Peste 90 de ani de fabricaţie a materialelor pentru instalaţii electrice
|
|
- Richard Tobiška
- před 6 lety
- Počet zobrazení:
Transkript
1
2 Peste 90 de ani de fabricaţie a materialelor pentru instalaţii electrice Fabricarea materialelor pentru instalaţii electrice a societăţii KOPOS KOLÍN a început în anul În perioada dintre războaie firma atinsese deja o poziţie de monopol în condiţiile unei mari concurente. După război sortimentul se adaptează la cerinţele date. Din anul 1994, când societatea este preluată de o nouă conducere, se efectuează investiţii intensive şi o mare activitate de dezvoltare. Pentru asigurarea unei cantităţii suficiente şi de calitate a materialului de producţie, societatea construieşte propria secţie de producţie a amestecului PVC. Ţinând cont de creşterea rapidă a firmei şi de cerinţele sale exigente de logistică, punctul maxim al procesului de modernizare a avut loc în perioada 2005 şi 2008, când au fost deschise două hale noi pentru depozitare, producţie şi administraţie. În cadrul procesului de inovaţii societatea introduce succesiv tehnologii moderne şi un nou model al tehnicii de documentare. Prezintă o gamă largă de produse noi, de exemplu o serie nouă de paturi de cablu pentru instalaţii electrice, tuburi cu manta dublă, canale compartimentabile cu perete dublu, produse din materiale fără plumb sau un sortiment larg cu produse fără halogen. În momentul de faţă societatea KOPOS fabrică în jur de 7000 feluri de produse. Societatea pune accent pe calitatea produselor sale. Produsele noi sunt intodeauna adaptate cerinţelor normelor europene şi toate sortimente sunt testate conform cerinţelor menţionate în a normativele electrotehnice. Societatea KOPOS KOLÍN s.a. este posesorul certificatului conform normelor ISO 9001 şi ISO de asemenea a certificatului de Fabrică cu grad ridicat de siguranţa şi Calitatea Cehă. Asigură astfel GARANŢIE 100% respectării stabilităţii procesului şi cu asta şi calitatea şi siguranţă produselor sale. Firma reacţionează întotdeauna la cerinţele crescânde ale pieţei, ceea ce o ajută să-şi asigure o poziţie dominantă durabilă pe această piaţă. Drept un succes însemnat poate fi considerat faptul că KOPOS KOLÍN a.s. în ultimii ani a deschis 11 filiale cu vânzarea produselor îndeosebi în Europa de Est şi în America Centrală, transformându-se dintr-un furnizor naţional într-unul cu aport pe piaţa mondială. Cea mai importanta persoană în societatea KOPOS KOLÍN este cumpărătorul MULŢUMIM PENTRU COLABORAREA VOASTRĂ
3 CUPRINSUL CATALOGULUI DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE ŞI ACCESORII 1 CANALE DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE, CANALE ŞI ACCESORII 2 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE ŞI ACCESORII 3 ELEMENTE DE FIXARE 4 INFORMAŢII TEHNICE 5! Produsele KOPOS KOLÍN a.s. şi clasele de inflamabilitate A1-F: Societatea KOPOS KOLÍN a.s. este producător de material pentru instalaţii electrice (tuburi pentru instalaţii electrice şi canale de cablu, jgheaburi şi doze pentru instalaţii electrice), recenzat în conformitate cu OG 17/2003 republicată, prin care se stabilesc cerinţele tehnice privind instalaţiile electrice de joasă tensiune. Din cele menţionate reiese, că materialul în care se monteaza instalaţia electrică, nu este considerat, conform ordonanţei menţionate, ca şi material de construcţie, deci nu necesită încercări pentru stabilirea clasei de reacţie la foc. Datele din cataloagele societăţii KOPOS KOLÍN a.s., care se referă la clasele de reacţie la foc, indică numai clasa de reacţie la foc a materialului de construcţie care serveşte ca şi baza, nicidecum a materialului de instalaţie electrică ca atare.
4
5 DOZE ŞI ACCESORII PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE
6 2 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Doze pentru instalaţii electrice şi accesorii Conform normei ČSN EN Doze şi cutii complete pentru accesoriile electrice ale instalaţiilor electrice pentru pentru uz casnic şi altele utilizări similare. Sub tencuială Materialul: Policlorura de vinil (PVC) dur cu autostingere şi cu rezistenţă termică -5 C până la +60 C. Dozele conform cerinţelor ČSN EN art. 18 corespund testului de rezistenţă la temparatură exagerată şi arderii cu o lă de incandescenţă cu temperatura de 850 C. În conformitate cu ČSN EN ed. 2 KOPOS KOLÍN a.s., în calitate de producător, recomandă montajul dozelor pe şi în material de construcţie cu clasa de reacţie la foc de la A1 până la D în sensul ČSN EN Dozele sunt destinate pentru distribuţiile cu tensiunea de 400 V şi cu curent de max 16 A. Culoarea de bază a dozelor care se amplasează sub tencuială este un gri deschis (RAL 7035). Dozele sunt livrate şi în alte nuanţe de culoare, respectându-se calitatea. Pentru izolatia termică Materialul: Polipropilenă (PP) cu autostingere cu rezistenţă la temperaturi de la -25 C pană la +60 C, folosit la fabricarea KEZ, KEZ-3 şi MDZ. Polipropilenă (PP) şi policarbonat (PC) cu autostingere cu rezistenţă la temperaturi de la -25 C pană la 60 C, folosit la fabricarea dozelor KUZ. Conform cerinţelor ČSN EN art. 18 dozele corespund testului de rezistenţă la temperatură exagerată şi la arderea cu lă de incandescenţă având temperatura de 850. În conformitate cu ČSN EN ed. 2 KOPOS KOLÍN a.s., în calitate de producător, recomandă montajul dozelor pe şi în material de construcţie cu clasa de reacţie la foc de la A1 până la F în sensul ČSN EN Dozele sunt destinate pentru distribuţiile cu tensiunea de 400 V. În pereţii de rigips Materialul: Policlorura de vinil (PVC) dur cu autostingere şi cu rezistenţă termică -5 C până la +60 C. Conform cerinţelor ČSN EN art. 18 dozele corespund testului de rezistenţă la temperatură exagerată şi arderii cu o lă de incandescenţă având temperatura de 850 C. În conformitate cu ČSN EN ed. 2 KOPOS KOLÍN a.s., în calitate de producător, recomandă montajul dozelor pe şi în material de construcţie cu clasa de reacţie la foc de la A1 până la F în sensul ČSN EN Dozele sunt destinate pentru distribuţiile cu tensiune de 400 V şi cu curent de max 16 A. Dozele KI 68 L/1 şi modificarea lor sunt recomandate de KOPOS KOLÍN în calitate de producător pentru montajul în materialele de construcţie din treapta A până la C3 conform normei valabile anterior ČSN Inflamabilitatea materialelor de construcţie. Pentru întregul sortiment de produse care se monteaza pentru rigips - montaj sub tencuiala, recomandăm să se folosească combinaţiile de freze livrate de noi vezi pag Doze pentru canal de cablu Materialul: Policlorura de vinil (PVC) dur cu autostingere şi cu rezistenţă termică -5 C până la +60 C. Conform cerinţelor ČSN EN art. 18 dozele corespund testului de rezistenţă la temperatură exagerată şi la arderea cu o lă de incandescenţă având temperatura de 850 C. În conformitate cu ČSN EN ed. 2 KOPOS KOLÍN a.s., în calitate de producător, recomandă montajul dozelor pe şi în material de construcţie cu clasa de reacţie la foc de la A1 până la C sau D în sensul ČSN EN Dozele sunt destinate pentru distribuţiile cu tensiunea de 400 V şi cu curent de max 16 A. In conbinatie cu platforma izolata termic (vezi pagina 1-73) cu grosime de 5 mm fabricata din material clasa de rezistenta la foc A1-F, instalarea pe suprafete inflamabile poate sa fie facuta fara restrictii. Doze etanşe - din plastic (IP 40, 54, 65, 66) Materialul: Policlorura de vinil dur (PVC), cu autostingere şi cu rezistenţă la temperaturi de -5 C până la +60 C se poate utiliza la dozele Polipropilena (PP) cu autostingere şi polietilena (PE) cu rezistenţa la temperatură de -5 C până la +60 C se pot utiliza la dozele 8130 şi Polipropilena cu autostingere (PP) şi policarbonatul (PC), cu rezistenţa la temperaturi de -25 până la +60 C sunt folosite la fabricarea dozele din seria KSK. Conform cerinţelor ČSN EN art. 18 dozele corespund testului de rezistenţă la temperatură exagerată şi la arderea cu o lă de incandescenţă având temperatura de 650 C (pentru dozele din seria KSK 850 C). În conformitate cu ČSN EN ed. 2 KOPOS KOLÍN a.s., în calitate de producător, recomandă montajul dozelor (în afară de tipurile 003.CS.K şi 005.CS.K ) pe şi în material de construcţie cu clasa de reacţie la foc de la A1 până la C sau D în sensul ČSN EN In conbinatie cu platforma izolata termic de 5 mm, instalarea se poate face fara restrictiile clasei A1 -F1. In cazul instalarii pe materiale cu clasa de inflamabilitate de la A2 la C sau D, in conformitate cu EN , sunt fabricare pentru circuite de maxim 400 v si 16 A. În cazul montajului pe materiale de construcţie din clasa de reacţie la foc A1 sau cu suport de izolaţie termică, sunt destinate pentru distribiţiile cu tensiunea de 500 V. Dozele de tipul 003.CS.K şi 005.CS.K se pot utiliza numai pe materialele de construcţie din clasa de reacţie la foc A1. Doze etanşe - metalică (IP 54) Materialul: Aliaj de Al, corespund pentru montajul pe materiale de construcţie din clasa de reacţie la foc A1 până la C sau D (vezi pag. 5-3). În combinaţie cu un suport de izolaţie termică neinflamabil cu grosimea 5 mm din material din clasa de reacţie la foc A1, montajul pe materialele de construcţie se poate efectua fără limitări. Fără halogeni (HF) Materialul: PC, PPO este cu autostingere şi rezistenţă la temperatură de -45 C până la +105 C. Conform cerinţelor ČSN art. 18 dozele corespund testului de rezistenţă la temperatură exagerată şi arderii cu lă de incandescenţă având temperatura de 850 C. În conformitate cu ČSN EN ed. 2 KOPOS KOLÍN a.s., în calitate de producător, recomandă montajul dozelor pe şi în material de construcţie cu clasa de reacţie la foc de la A1 până la F în sensul ČSN EN (aceasta clasificare se aplica dozelor KU 68LD/1HF si KP 64 LD HF). Pentru alte doze fara halogeni fabricantul recomanda montarea pe sau in materiale de constructii cu clasa de inflamabilitate A1-C sau D in conformitate cu CSN EN Dozele sunt destinate pentru distribuţiile cu tensiunea de 400 V şi cu curent de max 16 A. În combinaţia cu un suport de izolaţie termică neinflamabil şi cu grosimea de 5 mm dintr-un material (vezi pag. 1-73) eventual cu un lăcaş de izolaţie termică, montajul pe materiale de construcţie se poate efectua fără limitări pe toată suprafaţa de contact Materialul este rezistent împotriva extinderii flacărei şi nu conţine halogeni. Se utilizează într-un mediu cu mare interes pentru protejarea persoanelor şi echipamentelor. Dozele de distribuţie ale instalaţiilor electrice se deosebesc de tipurile de fabricaţie cutente numai prin materialul utilizat, ceea ce se marchează prin literele HF la capatul codului tipizat. Accesorii Placa cu borne Placile cu borne sunt rezistente la temperaturi înalte conform normei ČSN EN :97 şi ČSN EN :97, şi conform cerinţelor normei sunt efectuate încercări cu lă incandescentă la o temperatură de 850 C. Scule auxiliare Doze universale KOPOBOX MINI Materialul: PC-ABS cu autistingere cu rezistenţă la temperaturi de la -25 C pană la +60 C Conform cerinţelor ČSN EN art. 18 sistemul dozelor KOPOBOX mini corespund testului de rezistenţă la temperatură exagerată şi arderii cu o lă de incandescenţă având temperatura de 850 C. În conformitate cu ČSN EN ed. 2 KOPOS KOLÍN a.s., în calitate de producător, recomandă montajul dozelor pe şi în material de construcţie cu clasa de reacţie la foc de la A1 până la F în sensul ČSN EN Dozele sunt destinate pentru distribuţiile cu tensiune de 500 V. Materialul este rezistent la propagarea flăcării si este fără halogeni. Dozele se pot folosi in medii in care este nevoie de protecţie crescută a persoanelor si a bunurilor.
7 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 3 1 Doze pentru instalaţii electrice şi accesorii În podele din beton Materialul: Poliamidă ignifuga nehalogenica (PA) cu rezistenţă la temperaturi de -30 C pană la +105 C, polietilenă ignifuga nehalogenica (PE) cu rezistenţă la temperaturi de -30 C până la +70 C. Conform cerinţelor ČSN EN art. 18 dozele corespund testului de rezistenţă la temperatură exagerată şi la arderea cu lă de incandescenţă având temperatura de 850 C. Seturile sunt destinate pentru utilizarea în pardoseli din beton turnat. Dozele sunt destinate pentru distribuţiile cu tensiune de 500 V. Pentru amplasarea în betonul turnat Materialul: Polietilena nehalogenica (PE) cu rezistenţa la temperaturi de -30 C până la +70 C (90 C pe scurtă durată), polipropilena nehalogenica (PP) cu rezistanţa la temperaturi de -25 C până la +105 C, poliamida nehalogenica (PA) cu rezistenţa la temperaturi de -30 C până la +105 C (120 C pe scurtă durată). Conform cerinţelor ČSN EN art. 18 dozele corespund testului de rezistenţă la temperatură exagerată şi la arderea cu lă de incandescenţă având temperatura de 650 C. Acest sistem este destinat pentru construcţiile din beton, polietilena utilizată nu este cu autostingere. Dozele sunt destinate pentru distribuţiile cu tensiune de 400 V. KUZ - pag Toate dozele, accesoriile (în afară de PI 80...) şi regletele terminale sunt în concordanţă cu directivele UE. Pictograme - legendă materialul material fără halogen temperatură de rezistenţă, gamă de folosire ( C) lungimea (mm) testul cu la incandescentă ( C) protecţia mecanică clasa de reacţie la foc a materialului de fond dimensiuni - înălţimea, lărgimea, adâncimea (mm) autostingere numărul de conductori x secţiune (mm 2 ), sarcina electrică (A) distanţă prin unirea a două doze (mm) diametrul frezat (găurit) a deschizăturii (mm) pentru montajul prizei duble ambalare () produse fabricate din material fără conţinut de plumb accesorii, sortimentul complementar gradul de izolare clasificarea IP scule auxiliare
8 4 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - sub tencuială KU doză universală PVC C 850 C A1 - D 30 sec. 71 Posibilitatea interconectarii în serie continuă, cu spatiu de 71 mm. Se recomandă să se interconecteze până la 3 doze într-o singură serie. Dozele se pot interconecta cu dozele KP 68/2, KP 68 şi KPR 68. Posibilitatea de intercalare a regletei şi de introducere a bornelor fără şuruburi. Se comercializeaza pachete întregi (2; 10; 100 ). KU KA dozele vrac la cutie de carton, şuruburile pentru aparat nu se afla in cutie ZB dozele ambalate câte 10. în folie de plastic, şuruburile pentru aparat sunt introduse în ambalaj 10; accesorii - scule auxiliare KO 68 pag ZV 68 pag S-66 pag TYP0... pag TN 68 pag NR.. pag FR 68 SDS 80 mm pag KU doză de distributie / aparataj cu capac PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Pentru crearea branşamentului traseului. Se comercializeaza pachete întregi (100 ). Instalarea simplă a capacului, chiar şi fără a folosi un instrument. KU KA dozele vrac la cutie de carton, sunt dotate cu capac accesorii - scule auxiliare ZV 68 pag S-66 pag TYP0... pag TN 68 pag NR.. pag FR 68 SDS 80 mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere pentru montajul prizei duble clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze ambalare
9 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - sub tencuială 1 5 KU doză de distributie cu capac şi cu placa cu borne PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Facilitează instalarea usoară. Conectarea de calitate a potenţialilor electrici cu folosind şuruburile. Borna PE de alamă. KU KA dozele vrac la cutie de carton, sunt dotate cu capac şi regletă accesorii - scule auxiliare ZV 68 pag TYP0... pag TN 68 pag NR.. pag FR 68 SDS 80 mm pag KP 67/2 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. 71/81 Pentru instalarea modernă în diferite rame combinate (distanţă 71 mm). Conectare pe verticală şi orizontală, cu spatiu de 71 sau 81 mm. Posibilitatea de interconectare, până la 5 doze alăturate. Posibilitatea de mărire a distanţei axiale cu distanţierul DR 18 pentru seria de design a aparatajului Element, Neo. Se comercializeaza pachete întregi. KP 67/2 KA dozele vrac la cutie de carton, şuruburile pentru aparat nu se afla in cutie ST fiecare doză este etichetată în cu codul, şuruburile pentru aparat se află în în cutie accesorii V 68 pag DR18 pag TYP0... pag NR.. pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere pentru montajul prizei duble clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze ambalare
10 6 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - sub tencuială KP 67/3 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. 71 Posibilitate de conectare a 5 doze pe verticală şi pe orizontală. Compatibile cu 2x rame duble. Folosind distanţierului DR18, se pot utiliza dozele pentru aparatele cu lăţimea mai mare, spre exemplu, Neo. Se comercializeaza pachete întregi (100 ). KP 67/3 KA dozele vrac la cutie de carton, şuruburile pentru aparat nu se afla in cutie accesorii V 68 pag DR18 pag TYP0... pag NR.. pag KP 68/2 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. 71 Posibilitatea interconectarii în serie continuă, cu spatiu de 71 mm. Se recomandă să se interconecteze până la 3 doze într-o singură serie. Dozele se pot interconecta cu dozele KU , KP 68 şi KPR 68. Permite montajul instalaţiei electrice în partiţii inguste. Se comercializeaza pachete întregi (10; 150 ). KP 68/2 KA dozele vrac la cutie de carton, şuruburile pentru aparat nu se afla in cutie ZB dozele ambalate câte 10. în folie de plastic, şuruburile pentru aparat nu se afla in cutie 10; accesorii - scule auxiliare V 68 pag ZV 68 pag TYP0... pag NR.. pag FR 68 SDS 80 mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere pentru montajul prizei duble clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze ambalare
11 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - sub tencuială 7 1 KP 68 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. 71 Posibilitatea interconectarii în serie continuă, cu spatiu de 71 mm. Se recomandă să se interconecteze până la 3 doze într-o singură serie. Dozele se pot interconecta cu dozele KU , KP 68/2 şi KPR 68. Doze universale pentru majoritatea aparatelor. Se comercializeaza pachete întregi (100 ). KP 68 KA dozele vrac la cutie de carton, şuruburile pentru aparat nu se afla in cutie accesorii - scule auxiliare V 68 pag ZV 68 pag TYP0... pag NR.. pag FR 68 SDS 80 mm pag KPR 68 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. 71 Montajul uşor al aparatelor cu adâncime mare. Posibilitatea interconectarii în serie continuă, cu spatiu de 71 mm. Se recomandă să se interconecteze până la 3 doze într-o singură serie. Posibilitatea de intercalare a regletei şi de introducere a bornelor fără şuruburi. Dozele se pot interconecta cu dozele KU , KP 68/2 şi KP 68. Se comercializează împachetarea cea mai mică (10 ). KPR 68 KA ambalate câte 10. în folie de plastic, pachetele sunt aranjate in cutie 10; accesorii - scule auxiliare V 68 pag ZV 68 pag TYP0... pag NR.. pag FR 68 SDS 80 mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere pentru montajul prizei duble clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze ambalare
12 8 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - sub tencuială KP 64/2 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. 71 Pentru instalarea modernă în diferite rame combinate. Rigiditatea pronunţată simplifică instalarea aparatelor. Se comercializează împachetarea cea mai mică (2 ). KP 64/2 KA două doze înfoliate şi etichetate, şuruburile pentru aparate sunt adăugate în pachet, pachetele sunt ambalate la cutii de carton 2; accesorii - scule auxiliare VKP 64/2L pag TYP0... pag NR.. pag FR 68 SDS 80 mm pag KP 64/3 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. 71 Pentru instalarea modernă în diferite rame combinate. Rigiditatea pronunţată simplifică instalarea aparatelor. Se comercializează împachetarea cea mai mică (2 ). KP 64/3 KA două doze înfoliate şi etichetate, şuruburile pentru aparate sunt adăugate în pachet, pachetele sunt ambalate la cutii de carton 2; accesorii - scule auxiliare TYP0... pag NR.. pag FR 68 SDS 80 mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze
13 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - sub tencuială 9 1 KP 64/4 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. 71 Pentru instalarea modernă în diferite rame combinate. Rigiditatea pronunţată simplifică instalarea aparatelor. Se comercializează împachetarea cea mai mică (2 ). KP 64/4 KA două doze înfoliate şi etichetate, şuruburile pentru aparate sunt adăugate în pachet, pachetele sunt ambalate la cutii de carton 2; accesorii - scule auxiliare TYP0... pag NR.. pag FR 68 SDS 80 mm pag KP 64/5 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. 71 Pentru instalarea modernă în diferite rame combinate. Rigiditatea pronunţată simplifică instalarea aparatelor. Se comercializează împachetarea cea mai mică (2 ). KP 64/5 KA două doze înfoliate şi etichetate, şuruburile pentru aparate sunt adăugate în pachet, pachetele sunt ambalate la cutii de carton 2; accesorii - scule auxiliare TYP0... pag NR.. pag FR 68 SDS 80 mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze
14 10 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - sub tencuială KP 67X67 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. 71 Posibilitate de conectare a 5 doze pe verticală şi pe orizontală. Compatibile cu 2x rame duble. Forma pătrată măreşte volumul de montaj al dozei. Distanţier pentru pasul de 83 mm. KP 67X67 KA dozele vrac la cutie de carton, şuruburile pentru aparat nu se afla in cutie accesorii DR42 pag TYP0... pag KUH 1 - doză universală PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Spaţiul mai mare din doză înlesneşte introducerea elementelor active sub aparat. Posibilitatea de intercalare a regletei S-66, direct sub aparat. Se recomandă pentru instalaţia electrică modernă cu cerinţe sporite de spaţiu. KUH 1 KA dozele sunt ambalate separat în folie de plastic, şuruburile pentru aparat sunt adăugate în pachet 1; accesorii V 68 pag S-66 pag ZV 68 pag TYP0... pag NR.. pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere pentru montajul prizei duble clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze ambalare
15 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - sub tencuială 11 1 KO 97/5 - doză de distributie / aparataj cu capac KO 97 V PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Număr mare de intrări pentru crearea unor instalaţii mai voluminoase. Protuberanţe pentru a împiedica scoaterea dozei din perete. Spaţiu suficient regletă şi conectori. KO 97/5 KA dozele cu capace ataşate sunt introduse separat în cutie accesorii ZV 97 pag S-96 pag SP-96 pag TYP0... pag TN 97 pag KR 97/5 - doză de distributie / aparataj cu capac KO 97 V şi cu placa cu borne SP-96 PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Număr mare de intrări pentru crearea unor instalaţii mai voluminoase. Protuberanţe pentru a împiedica scoaterea dozei din perete. Spaţiu suficient regletă şi conectori. KR 97/5 KA regleta SP-96 este prinsă cu şuruburi în doză, au capace incluse şi sunt introduse separate în cutie accesorii ZV 97 pag S-96 pag TYP0... pag TN 97 pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
16 12 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - sub tencuială KOM 97 - doză de distributie / aparataj cu capac KO 97 V PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Număr mare de intrări pentru crearea unor instalaţii mai voluminoase. Protuberanţe pentru a împiedica scoaterea dozei din perete. Spaţiu suficient regletă şi conectori. KOM 97 KA dozele cu capace ataşate sunt introduse separat în cutie accesorii ZV 97 pag S-96 pag SP-96 pag TYP0... pag TN 68 pag KO doză de distributie cu capace PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Număr mare de treceri pentru inserarea cablurilor şi tuburilor. KO 100 KA dozele şi capacele sunt ambalate separat în cutie accesorii S-66 pag S-96 pag SP-96 pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
17 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - sub tencuială 13 1 KO 100 E - doză de distributie cu capace V 100 E PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Număr mare de treceri pentru inserarea cablurilor şi tuburilor. Posibilitatea de instalare a şinei de susţinere TS 35. Posibilitatea de reglare a capacului în poziţie orizontală. Posibilitatea eliminării întregului perete lateral pentru manipularea mai uşoară a cablurilor. KO 100 E KA dozele şi capacele sunt ambalate şi dispuse separat în cutie accesorii S-66 pag S-96 pag SP-96 pag EPS 3 pag TYP0... pag TS35 pag KO doză de distributie cu capace KO 125 V PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Număr mare de treceri pentru inserarea cablurilor şi tuburilor. Posibilitatea de instalare a şinei de susţinere TS 35 şi a regletelor. KO 125 KA dozele separate sunt ambalate individual în folie de plastic şi sunt etichetate 1; accesorii S-66 pag S-96 pag SP-96 pag EPS 3 pag TYP0... pag TS35 pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
18 14 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - sub tencuială KO 125 E - doză de distributie cu capace V 125/1 PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Număr mare de treceri pentru inserarea cablurilor şi tuburilor. Posibilitatea de instalare a şinei de susţinere TS 35. Posibilitatea de reglare a capacului în poziţie orizontală. Posibilitatea eliminării întregului perete lateral pentru manipularea mai uşoară a cablurilor. KO 125 E KA dozele separate sunt ambalate individual în folie de plastic şi sunt etichetate 1; accesorii S-66 pag S-96 pag SP-96 pag EPS 2 pag TYP0... pag TS35 pag KO 125 E/EQ02 - doza cu placa cu borne echipotenţială PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Regletele echipotenţiale pentru 5x conductori de 25 mm şi 1x conductor plat de 30 x 4 mm. Număr mare de treceri pentru inserarea cablurilor şi tuburilor. Posibilitatea de reglare a capacului în poziţie orizontală. Posibilitatea eliminării întregului perete lateral pentru manipularea mai uşoară a cablurilor. KO 125 E/EQ02 KA dozele separate sunt ambalate individual în folie de plastic şi sunt etichetate 1; materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
19 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - sub tencuială 15 1 KT doză de distribuţie PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Doze pentru distribuţie telecomunicaţii şi curent electric. La baza dozei sunt caneluri pentru fixarea bornelor telefonice. Se recomandă şi pentru montajul la suprafaţă - capacul copiază mărimea dozei. Dozele nu au intrările ştanţate dinainte. KT 250 KB dozele individuale sunt ambalate în folie de plastic şi prevăzute cu o etichetă şi introduse în bacs 1; accesorii S-66 pag S-96 pag SP-96 pag TYP0... pag TS35 pag KT 250/1 - doză de distributie cu capace VKT 250/L PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Număr mare de treceri pentru inserarea cablurilor şi tuburilor. Posibilitatea de instalare a barei de susţinere TS 35 şi a şirului de cleme echipotenţiale. Posibilitatea de reglare a capacului cu ajutorul orificiilor ovale din doză, în poziţie orizontală. Posibilitatea eliminării întregului perete lateral pentru manipularea mai uşoară a cablurilor. KT 250/1 KB dozele individuale sunt ambalate în folie de plastic şi prevăzute cu o etichetă şi introduse în bacs 1; accesorii S-66 pag S-96 pag SP-96 pag EPS 2 pag TYP0... pag TS35 pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
20 16 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - sub tencuială KOPOBOX MINI P Configurarea dozei universale pentru echipament modular este potrivită pentru instalare în canalul tip parapet. Mai multe detalii la pag. 1-81
21 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru izolatia termică 17 1 KEZ - doza de instalare in izolatia termică PP C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru instalarea aparatelor de pe faţadele clădirilor izolate termic, cu grosimea de mm. Eliminuă formarea punţilor termice. Diblurile de calitate şi şuruburile pentru montajul în lemn constituie piesă componentă din ambalaj. La instalarea pe o tencuială mai aspră se recomandă etanşarea aparatului cu silicon. Construcţie robustă. Montajul video pe site-ul Produsul anului 2013, ansamblul de produse destinate pentru instalare în izolaţia termică a fost selectat de publicul profesional ca şi produs al anului la târgul de mostre AMPER 2014 şi KEZ KB dozele individuale sunt ambalate în cutii separate ND KEZ - piesă de schimb a dozei pentru instalaţie electrică în izolaţia termică PP C 850 C A1 - F 30 sec. Piesa de schimb a dozei în izolaţia termică este o doză individuală de instalaţie electrică, care se livrează în mod curent în setul KEZ. Doza trebuie utilizată în combinaţie cu tubul portant în procesul de montaj curent. Utilizarea individuală a piesei de schimb, fără tubul portant nu este posibilă. Parte integrantă a piesei de schimb sunt patru şuruburi cu autofiletare pentru fixarea dozei de tub. ND KEZ KB dozele sunt ambalate separat în folie retractabilă, orânduite în carton a câte materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă pentru montajul prizei duble
22 18 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru izolatia termică MDZ - platformă de montaj pe suprafata izolată termic PP C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru instalarea dispozitivelor electrice (iluminatul exterior, senzorii de mişcare, prizele de 400 V ş.a.m.d.) pe faţadele izolate termic ale clădirilor, cu grosimea de mm. Eliminuă formarea punţilor termice. Sarcina de 40 N la o distanţă de 180 mm faţă de perete. Posibilitatea de formare a unei suprafeţe de montaj de orice mărime la utilizarea mai multor platforme de montaj. Diblurile de calitate şi şuruburile pentru montajul în lemn constituie piesă componentă din ambalaj. Şuruburile cu diametrul de 4 şi 5 mm sunt compatibile pentru platforma de montaj. Construcţie robustă. Montajul video pe site-ul Produsul anului 2013, ansamblul de produse destinate pentru instalare în izolaţia termică a fost selectat de publicul profesional ca şi produs al anului la târgul de mostre AMPER 2014 şi MDZ KB platformele de montaj sunt ambalate individual în cutii separate ND MDZ - piesă de schimb a platformei de montaj în izolaţia termică PP C 850 C A1 - F 30 sec. Piesa de schimb a platformei de montaj în izolaţia termică este o platformă individuală, care se livrează în mod curent în setul MDZ. Platforma se poate utiliza numai în combinaţie cu tubul portant în procesul de montaj curent. Utilizarea individuală a piesei de schimb, fără tubul portant nu este posibilă. Parte integrantă a piesei de schimb sunt patru şuruburi cu autofiletare pentru fixarea platformei de tub. ND MDZ KB platformele sunt ambalate individual în folie retractabilă, orânduite în carton a câte materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
23 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru izolatia termică 19 1 KEZ-3 - doză multiplă pentru instalaţii electrice cu amplasare în stratul de izolaţie termică PP C 850 C A1 - F 30 sec. 71 Pentru instalarea a două până la trei aparate pe faţadele izolate termic, cu grosimea de mm. Eliminuă formarea punţilor termice. În ambalaj sunt incluse dibluri de calitate, şuruburi pentru montaj şi perete despărţitor pentru partajarea mai multor circuite. La instalarea pe o tencuială mai aspră se recomandă etanşarea aparatului cu silicon. Construcţie robustă. Montajul video pe site-ul Produsul anului 2013, ansamblul de produse destinate pentru instalare în izolaţia termică a fost selectat de publicul profesional ca şi produs al anului la târgul de mostre AMPER 2014 şi KEZ-3 KB dozele individuale sunt ambalate în cutii separate Sistem de montare pentru izolatia termică KEZ - doza de instalare in izolatia termică MDZ - platforma pentru montare in izolatia termică mm mm max. 180 mm max. 40 N KEZ-3 - doză multiplă pentru instalaţii electrice cu amplasare în stratul de izolaţie termică Este necesara taierea suportului inclusiv izolatia inainte de instalare, depinzand de grosimea stratului de izolatie. Suportul este fixat pe perete cu suruburi si dibluri depinzand de tipul de suprafata a peretelui. Pentru instalarea prizelor de 400 V recomandam fixarea cu ancore rezistente chimic. Apoi se va pune cablul prin suport. Doza sau platforma se fixează de suport cu patru suruburi (incluse in pachet). materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze
24
25 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru izolatia termică 21 1 KUZ-V - doză universală cu capac pentru izolaţia termică PC-ABS C 850 C A1 - F 30 sec. IP30 (44) Pentru inslalarea pe faţadele izolate termic cu grosime de la 80 la 140 mm sau montaj sub tencuială. Folosită ca si doză de instalaţii, pentru iluminat sau alte aplicaţii in acord cu necesităţile clientului. Adâncime ajustabilă. Pachetul include o doză si un capac plan V suruburi de inox. La montajul pe peretele exterior de rigips se recomandă etanşarea capacului cu silicon sau cu soluţie de etanşare pe bază pe cauciuc (IP 44). Construcţie robustă. Protejată de Institutul European de Design Industrial. Montajul video pe site-ul KUZ-V KB dozele individuale sunt ambalate în cutii separate accesorii asamblare: S-KSK 2 pag TS35 pag TYP0... pag KUZ-VO - doză universală cu capac rabatabil pentru izolaţia termică PC-ABS C 850 C A1 - F 30 sec. IP30 (44) Pentru inslalarea pe faţadele izolate termic cu grosime de la 80 la 140 mm sau montaj sub tencuială. Folosită ca si doză de linstalaţii, pentru iluminat sau alte aplicaţii in acord cu necesităţile clientului. Adâncime ajustabilă. Pachetul include o doză şi un capac rabatabil VO 180 platformă interioară de montaj + suruburi de inox. La montajul pe peretele exterior de rigips se recomandă etanşarea capacului cu silicon sau cu soluţie de etanşare pe bază pe cauciuc (IP 44). Construcţie robustă. Protejată de Institutul European de Design Industrial. Montajul video pe site-ul KUZ-VO KB dozele individuale sunt ambalate în cutii separate accesorii asamblare: TS35 pag PN KUZ pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără halogen clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă IP clasificarea ambalare
26 22 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru izolatia termică KUZ-VI - doză universală cu capac şi tub izolator pentru izolaţia termică tub - PP C 850 C A1 - F 30 sec. doză - PC-ABS IP30 (44) Pentru instalarea aparatelor de pe faţadele clădirilor izolate termic, cu grosimea de mm. Folosită ca si doză de instalaţii, pentru iluminat sau alte aplicaţii in acord cu necesităţile clientului. Eliminuă formarea punţilor termice. Adâncime ajustabilă. Pachetul include o doză, un tub de izolaţie, izolaţie internă şi externă, ansamblul interior al dozei, un capac plan V 180 plat + şuruburi de inox. La montajul pe peretele exterior de rigips se recomandă etanşarea capacului cu silicon sau cu soluţie de etanşare pe bază pe cauciuc (IP44). Construcţie robustă. Protejată de Institutul European de Design Industrial. Montajul video pe site-ul KUZ-VI KB dozele individuale sunt ambalate în cutii separate accesorii asamblare: S-KSK 2 pag TS35 pag TYP0... pag KUZ-VOI - doză universală cu capac rabatabil şi tub izolator pentru izolaţia termică tub - PP C 850 C A1 - F 30 sec. doză - PC-ABS IP30 (44) Pentru instalarea aparatelor de pe faţadele clădirilor izolate termic, cu grosimea de mm. Folosită ca si doză de instalaţii, pentru iluminat sau alte aplicaţii in acord cu necesităţile clientului. Eliminuă formarea punţilor termice. Adâncime ajustabilă. Pachetul include o doză, un tub izolator, izolaţie externă şi internă, ansamblu interior al dozei, un capac rabatabil VO 180 platformă interioară de montaj + suruburi de inox. La montajul pe peretele exterior de rigips se recomandă etanşarea capacului cu silicon sau cu soluţie de etanşare pe bază pe cauciuc (IP 44). Construcţie robustă. Protejată de Institutul European de Design Industrial. Montajul video pe site-ul KUZ-VOI KB dozele individuale sunt ambalate în cutii separate accesorii asamblare: TS35 pag PN KUZ pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără halogen clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă IP clasificarea ambalare
27 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru izolatia termică 23 1 PN KUZ - suport pentru aparate oţel Suportul pentru aparate este destinat pentru prize de 400 V (numai 16 A - direct). Compatibil pentru configuraţiile KUZ-VO şi KUZ VOI. Conţine un surub M4X6 şi o şaibă cu blocare pentru impământare. Spaţiul de montare a ştecherului este de 60 mm. Suprafaţă cu finisaj ZNCR. Vă rugăm să eliminaţi suportii de montare din interiorul cutiei KUZ înainte de instalare. PN KUZ S baleno po 1 do folie Montajul sistemului KUZ pentru izolaţie termică KUZ-V - doză universală cu capac pentru izolaţie termică KUZ-VI - doză universală cu capac şi tub izolator pentru izolaţie termică KUZ-VO - doză universală cu capac rabatabil pentru izolaţie termică KUZ-VOI - doză universală cu capac rabatabil şi tub izolator pentru izolaţie termică materialul ambalare
28 24 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în pereţii de rigips Doze de instalaţii cu montaj în pereţi din material inflamabil Gama de doze de instalaţii pentru pereti de rigips este compatibilă pentru cablarea pereţilor din lemn, in cabane de lemn, barăci şi case din busteni, de asemenea la construcţia caselor prefabricate cu structură din lemn. - pentru încastrarea în pereţi inflamabili, podele sau tavane - materiale de construcţie cu clasa de inflamabilitate de la A la F in (concordanţă cu ČSN EN ) - doze etanşe si aspect clasic - doze de dimensiuni mai mari pentru instalaţii voluminoase - variante multiple - doze adânci pentru instalaţii moderne declaraţie de inflamabilitate pentru dozele de rigips
