo-European Studies 17, 3 4: Paliga, S Este boieria o instituţie împrumutată? Revista Arhivelor 67, vol. 52, 3: Paliga, S a. Aperçu de la structure étymologique du roumain. Linguistica 31: (Paulo Tekavčić sexagenario in honorem oblata). Paliga, S b. Civilizaţia vechilor urbieni. Academica nr. 5: (Versiune abreviată în limba română a studiului 1989 c.) Paliga, S a. Toponimul Cluj. Academica 2, 5 (17): 8 şi 27. Paliga, S b. Pururi: focuri. Academica 2,8 (20): 14. Paliga, S c. Ali obstajo urbske prvine v slovanskih jezikih? Slavistična Revija 40, 3: Paliga, S d. Un cuvînt străvechi oraş. Academica 2, 10 (22):

435 Studiul comparativ al limbilor slave Paliga, S e. Un cuvînt străvechi doină. Euchronia 1, 2: Paliga, S a. Slovani, Romunci in Albanci v 1. tisočletju. Slavistična Revija 41, 2: Paliga, S b. The Tablets of Tărtăria an Enigma? A Reconsideration and Further Perspectives. Dialogues d'histoire ancienne 19, 1: Paliga, S c. Metals, Words and Gods. Archaeometallurgical Skills and Reflections in Terminology. Linguistica 33: Paliga, S a. An Archaic Word: Doină. Relations thraco-illyro-helléniques. Actes du XIV e symposium national de thracologie (à participation internationale), Băile Herculane (14 19 septembre 1992), éd. par Petre Roman et Marius Alexianu. Bucarest: Institut Roumain de Thracologie. Paliga, S b. La divinité suprême des Thraco-Daces. Dialogues d'histoire ancienne 20, 2: Paliga, S Two river-names revisited. Once again on the opposition north-south in late Thracian. Linguistique Balkanique (Balkansko ezikoznanie) XXXVIII, 3: Paliga S a. Influenţe romane şi preromane în limbile slave de sud. Bucureşti: Lucretius Publishers. Paliga S b. Devenir et aspectualisation. Encore une fois sur le verbe slave. Romanoslavica 35: Paliga, S A Pre-Indo-European Lexicon. The Thracian World at the Crossroads of Civilizations ed by Petre Roman, Saviana Diamandi and Marius Alexianu. Bucureşti: Romanian Institute of Thracology. Paliga, S Thracian and Pre-Thracian Studies. Bucureşti: Lucretius Publishers. Paliga, S a. Oris zgodovine Slovanov. Slavistična Revija (Ljubljana) 49, 4: Paliga, S b. Ten Theses on Thracian Etymology. Thraco-Dacica XXII, 1 2: Paliga, S Pre-Slavic and Pre-Romance Place-Names in Southeast Europe. Orpheus (Sofia) 11 12: Paliga, S a. Pre-Slavic and Pre-Romance Place-Names in Southeast Europe (South Slavic and Romania) in Fol, Al Proceedings of the Eighth International Congress of Thracology THRACE AND THE AEGEAN, Sofia-Jambol, September Sofia: International Foundation Europa Antiqua - Sofia; Institute of Thracology - Bulgarian Academy of Sciences: I, Paliga, S b. Despre TABA/TEBA, DAVA/DEVA, despre alte aspecte ale fondului preindo-european, ale celui indo-european, ale celui proto-boreal, despre nostratisme precum şi despre coerenţă în tracologia lingvistică. Thraco-Dacica 23, 1 2/2002 (București: Institutul Român de Tracologie): Paliga, S c. Herrscherschaft and Herrschersuffix in Central-East European Languages. Linguistica (Ljubljana): Paliga, S d. Archaic Place-Names in Slovenia: Pre-Indo-European, Indo-European (Illyrian, Celtic, Thracian), Early Romance. Simpozij Obdobja, Ljubljana. Paliga, S a. Toponimia slavă și preslavă în sud-estul european. Introducere în studiul toponimiei slave arhaice. București: Editura Universității din București. Paliga, S b. Some Archaic Place-Names in Czech and Slovak. (Paper for the Etymologické Symposion, Brno, September 2002). Studia Etymologica Brunensia 2 (Brno): Paliga, S a. The Pre-Romance (Thracian) Heritage: Basic Principles for a Good Etymological Dictionary of Romanian. Thracians and Circumpontic World. Proceedings of the Ninth 408

436 Referințe International Congress of Thracology, Chișinău Vadul lui Vodă, ed. by Ion Niculiță, Aurel Zanoci and Mihai Băț, vol. III: Paliga, S b. 100 Slavic Basic Roots: once again on Slavic sъto and the Slavic ethnogenesis. Romanoslavica 40 (București: Asociația Slaviștilor din România): Paliga, S Ivan Duridanov as a Symbol of Thracian Studies. Linguistique Balkanique / Balkansko Ezikoznanie XLIV, 3: Paliga, S Mitologia slavilor. București: Ed. Meteor. Paliga, S c. Influențe romane și preromane în limbile slave de sud. Ed. a 2-a revăzută și adăugită (prima ed.: 1997). București: Ed. Evenimentul. Vol. II al seriei Opera Omnia. Paliga, S a. Etymologica et anthropologica maiora. București: Ed. Evenimentul. Vol. III al seriei Opera Omnia. Paliga, S a. Mitologia tracilor. București: Ed. Meteor. Paliga, S b. Linguistic Marginalia on Slavic Ethnogenesis. Paper for the International Congress of Slavists, Ohrid, Macedonia, September 10 17, Romanoslavica 43. Paliga, S a. Perunъ Ignis Invictus, Ignis Æternus. Briefly on fire, ovens, cremation and eternity. Linguistique Balkanique (Balkansko Ezikoznanie, Sofia) XLVIII: Paliga, S b. Culegerea textelor vechi slave în format electronic. Romanoslavica XLV: Paliga, S b. 20 de ani de etimologie. Romanoslavica XLVI, 1: Paliga, S d. Când pot fi datate cele mai vechi împrumuturi slave în limba română? In honorem Gheorghe Mihăilă. Ed. de Mariana Mangiulea. București: Editura Universității București, Paliga, S Există antroponime autohtone în limba română? Comentarii lingvistice pe baza unei liste antroponimice. Arheologia Mileniului I. Cercetări actuale privind istoria și arheologia migrațiilor. Publicațiile Muzeul Județean Prahova, lucrările simpozionului anual Arheologia Mileniului I, ediția București: Oscar Print, Paliga, S a. Morfologia limbii cehe. I. Verbul Structură, derivare, utilizare. București: Editura Universității din București. Paliga, S b. *Manu tuitus: mântuit = salvat de mâna Lui. In honorem magistri Onufrie Vințeler. Ed. de Diana Tetean. Cluj-Napoca: Napoca Star, Paliga, S c. Localizarea interfețelor de utilizare: o provocare sau un simplu exercițiu de weekend? Romanoslavica XLVII (47), 1 (2011), Paliga, Sorin Teodor, Eugen Silviu Lingvistica și arheologia slavilor timpurii. O altă vedere de la Dunărea de Jos. Târgoviște: Editura Cetatea de Scaun. Paro, Frane Typographia Glagolitica. Zagreb: Matica Hrvatska. Pauliny, Ján Arabské správy o Slovanoch. Bratislava: Veda. Philippide, Alexandru Istoria limbii române. Ediție critică de Gh. Ivănescu, Carmen-Gabriela Pamfil și Luminița Botoșineanu. Iași: Polirom. Pleter, Tiberiu Fonetica și fonologia limbii cehe literare contemporane.. București: Universitatea din București, Facultatea de Limbi Străine, Catedra de Filologie Slavă. Pleter, Tiberiu Lambru, Ruxandra Elemente de gramatică a limbii slave vechi. I: Morfosintaxa numelui. București: Editura Universității București. Pleter, Tiberiu Lambru, Ruxandra Elemente de gramatică a limbii slave vechi. II: Morfosintaxa verbului și a părților de vorbire neflexibile. București: Editura Universității București. 409