29 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în pereţii de rigips 25 1 KU 68 LD/1 - doză universală PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Orificiile de intrare sunt fabricate dintr-un material elastic. Instalarea cablului se face prin perforarea membranei cu un instrument ascuţit (de ex. cu şurubelniţa şi introducerea ulterioară a cablului, eventual prin smulgerea profilului orificiului din membrană. Este asigurată etanşeitatea la pătrundea aerului chiar şi cu cablul sau tubul introdus. Se recomandă pentru casele cu un consum mic de energie şi la cele pasive. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. Împiedică circulaţia aerului prin instalaţie. Se comercializeaza pachete întregi (90 ). La montaj nu este necesar să fie teşită marginea rigipsului. Produsul anului produs selectat de experţii expozitiei AMPER şi ales ca şi produsul anului. KU 68 LD/1 NA doza este prevăzută cu şuruburi pentru montaj în gips carton şi cu şuruburi pentru aparataj accesorii - scule auxiliare V 68 pag S-66 pag TYP0... pag VDS 68 73,5 mm pag VPTU; VPT 68 73,5 mm pag KU 68 LD/2 - doză universală cu capac V 68 PVC C 850 C A1 - F 30 sec. IP30 Orificiile de intrare sunt fabricate dintr-un material elastic. Instalarea cablului se face prin perforarea membranei cu un instrument ascuţit (de ex. cu şurubelniţa şi introducerea ulterioară a cablului, eventual prin smulgerea profilului orificiului din membrană. Este asigurată etanşeitatea la pătrundea aerului chiar şi cu cablul sau tubul introdus. Se recomandă pentru casele cu un consum mic de energie şi la cele pasive. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. Împiedică circulaţia aerului prin instalaţie. Se comercializeaza pachete întregi (90 ). La montaj nu este necesar să fie teşită marginea rigipsului. KU 68 LD/2 NA doza este prevăzută cu şuruburi pentru fixarea pe plăcile din rigips şi cu iuruburi de aparataj, capacul este înşurubat pe doză accesorii - scule auxiliare S-66 pag TYP0... pag VDS 68 73,5 mm pag VPTU; VPT 68 73,5 mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără conţinut de plumb ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă pentru montajul prizei duble IP clasificarea
30 26 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în pereţii de rigips KU 68/71L1 - doză universală PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 71 Legarea în serie continuă, cu distanţa axială de 71 mm. Se recomandă să se interconecteze până la 3 doze într-o singură serie. Vârful ascuţit integrat pentru marcarea centrului perforării. Dozele legate se pot conecta folosind conductorii cu izolaţie simplă. Se poate conecta cu doza KPR 68/71L. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. La montaj nu este necesar să fie teşită marginea rigipsului. KU 68/71L1 NA dozele sunt dotate cu şuruburi pentru montajul dozei în rigips, şuruburile pentru aparate sunt adăugate în pachet separat accesorii - scule auxiliare V 68 pag S-66 pag TYP0... pag VDS 68 73,5 mm pag VPTU; VPT 68 73,5 mm pag KPRL 68-70/LD - doză universală PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 71 Orificiile de intrare sunt fabricate dintr-un material elastic. Instalarea cablului sau după caz a ţevii se face prin smulgerea profilului orificiului de pe membranele flexibile şi introducerea în orificiul rezultat. Instalarea dozei în ansamblu se face prin strângerea şuruburilor de fixare. Este asigurată etanşeitatea la pătrundea aerului chiar şi cu cablul sau tubul introdus. Se recomandă pentru casele cu un consum mic de energie şi la cele pasive. Şuruburile pentru montaj şi aparataj sunt prevăzute cu filet dublu pentru instalarea mai rapidă, doza cuprinde socluri de plastic. Parte integrantă a livrării sunt conectorii, care permit legarea dozelor cu un pas de 71 mm între acestea, în caz de legare trebuie înlăturată marginea marcată a dozei. La montaj nu este necesar să fie teşită marginea rigipsului. Unitatea de vânzare minimă este de 8. KPRL 68-70/LD NA ambalaj a câte 8 în folie retractabilă 8; accesorii - scule auxiliare V 68 pag TYP0... pag VDS 68 73,5 mm pag VPTU; VPT 68 73,5 mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere pentru montajul prizei duble ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze material fără conţinut de plumb
31 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în pereţii de rigips 27 1 KPR 68/71L - doză universală PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 71 Montajul uşor al aparatelor cu adâncime mare. Legarea în serie continuă, cu distanţa axială de 71 mm. Posibilitatea de intercalare a regletelor S-66. Vârful ascuţit integrat pentru marcarea centrului perforării. Dozele legate se pot conecta folosind conductorii cu izolaţie simplă. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. Se comercializeaza pachete întregi. La montaj nu este necesar să fie teşită marginea rigipsului. KPR 68/71L NA dozele individuale sunt dotate cu şuruburi pentru montajul în rigips accesorii - scule auxiliare V 68 pag S-66 pag TYP0... pag VDS 68 73,5 mm pag VPTU; VPT 68 73,5 mm pag KI 68 L/1 - doză universală PVC C 850 C A - C3 30 sec. Doza satisface standardul anterior, în vigoare, ČSN la materialele din clasa de inflamabilitate A - C3. Carcasa exterioară este adăugată special. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. KI 68 L/1 NA dozele individuale sunt dotate cu şuruburi pentru montajul în rigips accesorii - scule auxiliare V 68 pag S-66 pag TYP0... pag VPTU; VPT 79 79,5 mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere pentru montajul prizei duble ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze material fără conţinut de plumb
32 28 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în pereţii de rigips KP 64/LD - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Orificiile de intrare sunt fabricate dintr-un material elastic. Instalarea cablului se face prin perforarea membranei cu un instrument ascuţit (de ex. cu şurubelniţa şi introducerea ulterioară a cablului, eventual prin smulgerea profilului orificiului din membrană. Este asigurată etanşeitatea la pătrundea aerului chiar şi cu cablul sau tubul introdus. Se recomandă pentru casele cu un consum mic de energie şi la cele pasive. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. Împiedică circulaţia aerului prin instalaţie. Se comercializeaza pachete întregi (100 ). La montaj nu este necesar să fie teşită marginea rigipsului. KP 64/LD NA dozele sunt dotate cu şuruburi pentru montajul dozei în rigips, şuruburile pentru aparate sunt în cutie accesorii - scule auxiliare V 68 pag TYP0... pag VPTU; VPT mm pag KPL 64-50/2LD - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 71 Pentru instalarea modernă în diferite rame combinate. Proiectare extrem de rigidă simplifică instalarea aparatului. Orificiile de intrare sunt fabricate dintr-un material elastic. Este asigurată etanşeitatea la pătrundea aerului chiar şi cu cablul sau tubul introdus. Împiedică circulaţia aerului prin instalaţie. Se recomandă pentru casele cu un consum mic de energie şi la cele pasive. Doua vârfuri pe parţile exterioare indică punctele de găurire. Şuruburile de fixare sunt dotate cu un design cu filet dublu pentru instalare rapidă. Instalarea dozei în ansamblu se face prin strângerea şuruburilor de fixare. Instalarea cablurilor se face prin îndepărtarea (ruperea) piesei de intrare a membranei, urmată de introducerea de cablu sau de ţeavă. Protejată de Institutul European de Design Industrial. Se comercializeaza pachete întregi (40 ). La montaj nu este necesar să fie teşită marginea rigipsului. KPL 64-50/2LD NA doza este prevăzută cu şuruburi pentru fixarea pe plăcile din rigips şi cu şuruburi pentru aparate, pachetul cu şuruburi se află în cutie accesorii - scule auxiliare VKP 64/2L pag TYP0... pag VPTU; VPT mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără conţinut de plumb clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze ambalare
33 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în pereţii de rigips 29 1 KPL 64-50/3LD - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 71 Pentru instalarea modernă în diferite rame combinate. Proiectare extrem de rigidă simplifică instalarea aparatului. Orificiile de intrare sunt fabricate dintr-un material elastic. Este asigurată etanşeitatea la pătrundea aerului chiar şi cu cablul sau tubul introdus. Împiedică circulaţia aerului prin instalaţie. Se recomandă pentru casele cu un consum mic de energie şi la cele pasive. Trei vârfuri pe parţile exterioare indică punctele de găurire. Şuruburile de fixare sunt dotate cu un design cu filet dublu pentru instalare rapidă. Instalarea dozei în ansamblu se face prin strângerea şuruburilor de fixare. Instalarea cablurilor se face prin îndepărtarea (ruperea) piesei de intrare a membranei, urmată de introducerea de cablu sau de ţeavă. Protejată de Institutul European de Design Industrial. Se comercializeaza pachete întregi (30 ). La montaj nu este necesar să fie teşită marginea rigipsului. KPL 64-50/3LD NA doza este prevăzută cu şuruburi pentru fixarea pe plăcile din rigips şi cu şuruburi pentru aparate, pachetul cu şuruburi se află în cutie accesorii - scule auxiliare TYP0... pag VPTU; VPT mm pag KP 64/4L - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 71 Pentru instalarea modernă în diferite rame combinate. Rigiditatea pronunţată simplifică instalarea aparatelor. Patru vârfuri pe parţile exterioare indică punctele de găurire. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. Se comercializează împachetarea cea mai mică (2 ). La montaj nu este necesar să fie teşită marginea rigipsului. KP 64/4L NA două doze ambalate în folie de plastic şi dotate cu o etichetă, şuruburile pentru aparat şi pentru montajul în rigips sunt adăugate în ambalaj, ambalajele sunt aliniate în cutie 2; ST dozele sunt dotate cu suruburi pentru montaj in rigips şi etichetate, şuruburile pentru aparate sunt în cutie accesorii - scule auxiliare TYP0... pag VPTU; VPT mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără conţinut de plumb clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze ambalare
34 30 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în pereţii de rigips KP 64/5L - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 71 Pentru instalarea modernă în diferite rame combinate. Rigiditatea pronunţată simplifică instalarea aparatelor. Cinci vârfuri pe parţile exterioare indică punctele de găurire. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. Se comercializează împachetarea cea mai mică (2 ). La montaj nu este necesar să fie teşită marginea rigipsului. KP 64/5L NA două doze ambalate în folie de plastic şi dotate cu o etichetă, şuruburile pentru aparat şi pentru montajul în rigips sunt adăugate în ambalaj, ambalajele sunt aliniate în cutie 2; ST dozele sunt dotate cu suruburi pentru montaj in rigips şi etichetate, şuruburile pentru aparate sunt în cutie accesorii - scule auxiliare TYP0... pag VPTU; VPT mm pag KO 97/L - doză de distributie / aparataj cu capac KO 97 V/1 PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Spaţiu suficient pentru realizarea instalaţiilor electrice mai ample. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. KO 97/L NA dozele sunt dotate cu şuruburile pentru instalarea în rigips şi cu capacele incluse care sunt disponibile separat în cutie accesorii - scule auxiliare S-96 pag SP-96 pag TYP0... pag VPTU; VPT ,5 mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără conţinut de plumb clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze ambalare
35 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în pereţii de rigips 31 1 KR 97/L - doză de distributie / aparataj cu capac KO 97 V/1 şi cu placa cu borne SP-96 PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Spaţiu suficient pentru realizarea instalaţiilor electrice mai ample. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. KR 97/L NA dozele sunt dotate reglete şi cu şuruburile pentru instalarea în rigips, au capacele incluse care sunt disponibile separat în cutie accesorii - scule auxiliare S-96 pag TYP0... pag VPTU; VPT ,5 mm pag KO 110/L - distribution doză de distributie cu capace V 110 L şi perete despărţitor P 110 L PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Doza se poate utiliza cu placa cu borne S-96, SP-96 sau cu două plăci cu borne S-66, care sunt separate între ele cu un perete despărţitor. Posibilitatea de conectare a două circuite diferite cu tensiunea până la de 400 V, separate printr-un perete despărţitor. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. Vârful ascuţit integrat pentru marcarea centrului perforării. KO 110/L NA ST şuruburile capacului sunt incluse împreună cu peretele despărţitor în doză, doza împreună cu capacul aste sigilată in folie de plastic şi este prevăzută cu etichetă şuruburile pentru montajul dozei în gips carton sunt instalate în doză, în aceasta este introdus peretele despărţitor, capacul este înşurubat pe doză, iar doza indicată cu etichetă 1; accesorii - scule auxiliare S-66 pag S-96 pag SP-96 pag TYP0... pag VPTU; VPT mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără conţinut de plumb
36 32 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în pereţii de rigips KO 125/1L - doză de distributie cu capace V 125/1 PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Număr mare de treceri pentru inserarea cablurilor şi tuburilor. Posibilitatea de instalare a şinei de susţinere TS 35. Posibilitatea de reglare a capacului în poziţie orizontală. Posibilitatea eliminării întregului perete lateral pentru manipularea mai uşoară a cablurilor. Vârful ascuţit integrat pentru marcarea centrului perforării. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. KO 125/1L NA şuruburile pentru prinderea capacului şi şuruburile pentru montajul în gips carton sunt introduse în doză, dozele împreună cu capacele sunt ambalate în folie retractabilă 1; ST capacul este montat pe doză, fiecare doză este prevăzută cu eticheta cu codul de bare accesorii - scule auxiliare S-66 pag S-96 pag SP-96 pag EPS 2 pag TYP0... pag TS35 pag VPTU; VPT mm pag KT 250/L - doză de distributie cu capace VKT 250/L PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Număr mare de treceri pentru inserarea cablurilor şi tuburilor. Posibilitatea de instalare a şinei de susţinere TS 35. Posibilitatea de reglare a capacului în poziţie orizontală. Posibilitatea eliminării întregului perete lateral pentru manipularea mai uşoară a cablurilor. Vârful ascuţit integrat pentru marcarea centrului perforării. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. KT 250/L NB ST şuruburile pentru prinderea capacului şi şuruburile pentru montajul în gips carton sunt introduse în doză, dozele împreună cu capacele sunt ambalate în folie retractabilă doza este prevăzută cu şuruburi pentru montajul dozei în gips carton, capacul este înşurubat pe doză, fiecare doză este prevăzută cu eticheta cu codul de bare 1; accesorii - scule auxiliare S-66 pag S-96 pag SP-96 pag EPS 2 pag TYP0... pag TS35 pag VPTU; VPT mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără conţinut de plumb
37 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în pereţii de rigips 33 1 KPM 64/LU - doză pentru aparataj cu inele de montare MKU 64 PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru montajul în rigips cu grosimea de 12,5 mm. Inelul de montaj înlesneşte instalarea chiar şi în rigipsul dublu de 2x12,5 mm. Instalarea rapidă, fără şuruburi - doar se presează în inelul de montaj. La montaj este necesar ca inelul sa fie incastrat pe marginea rigipsului. KPM 64/LU NA dozele împreună cu inelele sunt ambalate separat în cutie accesorii - scule auxiliare KO 68 pag V 68 pag TYP0... pag VDS 68 + ZBU 73,5 mm pag VPTU; VPT 68 73,5 mm pag KOPOBOX MINI L Configurarea dozei universale pentru echipament modular este potrivită pentru montarea în peretele de rigips. Mai multe detalii la pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără conţinut de plumb clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă pentru montajul prizei duble ambalare
38 34 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în pereţii de rigips KUH 1/L - doză universală PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Montajul se face dinspre partea din spatele rigipsului, cu grosimea de 12,5 mm, cu ajutorul şuruburilor incluse. Spaţiul mai mare din doză înlesneşte introducerea elementelor active sub aparat. Posibilitatea de intercalare a regletei S-66, direct sub aparat. Se recomandă pentru instalaţia electrică modernă cu cerinţe sporite de spaţiu. KUH 1/L NA în fiecare doză sunt incluse şuruburile de instalare şi pentru aparat, fiecare doză este ambalată separat în folia de plastic şi este etichetată 1; accesorii - scule auxiliare V 68 pag S-66 pag TYP0... pag VDS 68 73,5 mm pag VPTU; VPT 68 73,5 mm pag Procedeul de montaj şi exemplele de utilizare a dozei KUH 1/L 1) Executarea unei găuri de Ø73,5 mm în rigips cu ajutorul burghiului VDS 68 (vezi pag. 1-78). 2) Introducerea dozei KUH 1/L în gaura pregătită. Închiderea dozei prin spate ei. 3) Imagine laterală (în secţiune) asupra dozei introduse prin dosul plăcii de rigips. 4) Fixarea dozei prin şuruburile autoforante. Detaliu spaţiului separat pentru şurub. 5) Exemple de utilizări ale dozei (în secţiune): de exemplu introducerea protecţiei de supratensiune, prinderea în cleme cu ajutorul clemelor fără şurub, utilizarea clemelor S-66. materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără conţinut de plumb clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă pentru montajul prizei duble ambalare
39 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în pereţii de rigips 35 1 Exemple de montaje ale dozelor în pereţi de rigips Instalarea dozelor dreptunghiulare Fixarea dozelor cu inel de asamblare Instalarea de doze multiple in peretele de rigips 1. Determinarea poziţiei de montare, prin împingerea centrelor de găurire. 1. Efectuarea găurii în peretele din rigips cu ajutorul burghiului VDS Decuparea peretilor de rigips. 2. Găurirea deschizăturilor pe colţ. 2. Introducerea cadrului de montaj în peretele de rigips. 2. Instalarea aparatelor cu distanţă axială de 71 mm (ramă orizontală). 3. Însemnarea liniilor care trebuie tăiate. 3. Introducerea dozei în cadrul de montaj. 3. Închiderea finală a dozei KP 64/4L cu aparate instalate. 4. Decuparea şi scoaterea restului tăiat. 4. Instalarea uşoară şi rapidă economisire de timp până la 25%. 5. Aţezarea dozei şi efectuarea instalaţiei electrice. Prinderea dozei cu şurub.
40 36 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru canal de cablu LK 80/1 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Datorită formei lor este de asemenea compatibilă şi cu aparatele mai vechi. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. LK 80/1 HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat 10; accesorii VLK 80 pag PI 80R pag S-66 pag TYP0... pag LK 80/2 - doză de distributie / aparataj cu capac VLK 80 PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Datorită formei lor este de asemenea compatibilă şi cu aparatele mai vechi. Introducerea regletei S-66. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. Capacul se poate cumpăra separat. LK 80/2 HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10., sunt incluse şuruburile pentru fixarea capacului, capacele sunt ambalate individual, câte ; accesorii PI 80R pag S-66 pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
41 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru canal de cablu 37 1 LK 80/3 - doză de distributie / aparataj cu capac VLK 80 şi cu placa cu borne S-66 PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Introducerea regletei S-66. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. Capacul şi regleta se pot cumpăra separat. LK 80/3 HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru reglete şi şuruburile pentru capac, capacele sunt ambalate individual câte 10., la fel sunt ambalate şi regletele, toate fiind etichetate 10; accesorii PI 80R pag TYP0... pag LK 80X28/1 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Pentru reparaţiile instalaţiilor mai vechi. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. Sunt destinate pentru instalarea prizelor şi a altor aparate. Înlesneşte montajul aparatelor cu adâncimea mai mare de montaj. LK 80X28/1 HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat 10; accesorii VLK 80 pag PI 80R pag S-66 pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
42 38 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru canal de cablu LK 80R/1 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Destinate pentru aparatele din gama de modele Classic sau Swing - ABB. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. LK 80R/1 HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat 10; accesorii VLK 80/R pag NR 80/R pag PI 80R pag S-66 pag TYP0... pag LK 80R/2 - doză de distributie / aparataj cu capac VLK 80/R PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. Capacul se poate cumpăra separat. LK 80R/2 HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat 10; accesorii NR 80/R pag PI 80R pag S-66 pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
43 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru canal de cablu 39 1 LK 80R/3 - doză de distributie / aparataj cu capac VLK 80/R şi cu placa cu borne S-66 PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. Capacul şi regleta se pot cumpăra separat. LK 80R/3 HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru reglete şi şuruburile pentru capac, capacele sunt ambalate individual câte 10., la fel sunt ambalate şi regletele, toate fiind etichetate 10; accesorii NR 80/R pag PI 80R pag TYP0... pag LK 80X20R/1 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Destinate pentru aparatele din gama de modele Classic sau Swing - ABB cu adâncimea mai mare de montaj. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. LK 80X20R/1 HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat 10; accesorii VLK 80/R pag NR 80/R pag PI 80R pag S-66 pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
44 40 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru canal de cablu LK 80X28R/1 - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Destinate pentru aparatele Classic sau Swing - ABB cu adancime mare de montaj - cu excepţia prizei duble mici. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. LK 80X28R/1 HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - albă RAL ; I1 dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - mesteacăn roz 10; I2 dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - stejar brun 10; SD dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - maro deschis 10; accesorii VLK 80/R pag NR 80/R pag PI 80R pag S-66 pag TYP0... pag LK 80X28 2ZK - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Destinate pentru aparatele din gama de modele Classic sau Swing - ABB cu adâncimea mai mare de montaj. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. LK 80X28 2ZK HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - albă RAL ; I1 dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - mesteacăn roz 10; I2 dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - stejar brun 10; SD dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - maro deschis 10; accesorii PI 80 2ZK pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă pentru montajul prizei duble
45 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru canal de cablu 41 1 LK 80X28 2R - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Destinate pentru aparatele din gama de modele Classic sau Swing - ABB cu adâncimea mai mare de montaj. Pentru instalarea pe materialele din clasa de performanţă E sau F privind comportarea la foc, se va folosi o garnitură de izolaţie (2. PI 80 2ZK). Montajul a două aparate sau al prizei duble. LK 80X28 2R HB dozele sunt ambalate, în folie de plastic, câte 10. şi incluse şuruburile pentru două aparate 10; accesorii VLK 80/R pag VLK 80/2R pag PI 80 2ZK pag S-66 pag TYP0... pag LK 80X16 T - doză pentru aparataj speciale PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Destinate pentru aparatele din gama de modele Tango - ABB. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. LK 80X16 T HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat 10; accesorii VLK 80/T pag NRT pag PI 80 T pag S-66 pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă pentru montajul prizei duble
46 42 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru canal de cablu LK 80X28 T - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Destinate pentru aparatele din gama de modele Tango - ABB cu adâncimea mai mare de montaj. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. LK 80X28 T HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - albă RAL ; I1 dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - mesteacăn roz 10; I2 dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - stejar brun 10; SD dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - maro deschis 10; accesorii VLK 80/T pag NRT pag PI 80T pag S-66 pag TYP0... pag LK 80X28 2ZT - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Destinate pentru aparatele din gama de modele Tango - ABB cu adâncimea mai mare de montaj. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. LK 80X28 2ZT HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - albă RAL ; I1 dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - mesteacăn roz 10; I2 dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - stejar brun 10; SD dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat, culoarea - maro deschis 10; accesorii NR 2ZT pag PI 80 2ZT pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă pentru montajul prizei duble
47 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - pentru canal de cablu 43 1 LK 80X28 2T - doză pentru aparataj PVC C 850 C A1 - D 30 sec. 71 Destinate pentru două aparate din gama de modele Tango - ABB în ramă combinată. Pentru montajul a două aparate în plan orizontal. Pentru instalarea pe materialele din clasa de performanţă E sau F privind comportarea la foc se va folosi o garnitură de izolaţie - pentru susţinere este necesar să se folosească 2. garnituri PI 80 2ZT şi să se ajusteze după mărimea dorită. LK 80X28 2T HB dozele sunt ambalate, în folie de plastic, câte 10. şi incluse şuruburile pentru două aparate 10; accesorii PI 80 2ZT pag S-66 pag TYP0... pag LKM 45 - doză universală PVC C 850 C A1 - D 30 sec. Dozele universale pentru majoritatea aparatelor simple de pe piaţă. Pe partea laterală se marchează orificiul pentru intrarea barelor cu dimensiunea de 40 x 20 mm, inclusiv. Doza este alcătuită din două părţi, o piesă superioară şi una inferioară. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) e va folosi o garnitură de izolaţie. LKM 45 HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat 10; accesorii TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze
48
49 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe 45 1 KSK 80 - doză cu protecţie IP PP C 850 C A1 - F 30 sec. IP66 capac - PC-ABS Pentru montajul în mediile care impun protecţia IP 66. Etanşarea integrată în orificiile pentru montajul pe materialul de suport. Destinate pentru instalarea direct pe suprafaţă, fără a fi necesară punerea unei garnituri de izolaţie. Etanşarea perfectă a cablurilor şi tuburilor. Şuruburile din inox pentru instalarea capacului şi dopurile pentru capetele şuruburilor de montaj sunt parte integrantă a livrării. Posibilitate de instalare a plăcii cu borne în serie (S-KSK 1). Garnitură integrată pentru instalarea presetupei. 8x treceri, cu 20 mm. KSK 80 KA în doză sunt incluse dopurile şi şuruburile capacului, dozele individuale sunt ambalate în folie de plastic şi etichetate, culoarea - gri deschis RAL ; accesorii S-66 pag S-KSK 1 pag TYP0... pag KSK doză cu protecţie IP PP C 850 C A1 - F 30 sec. IP66 capac - PC-ABS Pentru montajul în mediile care impun protecţia IP 66. Etanşarea integrată în orificiile pentru montajul pe materialul de suport. Destinate pentru instalarea direct pe suprafaţă, fără a fi necesară punerea unei garnituri de izolaţie. Etanşarea perfectă a cablurilor şi tuburilor. Şuruburile din inox pentru instalarea capacului şi dopurile pentru capetele şuruburilor de montaj sunt parte integrantă a livrării. Posibilitate de instalare a plăcii cu borne în serie (S-KSK 1). Garnitură integrată pentru instalarea presetupei. Alternativ, aceasta doză este disponibila şi cu rezistentă la incendiu, vezi catalogul Sisteme cu păstrarea performanţei privind comportarea la foc. 7x treceri, cu 25 mm şi 1x 20 mm. KSK 100 KA în doză sunt incluse dopurile şi şuruburile capacului, dozele individuale sunt ambalate în folie de plastic şi etichetate, culoarea - gri deschis RAL ; accesorii S-66 pag S-KSK 1 pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără halogen ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără conţinut de plumb IP clasificarea
50 46 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe KSK doză cu protecţie IP PP C 850 C A1 - F 30 sec. IP66 capac - PC-ABS Pentru montajul în mediile care impun protecţia IP 66. Etanşarea integrată în orificiile pentru montajul pe materialul de suport. Destinate pentru instalarea direct pe suprafaţă, fără a fi necesară punerea unei garnituri de izolaţie. Etanşarea perfectă a cablurilor şi tuburilor. Şuruburile din inox pentru instalarea capacului şi dopurile pentru capetele şuruburilor de montaj sunt parte integrantă a livrării. Posibilitate de instalare a plăcii cu borne în serie (S-KSK 2). Garnitură integrată pentru instalarea presetupei. Alternativ, aceasta doză este disponibila şi cu rezistentă la incendiu, vezi catalogul Sisteme cu păstrarea performanţei privind comportarea la foc. 4x trecere cu membrană 20 mm, 6x 25 mm şi 5x trecere decupată 32 mm. KSK 125 KA în doză sunt incluse dopurile şi şuruburile capacului, dozele individuale sunt ambalate în folie de plastic şi etichetate, culoarea - gri deschis RAL ; accesorii S-66 pag S-96 pag SP-96 pag S-KSK 2 pag TYP0... pag TS35 pag KSK doză cu protecţie IP PP C 850 C A1 - F 30 sec. IP66 capac - PC-ABS Pentru montajul în mediile care impun protecţia IP 66. Etanşarea integrată în orificiile pentru montajul pe materialul de suport. Destinate pentru instalarea direct pe suprafaţă, fără a fi necesară punerea unei garnituri de izolaţie. Etanşarea perfectă a cablurilor şi tuburilor. Şuruburile din inox pentru instalarea capacului şi dopurile pentru capetele şuruburilor de montaj sunt parte integrantă a livrării. Posibilitate de instalare a plăcii cu borne în serie (S-KSK 2). Garnitură integrată pentru instalarea presetupei. Alternativ, aceasta doză este disponibila şi cu rezistentă la incendiu, vezi catalogul Sisteme cu păstrarea performanţei privind comportarea la foc. 7x trecere cu membrană 20 mm, 12x 25 mm, 7x trecere decupată 32 mm şi 3x 40 mm. KSK 175 KA în doză sunt incluse dopurile şi şuruburile capacului, dozele individuale sunt ambalate în folie de plastic şi etichetate, culoarea - gri deschis RAL ; accesorii S-66 pag S-96 pag SP-96 pag S-KSK 2 pag TYP0... pag TS35 pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără halogen ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără conţinut de plumb IP clasificarea
51 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe 47 1 S-KSK 1 - placa cu borne PP C 850 C A1 - F 30 sec. Compatibilă cu dozele KSK 80 şi KSK 100. Placă cu borne cu derivaţie alcătuită din cinci plăci cu borne separate. O placă cu borne este destinată pentru 4 conductori cu secţiunea de 1,5-2,5 mm 2 sau 3 conductori cu secţiunea de 4 mm 2. Înlesneşte montajul uşor pe baza dozelor. Se foloseşte pentru tensiunea maximă de 500 V. Este testat, în conformitate cu normele ČSN EN S-KSK 1 KB 10 plăci cu borne ambalate în folie, prevăzute cu etichetă S-KSK 2 - placa cu borne PP C 850 C A1 - F 30 sec. Compatibilă cu dozele KSK 125 şi KSK 175. Placă cu borne cu derivaţie alcătuită din cinci plăci cu borne separate. O placă cu borne este destinată pentru 4 conductori cu secţiunea de 2,5-4 mm 2 sau 3 conductori cu secţiunea de 6 mm 2. Permite montajul pe suporţii din interiorul dozelor sau pe baza lor - montajul se realizează cu ajutorul şuruburilor incluse în ambalaj. Se foloseşte pentru tensiunea maximă de 500 V. Este testat, în conformitate cu normele ČSN EN S-KSK 2 KB 10 plăci cu borne ambalate în folie, prevăzute cu etichetă materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen
52 48 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe doze etanşe cu garnituri elastice 1601 PVC C 650 C A1 - D 30 sec. IP54 Pentru montajul în mediile cu umiditate ridicată, praf, rezistenţă chimică şi la coroziune, în mediul cu pericol crescut de distrugere mecanică. Presetupe universale pentru cabluri şi tuburi, presetupele se pot comanda separat. Pentru instalarea pe materialele din clasa de performanţă E sau F privind comportarea la foc se va folosi o garnitură de izolaţie termică LA KA în doză sunt incluse presetupele şi şuruburile capacului este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri închis RAL 7012 în doză sunt incluse presetupele şi şuruburile capacului este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri deschis RAL ; ; accesorii S-66 pag TYP0... pag pag doze etanşe cu garnituri elastice 1601 şi cu placa cu borne S-66 PVC C 650 C A1 - D 30 sec. IP54 Pentru montajul în mediile cu umiditate ridicată, praf, rezistenţă chimică şi la coroziune, în mediul cu pericol crescut de distrugere mecanică. Presetupele universale pentru cabluri şi tuburi, presetupele şi regletele se pot comanda separat. Pentru instalarea pe materialele din clasa de performanţă E sau F privind comportarea la foc se va folosi o garnitură de izolaţie termică LA KA în doză sunt incluse presetupele, regletele, şuruburile capacului şi ale regletei, fiecare doză este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri închis RAL 7012 în doză sunt incluse presetupele, regletele, şuruburile capacului şi ale regletei, fiecare doză este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri deschis RAL ; ; accesorii 1601 pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă IP clasificarea
53 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe doze etanşe cu garnituri elastice G-49 PVC C 650 C A1 - D 30 sec. IP40 Pentru montajul în mediile cu umiditate ridicată, praf, rezistenţă chimică şi la coroziune, în mediul cu pericol crescut de distrugere mecanică. Presetupe universale pentru cabluri şi tuburi, presetupele se pot comanda separat. Pentru instalarea pe materialele din clasa de performanţă E sau F privind comportarea la foc se va folosi o garnitură de izolaţie termică LA KA în doză sunt incluse presetupele şi şuruburile capacului este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri închis RAL 7012 în doză sunt incluse presetupele şi şuruburile capacului este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri deschis RAL ; ; accesorii S-66 pag TYP0... pag G doze etanşe cu garnituri elastice G-49 şi cu placa cu borne S-66 PVC C 650 C A1 - D 30 sec. IP40 Pentru montajul în mediile cu umiditate ridicată, praf, rezistenţă chimică şi la coroziune, în mediul cu pericol crescut de distrugere mecanică. Presetupele universale pentru cabluri şi tuburi, presetupele şi regletele se pot comanda separat. Pentru instalarea pe materialele din clasa de performanţă E sau F privind comportarea la foc se va folosi o garnitură de izolaţie termică LA KA în doză sunt incluse presetupele, regletele, şuruburile capacului şi ale regletei, fiecare doză este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri închis RAL 7012 în doză sunt incluse presetupele, regletele, şuruburile capacului şi ale regletei, fiecare doză este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri deschis RAL ; ; accesorii TYP0... pag G-49 materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă IP clasificarea
54 50 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe doze etanşe cu garnituri elastice 1611 PVC C 650 C A1 - D 30 sec. IP54 Pentru montajul în mediile cu umiditate ridicată, praf, rezistenţă chimică şi la coroziune, în mediul cu pericol crescut de distrugere mecanică. Presetupe universale pentru cabluri şi tuburi, presetupele se pot comanda separat. Pentru instalarea pe materialele din clasa de performanţă E sau F privind comportarea la foc se va folosi o garnitură de izolaţie termică LA KA în doză sunt incluse presetupele şi şuruburile capacului este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri închis RAL 7012 în doză sunt incluse presetupele şi şuruburile capacului este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri deschis RAL ; ; accesorii S-96 pag SP-96 pag TYP0... pag pag doze etanşe cu garnituri elastice 1611 şi cu placa cu borne S-96 PVC C 650 C A1 - D 30 sec. IP54 Pentru montajul în mediile cu umiditate ridicată, praf, rezistenţă chimică şi la coroziune, în mediul cu pericol crescut de distrugere mecanică. Presetupele universale pentru cabluri şi tuburi, presetupele şi regletele se pot comanda separat. Pentru instalarea pe materialele din clasa de performanţă E sau F privind comportarea la foc se va folosi o garnitură de izolaţie termică LA KA în doză sunt incluse presetupele, regletele, şuruburile capacului şi ale regletei, fiecare doză este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri închis RAL 7012 în doză sunt incluse presetupele, regletele, şuruburile capacului şi ale regletei, fiecare doză este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri deschis RAL ; ; accesorii SP-96 pag TYP0... pag pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă IP clasificarea
55 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe doze PVC C 650 C A1 - D 30 sec. IP54 Pentru montajul în mediile cu umiditate ridicată, praf, rezistenţă chimică şi la coroziune, în mediul cu pericol crescut de distrugere mecanică. Doza este închisă şi nu are intrări. Pentru instalarea pe materialele din clasa de performanţă E sau F privind comportarea la foc se va folosi o garnitură de izolaţie termică LA KA în doză sunt incluse presetupele şi şuruburile capacului este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri închis RAL 7012 în doză sunt incluse presetupele şi şuruburile capacului este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri deschis RAL ; ; accesorii S-96 pag SP-96 pag TYP0... pag doze etanşe cu garnituri elastice 1618 PVC C 650 C A1 - D 30 sec. IP54 Pentru montajul în mediile cu umiditate ridicată, praf, rezistenţă chimică şi la coroziune, în mediul cu pericol crescut de distrugere mecanică. Presetupe universale pentru cabluri şi tuburi, presetupele se pot comanda separat. Pentru instalarea pe materialele din clasa de performanţă E sau F privind comportarea la foc se va folosi o garnitură de izolaţie termică LA KA în doză sunt incluse presetupele şi şuruburile capacului este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri închis RAL 7012 în doză sunt incluse presetupele şi şuruburile capacului este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri deschis RAL ; ; accesorii S-96 pag SP-96 pag TYP0... pag pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă IP clasificarea
56 52 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe doze etanşe cu garnituri elastice 1618 şi cu placa cu borne S-96 PVC C 650 C A1 - D 30 sec. IP54 Pentru montajul în mediile cu umiditate ridicată, praf, rezistenţă chimică şi la coroziune, în mediul cu pericol crescut de distrugere mecanică. Presetupele universale pentru cabluri şi tuburi, presetupele şi regletele se pot comanda separat. Pentru instalarea pe materialele din clasa de performanţă E sau F privind comportarea la foc se va folosi o garnitură de izolaţie termică. Placa cu borne se poate cumpăra separat LA KA în doză sunt incluse presetupele, regletele, şuruburile capacului şi ale regletei, fiecare doză este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri închis RAL 7012 în doză sunt incluse presetupele, regletele, şuruburile capacului şi ale regletei, fiecare doză este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri deschis RAL ; ; accesorii SP-96 pag TYP0... pag pag doze PVC C 650 C A1 - D 30 sec. IP54 Pentru montajul în mediile cu umiditate ridicată, praf, rezistenţă chimică şi la coroziune, în mediul cu pericol crescut de distrugere mecanică. Doza este închisă şi nu are intrări. Pentru instalarea pe materialele din clasa de performanţă E sau F privind comportarea la foc se va folosi o garnitură de izolaţie termică LA KA în doză sunt incluse presetupele şi şuruburile capacului este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri închis RAL 7012 în doză sunt incluse presetupele şi şuruburile capacului este ambalată în folie de plastic şi este etichetată, culoarea - gri deschis RAL ; ; accesorii S-96 pag SP-96 pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă IP clasificarea
57 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe doze PP PE C 650 C A1 - D 30 sec. IP54 capac corp IK06 Pentru montajul în mediul cu umiditate ridicată şi praf. Intrări pentru cabluri sau tuburi, cu dimensiunea de 16 şi 20 mm, în conformitate cu normele EN Posibilitatea instalării pe materialele din clasa A1 până la D privind rezistenţa la foc HA dozele sunt ambalate vrac in cutie de carton, culoarea - albă RAL KA dozele sunt ambalate vrac in cutie de carton, culoarea - gri deschis RAL accesorii TYP... pag TYP0... pag doze PP PE C 650 C A1 - D 30 sec. IP54 capac corp IK06 Pentru montajul în mediul cu umiditate ridicată şi praf. Intrări pentru cabluri sau tuburi, cu dimensiunea de 16, 20 şi 25 mm, în conformitate cu normele EN Posibilitatea instalării pe materialele din clasa A1 până la D privind rezistenţa la foc. Alternativ, aceasta doză este disponibila şi cu rezistentă la incendiu, vezi catalogul Sisteme cu păstrarea performanţei privind comportarea la foc HA dozele sunt ambalate vrac in cutie de carton, culoarea - albă RAL KA dozele sunt ambalate vrac in cutie de carton, culoarea - gri deschis RAL accesorii S-96 pag SP-96 pag TYP... pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere protecţia mecanică clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă IP clasificarea ambalare
58 54 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe 003.CS.K - doză cu protecţie IP PP PE C 750 C A1 IP65 capac corp Sunt prevăzute cu un ochi pentru sigilare. Pentru montajul pe materialele din clasa A2-F privind rezistenţa la foc se va folosi o garnitură de izolaţie termică. 8x pasaje max. 23 mm. 003.CS.K KB dozele sunt ambalate vrac in cutie de carton, culoarea - gri deschis RAL ; accesorii TYP0... pag CS.K - doză cu protecţie IP PP PE C 750 C A1 IP65 capac corp Sunt prevăzute cu un ochi pentru sigilare. Pentru montajul pe materialele din clasa A2-F privind rezistenţa la foc se va folosi o garnitură de izolaţie termică. 12 intrări - 4x pasaje 21 mm; 4x pasaje 23 mm; 4x pasaje 29 mm. 005.CS.K KB dozele sunt ambalate vrac in cutie de carton, culoarea - gri deschis RAL ; accesorii TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere IP clasificarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen ambalare
59 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe B - doză cu capace şi cu cleme de protecţie 7116 C - doză de distributie cu capace AL C A1 - D IP54 IK10 Dozele pentru distribuţiile cu tuburi flexibile din oţel sau metalice, cu filet. Trei mufe de trecere a cablului şi un capac obturator sunt dispuse uniform pe pereţii laterali ai dozei. Regleta nu este inclusă B: este prevazuta cu borna pentru realizarea instalării în reţelele TNS C: fără borna de protecţie pentru instalarea în reţelele TNC B 7116 C mm P16 mufe pentru tuburile cu filet P16 1; M20 mufe pentru tuburile cu filet M20 1; x 96 x 64 P16 mufe pentru tuburile cu filet P16 1; M20 mufe pentru tuburile cu filet M20 1; accesorii pag TYP0... pag P-16 pag B - doză cu capace şi cu cleme de protecţie 7216 C - doză de distributie cu capace AL C A1 - D IP54 IK10 Dozele pentru distribuţiile cu tuburi flexibile din oţel sau metalice, cu filet. Patru mufe de trecere a cablului şi un capac obturator sunt dispuse uniform pe pereţii laterali ai dozei. Regleta nu este inclusă B: este prevazuta cu borna pentru realizarea instalării în reţelele TNS C: fără borna de protecţie pentru instalarea în reţelele TNC B 7216 C mm P16 mufe pentru tuburile cu filet P16 1; M20 mufe pentru tuburile cu filet M20 1; x 96 x 64 P16 mufe pentru tuburile cu filet P16 1; M20 mufe pentru tuburile cu filet M20 1; accesorii pag TYP0... pag P-16 pag materialul temperatură de rezistenţă protecţia mecanică ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond IP clasificarea dimensiuni - înălţimea, lărgimea, adâncimea
60 56 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe 7121 B - doză cu capace şi cu cleme de protecţie 7121 C - doză de distributie cu capace AL C A1 - D IP54 IK10 Dozele pentru distribuţiile cu tuburi flexibile din oţel sau metalice, cu filet. Trei mufe de trecere a cablului şi un capac obturator sunt dispuse uniform pe pereţii laterali ai dozei. Regleta nu este inclusă B: este prevazuta cu borna pentru realizarea instalării în reţelele TNS C: fără borna de protecţie pentru instalarea în reţelele TNC B 7121 C mm P21 mufe pentru tuburile cu filet P21 1; M25 mufe pentru tuburile cu filet M25 1; x 120 x 76 P21 mufe pentru tuburile cu filet P21 1; M25 mufe pentru tuburile cu filet M25 1; accesorii pag TYP0... pag P-21 pag B - doză cu capace şi cu cleme de protecţie 7221 C - doză de distributie cu capace AL C A1 - D IP54 IK10 Dozele pentru distribuţiile cu tuburi flexibile din oţel sau metalice, cu filet. Patru mufe de trecere a cablului şi trei capace obturatoare sunt dispuse uniform pe pereţii laterali ai dozei. Regleta nu este inclusă B: este prevazuta cu borna pentru realizarea instalării în reţelele TNS C: fără borna de protecţie pentru instalarea în reţelele TNC B 7221 C mm P21 mufe pentru tuburile cu filet P21 1; M25 mufe pentru tuburile cu filet M25 1; x 120 x 76 P21 mufe pentru tuburile cu filet P21 1; M25 mufe pentru tuburile cu filet M25 1; accesorii pag TYP0... pag P-21 pag materialul temperatură de rezistenţă protecţia mecanică ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond IP clasificarea dimensiuni - înălţimea, lărgimea, adâncimea
61 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe garnituri elastice de etanşare PVC C 30 sec. Pentru dozele de tip 8101 şi Utilizabilă pentru tuburile cu diametrul de 20 mm. După îndepărarea protuberanţei este folosită pentru cablurile cu diametrul maxim de 16 mm LB culoarea - gri închis 10; KB culoarea - gri deschis 10; ; garnituri elastice de etanşare PVC C 30 sec. Orificiile pentru intrarea cablurilor şi tuburilor sunt marcate gradual. Presetupa 1611: pentru dozele de tip 8110 şi 8111, pentru dimensiunile tuburilor de 16, 25, 32. Presetupa 1618: pentru dozele de tip 8117 şi 8118, pentru dimensiunile tuburilor de 16, 25, 32, 40. poziţia conf. descrierea A B mm mm 1611 KB culoarea - gri deschis 7; LB culoarea - gri 7; KB culoarea - gri deschis 7; LB culoarea - gri 7; materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare
62 58 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze etanşe P-16; P-21 - capac de obturare AL C P-16: pentru etanşarea intrărilor neutilizate la dozele metalice 7116 şi P-21: pentru etanşarea intrărilor neutilizate la dozele metalice 7121 şi poziţia descrierea P-16 capac de obturare cu filet armat P16 şi etanşare 10; P-21 capac de obturare cu filet armat P21 şi etanşare 10; materialul ambalare temperatură de rezistenţă
63 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - fără halogeni 59 1 KU HF - doză universală PPO C 850 C A1 - D 30 sec. 71 Posibilitatea interconectarii în serie continuă, cu spatiu de 71 mm. Se recomandă să se interconecteze până la 3 doze într-o singură serie. Pentru obiectivele cu necesitatea sporită de protecţie a persoanelor şi bunurilor. KU HF FA sunt ambalate în folie de plastic, ambalajul este etichetat, şuruburile sunt incluse 10; accesorii - scule auxiliare V 68HF pag S-66 pag TYP0... pag ZV 68 pag FR 68 SDS 80 mm pag KP 68/2HF - doză pentru aparataj PPO C 850 C A1 - D 30 sec. Pentru obiectivele cu necesitatea sporită de protecţie a persoanelor şi bunurilor. KP 68/2HF FA sunt ambalate în folie de plastic, ambalajul este etichetat, şuruburile sunt incluse 10; accesorii - scule auxiliare V 68HF pag TYP0... pag ZV 68 pag FR 68 SDS 80 mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere pentru montajul prizei duble material fără conţinut de plumb clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze material fără halogen ambalare
64 60 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - fără halogeni KOM 97HF - doză de distributie cu capace KO 97 V/1 HF PPO C 850 C A1 - D 30 sec. Pentru obiectivele cu necesitatea sporită de protecţie a persoanelor şi bunurilor. Capacul KO 97 V/1HF poate fi comandat şi separat. KOM 97HF FA dozele cu capace ataşate sunt introduse separat în cutie accesorii S-96 pag SP-96 pag TYP0... pag ZV 97 pag KU 68 LA/1HF - doză universală pentru montajul în rigips PPO C 850 C A1 - D 30 sec. Pentru obiectivele cu necesitatea sporită de protecţie a persoanelor şi bunurilor. Până la epuizarea stocurilor. KU 68 LA/1HF FA dozele sunt fixate cu şuruburi şi cu tălpi pentru montajul uşor în rigips, şuruburile sunt incluse, sunt ambalate vrac accesorii - scule auxiliare S-66 pag TYP0... pag VDS 68 73,5 mm pag VPTU; VPT 68 73,5 mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără halogen ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă pentru montajul prizei duble material fără conţinut de plumb
65 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - fără halogeni 61 1 KU 68 LD/1HF - doză universală pentru montajul în gipscarton PP C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru obiectivele cu necesitatea sporită de protecţie a persoanelor şi bunurilor. Orificiile de intrare sunt fabricate dintr-un material elastic. Instalarea cablului se face prin perforarea membranei cu un instrument ascuţit (de ex. cu şurubelniţa şi introducerea ulterioară a cablului, eventual prin smulgerea profilului orificiului din membrană. Este asigurată etanşeitatea la pătrundea aerului chiar şi cu cablul sau tubul introdus. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. Împiedică circulaţia aerului prin instalaţie. La montaj nu este necesar să fie teşită marginea rigipsului. KU 68 LD/1HF HA dozele sunt dotate cu şuruburi pentru montajul dozei în rigips, şuruburile pentru aparate sunt în cutie accesorii - scule auxiliare V 68HF pag S-66 pag TYP0... pag VDS 68 73,5 mm pag VPTU; VPT 68 73,5 mm pag KP 64/LD HF - doză pentru aparataj în gipscarton PP C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru obiectivele cu necesitatea sporită de protecţie a persoanelor şi bunurilor. Orificiile de intrare sunt fabricate dintr-un material elastic. Instalarea cablului se face prin perforarea membranei cu un instrument ascuţit (de ex. cu şurubelniţa şi introducerea ulterioară a cablului, eventual prin smulgerea profilului orificiului din membrană. Este asigurată etanşeitatea la pătrundea aerului chiar şi cu cablul sau tubul introdus. Şuruburile de montaj sunt prevăzute cu un filet triplu, pentru instalarea rapidă. Împiedică circulaţia aerului prin instalaţie. La montaj nu este necesar să fie teşită marginea rigipsului. KP 64/LD HF HA dozele sunt dotate cu şuruburi pentru montajul dozei în rigips, şuruburile pentru aparate sunt în cutie accesorii - scule auxiliare V 68HF pag TYP0... pag VPTU; VPT mm pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără halogen ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă pentru montajul prizei duble material fără conţinut de plumb
66 62 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - fără halogeni V 68HF - capac PC C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru obiectivele cu necesitatea sporită de protecţie a persoanelor şi bunurilor. Pentru acoperirea dozelor cu pasul de fixare de 60 mm, cu ajutorul şuruburilor de fixare. V 68HF HB câte 10. sigilate in folie de plastic, culoarea - albă RAL ; materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen
67 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - fără halogeni 63 1 LK 80X28R/1HF - doză pentru aparataj PC C 850 C A1 - D 30 sec. Pentru obiectivele cu necesitatea sporită de protecţie a persoanelor şi bunurilor. Destinate pentru aparatele Classic sau Swing - ABB cu adancime mare de montaj - cu excepţia prizei duble mici. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) se va folosi o garnitură de izolaţie. LK 80X28R/1HF HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat 10; accesorii PI 80R pag TYP0... pag LK 80X28 2ZKHF - doză pentru aparataj PC C 850 C A1 - D 30 sec. Pentru obiectivele cu necesitatea sporită de protecţie a persoanelor şi bunurilor. Destinate pentru aparatele Classic sau Swing - ABB cu adancime mare de montaj - cu excepţia prizei duble mici. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) se va folosi o garnitură de izolaţie. LK 80X28 2ZKHF HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat 10; accesorii PI80 2ZK pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără halogen clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă pentru montajul prizei duble ambalare
68 64 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - fără halogeni LK 80X28 THF - doză pentru aparataj PC C 850 C A1 - D 30 sec. Pentru obiectivele cu necesitatea sporită de protecţie a persoanelor şi bunurilor. Sunt destinate pentru aparatele din gama de modele Tango. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) se va folosi o garnitură de izolaţie. LK 80X28 THF HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat 10; accesorii PI 80T pag TYP0... pag LK 80X28 2ZTHF - doză pentru aparataj PC C 850 C A1 - D 30 sec. Pentru obiectivele cu necesitatea sporită de protecţie a persoanelor şi bunurilor. Destinate pentru aparatele din gama de modele Tango - ABB cu adâncimea mai mare de montaj. Pentru instalarea pe materialele din clasa E sau F (performanţă privind comportarea la foc) se va folosi o garnitură de izolaţie. LK 80X28 2ZTHF HB dozele sunt ambalate în folie de plastic, câte 10. şi sunt incluse şuruburile pentru aparat 10; accesorii PI 802ZT pag TYP0... pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere material fără halogen clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă pentru montajul prizei duble ambalare
69 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - accesorii 65 1 KO 68 - capac PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru acoperirea finală a dozelor KU , KU , KU şi KPM 64/LU. KO 68 HB capacul ambalat în pungă, punga introdusă în carton KO 97 V - capac PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru acoperirea finală a dozelor de distribuţie şi de branşament KO 97/5, KR 97/5 şi KOM 97. KO 97 V HB capacul ambalat în pungă, punga introdusă în carton KO 97 V/1 - capac PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru acoperirea finală a dozelor de distribuţie şi de branşament KO 97/5, KO 97/L, KR 97/5, KR 97/L, KOM 97 şi KOM 97/L. Capacul este prevăzut cu o margine care înlesneşte acoperirea fără probleme a dozelor pentru instalaţiile electrice, pentru beton sau rigips. KO 97 V/1 HB capacul ambalat în pungă, punga introdusă în carton materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
70 66 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - accesorii TN... - piesa de prelungire PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru prelungirea pinului central al capacelor, pentru dozele prea îngropate, când pinul capacului este scurt şi nu ajunge la filetul central al dozei pentru instalaţiile electrice. Pinul se poate scurta la lungimea necesară. Rigla atasată serveşte pentru măsurarea pasului de 71 mm, la montajul aparatelor în rama combinată. Crestăturile se pot folosi ca etalon pentru identificarea secţiunilor cablurilor. 1 ată conţine o placă cu 6. pini de reglare. TN 68 KB pentru doze KU , 1902, 1903 a KPM 64/LU, culoarea - gri 10; TN 97 HB pentru doze KO 97/5, KR 97/5, KOM 97, KO 97/L, KR 97/L, KOM 97/LU, culoarea - albă 10; V 68 - capac PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru acoperirea dozelor cu pasul de prindere de 60 mm, folosind şuruburile de fixare. Pentru dozele KP 67, KP 68, KPR 68, KUH 1, KPM 64 şi KI 68. V 68 HA pentru acoperirea finală a dozelor cu pasul de prindere de 60 mm, folosind şuruburile de fixare 100; materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
71 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - accesorii 67 1 VKP 64/2L - capac PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru acoperirea finală a două doze KP 67/2 legate între ele sau KP 67/3 cu pas de 71 mm sau doze duble KP 64/2 şi KP 64/2L. VKP 64/2L HB pentru doze KP 64/2, KP 64/2L 10; Capac PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Culoarea - albă. Şuruburile de fixare se pot cumpăra separat. V 100 E HB pentru doze KO 100 E 10; V 110 L HB pentru doze KO 110/L 10; KO 100 V HB pentru doze KO ; KO 125 V HB pentru doze KO ; V 125/1 HB pentru doze KO 125 E şi KO 125/1L 10; KT 250 V HB pentru doze KT 250 5; VKT 250/L HB pentru doze KT 250/1 şi KT 250/L 5; materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
72 68 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - accesorii ZV 68; ZV 97 - decupare capac PE C Pentru acoperirea dozelor înainte de tencuire, după întărirea tencuielii se înlătură capacul. Culoare - portocalie. ZV 68 AB pentru dozele din seria KU, KP 68, KBV-1 10; ZV 97 AB pentru dozele din seria KO, KR 97 10; VLK 80 - capac PVC C 850 C 30 sec. Pentru acoperirea finală a dozelor pentru canal LK 80/1, 2, 3 şi LK 80X28/1. Şuruburile nu sunt incluse în ambalaj. VLK 80 HB ambalate în folie de plastic 10; materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen
73 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - accesorii 69 1 VLK 80/R - capac PVC C 850 C 30 sec. Pentru acoperirea finală a dozelor la jgheaburi LK 80R/1, LK80R/2, LK 80R/3 şi LK 80X20R/1, LK 80X28R/1, LK 80X28 2R. VLK 80/R HB ambalate în folie de plastic 10; VLK 80/2R - capac PVC C 850 C 30 sec. Pentru acoperirea finală a dozelor pentru canal LK 80X28 2R la montajul prizei duble. VLK 80/2R HB ambalate în folie de plastic 10; VLK 80/T - capac PVC C 850 C 30 sec. Pentru acoperirea finală a dozelor pentru canal LK 80X16 T şi LK 80X28 T. VLK 80/T HB ambalate în folie de plastic 10; materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
74 70 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - accesorii NR 80/R - ramă de prelungire PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Destinat pentru mărirea adâncimii de montaj a dozelor la jgheaburi, compatibil cu aparatajul din seria model Classic sau Swing. NR 80/R HB ambalate în folie de plastic 10; NRT - ramă de prelungire PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru dozele pentru canale de distribuţie LK 80X16 T şi LK 80X28 T. Pentru dozele pentru canale de distribuţie din gama de modele a aparatelor Tango. NRT HB ambalate în folie de plastic 10; NR 2ZT - ramă de prelungire PVC C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru dozele pentru canale de distribuţie LK 80X28 2ZT de sub priza dublă Tango. NR 2ZT HB ambalate în folie de plastic 10; materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă pentru montajul prizei duble
75 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - accesorii 71 1 NR 68/6; NR 68/10 - ramă de prelungire PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 71 Pentru doze instalate individual din seria KU, KP şi KUH, a căror margine este încastrată la montaj sub nivelul tencuielii sau placării. Se foloseşte şi la dozele pentru aparate combinate KP 64/2, 3, 4, 5. NR 68/6 ZB ambalate în folie de plastic, lărgimea 6 mm 10; NR 68/10 ZB ambalate în folie de plastic, lărgimea 10 mm 10; DR18 - distanţiere PVC C A1 - F 30 sec. Pentru mărirea distanţei dintre dozele KP 67/2, KP 67/3 cu 10 mm. Pentru montajul aparatelor cu ramele individuale alăturate. DR18 HB sunt ambalate în săculeţ PE 10; DR42 - distanţiere PVC C A1 - F 30 sec. Pentru mărirea pasului dintre dozele KP 67X67 cu 12 mm (la 83 mm). Pentru montajul aparatelor cu ramele individuale de tip Classic, Tango, Swing, Time, producător ABB. DR42 HB sunt ambalate în săculeţ PE 250; materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze
76 72 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - accesorii MKU 64 - inel universal de montare PP C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru dozele KPM 64/LU. Pentru rigips cu grosimea de 12,5 mm sau 2x12,5 mm, cu diametrul dublu. poziţia conf. MKU 64 HB 10; MKU 97 - inel universal de montare PP C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru dozele KOM 97/LU. Pentru rigips cu grosimea de 12,5 mm sau 2x12,5 mm, cu diametrul dublu. poziţia conf. MKU 97 HB 10; materialul temperatură de rezistenţă autostingere clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
77 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - accesorii 73 1 Garnitură izolatoare termică CEMVIN A1 - F Materialul fără azbest nu dăunează sănătăţii. Garnitura creşte rezistenţa la temperaturi, la montajul dozelor pentru instalaţiile electrice pe materialele inflamabile. Corespunde formei dozei pentru instalaţiile electrice şi formei aparatelor. Grosimea garniturii este de 5 mm. PI 80R XX pentru doze LK 80/, LK 80X28/1, LK 80R/, LK 80X...R/1, LK 80X28 2R 10; PI 80T XX pentru doze LK 80X16 T, LK 80X28 T 10; PI 80 2ZK XX pentru doze LK 80X28 2ZK 10; PI 80 2ZT XX pentru dozele LK 80X28 2ZT, pentru doza LK 80X28 2T este necesar să se folosească două garnituri şi să se ajusteze prin reglare, pentru mărimea necesară 10; Şuruburi de prindere Materialul de fixare (şuruburi cu autofiletare) folosit la dozele pentru instalaţiile electrice. 2.9X13V ZNCR pentru montajul aparatelor dozelor din seria KU, KP, capătul semirotund cu canelură în cruce 50; X13Z ZNCR pentru montajul aparatelor dozelor din seria V 68, capătul îngropat cu canelura în cruce 50; X16 ZNCR pentru montajul regletelor de tip S-66, S-96, SP-96 50; X22 ZNCR pentru montajul ramelor reglabile NRT, NR 2ZT, NR 80/R 50; X16 ZNCR pentru montajul aparatelor în dozele pentru instalaţiile electrice în beton 50; M3X40-3CH ZNCR pentru montajul dozelor în rigips, filetul triplu scurteaza evident timpul necesar pentru montajul dozelor 50; M3X45-3CH ZNCR MP3-3CH ZNCR pentru montajul dozelor în rigips de tip KPR 68/L, KO 97/L, KR 97/L, filetul triplu scurteaza evident timpul necesar pentru montajul dozelor picior pentru montajul dozelor în rigips, filetul triplu scurteaza evident timpul necesar pentru montajul dozelor montajul dozei, forma piciorului asigură fixarea stabilă în rigips 50; ; materialul ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond
78 74 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - placa cu borne S-66 - placa cu borne PA C 850 C A1 - F 30 sec. Se foloseşte pentru dozele de distribuţie, cu pasul de prindere de 60 mm (spre ex. KU 68, LK ş.a.m.d.). Patru trasee separate pentru conectarea, până la trei conductori, cu secţiunea până la 4 mm 2. Pentru o tensiune de până la 400 V. S-66 FB ambalate în folie de plastic 10; S-96 - placa cu borne PA C 850 C A1 - F 30 sec. Destinate pentru dozele de montaj de 86 mm (KR 97, KR 97/5, KR 97/L). Patru trasee separate pentru conectarea, până la patru conductori, cu secţiunea până la 4 mm 2. Pentru o tensiune de până la 500 V. S-96 FB ambalate în folie de plastic 10; SP-96 - placa cu borne PA C 850 C A1 - F 30 sec. Destinate pentru dozele de montaj de 86 mm 86 mm (KR 97, KR 97/5, KR 97/L). Cinci trasee separate pentru conectarea, până la patru conductori, cu secţiunea până la 4 mm 2. Pentru o tensiune de până la 500 V. SP-96 FB ambalate în folie de plastic 10; materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen
79 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - placa cu borne placa cu borne PA C 850 C A1 - F 30 sec : patru trasee separate pentru conectarea, până la 2x trei şi 2x patru conductori, până la 4 mm : patru trasee separate pentru conectarea a cinci conductori, până la 4 mm 2. Pentru o tensiune de până la 500 V. La utilizarea regletelor cu doza cu bornă de protecţie trebuie să se îndepărteze legarea la pământ FB sunt împachetate vrac în cutie de carton, sunt destinate pentru dozele metalice 7116 şi FB sunt împachetate vrac în cutie de carton, sunt destinate pentru dozele metalice 7121 şi TYP... - placa cu borne multipolară PA C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru o tensiune de până la 500 V. TYP210 TYP310 TYP412 TYP512 TYP612 mm mm 2 A FA în cutie de carton, culoarea - neagră x 16 x ,5 24 HA în cutie de carton, culoarea - albă FA în cutie de carton, culoarea - neagră x 18 x HA în cutie de carton, culoarea - albă FA în cutie de carton, culoarea - neagră x 19 x HA în cutie de carton, culoarea - albă FA în cutie de carton, culoarea - neagră x 21 x HA în cutie de carton, culoarea - albă FA în cutie de carton, culoarea - neagră x 22 x HA în cutie de carton, culoarea - albă materialul temperatură de rezistenţă autostingere numărul de conductori x secţiune (mm 2 ), sarcina electrică (A) ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen dimensiuni - înălţimea, lărgimea, adâncimea
80 76 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - placa cu borne TYP... - cleme terminale PA C 850 C 30 sec. Sarcina maximă de 24 A. Bornele sunt destinate pentru conductorii de Cu masiv. Pentru conductorii cu secţiunea de 1,0 mm 2 până la 2,5 mm 2. Pentru o tensiune de până la 450 V. Bandă cu cod de culori. mm mm 2 TYP015 XX gri/transparentă 2,5 x 9,5 x 9,5 5 1,0-2, TYP016 XX portocalie/transparentă 13,5 x 9,5 x 9,5 3 1,0-2, TYP017 XX roşie/transparentă 10,5 x 9,5 x 9,5 2 1,0-2, TYP018 XX galbenă/transparentă 17,2 x 9,5 x 9,5 4 1,0-2, EPS 2 - placa cu borne ecvipotenţială fără capac fără protecţie PA C 850 C A1 - F 30 sec. cu protecţie Serveşte pentru conectarea principală, în conformitate cu normele ČSN Echilibrarea potenţialilor. Utilizare doar pentru echilibrarea potenţialului zero, nu se poate folosi ca şi conector de fază, etc. Se foloseşte la doza KO 125 E - doza este adaptată special pentru montaj. Posibilitatea montajului de asemenea şi la dozele KT 250/1 şi KT 250/L. max. dimensiuni (mm) mm 2 XX fără protecţie 4 2, EPS x 60 x 50 (62 cu şuruburile deşurubate) X1 cu protecţie 1 30 x 4 (bandă) EPS 3 - placa cu borne ecvipotenţială fără capac PA C 850 C A1 - F 30 sec. Serveşte pentru conectarea principală, în conformitate cu normele ČSN Echilibrarea potenţialilor. Utilizare doar pentru echilibrarea potenţialului zero, nu se poate folosi ca şi conector de fază, etc. Se foloseşte la doza KO 100 E. max. dimensiuni (mm) mm 2 EPS 3 XX fără protecţie 104 x 60 x 40 (48 cu şuruburile deşurubate) 8 6 0, , materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă numărul de conductori x secţiune (mm 2 ), sarcina electrică (A)
81 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - scule auxiliare 77 1 VPTU - dispozitiv de antrenare universal În combinaţie cu celelalte componente serveşte pentru asamblarea burghiului. Diametrul minim am mandrinei de 11 mm. poziţia conf. mm VPTU XX VPT... - freze burghiu Destinat pentru orificii precise, necesare pentru montajul dozelor în peretii din rigips. Mărimea burghiului este corespunzătoare tipurilor specifice de doze. poziţia conf. mm VPT 40 XX VPT 64 XX VPT 68 XX 73, VPT 79 XX 79, VPT 97 XX 103, Piesele necesare pentru pregatirea burghiului dispozitiv de freze burghiu antrenare universal pentru doze VPTU VPT 40 VPT 64 VPT 68 VPT 79 VPT 97 X X KT 250/L, KO 110/L, KO 125/1L X X KO 97/L, KR 97/L, KOM 97/LU KU 68 LD/1, KU 68 LD/2, KU 68 LD/1HF, KUH 1/L, KPR 68/71L, X X KPRL 68-70/LD, KU 68/71L1, KPM 64/LU, KU 68 LA/1HF X X KP 64/LD, KPL 64-50/2LD, KPL 64-50/3LD, KP 64/4L, KP 64/5L, KP 64/LD HF X X KI 68 L/1 diametrul frezat (găurit) a deschizăturii (mm) ambalare
82 78 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - scule auxiliare VDS 68 - set de burghie Ansamblul complet pentru cele mai utilizate doze pentru instalaţiile electrice. Diametrul minim am mandrinei de 11 mm. poziţia conf. mm piesele necesare pentru combinarea burghiului pentru doze VDS 68 XX 73, VPTU + VPT 68 KPR 68/L, KPM 64/LU, KU 68 LA/1HF, KU 68 LD/1, KU 68 LD/2, KUH 1/L, KU 68 LD/1HF, KPR 68/71L, KU 68/71L1, KPRL 68-70/LD, FR 68 SDS - freză pentru zidărie fără percuţie Freza destinată pentru perforarea fără percuţie în zidăria din cărămidă sau din beton celular autoclavizat (BCA). Sistemul de prindere SDS plus. Pentru dozele KU 68, KP 68 şi KP 64/. poziţia conf. mm FR 68 SDS XX diametrul frezat (găurit) a deschizăturii (mm) ambalare
83
84 80 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze universale KOPOBOX MINI B - configurarea dozelor universale PC-ABS C 850 C A1 - F 30 sec. IP20 Dimensiunea ansamblului: 175 x 80 x 68 mm. Ansamblul este destinat instalării sub tencuială sau in podelele din beton. Inainte de instalarea dozei este necesară inserarea partiţiei care se demontează dupa întărire. Doza de mascare se încastreaza în patul de ipsos. În timpul asamblarii, rama KOPOBOX MINI este ulterior montată pe doză. Permite montarea aparatelor modulare 3. 45x45 sau x45 sau în alte combinaţii. Adecvat pentru aparataj QUADRO (pag. 2-47), fabricat pe măsura produselor KOPOS. Este posibilă instalarea aparatajului de la producătorii ABB, Legrand, PEHA, Schneider electric şi Simon connect. Sarcina maxima: 1000 N pe suprafata totala a capacului (rama cu capac). KOPOBOX MINI B HB culoarea părtii expuse (ramă şi capac) - albă RAL KB culoarea părtii expuse (ramă şi capac) - gri deschis RAL KOPOBOX MINI L - configurarea dozelor universale PC-ABS C 850 C A1 - F 30 sec. IP20 Dimensiunea ansamblului: 175 x 80 x 75 mm. Dimensiunile orificiului pentru decupare: 163 x 67 mm. Ansamblul este destinat instalării in peretele de rigips, mobilă sau podea aparentă. KOPOBOX MINI L se poate monta in plăci cu grosimea de la 9 la 38 mm. Instalare rapidă cu ajutorul picioruşelor de fixare. Capacul de la bază permite fixarea cablurilor împotriva smulgerii accidentale. Permite montarea aparatelor modulare 3. 45x45 sau x45 sau în alte combinaţii. Adecvat pentru aparataj QUADRO (pag. 2-47), fabricat pe măsura produselor KOPOS. Este posibilă instalarea aparatajului de la producătorii ABB, Legrand, PEHA, Schneider electric şi Simon connect. KOPOBOX MINI L HB culoarea părtii expuse (ramă şi capac) - albă RAL KB culoarea părtii expuse (ramă şi capac) - gri deschis RAL N1B culoarea părtii expuse (ramă şi capac) - titan, la comandă materialul temperatură de rezistenţă autostingere IP clasificarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen ambalare
85 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - doze universale 81 1 KOPOBOX MINI P - configurarea dozelor universale PC-ABS C 850 C A1 - F 30 sec. IP20 Dimensiunea ansamblului: 175 x 80 x 50 mm. Ansamblul este destinat instalării in canalul PK110X70 D si PK110X70 D HF. Instalare rapidă cu ajutorul picioruşelor de fixare. Permite montarea aparatelor modulare 3. 45x45 sau x45 sau în alte combinaţii. Adecvat pentru aparataj QUADRO (pag. 2-47), fabricat pe măsura produselor KOPOS. Este posibilă instalarea aparatajului de la producătorii ABB, Legrand, PEHA, Schneider electric şi Simon connect. KOPOBOX MINI P HB culoarea părtii expuse (ramă şi capac) - albă RAL materialul temperatură de rezistenţă autostingere IP clasificarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen ambalare
86
87 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în podele din beton 83 1 Utilizarea dozelor de pardoseala în podea din beton cadrul dozei de pardoseala KOPOBOX 57 placa pentru aparate PP 80/3 placa pentru aparate PP 80/45 doză de pardoseala pentru aparate KPP 80 cadrul dozei de podea KOPOBOX 80 doză universală de pardoseala KUP 57 KUP 80 doză universală de pardoseala KUP 57 KUP 80 doză universală de pardoseala KUP 80 KOPOBOX 57 - configuraţie setul de nivelare SN KOPOBOX 80 - configuraţie Setul complet al dozei de pardoseală, alcătuit din KOPOBOX 57 şi KUP 57 sau KUP 80, este destinat pentru montajul aparatelor modulare de 45 x 45 mm. Plăci de fixare (destinate pentru montajul în pardoselile duble) pentru instalarea cadrului KOPOBOX 57 la dozele KUP nu se folosesc. Instrucţiuni de montajul KOPOBOX 57: Doza de pardoseală KUP 57 este destinată pentru înălţimea stratului de beton de la 57 mm până la 75 mm, doza de pardoseală KUP 80 este destinată pentru înălţimile stratului de beton de la 80 mm până la 95 mm. Doza trebuie fixată în materialul de substrat. Înălţimea necesară a dozei poate fi ajustată cu ajutorul şuruburilor ramei de înălţare, în intervalul de la 57 mm până la 75 mm (KUP 57) sau de la 80 mm până la 95 mm (KUP 80). În cazul stratului de beton mai gros decât 75 mm (KUP 57) sau 95 mm (KUP 80), trebuie utilizat setul de nivelare SN (4 ), ancorat în materialul de substrat. Setul de nivelare permite mărirea înălţimii dozei cu cel mult 35 mm. Dozele universale sunt potrivite pentru instalarea canalelor electrice. Fiecare intrare, inclusiv rama de înălţare, trebuie etanşate cu chitul împotriva pătrunderii betonului turnat. În timpul betonării, trebuie utilizată placă de acoperire (care face parte din pachetul KUP) împotriva acoperirii dozei cu betonul turnat. După întărirea amestecului de beton şi după îndepărtarea plăcii de acoperire, la doza de pardoseală KUP se montează cadrul dozei de pardoseală KOPOBOX 57. în cadrul se montează suporturile de aparate şi se execută instalaţia electrică a aparatelor modulare. KOPOBOX 57 este destinat în primul rând pentru instalarea cablurilor cu ştechere directe. Utilizarea cablurilor cu ştechere laterale este posibilă cu unele restricţii. Utilizarea dispozitivelor de adaptare destinate pentru alimentarea aparatelor este limitată de mărimea lor concretă. Capacul cadrului de pardoseală este destinat pentru stratul final de pardoseală cu înălţimea maximă de 7 mm. Referitor la gradul de ecranare, doza nu este prevăzută pentru ştergere mecanizată la umed. Finisajele de pardoseală recomandate sunt covoare, mochete sau pardoseli flotante. În sistem se pot instala aparataj modular QUADRO (pag. 2-47), eventual aparataj cu construcţie identică de ex. al firmelor ABB, PEHA, Legrand, OBO Bettermann. Dozele de pardoseală sunt destinate pentru sarcina maximă de 1500 N. Setul complet al dozei de pardoseală, alcătuit din KOPOBOX 80 şi KUP 80, este destinat pentru instalarea aparatelor clasice şi modulare. Alegerea tipului de aparate instalate se face conform tipului suportului de aparate. Plăci de fixare (destinate pentru montajul în pardoseala dublă) nu se folosesc pentru instalarea cadrului KOPOBOX 80 în doza KUP 80. Instrucţiunile de montajul KOPOBOX 80: Doza de pardoseală KUP 80 este destinată pentru înălţimile stratului de beton de la 80 mm până la 95 mm. Doza trebuie fixată în materialul de substrat. Înălţimea necesară a dozei poate fi mărită cu ajutorul şuruburilor ramei de înălţare în intervalul de la 80 mm până la 95 mm. Pentru stratul de beton mai înalt decât 95 mm trebuie utilizat setul de nivelare SN (4 ) ancorat în materialul de substrat. Setul de nivelare permite mărirea înălţimii dozei cu cel mult 35 mm. KUP 80 este potrivit pentru instalarea canalelor electrice. Fiecare intrare, inclusiv rama de înălţare, trebuie etanşate cu chit împotriva pătrunderii betonului turnat. În timpul betonării trebuie utilizată placă de acoperire (face parte din pachetul KUP 80) împotriva acoperirii dozei cu amestecul de beton. După întărirea amestecului de beton şi după înlăturarea plăcii de acoperire, la doza de pardoseală KUP 80 se montează cadrul dozei de pardoseală KOPOBOX 80. Prin urmare, în cadrul se introduc dozele de aparate KPP 80. ţinând socoteală de tipul aparatelor instalate, la doza se montează tipul corespunzător al suportului de aparate PP 80. Aparatele modulare: - instalarea în KPP 80 + PP 80/45, - instalarea direct la PP 80/45, utilizând totodată elemente de compartimentare PKUP. Aparatele clasice: - instalarea în KPP 80 + PP 80/3, pentru orificiile de montaj nefolosite utilizaţi dopurile ZPP. KOPOBOX 80 este destinat în majoritate pentru utilizarea cablurilor cu ştechere laterale. Utilizarea cablurilor cu ştechere directe ori dispozitive de adaptare este posibilă cu restricţii. Capacul cadrului de pardoseală este destinat pentru finisajul de pardoseală cu înălţimea maximă de 7 mm. Ţinând socoteală de gradul de ecranare, doza nu este prevăzută pentru ştergerea mecanică la umed. Finisajele de pardoseală recomandate sunt covoare, mochete sau pardoseli flotante. În sistem se pot instala aparataj modular QUADRO (pag. 2-47), eventual aparataj cu construcţie identică de ex. al firmelor ABB, PEHA, Legrand, OBO Bettermann. Dozele de pardoseală sunt destinate pentru sarcina maximă de 1500 N.