437 Studiul comparativ al limbilor slave Pleter, Tiberiu Lambru, Ruxandra Puiu, Cătălina Limba slavă veche. Culegere de texte. București: Editura Universității București. Poghirc, Cicerone B. P. Hasdeu, lingvist şi filolog. Bucureşti: Ed. ştiinţifică. Poghirc, C Influenţa autohtonă, în Rosetti et alii (ed.) , 2: Poghirc, C Thrace et daco-mésien: langues ou dialectes? Thraco-dacica 1: Poghirc, C Latin balkanique ou roumain commun? Romanica Aenipontana 14: Polański, Kazimierz f. a. Gramatyka języka połabskiego. Ediție electronică de autor, fără editură. Pugh, Stefan M. Press, Ian Ukrainian: A Comprehensive Grammar. London New York: Routledge. Puşcariu, Sextil Limba română. Bucureşti: Minerva (prima ediție: Bucureşti 1940). Rădulescu, Mircea Mihai Daco-Romanian-Baltic Common Lexical Elements. Ponto-Baltica 1 (Editrice Nagard): Rădulescu, M. M Illyrian, Thracian, Daco-Mysian, the substratum of Romanian. The Journal of Indo-European Studies 12, 1 2: Rădulescu, M. M The Indo-European Position of Illyrian, Daco-Mysian and Thracian. The Journal of Indo-European Studies 15: Reichenkron, Günther Das Dakische. Heidelberg: Carl Winter. Rejzek, Jiří K chronologii vzniku iniciálního praslovanského ch-. Česká slavistika, příspěvky k 13. mezinárodnímu sjezdu slavistů: Rejzek, Jiří The Proto-Slavic Word-Initial x-. Praha: Karolinum. Richards, Ronald O The Pannonian Slavic Dialect of the Common Slavic Proto-Language. The View from Old Hungarian. Los Angeles: UCLA Indo-European Studies vol. 2. Richardson, Kylie R Case and Aspect in Slavic. Oxford: Oxford University Press. Rosetti, Al Schiță de istorie a limbii române de la origini până în zilele noastre. București: Albatros. Rosetti, Al Istoria limbii române, ediție definitivă. Bucureşti: Editura Științifică şi Enciclopedică. Rosetti, Al. Cazacu, B. Olteanu, I Istoria limbii române, 2 vol. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România. Rosettti, Al. (red.) Reinheimer-Rîpeanu, Sanda (secr. de red.) Actele celui de-al XII-lea ongres internațional de lingvistică și filologie romanică, 2 vol.). București: Editura Academiei Republicii Socialiste România. Rospond, Stanisław Klasyfikacja strukturalno-gramatyczna słowiańskich nazw geogaficznych. Wrocław: Prace wrocławskiego towarzystwa naukowego. Rudnicki, Mikołaj Prasłowiańszczyzna Lechia-Polska. I Wyłonienie się Słowian spośród ludów indoeuropejskich i ich pierwotne siedziby; II Wspólnota słowiańska wspólnota Lechicka-Polska. Poznań: Poznańskie towarzystwo przyjaciół nauk. Russu, Ion I Limba traco-dacilor, ed. a 2-a. Bucureşti: Editura Științifică. Russu, I. I Illirii. Bucureşti: Editura Științifică. Russu, I. I Etnogeneza românilor. Bucureşti: Editura științifică și enciclopedică Russu, I. I Obîrșia tracică a românilor și albanezilor. (Clarificări comparativ-istorice și etnologice). Der thrakische Ursprung der Rumänen und Albanesen. (Komparativ-historische und ethnologische Klärungen). Ed. bilingvă română-germană, traducere de Konrad Gündisch. Cluj-Napoca: Dacia. 410

438 Referințe Rysiewicz, Zygmunt Studia językoznawcze. Wrocław: Zakład imienia Ossolińskich. Sala, Marius Contributions à la phonétique historique du roumain. Paris: Klincksieck. Šaur, Vladimír Etymologie slovanských příbuzenských termínů. Praha: Academia. Sędzik, Władysław Prasłowiańska terminologia rolnicza. Wrocław Warszawa Kraków Gdańsk: Polska akademia nauk. Seliščev, A. M Slavjanskoto naselenie v Albanija. Fototipno izdanie. Sofia: Nauka i izkustvo. Simenschy, Theofil Ivănescu, Gheorghe Gramatica comparată a limbilor indo-europene. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică. Skok, Petar Slavenstvo i romanstvo na jadranskim otocima. Toponomastička ispitivanja. Zagreb: Jadranski institut Jugoslavenske akademije znanosti i umetnosti. Skomal, S.N. Polomé, E.C. (eds.) Proto-Indo-European: the archaeology of a linguistic problem. Studies in honor of Marija Gimbutas. Washington D.C.: Institute for the Study of Man. Sonnenhauser, Barbara The Macedonian tripartite article: a discourse-oriented account. Makedonski Jazik LX: Stanislav, Ján Slowakische Grammatik. Bratislava: Slovenská pedagogické nakladateľstvo. Suprun, A. E Polabskij jazyk. Minsk: Izdateľstvo Universitetskoe. Sussex, Roland Cubberley, Paul The Slavic Languages. Cambridge: Cambridge University Press. Tagliavini, Carlo Originile limbilor neolatine. Introducere în filologia romanică. București: Editura Științifică și Enciclopedică. Timberlake, Alan A Reference Grammar of Russian. Cambridge: Cambridge University Press. Toporov, V. N. Trubačëv, O[leg] N Lingvističeskij analiz gidronimov verhnego Podneprov ja. Moskva: Izdateľstvo Akademii Nauk SSSR Trubačëv, O[leg] N Nazvanija rek pravoberežnoj Ukrainy. Moskva: Nauka. Trubačëv, O. N Etnogenez i kuľtura drevnejših slavjan. Lingvističeskie issledovanija. Moskva: Nauka. Vacek, Jindřich Curs practic de limba sorabă. București: Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Catedra de Filologie Slavă. Vacek, Jindřich Limba cehă colocvială. Curs practic. București: Universitatea din București. Vaillant, André Manuel du vieux slave. Tome I, Grammaire. Paris: Institut d Etudes Slaves. Váňa, Zdeněk Svět dávných Slovanů. Praha: Artia. Vascenco, Victor Lipovenii. Studii lingvistice. București: Editura Academiei. Večerka, Radoslav Staroslověnština v kontextu slovanských jazyků. Olomouc Praha: Univerzita Palackého v Olomouci Nakl. Euroslavica. Večerka, Radoslav (ed. coord.) Erhart, Adolf Havlová, Eva Janyšková, Ilona Karlíková, Helena Uvedení do etymologie. K pramenům slov. [Praha]: Lidové noviny. Vințeler, Onufrie Studii și cercetări de onomastică și etimologie. Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință. 411

439 Studiul comparativ al limbilor slave Vraciu, Ariton Studii de lingvistică generală. Iaşi: Junimea. Vraciu, A Sur la méthodologie des recherches dans le domaine des rapports linguistiques du thraco-dace et des autres langues indo-européennes. Thraco-dacica 1 (ed. by C. Preda, A. Vulpe, C. Poghirc): Bucureşti. Vraciu, A Limba daco-geţilor. Timişoara: Facla. Vraciu, A Unele probleme ale cercetării limbii traco-dace şi ale urmelor ei în română. Limba română 30, 1: Vraciu, A [1981] 1. Curs de lingvistică generală și comparată (pentru studenții anului al III-lea, Rusă A). Fonetica și morfologia comparată a limbilor slave. Iași: Universitatea Al. I. Cuza. Wade, Terence A Comprehensive Russian Grammar. 3 rd ed. revised and updated by David Gillespie. Malden-Oxford: Wiley Blackwell. Walczak, Bogdan Uwagi o nowych metodach badań nad etnogenezą Słowian. Polskie studie slawistyczne, seria X, językoznawstvo: Wald, Lucia, Dan Sluşanschi Introducere în studiul limbii şi culturii indo-europene. Bucureşti: Editura ştiinţifică şi Enciclopedică. Wojtyła-Świerzowska, Maria Prasłowiańskie abstractum. Słowotwórstwo. Semantyka. I. Formacje tematyczne. Warszawa: Polska Akademia Nauk Instytut Sławistyki. Woodward, Roger D. (editor) 2008 a. The Ancient Languages of Europe. Cambridge: Cambridge University Press. Woodward, Roger D. (editor) 2008 b. The Ancient Languages of Asia Minor. Cambridge: Cambridge University Press. 1 Pe copertă, anul Pe pagina de titlu, anul

440 Indice tematic Indice tematic Sunt menționați și termenii din alte limbi, slave și neslave, folosiți ca atare în literatura de specialitate. Sunt menționate, de asemenea, toponimele relevante analizei istorico-lingvistice. Formele analizate istoric-etimologic sunt menționate în indicele de cuvinte. dacizare împrumuturi timpurii abordare romantică abordare postcomunistă.. 5 accent... 60, 141, 325 accent de intensitate acțiuni (verbe) aculturație... 15, 36 adjectiv determinat Adriatica... 6, 8, 26, 37 Africa agricultură agricultură primitivă... 6 ainu albaneză 26, 27 28, 32, 386, 360 albanezi... 27, 37, 358 Albania alfabet grec alfabet slav aliaj cupru-arsenic... 7, 9 10 alianță ad-hoc altaic 1, 5, 11 12, 15, 19 20, 23, 36 alternanță alteuropäisch... 6 amalgam sclavenic amalgam etno-lingvistic. 26 amalgam satem amalgamare... 37, 308 analiză comparativă... 2, 20, 283 analiză etimologică analiză interdisciplinară 22 analiză istorico-lingvistică 5 Anatolia... 3, 6, 8, 36 antichitate... 6 aorist... 64, 73, 98 arameeană Ardeal areal areal vechi european... 8 areal balto-slav areal carpatic areal carpatic și dunărean areal carpato-balcanic. 356 areal ceho-slovac areal central-european.. 17 areal central-european.. 24 areal central-european baltic areal daco-get areal est-pontic... 3 areal euro-asiatic areal glotto- și etno-genetic slav areal hidronimic areal nord-bucovinean. 365 areal proto-boreal areal protoslav areal sud-slav areal traco-dac arheologie arheometalurgie36, , 308 arian ario-europeă... 3 armată armata romană armean... 16, 25, 37, 42 Artemis articol definit articol hotărât Asia Mică Asiatic asigmatic (aorist) aspect (verbal)... 55, 64, 325 aspectualizare... 55, 65, 67 aspirație Atlantic... 7 attic aur... 6 autohtoni avangardă Balcani... 9, 25 balcanic Balcanii Orientali Balkanhalbinsel Balkansprachbund. 92, 383 baltic... 20, 32, 34, 36 Baltica , 311 baltice (limbi) balto-slav 10, 20, 37, 287, 354 Banat Bărăgan Barbaricum bască (limba) bazinul mediteranean belarus... 32, 238 belorus bengali Beskydy biaspectual bielorus bielorusă bieloruși bizantin bloc cultural... 7 Boian (cultura)... 8 bosniacă bronz Bucovina... 21, 311 bulgară bulgară veche

441 Studiul comparativ al limbilor slave Bulgaria.. 8, 27, 29, 41, 382, 386 burgunzi Caesar calitativ cantitatea vocalelor Carpați.. 6, 8, 22, 25 26, 93, 311 carpi 22, 26 29, 37 38, 285, 311, 324, , 365, 386 carpic , 360 cașubizare casus generalis... 93, 101 categorie categorie gramaticală Caucaz3, 5, 7, 15, 32 33, 37, 324 cavaleri războinici... 7 Cehia celți... 17, 23, 37 celto-tracic centum12, 15 16, 20, 23, 37, 291, 294, 307, 316 ceramică chazari chemarea varegilor chirilic Cipru civilizație matrifocală... 8 civilizație veche europeană... 8 clasificare... 41, 90 clasificare tipologică... 3 clișee... 5 coabitare... 22, 365 coerență comparație complex (civilizațional)... 6 comunitate etno-lingvistică 21 concesie conotație conotație sacră consens... 7 consoane fricative consoane geminate consoane palatale conștiință etnică continuitate de habitat contur arheologic convenție convenție lingvistică convențional convergență conversie aspectuală conviețuire coordonate spațio-temporale. 21 coreeană... 11, 15 costoboci.. 29, 37, 311, 358, 360 creștinare Criș (cultura)... 8 cronologie secvențială crucificare Cucuteni (cultura)... 8, 15 Čukotsk cultivare a intoleranței cultivare a plantelor cultură arheologică cultură războinică culturi mediteraneene... 8 culturi neolitice... 4 cupru... 6 daci... 21, 24, 29, 34, 358 daci liberi... 37, 386 daco-getic daco-moesică dacomană (cultură) degradare deixis Delta Dunării deplasare deplasare spre sud derivat descălecări desuetudine... 9 Deva dezmembrare dialecte tracice dialog interdisciplinar... 2, 14 diferențiere satem ~ centum 314 dihotomie... 12, 15 16, 23 discernământ dispute etimologice distribuție geografică diversitate etnică domesticire... 6, 36 domesticirea calului Dunăre , 29, 31, 93, 296 ebraic echtthrakisch element element autohton element de substrat elemente autohtone , 361 elemente pre-indo-europene elemente slave , 361 elemente trace eneolitic 4, 6, 8, 15, 18, epenteză vocalică eroi naționali... 5 eskimo-aleut est estoni... 12, 15, 34 etnicizarea slavilor etnogeneză... 29, 357 etnogeneză albaneză 29, 37 etnogeneză sintetică etnogeneza slavilor etruscă... 11, 17, 19 euro-asiatic... 2, 19 Europa Central-Răsăriteană. 8, 311 Europa Centrală 8 9, 30, 34, 37, 307, 355 Europa Răsăriteană european evoluție internă expansionism expansiune... 15, 17, 34, 36 expansiunea slavă false slavisme familie familie lingvistică... 1 fapte de eroism... 5 fărâmițare lingvistică faună , 373 fecunditate... 8 fenomen cultural... 2 fenomen etno-cultural. 368 fenomen etno-lingvistic. 14 fenomen glottogenetic. 285 finic... 1, 33 finlandeză... 12, 15, 34 flexiune... 17, 55, 118 floră , 373 fond autohton

442 fond balto-slav , 285, 287, 307, 324 fond germanic fond nord-tracic fond ugro-finic fond vest-iranic fonem fonem anterior fonem special fonetică fonetism centum fonetism preistoric Franța... 9 fricative (consoane) geminare Germania germanică germanice (limbi) germanici... 17, 22, 31, 37 geto-dac gilyak glagolitic glotto- și etnogeneză albaneză glottocronologie glottogeneză , 287, 312 glottogeneză albaneză glottogeneză slavă... 11, 284, 324, 356, 381 gotică... 31, 34 grabar greacă... 9, 26 greci... 8, 17, 20, 20, 37 grup altaic... 7 grup balto-slav grup celtic grup cultural... 6 grup etnic... 10, 25 grup etnic sclaven grup etno-lingvistic grup etnocultural... 7 grup euroasiatic grup finic... 12, 286 grup germanic grup indo-european grup iranic grup proto-boreal... 11, 36 grup satem grup tracic... 27, 324, 382 grup traco-dac grup ugric grup uralic... 5, 7, 286 gruzin gruzină Gumelnița (cultura)... 8 habitat habitat arhaic Haemus haotizare hatti hellenic... 10, 37 Herrscherschaft Herrschersuffix hidronim hidronime sud-slave hidronimie hindi hitită. 10, 16, 19, 20, 34, 37, 320 homeland... 1, 4, 22 ictus ideologie războinică... 10, 17 idiom neo-ilir idiom sud-slav ier... 57, 240, 377 ier mare... 95, 240 ier mic Iliada ilir(ă).. 16, 26 27, 30, 37, 358 îmbrăcăminte imperfect... 64, 72, 98 imperfectiv Imperiu Imperiul Roman... 22, 37 împrumut împrumuturi slave împrumuturi scitice India... 7 indo-european. 1, 3, 5, 7, 11 12, 18 19, 24, 36 37, 61 indo-europeni indo-germanisch... 3 indo-uralic influență... 17, 365 influență a substraturilor , 382 influență greacă influență slavă , 349 Indice tematic înmormântare... 7 inovație insule lingvistice însușiri interferență... 10, 15, 17, 30 interferențe lingvistice. 382 interferențe româno-slave interferențe slavo-bizantine 284 interferențe slavo-romanice 284 interferențe slavo-iranice intonație intruziunea politicului 90, 359 invazie doriană inventar fonetic , 384, 386 ipoteze integraliste iranic... 22, 32, 34, 37, 310 iranici iranici occidentali Italia italic iterativ Iugoslavia... 8, 90, 382 Kaliningrad Karanovo (cultura)... 8 kartvelic... 18, 33 kurgan (cultura).. 7 8, 14, 18 kurganizare labio-velare , 384 laponă... 1 lapte laringală... 12, 320 latină... 9, 19, 25, 61 latină postclasică latini latini carpato-balcanici Lebakaschuben legea silabelor deschise... 56, 323 lehitic... 55, 58 letonă lexic creștin lexic fundamenal lichide (vocale) limbi baltice... 16,