88 84 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în podele din beton KOPOBOX 57 - cadrul dozei de pardoseala PA C 850 C A1 - F 30 sec. IP30 Se foloseşte pentru instalarea în doza de pardoseală universală KUP 57 sau KUP 80. Permite montajul aparatajului modular QUADRO (pag. 2-47) 45 x 45 mm (max. 6 ), eventual aparataj cu construcţie identică de ex. al firmelor ABB, PEHA, Legrand, OBO Bettermann... Armarea capacului cu tablă asigură rezistenţa mecanică ridicată prin păstrarea posibilităţii de introducere a învelitorii finale de pardoseală. Capacul cuprinde 2 clapete basculante care înlesnesc scoaterea cablurilor din doză. Şuruburile pentru fixarea cadrului în doza de pardoseală KUP constituie piesă componentă în ambalaj. KOPOBOX se livrează standard, de culoare gri închis. În cazul unei comenzi mai mari de 500. se poate livra în altă culoare, în conformitate cu eşantionul RAL (nu este valabil pentru suporţii proprii ai aparatelor). Cadrul individual se foloseşte pentru pardoseli duble, cu grosimea de la 10 până la 40 mm, orificiu pentru fixarea în pardosea 218 x 288 mm. KOPOBOX 57 LB culoarea - gri închis RAL KOPOBOX 80 - cadrul dozei de pardoseala PA C 850 C A1 - F 30 sec. IP30 Se foloseşte pentru instalarea în doza de pardoseală universală KUP 80. Utilizarea dozelor de aparataj KPP 80 (max. 2 ) cu garnituri de aparataj PP 80/3 permite montajul clasic al aparatajului (max. 6 ), cu garniturile PP 80/45 permite montajul aparatajului modular QUADRO (max. 8 ) eventual aparataj cu construcţie identică de ex. al firmelor ABB, PEHA, Legrand, OBO Bettermann... Armarea capacului cu tablă asigură rezistenţa mecanică ridicată prin păstrarea posibilităţii de introducere a învelitorii finale de pardoseală. Capacul cuprinde 2 clapete basculante care înlesnesc scoaterea cablurilor din doză. Şuruburile pentru fixarea cadrului în doza de pardoseală KUP constituie piesă componentă în ambalaj. KOPOBOX se livrează standard, de culoare gri închis. În cazul unei comenzi mai mari de 500. se poate livra în altă culoare, în conformitate cu eşantionul RAL (nu este valabil pentru suporţii proprii ai aparatelor). Cadrul individual se foloseşte pentru pardoseli duble, cu grosimea de la 10 până la 40 mm, orificiu pentru fixarea în pardosea 218 x 288 mm. KOPOBOX 80 LB culoarea - gri închis RAL materialul temperatură de rezistenţă autostingere IP clasificarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen ambalare
89 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în podele din beton 85 1 PP 80/K-5 - doză de pardoseala pentru tragerea cablurilor PA C 850 C A1 - F 30 sec. IP30 Se foloseşte pentru instalarea în doza de pardoseală KUP 80. Utilizarea ca un capac de mascare pentru întinderea cablurilor. După instalarea cadrului, pe tabla de susţinere se pune învelitoarea finală de pardoseală, cadrul nu se foloseşte pentru instalarea aparatelor. Instalarea suplimentară a aparatelor este posibilă doar prin schimbarea cadrului la KOPOBOX. Orificiul necesar pentru introducerea în pardoseaua dublă 218 x 288 mm. PP 80/K-5 LB culoarea - gri închis RAL KUP 57 - doză universală de pardoseala PA C 850 C A1 - F 30 sec. După întărirea amestecului de beton se fixează cu doza de pardoseală KOPOBOX 57. Placa de acoperire este piesă componentă din ambalaj, aceasta împiedică umplerea dozei la betonare. Înălţimea minimă a stratului de beton este de 57 mm, cea maximă este 75 mm. Înălţimea solicitată i dozei se reglează prin mărirea garniturii interne, cu ajutorul şuruburilor din colţurile dozei. Pentru înălţimea stratului de beton mai mare de 75 mm este necesar să se folosească setul de nivelare SN (4.). Doza este ajustată pentru instalarea ţevilor el. (trecerile se pot face cu burghiu VBU şi canal de pardosea PUK. KUP 57 FB culoarea - neagră materialul temperatură de rezistenţă autostingere IP clasificarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen ambalare
90 86 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în podele din beton KUP 80 - doză universală de pardoseala PA C 850 C A1 - F 30 sec. După întărirea amestecului de beton se fixează cu doza de pardoseală KOPOBOX 57 sau KOPOBOX 80. Placa de acoperire este piesă componentă din ambalaj, aceasta împiedică umplerea dozei la betonare. Înălţimea minimă a stratului de beton este de 80 mm, cea maximă este 95 mm. Înălţimea solicitată i dozei se reglează prin mărirea garniturii interne, cu ajutorul şuruburilor din colţurile dozei. Pentru înălţimea stratului de beton mai mare de 95 mm este necesar să se folosească setul de nivelare SN (4.). Doza este ajustată pentru instalarea ţevilor el. (trecerile se pot face cu burghiu VBU şi canal de pardosea PUK. KUP 80 FB culoarea - neagră KPP 80 - doză de pardoseala pentru aparate PA C 850 C A1 - F 30 sec. Doza universală de aparat pentru montajul în doza KOPOBOX 80 (max. 2 ăţi). Şuruburile pentru aparat, şuruburile pentru bride de cablu şi bridele pentru fixarea cablurilor constituie piesă componentă din ambalaj. Adâncimea dozei se reglează prin schimbarea poziţiei bazei. KPP 80 LB culoarea - gri închis materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen
91 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în podele din beton 87 1 PP 80/... - placa pentru aparate PA C 850 C A1 - F 30 sec. Garnitura de aparat se instalează în cadrului dozei de pardoseală KOPOBOX 80. Se recomandă montajul împreună cu doza de aparat KPP 80. La instalarea aparatelor cu mai multe module este indicat să se îndepărteze peretele despărţitor interior. Dimensiunile exterioare ale celorlalte garnituri de aparat sunt identice cu desenul. PP 80/0 LB placă masivă pentru acoperirea părţii nefixate i dozei KOPOBOX, culoarea - gri închis 1; PP 80/3 LB placă pentru montajul până la 3. al aparatelor clasice, culoarea - gri închis 1; PP 80/45 LB garnitură pentru montajul a 4 aparataj modular QUADRO (pag. 2-47), eventual aparataj cu construcţie identică de ex. al firmelor ABB, PEHA, Legrand, OBO Bettermann, culoarea - gri închis 1; ZPP - capac de obturare PA C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru obturarea orificiilor libere de la garnitura de aparat PP 80/3. ZPP LB culoarea - gri închis 1; materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen
92 88 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în podele din beton PKUP - perete despărţitor PA C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru împărţirea spaţiului interior al dozei KOPOBOX 80. Avantajos la montajul aparatelor modul la garniturile de aparat PP 80/45, dacă nu este folosită doza KPP 80. PKUP LB culoarea - gri închis 10; SN - set de nivelare PE C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru reglarea înălţimii exacte a dozei universale KUP 57 sau KUP 80 la turnarea în pardoselile de beton. Pentru a nu se acoperi doza cu beton, se vor asigura dozele cu piuliţele M6 - piesă componentă în ambalaj. Vânzarea pe seturi care conţin 4. de elemente de reglare. Canelura pentru înşurubare înlesneşte reglarea exactă şi confortabilă a înălţimii. SN XX ambalajul conţine 4. - pentru toate colţurile dozei 1; materialul temperatură de rezistenţă autostingere pentru montajul prizei duble ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă distanţă prin unirea a două doze material fără halogen
93 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în podele din beton 89 1 PUK 38X150 S1 - canal de pardoseala Pentru conectarea dozelor de tip KUP 57 sau KUP 80. Proeminenţe pentru îmbinarea rapidă şi uşoară a canalelor, pentru asigurarea conectării conductoare cu ajutorul PLUK sau PLUK 1. m PUK 38X150 S1 S zincarea Sendzimir 2; SPUK - elementul de îmbinare al canalului de pardoseala Pentru conturnarea îmbinării canalelor de cablu pentru pardoseală. Împiedică pătrunderea betonului în canale. Fixarea de pardoseală cu ajutorul şuruburilor sau cuielor împuşcate. SPUK S zincarea Sendzimir PLUK - cablu de interconectare al canalului de pardoseala Asigură conectarea conductoare a canalelor de cablu pentru pardoseală. PLUK XX lungimea 250 mm, penru conectarea canalelor la iesire, sub unghiul de PLUK 1 XX lungimea 550 mm, penru conectarea canalelor la iesire, sub unghiul de ambalare
94 90 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în betonul turnat Modul de folosire al sistemului de doze pentru montaj in beton şi stabilirea pieselor componentelor in functie de marimea dozei Sistemul este destinat pentru construcţii de beton turnate şi permite montajul ulterior al tuturor aparatelor accesibile (prize, întrerupătoare). Distanţa axială a aparatelor folosite este de 80 mm (Klasik) sau 71 mm (Tango), distanţierul KBE-1 permite mărirea distanţei de la 80 mm la distanţa de 88 mm. Piesele componente însemnate cu nr. de tip../71 sunt destinate pentru dispozitivele cu ramă comună care au distanţa de 71 mm (Tango). Folosirea de bază pentru distanţa de 80 sau 88 mm tub distanţier 8020 ( 20 mm) - B1 Fig. A tijă distanţier KBP-8 ( 6 mm) - A1 partea inferioară KBS-2 corp KBT-2 capac KBV-2 Capacul KBV-1 (KBV-2) se prinde pe partea fixă a cofrajului. Asamblăm corpul KBT-1 (KBT-2) împreună cu partea inferioară KBS-2 şi-l introducem prin apăsare în capacul fixat KBV. În suportul KBP-1 introducem tubul distanţier 8020 şi barele distanţiere KBP-8. Partea din spate a completului astfel asamblată o introducem în doza cu capac care este pregătită. Capacul KBV-1 este folosibil pentru montajul prizei duble. Sistemul poate fi completat şi din partea reazemului KBP-1, care îl fixăm de o parte fixă a cofrajului. supurtul KBP-1 Fig. B tub distanţier 8020 ( 20 mm) - B2 tijă distanţier KBP-8 ( 6 mm) - A1 corp KBT-1 distanţierul KBE-1 capac KBV-1 Fig. 1A Înălţimea minimă a completului în cadrul folosirii corpului KBT-2 (L): L = 90 mm Lungimea barelor distanţiere: A1 = L - 20 mm Lungimea tubului distanţier 8020: B1 = L - 65 mm Fig. 1B Înălţimea minimă a completului în cadrul folosirii corpului KBT-1 (L): L = 110 mm Lungimea barelor distanţiere: A1 = L - 20 mm Lungimea tubului distanţier 8020: B2 = L - 85 mm Exemplu de montare al dozei cu distanţa de 80 mm partea inferioară KBS-2 tub distanţier 8020 ( 20 mm) - B partea inferioară KBS-2 corp KBT-2 capac KBV-2 Capacul KBV-2 se prinde pe partea fixă a cofrajului. Asamblăm corpul KBT-1 (KBT-2) împreună cu partea inferioară KBS-2 şi-l introducem prin apăsare în capacul fixat KBV. Asamblăm complet a doua doză, introducem tubul distanţier 8020 şi barele distanţiere KBP-8. Partea din spate a completului astfel asamblată o introducem în doza cu capac care este pregătită. capac KBV-2 corp KBT-2 tijă distanţier KBP-8 ( 6 mm) - A ramă de prelungire NRB 60/12 ramă de prelungire NRB 60/24 Înălţimea minimă a completului în cadrul folosirii corpului: KBT-2 L2 = 140 mm KBT-1 L1 = 185 mm Lungimea barelor de sprijin în cadrul folosirii corpului: KBT-2 A = L2-10 mm KBT-1 A = L1-10 mm Lungimea tubului distanţier 8020 în cadrul folosirii corpului: KBT-2 B = L2-112 mm KBT-1 B = L1-152 mm
95 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în betonul turnat 91 1 KBT-1 - doză cu corp înalt pentru montare în beton PP (90) C 650 C A1 Corpul dozei este prevăzut cu o fixare pentru conectarea cu capacul KBV şi talpa KBS. Pe perimetrul corpului dozei sunt marcate dinainte orificii pentru perforarea intrărilor pentru tuburile cu dimensiunile EN 25 şi 32, intrările se pot crea uşor în locurile solicitate, cu ajutorul burghiului şi tăişului respectiv de perforare. Pentru aparatele cu adâncimea mai mare de montaj. În doză se poate regleta S-66, se recomandă montajul ei în corpul dozei, înainte de asamblarea setului. Pentru priză dublă trebuie pus capacul KBV-1. KBT-1 AB ambalate în folie de plastic, culoarea - portocalie 10; KBT-2 - doză îngustă pentru montare în beton PP (90) C 650 C A1 Corpul dozei este prevăzut cu o fixare pentru conectarea cu capacul KBV şi talpa KBS. Pe perimetrul corpului dozei sunt marcate dinainte orificii pentru perforarea intrărilor pentru tuburile cu dimensiunile EN 20 şi 25, intrările se pot crea uşor în locurile solicitate, cu ajutorul burghiului şi tăişului respectiv de perforare. În doză se poate regleta S-66, se recomandă montajul ei în corpul dozei, înainte de asamblarea setului. Pentru priză dublă trebuie pus capacul KBV-1. KBT-2 AB ambalate în folie de plastic, culoarea - portocalie 10; materialul temperatură de rezistenţă pentru montajul prizei duble ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen
96 92 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în betonul turnat KBS-2 - partea inferioară krabice în betonul turnat PP (90) C 650 C A1 Talpa se foloseşte pentru acoperirea corpului dozelor KBT 1 şi KBT 2. Construcţia bazei înlesneşte introducerea tubului cu diametrul de 20 mm. Tubul introdus se poate folosi pentru interconectarea dozelor. KBS-2 AB ambalate în folie de plastic, culoarea - portocalie 10; KBV-.. - capacul dozei pentru beton PP (90) C 650 C A1 KBV-1 Capacul se poate fixa pe cofraj cu ajutorul crampoanelor. După întărirea amestecului de beton se înlătură partea casantă a capacului şi se creează astfel spaţiul pentru montaj. La aplicarea suplimentară a stucului pentru acoperire se poate folosi capacul de obturare ZV 68. Pentru stabilirea înălţimii tencuielii la aplicaţia ulterioară, se poate folosi cadrul NR 68/6 şi NR 68/10 (KBV-1), sau NRB 60/12 şi NRB 60/24 (KBV-2). Pentru priza dublă este adecvat capacul KBV-1. KBV-1 KB ambalate în folie de plastic, culoarea - gri deschis 10; KBV-2 KB ambalate în folie de plastic, culoarea - gri deschis 10; materialul temperatură de rezistenţă pentru montajul prizei duble ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen
97 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în betonul turnat 93 1 KBP-1 - suportul dozei pentru beton PE (90) C 650 C A1 Cu ajutorul suportului se pot fixa dozele între pereţii cofrajului. KBP-1 AA ambalate în folie de plastic, culoarea - portocalie 10; KBE-1 - distanţierul în betonul turnat PE (90) C 650 C A1 Pentru mărirea şi menţinerea pasului de 88 mm între doze. Pentru montajul aparatelor cu rame individuale, în funcţie de tipul de aparat, rămâne spaţiu între aparatele instalate. KBE-1 AB ambalate în folie de plastic, culoarea - portocalie 10; materialul temperatură de rezistenţă material fără halogen clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
98 94 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în betonul turnat Exemplu de montare al dozei cu distanţa de 71 mm Fig. A tub distanţier 8020 ( 20 mm) - B corp KBT-3/71 capac KBV-2/71 Capacul KBV-2/71 se montează pe partea fixă a dozei. Corpul KBT-3/71 îl înpingem în capacul deja fixat KBV-2/71. Alcătuim complet a doua doză (vezi fig.4b), introducem ţeava de distanţare 8020 şi cele patru bare de distanţare KBP-8. Partea din spate astfel alcătuită a acestui complet o introducem în doza şi capacul deja fixate. Cadrul reglabil NBR se utilizează la reglarea înălţimii dozei în cazul aplicării ulterioare a tencuielii. Sistemul poate fi alcătuit din lateralul suportului KBP-1/71, pe care îl prindem de partea fixă a dozei. supurtul KBP-1/71 tijă distanţier KBP-8 ( 6 mm) - A Fig. B tub distanţier 8020 ( 20 mm) - B corp KBT-3/71 capac KBV-2/71 Fig. A Înălţimea minimă a completului în cadrul folosirii corpului KBT-3/71 (L): L = 80 mm Lungimea barelor distanţiere: A = L - 20 mm Lungimea tubului distanţier 8020: B = L - 65 mm Fig. B Înălţimea minimă a completului în cadrul folosirii corpului KBT-3/71 (L): L = 125 mm Lungimea barelor distanţiere: A = L - 10 mm Lungimea tubului distanţier 8020: B = L mm capac KBV-2/71 corp KBT-3/71 tijă distanţier KBP-8 ( 6 mm) - A ramă de prelungire NRB 60/12 ramă de prelungire NRB 60/24 KBT-3/71 - doză joasă pentru încastrare în beton PP (90) C 650 C A1 71 Se foloseşte pentru conectarea cu capacul KBV-2/71. Pentru aparatele cu rame combinate cu pasul de 71 mm. Intrările pentru tuburile cu dimensiunea EN 20 sau EN 25 se pot realiza uşor cu ajutorul burghiului VBU1 şi a muchiei ascuţite respective. Construcţia bazei înlesneşte introducerea tubului cu dimensiunea de 20 pentru posibilitatea de interconectare a dozelor. KBT-3/71 AB ambalate în folie de plastic, culoarea - portocalie 10; materialul temperatură de rezistenţă distanţă prin unirea a două doze ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen
99 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în betonul turnat 95 1 KBV-2/71 - capacul dozei pentru beton PP (90) C 650 C A1 71 Capacul se poate fixa pe cofraj cu ajutorul crampoanelor. După întărirea amestecului de beton se înlătură partea casantă a capacului şi se creează astfel spaţiul pentru montaj. La aplicarea suplimentară a stucului pentru acoperire se poate folosi capacul de obturare ZV 68. Pentru înălţare în timpul aplicării suplimentare a unui beton utilizaţi rama de prelungire NR 68/6 sau NR 68/10. KBV-2/71 KB pentru aparatele cu ramele combinate, cu pasul de 71 mm 10; KBP-1/71 - suportul dozei pentru beton PE (90) C 650 C A1 71 Cu ajutorul suportului se pot fixa dozele între pereţii cofrajului. KBP-1/71 AB pentru aparatele cu ramele combinate, cu pasul de 71 mm, culoarea - portocalie 10; materialul temperatură de rezistenţă distanţă prin unirea a două doze ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen
100 96 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în betonul turnat Exemplu de montare al dozei de fixare pentru corpuri de iluminat partea inferioară KBS-3 corp KBT-1 corp KBT-2 capac KBV-2 capac KBV-1 Corpul superior tip KBV-1 (KBV-2) este fixat pe tavan. Dupa aceea se monteaza corpul KBT-1 sau KBT-2 si corpul inferior KBS-3 de corpul superior. Fixarea carligului se face cu ajutorul piulitei KBM si numai dupa realizarea turnarii betonului. piuliţă KBM capac V 68 S tub de protectie al carligului cârlig pentu candelabru KBP-10 cârlig pentu candelabru KBP-9 KBS-3 - partea inferioară a dozei pentru beton PA (90) C 650 C A1 Talpa se foloseşte pentru acoperirea corpului dozelor KBT 1 şi KBT 2. Construcţia bazei înlesneşte introducerea piuliţei KBM pentru înşurubarea cârligului de lustră. Este necesar să se introducă piuliţa înainte de turnarea compoziţiei cu beton! KBS-3 AA ambalate în folie de plastic, culoarea - portocalie 10; materialul temperatură de rezistenţă material fără halogen clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
101 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în betonul turnat 97 1 KBP-9; KBP-10, KBM - cârlig cu piuliţă pentru candelabru oţel Capacitatea de încărcare a cârligului 250 N (25 kg). Cârligul pentru lustră trebuie să fie prevăzut cu un manşon de izolaţie din PVC (piesă componentă din ambalaj). Piuliţa este inclusă în ambalaj. Piuliţa de alamă cu filet M5, folosită la KBS-3 pentru montajul ulterior al cârligului pentru lustră, este utilizabilă şi pentru KBP-9 şi KBP-10. Piuliţa este necesar să se fixeze în talpa dozei KBS-3 înainte de turnarea betonului! KBP-9 XX lungimea de 100 mm, pentru ansamblul cu corpul dozei KBT-2 40; KBP-10 XX lungimea de 118 mm, pentru ansamblul cu corpul dozei KBT-1 40; KBM XX piuliţă pentru cârlig pentu candelabru, materialul - alamă 40; V 68 S - capac PVC (90) C 850 C A1 - F 30 sec. Pentru închiderea dozei cu cârlig pentru lustră. Asigură protecţia IP 20. Două orificii înlesnesc tragerea cablului pentru lumină şi montajul cârligului pentru lustră. Fixarea se face cu ajutorul şuruburilor 2,9 x 13 (nu sunt incluse). V 68 S HB ambalate câte 10. în folie de plastic 10; materialul ambalare autostingere
102 98 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în betonul turnat Exemplu de folosire a capacului KBV-3 capac KBV-2 capac KBV-1 corp KBT-1 corp KBT-2 capac KBV-3 Capacul KBV-3 se foloseşte în cazuri, când este necesar echiparea aparatele electrice pe amândouă părţi a peretelui. Capacul este destinat pentru montarea împreună cu cutia KBT-1 sau KBT-2 şi cu capacul KBV-1 sau KBV-2. Capacul permite montarea prizei duble de asemenea ca şi capacul KBV-1. Înălţimea completului atunci când este folosit corpul (grosimea peretelui): KBT-1 L1 = 100 mm KBT-2 L2 = 80 mm KBV-3 - capacul dozei pentru beton PP (90) C 650 C A1 Se foloseşte pentru montajul pereţilor despărţitori din beton, cu grosimea de 100 mm - la conectarea cu KBT-1 şi KBV-1(KBV-2). Se foloseşte pentru montajul pereţilor despărţitori din beton, cu grosimea de 80 mm - la conectarea cu KBT-2 şi KBV-1 (KBV-2). KBV-3 KB ambalate în folie de plastic, culoarea - gri deschis 10; KBP-8 - tija de oţel oţel 3000 Pentru sprijinirea dozelor între pereţii cofrajului la turnarea amestecului de beton. Se foloseşte împreună cu capacul şi suporţii - vezi schema ansamblurilor. Este necesar să se scurteze bara, la lungimea dorită - fixarea lungimii este menţionată în ansamblurile individuale. m KBP-8 ZA bară din oţel 6 mm materialul temperatură de rezistenţă pentru montajul prizei duble lungimea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă material fără halogen ambalare
103 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în betonul turnat 99 1 Tuburi rigide pentru instalaţiile electrice PVC C A1 - F 30 sec. Ţeavă rigidă pentru instalaţia electrică adecvată ca şi ţeavă de distanţare la ansamblele dozelor pentru beton. Informaţii mai amănunţite le găsiţi la capitolul ţevi instalaţii electrice. poziţia conf. descrierea dn di L mm mm m m HA rezistenţă mecanică mică, culoarea - albă 3 30; KA rezistenţă mecanică mică, culoarea - gri deschis 20 17,4 3 30; KC rezistenţă mecanică mică, culoarea - gri deschis 2 20; KA rezistenţă mecanică medie, culoarea - gri deschis 3 30; KC rezistenţă mecanică medie, culoarea - gri deschis 2 20; ,9 LA rezistenţă mecanică medie, culoarea - gri închis RAL ; LC rezistenţă mecanică medie, culoarea - gri închis RAL ; FA rezistenţă mecanică mare, culoarea - neagră 3 30; ,8 FC rezistenţă mecanică mare, culoarea - neagră 2 20; HF FA rezistenţă mecanică mică, stabilitate la UV, fără halogen, culoarea - neagră 3 30; ,1 KA rezistenţă mecanică mică, fără halogen, culoarea - gri deschis 3 30; HF FA rezistenţă mecanică medie, stabilitate la UV, fără halogen, culoarea - neagră 3 30; ,7 KA rezistenţă mecanică medie, fără halogen, culoarea - gri deschis 3 30; HF FA rezistenţă mecanică mare, stabilitate la UV, fără halogen, culoarea - neagră 20 15,7 3 30; NRB ramă de adaos pentru beton PE (90) C 650 C A1 Pentru reglarea înălţimii dozelor la aplicarea suplimentară a tencuielii. NRB 60/12 AB sunt ambalate în săculeţi de câte ; NRB 60/24 AB sunt ambalate în săculeţi de câte ; materialul temperatură de rezistenţă material fără halogen clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere ambalare
104 100 1 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în betonul turnat BV... - flanşă pentru tuburi PP (90) C 650 C A1 Mufele de trecere a cablului se fixează de cofraj cu ajutorul crampoanelor. După întărirea amestecului de beton, împreună cu cofrajul, se înlătură capacul din faţă. Pentru introducerea tubului se folosesc clemele de tip BK, în conformitate cu dimensiunile tubului: BV clemele BK 16, BK 20 BV clemele BK 25, BK 32, BK 16 CSN, BK 23 BV 1620 KA pentru tuburi de dimensiuni EN 16, 20 40; BV 2532 KA pentru tuburi de dimensiuni EN 25, 32 şi ČSN 16, 23 40; BK... - manşon terminal pentru tuburi PE (90) C 650 C A1 Pentru inserarea tuburilor LPE-1 în mufele de trecere de tip BV... poziţia conf. descrierea A B mm mm BK 16 AA pentru tuburi de dimensiuni EN ; BK 16 ČSN AA pentru tuburi de dimensiuni ČSN ; BK 20 AA pentru tuburi de dimensiuni EN ; BK 23 AA pentru tuburi de dimensiuni ČSN ; BK 25 AA pentru tuburi de dimensiuni EN ; BK 32 AA pentru tuburi de dimensiuni EN ; materialul temperatură de rezistenţă material fără halogen clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
105 DOZE PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE - în betonul turnat KBS doză colectoare în beton PE (90) C 650 C A1 Pentru iesirea mai multor linii de tuburi într-un singur loc (spre ex. în locul viitoarelor panouri de distribuţie). Capacul dozei se fixează de cofraj cu ajutorul crampoanelor sau şuruburilor. După întărire se înlătură partea casantă din faţă a capacului. KBS-120 AB ambalate în folie de plastic, culoarea - portocalie 10; Capacul KBV fixat pe cofraj. Tuburi flexibile montate în corpul KBT. Etansarea permeabilităţii (chit). Exemplul de folosire a fansetelor. Exemplul de folosire pentru cofraj orizontal. Doza KBT...cu conductor scos şi pregătit pentru candelabru KBP... Doza KBT... acoperită cu capacul V 68 S cu conductor scos şi cu cârlig pentru candelabru KBP... materialul temperatură de rezistenţă material fără halogen clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă ambalare
106
107 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE ŞI ACCESSORII
108 2 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Canal de cablu pentru instalaţii electrice şi accesorii Se produc conform normei ČSN EN (ČSN ) şi a altor norme coerente, buletine tehnice şi documentaţii ratificate. Canalurile de cablu corespund cerinţelor rezistenţei la focului conform normei ČSN EN al şi conform normei ČSN În conformitate cu ČSN EN ed. 2 KOPOS KOLÍN a.s., în calitate de producător, recomandă montajul pe şi în material de construcţie cu clasa de reacţie la foc de la A1 până la F în sensul ČSN EN Sunt rezistente în medii chimice şi agresive (vezi pag. 5-4). Nu rezistă la radiaţii UV, nu sunt indicate pentru utilizare în exterior. Gradul de protecţie este până la IP 40. Canalul este destinat instalaţiilor de reţea şi de curenţi slabi. Capacele jgheburilor se fabrică concomitent cu jgheaburile şi în acest mod trebuie montate. Canalurile de cablu şi accesoriile pentru instalaţii electrice sunt standardizate, dacă nu este consemnat în alt mod, şi sunt livrate în culoarea albă RAL La cerere este posibilă livrarea şi în alte nuanţe de culori. Toate paturile de cablu au pe partea inferioară orificii pentru prindere. Umbrele colorate ale canalelor din diferite loturi pot varia. Jgheaburile se livrează cu lungimi de 2 şi 3 metri cu toleranţă ±0,5% la 20 C. Canalul de cablu (perete despărţitor, coturi, fără halogen) si canalul cu accesorii poate fi instalat în locuri cu potenţial exploziv sau lichide inflamabile - zonă de pericol 2, praf exploziv - zonă de pericol 22 în acord cu ČSN EN Canale pentru cablu cu muchiile rotunjite Canale pentru cablu cu capac tip balama Canale si plinte pentru cablu cu muchiile drepte Plinte si canale de cablu semirotunde tip elegant Canale de pardoseala semirotunde Jgheaburi colţar Canale si profile pentru podea si colté Plinete si jgheaburi monovolum Jgheaburi monovolum Module de prize QUADRO Canale de cablu fără halogen Peretele Canale de protectie din tabla, pentru ecranare Doze de montaj aparataj Sine metalice sau din PVC pentru cablare Canale perforate pentru distributie Toate paturile pentru cabluri, şi accesoriile lor (în afară de canalul de montat în pământ) sunt în concordanţă cu directivele UE. Toate paturile pentru cabluri, şi accesorii lor (în afară de canale ecranate, canale de montat în pământ şi paturile de cablu de susţinere) sunt în concordanţă cu normele electrotehnice germane. Pictograme - legendă materialul în spaţii cu pericol de explozie temperatură de rezistenţă, gamă de folosire ( C) gradul de izolare clasificarea IP testul cu la incandescentă ( C) protecţia mecanică clasa de reacţie la foc a materialului de fond jgheaburi cu folie de protecţie autostingere rezistenţa la şoc (J) foarte scăzută = 0,5 J; joasă = 1 J; medie = 2 J suprafaţa interioară (mm 2 ) material fără halogen culoarea dimensiuni exterioare - înălţimea, lărgimea (mm) pentru montajul prizei duble dimensiuni interioare - înălţimea, lărgimea (mm) facilitează montajul prizei de perete de 400 V / 16 A (32 A) diametrul exterior (mm) distanţă prin unirea a două doze (mm) ambalare (m) produse fabricate din material fără conţinut de plumb
109 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 3 2 I2 I1 HD SD TD Accesorii pentru canalul de cablu imitaţie de lemn canal de cablu configuraţie terminal imbinare unghi plan fix derivatie T unghi interior fix unghi exterior fix terminal stanga terminal dreapta LV 18X13 SD 8731 SD 8732 SD 8733 SD 8734 SD 8735 SD 8736 SD - - LV 18X13 TD 8731 I I I I I I2 - - LHD 20X20 I I I I I I I1 - - LHD 20X20 I I I I I I I2 - - LHD 20X20 SD 8621 SD 8622 SD 8623 SD 8624 SD 8625 SD 8626 SD - - LHD 20X20 TD 8621 I I I I I I2 - - LHD 40X20 I I I I I I I1 - - LHD 40X20 I I I I I I I2 - - LHD 40X20 SD 8631 SD 8632 SD 8633 SD 8634 SD 8635 SD 8636 SD - - LHD 40X20 TD 8631 I I I I I I2 - - LHD 40X40 SD 8641 SD 8642 SD 8643 SD 8644 SD 8645 SD 8646 SD - - LHD 40X40 TD 8641 I I I I I I2 - - LP 35 I I I L I P I1 LP 35 I I I L I P I2 LP 35 SD SD 8866 SD 8861 L SD 8861 P SD LP 35 TD I I L I P I2 Accesoriile cu configuraţie TD se potrivesc cu canalele cu configuraţie I2. SD I1 I1 I2 SD TD I2 I2
110 4 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Canale de cablu cu folie de protecţie protecţia jgheaburilor contra deteriorării în timpul montajului şi transportului protecţie contra murdăririi şi zgârierii folia se înlătură uşor după montaj capacul şi corpul jgheaburilor sunt protejate separat Jgheaburi LHD 40X40 şi LH 60X40 au folie de protecţie atât pe capac cât şi pe laterale, celelalte jgheaburi au folia de protecţie numai pe capac. Dacă clientul nu doreşte, dintr-un anume motiv, jgheaburi cu folie de protecţie, îşi poate comanda jgheaburi fără această aplicaţie configuraţia HC (lungime 2 m) informaţii pe marketing@kopos.cz LV 11X10 PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 45 mm 2 IP 40 Canal inovativ - diametru mai mare in comparaţie cu cel original. La firma KOPOS KOLÍN a.s. se fabrică canale pentru instalaţii electrice, cu cea mai mică dimensiune. Având în vedere dimensiunile, se livrează fără accesorii. conf. L menţiune m m descrierea HC albă folie HD albă carton P2 albă carton bandă autoadezivă materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc IP clasificarea ambalare
111 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 5 2 LV 18X13 Accesorii conf. ambalare terminal capac cu treceri 8738 derivatie T 8734 unghi interior fix 8735 terminal 8731 HB I SD imbinare HB unghi plan fix 8733 unghi exterior fix 8736 I SD unghi plan fix imbinare 8732 HB I SD derivatie T HB I SD unghi interior fix HB I SD unghi exterior fix HB I SD PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 145 mm 2 Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. conf. L menţiune m m descrierea HC albă folie fără folie de protecţie HD albă 2 70 carton cu folie de protecţie P2 albă 2 70 carton bandă autoadezivă SD maro deschis 2 70 carton TD maro inchis 2 70 carton IP capac cu treceri capac cu treceri capac cu treceri HB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X16... HB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X20... HB I SD destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X Z - capac cu treceri crescut HB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X28 cu garnitură de izolaţie PI materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea cu folie de protecţie clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb culoarea temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie ambalare
112 6 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LV 24X22 Accesorii conf. ambalare capac cu treceri 8797 derivatie T 8794 unghi interior fix 8795 terminal terminal HB imbinare unghi plan fix 8793 unghi exterior fix 8796 HB imbinare unghi plan fix HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 400 mm 2 IP 40 Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului capac cu treceri HB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X28... conf. L menţiune m m descrierea HA albă folie fără folie de protecţie HC albă 2 96 folie fără folie de protecţie HD albă 2 40 carton cu folie de protecţie P2 albă 2 30 carton bandă autoadezivă materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea cu folie de protecţie clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb culoarea temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie ambalare
113 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 7 2 LV 40X15 Accesorii conf. ambalare unghi plan fix 8716 capac cu treceri 8717 derivatie T 8715 unghi interior fix 8713/2 unghi exterior fix 8712/2 purtător de aparataj PN 40X15 terminal terminal HB imbinare HB imbinare unghi plan fix HB derivatie T HB /2 - unghi interior fix HB /2 - unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 540 mm 2 IP 40 Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Oferta cuprinde şi accesorii pentru instalarea aparatelor. conf. L menţiune m m descrierea HA albă folie fără folie de protecţie HD albă 2 30 carton cu folie de protecţie P2 albă 2 30 carton bandă autoadezivă capac cu treceri crescut capac cu treceri HB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X16 cu garnitură de izolaţie PI HB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X Z - capac cu treceri crescut HB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X28 cu garnitură de izolaţie PI RLV 40X16 - distanţiere HB PN 40X15 - purtător de aparataj HB mai multe detalii la pag materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea cu folie de protecţie clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb culoarea temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie ambalare
114 8 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LZ 15X12 Accesorii conf. ambalare capac cu treceri capac cu treceri HB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X28... derivatie T de reducere 8824/ /41 - derivatie T de reducere HB destinat pentru trecerea în jgheabul LP 80X25... PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 140 mm 2 IP 30 O parte a capacului este parte componentă a corpului canalului pentru instalaţii electrice, cealaltă parte dotata cu inchizator dublu, care creşte rigiditatea canalului, care asigură fixarea mai stabilă a capacului şi care se poate inchide prin simplu clic. conf. L menţiune m m descrierea HD albă 2 96 carton P2 albă 2 96 carton bandă autoadezivă materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb culoarea
115 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 9 2 LZK 15X12 Accesorii conf. ambalare capac cu treceri capac cu treceri HB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X28... derivatie T de reducere 8824/ /41 - derivatie T de reducere HB destinat pentru trecerea în jgheabul LP 80X25... PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 120 mm 2 IP 30 O parte a capacului este parte componentă a corpului canalului pentru instalaţii electrice, cealaltă parte dotata cu inchizator dublu, care creşte rigiditatea canalului, care asigură fixarea mai stabilă a capacului şi care se poate inchide prin simplu clic. conf. L menţiune m m descrierea HD albă 2 96 carton P2 albă 2 96 carton bandă autoadezivă materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb culoarea
116 10 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LH 15X10 Accesorii conf. ambalare derivatie T 8684 unghi interior fix 8685 terminal terminal HB unghi plan fix 8683 unghi exterior fix imbinare HB imbinare unghi plan fix HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 104 mm 2 IP 40 IK06 Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. conf. L menţiune m m descrierea HC albă folie fără folie de protecţie HD albă carton cu folie de protecţie P2 albă carton bandă autoadezivă materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică cu folie de protecţie temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie culoarea
117 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 11 2 LHD 17X17 Accesorii conf. ambalare derivatie T 8674 unghi interior fix 8675 terminal terminal HB unghi plan fix 8673 unghi exterior fix imbinare HB imbinare unghi plan fix HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 190 mm 2 IP 40 IK06 Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. conf. L menţiune m m descrierea HC albă folie fără folie de protecţie HD albă 2 70 carton cu folie de protecţie P2 albă 2 70 carton bandă autoadezivă materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică cu folie de protecţie temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie culoarea
118 12 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LHD 20X10 Accesorii conf. ambalare derivatie T 8924 unghi interior fix 8925 terminal terminal HB unghi plan fix 8923 unghi exterior fix imbinare HB imbinare unghi plan fix HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 140 mm 2 Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. IP 40 IK06 PNQ 20X10 - purtător de aparataj QUADRO HB mai multe detalii la pag conf. L menţiune m m descrierea HD albă 2 96 carton cu folie de protecţie P2 albă 2 96 carton bandă autoadezivă materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică cu folie de protecţie temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie culoarea
119 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 13 2 LHD 20X20 Accesorii conf. ambalare capac cu treceri 8629 derivatie T 8624 unghi interior fix 8625 terminal terminal HB I I SD unghi plan fix 8623 unghi exterior fix imbinare HB I I imbinare 8622 SD unghi plan fix HB I I SD derivatie T HB I I SD unghi interior fix HB I I SD PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 260 mm 2 IP 40 Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. conf. L menţiune m m descrierea HC albă 2 98 folie fără folie de protecţie HD albă 2 48 carton cu folie de protecţie P2 albă 2 48 carton bandă autoadezivă I1 mesteacăn roz 2 24 carton I2 stejar brun 2 24 carton SD maro deschis 2 48 carton TD maro inchis 2 48 carton IK unghi exterior fix capac cu treceri HB I I SD HB I I SD destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X /12 - derivatie T de reducere HB destinat pentru trecerea în jgheabul LP 80X25 materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică cu folie de protecţie temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie culoarea
120 14 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LHD 25X15 Accesorii derivatie T 8694 unghi interior fix 8695 terminal 8691 conf. ambalare terminal HB unghi plan fix 8693 unghi exterior fix imbinare HB imbinare unghi plan fix HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 300 mm 2 IP 40 IK06 Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. conf. L menţiune m m descrierea HD albă 2 50 carton cu folie de protecţie P2 albă 2 50 carton bandă autoadezivă materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică cu folie de protecţie temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie culoarea
121 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 15 2 LHD 25X20 Accesorii conf. ambalare derivatie T 8914 unghi interior fix 8915 terminal terminal HB unghi plan fix 8913 unghi exterior fix imbinare HB imbinare unghi plan fix HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 400 mm 2 IP 40 IK06 Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. conf. L menţiune m m descrierea HC albă 2 50 folie fără folie de protecţie HD albă 2 40 carton cu folie de protecţie P2 albă 2 40 carton bandă autoadezivă materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică cu folie de protecţie temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie culoarea
122 16 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LHD 30X25 Accesorii derivatie T 8934 unghi interior fix 8935 terminal 8931 conf. ambalare terminal HB unghi plan fix 8933 unghi exterior fix imbinare HB imbinare unghi plan fix HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 480 mm 2 IP 40 IK06 Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. conf. L menţiune m m descrierea HC albă 2 50 folie fără folie de protecţie HD albă 2 48 carton cu folie de protecţie P2 albă 2 48 carton bandă autoadezivă materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică cu folie de protecţie temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie culoarea
123 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 17 2 LHD 32X15 Accesorii derivatie T 8604 unghi interior fix 8605 terminal 8601 conf. ambalare terminal HB unghi plan fix 8603 unghi exterior fix imbinare HB imbinare unghi plan fix HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 340 mm 2 Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. IP 40 IK06 PNQ 32X15 - purtător de aparataj QUADRO HB mai multe detalii la pag conf. L menţiune m m descrierea HD albă 2 88 carton cu folie de protecţie P2 albă 2 80 carton bandă autoadezivă materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică cu folie de protecţie temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie culoarea
124 18 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LHD 40X20 Accesorii conf. ambalare capac cu treceri 8639 derivatie T 8634 unghi interior fix 8635 purtător de aparataj PN 40X20 terminal terminal HB I I SD imbinare unghi plan fix 8633 unghi exterior fix 8636 HB I I imbinare 8632 SD unghi plan fix HB I I SD derivatie T HB I I SD unghi interior fix HB I I SD PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 560 mm 2 IP 40 Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. conf. L menţiune m m descrierea HC albă 2 70 folie fără folie de protecţie HD albă 2 24 carton cu folie de protecţie P2 albă 2 24 carton bandă autoadezivă I1 mesteacăn roz 2 12 carton I2 stejar brun 2 12 carton SD maro deschis 2 24 carton TD maro inchis 2 24 carton IK unghi exterior fix capac cu treceri HB I I SD HB I I SD destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X28... PN 40X20 - purtător de aparataj HB I I SD mai multe detalii la pag PNQ 40X20 - purtător de aparataj QUADRO HB mai multe detalii la pag materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică cu folie de protecţie temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie culoarea
125 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 19 2 LHD 40X40 Accesorii derivatie T 8644 unghi interior fix 8645 terminal 8641 conf. ambalare terminal HB I SD unghi plan fix 8643 unghi exterior fix imbinare HB I SD imbinare unghi plan fix HB I SD derivatie T HB I SD unghi interior fix HB I SD unghi exterior fix HB I SD PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 1300 mm 2 IP 40 IK06 Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. conf. L menţiune m m descrierea HA albă 3 45 folie fără folie de protecţie HC albă 2 30 folie fără folie de protecţie HD albă 2 20 carton cu folie de protecţie P2 albă 2 20 carton bandă autoadezivă SD maro deschis 2 20 carton TD maro inchis 2 20 carton materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică cu folie de protecţie temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie culoarea
126 20 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LHD 50X20 derivatie T 8994 unghi interior fix 8995 terminal 8991 Accesorii conf. ambalare terminal HB unghi plan fix 8993 unghi exterior fix imbinare HB imbinare unghi plan fix HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 770 mm 2 IP 40 IK06 Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. Trei optiuni, fara perete, cu un perete si cu doi pereti de departajare. conf. L m m descrierea HD albă 2 32 carton HD albă 2 32 carton HD albă 2 32 carton menţiune LHD 50X20/1 un perete desparţitor LHD 50X20/2 doi pereţi desparţitori LHD 50X20/1 - un perete desparţitor LHD 50X20/2 - doi pereţi desparţitori materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică cu folie de protecţie temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie culoarea
127 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 21 2 LH 60X40 Accesorii derivatie T 8654R unghi interior fix 8655 terminal 8651 conf. ambalare terminal HB unghi plan fix 8653R unghi exterior fix imbinare HB imbinare unghi plan fix HB R - unghi plan fix rotunjit HB derivatie T HB R - derivatie T rotunjit HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 1870 mm 2 IP 40 IK unghi interior fix (reglabil) Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. Distanţiere sunt incluse în ambalaj - 1. per 1 m. HB unghi exterior fix (reglabil) HB conf. L menţiune m m descrierea HC albă 2 24 folie fără folie de protecţie HD albă 2 16 carton cu folie de protecţie P2 albă 2 16 carton bandă autoadezivă RLH 60X40 - distanţiere HB PEKD 40 - perete despartitor -C 20 m mai multe detalii la pag materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică cu folie de protecţie temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie culoarea
128 22 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LE 40 Accesorii capac cu treceri 8757 unghi plan fix 8753 unghi interior fix 8755 purtător de aparataj PNE 40 2Z derivatie T 8754 terminal 8751 conf. ambalare terminal HB imbinare HB unghi plan fix imbinare 8752 unghi exterior fix 8756 HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 500 mm 2 Formă elegantă. Se foloseşte pentru montajul pe perete. Nu se montează pe pardoseală, nu este destinată pentru solicitarea prin călcare ş.a.m.d. Posibilitatea de intercalare a suportului de aparat. IP capac cu treceri HB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X28... PNE 40 2Z - purtător de aparataj HB mai multe detalii la pag conf. L m m descrierea HD albă 2 24 carton menţiune materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară material fără conţinut de plumb culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc pentru montajul prizei duble IP clasificarea ambalare
129 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 23 2 LE 60 Accesorii conf. ambalare unghi interior fix 8765 purtător de aparataj PNE 60X20 derivatie T 8764 terminal terminal HB unghi plan fix imbinare HB imbinare 8762 unghi exterior fix unghi plan fix purtător de aparataj PNE 60X20 HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 380; 380 mm 2 Formă elegantă. Se foloseşte pentru montajul pe perete. Nu se montează pe pardoseală, nu este destinată pentru solicitarea prin călcare ş.a.m.d. Posibilitatea de intercalare a suportului de aparat. IP 30 PNE 60X20 - purtător de aparataj HB mai multe detalii la pag PNE 60X20 2Z - purtător de aparataj HB mai multe detalii la pag conf. L m m descrierea HD albă 2 18 carton menţiune materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară material fără conţinut de plumb culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc pentru montajul prizei duble IP clasificarea ambalare
130 24 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LE 80 Accesorii conf. ambalare unghi interior fix terminal unghi plan fix 8773 purtător de aparataj PNE 80X20 derivatie T 8774 terminal imbinare HB unghi exterior fix 8776 HB imbinare unghi plan fix HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 420; 420 mm 2 IP 30 RLE 80 - distanţiere Formă elegantă. Se foloseşte pentru montajul pe perete. Nu se montează pe pardoseală, nu este destinată pentru solicitarea prin călcare ş.a.m.d. Posibilitatea de intercalare a suportului de aparat. HB PNE 80X20 - purtător de aparataj HB mai multe detalii la pag conf. L m m descrierea HD albă 2 20 carton menţiune materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară material fără conţinut de plumb culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc pentru montajul prizei duble IP clasificarea ambalare
131 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 25 2 LE 100 distanţiere RLE 100 unghi interior fix terminal Accesorii conf. ambalare unghi plan fix 8783 purtător de aparataj PNE 100X20 derivatie T 8784 terminal imbinare HB unghi exterior fix 8786 HB imbinare unghi plan fix HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 380; 340; 380 mm 2 IP 30 RLE distanţiere Formă elegantă. Se foloseşte pentru montajul pe perete. Nu se montează pe pardoseală, nu este destinată pentru solicitarea prin călcare ş.a.m.d. Posibilitatea de intercalare a suportului de aparat. HB PNE 100X20 - purtător de aparataj HB mai multe detalii la pag conf. L m m descrierea HD albă 2 16 carton menţiune Instalaţia sistemului patului de cablu elegant LE. materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară material fără conţinut de plumb culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc pentru montajul prizei duble IP clasificarea ambalare
132 26 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LO 35 Accesorii conf. ambalare derivatie T de reducere la LP 80X / unghi plan fix HB KB LB unghi plan fix 8833 derivatie T /43 - derivatie T de reducere HB destinat pentru trecerea în jgheabul LP 80X25 capac cu treceri derivatie T HB KB LB capac cu treceri HB KB LB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X28... PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 2 J 65; 65 mm 2 IP 30 IK07 Se foloseşte pentru montajul pe pardoseală. Conceput pentru solicitări specifice exploatării normale din locuinţe şi birouri. conf. L menţiune m m descrierea HD albă 2 60 carton P2 albă 2 60 carton bandă autoadezivă KD gri deschis 2 60 carton LD gri închis 2 60 carton L2 gri închis 2 60 carton bandă autoadezivă materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară IP clasificarea culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb protecţia mecanică ambalare
133 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 27 2 LO 50 Accesorii conf. ambalare derivatie T de reducere la LP 80X / unghi plan fix HB KB LB unghi plan fix 8843 derivatie T /44 - derivatie T de reducere HB destinat pentru trecerea în jgheabul LP 80X25 capac cu treceri derivatie T HB KB LB capac cu treceri HB KB LB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X28... PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 2 J 60; 180; 60 mm 2 IP 30 IK07 Se foloseşte pentru montajul pe pardoseală. Conceput pentru solicitări specifice exploatării normale din locuinţe şi birouri. conf. L menţiune m m descrierea HD albă 2 32 carton P2 albă 2 32 carton bandă autoadezivă KD gri deschis 2 32 carton LD gri închis 2 32 carton L2 gri închis 2 32 carton bandă autoadezivă materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară IP clasificarea culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb protecţia mecanică ambalare
134 28 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LO 75 Accesorii conf. ambalare unghi plan fix HB KB LB derivatie T 8874 unghi plan fix derivatie T HB KB LB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 2 J 170; 360; 170 mm 2 IP 30 IK07 Se foloseşte pentru montajul pe pardoseală. Conceput pentru solicitări specifice exploatării normale din locuinţe şi birouri. conf. L menţiune m m descrierea HD albă 2 28 carton P2 albă 2 28 carton bandă autoadezivă KD gri deschis 2 28 carton LD gri închis 2 28 carton L2 gri închis 2 28 carton bandă autoadezivă materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară IP clasificarea culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb protecţia mecanică ambalare
135 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 29 2 LR 30 Accesorii conf. ambalare unghi interior fix HB unghi interior fix (intrare din trei părţi) 8855/3 unghi interior fix /3 - unghi interior fix (intrare din trei părţi) HB unghi exterior fix unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 560 mm 2 IP 30 Se foloseşte pentru montajul în colţul dintre pardoseala şi peretele încăperii, dar şi între doi pereţi, sau perete şi tavan. Lungimea este adaptată la înălţimea standard a încăperii. conf. L m m descrierea HB albă 2,6 26 folie menţiune materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb culoarea
136 30 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LP 80X25 Accesorii conf. ambalare 8821 L - terminal HB terminal 8821 L purtător de aparataj PN 80X25 unghi exterior fix 8826 unghi interior fix 8825 derivatie T de reducere la LHD 20X /12 purtător de aparataj PN 80X25 2Z derivatie T de reducere la LO /43 unghi plan fix de reducere la LHD 40X /13 P 8821 P - terminal HB imbinare HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB /12 - derivatie T de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LHD 20X /40 - derivatie T de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LZK 15X12 PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 450; 520; 400 mm 2 Se foloseşte pentru montajul în colţul dintre pardoseală şi peretele încăperii. IP /41 - derivatie T de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LZ 15X /43 - derivatie T de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LO 35 conf. L m m descrierea HD albă 2 16 carton menţiune 8824/44 - derivatie T de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LO /13 L - unghi plan fix de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LHD 40X /13 P - unghi plan fix de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LHD 40X20 PN 80X25 - purtător de aparataj HB mai multe detalii la pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară material fără conţinut de plumb culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc pentru montajul prizei duble IP clasificarea ambalare
137 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 31 2 LPK 80X25 Accesorii conf. ambalare 8821 L - terminal terminal 8821 L purtător de aparataj PN 80X25 unghi plan fix de reducere la LHD 40X /13 P HB P - terminal HB /12 - derivatie T de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LHD 20X /40 - derivatie T de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LZK 15X /41 - derivatie T de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LZ 15X /43 - derivatie T de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LO 35 PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 450; 520; 400 mm 2 Se foloseşte pentru montajul în colţul dintre pardoseală şi peretele încăperii. Este prevăzută cu o canelură pentru introducerea covorului. IP /44 - derivatie T de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LO /13 L - unghi plan fix de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LHD 40X20 conf. L m m descrierea HD albă 2 16 carton menţiune 8823/13 P - unghi plan fix de reducere HB pentru trecerea în jgheabul LHD 40X20 PN 80X25 - purtător de aparataj HB mai multe detalii la pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară material fără conţinut de plumb culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc pentru montajul prizei duble IP clasificarea ambalare
138 32 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LP 35 Accesorii conf. ambalare 8861 L - terminal stanga HB purtător de aparataj PNLP 35 2Z I I terminal stanga 8861 L unghi interior fix 8865 unghi exterior fix 8866 terminal dreapta 8861 P SD P - terminal dreapta HB I I SD unghi interior fix HB I I SD unghi exterior fix HB I I SD PNLP 35 2Z - purtător de aparataj HB I I SD mai multe detalii la pag PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 350 mm 2 Se foloseşte pentru montajul în colţul dintre pardoseală şi peretele încăperii. Muchia are un agent de înmuiere aplicat prin pulverizare, pentru aderarea mai bună cu suprafaţa. Se recomandă pentru folosirea la pardoselile laminate. IP 30 PNQ LP 35 - purtător de aparataj QUADRO HB mai multe detalii la pag conf. L m m descrierea HD albă 2 20 carton I1 mesteacăn roz 2 20 carton I2 stejar brun 2 20 carton SD maro deschis 2 20 carton TD maro inchis 2 20 carton menţiune materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb culoarea
139 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 33 2 EKD 80X40 Accesorii conf. ambalare unghi plan fix 8503 derivatie T 8504 imbinare 8502 unghi interior fix (reglabil ±10 ) 8505 derivatie T de reducere 8504/EKD unghi exterior fix (reglabil ±10 ) 8506 terminal terminal HB imbinare HB unghi plan fix HB derivatie T HB /EKD - derivatie T de reducere HB unghi interior fix (reglabil ±10 ) HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 2430 mm 2 IP unghi exterior fix (reglabil ±10 ) Se foloseşte pentru introducerea mai multor cabluri, sau a cablurilor cu diametre mari. Posibilitatea de intercalare a peretelui despărţitor PEKD 40. Distanţiere sunt incluse în ambalaj - 1. per 1 m. REKO 80X40 - distanţiere HB HB conf. L m m descrierea HC albă 2 20 folie HD albă 2 10 carton menţiune PEKD 40 - perete despartitor -C 20 m mai multe detalii la pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară în spaţii cu pericol de explozie culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb IP clasificarea ambalare
140 34 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE EKD 100X40 Accesorii conf. ambalare derivatie T 8514 unghi interior fix (reglabil ±10 ) 8515 derivatie T de reducere 8514/EKD terminal HB unghi plan fix 8513 imbinare 8512 unghi exterior fix (reglabil ±10 ) 8516 terminal imbinare HB unghi plan fix HB derivatie T HB /EKD - derivatie T de reducere HB unghi interior fix (reglabil ±10 ) HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 3010 mm 2 IP unghi exterior fix (reglabil ±10 ) Se foloseşte pentru introducerea mai multor cabluri, sau a cablurilor cu diametre mari. Posibilitatea de intercalare a peretelui despărţitor PEKD 40. Distanţiere sunt incluse în ambalaj - 1. per 1 m. REKO 100X40 - distanţiere HB HB conf. L m m descrierea HC albă 2 20 folie HD albă 2 8 carton menţiune PEKD 40 - perete despartitor -C 20 m mai multe detalii la pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară în spaţii cu pericol de explozie culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb IP clasificarea ambalare
141 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 35 2 EKD 120X40 Accesorii conf. ambalare derivatie T 8584 unghi interior fix (reglabil ±10 ) 8585 derivatie T de reducere 8584/EKD terminal HB unghi plan fix 8583 imbinare 8582 unghi exterior fix (reglabil ±10 ) 8586 terminal imbinare HB unghi plan fix HB derivatie T HB /EKD - derivatie T de reducere HB unghi interior fix (reglabil ±10 ) HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 4000 mm 2 IP unghi exterior fix (reglabil ±10 ) Se foloseşte pentru introducerea mai multor cabluri, sau a cablurilor cu diametre mari. Posibilitatea de intercalare a peretelui despărţitor PEKD 40. Distanţiere sunt incluse în ambalaj - 1. per 1 m. REKO 120X40 - distanţiere HB HB conf. L m m descrierea HC albă 2 20 folie HD albă 2 8 carton menţiune PEKD 40 - perete despartitor -C 20 m mai multe detalii la pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară în spaţii cu pericol de explozie culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb IP clasificarea ambalare
142 36 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE EKE 60X60 Accesorii distanţiere REKE 60 unghi interior fix 8545 terminal 8541 conf. ambalare terminal HB unghi plan fix 8543 derivatie T 8544 unghi exterior fix imbinare HB imbinare unghi plan fix HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 2600 mm 2 IP 40 REKE 60 - distanţiere Se foloseşte pentru introducerea mai multor cabluri, sau a cablurilor cu diametre mari. Posibilitatea de intercalare a peretelui despărţitor PEKE 60 şi PKS 70/60. Distanţiere sunt incluse în ambalaj - 1. per 1 m. HB PEKE 60 - perete despartitor -C 20 m mai multe detalii la pag conf. L m m descrierea HC albă 2 24 folie HD albă 2 18 carton menţiune PKS 70/60 - perete despartitor XX 20 m mai multe detalii la pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară în spaţii cu pericol de explozie culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb IP clasificarea ambalare
143 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 37 2 EKE 100X60 Accesorii canalul ecranat SK 40X33 colier pentru canalul ecranat PSK 1 conf. ambalare distanţiere REKE 100 doză pentru aparate KP EKE terminal unghi interior fix 8555 terminal 8551 HB unghi exterior fix imbinare HB unghi plan fix 8553 derivatie T 8554 imbinare 8552 garnitura de aparate unghi plan fix HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 4600 mm 2 IP 40 REKE distanţiere Se foloseşte pentru introducerea mai multor cabluri, sau a cablurilor cu diametre mari. Posibilitatea de intercalare a peretelui despărţitor sau a canalului ecranat. Posibilitatea de intercalare a dozei de aparat şi a montajului ulterior al tipurilor comune de aparate. Distanţiere sunt incluse în ambalaj - 1. per 1 m. conf. L m m descrierea HC albă 2 8 folie HD albă 2 8 carton menţiune HB perete despartitor PEKE 60 -C 20 m PKS 70/60 XX 20 m PEP 60 HD 32 m PEP 60/K S 24 m mai multe detalii la pag canalul ecranat SK 40X20 S 12 m SK 40X33 S 12 m mai multe detalii la pag doză pentru aparate KP EKE HB mai multe detalii la pag garnitura de aparate HB HB HB mai multe detalii la pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară în spaţii cu pericol de explozie culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb IP clasificarea ambalare
144 38 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE EKE 140X60 canalul ecranat SK 40X33 colier pentru canalul ecranat PSK 1 distanţiere REKE 140 doză pentru aparate KP EKE unghi interior fix 8565 unghi exterior fix 8566 terminal 8561 Accesorii conf. ambalare terminal HB imbinare HB unghi plan fix 8563 derivatie T 8564 garnitura de aparate unghi plan fix imbinare 8562 HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB REKE distanţiere PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 7000 mm 2 Se foloseşte pentru introducerea mai multor cabluri, sau a cablurilor cu diametre mari. Posibilitatea de intercalare a peretelui despărţitor sau a canalului ecranat. Posibilitatea de intercalare a dozei de aparat şi a montajului ulterior al tipurilor comune de aparate. Distanţiere sunt incluse în ambalaj - 1. per 1 m. conf. L m m descrierea HC albă 2 6 folie HD albă 2 6 carton IP 40 menţiune HB perete despartitor PEKE 60 -C 20 m PKS 70/60 XX 20 m PEP 60 HD 32 m PEP 60/K S 24 m mai multe detalii la pag canalul ecranat SK 40X20 S 12 m SK 40X33 S 12 m mai multe detalii la pag doză pentru aparate, purtător de aparataj KP EKE HB PN EKE S mai multe detalii la pag garnitura de aparate HB HB HB mai multe detalii la pag materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară material fără conţinut de plumb culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere pentru montajul prizei duble în spaţii cu pericol de explozie ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc montajul prizei de perete IP clasificarea
145 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 39 2 EKE 180X60 canalul ecranat SK 40X33 colier pentru canalul ecranat PSK 1 distanţiere REKE 180 doză pentru aparate KP EKE unghi interior fix 8575 terminal 8571 Accesorii conf. ambalare terminal HB unghi exterior fix imbinare HB unghi plan fix 8573 perete despartitor PEKE 60 derivatie T unghi plan fix HB imbinare derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB REKE distanţiere HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 9000 mm 2 Se foloseşte pentru introducerea mai multor cabluri, sau a cablurilor cu diametre mari. Posibilitatea de intercalare a peretelui despărţitor sau a canalului ecranat. Posibilitatea de intercalare a dozei de aparat şi a montajului ulterior al tipurilor comune de aparate. Distanţiere sunt incluse în ambalaj - 1. per 1 m. IP 40 perete despartitor PEKE 60 -C 20 m PKS 70/60 XX 20 m PEP 60 HD 32 m PEP 60/K S 24 m mai multe detalii la pag conf. L m m descrierea HD albă 2 6 carton menţiune canalul ecranat SK 40X20 S 12 m SK 40X33 S 12 m mai multe detalii la pag doză pentru aparate, purtător de aparataj KP EKE HB PN EKE S mai multe detalii la pag Instalaţi sistemului canalului elegant EKE. materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară material fără conţinut de plumb culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere pentru montajul prizei duble în spaţii cu pericol de explozie ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc montajul prizei de perete IP clasificarea
146 40 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE PK 110X70 D terminal 8451 Accesorii conf. ambalare unghi interior fix terminal HB 2; unghi exterior fix imbinare derivatie T 8454 HB unghi plan fix 8453 imbinare unghi plan fix HB capac cu treceri derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 1 J 5500 mm 2 IP 40 IK capac cu treceri Se foloseşte pentru dispunerea circuitelor de curent şi de telecomunicaţii, linii securizate şi pentru alte distribuţii. Circuitele separate se pot ecrana prin inserarea canalului de ecranare, care se fixează cu cleme PSK 1. Pentru aparate tradiţionale cu înălţime de 80 mm, care se instalează in doza fixată în canelurile de la bază. La utilizarea KOPOBOX MINI P se pot inslata aparate modulare (pag. 1-81). conf. L m m descrierea HD albă 2 6 carton menţiune HB perete despartitor PEKE 60 -C 20 m PKS 70/60 XX 20 m PEP 60 HD 32 m PEP 60/K S 24 m mai multe detalii la pag canalul ecranat SK 40X20 S 12 m SK 40X33 S 12 m mai multe detalii la pag doză pentru aparate KP PK HB mai multe detalii la pag garnitura de aparate HB HB HB mai multe detalii la pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară IP clasificarea culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb protecţia mecanică ambalare
147 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 41 2 PK 140X70 D Accesorii canalul ecranat SK 40X33 colier pentru canalul ecranat PSK 1 doză pentru aparate KP PK unghi interior fix 8465 terminal 8461 conf. ambalare terminal HB 2; unghi exterior fix imbinare HB perete despartitor PEKE 60 unghi plan fix 8463 garnitura de aparate derivatie T 8464 imbinare unghi plan fix HB capac cu treceri derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB capac cu treceri PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 1 J 7200 mm 2 Se foloseşte pentru dispunerea circuitelor de curent şi de telecomunicaţii, linii securizate şi pentru alte distribuţii. Circuitele separate se pot ecrana prin inserarea canalului de ecranare, care se fixează cu cleme PSK 1. Pentru aparate tradiţionale cu înălţime de 80 mm, care se instalează in doza fixată în canelurile de la bază. conf. L m m descrierea HD albă 2 6 carton IP 40 IK07 menţiune HB perete despartitor PEKE 60 -C 20 m PKS 70/60 XX 20 m PEP 60 HD 32 m PEP 60/K S 24 m mai multe detalii la pag canalul ecranat SK 40X20 S 12 m SK 40X33 S 12 m mai multe detalii la pag doză pentru aparate, purtător de aparataj KP PK HB PN PK S mai multe detalii la pag garnitura de aparate HB HB HB mai multe detalii la pag materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară material fără conţinut de plumb culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere pentru montajul prizei duble IP clasificarea ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc montajul prizei de perete protecţia mecanică
148 42 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE PK 170X70 D terminal 8441 Accesorii conf. ambalare unghi interior fix terminal HB 2; unghi exterior fix imbinare unghi plan fix 8443 derivatie T 8444 imbinare unghi plan fix HB HB capac cu treceri derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB capac cu treceri PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 1 J 9300 mm 2 Se foloseşte pentru dispunerea circuitelor de curent şi de telecomunicaţii, linii securizate şi pentru alte distribuţii. Circuitele separate se pot ecrana prin inserarea canalului de ecranare, care se fixează cu cleme PSK 1. Pentru aparate tradiţionale cu înălţime de 80 mm, care se instalează in doza fixată în canelurile de la bază. conf. L m m descrierea HD albă 2 6 carton IP 40 IK07 menţiune HB perete despartitor PEKE 60 -C 20 m PKS 70/60 XX 20 m PEP 60 HD 32 m PEP 60/K S 24 m mai multe detalii la pag canalul ecranat SK 40X20 S 12 m SK 40X33 S 12 m mai multe detalii la pag doză pentru aparate, purtător de aparataj KP PK HB PN PK S mai multe detalii la pag garnitura de aparate HB HB HB mai multe detalii la pag materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară material fără conţinut de plumb culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere pentru montajul prizei duble IP clasificarea ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc montajul prizei de perete protecţia mecanică
149 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 43 2 PK 90X55 D terminal 8401 Accesorii conf. ambalare terminal unghi interior fix (reglabil ±8 ) 8405 HB 2; unghi exterior fix (reglabil ±8 ) 8406 unghi plan fix imbinare HB perete despartitor PEKE 60 imbinare 8402 derivatie T unghi plan fix HB capac cu treceri derivatie T HB unghi interior fix (reglabil ±8 ) HB unghi exterior fix (reglabil ±8 ) HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 1 J 3800 mm 2 IP 40 IK capac cu treceri Se foloseşte pentru instalarea aparatelor modulare 45 x 45 sau 45 x 22,5 mm. KOPOS recomandă instalarea aparatajului QUADRO (pag. 2-47), care este fabricat pe măsura produselor KOPOS. Este posibilă şi instalarea aparatajului de la producătorii. Pentru separarea circuitului se poate utiliza peretele despărţitor PEKE 60. În cazul în care este necesară ecranarea circuitelor care au caracter de date se utilizează peretele despărţitor PKS 70/60 care oferă proprietăţi similare cu cele ale peretelui despărţitor metalic, la greutate mică şi instalare simplă. Numărul maxim de aparate modulare plasate alături este de 3. La un număr mai mare de aparate plasate alăturat este necesar sa se introducă o ată de 5 cm lătime de capac la fiecare 3 aparate pentru a le fixa. Pentru instalarea finală a aparatelor nu este necesar să se folosească niciun fel de protecţii. Capacul se taie pe lungimea dorită şi se dispune lângă aparat. conf. L m m descrierea HD albă 2 12 carton menţiune HB PEKE 60 - perete despartitor -C 20 m mai multe detalii la pag PKS 70/60 - perete despartitor XX 20 m mai multe detalii la pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară IP clasificarea culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb protecţia mecanică ambalare
150 44 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE PK 120X55 D terminal 8471 Accesorii conf. ambalare unghi interior fix (reglabil ±8 ) terminal canalul ecranat SK 40X33 unghi exterior fix (reglabil ±20 ) imbinare HB 2; HB derivatie T 8474 imbinare 8472 unghi plan fix unghi plan fix HB capac cu treceri derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 1 J 1550/ 2250 mm 2 IP 40 IK capac cu treceri Se foloseşte pentru instalarea aparatelor modulare 45 x 45 sau 45 x 22,5 mm. KOPOS recomandă instalarea aparatajului QUADRO (pag. 2-47), care este fabricat pe măsura produselor KOPOS. Este posibilă şi instalarea aparatajului de la producătorii. Sectiunea rabatabilă permite inserarea canalului de ecranare SK 40X20 sau SK 40X33, care asigură o ecranare perfectă a circuitelor de date. Dacă urmează o instalare ulterioară, canalul de cabluri trebuie să fie instalat cu secţiunea rabatabilă deschisă. Numărul maxim de aparate modulare plasate alături este de 3. La un număr mai mare de aparate plasate alăturat este necesar sa se introducă o ată de 5 cm lătime de capac la fiecare 3 aparate pentru a le fixa. Pentru instalarea finală a aparatelor nu este necesar să se folosească niciun fel de protecţii. Capacul se taie pe lungimea dorită şi se dispune lângă aparat. conf. L m m descrierea HD albă 2 6 carton menţiune HB PEKE 60 - perete despartitor -C 20 m mai multe detalii la pag PKS 70/60 - perete despartitor XX 20 m mai multe detalii la pag canalul ecranat SK 40X20 S 12 m SK 40X33 S 12 m mai multe detalii la pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară IP clasificarea culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb protecţia mecanică ambalare