443 Studiul comparativ al limbilor slave limbi celtice... 9, 16, 29 limbi indo-europene 15, 23 limbi nostratice limbi semitice... 1 limbi slave limbi ugro-finice limbi uralice... 1 limbi vechi indiene... 4 lingua dravaenopolabica. 234 lingvistică lingvistică pre-indo-europeană... 9 litoral lituaniană locuință Lusacia macedoneană... 30, 56 Macedonia maghiari mai mult ca perfect Maramureș. 22, 25, 307, 385 Marea Adriatică Marea Baltică 3, 7, 12, 38, 311 Marea Egee , 93 Marea Japoniei Marea Neagră3, 5, 7 8, 10, 12, 25, 31, 34, 36, 38, 285, 307, 311 Marea Nordului Marica (râul) matrifocal... 6 mediteranean... 18, 36 Mespilus germanica metateza lichidelor... 57, 322 mezolitic... 14, 36 Middle Low German mie (num.) migrația popoarelor migrația Sclavenilor migrație migrație în valuri... 7, 14 mișcări succesive Mittelniederdeutsch mod model cultural , 349 modificarea limitei silabelor.. 57 Moesia Moldova... 25, 385 molisană (slavă) monocular monogamie morfologie moștenire autohtonă... 10, 32 moștenire lingvistică mediteraneană moștenire pre-indo-europeană.. 6, 8, 10 moștenire străveche... 9 Mosynoi (trib) muntenegreană Mureș mutații... 17, 22 natură nazale protoslave neolitic... 8, 18, Nistru nomina sacra nord-tracic nostratic noua Europă medievală nucleu indo-european număr numeral... 16, 22, 33 Occident Odiseea Old Church Slavonic Old Europe... 6 Oltenia opoziția divinităților organizare socială Orient originea albanezilor 353, 358 originea articolului originea creștinismului. 367 origini legendare origine comună oronime... 24, 324 osetini ossetină Pacific palatale (cons.) palatalizare palatalizarea I palatalizarea II palatalizarea III Pannonia... 34, 284, 286, 358 Parce particularități părțile corpului pashto pater familias... 7 patrie indo-europeană patrie primitivă. 2, 4, 27, 369 patrie primitivă indo-europeană... 5, 22 patrie secundară patrie străveche Peninsula Balcanică... 25, 93 percepție... 5 perfect perfectiv (aspect) perioadă etnogenetică perioadă glottogenetică 283 persană... 16, 20, 37 persoană pismo slavjanske Plovdiv plusquamperfectum poligamie politic Polonia... 27, 32 polonistică pomeranian popor pur populația kurganelor 7, 10, 14 populație autohtonă.. 349, 368 populații caucaziene... 7 populații în mișcare populații transuralice. 7, 10 postmarxist... 5 Prahova praojczyzna... 1 praslovanština pravlast... 1, 4, 22, 238 pre-hellenic pre-indo-european.. 6, 18, 36 precursori prelucrarea metalelor... 6 presemit preslav prezent probleme glotto-genetice.. 26 proces glotto- și etno-genetic5 procesarea bronzului... 7 profil profil etno-lingvistic.. 27,

444 proiecție spațio-temporală 3 5, 27, 35, 385 pronume proto-boreal... 14, 19, proto-indo-european.. 7, 11 12, 15, 18 proto-slav.. 20, 22, 33, 55, 63 protobulgari protodalmată protoromână , 320 protoromâni , 382, 387 protoslav 286, 308, 311, 314, 325, 355, 382 prusaca prusiană Prut... 92, 365, 387 Pulpudeva radiocarbon... 14, 36 ramificație ramificație balto-slavă realitate reconstituire... 12, 14 reconstrucție cultural-istorică 6 recurență... 8 relație limbă-cultură... 5 relații familiale , 311 relații româno-slave 10, 32, 380 relict Republica Moldova revoluție neolitică... 2, 6, 36 rit de înmormântare... 7 roire... 7, 24, 36 română... 27, 32 romani... 17, 21 România , 24 Romania Răsăriteană romanic romanitatea răsăriteană romanizare.. 25, 29, 37, 359, 385 romanizare secundară romantism Rusia Rusia Kieveană rusini ruso-kartvelic ruten sacrificiu... 7 samoedă... 1 sanskrită... 1, 34 sârbă sârbă-croată sârbi luzacieni , 356 satem. 12, 15 17, 20, 23, 34, 37, 55 56, 63, 283, 291, 307, 316, 357 satəm Scandinavia scenariu plauzibil scito-sarmatic... 32, 34 Sclaveni... 2, 37 Sclaveni Sclaveni... 36, 63 secondary homeland sedentarizare... 6, 36 semitic sentiment uman Serbja Serby severná slovinčina severní slovinština sferă nominală sferă semantică Shqip(e) sigmatic (aorist) simbol... 8 sincronizare... 9 sinteză sinteză culturală... 10, 34 sinteză etno-lingvistică.. 34 sinteză lingvistică Siret , 369, 387 siriac(ă) Siriu (râu) sistem biconsonantic sistem consonantic sistem triconsonantic Sklavenoi... 2, 37, 63, 284 slavă... 17, 20 slavă arhaică slavă comună slavă comună slavă veche... 41, 55 slavi 1, 11, 18, 20 21, 25, 29, Indice tematic slavi precreștini... 8 slavistică slavonă... 41, 55 Slovacia slovena de nord slovină Slowinzen societate matrifocală... 6 societate patrifocală sorabi sorbi Spania... 9 spațiu (cultural)... 1, 29 spațiu balcanic spațiu carpato-dunărean 25 spațiu euro-asiatic 3, 7, 20, 24 spirantă velară... 12, 62, 319 Stara Planina Starčevo (cultura)... 8 staroslavjanskij staroslověnština stat național... 5 stop glotal strat arheologic strat lingvistic stratificare stratificare lingvistică Struma (râu) Strymon (râu) substrat , 24, 32, 93, 311 substrat (lingvistic) substrat pre-indo-european 22 substrat sud-est europeane. 350 substrat trac substrat traco-dac.. 24, 308 supraviețuire suttee svarabhakti Swadesh , 307 tabel flexionar tablou etno-lingvistic Tacit tadjikă ţarat tardiv

445 Studiul comparativ al limbilor slave tehnica traducerii teme verbale temporal... 3, 5 tendință etnică teorie nostratică teorie proto-boreală teorie balto-slavă teorie euroasiatică termen străvechi texte slave timp (verbal)... 29, 64, 373 tipologia articolului toponime slave , 381 toponimie toponimie arhaică toponimie preromanică. 24 toponimie preslavă.. 24, 29 tracă... 9, 16, 28 29, 34, 385 traci... 20, 37, 32 tracic traco-dac 32, 34, 63, 308, 358 traco-ilir tracologie... 29, 367 tracomanie tradiție a kurganelor... 8 tradiție culturală tradiție indo-europeană. 10 tradiție lingvistică transcriere transformare transformare graduală.. 34 tranziție trecut triaspectual turcic... 1, 36 Ucraina 15, 22, 32, 238, 311, 365 ucraineană ugric... 1, 12 ugro-finic , 307 Ulfilas Ungaria... 8 unificare uniune lingvistică Uniune Lingvistică Balcanică Urali... 3, 5, 9 10, 12, 15, 36 uralic , 15, 19 20, 23 24, 33 34, 36, 307 Urheimat... 1, 4, 22, 238 val protoistoric Vale Reuțel vandali varegi variabilă variantă grafică Varna vatră (origine) vatră arhaică... 1 vatră de formare... 8 vatră indo-europeană 4, 17 Vechea Civilizație Europeană 6 Vechea Europă... 6 vechea indiană vechi european... 6 vechi indieni... 20, 37 Venedi , 234 vest-iranic viață seminomadă viață urbană viziune vocală palatalizantă vocale geminate vocale nazale Volga... 5, 10 vremuri tulburi wave migrations... 7 Wenden wendisch Wulfila zeul cerului senin... 7 zeul fulgerului... 7 zonă adriatică

446 Indice lingvistic Indice lingvistic Proto-boreală *Dh-Xy- a face, a fonda, a pune bazele a ceva *T-M- întunecat, întuneric Indo-europeană *(s)kēgos *(s)kel *aǵ-, āǵ *bergos *bhāgo *bher , 316 *bher-men *bherǵ , 315 *bhergh *bhrā-tēr , 316 *deḱṃ-tis , 361 *dem *dhē *dhuer-, *dhuor *dhughə-tēr *dhum *dhūmo *dhur *domu *dous-jā *dousos *edh-l *g(h)el(e)ǵ(h) *gen *ǵen-, *ǵnō *ǵer *ǵheimā *ǵhel *ǵhem *ghlend(h) , 317 *gholva *ghordh *ghost-is *ghosti *ghostis-potis *ghuer *ǵnō *gormъ *gos *guem, guen-, guā *guer *guh *guhen *gwen-ā, *gwen-ə, *gwen-ī *i-dhi! *ḱer *ḱṛd-is *kuel *kuos *loiḱ-o-s *mā-tēr *mangjo *medu-ēd *men *meu *mlewə *mūs , 322 *ner *new-o-s *oḱto *orbos *oui *ous *ōv-o-jom *penktis *pə-tēr , 324 *pḷn-os *pō *pontis *potis *saus *sed *ser , 369 *sod-o-s *steigh *ster *sūnus *swesor *tu *ueid *ueuiḱ-, *uiḱ-, *uoiḱo *ul kuo *veǵh *wir-os, *wīr-os Protoslavă și trancripții ablo aje baba Bělobogъ bergos bermę berza blato blědica blъxa bogъ, bogatъ. 300, , 317, 374 bojati sę boljarin, boljare bolto brat(r)ъ , 316 brati, borjǫ bratrъ brěgъ brěza bukъ bъčela bьrati ,

447 Studiul comparativ al limbilor slave čaša cěsaŕь češetъ chlěbъ , 309, 319 choditi chodъ chormъ chъmeľь Chъrsъ, Chorsъ čĭlověk-e Čьrnobogъ dati Daž(d)ьbogъ dě-jь de-la-ti dědъ dělo desętь 235, 287, 315, 361, 363 dĕtę, dětъka divъ Divъ dl goje dǫbъ , 298 domъ domъ , 298 duch-oi duchъ duša dvorъ dvьrь dychati , 377 dymъ dymъ , 322 Džurin, Dzuryn dъmǫ edla, edlь gatь gerti glava ględati ględati ględěti , 317 ględěti gospodinъ golva gordъ , 309, 323, 351 gorěti gormъ gorьkъ gos gospodь gostь , 319 gǫsь gradъ gruša gvězda gъnati, goniti Hъrsъ, Horsъ is-chodъ jajca jь-měti jьdǫ, iti kolo kolti, koljǫ, kolješi komońь końь korva kost koza kravii krik iši križь kuma kupiti, kupovati , 309 květŭ kъ-ter kъ-to kъ-to kъ-to kъmotra... 34, 290, 388 kъnędzь kъniga kъniga... 33, 324 lěsъ lipa medu-ēd medvědь medъ , 297 mědь mel-ti melko... 57, 298, 323 mlěti mḷv-ī mǫka, mǫčiti Mokošь moljǫ, moliti mosaz mosędzь mosędzь mǫžь mucha mychь mydlo myšь myšь , 321 myti myti sę mъlviti, mlъviti nebo nog-ai, nog-ě noštь olovo orьlъ osmъ otĭkĭ otъ otьcь otьcь , 324 ovьca pěnędzь pěnengĭ... 58, 310 Perunъ , 368 pętero pivo plъnъ podь pьjǫ, piti pьlnъ pьnǫ pьsъ rajь ,

448 rǫc-ě, rǫk-ai, rǫk-ě rǫk-ai, rǫk-ě ryba Rьglъ s-chodъ Sěmъ sestra sętь Simarьglъ Simъ Slověninъ, pl. Slověne... 37, slovo... 33, 39, 324, 355 smrěča smьrkъ, smerkъ, smerka. 297 srъna ster-ti stignǫ strach-ĭnŭ Stribogъ suchъ suxъjь synъ , 319 sъlnьce sъto... 33, 287, 353, 361, , 377, 387 Sъvarogъ sьrd-ьce sьrebro tęgnǫti tęgъ ty-sętь, ty-sęta, tysęšta, tysǫšta , 363 tъkačь tъrgъ , 388 ucho vě(d)mь věděti vejce Velesъ/Volosъ velikaja, velikoje vezǫ viděti vrag-oi vъlkъ vъlkъ , 319 vъnukъ vьsь žaba želězo zeḿa, zem a žena ženetъ ženǫ žerbę žerti, žьrǫ zima zlato zlobiv znati , 315 zolto zьrati žьrati zьrěti zьrno žьrnov Slavă veche азъ бал ти на бити бла то богатѣти, богатѣѭ богыни болꙗти, болѭ боꙗти сѧ, боѭ сѧ брати сѧ, борѭ сѧ брѣгъ бър а ти быти быти, ѥсмь велѣти висѣти, вишѫ Indice lingvistic влъ къ врагъ враѕи врѣдити, врѣждѫ врѣшти вꙑ выкнѫти, выкнѫ вьсь, вьса, вьсе вѣдѣти вѣдѣти, вѣмь... 67, 71 вѣровати, вѣрѹѭ вѧзати глаголати, глаголѭ глѧдати, глѧдаѭ грѧсти, грѧдѫ гѹбити, гѹблѭ гыбати гыбати, гыблѭ дарити, дарѭ дати, дамь... 67, 71, 74 двигнѫ ти двигнѫти, двигнѫ... 66, 69 десѧть доуси доухъ дрьзнѫти, дрьзнѫ душа дѹнѫти, дѹнѫ дѹша дъшти дьнь... 80, 82 жена... 75, 81 жити, живѫ... 66, 68 жѧти, жьнѭ звѣзда зна ти, знаѭ... 69, 71 и, иже

449 Studiul comparativ al limbilor slave имати имѣти, имамь... 71, 74 имѧ ити клати, колѭ Конъстанътинъ кость красти, крадѫ... 66, 68 кричиши, крикнѫ кръвавый кръвь куп ова ти кѹпити, кѹплѭ... 67, 70 кънѧгыни кънѧѕь... 58, 310 къто ладии лаꙗти, лаѭ лобъзати, лобъзѫ льѩти лѣто... 75, 79 любити, люблѭ мати... 76, 82, 290 минѫти, минѫ млѣко млѣти, мелѭ можеши, могѫ мрѣти мꙑ мыти, мыѭ мѫжь... 75, 79, 289 нес ти нести, несѫ новъ новъ нога ноѕѣ носити, ношѫ онъ, она, оно отрочѧ... 76, 82 отьць... 58, 79 падати, падаѭ пасти, падѫ плакати, плачѫ повелѣти погыбати похвалити просити, прошѫ пѹстити, пѹштѫ пѣнѧѕь... 58, 310 пѧть пѫть пѫть рабъ рабъ... 75, 79 ре-шти речеши, рекѫ рѫка, рѫцѣ себе скръбати, скръблѭ слово слуга слѹга смрь-ть страхъ страшьнъ съ съвѧзати сънъ съньмиште... 75, 79 съто , 363 сынъ сѣдѣти, сѣждѫ сѣсти, сѧдѫ сѫдии таꙗти, таѭ трьп ѣ ти трьпѣти, трьплѭ тъ, та, то тъшть тꙑ тысѧща, тысѫща тѣло ѹбити ѹкрасти ѹмрѣти хвалити Хърсъ, Хорсъ цвѣтъ црькы цѣсарь чловѣкъ чьто юноша ꙗсти, ꙗмь... 71, 74 ѩти, имѫ Bulgară și macedoneană Burgás Marica njama Plovdiv ове рѓа рж рска аѓне адост бања баща , 103, 267 бега Бе ли И скър

450 берам бере бессилен бечви бисер благодаря бо лест брат број буна рџија бу ря бъ лгарин бъ лгарски , 106 бял бях вакуум вест ви ждам вика викаат вљубен вода вое нен врв време , 112 вре менен вретено вреќа вујче въ лнен вървя гази Ганьо гаќи Германец геро й гледам... 96, 111 гли нен гово ря голя м го рен го рски господи н госпож град... 95, 101 градина р градище греша дам дево йка дедо ден , 112 де нем де сет... 95, 363 дете , 112 добар добъ р дрво , 113 дуња дъб дъ жд държа дя до , 103 ѓавол ѓердан езеро ези к е сен жалост жена живе я... 96, 98 живот жито заб зеле н земя змии зна ме зна я зора ѕвер ѕемне ѕиври ѕид имам... 96, 110 и ме и скам јадам Indice lingvistic јадење јајце , 113 јамболлија јас јасли јастреб јеромонах ка жа каже клуч кожу х ко зя кон ко нен коњ копри нен косам коси кост коте л край крај крв крило кръ в ку пил куќа къ ща кьорав леб леќар ле ля лето ливада лист лозје лъв ляв љубезен љубов майка Македонец мал ма ма

451 Studiul comparativ al limbilor slave Марица (Marica) , 373 мини стър миньор ми сля... 96, 111 млад , 106 младост млеко мне ние мо га моли мо лив момче мо мък море , 113 мост , 112 мълча најјак најјасен наро д нација небе небо нееднаков нога ногари носи ноќ , 113 но щем няма обикнове н ове н овча р о вчи о гън оддалечи одделение оддели око он осуммина отгова рям отида оттаму оттргне оттука о ттури очила пеам певе ц перо пе я пи пие пи ле писар писмо пи там пи ша... 96, 98 плаќа плеќи пока звам пооди поора прасе прв преде преча при јател прия тел , 104 продавач пролет про летен , 106 прст работа , 113 ра бо тя... 96, 98 ра дост раѓа раззелени ра зземе рак ре жа река рид ркулци родни на ртулец ръка ря дък све тъл свиња свъ рша сеедно село се ме сестра , 112 Симео н Вели ки син , 108 си ня сињ сјаат скопјанец сла дък слуга сляп смрт снаа сноп сол Србин срце ста я стол стома х стопа нство Струма студе н студии судија сум събра ние , 103 съдия , 103 съкровище съм татко теле , 112 ти ти чам тој тр траат тра я трн