151 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 45 2 PK 160X65 D unghi interior fix (reglabil ±8 ) 8485 terminal terminal Accesorii conf. ambalare unghi exterior fix (reglabil ±20 ) imbinare HB 2; HB perete despartitor PEKE 60 derivatie T 8484 unghi plan fix unghi plan fix capac cu treceri 8487 HB derivatie T HB unghi interior fix HB unghi exterior fix HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 1 J 3800/ 3600 mm 2 IP 40 IK capac cu treceri Se foloseşte pentru instalarea aparatelor modulare 45 x 45 sau 45 x 22,5 mm. KOPOS recomandă instalarea aparatajului QUADRO (pag. 2-47), care este fabricat pe măsura produselor KOPOS. Este posibilă şi instalarea aparatajului de la producătorii. Pentru divizarea mecanică sau separarea circuitelor din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice se poate folosi peretele despărţitor PEKE 60 sau PKS 70/60. Numărul maxim de aparate modulare plasate alături este de 3. La un număr mai mare de aparate plasate alăturat este necesar sa se introducă o ată de 5 cm lătime de capac la fiecare 3 aparate pentru a le fixa. Pentru instalarea finală a aparatelor nu este necesar să se folosească niciun fel de protecţii. Capacul se taie pe lungimea dorită şi se dispune lângă aparat. conf. L m m descrierea HD albă 2 6 carton menţiune HB PEKE 60 - perete despartitor -C 20 m mai multe detalii la pag PKS 70/60 - perete despartitor XX 20 m mai multe detalii la pag materialul temperatură de rezistenţă autostingere suprafaţa interioară IP clasificarea culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb protecţia mecanică ambalare
152 46 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE PK 210X70 D unghi interior fix (reglabil ±8 ) 8495 terminal 8491 Accesorii conf. ambalare terminal HB 2; unghi exterior fix (reglabil ±8 ) 8496 unghi plan fix imbinare HB perete despartitor PEP 60 derivatie T 8494 perete despartitor PEKE unghi plan fix capac cu treceri 8497 doză pentru aparate KP PK garnitura de aparate HB derivatie T HB unghi interior fix (reglabil ±8 ) HB unghi exterior fix (reglabil ±8 ) HB PVC C 850 C A1 - F 30 sec. 1 J 4400/3100 mm 2 IP 40 IK capac cu treceri Canalul compartimentabil este destinat instalarii instrumentelor (45 x 45 sau 22.5 x 45 mm). KOPOS recomandă instalarea aparatajului QUADRO (pag. 2-47), care este fabricat pe măsura produselor KOPOS. Este posibilă şi instalarea aparatajului de la producătorii. Designul său permite introducerea canalelor de ecranare SK 40X.. (pentru ambele camere), toate tipurile de pereţi despărţitori, inclusiv cele de metal, care servesc drept ecranaj, oferind o fixare mai bună a cablurilor în poziţia dorită. Dozele de aparat KP PK împreună cu garniturile 8450 se folosesc pentru montajul aparatelor clasice şi înlesnesc instalarea ramelor alăturate. Numărul maxim de aparate modulare plasate alături este de 3. La un număr mai mare de aparate plasate alăturat este necesar sa se introducă o ată de 5 cm lătime de capac la fiecare 3 aparate pentru a le fixa. Pentru instalarea finală a aparatelor nu este necesar să se folosească niciun fel de protecţii. Capacul se taie pe lungimea dorită şi se dispune lângă aparat. Având în vedere proprietăţile menţionate mai sus şi si al integrităţii capacului, acest canal parapet se situează printre produsele cu cu cel mai înalt grad de utilitate oferit de firma KOPOS KOLÍN, în domeniul canalelor parapet. Acest canal parapet a fost premiat cu diploma Zlatý Amper / Golden Amper. conf. L m m descrierea HD albă 2 6 carton menţiune HB perete despartitor PEKE 60 -C 20 m PKS 70/60 XX 20 m PEP 60 HD 32 m PEP 60/K S 24 m mai multe detalii la pag canalul ecranat SK 40X20 S 12 m SK 40X33 S 12 m mai multe detalii la pag doză pentru aparate KP PK HB mai multe detalii la pag garnitura de aparate HB HB HB mai multe detalii la pag materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere pentru montajul prizei duble protecţia mecanică temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc material fără conţinut de plumb culoarea
153 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 47 2 QP 45X45 - modul cu prize QUADRO cu fişă de împământare PC-ABS IP 20 Pentru conductorii 1,5-2,5 mm 2 Cu. Fixarea conductorului se face cu ajutorul şuruburilor. Tensiunea nominală 250 V AC, curent nominal 16 A. Instalarea se face prin simpla introducere. Aceste prize se pot conecta în şir continuu, numărul maxim de prize este dat de tipul de canal de cablu PVC sau dozele din seria KOPOBOX. Utilizarea prizelor din sistemul PIN (cu fişă) şi SCHUKO (cu contact cu arc) se supun normelor individuale naţionale în vigoare. De asemenea, dozele de pardosea KOPOBOX şi dozele universale KOPOBOX MINI. poziţia conf. pentru canale QP 45X45 HB PK 90X55 D, PK 120X55 D, PK 160X65 D, albă 1; BB PK 210X70 D roşie 1; QP 45X45 C - modul cu prize QUADRO cu fişă de împământare şi orificii protejate PC-ABS IP 20 Pentru conductorii 1,5-2,5 mm 2 Cu. Fixarea conductorului se face cu ajutorul şuruburilor. Tensiunea nominală 250 V AC, curent nominal 16 A. Instalarea se face prin simpla introducere. Aceste prize se pot conecta în şir continuu, numărul maxim de prize este dat de tipul de canal de cablu PVC sau dozele din seria KOPOBOX. Utilizarea prizelor din sistemul PIN (cu fişă) şi SCHUKO (cu contact cu arc) se supun normelor individuale naţionale în vigoare. De asemenea, dozele de pardosea KOPOBOX şi dozele universale KOPOBOX MINI. poziţia conf. pentru canale QP 45X45 C HB PK 90X55 D, PK 120X55 D, PK 160X65 D, albă 1; BB PK 210X70 D roşie 1; QS 45X45 - modul cu prize QUADRO cu contacte de protecţie (schuko) PC-ABS IP 20 Pentru conductorii 1,5-2,5 mm 2 Cu. Fixarea conductorului se face cu ajutorul şuruburilor. Tensiunea nominală 250 V AC, curent nominal 16 A. Instalarea se face prin simpla introducere. Aceste prize se pot conecta în şir continuu, numărul maxim de prize este dat de tipul de canal de cablu PVC sau dozele din seria KOPOBOX. Utilizarea prizelor din sistemul PIN (cu fişă) şi SCHUKO (cu contact cu arc) se supun normelor individuale naţionale în vigoare. De asemenea, dozele de pardosea KOPOBOX şi dozele universale KOPOBOX MINI. poziţia conf. pentru canale QS 45X45 HB PK 90X55 D, PK 120X55 D, PK 160X65 D, albă BB PK 210X70 D roşie materialul IP clasificarea culoarea ambalare
154 48 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE QS 45X45 C - modul cu prize QUADRO cu contacte de protecţie (schuko) şi orificii protejate PC-ABS IP 20 Pentru conductorii 1,5-2,5 mm 2 Cu. Fixarea conductorului se face cu ajutorul şuruburilor. Tensiunea nominală 250 V AC, curent nominal 16 A. Instalarea se face prin simpla introducere. Aceste prize se pot conecta în şir continuu, numărul maxim de prize este dat de tipul de canal de cablu PVC sau dozele din seria KOPOBOX. Utilizarea prizelor din sistemul PIN (cu fişă) şi SCHUKO (cu contact cu arc) se supun normelor individuale naţionale în vigoare. De asemenea, dozele de pardosea KOPOBOX şi dozele universale KOPOBOX MINI. poziţia conf. pentru canale QS 45X45 C HB PK 90X55 D, PK 120X55 D, PK 160X65 D, albă BB PK 210X70 D roşie QD 45X prize modulare de date QUADRO Instalare prin simplu clic. Aceste prize se pot conecta în şir continuu, numărul maxim de prize este dat de tipul de canal de cablu PVC. PC-ABS IP 20 poziţia conf. dimensiuni mm pentru canale QD 45X22.5 COVER HB 45 x 22,5 x 17 albă QD 45X22.5 RJ-12 HB 45 x 22,5 x 36 albă PK 90X55 D, PK 120X55 D, QD 45X22.5 RJ-45 HB 45 x 22,5 x 36 albă PK 160X65 D, PK 210X70 D QD 45X22.5 HDMI HB 45 x 22,5 x 36 albă QD 45X22.5 USB HB 45 x 22,5 x 36 albă materialul IP clasificarea culoarea ambalare
155 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 49 2 LHD 20X10HF Accesorii conf. ambalare derivatie T 8924HF unghi interior fix 8925HF terminal 8921HF 8921HF - terminal HB unghi plan fix 8923HF unghi exterior fix 8926HF 8922HF - imbinare HB imbinare 8922HF 8923HF - unghi plan fix HB HF - derivatie T HB HF - unghi interior fix HB HF - unghi exterior fix HB HF C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 140 mm 2 IP 40 IK06 Nu conţine halogeni, sunt adecvate pentru mediile cu densitatea mare de persoane. Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. conf. L m m descrierea HD albă 2 96 carton menţiune materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie material fără halogen
156 50 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LHD 20X20HF Accesorii conf. ambalare capac cu treceri 8629HF derivatie T 8624HF unghi interior fix 8625HF terminal 8621HF 8621HF - terminal HB HF - imbinare unghi plan fix 8623HF unghi exterior fix 8626HF HB imbinare 8622HF 8623HF - unghi plan fix HB HF - derivatie T HB HF - unghi interior fix HB HF - unghi exterior fix HB HF C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 260 mm 2 IP 40 IK06 Nu conţine halogeni, sunt adecvate pentru mediile cu densitatea mare de persoane. Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. 8629HF - capac cu treceri HB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X28... conf. L m m descrierea HD albă 2 48 carton menţiune materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie material fără halogen
157 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 51 2 LHD 40X20HF Accesorii conf. ambalare 8631HF - terminal unghi plan fix 8633HF capac cu treceri 8639HF derivatie T 8634HF unghi interior fix 8635HF unghi exterior fix 8636HF terminal 8631HF HB HF - imbinare HB imbinare 8632HF 8633HF - unghi plan fix HB HF - derivatie T HB HF - unghi interior fix HB HF - unghi exterior fix HB HF C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 560 mm 2 IP 40 IK06 Nu conţine halogeni, sunt adecvate pentru mediile cu densitatea mare de persoane. Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. 8639HF - capac cu treceri HB destinat pentru trecerea în jgheabul LK 80X28... conf. L m m descrierea HA albă folie HD albă 2 24 carton menţiune materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie material fără halogen
158 52 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LHD 40X40HF Accesorii derivatie T 8644HF unghi interior fix 8645HF terminal 8641HF conf. ambalare 8641HF - terminal HB unghi plan fix 8643HF unghi exterior fix 8646HF 8642HF - imbinare HB imbinare 8642HF 8643HF - unghi plan fix HB HF - derivatie T HB HF - unghi interior fix HB HF - unghi exterior fix HB HF C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 1300 mm 2 IP 40 IK06 Nu conţine halogeni, sunt adecvate pentru mediile cu densitatea mare de persoane. Formă standard. Se foloseşte pentru montajul pe perete sau în tavan. Închizătorul dublu al capacului care creşte rigiditatea canalului pentru instalaţii electrice şi asigură fixarea mai stabilă a capacului. conf. L m m descrierea HA albă 3 45 folie HD albă 2 20 carton menţiune materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie material fără halogen
159 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 53 2 EKD 80X40HF Accesorii conf. ambalare derivatie T 8504HF unghi interior fix (reglabil ±10 ) 8505HF 8501HF - terminal HB unghi plan fix 8503HF imbinare 8502HF unghi exterior fix (reglabil ±10 ) 8506HF terminal 8501HF 8502HF - imbinare HB HF - unghi plan fix HB HF - derivatie T HB HF - unghi interior fix (reglabil ±10 ) HB HF - unghi exterior fix (reglabil ±10 ) HB HF C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 2430 mm 2 IP 40 Nu conţine halogeni, sunt adecvate pentru mediile cu densitatea mare de persoane. Se foloseşte pentru introducerea mai multor cabluri, sau a cablurilorcu diametrul mare. Posibilitatea de a insera perete despărţitor PEKD 40 sau PEKD 40HF. Distanţiere sunt incluse în ambalaj - 1. per 1 m. REKO 80X40HF - distanţiere HB conf. L m m descrierea HD albă 2 10 carton menţiune materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb material fără halogen temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie culoarea
160 54 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE PK 110X70 D HF terminal 8451HF Accesorii conf. ambalare unghi interior fix 8455HF 8451HF - terminal HB unghi plan fix 8453HF derivatie T 8454HF unghi exterior fix 8456HF imbinare 8452HF 8452HF - imbinare HB HF - unghi plan fix HB capac cu treceri 8457HF 8454HF - derivatie T HB HF - unghi interior fix HB HF - unghi exterior fix HB HF C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 5500 mm 2 IP 40 IK07 Nu conţine halogeni, sunt adecvate pentru mediile cu densitatea mare de persoane. Se foloseşte pentru dispunerea circuitelor de curent electric şi de telecomunicaţii, linii securizate şi pentru alte distribuţii. Liniile individuale se pot ecrana electromagnetic prin introducerea canalului de ecranaj. Pe acesta se pot monta aparate conventionale. La utilizarea KOPOBOX MINI P se pot inslata aparate modulare (pag. 1-81). Se pot utiliza şi în sisteme cu menţinerea funcţionării în caz de incendiu vezi Catalogul Sisteme cu menţinerea funcţionării în caz de incendiu. 8457HF - capac cu treceri HB conf. L m m descrierea HD albă 2 6 carton menţiune materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie material fără halogen
161 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 55 2 PK 90X55 D HF terminal 8401HF Accesorii conf. ambalare 8401HF - terminal unghi interior fix (reglabil ±8 ) 8405HF HB unghi exterior fix (reglabil ±8 ) 8406HF unghi plan fix 8403HF 8402HF - imbinare HB imbinare 8402HF derivatie T 8404HF 8403HF - unghi plan fix HB capac cu treceri 8407HF 8404HF - derivatie T HB HF - unghi interior fix (reglabil ±8 ) HB HF - unghi exterior fix (reglabil ±8 ) HB HF C 850 C A1 - F 30 sec. 0,5 J 3800 mm 2 IP 40 IK HF - capac cu treceri Nu conţine halogeni, sunt adecvate pentru mediile cu densitatea mare de persoane. Se foloseşte pentru instalarea aparatelor modulare 45 x 45 sau 45 x 22,5 mm. KOPOS recomandă instalarea aparatajului QUADRO (pag. 2-47), care este fabricat pe măsura produselor KOPOS. Pentru instalarea finală a aparatelor nu este necesar să se folosească niciun fel de protecţii. Capacul se taie pe lungimea dorită şi se dispune lângă aparat.. HB conf. L m m descrierea HD albă 2 12 carton menţiune materialul testul cu la incandescentă suprafaţa interioară IP clasificarea culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere material fără conţinut de plumb protecţia mecanică ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţa la şoc în spaţii cu pericol de explozie material fără halogen
162 56 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE PEKD 40HF - perete despartitor HF 30 sec. Serveşte pentru divizarea spaţiului interior al canalelor aceasta permitând o manipulare mai bună şi mai clară a cablurilor introduse. poziţia conf. pentru canale L m m PEKD 40HF -C EKD 80X40 HF albă HF - garnitură aparataj pentru canale fără halogeni PK PVC C A1 - D 30 sec. 71 Pentru acoperirea spaţiului de montaj la canale de parapet fără halogeni PK. poziţia conf. L A h pentru canale mm mm mm HF HB ; HF HB PK 110X70 D HF albă 10; HF HB ; KP PK HF - doză aparataj pentru canale fără halogeni PVC C A1 - D 30 sec. 71 Înlesneşte introducerea canalului ecranat SK 40X... După îndepărarea suporţilor, pe axa verticală se poate monta priza dublă. poziţia conf. KP PK HF HB albă 10; materialul temperatură de rezistenţă autostingere distanţă prin unirea a două doze material fără halogen ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond testul cu la incandescentă în spaţii cu pericol de explozie pentru montajul prizei duble culoarea
163 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 57 2 PEKD 40 - perete despartitor PVC 30 sec. Serveşte pentru divizarea spaţiului interior al canalelor aceasta permitând o manipulare mai bună şi mai clară a cablurilor introduse. poziţia conf. pentru canale L m m PEKD 40 -C LH 60X40, EKD 80X40, EKD 100X40, EKD 120X40 albă 2 / PEKE 60 - perete despartitor PVC 30 sec. Serveşte pentru divizarea spaţiului interior al canalelor aceasta permitând o manipulare mai bună şi mai clară a cablurilor introduse. poziţia conf. pentru canale PEKE 60 -C EKE 60X60, EKE 100X60, EKE 140X60, EKE 180X60, PK 110X70 D, PK 140X70 D, PK 170X70 D, PK 90X55 D, PK 120X55 D, PK 160X65 D, PK 210X70 D L m m albă PKS 70/60 - perete despartitor PVC 30 sec. Datorită stratului subţire al foliei metalice, are proprietăţi asemănătoare cu cele ale peretelui despărţitor metalic, însă este mult mai uşoară. Este necesar ca pereţii despărţitori individuali să se îmbine cu cablul de interconectare PLSK. poziţia conf. pentru canale PKS 70/60 XX EKE 60X60, EKE 100X60, EKE 140X60, EKE 180X60, PK 110X70 D, PK 140X70 D, PK 170X70 D, PK 90X55 D, PK 120X55 D, PK 160X65 D, PK 210X70 D L m m materialul material fără conţinut de plumb culoarea autostingere în spaţii cu pericol de explozie ambalare
164 58 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE PEP 60 - perete despartitor PVC 30 sec. Serveşte pentru divizarea spaţiului interior al canalelor aceasta permitând o manipulare mai bună şi mai clară a cablurilor introduse. PEP 60 poziţia conf. pentru canale HD EKE 100X60, EKE 140X60, EKE 180X60, PK 110X70 D, PK 140X70 D, PK 210X70 D, PK 170X70 D L m m albă PEP 60/K - perete despartitor ZN Se fixează cu PSK 1. Serveşte pentru divizarea spaţiului interior al canalelor aceasta permitând o manipulare mai bună şi mai clară a cablurilor introduse. Este necesar ca pereţii despărţitori individuali să se îmbine cu cablul de interconectare PLSK. poziţia conf. pentru canale PEP 60/K S EKE 100X60, EKE 140X60, EKE 180X60, PK 110X70 D, PK 140X70 D, PK 210X70 D, PK 170X70 D L m m materialul material fără conţinut de plumb culoarea autostingere în spaţii cu pericol de explozie ambalare
165 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 59 2 SK 40X.. - canalul ecranat ZN SK 40X mm 2 SK 40X mm 2 Serveşte pentru separarea tipurilor individuale de linii din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice. Este alcătuit din două piese care sunt fabricate din tablă zincată la cald, cu grosimea de 0,55 mm. Se poate monta în canalele din seria EKE şi PK. În cazul montajului canalului SK 40X33, nu se pot folosi aparatele cu adâncime mai mare de montaj. Secţiunile destinate pentru fixarea cu PSK 1 sunt la 250 mm distanţă pe canal. poziţia conf. pentru canale L m m SK 40X20 S EKE 100X60, EKE 140X60, EKE 180X60, PK 110X70 D, PK 140X70 D, SK 40X33 S PK 170X70 D, PK 120X55 D, PK 210X70 D PSK 1 - colier pentru canalul ecranat PVC C A1 - F Serveşte pentru fixarea canalelor ecranate în canalele din seria EKE şi PK. Montajul se realizează doar prin apăsarea în orificiile opuse din pereţii laterali ai canalului ecranat. Se poate folosi pentru fixarea conductorilor împreună cu banda de strângere, cu lăţimea maximă de 8 mm. 1. PSK 1 (12 cleme) este folosită pentru a fixa 1 canal de ecranare SK (2 m). poziţia conf. PSK 1 HB 5; PLSK - fir liţat de conectare a canalului ecranat Serveşte pentru conectarea perfectă a pieselor metalice individuale ale canalelor ecranate SK 40X... Secţiunea conductorului este de 1,5 mm 2. Este livrat cu şuruburi. Materialul şuruburilor este ZNCR. poziţia conf. mm PLSK XX materialul temperatură de rezistenţă lungimea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond suprafaţa interioară în spaţii cu pericol de explozie
166 60 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE PNQ... - ramă pentru aparat QUADRO pentru aparate modulare PVC C A1 - F 30 sec. Este format din trei piese: -suport, ramă şi capac. Destinat pentru aparatajul modular QUADRO (pag. 2-47), potrivit pentru aparatele modulare de la alţi producători, dimensiunile 45x45 sau 45x22,5. poziţia conf. A B C pentru canale mm mm mm PNQ 20X10 HB 65, ,2 LHD 20X PNQ 32X15 HB 65, ,2 LHD 32X albă PNQ 40X20 HB 65, ,2 LHD 40X PNQ LP 35 HB 65, ,2 LP PN 40X... - suport de aparataj pentru canale LV 40X15 şi LHD 40X20 PVC C A1 - D 30 sec. Este alcătuit din două părţi, din suport şi capac. Ca parte componentă a suportului este 1. flanşă de mascare. Este adecvat pentru aparatele Classic, Tango, Swing, Time şi altele, cu lăţimea de max. 83 mm. poziţia conf. pentru canale PN 40X15 HB LV 40X15 10; albă HB 10; I1 mesteacăn roz 1; PN 40X20 LHD 40X20 I2 stejar brun 1; SD maro deschis 1; PNLP 35 2Z - purtător de aparataj pentru canale LP 35 PVC C A1 - D 30 sec. Este alcătuit din două părţi, din suport şi capac. Este adecvat pentru aparatele Classic, Tango, Swing, Time, Element şi altele, cu lăţimea max. de 89 mm. Pentru canalul cu configuraţia TD este indicat suportul de aparat cu configuraţia I2. PNLP 35 2Z poziţia conf. HB albă 10; I1 mesteacăn roz 1; I2 stejar brun 1; SD maro deschis 1; materialul temperatură de rezistenţă pentru montajul prizei duble ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere culoarea
167 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 61 2 PNE... - purtător de aparataj pentru canale LE PVC C A1 - D 30 sec. Este alcătuit din două părţi, din suport şi capac. După îndepărarea suporţilor, pe axa verticală se poate monta priza dublă. Este adecvat pentru aparatele Classic, Tango, Swing, Time, Element şi altele, cu lăţimea max. de 89 mm. A B h poziţia conf. pentru canale mm mm mm PNE 60X20 HB ; LE 60 PNE 60X20 2Z HB ; PNE 80X20 HB albă 10; LE 80 PNE 80X20 2Z HB ; PNE 100X20 HB LE ; PNE 40 2Z - purtător de aparataj pentru canale LE PVC C A1 - D 30 sec. Este alcătuit din două părţi, din suport şi capac. După îndepărarea suporţilor, pe axa verticală se poate monta priza dublă. Este adecvat pentru aparatele Classic, Tango, Swing, Time, Element şi altele, cu lăţimea max. de 89 mm. poziţia conf. pentru canale PNE 40 2Z HB LE 40 albă 10; PN 80X purtător de aparataj pentru canale LP (LPK) 80X25 PVC C A1 - D 30 sec. Este alcătuit din două părţi, din suport şi capac. Este adecvat pentru aparatele Classic, Tango, Swing, Time şi altele, cu lăţimea de max. 83 mm. PN 80X25 2Z - înlesneşte montajul prizei duble. A B h poziţia conf. mm mm mm PN 80X25 HB ; albă PN 80X25 2Z HB ; materialul temperatură de rezistenţă pentru montajul prizei duble ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere culoarea
168 62 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE KP EKE - doză pentru aparate pentru canale EKE PVC C A1 - D 30 sec. 71 Înlesneşte introducerea canalului ecranat SK 40X... După îndepărarea suporţilor, pe axa verticală se poate monta priza dublă. poziţia conf. KP EKE HB albă 10; KP PK - doză pentru aparate pentru canale PK PVC C A1 - D 30 sec. 71 Înlesneşte introducerea canalului ecranat SK 40X... După îndepărarea suporţilor, pe axa verticală se poate monta priza dublă. poziţia conf. KP PK HB albă 10; PN EKE; PN PK - suport de aparataj pentru canale EKE sau PK oţel Suport pentru montajul prizelor de 400 V (numai 16 A - direct). Pasul pentru fixarea prizelor este de 50 şi 60 mm. Tratament superficial ZnCr. Potrivit pentru aparataj ile Bals, SEZ, etc. poziţia conf. pentru canale PN EKE S EKE 140X60, EKE 180X60 1; PN PK S PK 140X70 D, PK 170X70 D 1; materialul temperatură de rezistenţă distanţă prin unirea a două doze culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere pentru montajul prizei duble ambalare
169 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE ; garnitura de aparate pentru canale PK PVC C A1 - D 30 sec. 71 Pentru acoperirea spaţiului de montaj la canalele parapet PK. Garnitura dintr-o singură ată înlesneşte montajul prizei duble, după îndepărarea celor două ochiuri de fixare. poziţia conf. L A h pentru canale mm mm mm HB ; HB PK 140X70 D PK 170X70 D 2; HB ; albă HB ; HB PK 110X70 D PK 210X70 D 2; HB ; ; ; - garnitura de aparate pentru canale EKE PVC C A1 - D 30 sec. 71 Pentru acoperirea spaţiului de montaj la canalele EKE. Garnitura dintr-o singură ată înlesneşte montajul prizei duble, după îndepărarea celor două ochiuri de fixare. poziţia conf. L A h pentru canale mm mm mm HB ; HB EKE 100X60 2; HB ; albă HB ; HB EKE 140X60 2; HB ; materialul temperatură de rezistenţă distanţă prin unirea a două doze culoarea clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere pentru montajul prizei duble ambalare
170 64 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE SP... - bandă adezivă pe ambele părţi Pentru montajul pe partea de jos de intercalare a suportului canalelor pentru instalaţii electrice. Pentru folosirea pe canalul pentru instalaţii electrice cu banda autocolantă este necesară o suprafaţă destul de netedă şi degresată pentru fixare. poziţia conf. L mm m SP 12X1/10 XX 12 x SP 15X1/10 XX 15 x VK 20 - cleşte pentru decupare Se foloseşte pentru tăierea orificiului în partea laterală a canalelor pentru instalaţii electrice la branşament. Taietură de circa 20 mm. poziţia conf. VK 20 XX L-42W - foarfece pentru capete de cablu şi tuburi Se foloseşte pentru distribuţia canalelor pentru instalaţii electrice cu dimensiunea de 40 x 20 mm şi a tuburilor cu diametrul de 40 mm. poziţia conf. L-42W XX dimensiuni - lărgimea, înălţimea ambalare
171 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE DER - şine din PVC PVC C A1 - D 30 sec. Se foloseşte pentru prinderea colierelor standard (pag. 4-6) la montajul cablurilor alăturate intr-un rând. În canalul pentru instalaţii electrice, în axa centrală sunt perforate orificiile 4,3 x 15 mm pentru prinderea pe materialul de suport. poziţia conf. L mm m m 5822 DER HA 20 x /.. - şine din metal oţel Se foloseşte pentru prinderea colierelor standard (pag. 4-6) la montajul cablurilor alăturate intr-un rând. poziţia conf. L perforare materialul mm m m 5820/20 S 3 fără perforare Sendzimir 5820/21 S 3 cu perforare x /30 XX 3 fără perforare fără tratament de /31 XX 3 cu perforare suprafată TS - şine din metal oţel 1 mm ZNCR XX S S ZNCR Se foloseşte pentru fixarea aparatelor (întrerupătoarelor, contactorilor, bornelor ş.a.m.d.) în distribuitori sau în cutiile de distribuţie. La ambele capete are orificii şi caneluri pentru prinderea de garnitură. Exemplu: TS 35 DZN-CR 0.2: canal perforat, tratament superficial ZNCR, lungimea 0,2 m poziţia conf. descrierea tratament superficial TS35 XX neacoperite TS35 ZN S cu despicătură Sendzimir TS35 ZN-CR ZNCR ZNCR TS35 P XX neacoperite - TS35 ZNP S Sendzimir TS35 D XX neacoperite TS35 DZN S Sendzimir TS35 DZN-CR ZNCR cu perforare ZNCR TS35 DP XX neacoperite TS35 DZNP S Sendzimir mm 35 x 7,5 35 x 7,5 L m în conformitate cu specificaţiile 3 în conformitate cu specificaţiile 3 materialul temperatură de rezistenţă dimensiuni - lărgimea, înălţimea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere grosimea materialului
172 66 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE RK..X.. - canal de distribuţie PVC C A1 - F 30 sec. Închidere optimă, capac fixat ferm. Montarea şi demontrea uşoară. Sunt incluse capacele. Nervură pe fundul canalului usor de rupt. Nervuri formate din constructie cu înălţimea de 60 mm si mai mult. Lăţimea nervurii 5,5 mm, lăţimea tăieturii 4,5 mm. poziţia RK 30X30 conf. LD L numărul conductoarelor când canalul este umplut la 50% mm mm m m 0,75 mm 2 1 mm 2 1,5 mm 2 l x î l x î 2,8 mm 2,9 mm 3,2 mm 30 x x RK 30X40 LD 30 x x RK 40X60 LD 40 x x RK 60X60 LD 60 x x RK 80X60 LD 80 x x gri RK 100X60 LD 100 x x RK 40X80 LD 40 x x RK 60X80 LD 60 x x RK 40X100 LD 60 x x RK 80X100 LD 80 x x Perforare DIN într-un singur rând până la o lăţime de 60 mm. Perforare DIN în două rânduri de la o lăţime de 80 mm. Accesorii pentru canale perforate RK-OVK20 mm mm mm m canalul pentru conductori flexibil (montajul cu ajutorul benzii adezive pe ambele părţi) RK-OVK20 RK-OVK30 RK-OVK RK-ST6 RK-ST tub în firmă de spirală RK-ST RK-ST RK-PN3,5 3, nituri de prindere RK-PN RK-PN materialul temperatură de rezistenţă culoarea dimensiuni interioare - lărgimea, înălţimea diametrul exterior clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere dimensiuni - lărgimea, înălţimea lungimea ambalare
173 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 67 2 RK..X.. DIN - canal de distribuţie DIN PVC C A1 - F 30 sec. Închidere optimă, capac fixat ferm. Montarea şi demontrea uşoară. Sunt incluse capacele. Nervură pe fundul canalului usor de rupt. Nervuri formate din constructie cu înălţimea de 60 mm si mai mult. Lăţimea nervurii 6 mm, lăţimea tăieturii 4 mm. poziţia RK 25X25 DIN conf. LD L numărul conductoarelor când canalul este umplut la 50% mm mm m m 0,75 mm 2 1 mm 2 1,5 mm 2 l x î l x î 2,8 mm 2,9 mm 3,2 mm 25 x x RK 37.5X37.5 DIN LD 37,5 x 37,5 33 x RK 50X50 DIN LD 50 x x RK 75X50 DIN LD 75 x x RK 25X75 DIN LD 25 x x gri RK 37.5X75 DIN LD 37,5 x x RK 50X75 DIN LD 50 x x RK 75X75 DIN LD 75 x x RK 100X75 DIN LD 100 x x RK 125X75 DIN LD 125 x x RK..X.. HF - canal de distribuţie fără halogen - DIN PPO C A1 - F 30 sec. Închidere optimă, capac fixat ferm. Montarea şi demontrea uşoară. Sunt incluse capacele. Nervură pe fundul canalului usor de rupt. Nervuri formate din constructie cu înălţimea de 60 mm si mai mult. Lăţimea nervurii 6 mm, lăţimea tăieturii 4 mm. poziţia RK 37.5X37.5 HF conf. LD L numărul conductoarelor când canalul este umplut la 50% mm mm m m 0,75 mm 2 1 mm 2 1,5 mm 2 l x î l x î 2,8 mm 2,9 mm 3,2 mm 37,5 x 37,5 33 x RK 37.5X50 HF LD 37,5 x x RK 50X50 HF LD 50 x x RK 75X50 HF LD gri 75 x x RK 50X75 HF LD 50 x x RK 75X75 HF LD 75 x x RK 125X75 HF LD 125 x x Perforare DIN într-un singur rând până la o lăţime de 50 mm. Perforare DIN în trei rânduri de la o lăţime de 75 mm. materialul temperatură de rezistenţă material fără halogen dimensiuni - lărgimea, înălţimea ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond autostingere culoarea dimensiuni interioare - lărgimea, înălţimea
174 68 2 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Canal de cablu pentru instalaţii electrice - numărul cablurilor intercalate diametrul orientativ al cablului (mm) ,5 9 9, tipul patului de cablu LV 11X LV 18X LV 24X LV 40X LH 15X (7,5) LHD 17X LHD 20X10 LHD 20X10HF LHD 20X20 LHD 20X20HF LHD 25X LHD 25X LHD 30X LHD 32X LHD 40X20 LHD 40X20HF LHD 40X40 LHD 40X40HF LHD 50X LHD 50X20/ LHD 50X20/ LH 60X LZ 15X LZK 15X LP 80X LPK 80X LP LR LO LO LO LE LE LE LE EKD 80X40 EKD 80X40HF EKD 100X EKD 120X EKE 60X EKE 100X EKE 140X EKE 180X PK 110X70 D PK 110X70 D HF PK 140X70 D PK 170X70 D PK 90X55 D PK 90X55 D HF PK 120X55 D PK 160X65 D PK 210X70 D În tabel este luată în calcul folosirea a 60 % din secţiunea spaţiului interioarelor al patului de cablu. Dacă se ajunge la o umplere mai mare, este necesar să se ia în considerare modul de intercalare şi montare conform normelor ČSN , ČSN şi ČSN Cu ajutorul acestor norme se poate determina solicitarea electrică permanentă a conductoarelor şi cablurilor prim respectarea intercalării, şi a temperaturii mediului înconjurător.
175 CANAL DE CABLU PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 69 2 Canal de cablu pentru instalaţii electrice - numărul cablurilor intercalate intercalat canalul folosit cu cutii cabluri de comandă 6 mm cabluri de putere 9,5 mm canalul folosit fără cutii cabluri de comandă 6 mm cabluri de putere 9,5 mm sus 10 3 PK 110X70 D (PK 110X70 D HF) la mijloc (SK 40X33) jos 13 8 sus 15 5 PK 140X70 D la mijloc (SK 40X33) jos sus PK 170X70 D la mijloc (SK 40X33) jos PK 90X55 D jos PK 120X55 D sus jos PK 160X65 D sus jos sus 10 8 PK 210X70 D la mijloc jos 12 8 În tabel este luată în calcul folosirea a 60 % din secţiunea spaţiului interioarelor al patului de cablu. Dacă se ajunge la o umplere mai mare, este necesar să se ia în considerare modul de intercalare şi montare conform normelor ČSN , ČSN şi ČSN Cu ajutorul acestor norme se poate determina solicitarea electrică permanentă a conductoarelor şi cablurilor prim respectarea intercalării, şi a temperaturii mediului înconjurător. PK 140X70 D PK 110X70 D HF PK 90X55 D PK 120X55 D PK 160X65 D PK 210X70 D
176
177 TUBURI ŞI ACCESORII PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE
178 2 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Tuburi şi accesorii pentru instalaţii electrice Tuburile şi accesoriile corespund şi sunt fabricate în conformitate cu ČSN EN ediţia 2, a caietului de sarcini şi a documentaţiei aprobate. Tuburile şi accesoriile din PVC corespund probelor rezistenţei împotriva răspândirii focului conform normei ČSN EN ed. 2. În conformitate cu ČSN ed. 2 este posibilă utilizarea acestora în materiale cu clasa de reacţie la foc între A1 - F în sensul ČSN EN Ţevile din polietilenă de tip LPE 1 şi LPE 2 cu rezistenţă mecanică redusă şi foarte redusă se pot utiliza numai pe / în materiale neinflamabile cu clasa de reacţie la foc A1. Tuburile sunt destinate pentru instalarea distribuţiilor tensiunii mici şi joase. Producătorul recomandă instalarea tuburilor de plastic la temperaturi care depăşesc 0 C. Pentru depozitarea lor este valabilă norma ČSN Ţevile flexibile şi rigide cu manşon cu accesorii se pot instala în spaţii cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22, executarea instalaţiei electrice trebuie să corespundă normei ČSN EN Tuburi flexibile Tuburi rigide cu racorduri integrate Tuburi KOPOFLEX şi KOPODUR Tuburi KOPOHALF Canal pentru amplasare în pământ KOPOKAN Tuburi de protectie cabluri din fibra optica - HDPE Tuburi din oţel Tuburi de aluminiu Tuburi metalice flexibile Conducte pentru drenaj KOPODREN Toleranţă lungime ţevi - solid: ± 10 mm Toleranţă lungime apărătoare - KOPOFLEX: ± 0,5 m - flexibil: ± 1 % - KOPODUR: ± 1 % - HDPE: ± 2 mm/m - KOPOHALF ± 10 mm - KOPOKAN ± 10 mm Pictograme - legendă materialul culoarea temperatură de rezistenţă, gamă de folosire ( C) tipul filetului clasa de reacţie la foc a materialului de fond grosimea peretelui autostingere rază minimală a arcuirii (mm) P rezistenţă mecanică / gradul de solicitare limitată (N) limită rezistenţă presiune (kpa) grosimea materialului protecţia mecanică cod de clasificare în acord cu ČSN EN ambalare (m; ) cod de clasificare în acord cu ČSN EN accesorii, sortimentul complementar în spaţii cu pericol de explozie dn diametrul exterior gradul de protecţie - IP clasificarea di diametrul minim interior performanţa privind rezistenta la foc R rază a arcuirii material fără halogen L lungimea stabilitate la UV
179 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 3 3 Codurile de clasificare ale caracteristicilor sistemului de tuburi in conformitate cu ČSN EN ed.2 Codul clasifică tuburile şi accesoriile acestora în funcţie de rezistenţa la compresiune, rezistenta la impact, temperatura minimă şi maximă admisă pentru instalare. prima cifră a doua cifră a treia cifră a patra cifră a cincea cifră rezistenţa la presiune rezistenţa la foc temperatura minimă admisă temperatura maximă admisă rezistenţă la îndoire 1 foarte scăzută 125 N 1 foarte scăzută 0,5 J C C 1 rigidă 2 joasă 320 N 2 joasă 1 J 2-5 C C 2 maleabilă 3 medie 750 N 3 medie 2 J 3-15 C C 3 maleabilă/elastică 4 înaltă 1250 N 4 înaltă 6 J 4-25 C C 4 elastică 5 foarte înaltă 4000 N 5 foarte înaltă 20,4 J 5-45 C C C C Tuburile: KOPOS TYP 1516E EN 2241 (320 N) PVC KOPOS TYP 4016E EN 3341 (750 N) PVC KOPOS TYP 8016E EN 4441 (1250 N) PVC Codurile de clasificare ale caracteristicilor sistemului de tuburi in conformitate cu ČSN EN Codurile de clasificare ale caracteristicilor sistemelor de fixare pentru tuburi. prima cifră a doua cifră a treia cifră a patra cifră a cincea cifră a şasea cifră a şaptea cifră rezistenta la sarcină laterală rezistenta la impact gama de temperaturi scăzute gama de temperaturi ridicate rezistenta la coroziune rezistenta la propagarea flăcării rezistenta la incarcatură axială 2 incărcătură laterală mică 3 incărcătură laterală medie 4 incărcătură laterală mare 1 rezistentă la impact foarte redus 2 rezistentă la impact redus 3 rezistentă la impact mediu 4 rezistentă la impact puternic 5 rezistentă la impact foarte puternic 1 +5 C 2-5 C 3-15 C 4-25 C 5-45 C C C C C C C C C 1 protectie redusă la interior şi exterior 2 protectie medie la interior şi exterior 3 protectie medie la interior şi mare la exterior 4 protectie mare la interior şi exterior 1 ignifug 2 răspândire flacără 0 nu este specificat 1 specificat de producător Toate tuburi şi accesorii (în afară de Weicon) sunt în concordanţă cu directivele UE. Tuburile flexibile din seria 14.. şi 12.. şi tuburi rigide din seria 15.., 40.., 80.., 15.. HF; 40.. HF inclusiv coturi şi manşoane corespund normelor electrotehnice germane.