452 трча Турчин Търговище тъ рся ќебе убав уво усло вие у ча учени к учи лище учи тел... 95, хляб христијанин ху бав цвеќе цял чаќа чаќам черве н , 106 че рен Че рни връ х чета... 96, чии чи чо , 103 човек чу чудо , 113 чуе џабе џуџе шалвари шиит ши я шофьор ща ще ъ гъл я двам ям Sârbă-croată ambasáda aviōn beo Beograđanin bistar biti boljarin, boljare braca, braco brdo brêg brȅza brìjeg brinuti brod brz , 133 bȕk bundeva car Čeh crn , 133 cr nī cŕpsti crte crv čuti cveće dalekovidan dan , 131 dar davati dèsēt dete , 129 dijete diplomacija diplomatija dite dizalo dobar doći dòlìna dôm drag drug drveće drvo , 131 Indice lingvistic držati dûb dug duhan duvan dvôr glȅdati gluh gluv gnȁti golub gospodin grâd , 298 građanin gradski grub hemija hirurg hleb hrabar hteti , 126 ići ime , 131 isplátiti ja jabuka jak , 135 jednostavan jéla jesti juha jùnāk kantār kàzalīšte kćî kelnerica kemija kirurg ključ , 131 knêz, knjâz kolodvōr kòmšija konj kraj

453 Studiul comparativ al limbilor slave kralj krasti krȁva krèvet kriv krš kruh kuća , 132 kuma lak lav leći lep , lift lišće lîst màgla majka mali mȅd mi misao misliti mišljenje mlad , 135 mlađī mléko, mlijèko, mlíko 119, 323 mlȅti, mljeti moći , 125 most mrzeti mržnja muha muva naći naš nebo nerazgovetan nosīm, nositi , 126 nov nož obítelj odšteta ȍlovo on, ona, ono opći opšti oštar òstati otac óvca pametan pàs pȁs pâsoš peći pero pesma pet petao pevati pisati pisma pismo pítānje pitati piti pjȅnēz pjesma plaća plata plav pòdstàći pokrìvač polje , 131 pomagati pórodica posao pózorīšte predlagati predsednik prijatelj primećivati prìtīsak prost prst , 131 prvi pun , 134 pust putnica putovati putovnica puž raditi radost razumeti reći réka saradnik savremen selo sêno sesti šetati sit siv sladak slan smeti smrȅka sposoban Srbin, Srpinja, srpski , 131, 356 srce , 131 srdačan srèbro srp stan stànica star stići stó sto , 137, 363 stol stolār stric strog studentica studentkinja stvar , 132 suh supa

454 suradnik sused, súsjed , 139 suvremen svadba svat svećenik svèštenik sveži takođe(r) tèle telegrafisati termometar težak ti tih tikva tišler tisuća tlak toplomjer tresti trg tŕpeti trzati tržište tup učìteljica učiti udòvica ugao upovati ušli uspeti uticaj vága valaha vas vazdūh vedar vêk veleposlanstvo velik venuti vêst vetar vi videti vitak vlaha vlak voz vreme, vrime, vrijeme vûk , 294 zadovoljan zàhvaćati zàhvatati zao zaspati žati zdrav zec , 131 zelen žèleznička žèlezo zèmlja žena , 132 zet živ živeti znâm znȁti, zobati zovnuti zrâk zrakoplōv zub žut Slavă molisană bi bit biž bižat boat bog čipula čit Indice lingvistic čita dat davat did dilit dobri dvange frižak grad hot jigla jimat jisteč kandat konj krava kupus lejit mat me mečat na-našu ospit pisat , 149 plačat platit pop posto razbit razbivat razdilit Škjavun so src srca stat , 150 štokivat stvara tata teč tit , 146 tribuna uk vo

455 Studiul comparativ al limbilor slave vrč za žena Zlav zvizda Slovenă báti se bi biti bráti časopís darílo , 166 deklè delati desét drevó èn glágol govoriti grád hotél hotéti imé iméti íti jakostno jàz kaj kakšen kar katéri kdo(r) knjíga kóst krativec kupovati mí mídva mój naglaševanje nòv òn ônadva ostrivec pes , 293 péti pisati podpís poln pótnik profesor pŕvi ràd Slovenec šóla šólski spòl stó strešica stric tí tísoč(a) tonemsko trésti vâs vendar ví vídva vokál živ živálmi Cehă și slovacă báť sa bát se běhat beran běžet biť brať brat bratr břeh břemeno, břímě budu buk být , 176 byť bývat čata Čech česať český chcieť chlap chléb chovat chtít čierny císař člověk dať datum dcera, dci děda dedič dedo dělat desať, desiati deset dievča divadlo dívat se dĺžeň dobrej dom drama druh držať dub , 296 dům dvor, dvůr had házet hlava hledat hledět hnát hoch

456 holič hora hořet host hrad , 298 hrát hrdina , 189 hřímat hůl humanista ísť jesť jet , 305 jho jíst jít , 305 jméno kázat kedluben kisna kněz kniha kníže kôň kost kráva krejčí kresťan krýt kupovat kupovať kysna ľavý létat letět ležet lézt majster mapa maso, mäso měď medza mešťan město mesto minúť mléti, mlíti moci môcť moderní moře mosadz motejl, motýl mŕtvola mŕtvy mumlat muž mýt nádraží nájsť ne nést... 67, 175, 305 nic niesť nížina nosit, nosím obecná čeština , 181 orol ôsmy otec ovce padnout padnúť päť pekný peníz pes , 293 pět plný plout počít poloha Praha pramen předseda priateľ , 189 příbuzná příbuzný Indice lingvistic prísť prosit prostřít, prostírat průvodčí robiť rodič rolník ryba sedat sedět sednout siať Slovák , 355 Slovan smrek smrk smrt sníh solda soudce spát správca srdce srna stát stáť stať sa stříbro střieti, střít stroj , 187 stůl sused syn téct těsto tisíc (tisúc) tisknout trieť trpět tvář učiteľ vědět vedieť veselý

457 Studiul comparativ al limbilor slave vést vézt vidieť vinout vítr vlk , 188, 294 vlna vodič vodit volať vŕšok vták vůl vyjsť vziať záhrada žať zavřít zdravie země žena , 184 židle žít žurnalista zvát zvíře Sorabă (sârbă luzaciană) Beli Srbi běžeć , 200 być , 194, 203 byś chcyć činić čitać dać daś hić , 197 hyś ja jěć jěsć , 201 kśěś kupić lećeć lězć měč měś město móc , 202 mój mosaz móst muž my nakupować nakupowaś napisać napisaś nje , 202 njes njesć pěseń pisać pisaś polo prědny pytać pytaś rěčeć spaś spat štom syn ty warić wiźeć wjelk wjesć wjezć wój wón wonaj wonej woni wumyt wy žona Limbi lehitice: polonă, cașubă, polabă, slovină nordică a. lehitic arhaic in eins mǻit-să *blědica *blъxa *bъčela *čaša *češetъ *desętъjь *desętь *dĕtę *dětъka *dl goje *duša *myti sę *pętero *suxъjь *tęgnǫti *tęgъ *tъkačь *velikaja *velikoje *žaba *žaba *ženetъ *žerbę b. forme moderne babcia bãdze bagaż bąk bawić się bëc , 231 bëln

458 bëlni bënë biały biec biegnąć bik blåxă bledáićă brać , 217 brak brat bronić brzeg , 323 brzôd brzoza budować , 217 być , 215, bywać całować cały cëchi čela cesarz chata chłop chochoł chrabąszcz ciąć , 217 ciągnąć , 217 ciało ciasto cielę ciocia cis cisĕ córa, córka coso czas , 212 czekać czesać czuć czyścić czysty dąb dach dåišă dauďă daugă dawać , 216 dervjani detą Deúscha dim dirzolsă vit paivo disąt diśǫtĕ diwa dl gaja dłudżi długi dobry dôka dom ďotkă dozorczyni Draväno Drewani droga drzeć drzemać Drzewianie Połabscy drzewo Dschela duży dywan dzban dzéń dziecko , 223 dzień , 223 dziesięć dziewczyna dziumdzia dziwić się dźwig dzys fala fruwać gadac Indice lingvistic gazeta gęś gęsty ginać ględzieć głodny głowa głupi gnać gniew gonić góra gosdpodyni gotować grać grac gród gryźć grzéch gwiżdże hałas idą igła imię , 222 instynkt iść ja jastrząb, jastrzib jeść jesc jeździć język polski jô , 230, 233 jodła kaleka kąpać karać kąsać Kaszëbë kaszëbsczi jäzëk kaszëbskô kaszëbskò-słowińsko mòwa 226 kaszubienie Kaszuby