180 4 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LPFLEX - rezistenţă mecanică foarte mică PVC C A1 - F 30 sec. 125 N/5 cm Pentru instalaţii în tencuieli sau sub tencuieli. Bune pentru montarea în pereţi despărţitori şi plafoane. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. Tuburile cu dimensiuni CSN sunt disponibile până la epuizarea stocurilor. EN ČSN poziţia conf. descrierea 2316E H100 - dn di min. L mm mm m m pag H100D cu sârmă 100 până la epuizarea stocurilor ,7 H H50D cu sârmă 50 min H H100D cu sârmă 100 min ,1 H albă-gri H50D cu sârmă 50 min H ,3 H50D cu sârmă 50 min H ,3 H50D cu sârmă 50 min H , H , H până la epuizarea stocurilor ,7 13,5 H50-50 până la epuizarea stocurilor H până la epuizarea stocurilor ,2 16,0 H50 - albă-gri 50 până la epuizarea stocurilor H până la epuizarea stocurilor ,5 22,9 H50-50 până la epuizarea stocurilor H50-34,5 28,4 50 până la epuizarea stocurilor materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond rezistenţă mecanică în spaţii cu pericol de explozie ambalare temperatură de rezistenţă autostingere cod de clasificare în acord cu culoarea accesorii
181 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 5 3 MONOFLEX - rezistenţă mecanică mică PVC C A1 - F 30 sec. 320 N/5 cm Pentru instalaţii pe tencuieli, în tencuieli sau sub tencuieli. Bune pentru montarea în ziduri poroase, pereţi despărţitori şi plafoane. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. Tuburile cu dimensiuni CSN sunt disponibile până la epuizarea stocurilor. EN ČSN poziţia conf. descrierea 1416E F50 - neagră dn di min. L mm mm m m pag H50 - albă 50 până la epuizarea stocurilor K ,7 K gri deschis K K50D cu sârmă F50 - neagră H50 - albă K K , K25 - gri deschis 25 până la epuizarea stocurilor K K50D cu sârmă F50 - neagră H50 - albă K K , K25 - gri deschis 25 până la epuizarea stocurilor K K50D cu sârmă F50 - neagră H50 - albă K ,3 K gri deschis K25D cu sârmă K H25 - albă K , gri deschis K25D cu sârmă F25 - neagră 25 min ,6 K25 - gri deschis /1 K100-28,5 22,9 100 până la epuizarea stocurilor /1 K50 - gri deschis 34,5 28,4 50 până la epuizarea stocurilor /1 K50-42,2 35,9 50 până la epuizarea stocurilor materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond rezistenţă mecanică în spaţii cu pericol de explozie ambalare temperatură de rezistenţă autostingere cod de clasificare în acord cu culoarea accesorii
182 6 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE SUPER MONOFLEX - rezistenţă mecanică medie PVC C A1 - F 30 sec. 750 N/5 cm Pentru instalaţii pe tencuieli, în tencuieli sau sub tencuieli. Bune pentru montarea în ziduri poroase, pereţi despărţitori şi plafoane. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. EN poziţia conf. descrierea 1216E di dn L min. mm mm m m pag. L ,7 L50D cu sârmă L ,1 L50D cu sârmă L ,3 L50D cu sârmă gri închis L ,3 L25D cu sârmă L ,2 L25D cu sârmă L , Cleme pentru tuburi flexibile ČSN PVC C A1 - F 30 sec Colierele au elemente de fixare ambutisate pentru introducere astfel, încât din ele să se poată crea şiruri continue, apoi sunt prevăzute cu caneluri pentru posibilitatea instalării în barele de susţinere din seria 5820/.. (vezi pag. 2-65). Montajul se efectuează prin împingerea ţevii între bacurile colierului. Până la epuizarea stocurilor. ČSN poziţia conf. di H mm mm 5313 LB 19, ; LB 21, ; gri 5321 LB 27, ; LB 35, ; materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond rezistenţă mecanică cod de clasificare în acord cu culoarea accesorii temperatură de rezistenţă autostingere cod de clasificare în acord cu în spaţii cu pericol de explozie ambalare
183 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 7 3 MONOFLEX PP - rezistenţă mecanică mică PP C A1 - F 30 sec. 320 N/5 cm Pentru instalaţii pe tencuieli, în tencuieli sau sub tencuieli. Bune pentru montarea în ziduri poroase, pereţi despărţitori şi plafoane. Tub flexibil cu autostingere fabricat din PP cu conţinut scăzut de elemente halogene. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. EN poziţia conf. descrierea 1416EPP 1420PP 1425PP dn di min. L mm mm m m pag. F ,7 F100D cu sârmă F ,1 F100D cu sârmă F neagră 25 18,2 F50D cu sârmă PP F ,2 F50D cu sârmă PP F , PP F , SUPER MONOFLEX HFPP - rezistenţă mecanică medie PP C A1 - F 30 sec. 750 N/5 cm Ţeavă flexibilă, fără halogeni, cu autostingere, fabricată din PP. Pentru instalarea pe suprafaţă, în tencuială sau în beton. Bune pentru montarea în ziduri poroase, pereţi despărţitori şi plafoane. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. Din punct de vedere incendiar, ţevile fără halogeni se folosesc în spaţii cu accent pe securitatea persoanelor şi bunurilor de ex.: clădiri publice, spitale, şcoli, teatre, hale aeroport, centre comerciale etc. EN poziţia conf. descrierea dn di min. L mm mm m m pag. 1216EHFPP L100 - gri 16 10, HFPP 1225HFPP 1232HFPP 1240HFPP 1250HFPP K gri deschis K100D cu sârmă 20 14, L L100 - gri ,2 L100D cu sârmă K gri deschis K50D cu sârmă 32 24, L L ,4 L50 - gri L ,2 L materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond rezistenţă mecanică în spaţii cu pericol de explozie culoarea accesorii temperatură de rezistenţă autostingere cod de clasificare în acord cu material fără halogen ambalare
184 8 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE APAFS, APACS - rezistenţă mecanică mică PA contact fix: C A1 - F 30 sec. 320 N/5 cm contact mobil: C * Ţeavă flexibilă cu stabilitate UV, fără halogeni, cu autostingere, fabricată din PA6. Din punct de vedere incendiar, ţevile fără halogeni se folosesc în spaţii cu accent pe securitatea persoanelor şi bunurilor de ex.: clădiri publice, spitale, şcoli, teatre, hale aeroport, centre comerciale etc. * proprietăţi electrice - nedeclarate EN poziţia conf. dn di min. L mm mm m APAFS16 F50 15,8 11, APAFS21 F50 21,2 16, APAFS28 F50 28,5 22, APAFS34 F50 neagră 34,5 28, APACS42 F25 42,5 35, APACS54 F25 54,5 46, APACS80 F10 79,3 67, Accesorii pentru tuburi flexibile APAFS / APACS Adaptalok este un sistem de accesorii, care permite prinderea şi terminarea ţevii. Accesoriile permit cotirea cu 45, 90 şi ultima parte să aibă filet M16 - M50 sau PG13,5 - PG48. Partea terminală a ţevii poate să fie şi cu flanţă. Montarea şi demontarea este rapidă şi uşoara. Pentru demontare este livrată o piesă cu care demontarea se face uţor şi fără deteriorarea materialului. Adaptalok este testat conform metodei normei ČSN EN Posibilitate de montare în zona de pericol 2 într-un mediu în care există pericol de explozie a gazelor şi a vaporilor inflamabili. Vânzarea, de la 1. La combinarea accesoriilor cu tuburilor flexibile întodeuna trebuie avut în vedere diametrul exterior al tuburilor flexibile folosite. PA contact fix: C 30 sec. IP66 neagră contact mobil: C Adaptalok flanşă directă Adaptalok 90 flanşă Adaptalok 45 flanşă Adaptalok terminal tuburi dn poziţia conf. poziţia conf. poziţia conf. poziţia conf. mm 16 A16FL FB A16FL-90 FB A16FL-45 FB A-ES16 FB A-ES20 FB A21FL FB A21FL-90 FB A21FL-45 FB A28FL FB A28FL-90 FB A28FL-45 FB A-ES28 FB A-ES32 FB A-ES40 FB A80FL-90 FB materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond rezistenţă mecanică IP clasificarea stabilitate la UV accesorii temperatură de rezistenţă autostingere în spaţii cu pericol de explozie material fără halogen culoarea
185 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 9 3 EN Adaptalok direct Adaptalok 90 Adaptalok 45 tuburi dn poziţia conf. poziţia conf. poziţia conf. mm 16 M16x1,5 AM16/16 FB AM16/16-90 FB AM16/16-45 FB M20x1,5 AM20/20 FB M20x1,5 AM21/20 FB AM21/20-90 FB AM21/20-45 FB M25x1,5 AM25/25 FB M25x1,5 AM28/25 FB AM28/25-90 FB AM28/25-45 FB M32x1,5 AM34/32 FB AM34/32-90 FB AM34/32-45 FB M40x1,5 AM42/40 FB AM42/40-90 FB AM42/40-45 FB M50x1,5 AM54/50 FB AM54/50-90 FB AM54/50-45 FB ČSN 16 PG13,5 APG16/13 FB APG16/13-90 FB APG16/13-45 FB PG16 APG21/16 FB APG21/16-90 FB APG21/16-45 FB PG21 APG28/21 FB APG28/21-90 FB APG28/21-45 FB PG29 APG34/29 FB APG34/29-90 FB APG34/29-45 FB PG36 APG42/36 FB APG42/36-90 FB APG42/36-45 FB PG48 APG54/48 FB APG54/48-90 FB APG54/48-45 FB EN Adaptalok garnitură Adaptalok piuliţă tuburi dn poziţia conf. poziţia conf. mm 16 M16x1,5 A-SW/M16 FB M20x1,5 A-SW/M20 FB M25x1,5 A-SW/M25 FB M32x1,5 A-SW/M32 FB M40x1,5 A-SW/M40 FB M50x1,5 A-SW/M50 FB ČSN Piuliţa face parte din livrarea Adaptalok AM PG13,5 A-SW/PG13 FB A-LN/PG13 FB PG16 A-SW/PG16 FB A-LN/PG16 FB PG21 A-SW/PG21 FB A-LN/PG21 FB PG29 A-SW/PG29 FB A-LN/PG29 FB PG36 A-SW/PG36 FB A-LN/PG36 FB PG48 A-SW/PG48 FB A-LN/PG48 FB material fără halogen tipul filetului stabilitate la UV
186 10 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LPE-1 - rezistenţă mecanică mică PE C A1 320 N/5 cm Se folosesc pentru turnarea directă la betonarea monolitică sau sub tencuieli. EN ČSN poziţia conf. descrierea dn di min. L mm mm m m pag. 2316E/LPE-1 A ,7 A100D cu sârmă 100 min /LPE-1 A ,1 A100D cu sârmă 100 min A portocalie /LPE-1 A100D cu sârmă 25 18, A50-50 min /LPE-1 A ,3 A50D cu sârmă /LPE-1 A , /LPE-1 H100-21,2 16, /LPE-1 H100 - albă 28,5 22, /LPE-1 H50-34,5 28, materialul temperatură de rezistenţă cod de clasificare în acord cu culoarea accesorii clasa de reacţie la foc a materialului de fond rezistenţă mecanică material fără halogen ambalare
187 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 11 3 LPE-2 - rezistenţă mecanică foarte mică PE C A1 125 N/5 cm Se pot folosi pentru instalaţii în prefabricate din beton. EN ČSN poziţia conf. descrierea 2316E/LPE /LPE /LPE /LPE /LPE /LPE /LPE-2 dn di min. L mm mm m m pag. A portocalie A100D cu sârmă 100 min ,7 F până la epuizarea stocurilor neagră F100D cu sârmă 100 min A portocalie A100D cu sârmă 100 până la epuizarea stocurilor ,1 F până la epuizarea stocurilor neagră F100D cu sârmă 100 min A portocalie A100D cu sârmă 100 până la epuizarea stocurilor ,3 F min neagră F100D cu sârmă 100 min A portocalie A50D cu sârmă 50 până la epuizarea stocurilor ,3 F50-50 min neagră F50D cu sârmă 50 min A25 - portocalie ,2 F25 - neagră 25 min F100 - neagră 100 min ,7 13,5 H100 - albă A100 - portocalie 100 până la epuizarea stocurilor F100 - neagră 21,2 16,0 100 min H100 - albă /LPE-2 F100 - neagră 100 min ,5 22,9 H100 - albă /LPE-2 H50 - albă 34,5 28, /LPE-2 H50 - albă 42,2 35, materialul temperatură de rezistenţă cod de clasificare în acord cu culoarea accesorii clasa de reacţie la foc a materialului de fond rezistenţă mecanică material fără halogen ambalare
188 12 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE LPE-1 - stabilitate la UV, rezistenţă mecanică mică PE C A1 320 N/5 cm Tubul flexibil stabil din punctul de vedere al radiaţiilor UV potrivit pentru instalaţiile din exterior. EN poziţia conf. descrierea 2320/LPE /LPE /LPE-1 dn di min. L mm mm m m pag. F1.DU cu sârmă ,1 F1.U F1.DU cu sârmă neagră 25 18,3 F1.U F50DU cu sârmă ,3 F50U LPE-2 - stabilitate la UV, rezistenţă mecanică foarte mică PE C A1 125 N/5 cm Tubul flexibil stabil din punctul de vedere al radiaţiilor UV potrivit pentru instalaţiile din exterior. EN poziţia conf. descrierea 2320/LPE /LPE /LPE-2 dn di min. L mm mm m m pag. F1.DU cu sârmă ,1 F1.U F1.DU cu sârmă 100 min neagră 25 18,3 F1.U F50DU cu sârmă ,3 F50U materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond cod de clasificare în acord cu stabilitate la UV ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţă mecanică material fără halogen culoarea accesorii
189 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 13 3 SPIROFLEX - rezistenţă mecanică mică PVC C A1 - F 30 sec. 320 N/5 cm Tub flexibil protector întărit cu spirală din PVC dur. Avantajele lor sunt: suprafaţă interioară netedă, durabilitate foarte bună şi rezistenţă la îndoire. Adecvate pentru sisteme, care sunt supuse solicitării mecanice şi presiunii constante de ex.: în sisteme industriale şi utilaje mecanice. poziţia conf. dn di min. L mm mm m m SF16 K30 20, SF20 K30 25, gri deschis SF25 K30 30, SF32 K30 38, Flanşe pentru tuburi SPIROFLEX PVC C A1 - F 30 sec. IP64 tuburi tip de poziţia conf. di ţeavă mm mm SFM20 KB 16 SF16 M20x1, SFM25 KB 20 SF20 M25x1, gri deschis SFM32 KB 25 SF25 M32x1, SFM40 KB 32 SF32 M40x1, materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond rezistenţă mecanică IP clasificarea ambalare temperatură de rezistenţă autostingere cod de clasificare în acord cu culoarea accesorii
190 14 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Tuburi rigide pentru instalaţiile electrice - rezistenţă mecanică mică PVC C A1 - F 30 sec. 320 N/5 cm IK06 Tuburile sunt rezistente la foc. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. EN poziţia 1516E dn di min. L conf. mm mm m m pag. HA albă 3 30; KA 16 13,7 3 30; gri deschis KC 2 20; HA albă 3 30; KA 20 17,4 3 30; gri deschis KC 2 20; HA albă 3 30; KA 25 22,1 3 30; gri deschis KC 2 20; HA albă 3 30; KA 32 28,6 3 30; gri deschis KC 2 20; HA albă 3 30; KA 40 36,6 3 30; gri deschis KC 2 20; HA albă 3 30; KA 50 45,9 3 30; gri deschis KC 2 20; HA albă 3 15; ,4 KA gri deschis 3 15; materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond rezistenţă mecanică în spaţii cu pericol de explozie culoarea accesorii temperatură de rezistenţă autostingere cod de clasificare în acord cu protecţia mecanică ambalare
191 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 15 3 Tuburi rigide pentru instalaţiile electrice - rezistenţă mecanică medie PVC C A1 - F 30 sec. 750 N/5 cm IK07 Tuburile sunt rezistente la foc. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. EN poziţia 4016E conf. dn di min. L mm mm m m pag. KA 3 30; gri deschis KC 2 până la epuizarea stocurilor ,0 LA 3 30; gri închis LC 2 până la epuizarea stocurilor KA 3 30; gri deschis KC 2 20; ,9 LA 3 30; gri închis LC 2 până la epuizarea stocurilor KA 3 30; gri deschis KC 2 20; ,4 LA 3 30; gri închis LC 2 până la epuizarea stocurilor KA 3 30; gri deschis KC 32 28,0 2 20; LA gri închis 3 30; KA 3 30; gri deschis KC 2 până la epuizarea stocurilor ,8 LA 3 30; gri închis LC 2 până la epuizarea stocurilor KA 3 30; gri deschis KC 50 45,0 2 până la epuizarea stocurilor LA gri închis 3 30; KA 3 15; gri deschis KC 63 57,4 2 până la epuizarea stocurilor LA gri închis 3 15; materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond rezistenţă mecanică în spaţii cu pericol de explozie culoarea accesorii temperatură de rezistenţă autostingere cod de clasificare în acord cu protecţia mecanică ambalare
192 16 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Tuburi rigide pentru instalaţiile electrice - rezistenţă mecanică mare PVC C A1 - F 30 sec N/5 cm IK09 Tuburile sunt rezistente la foc. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. EN poziţia 8016E conf. dn di min. L mm mm m m pag. FA 3 30; ,2 FC 2 până la epuizarea stocurilor FA 3 30; ,8 FC 2 până la epuizarea stocurilor FA 3 30; ,6 FC 2 până la epuizarea stocurilor neagră FA 3 30; ,0 FC 2 până la epuizarea stocurilor FA 3 30; ,0 FC 2 până la epuizarea stocurilor FA 50 44,1 3 30; FA 63 55,4 3 15; Coturi pentru tuburile EN PVC C A1 - F 30 sec. IK09 Coturi cu manşon bilateral destinate pentru îndoirea cu 90. Raza de curbură asigură trecerea lină şi înlesneşte tragerea uşoară a conductorilor şi cablurilor. Tuburile rigide şi flexibile se pot racorda cu ajutorul accesoriilor pentru tuburi rigide. În caz de cerinţe pentru un alt unghi decât de 90, cotul se poate înlocui cu ţevă flexibilă şi conectori. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. tuburi tuburi R R dn poziţia conf. dn poziţia conf. mm mm mm mm FB neagră 10; FB neagră 10; HB albă 10; HB albă 10; KB gri deschis 10; KB gri deschis 10; LB gri închis 10; LB gri închis 10; FB neagră 10; FB neagră 5; HB albă 10; HB albă 5; KB gri deschis 10; KB gri deschis 5; LB gri închis 10; LB gri închis 5; FB neagră 10; FB neagră 5; HB albă 10; HB albă 5; KB gri deschis 10; KB gri deschis 5; LB gri închis 10; LB gri închis 5; materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond rezistenţă mecanică în spaţii cu pericol de explozie culoarea accesorii temperatură de rezistenţă autostingere cod de clasificare în acord cu protecţia mecanică ambalare
193 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 17 3 Racorduri pentru tuburile EN PVC C A1 - F 30 sec. IK09 Tuburile rigide şi flexibile se pot racorda cu ajutorul accesoriilor pentru tuburi rigide. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. tuburi L dn poziţia conf. mm mm FB neagră 10; E HB albă 10; KB gri deschis 10; LB gri închis 10; FB neagră 10; HB albă 10; KB gri deschis 10; LB gri închis 10; FB neagră 10; HB albă 10; KB gri deschis 10; LB gri închis 10; FB neagră 10; HB albă 10; KB gri deschis 10; LB gri închis 10; FB neagră 10; HB albă 10; KB gri deschis 10; LB gri închis 10; FB neagră 10; HB albă 10; KB gri deschis 10; LB gri închis 10; FB neagră 2; HB albă 2; KB gri deschis 2; LB gri închis 2; materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond în spaţii cu pericol de explozie culoarea accesorii temperatură de rezistenţă autostingere protecţia mecanică ambalare
194 18 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Cleme pentru tuburile EN PVC C A1 - F 30 sec IK09 Brăţarele sunt destinate pentru fixarea ţevilor de distribuţie pe materialul de fond. Montajul tubului se face prin presare între fălcile clemei. Clemele sunt prevăzute cu elemente pentru culisare, una pe lângă cealaltă, pentru formarea seriei continue de tuburi şi cu caneluri pentru posibilitatea de instalare cu şinele de susţinere din seria 5820/.. (vezi pag. 2-65). Conectarea se poate face pentru clemele de diferite mărimi. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. tuburi A B dn poziţia conf. mm mm mm FB neagră 10; E HB albă 10; ,3x6,5 12 KB gri deschis 10; LB gri închis 10; FB neagră 10; HB albă 10; ,3x6,5 12 KB gri deschis 10; LB gri închis 10; FB neagră 10; HB albă 10; ,3x6,5 12 KB gri deschis 10; LB gri închis 10; FB neagră 10; HB albă 10; x10 14 KB gri deschis 10; LB gri închis 10; FB neagră 10; HB albă 10; x10 14 KB gri deschis 10; LB gri închis 10; FB neagră 10; HB albă 10; ,6x10,2 14 KB gri deschis 10; LB gri închis 10; FB neagră 10; HB albă 10; ,6x10,2 14 KB gri deschis 10; LB gri închis 10; materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond în spaţii cu pericol de explozie protecţia mecanică ambalare temperatură de rezistenţă autostingere cod de clasificare în acord cu culoarea
195 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 19 3 Tuburile rigide pentru instalaţiile electrice sunt fără halogen - rezistenţă mecanică mică PC ABS C A1 - F 30 sec. 320 N/5 cm IK06 Ţeavă rigidă cu manşon fără halogeni adecvată pentru distribuţia în locuinţe şi spaţii industriale. Din punct de vedere incendiar, ţevile fără halogeni se folosesc în spaţii cu accent pe securitatea persoanelor şi bunurilor de ex.: clădiri publice, spitale, şcoli, teatre, hale aeroport, centre comerciale etc. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. De asemenea tuburile sunt disponibile pentru sisteme rezistente la foc. Tuburile FA sunt stabilizate UV. EN poziţia 1516EHF 1520HF 1525HF 1532HF 1540HF 1550HF 1563HF conf. dn di min. L mm mm m m pag. FA neagră 3 30; ,1 KA gri deschis 3 30; FA neagră 3 30; ,1 KA gri deschis 3 30; FA neagră 3 30; ,6 KA gri deschis 3 30; FA neagră 3 30; ,4 KA gri deschis 3 30; FA neagră 3 30; ,0 KA gri deschis 3 30; FA neagră 3 30; ,6 KA gri deschis 3 30; FA neagră 3 15; ,4 KA gri deschis 3 15; Tuburile rigide pentru instalaţiile electrice sunt fără halogen - rezistenţă mecanică medie PC ABS C A1 - F 30 sec. 750 N/5 cm IK07 Ţeavă rigidă cu manşon fără halogeni adecvată pentru distribuţia în locuinţe şi spaţii industriale. Din punct de vedere incendiar, ţevile fără halogeni se folosesc în spaţii cu accent pe securitatea persoanelor şi bunurilor de ex.: clădiri publice, spitale, şcoli, teatre, hale aeroport, centre comerciale etc. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. Tuburile FA sunt stabilizate UV. EN poziţia 4016EHF 4020HF 4025HF 4032HF 4040HF 4050HF 4063HF conf. dn di min. L mm mm m m pag. FA neagră 3 15; ,7 KA gri deschis 3 15; FA neagră 3 15; ,7 KA gri deschis 3 15; FA neagră 3 15; ,0 KA gri deschis 3 15; FA neagră 3 15; ,0 KA gri deschis 3 15; FA neagră 3 15; ,4 KA gri deschis 3 15; FA neagră 3 până la epuizarea stocurilor ,2 KA gri deschis 3 până la epuizarea stocurilor FA neagră 3 până la epuizarea stocurilor ,8 KA gri deschis 3 până la epuizarea stocurilor materialul autostingere în spaţii cu pericol de explozie material fără halogen ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţă mecanică performanţa privind rezistenta la foc stabilitate la UV accesorii clasa de reacţie la foc a materialului de fond cod de clasificare în acord cu protecţia mecanică culoarea
196 20 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Tuburile rigide pentru instalaţiile electrice sunt fără halogen - rezistenţă mecanică mare PC ABS C A1 - F 30 sec N/5 cm IK09 Ţeavă rigidă cu manşon fără halogeni adecvată pentru distribuţia în locuinţe şi spaţii industriale. Din punct de vedere incendiar, ţevile fără halogeni se folosesc în spaţii cu accent pe securitatea persoanelor şi bunurilor de ex.: clădiri publice, spitale, şcoli, teatre, hale aeroport, centre comerciale etc. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. De asemenea tuburile sunt disponibile pentru sisteme rezistente la foc. Tuburile FA sunt stabilizate UV. EN poziţia 8016EHF conf. FA dn di min. L mm mm m m pag ,7 3 15; HF FA 20 15,7 3 15; HF FA 25 20,2 3 15; HF FA neagră 32 27,0 3 15; HF FA 40 34,8 3 15; HF FA 50 44,2 3 15; HF FA 63 56,8 3 15; Coturi pentru tuburi rigide EN fără halogen PC ABS C A1 - F 30 sec. IK09 Coturi cu manşon bilateral destinate pentru îndoirea cu 90. Raza de curbură asigură trecerea lină şi înlesneşte tragerea uşoară a conductorilor şi cablurilor. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. Coturile sunt de asemenea disponibile pentru sisteme rezistente la foc. Coturile de culoare neagră au stabilitate la UV. tuburi R dn poziţia conf. mm mm HF FB neagră 10; KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; KB gri deschis 10; HF FB neagră 5; KB gri deschis 5; HF FB neagră 5; KB gri deschis 5; materialul autostingere în spaţii cu pericol de explozie material fără halogen ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţă mecanică performanţa privind rezistenta la foc stabilitate la UV accesorii clasa de reacţie la foc a materialului de fond cod de clasificare în acord cu protecţia mecanică culoarea
197 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 21 3 Racorduri pentru tuburi rigide EN fără halogen PC ABS C A1 - F 30 sec. IK09 Racordurile se folosesc pentru racordarea tuburilor solide. Tipul de racord al tuburilor şi al coturilor reduce consumul de racorduri pentru realizarea distribuţiei din tuburile solide. Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. Racordurile de culoare neagră au stabilitate la UV. tuburi L dn poziţia conf. mm mm HF FB neagră 10; KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; KB gri deschis 10; HF FB neagră 2; KB gri deschis 2; Cleme pentru tuburi rigide EN fără halogen PC ABS C A1 - F 30 sec IK09 Brăţarele sunt destinate pentru fixarea ţevilor de distribuţie pe materialul de fond. Montajul tubului se face prin presare între fălcile clemei. Clemele sunt prevăzute cu elemente pentru culisare, una pe lângă cealaltă, pentru formarea seriei continue de tuburi şi cu caneluri pentru posibilitatea de instalare cu şinele de susţinere din seria 5820/.. (vezi pag. 2-65). Se poate monta în spaţiu cu pericol de explozie a gazelor şi aburilor inflamabili zone 2 şi spaţii cu pericol de explozie a prafului inflamabil zone 22. Clemele de culoare neagră au stabilitate la UV. tuburi A B dn poziţia conf. mm mm mm EHF FB neagră 10; ,4x6,4 12,4 KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; ,4x8 12,4 KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; ,4x8 14 KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; ,4x10 14 KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; ,4x10 14 KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; ,6x10,2 14 KB gri deschis 10; HF FB neagră 10; ,6x10,2 14 KB gri deschis 10; materialul autostingere în spaţii cu pericol de explozie protecţia mecanică culoarea temperatură de rezistenţă rezistenţă mecanică performanţa privind rezistenta la foc material fără halogen ambalare clasa de reacţie la foc a materialului de fond cod de clasificare în acord cu cod de clasificare în acord cu stabilitate la UV accesorii
198 22 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE KOPOFLEX - tuburi flexibile cu pereti dubli HDPE descărcare: C A1 450 N/20 cm instalarea: C IP40 Tub gofrat flexibil cu pereţi dubli fără halogeni conceput pentru protecţia mecanică a tuturor tipurilor de energie electrică şi a cablurilor de date. Tuburile sunt fabricate conform normei ČSN EN În fiecare rulou este introdusă sârmă de tragere sau sfoară şi este montat manşon. În cazul folosirii inelului de etanşare, gradul de protecţie este IP 67. La compactarea mecanică a straturilor de deasupra dispozitivului de protecţie trebuie să se aibă grijă să nu se depăşească valorile sarcinii admisibile a dispozitivului de protecţie - vezi catalogul de DISPOZITIVELE DE PROTECŢIE. dn di L poziţia conf. în stoc mm mm mm m m cm pag. AA portocalie min m KF KF KF KF KF KF BA roşie 65 x 30 BB CA albastră CB x DA verde min m EA galbenă x 30 - min m FA neagră BA roşie BB x CA albastră CB x DA verde până la epuizarea stocurilor EA galbenă x 35 - min m FA neagră AA portocalie min m BA roşie CA albastră x DA verde 50 - până la epuizarea stocurilor FA neagră BA roşie x 40 CA albastră CB x DA verde 50 - până la epuizarea stocurilor EA galbenă x 40 până la epuizarea stocurilor FA neagră AA portocalie min m BA roşie x 45 CA albastră FA neagră AA portocalie 50 - până la epuizarea stocurilor x 65 BA roşie BB x CA x albastră CB x DA verde 50 - până la epuizarea stocurilor EA galbenă x 65 până la epuizarea stocurilor FA neagră KF BA roşie x BA x roşie BB KF x 45 CB albastră FA neagră x BB roşie KF x 70 FB neagră materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond IP clasificarea culoarea ambalare la comandă, termen de livrare 3 saptamani temperatură de rezistenţă rezistenţă mecanică material fără halogen rază a arcuirii standard accesorii
199 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 23 3 KOPOFLEX - stabilizat UV tuburi flexibile cu pereti dubli HDPE descărcare: C A1 450 N/20 cm instalarea: C IP40 Tub gofrat flexibil cu pereţi dubli fără halogeni stabil UV conceput pentru protecţia mecanică a tuturor tipurilor de energie electrică şi a cablurilor de date. Tuburile sunt fabricate conform normei ČSN EN În fiecare rulou este introdusă sârmă de tragere sau sfoară şi este montat manşon. În cazul folosirii inelului de etanşare, gradul de protecţie este IP 67. La compactarea mecanică a straturilor de deasupra dispozitivului de protecţie trebuie să se aibă grijă să nu se depăşească valorile sarcinii admisibile a dispozitivului de protecţie - vezi catalogul de DISPOZITIVELE DE PROTECŢIE. poziţia conf. dn di L în stoc mm mm mm m m cm pag. KF UVFA neagră x KF UVFA neagră x KF UVFA neagră x KF UVFA neagră x KF UVFA neagră x KF UVFA neagră x KF UVFA neagră x KOPOFLEX - tub flexibil gofrat cu pereţi dubli fără halogeni HDPE descărcare: C A1 - F 30 sec. 450 N/20 cm IP40 instalarea: C Tub flexibil gofrat cu pereti dubli, ignifug, conceput pentru protecţia mecanică a tuturor tipurilor de energie electrică şi a cablurilor de date. Test de răspândire a focului conform ČSN EN poziţia conf. dn di L în stoc mm mm mm m cm KF SKA gri deschis x 65 - min m materialul autostingere material fără halogen rază a arcuirii ambalare temperatură de rezistenţă rezistenţă mecanică stabilitate la UV standard accesorii clasa de reacţie la foc a materialului de fond IP clasificarea culoarea la comandă, termen de livrare 3 saptamani
200 24 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE KOPODUR - tuburi rigide cu pereti dubli HDPE descărcare: C A1 450 N/20 cm instalarea: C IP40 poziţia conf. Tub rigid gofrat cu pereţi dubli fără halogeni conceput pentru protecţia mecanică a tuturor tipurilor de energie electrică şi a cablurilor de date. Tuburile sunt fabricate conform normei ČSN EN Tuburi se livrează sub formă de bară, pe o parte este montat manţon. Cuplarea efectuată este etanşata ermetic pentru împiedicarea pătrunderii prafului sau a nisipului. Categoria de protecţie: IP 40, cu inel garnitură IP 67. La compactarea mecanică a straturilor de deasupra dispozitivului de protecţie trebuie să se aibă grijă să nu se depăşească valorile sarcinii admisibile a dispozitivului de protecţie - vezi catalogul de DISPOZITIVELE DE PROTECŢIE. dn di L mm mm m m cm KD BC roşie x 45 x min m KD BC roşie min m CC albastră x 66 x min m FC neagră min m KD BC roşie x 52 x KD KD KD KD KD BC roşie x 88 x 607 CC albastră BC roşie min m x 76 x 607 FC neagră până la epuizarea stocurilor BC roşie x 95 x CC albastră x 64 x 610 FC neagră până la epuizarea stocurilor BA min m roşie BC x 72 x min m CC albastră min m BC roşie CC albastră x 72 x FC neagră KD BC roşie x 74 x în stoc Accesorii pentru tuburi KOPOFLEX şi KOPODUR C Manşoane - manşoanele sunt aceleaşi pentru amândouă tipurile de tuburi şi se folosesc pentru unirea tuburilor. Inele de etanşare - aceleaşi pentru amândouă tipurile de tuburi, şi sunt destinate pentru etanţarea împotriva umidităţii. Capace de obturare - se folosesc pentru astuparea tuburilor de rezervă şi pentru astuparea provizorie a tuburilor în timpul montării. Distanţiere okviri - pentru fixarea mai multor tuburi într-o degajare. Distantierele se livreaza pentru 8 tuburi. Se pot folosi şi pentru 2, 4 sau 6 tuburi. Se comanda in functie de dorinta clientului. Manşoane Inele de etanşare Dopuri de astupare Distantiere tuburi dn poziţia conf. poziţia conf. poziţia conf. poziţia conf. mm FA FB BB FA FB BB /8 FB FA FB BB /8 FB FA FB BB /8 FB FA FB BB /8 FB FA FB BB /8 FB FB BB /8 FB FA BB /8 FB FB BB /8 FB materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond IP clasificarea culoarea standard temperatură de rezistenţă rezistenţă mecanică material fără halogen ambalare la comandă, termen de livrare 3 saptamani
201 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 25 3 KOPOHALF - tuburi de protecte rigide HDPE descărcare: C A /2-450 N/20 cm instalarea: C 06160/2-750 N/20 cm IP30 Tuburi rigide formate din doua parti care se asmbleaza prin clipsare. Pentru protecţie auxiliară se pot utiliza cablurile deja instalate în pământ. Se folosesc pentru protectia cablurile de energie sau telecomunicatii care se ingroapa in pamant. Apărătoarele se compun din două părţi identice. În cursul amplasării, în elementul inferior se introduc cablurile iar partea superioară se presează în elementul inferior. Sunt realaizate conform cu standardul cehesc ČSN EN Conectarea tuburilor rigide se face prin unirea si culisarea partii de jos a unui tub cu partea de sus a tubului alaturat pe o lungime de 30 cm. poziţia conf. descrierea dn di min. L mm mm m m BA desfăcut roşie BAD interconectat roşie /2 CA desfăcut albastră CAD interconectat albastră FA desfăcut neagră BA desfăcut roşie BAD interconectat roşie /2 CA desfăcut albastră CAD interconectat albastră EA desfăcut galbenă KOPOHALF - tuburi de protecte rigide PVC descărcare: C A1 - F 30 sec. 750 N/20 cm IP30 instalarea: C Tuburi rigide formate din doua parti care se asmbleaza prin clipsare. Pentru protecţie auxiliară se pot utiliza cablurile deja instalate în pământ. Se folosesc pentru protectia cablurile de energie sau telecomunicatii care se ingroapa in pamant. Apărătoarele se compun din două părţi identice. În cursul amplasării, în elementul inferior se introduc cablurile iar partea superioară se presează în elementul inferior. Sunt realaizate conform cu standardul cehesc ČSN EN Conectarea tuburilor rigide se face prin unirea si culisarea partii de jos a unui tub cu partea de sus a tubului alaturat pe o lungime de 30 cm. dn di min. L poziţia conf. descrierea mm mm m m BA desfăcut roşie BAD interconectat roşie P/ CA desfăcut albastră CAD interconectat albastră materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond rezistenţă mecanică material fără halogen ambalare temperatură de rezistenţă autostingere IP clasificarea culoarea
202 26 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE KOPOKAN - canal pentru amplasare în pământ PVC C A1 - F 30 sec. IP30 Canalele pentru amplasare în pământ sunt destinate pentru protecţia mecanică a distribuţiilor reţelelor inginereşti amplasate în pământ. Parametrii tehnici ai acestora înlocuiesc integral jgheaburile de beton utilizate înainte. Pentru protecţie auxiliară se pot utiliza reţelele inginereşti deja existente. Canalul de pardoseală are capacul colorat inclus. Conectarea se realizează cu ajutorul racordurilor şi prin plierea capacului, realizând îmbinarea pieselelor individuale. Îmbinarea se realizează cu ajutorul manşoanelor de îmbinare. Limita rezistenţei la presiune se încearcă pe o lungime de 300 mm. Canalele de terasament sunt fabricate, în conformitate cu normele ČSN EN şi ČSN EN poziţia conf. A B L P mm mm m m kpa KOPOKAN 1 CD corpul gri / capacul albastru ZD corpul gri / capacul roşu KOPOKAN 2 ZD corpul gri / capacul roşu KOPOKAN 3 ZD corpul gri / capacul roşu KOPOKAN 4 CD corpul gri / capacul albastru ZD corpul gri / capacul roşu manşon de îmbinare pentru KOPOKAN PVC C A1 - F 30 sec. Racordul serveşte pentru legarea canalelor de pământ. Asigură direcţia dreaptă. poziţia conf. descrierea A B L mm mm m SPOJKA K1 ZB pentru canal KOPOKAN ; SPOJKA K2 ZB pentru canal KOPOKAN ; SPOJKA K3 ZB pentru canal KOPOKAN ; SPOJKA K4 ZB pentru canal KOPOKAN ; materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond IP clasificarea ambalare temperatură de rezistenţă autostingere culoarea P limită rezistenţă presiune
203 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 27 3 Tuburi de protectie cabluri din fibra optica HDPE HDPE C A1 750 N/20 cm poziţia conf. descrierea Tuburile cu manta sunt destinate pentru protejarea cablurilor cu fibră optică. Apărătoarele pot fi livrate având peretele intern lubrifiat cu ulei mineral. În cazul comenzii volumelor mai mari se poate livra,după specificarea cumpărătorului, materialul în diferite nuanţe de culori (şi în afară variantelor prezentate), marcarea, numărul benzilor de diferenţiere, suprafaţă interioară dantelată sau mărimea diametrului interior (grosimea peretelui). Rezistenţă la ţoc: N (normală, ČSN EN ), Rezistenţă la îndoire: flexibilă Apărătoarele sunt testate la o presiune de 1,5 MPa timp de 1 oră. Ambalarea pe tobe de lemn şi palete pentru tobe de desfăşurare se livrează doar la comandă conform specificaţiilor clientului. dn di L în stoc mm mm m mm pag. FS100 neagră - min m pachet KS100 gri deschis - min m AB tambur min m portocalie AS100 pachet BB tambur min m roşie BS100 pachet CB tambur albastră min m / EB tambur min m galbenă ES100 pachet min m FB tambur min m neagră FS100 pachet LS100 pachet gri închis AB tambur min m AP pachet - suport de lemn min m portocalie AS pachet AS min m BB tambur min m BS100 roşie pachet BS min m CB tambur min m CP pachet - suport de lemn min m albastră CS pachet CS min m DB tambur min m DS100 verde min m pachet / 34 / DS min m EB tambur min m ES100 galbenă min m pachet ES min m FB tambur min m FP pachet - suport de lemn neagră min m FS100 pachet KB tambur min m KS100 gri deschis pachet KS min m LB tambur min m LS100 gri închis min m pachet LS min m AB tambur min m portocalie AS100 pachet min m BS100 pachet roşie CB tambur min m CP pachet - suport de lemn albastră min m CS100 pachet / min m FB tambur min m FP pachet - suport de lemn neagră min m FS100 pachet KS100 pachet gri deschis min m LS100 pachet gri închis min m materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond material fără halogen rază a arcuirii standard temperatură de rezistenţă rezistenţă mecanică culoarea accesorii la comandă, termen de livrare 3 saptamani
204 28 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Racordurile de înşurubare pentru dispozitivele de protecţie ale cablului optic PP C A1 Racordul se foloseşte pentru conectarea tubului de protecţie ale cablului optic HDPE la trasare şi garantează îmbinarea perfectă. Seria de presiune PN16. poziţia conf. tuburi dn mm KB KB gri KB KB Racordurile de împingere pentru dispozitivele de protecţie ale cablului optic PP C A1 Racordul se foloseşte pentru conectarea tubului de protecţie a cablului optic HDPE la trasare şi garantează îmbinarea perfectă. Tubul se împinge în mufă. Seria de presiune PN16. poziţia conf. tuburi dn mm KB KB gri KB materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond ambalare temperatură de rezistenţă culoarea