459 Studiul comparativ al limbilor slave kierowca kiwać kłamać kleić klëknąc, klęknąć kluć kobieta kochać kołdra kolec kolędować kolega koń, kóń , 221, 232 kończyć konia kosa kot koza kóza kozioł kraj kraść krawiec kroić krowa ksądz ksiądz kunszt kupić , 219 kupować , 216, 219 kura kurczę kwaśny lać las lata Lech lechicki Lęchъ lëdze lekarz Lengyel lëpa letă lëter leżeć lis Ljach łódź ludzie ma machać mądry mǻit-să mały marchewka matka , 223 mazurzenie më , 233 męka, męczyć męski mężczyzna miasto , 222, 232 mieć , miec mieszać mieszkać , 220 mieszkanie miedź miłość miły miód mleć móc , 217 momě jim morze , 220 mosiądz most mowa móżdżek może mucha my myć myły myśl myśleć nauczyciel nawet në nedělja niania nidélă niedzela niemowlę nieść niesc nisko no, noc nóż obiecywać obok obrońca oczekiwać oddawać odpocząć ofiara ogier ojciec , 223 okien okno , 220 oko ołów , 292 ołówek on on, ono, ona.. 210, 225, 229, 233 oś oświecać, oświecić otwierać otwór owca pan , 225 pani , 220, 223 państwo , 214 pasm pasza pą tărǘ pazia piasek pić

460 piec pieniądz pięść pieśń piła pióro pisać płaszcz plon płukać plwać poczta poeta Polaben Polabi Polak , 220 pole , 220 pòlė pòlé pomysł posługiwać potem potok poznawać , 217 prać pręga profesor prosić , 218 przyznawać pstrąg psuć ptak , 221 pułapka ramię ratować rëba ręka ro'lo robić , 218 robic róg rozdawać rozumieć rura rzeka rzéka sąsiad saux ĕ scana schribang ściana sędzia sęk sen ser sërce siano sień sin siodło skakać slüvensťě słyszeć , 218 smiać się śmierk śnić śnieg srebro srogi stać stal stărne starzeć się sto stół strzec strzeć strzyć suszi świat światlo symfonia syn szał szczenie szkoła szoldra szósty Indice lingvistic szyć szyja tągnǫt tåkăč talerz tam tata të , 233 tępy teraz tężec Tócatsch ťog topić tramwaj trwać trząść tu ty tysiąc ul umieć , 215 vå janü vensťě vilkă vilťa wa , 233 wada Walia walka wąs wątroba wë wędka wesele wiadro wiara , 223 wiatr wiedzieć wielki wierzyć wieś wieźć wilk

461 Studiul comparativ al limbilor slave wiosna witać władza wozić wrona wrzeszczeć wstawać wstęga wy wydawca wydry wysoki ząb zabawa zdjąć zdjęcie , 222 zëma zima zínĕ zioło ziritować złom znać znaleźć zobo, zobó żona zostawać żelazo żót žribą żuć zwierzę , 222 zwónk żyć , 220 życie zymk Rusă, ucraineană, bielorusă -ість ро д ість (Каспі їське мо ре bereg berëza buk cesar désjať dom dub dvor Džuryň (NFl) gljadéť golová górod jeľ knjaz koróva molokó moloť ólovo ovcá penjazь (v. r.) pës pólnyj serebró sobak steréť sto strujá tysjača volk želézo zemljá znať аб'яднанне авеню адвока т адзін аканне акно , 279 англі єць Андрі ів а решт а рмия а рышт бóльшы бажа ння ба тько , 269 беда бежа ть беларуская мова бе рег , 259 бере чь бере чься бис бить білоли ций Бойко брат бра тів бра ття бра тья брести був бу ти бути бы быть , 248 быць вéлізарны вóсень вада Ва лько везти , 306 вели кий весі лля ве сти вести , 265, 306 ви виклада ч вини тельный вить вівця віддиха ыи відітхну ти війна вікно , 266, 270 він , 261,

462 вітця вода , 267 вождь возера вози ти во ка вокны вол Воло дя вона , 273 вони воно вор восень воўк все всё вузел вуліца вус ву ха вучыць высота вя нуть Гайдай галлё га лці га нак гара гарбу з га рний гість , 270 глава говори ти , 264 говори ть говорить голíв голова го лос го луб го лубь , 261 горíх горад го род гра ждане граждани н грести Гюго дíло дава льний дава ти дадзім дамо да тельный да ти даўно две рі дед де душка Делакруа де ло день , 258, 269 депута т дзеканне дзень диви тися ди нго диреќтор дитина дити на дівча дід Дмитро Дніпро дня добр-ы дожида ться до ктор дом дорíг дорога дороги й дорого й дочка дочь Драч дуб , 278 дух Indice lingvistic душ-а дьнъ дэлега т дя дя ё е хать жена жени ти жечь жив життя , 266, 270 житьё жона тий жьццё , 278 жюрі з'єднати забы ть замазу ра заметі ль занима ться зверь , 252 звук зда ние земля , , 267 змея знать , 247 знахі дний зямл-я зямля , 278 игра ть идти , 247, 306 имени тельный име ть ім'я інжене р ісцi іти ї здити , 264 каліќа ка мень ка рта кінь , 269 клешня кли чний

463 Studiul comparativ al limbilor slave кни га кни жка , 267 кожу сі кожу х колеѓа ко лесо коли шній колі но ко лос коло ти конопля конь , Костенко косць край крива вий кров , 266 крова вый крути голова кто купа єшся купи ть кури ть ку ришь ла па лёд лес лете ть лечь ли -ти ли вень лить лівобере жжя лід ліќар , 269 лля ти лови ти Лорка луг люби ть любить лю ди люди на ля мпа мóва мoй ма зати мазгі мали й ма лый ма ти , 264, 268 мать межа мести ми мисли тель мисль мить мій міні стр мі сто мі сце , 270 місце вий могти молоди й мо лодість молодо й , 254 молоко , 259 мо лот мора мо ре , 258, мо ря мочь мою мо ю муж , 289 мужчи на музе й му ха мысль мыть мыш мышь мяжа нáсып називни й найти найти сь написа ть не бо , 253 несём несемо нести , 263, 265 нести , 306 нести сь несцi ніж , 269 ніс ніч , 266 ні ч нога , 259 нож нозí носіць ноч ночь ня ня обле чься овца оди н о зеро окно , 249 о ко О лин ора ти ордэн ору дний о сінь , 268 оте ц , 260 оте ць отсе чь п'яни ця п'ять , 257 па нна пасту х пекти пе сня Пётр печ пе чиво печь пи -ти

464 писа -ти писание писа ння писа ти писа ть , 247 пита в пита ння пи ти під пі сня плаќати плаќать плати ти плати ть плач плачу пла чу плащ пле м'я плести плече плечо пло ща плыть по вість по ле 249, 253, 266, 271, 278 полта вець поро г поро к посо л пра вда предло жный президе нт прем'є р прибíг проси тель про сити про сьба пти ца пуга ться пусти ти путь , 253 пять пяцігóдка пяць раба радасць ра дощі разви ться разде л ракá ра нний ра нок раска яться расти ре зать рисова ть річ роби ти роди тельный родови й росія нин ружьё рука , 259 рука в руль Руссо руцí ры ба ры царь рэ дка рэкі сíкти сара й свинья сві жість світи ти святкава ць село , 258, 270 семь семья сёння се рце сестра , 261 сечь сидеть син си ний Indice lingvistic си ній сіль , 268 сільськи й сім , сіні , 280 сла бість сліз сло во , 258 сльоза снег сну сон , 258 соте спíлці спасти сь спі льн сража ться ссо риться стараста стари й ста рість ста роста старшыня ста рый , 256 стаття статья ста я степь стіл стол , 252, 279 стола страх страхава нне страшни й стричь стри чься струя суддзя судья , 251 сцяна сын сьнъ сядзець таре лкa

465 Studiul comparativ al limbilor slave твори тельный теля те рти течь ти ти сяча товари ство толо чь топи ти , 264 топо р торг ту ча ты тысяча тэа тр тэлегра ма уве сь узя всь узя тись Україна украї нець уме рти уми -ти-ся умори ти унія устава ти хатíв ха та хвали в хло пец хло пець ходи ти , 264 холо дний хоро ший хо чешь хочу хто цеканне цень цёпла ціхі цяжкасць черта чита -ти чита ти чита ть член что чу ти чытаў чэрап шить шо стий што шум шчасце шчыт що ъ я , 273 я, ю, и, е я блуко я вище ядзíм язы к ямо Limbi baltice: lituaniană, letonă, prusacă abúolas addle álvas alvs aštuoni ašva ausis avis baltai, baltas, balts baltas balts berse berti beržas , 315 brólis brolýbė curwis dailė daina, daiņa... 4, 317 dešimt , 364 desmit duktė dūmai dumiu dùrys dvãsas dzelzs dzenu egle ẽglė erēlis... 32, 370 galva gar das gardas gatvē geležìs genù girti glendēt griaušė guntwei lipe ka-klas kárvė kas liẽpa líepa lsunus maldà máudyti maūt medùs melždi motė moti naktis nãmas ožkà ožỹs pinu saul

466 saulė sausas sesuõ sidābras sidrabs soūns šilas simts širdis sūnùs , 319 šuõ (šuñs, šunų )... 34, 370 swestro tirgus tūkstantis, tūkstoš, tukstuōts turgs Vejas ~ Vejopatis vežu viẽšpats vil kas, vilks výras waist želtas, zelts žeme, žiema zināt žinoti , 315 žirnis Limbi clasice Greacă (gi)gnōskō alphós árktos atta bainō barys bromos chalkós chamai cheimā deka dómos ex-odos frā tēr geraskō gynḗ hepta hodós hyiós hypo kardia kassíteros kyklos lykos , 319 mḗtēr Mossýnoikoi mȳs , 321 neos ochos oída oîkos óis oktō phēgós phérō , 316 phrātōr poleō polos poteros potis potnia therōn rheō skélos sklavenoi Sklavenoi Sklavenoi... 63, 284 Sklavoi steichō stereo theínō thēma thermos thȳmos tis Indice lingvistic δέκα ἑκατόν Κονσταντίνος μέδυ μέλι νέφος ὁδός πίνω Σκλάβοι στομάχι ὕπος χέλλιοι χ(ε)ίλιοι, χήλιοι ψυχή greacă bizantină sklavenoi Sklavenoi Sklavoi Latină (g)nosco *sosor acetum albus anima atta auris avis caballus , 384 Caesar caesarius canis cattus caupō, -ōnis centum cervus cinque colus commater cor

467 Studiul comparativ al limbilor slave coxa cuprum dē-fendere decem , 362 Diana dixit, *dissit do, dare domus , 298 ebulus eo equa equus excipio factum fagus ferō , 316 ferveō forum frater , 316 fraxinus fūmus , 322 genus granum gravis hiems, hiemis homo, hominis hortus hostis , 319 humus jocum lavo, lavare lūcus lupus , 319 massa māter maxilla mel mens mīlia, mille mūs , 321 musca nix, nivis nōscere novus octo oleum os, oris (*osis) ossis ovis pāter pendere plenus pondus pons, pontis pōtus quattuor quinque quis rēs rogo, rogare sella sōl sol, solis, sōlem soror (*sosor) sterno, sternere sub ursus veho, vehere venire vīcus vīdī vīr vorare vulpēs latină postclasică *kumatra Sclaveni , , 365 Sclavi Sclavini Sclavus , Serbia servus Tracă și iliră *gerūn-, *gerin *mār Mārisia Pulpudeva , 370 Strymon Tergeste Zamolxis *zena Limbi romanice Română așterne baci bade bală, balaur baltă... 57, 311, 351 ban bâr, bîr Bârsan, Bârsana barză Bistrița boier , 375 bou brad, Brădeanu brudiu buză, Buzău, Buzea câine, cîine (câne, cîne) 32, 370 cal cârd ceafă ceată cinci cioc ciocan cireadă clește coapsă Crasna cristelniță cumătră... 34, 353, 387 cumătru

468 daină, doină... 4, 317 daltă , 377 deal Deva dibui, dibaci dihor Dobra dzise > zise Dunăre , 387 erete... 32, 370 fi ga-ga , 303 gard , 323, 351, 372 gâscă gioc (ǧok) giupîn grădínă hârleț horodiște hrăní iapă inimă jupân, jupîn , 372 lene măgură , 352 mândru măsea mătură , 352 Moma mormăi moș moșie moșier moșmon moșmondi mumă muncă, a munci Mureș , 370 nană, nene neam ( nu știu ) nevastă oaie oaste , 317 oier oțet patru pis pisică, pisoi pită plug popă poveste Prahova prost șa, șei ~ șale sabie Șcheia Șcheii Brașovului , 355 șchiau, șchei , 352, 355 șcľeáŭ (arom.) smântână , 367 șo... 32, 370 soare șchiau șold stână stăpân, stăpîn , 378 Strei, Stremț sută... 16, 290, 352, 377, 387 târg târgoviște ulei uliu ușchi vârf vătaf zână zglobiu zimbru Zlatna zmeu zmeură Alte limbi romanice ciao < *sciao (it.) chrétien ~ crétin (fr.) comadre (sp.)... 34, 353 Indice lingvistic commère (fr.)... 34, 353 pizza (it.) Albaneză bjeshkë derë gardh , 351 gjuha shqipe kofshë motër njoh Shqa, Shkla, Shkle Shqinikë Shqa, Shkla, Shkle bulgar Shqipe , 355, 365 shqipoj Shqiptar ujk Limbi germanice vechi germanic *acht *bōkō *brūnaz *hlaiba *hundan *kaupjan *kunja *kwæniz *kwenō *tehun *thus-hundi *ʒarđaz Attila brot kaufo gotică atta

469 Studiul comparativ al limbilor slave daúhtar daúr gards , 351 gasts gulþ guma hlaíba hlaifs hund kaisar kaupōn kunnan manna qernus qiman silubr sunus , 319 swistar taihun wair wait weihs wulfs , 319 þū-hundi Althochdeutsch ātum beran bruder ëlo hwer kunning(as)... 58, 310 kwerdar massing messinc, möschinc mūs mutter pfenning... 58, 310 Schwester Tochter zehan Neuhochdeutsch acht Apfel Bär be-wegen Berg... 57, 323 Birke , 315 Bruder Buche Garten ge-bären Gebirge Geist Glanz , 317 glin Herz Hirsch kaufen kennen , 315 Köder kommen König Korn Mann Maus , 321 Milch... 57, 298 Schnee Schulter Schwester Silber steigen Tat Tochter Tür Wagen warm weiß wer modern zehn Engleză engleză veche bōk, bēce mæstling ʒeard engleză medie și modernă apple bear , 302, 316 birch , 315 brad bread brother , 316 brown cat come daughter deed do door glean glenten (eng. medie) gold goose , 303 guest heart king know , 315 man milk... 57, 298 mouse pound qween shoulder silver sister snow son ten timber wheel who wolf yard ,

470 islandeză bōk gunnr verr vechi nordic broddr alte idiomuri germanice *beran (vest germanic) shouder (olandeză) Limbi celtice cans (cornic) cēt (v. irl.) deich (v. irl.) dek (cornic, breton) gwr (gaelic) kant (breton) llwyf (cymric) irlandeză abhall, ubhal bhráth(a)ír fer gonim gull, goll hyiós in-glennat mēin og ói Limbi indo iranice Vechi indian aǰā aštā ávi bhárāmi , 316 bhárman bhrātar bhūrǰá bhūrǰas bravīti dáma daśa dhāma dhūma dhumas hánti harmyá himā ǰānāmi , 315 ǰarati ǰna mádhu mánu mūš nábhas rudríya sa-hásram śatám śrad stighnaomi sū te vahāmi véda vīrdh viś-páti avestică brātar dasa dažaiti ha-zaɳrəm huuarə-xšaēta Indice lingvistic ray satəm srī vīs alte limbi iranice azak daiva daž- (pers. mediu) hazār Rudrya sata satəm Alte limbi indo-europene hitită atta ištanza karimmi ku-en-zi malda(i) nepis armeană berem gitem ju tasn harivr hazar toharică se , 364 Limbi uralice finlandeză kauppa kauppala

471 Studiul comparativ al limbilor slave kaupunki kuningas kymmenen mete ruotsi sata tuhat, tuhannen maghiară atya ezer Isten könyv... 33, 324 Magyar magyarázni méz sódar szavak száz... 33, 362 szó... 33, 324 tíz mordvin m'ed' laponă mītt Limbi altaice turcă ata Limbi semitice Ṡaqlab, Ṣiqlab, Ṣaqlāb, Ṣaqāliba (arabă)284, 355, 365 ṣaruppum (asirian) Alte limbi bască aita zilar gruzină asi atasi aṭi

472