205 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 29 3 Manşoane pentru dispozitivele de protecţie ale cablului optic PP C A1 Manşonul se foloseşte pentru terminarea trasării. Seria de presiune PN16. poziţia conf. tuburi dn mm KB KB gri KB KB Clemele cu supapă pentru dispozitivele de protecţie ale cablului optic PP C A1 Clema cu supapă se foloseşte pentru controlul liniei de cablu, cu aer comprimat. Seria de presiune PN16. poziţia conf. tuburi dn mm KB neagră KB materialul clasa de reacţie la foc a materialului de fond ambalare temperatură de rezistenţă culoarea
206 30 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Tuburi de oţel ČSN cu filet - rezistenţă mecanică mare oţel C 1250 N/5 cm IK10 Racorduri pentru tuburi filetate din oţel ČSN Este recomandat să se folosească aceste tuburi pentru protecţia mecanică a conductoarelor şi a cablurilor. Tevile filetate sunt disponibile cu un manson. Folosirea tuburilor impreuna cu dopurile de etansare tip 4813/P 4842/P si se recomanda la temperature de - 5 C la +60 C. Nelăcuite: fără finisajul suprafeţei, fără rezistenţă la coroziune, se folosesc în special în costrucţii ZNM: oţelul zincat Sendzimir, grosimea zincului µm, înlocuieţte vopseaua de bază, rezistenţă medie la coroziune - gr. 2 Lăcuite: oţelul zincat Sendzimir este tratat superficial, prin tehnologia pulverizării, culoarea neagră, rezistenţă medie la coroziune - gr. 2 ZN: din bandaj de oţel care după sudare este zincat prin scufundare, grosimea zincului min. 35 µm, rezistenţă la coroziune mare - gr. 4 De asemenea tuburile sunt disponibile pentru sisteme rezistente la foc. poziţia conf. descrierea dn di min. L mm mm mm m m pag. nelăcuite 6013 N XX 20,4 18,2 1,1 P13, N XX 22,5 20,3 1,1 P N XX 28,3 25,7 1,3 P fără finisajul suprafeţei N XX 37 34,4 1,3 P N XX ,5 P N XX ,5 P ZNM 6013 ZNM S 20,4 18,2 1,1 P13,5 3 30; ZNM S 22,5 20,3 1,1 P ; ZNM S 28,3 25,7 1,3 P ; oţelul zincat Sendzimir ZNM S 37 34,4 1,3 P ; ZNM S ,5 P ; ZNM S ,5 P ; lăcuite 6013 EOZ 20,4 18,2 1,1 P13,5 3 30; EOZ 22,5 20,3 1,1 P ; oţelul zincat Sendzimir este 6021 EOZ 3-31 de culoare neagră, lăcuit 28,3 25,7 1,3 P ; EOZ periferic, prin tehnologia 37 34,4 1,3 P ; pulverizării 6036 EOZ ,5 P ; EOZ ,5 P ; ZN F ZN 20,4 18,2 1,1 P13,5 3 30; ZN F 22,5 20,3 1,1 P ; ZN F 28,3 25,7 1,3 P ; zincat la cald prin cufundare 6029 ZN F 37 34,4 1,3 P ; ZN F ,5 P ; ZN F ,5 P ; Al IK10 Racordurile se folosesc pentru ţevile de racordare din oţel şi coturi, pentru protecţia mecanică a conductorilor sau cablurilor. poziţia conf. L mm intern 313/1 XX 30 P13,5 10; /1 XX 35 P16 10; /1 XX 40 P21 10; /1 XX 45 P29 10; /1 XX 55 P36 10; /1 XX 60 P42 10; materialul rezistenţă mecanică performanţa privind rezistenta la foc grosimea peretelui ambalare temperatură de rezistenţă cod de clasificare în acord cu tipul filetului protecţia mecanică accesorii
207 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 31 3 Racordurile sunt reglate pentru tuburile din oţel ČSN Al Racordurile se folosesc pentru ţevile de racordare metalice flexibile din seria 33.. (pag. 3-41) cu tuburi din oţel filetate. Dintr-o parte este filetul interior PG şi din cealaltă parte, crestătura de blocare pentru fixarea tubului metalic flexibil. Până la epuizarea stocurilor. poziţia conf. L tuburi dn mm mm intern 9816 XX 35 21,4 P16 10; XX 45 35,2 P29 10; Coturi pentru tuburi de oţel ČSN cu filet - rezistenţă mecanică mare oţel C 1250 N/5 cm IK10 Coturile filetate sunt disponibile cu un manson. ZNM: oţelul zincat Sendzimir, grosimea zincului µm, înlocuieţte vopseaua de bază, rezistenţă medie la coroziune - gr. 2. Lăcuite: oţelul zincat Sendzimir este tratat superficial, prin tehnologia pulverizării, culoarea neagră, rezistenţă medie la coroziune - gr. 2 ZN: din bandaj de oţel care după sudare este zincat prin scufundare, grosimea zincului min. 35 µm, rezistenţă la coroziune mare - gr. 4 Coturile sunt de asemenea disponibile pentru sisteme rezistente la foc. poziţia conf. descrierea dn R mm mm ZNM 6113 ZNM S 20,4 P13,5 80 1; ZNM S 22,5 P ; ZNM S 28,3 P ; oţelul zincat Sendzimir 6129 ZNM S 37 P ; ZNM S 47 P ; ZNM S 54 P ; lăcuite 6113 EOZ 20,4 P13,5 80 1; EOZ 22,5 P ; EOZ oţelul zincat Sendzimir este de 28,3 P ; culoare neagră, lăcuit periferic, 6129 EOZ prin tehnologia pulverizării 37 P ; EOZ 47 P ; EOZ 54 P ; ZN 6113 ZN F 20,4 P13,5 80 1; ZN F 22,5 P ; ZN F 28,3 P ; zincat la cald prin cufundare 6129 ZN F 37 P ; ZN F 47 P ; ZN F 54 P ; materialul rezistenţă mecanică performanţa privind rezistenta la foc protecţia mecanică temperatură de rezistenţă cod de clasificare în acord cu tipul filetului ambalare
208 32 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Tuburi de oţel ČSN fără filet - rezistenţă mecanică mare oţel C 1250 N/5 cm IK10 Este recomandat să se folosească aceste tuburi pentru protecţia mecanică a conductoarelor şi a cablurilor. Folosirea tuburilor impreuna cu dopurile de etansare tip 4813/P 4842/P si se recomanda la temperature de - 5 C la +60 C. Nelăcuite: fără finisajul suprafeţei, fără rezistenţă la coroziune, se folosesc în special în costrucţii ZNM: oţelul zincat Sendzimir, grosimea zincului µm, înlocuieţte vopseaua de bază, rezistenţă medie la coroziune - gr. 2 ZN: din bandaj de oţel care după sudare este zincat prin scufundare, grosimea zincului min. 35 µm, rezistenţă la coroziune mare - gr. 4 poziţia conf. descrierea 6216 N XX dn di min. L mm mm mm m m pag. nelăcuite 22,5 20,3 1, N XX 28,3 25,7 1, N XX fără finisajul suprafeţei 37 34,4 1, N XX , N XX , ZNM S 6221 ZNM S 28,3 25,7 1,3 3 30; oţelul zincat Sendzimir 6229 ZNM S 37 34,4 1,3 3 15; ZNM S ,5 3 15; ZNM S ,5 3 15; ZNM 20,4 18,2 1,1 3 30; ZNM S 22,5 20,3 1,1 3 30; ZN F 6221 ZN F 28,3 25,7 1,3 3 30; zincat la cald prin cufundare 6229 ZN F 37 34,4 1,3 3 15; ZN F ,5 3 15; ZN F ,5 3 15; ZN 20,4 18,2 1,1 3 30; ZN F 22,5 20,3 1,1 3 30; Racorduri de culisare pentru tuburile din oţel ČSN oţel IK10 Racordurile se folosesc pentru ţevile de racordare din oţel, pentru protecţia mecanică a conductorilor sau cablurilor. La ambele capete sunt prevăzute cu ştuţer. Racordurile sunt fabricate din benzi înguste, prin sudură. poziţia conf. descrierea di tuburi dn mm mm 313/2 XX 20,9 20, /2 XX 23,1 22, /2 XX 28,8 28, ZNCR 329/2 XX 37,5 37, /2 XX 47,5 47, /2 XX 54,6 54, materialul rezistenţă mecanică protecţia mecanică ambalare temperatură de rezistenţă cod de clasificare în acord cu grosimea peretelui accesorii
209 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 33 3 Cleme bilaterale pentru tuburile din oţel ČSN oţel Clemele se folosesc pentru fixarea tuburilor din oţel ČSN de suport. poziţia conf. descrierea D L A d mm mm mm mm mm 5213 PC S 20,4 44,5 100; PC S 22,5 45,5 10 0,8 4,3 100; PC S 28,3 55,3 100; oţelul zincat Sendzimir 5229 PC S 37 67,0 50; PC S 47 83,0 15 1,1 5,3 50; PC S 54 95,0 50; Cleme OMEGA pentru tuburile din oţel ČSN oţel C S IK10 F Clemele se folosesc pentru fixarea tuburilor din oţel ČSN de suport. Clemele se livrează, de asemenea, pentru sisteme cu păstrarea performanţei privind comportarea la foc (vezi catalogul Sisteme cu păstrarea performanţei privind comportarea la foc). tuburi A di poziţia conf. descrierea dn mm mm mm ZNM 5220 ZNM S 20,4; 22, ; ZNM S 28, ; ZNM S oţelul zincat Sendzimir 37 6,3 x 9, ; ZNM S ; ZNM S ; ZN 5220 ZN F 20,4; 22, ; ZN F 28, ; ZN F zincat la cald prin cufundare 37 6,1 x 9, ; ZN F ; ZN F ; materialul performanţa privind rezistenta la foc grosimea materialului ambalare temperatură de rezistenţă cod de clasificare în acord cu protecţia mecanică
210 34 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Tuburi de oţel EN cu filet - rezistenţă mecanică foarte mare oţel C 4000 N/5 cm IK10 Racorduri pentru tuburi din oţel filetate EN Este recomandat să se folosească aceste tuburi pentru protecţia mecanică a conductoarelor şi a cablurilor. Tevile filetate sunt disponibile cu un manson. Folosirea tuburilor impreuna cu dopurile de etansare tip 4816E se recomanda la temperature de -5 C la +60 C. ZNM: oţelul zincat Sendzimir, grosimea zincului µm, înlocuieţte vopseaua de bază, rezistenţă medie la coroziune - gr. 2 Lăcuite ECZ: material de oţel neted lăcuit pe ambele părţi cu vopsea neagră, rezistenţă medie la coroziune - gr. 2 Lăcuite EOZ: oţelul zincat Sendzimir este tratat superficial, prin tehnologia pulverizării, culoarea neagră, rezistenţă medie la coroziune - gr. 2 ZN: din bandaj de oţel care după sudare este zincat prin scufundare, grosimea zincului min. 35 µm, rezistenţă la coroziune mare - gr. 4 De asemenea tuburile sunt disponibile pentru sisteme rezistente la foc. poziţia conf. descrierea dn di min. L mm mm mm m m pag. ZNM 6020 ZNM S 20 15,8 1,5 M20x1,5 3 30; ZNM S 25 20,6 1,5 M25x1,5 3 30; oţelul zincat Sendzimir 6032 ZNM S 32 26,6 1,5 M32x1,5 3 21; ZNM S 40 34,4 1,5 M40x1,5 3 15; lăcuite 6016E ECZ lăcuit din ambele părţi, în culoarea neagră 16 12,2 1,4 M16x1,5 3 30; EOZ 20 15,8 1,5 M20x1,5 3 30; EOZ 25 20,6 1,5 M25x1,5 3 30; lăcuit periferic, în culoarea neagră 6032 EOZ 32 26,6 1,5 M32x1,5 3 21; EOZ 40 34,4 1,5 M40x1,5 3 15; ECZ 50 43,8 1,6 M50x1,5 3 15; lăcuit din ambele părţi, în culoarea neagră 6063 ECZ 63 58,8 1,8 M63x1,5 3 15; E ZN F ZN 16 12,2 1,4 M16x1,5 3 30; ZN F 20 15,8 1,5 M20x1,5 3 30; ZN F 25 20,6 1,5 M25x1,5 3 30; ZN F zincat la cald prin cufundare 32 26,6 1,5 M32x1,5 3 21; ZN F 40 34,4 1,5 M40x1,5 3 15; ZN F 50 43,8 1,6 M50x1,5 3 15; ZN F 63 58,8 1,8 M63x1,5 3 15; oţel C IK10 Racordurile se folosesc pentru ţevile de racordare din oţel şi coturi, pentru protecţia mecanică a conductorilor sau cablurilor. poziţia conf. descrierea L mm lăcuite 316E/1 ECZ 30 M16x1,5 1; /1 ECZ 30 M20x1,5 1; /1 ECZ 36 M25x1,5 1; /1 ECZ lăcuit din ambele părţi, în culoarea neagră 45 M32x1,5 1; /1 ECZ 48 M40x1,5 1; /1 ECZ 70 M50x1,5 1; /1 ECZ 105 M63x1,5 1; ZN 316E/1 ZN F 30 M16x1,5 1; /1 ZN F 30 M20x1,5 1; /1 ZN F 36 M25x1,5 1; /1 ZN F zincat la cald prin cufundare 45 M32x1,5 1; /1 ZN F 48 M40x1,5 1; /1 ZN F 70 M50x1,5 1; /1 ZN F 105 M63x1,5 1; materialul rezistenţă mecanică performanţa privind rezistenta la foc protecţia mecanică ambalare temperatură de rezistenţă cod de clasificare în acord cu tipul filetului grosimea peretelui accesorii
211 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 35 3 Coturi pentru tuburi de oţel EN cu filet - rezistenţă mecanică foarte mare oţel C 4000 N/5 cm IK10 Coturile filetate sunt disponibile cu un manson. Lăcuite: material de oţel neted lăcuit pe ambele părţi cu vopsea neagră, rezistenţă medie la coroziune - gr. 2 ZN: din bandaj de oţel care după sudare este zincat prin scufundare, grosimea zincului min. 35 µm, rezistenţă la coroziune mare - gr. 4. Coturile sunt de asemenea disponibile pentru sisteme rezistente la foc. poziţia conf. descrierea di R mm mm lăcuite 6116E ECZ 16 M16x1,5 55 1; ECZ 20 M20x1,5 70 1; ECZ 25 M25x1, ; ECZ material din oţel, lăcuit cu negru din ambele părţi 32 M32x1, ; ECZ 40 M40x1, ; ECZ 50 M50x1, ; ECZ 63 M63x1, ; ZN 6116E ZN F 16 M16x1,5 55 1; ZN F 20 M20x1,5 70 1; ZN F 25 M25x1, ; ZN F zincat la cald prin cufundare 32 M32x1, ; ZN F 40 M40x1, ; ZN F 50 M50x1, ; ZN F 63 M63x1, ; Cleme bilaterale pentru tuburile din oţel EN oţel ECZ F Pentru fixarea tuburilor din oţel EN de suport. poziţia conf. descrierea D L a d mm mm mm mm mm lăcuite 5220 PC ECZ ; PC ECZ ,8 1; PC ECZ lăcuit din ambele părţi, în ; , PC ECZ culoarea neagră ; PC ECZ ,1 1; PC ECZ ; ZN 5220 PC ZN F ; PC ZN F ,8 1; PC ZN F ; zincat la cald prin cufundare 5, PC ZN F ; PC ZN F ,1 1; PC ZN F ; materialul rezistenţă mecanică cod de clasificare în acord cu tipul filetului protecţia mecanică temperatură de rezistenţă cod de clasificare în acord cu performanţa privind rezistenta la foc grosimea materialului ambalare
212 36 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Tuburi de oţel EN fără filet - rezistenţă mecanică mare oţel C 1250 N/5 cm IK10 Este recomandat să se folosească aceste tuburi pentru protecţia mecanică a conductoarelor şi a cablurilor. Folosirea tuburilor impreuna cu dopurile de etansare tip 4816E se recomanda la temperature de -5 C la +60 C. ZNM: oţelul zincat Sendzimir, grosimea zincului µm, înlocuieţte vopseaua de bază, rezistenţă medie la coroziune - gr. 2 Lăcuite ECZ: material de oţel neted lăcuit pe ambele părţi cu vopsea neagră, rezistenţă medie la coroziune - gr. 2 Lăcuite EOZ: oţelul zincat Sendzimir este tratat superficial, prin tehnologia pulverizării, culoarea neagră, rezistenţă medie la coroziune - gr. 2 ZN: din bandaj de oţel care după sudare este zincat prin scufundare, grosimea zincului min. 35 µm, rezistenţă la coroziune mare - gr. 4 dn di min. L poziţia conf. descrierea mm mm mm m m pag. ZNM 6220 ZNM S 20 15,8 1,0 3 30; ZNM S 25 20,6 1,2 3 30; oţelul zincat Sendzimir ZNM S 32 26,6 1,2 3 21; ZNM S 40 34,4 1,2 3 15; lăcuite 6216E ECZ lăcuit din ambele părţi, în culoarea neagră 16 12,2 1,0 3 30; EOZ 20 15,8 1,0 3 30; EOZ 25 20,6 1,2 3 30; lăcuit periferic, în culoarea neagră 6232 EOZ 32 26,6 1,2 3 21; EOZ 40 34,4 1,2 3 15; ECZ 50 43,8 1,2 3 15; lăcuit din ambele părţi, în culoarea neagră 6263 ECZ 63 58,8 1,2 3 15; E ZN F ZN 16 12,2 1,0 3 30; ZN F 20 15,8 1,0 3 30; ZN F 25 20,6 1,2 3 30; ZN F zincat la cald prin cufundare 32 26,6 1,2 3 21; ZN F 40 34,4 1,2 3 15; ZN F 50 43,8 1,2 3 15; ZN F 63 58,8 1,2 3 15; Racorduri de culisare pentru tuburile din oţel EN oţel IK10 Racordurile se folosesc pentru ţevile de racordare din oţel şi coturi, pentru protecţia mecanică a conductorilor sau cablurilor. La ambele capete sunt prevăzute cu ştuţer. Racordurile sunt fabricate benzi înguste, prin sudură. poziţia conf. descrierea di mm lăcuite 316E/2 ECZ 16 1; /2 ECZ 20 1; /2 ECZ 25 1; /2 ECZ lăcuit din ambele părţi, în culoarea neagră 32 1; /2 ECZ 40 1; /2 ECZ 50 1; /2 ECZ 63 1; ZN sau ZN-Ni 316E/2 ZN F 16 1; /2 ZN F 20 1; /2 ZN F 25 1; /2 ZN F zincată la cald prin scufundare sau strat de zinc-niclu 32 1; /2 ZN F 40 1; /2 ZN F 50 1; /2 ZN F 63 1; materialul rezistenţă mecanică grosimea peretelui protecţia mecanică temperatură de rezistenţă cod de clasificare în acord cu ambalare accesorii
213 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 37 3 Coturi pentru tuburile din oţel EN, fără filet - rezistenţă mecanică mare oţel C 1250 N/5 cm IK10 La ambele capete sunt prevăzute cu ştuţer.. Lăcuite: material de oţel neted lăcuit pe ambele părţi cu vopsea neagră, rezistenţă medie la coroziune - gr. 2 ZN: din bandaj de oţel care după sudare este zincat prin scufundare, grosimea zincului min. 35 µm, rezistenţă la coroziune mare - gr. 4. poziţia conf. descrierea di R mm mm lăcuite 6316E ECZ ; ECZ ; ECZ ; ECZ material din oţel, lăcuit cu negru din ambele părţi ; ECZ ; ECZ ; ECZ ; ZN 6316E ZN F ; ZN F ; ZN F ; ZN F zincat la cald prin cufundare ; ZN F ; ZN F ; ZN F ; Cleme OMEGA pentru tuburile din oţel EN oţel C S F IK10 Clemele se folosesc pentru fixarea tuburilor din oţel EN de suport. Clemele se livrează, de asemenea, pentru sisteme cu păstrarea performanţei privind comportarea la foc (vezi catalogul Sisteme cu păstrarea performanţei privind comportarea la foc). tuburi A di poziţia conf. descrierea dn mm mm mm ZNM 5216E ZNM S ; ZNM S ; ZNM S ; oţelul zincat Sendzimir 6,3 x 9, ZNM S 32; ; ZNM S ; ZNM S ; ZN 5216E ZN F ; ZN F ; ZN F ; ZN F zincat la cald prin cufundare 32 6,1 x 9, ; ZN F ; ZN F ; ZN F ; materialul rezistenţă mecanică cod de clasificare în acord cu protecţia mecanică temperatură de rezistenţă cod de clasificare în acord cu performanţa privind rezistenta la foc ambalare
214 38 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Cleme DOBRMAN oţel C Pentru ataşarea la materialul de bază sunt necesare ancore KPO 6. Pentru a facilita asamblarea, clema este prevăzută cu un canal de inserţie, în timpul asamblării nu este necesară separarea completă a părtii superioare. Clemele se livrează, de asemenea, pentru sisteme cu păstrarea performanţei privind comportarea la foc (vezi catalogul Sisteme cu păstrarea performanţei privind comportarea la foc). tuburi di poziţia conf. descrierea dn tipul filetului mm mm 5216 D ZNCR ; D ZNCR ; D ZNCR ; D ZNCR ZNCR 32 M6 32 1; D ZNCR ; D ZNCR ; D ZNCR ; Mufă plană de trecere a cablului, pentru tuburile EN exterioare PE C 30 sec. Manşoanele sunt destinate pentru protecţia mecanică a conductoarelor sau cablurilor, care ies din tub de oţel. În timpul montării cablului flanşa se montează pe capătul necesar pe partea inferioară. poziţia conf. dn di mm mm 4816E KA ; KA ; KA ; KA ; KA ; KA ; KA ; materialul autostingere cod de clasificare în acord cu temperatură de rezistenţă performanţa privind rezistenta la foc ambalare
215 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 39 3 Mufă plană de trecere a cablului, pentru tuburile din oţel ČSN exterioare PE C 30 sec. Manşoanele sunt destinate pentru protecţia mecanică a conductoarelor sau cablurilor, care ies din tub de oţel. În timpul montării cablului flanşa se montează pe capătul necesar pe partea inferioară. poziţia conf. dn di mm mm 4813/P KB 20, ; /P KB 22, ; /P KB 28, ; /P KB ; /P KB ; /P KB ; Mufă plană de trecere a cablului, pentru tuburile din oţel ČSN interioare PE C 30 sec. Manşoanele sunt destinate pentru protecţia mecanică a conductoarelor sau cablurilor, care ies din tub de oţel. În timpul montării cablului flanşa se montează pe capătul necesar pe partea inferioară. poziţia conf. d1 d2 mm mm 4913 XX 13, ; XX 15,6 18,6 100; XX 20, ; XX 29,4 32,6 100; XX 38,6 41,8 80; XX 45,5 48,6 60; materialul temperatură de rezistenţă autostingere ambalare
216 40 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Tuburi fără sudură din aluminiu - rezistenţă mecanică mare Al C 1250 N/5 cm Ţevile sunt recomandate pentru protecţia mecanică a conductorilor şi cablurilor, se utilizează în instalaţii industriale, au o mare rezistenţă la coroziune - grupa 4. poziţia conf. dn di L mm mm m m 6216E AL XX ; AL XX ; AL XX ; AL XX ; AL XX ; AL XX ; AL XX 63 59,8 3 15; Manşoane de conectare pentru tuburi de aluminiu Al Racordurile se folosesc pentru ţevile de racordare din aluminiu, pentru protecţia mecanică a conductorilor sau cablurilor. La ambele capete sunt prevăzute cu ştuţer. poziţia conf. di mm 316E/2 AL XX 16 1; /2 AL XX 20 1; /2 AL XX 25 1; /2 AL XX 32 1; /2 AL XX 40 1; /2 AL XX 50 1; /2 AL XX 63 1; Coturi pentru ţevi de aluminiu - rezistenţă mecanică mare Al C 1250 N/5 cm La ambele capete sunt prevăzute cu ştuţer. poziţia conf. di R mm mm 6316E AL XX ; AL XX ; AL XX ; AL XX ; AL XX ; AL XX ; AL XX ; materialul rezistenţă mecanică ambalare temperatură de rezistenţă cod de clasificare în acord cu
217 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 41 3 Cleme de aluminiu OMEGA Al C Pentru fixarea tuburilor din aluminiu de suport. Pentru a uşura montajului, clema este prevăzută cu o canelură pentru inserare, la montaj nu este necesar să se îndepărteze complet partea superioară a clemei. tuburi D poziţia conf. dn mm mm 5216E AL XX 16 1; AL XX 20 1; AL XX 25 1; AL XX 32 6,4 1; AL XX 40 1; AL XX 50 1; AL XX 63 1; Cleme pentru tuburi de aluminiu Al C Pentru fixarea tuburilor din aluminiu de suport. Montajul tubului se face prin presare între fălcile clemei. poziţia conf. tuburi dn d mm mm 5216E PC AL XX 16 1; PC AL XX 20 1; PC AL XX 25 1; PC AL XX 32 6,4 1; PC AL XX 40 1; PC AL XX 50 1; PC AL XX 63 1; Protecţia la coroziune pentru suprafeţele zincate Protecţia la coroziune pentru reparaţia locurilor defecte sau distruse de pe suprafaţa zincată. Culoarea se întinde cu ajutorul unei pensule, prin tehnica de marcare cu colorant. GZS XX sprej WEICON 375 XX culoarea WEICON 750 XX materialul cod de clasificare în acord cu temperatură de rezistenţă ambalare
218 42 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Tuburi metalice flexibile oţel C 750 N/5 cm Tuburile se pot folosi pentru protecţia mecanică a conductoarelor şi a cablurilor în spaţii interioare. Tuburile sunt fabricate din bandă de oţel zincată, grosimea zincului este de 3-4 µm şi cu partea interioară cu un strat izolant. Tuburile metalice frexibile se pot racorda la ţevile de oţel cu filet cu ajutorul cuplelor din seria 98xx poziţia dn di min. conf. mm mm m B ,9 13,5 XX B ,4 16 XX B ,9 23 XX B ,2 29 XX B XX B ,9 48 XX Cuple for flexible metal tuburi Al Manşoanele de îmbinare sunt destinate pentru îmbinarea tuburilor metalice flexibile cu ajutorul crestăturii interne de siguranţă. Până la epuizarea stocurilor. poziţia conf. tuburi dn L mm mm 9613 XX 18, ; Coliere bilaterale oţel Clemele se folosesc pentru fixarea tuburilor metalice flexibile de suport. poziţia conf. descrierea D L a d mm mm mm mm mm 3613 A S 18,5 40,5 100; A S 20,9 46,9 10 0,8 4,3 100; A S 28,3 55,3 100; oţelul zincat Sendzimir 3629 A S 34,5 67,5 50; A S 42,2 82,2 15 1,1 5,3 50; A S 54,0 95,0 50; materialul rezistenţă mecanică cod de clasificare în acord cu ambalare temperatură de rezistenţă cod de clasificare în acord cu grosimea materialului
219 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 43 3 KOPODREN - conducte pentru drenaj PE Tuburile KOPODREN se folosesc în toate domeniile tehnicii de drenaj, cum ar fi deshidratarea clădirilor, construcţii de adâncime, construcţii tehnice, la construcţia incintelor sportive, în agricultură, în grădini, sau pentru deshidratarea suprafeţelor folosite. Tuburile se disting prin greutate mică şi rezistenţă chimică. Construcţia tubului asigură o înaltă flexibilitate. Această calitate avantajează la montare sau în locul unde este necesară o îndoitură scurtă. Manţonarea tuburilor este asigurată împotriva alunecării, prin asigurarea cu închizător cu clichet. poziţia conf. dn L mm m KOPODREN 50 F KOPODREN 65 F KOPODREN 80 F neagră KOPODREN 100 F KOPODREN 125 F50 125, KOPODREN 160 F50 159, Accesorii pentru ţevile de drenaj KOPODREN racorduri piese în T reducţie coturi 90 tuburi dn poziţia conf. poziţia conf. poziţia conf. poziţia conf. mm 50 KN-S 50 FB KN-T 50 FB KN-R 65/50 FB KN-S 65 FB KN-T 65 FB KN-R 80/65 FB KN-S 80 FB KN-T 80 FB KN-R 100/80 FB KN-K90 80 FB KN-S 100 FB KN-T 100 FB KN-R 125/100 FB KN-K FB ,5 KN-S 125 FB KN-T 125 FB KN-R 160/125 FB KN-K FB ,5 KN-S 160 FB KN-T 160 FB KN-K FB clapete terminale dopuri branşamente 45 arcuri 90 tuburi dn poziţia conf. poziţia conf. poziţia conf. poziţia conf. mm 50 KN-KK 50 FB KN-Z 50 FB KN-OD45 50 FB KN-OB90 50 FB KN-KK 65 FB KN-Z 65 FB KN-OD45 65 FB KN-OB90 65 FB KN-KK 80 FB KN-Z 80 FB KN-OD45 80 FB KN-OB90 80 FB KN-KK 100 FB KN-Z 100 FB KN-OD FB KN-OB FB ,5 KN-KK 125 FB KN-Z 125 FB KN-OD FB ,5 KN-KK 160 FB KN-Z 160 FB KN-OD FB Toate accesoriile pentru tuburile de drenaj KOPODREN se găsesc la comandă. materialul culoarea
220 44 3 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE Tuburi pentru instalaţii electrice - numărul cablurilor aşezate CYKY 2 x 1,5 CYKY 3 x 1,5 CYKY 4 x 1,5 CYKY 3 x 2,5 CYKY 5 x 1,5 CYKY 4 x 2,5 CYKY 5 x 2,5 diametrul cablului (mm) 6 8,3 8,7 9, ,3 10,9 12,3 13,2 14,4 14,4 16 TUBURI FLEXIBILE XX16E - EN X X X X X X X X X XX20 - EN 2 (3) X X X X X XX25 - EN X XX32 - EN XX40 - EN XX50 - EN XX13 - ČSN X X X X X XX16 - ČSN 3 1 (2) X X X XX23 - ČSN (2) XX29 - ČSN XX36 - ČSN SF X X X SF (2) SF (3) 1 (2) SF (3) 2 (3) 1 (2) KF KF KF KF KF KF KF KF KF TUBURI DURE XX16E - EN 1 (2) X X X X X X XX20 - EN 2 (3) X X X XX25 - EN (2) 1 (2) XX32 - EN XX40 - EN (2) XX50 - EN XX63 - EN ČSN (2) X ČSN 2 (3) (2) ČSN (2) ČSN ČSN ČSN E - EN X X X X EN (2) X EN EN EN EN EN KD KD KD KD KD KD KD KD KD În tabel se ia în calcul folosirea a 60% din secţiunea interioară a tubului. CYKY 4 x 4 CYKY 5 x 4 CYKY 4 x 6 CYKY 5 x 6
221 TUBURI PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE 45 3
222
223 ELEMENTE DE FIXARE
224 2 4 ELEMENTE DE FIXARE Elemente de fixare Dibluri Cleme Coliere liniare Stezajuće vezice Faşete Toate clemele si colierele de fixare pentru conductoare electrice sunt în concordanţă cu directive UE. Pictograme - legendă materialul grosimea materialului temperatură de rezistenţă culoarea performanţa privind rezistenta la foc puterea necesară pentru deschidere (N) cod de clasificare în acord cu ČSN EN diametrul minimal de întindere (mm) material fără halogen diametrul maximal de întindere (mm) adancimea de gaurire (mm) dimensiuni - lărgimea, înălţimea (mm) diametrul şurubului (mm) ambalare () diametrul exterior (mm)
225 ELEMENTE DE FIXARE 3 4 Tracţiunea axială a capacităţii de suport a diblului KOPOS KOLÍN s.a. în diferite materiale de construcţii Tracţiunea axială a capacităţii de suport (N) beton 20/25 cărămidă material moale silicat gazos gipscarton HM HM 8/ HM HM HL HL HL HS HM - dibluri PA C Pentru fixarea elementelor pentru instalaţiile electrice şi a celorlalte elemente în pereţii şi tavanele din materiale dure (beton, cărămizi ş.a.m.d.). Pentru fixare, este necesar să se folosească şurub de lungimea diblului, de asemenea este necesar să se ţină cont de grosimea materialului de fixare. Informaţiile detaliate se găsesc în instrucţiunile de montaj. Recomandare: diblurile ar trebui să fie instalate imediat, după despachetarea din săculeţul încorporat. Se evită astfel reducerea inutilă a gradului de umiditate PA care ar avea drept consecinţă reducerea calităţii diblului. poziţia conf. D L mm mm mm mm HM 6 XX , ; HM 8/1 XX ; HM 10 XX ; HM 12 XX ; HM PE - dibluri PE C Pentru utilizare universală (hobby). Pentru fixare, este necesar să se folosească şurub de lungimea diblului, de asemenea este necesar să se ţină cont de grosimea materialului de fixare. Informaţiile detaliate se găsesc în instrucţiunile de montaj. poziţia conf. D L mm mm mm mm HM 6 PE XX , ; HM 8 PE XX ; HM 10 PE XX ; HM 12 PE XX ; materialul material fără halogen diametrul şurubului temperatură de rezistenţă adancimea de gaurire ambalare
226 4 4 ELEMENTE DE FIXARE HL - dibluri PE C Pentru fixarea elementelor pentru instalaţiile electrice şi a celorlalte elemente în pereţi şi tavane din rigips. Pentru fixare, este necesar să se folosească şurub de lungimea diblului, de asemenea este necesar să se ţină cont de grosimea materialului de fixare. Informaţiile detaliate se găsesc în instrucţiunile de montaj. poziţia conf. D L mm mm mm mm HL 6 XX , ; HL 8 XX ; HL 10 XX ; HS - dibluri PA C Pentru montarea fixă a circuitelor sau altor elemente pe pereţii sau tavanul din rigips. În ambalaj sunt incluse 2 burghiuri HSV 6. Inserarea simplă a burghiului HSV 6. Recomandare: diblurile ar trebui să fie instalate imediat, după despachetarea din săculeţul încorporat. Se evită astfel reducerea inutilă a gradului de umiditate PA care ar avea drept consecinţă reducerea calităţii diblului. poziţia conf. mm HS 6 ZA 3,5-4,5 100; HSV 6 - burghiu PA + kov C Utilizare multiplă. poziţia conf. HSV 6 ZA 10; materialul material fără halogen diametrul şurubului temperatură de rezistenţă adancimea de gaurire ambalare
227 ELEMENTE DE FIXARE 5 4 HN - dibluri cu montaj prin bătaie PA + metal C Pentru fixarea elementelor de construcţie nestructurale şi a diferitelor obiecte, în zidăria din cărămidă masivă şi beton. La montaj nu se înşurubează cuiul-şurub, ci se bate, în caz de necesitate se poate deşuruba. Informaţiile detaliate se găsesc în instrucţiunile de montaj. Recomandare: diblurile ar trebui să fie instalate imediat, după despachetarea din săculeţul încorporat. Se evită astfel reducerea inutilă a gradului de umiditate PA care ar avea drept consecinţă reducerea calităţii diblului. poziţia conf. dn L mm mm mm HN 6X25 XX ; HN 6X35 XX ; HN 6X45 XX ; HN 6X55 XX ; HN 6X70 XX ; HN 8X45 XX ; Coliere de distanţare 6516 PS C Clemele sunt alcătuite din două piese şi se folosesc pentru fixarea cablurilor individuale. Montajul se realizează prin înşurubare sau prin lipirea părţii inferioare a clemei de suport, prin fixarea cablului respectiv, prin apăsarea părţii superioare şi inferioare poziţia conf. cabluri - mm 6516 HA HA materialul material fără halogen adancimea de gaurire temperatură de rezistenţă diametrul exterior ambalare
228 6 4 ELEMENTE DE FIXARE Coliere liniare PA C Pentru fixarea conductorilor de protecţie cu mm, alăturaţi, pe şina portantă de tip 5820 sau Montajul se realizează prin îndoirea clemei în formă de U şi prin fixarea pe bara portantă. Se asigură cu o pană, ca să nu se deplaseze, aceasta este presată dinainte pe clemă. Recomandare: clemele ar trebui să fie instalate direct, după despachetarea din săculeţul încorporat. Se evită astfel reducerea inutilă a gradului de umiditate PA care ar avea drept consecinţă reducerea calităţii clemei. poziţia conf. cabluri - mm 6723 FA ; Cleme de capăt PA C Clemele se folosesc pentru fixarea cablurilor sau a celorlalte linii cu 7-13 mm. Montajul se realizează prin culisare în şina portantă de tip 5820 sau 5822 şi prin rotirea la 90. Recomandare: clemele ar trebui să fie instalate direct, după despachetarea din săculeţul încorporat. Se evită astfel reducerea inutilă a gradului de umiditate PA care ar avea drept consecinţă reducerea calităţii clemei. poziţia conf LA 200; Coliere de strângere conductori PE C Se foloseşte pentru fixarea cablurilor cu 8 18 mm pe cablul suport. Montajul este indicat doar în spaţii interioare. poziţia conf FA 1000; materialul material fără halogen ambalare temperatură de rezistenţă diametrul exterior
229 ELEMENTE DE FIXARE 7 4 Coliere bilaterale oţel Pentru fixarea cablurilor cu 8-25 mm de suport. D L A d poziţia conf. descrierea mm mm mm mm mm 6808 S ; S ; ,8 4, S 12, ; oţelul zincat Sendzimir 6816 S ; S ,1 5, S ; Coliere unilaterale oţel Pentru fixarea cablurilor cu 4-12,5 mm de suport. Detaliile despre performanţa colierelelor privind comportarea la foc se găsesc în catalogul portocaliu Sisteme cu păstrarea performanţei privind comportarea la foc. poziţia conf. descrierea D L a t d mm mm mm mm mm 6704 S ; S ; S oţelul zincat Sendzimir ,8 4,3 100; S ; S 12,5 25,5 100; Cleme DOBRMAN oţel C Pentru ataşarea la materialul de bază sunt necesare ancore KPO 6. Pentru a facilita asamblarea, clema este prevăzută cu un canal de inserţie, în timpul asamblării nu este necesară separarea completă a părtii superioare. Clemele se livrează, de asemenea, pentru sisteme cu păstrarea performanţei privind comportarea la foc (vezi catalogul Sisteme cu păstrarea performanţei privind comportarea la foc). poziţia conf. descrierea tipul filetului di mm 5208 D ZNCR 8 1; D ZNCR 10 1; ZNCR M D ZNCR 12 1; D ZNCR 16 1; materialul temperatură de rezistenţă cod de clasificare în acord cu grosimea materialului performanţa privind rezistenta la foc ambalare
230 8 4 ELEMENTE DE FIXARE Coliere de strângere cu canelură interioară PA C C montaj Pentru legarea şi fixarea obişnuită a cablurilor, conductorilor şi tuburilor. Pentru fixarea de suport se foloseşte colierul de strângere (pg. 4-9). Rezistenţa la foc, în conformitate cu U.L V2. Nu rezistentă mult timp la razele soarelui. Recomandare: colierele de strângere ar trebui să fie instalate imediat, după despachetarea din săculeţul încorporat. Se evită astfel reducerea inutilă a gradului de umiditate PA care ar avea drept consecinţă reducerea calităţii colierului. poziţia conf. L a mm mm mm mm N SP 100X2.5 FA neagră 100 2, HA natural 100 2, SP 140X3.5 HA natural 150 3, FA neagră 150 3, SP 140X4.5 HA natural 140 4, SP 160X2.5 HA natural 165 2, SP 160X4.5 HA natural 160 4, SP 180X4.5 FA neagră 190 4, HA natural 190 4, SP 200X4.5 FA neagră 190 4, HA natural 190 4, SP 250X4.5 HA natural 250 4, SP 280X4.5 FA neagră 310 4, HA natural 310 4, SP 360X4.5 FA neagră 368 4, HA natural 368 4, SP 360X7.5 FA neagră 380 7, HA natural 380 7, SP 380X4.5 FA neagră 368 4, HA natural 368 4, SP 430X4.5 FA neagră 450 4, HA natural 450 4, Coliere de strângere cu etichetă de identificare PA C C montaj Pentru marcarea simplă şi rapidă sau etichetarea pachetelor sau cablurilor. Pentru fixarea de suport se foloseşte colierul de strângere (pg. 4-9). Rezistenţa la foc, în conformitate cu U.L V2. Nu rezistentă mult timp la razele soarelui. Recomandare: colierele de strângere ar trebui să fie instalate imediat, după despachetarea din săculeţul încorporat. Se evită astfel reducerea inutilă a gradului de umiditate PA care ar avea drept consecinţă reducerea calităţii colierului. poziţia conf. L a mm mm mm mm N SPM 100X2.5 HA natural 100 2, materialul material fără halogen diametrul de întindere ambalare temperatură de rezistenţă culoarea puterea necesară pentru deschidere
231 ELEMENTE DE FIXARE 9 4 Clemele colierelor de strângere bandă autocolantă PA C Pentru fixarea colierului de strângere de suport. Rezistenţa la foc, în conformitate cu U.L V2. Nu rezistentă mult timp la razele soarelui. Bandă autocolantă. Recomandare: colierele de strângere ar trebui să fie instalate imediat, după despachetarea din săculeţul încorporat. Se evită astfel reducerea inutilă a gradului de umiditate PA care ar avea drept consecinţă reducerea calităţii colierului. SPP 19X19 poziţia conf. mm FA neagră 19 x HA natural 19 x Clemele colierelor de strângere PA C Pentru fixarea colierului de strângere de suport. Rezistenţa la foc, în conformitate cu U.L V2. Nu rezistentă mult timp la razele soarelui. Fixarea de garnitură cu ajutorul şurubului. Recomandare: colierele de strângere ar trebui să fie instalate imediat, după despachetarea din săculeţul încorporat. Se evită astfel reducerea inutilă a gradului de umiditate PA care ar avea drept consecinţă reducerea calităţii colierului. poziţia conf. mm SPPN 19X19 FA neagră 19 x Clemele colierelor de strângere PA C Pentru fixarea colierului de strângere de suport. Rezistenţa la foc, în conformitate cu U.L V2. Nu rezistentă mult timp la razele soarelui. Fixarea de garnitură cu ajutorul şurubului. Recomandare: colierele de strângere ar trebui să fie instalate imediat, după despachetarea din săculeţul încorporat. Se evită astfel reducerea inutilă a gradului de umiditate PA care ar avea drept consecinţă reducerea calităţii colierului. poziţia conf. SPP 9 HA natural materialul material fără halogen înălţimea, lărgimea temperatură de rezistenţă culoarea ambalare
232
233 INFORMAŢII TEHNICE
234 2 5 INFORMAŢII TEHNICE Procese-verbale despre probele caracteristicilor tehnicii de incendiu Laboratorul tehnicii pentru incendiu care este acreditat sub numărul a emis aceste proc.-verbale la materi. mai jos menţionate: Metodă de probe pentru determinarea căldurii de ardere (PCS): ČSN EN ISO 1716 Procesul Valori măsurate Nesiguranţă Materialul Rezultate verbal nr. 1. măsurare 2. măsurare 3. măsurare mărită PVC stabilizate Pb 17,584 17,540 17,594 17,57 0, PVC stabilizate CaZn 18,125 18,104 18,182 18,14 0, PE - liten 46,377 46,432 46,414 46,41 0, PE - corpul cutiilor 8130, 8135 capete de ieşire pt.ţevi din oţel 44,889 44,867 44,866 44,87 0, PP - programul pentru beton 27,546 27,508 27,606 27,55 0, PP - capace cutiilor 8130, ,685 41,696 41,689 41,69 0, PPO/PPE 35,086 35,120 35,150 35,12 0,08
235 INFORMAŢII TEHNICE 3 5 Clasificarea materialelor de construcţii din punct de vedere al gradului lor de inflamabilitate Relaţia dintre cerinţele gradului de inflamabilitate şi clasa de reacţie la foc conform ČSN ediţia 2 Gradul de inflamabilitate A B C1 C2 C3 Categoria reacţie la foc A1 A2 B C D E F Diferenţele dintre gradele de inflamabilitate a unor clase de reacţie la foc Diferenţa de bază dintre gradul de inflamabilitate şi de reacţie la foc constă în faptul că gradul de inflamabilitate evaluează materiale separate, individuale, în timp ce reacţia la foc evaluează întregul produs în varianta finală - de exemplu, pereţii de tip sandwich, sisteme de izolare, etc. Clasificarea produselor de construcţie, în conformitate cu performanţa comportării lor la foc Pentru clasificarea produselor de construcţie, în conformitate cu performanţa comportării lor la foc, se testează conform procedurii următoare: Clasa E Produsul care trebuie să fie clasificat în clasa E se testează, în conformitate cu norma ČSN EN ISO , cu ajutorul flăcării care acţionează timp de 15 s. Clasele D, C, B Produsul care trebuie să fie clasificat în clasele D, C sau B se testează, în conformitate cu norma ČSN EN ISO , cu ajutorul flăcării care acţionează timp de 30 s. Produsul care satisface cerinţele stabilite pentru rezultatele testării, în conformitate cu norma ČSN EN ISO , se mai testează, în conformitate cu norma ČSN EN 13823, resp. în conformitate cu norma ČSN EN ISO aceasta este valabilă pentru învelitorile de pardoseală. Clasele A1, A2 Produse omogene Produsul clasificat în clasa A1, se testează în conformitate cu norma ČSN EN ISO 1182 şi în conformitate cu norma ČSN EN ISO Produsul clasificat în clasa A2, se testează fie în conformitate cu norma ČSN EN ISO 1182 sau în conformitate cu norma ČSN EN ISO Produse neomogene Fiecare componentă esenţială a produsului neomogen, clasificată în clasa A1, se testează individual, în conformitate cu norma ČSN EN ISO 1182 şi în conformitate cu norma ČSN EN ISO În plus, fiecare produs care conţine o componentă exterioară neesenţială şi satisface criteriul PCS se testează, în conformitate cu norma ČSN EN 13823, resp. în conformitate cu norma ČSN EN ISO acest lucru este valabil pentru învelitorile de pardoseală. Fiecare componentă esenţială a produsului neomogen, clasificată în clasa A2, trebuie să se testeze fie individual, în conformitate cu norma ČSN EN ISO 1182, fie în conformitate cu norma ČSN EN ISO Componentele neesenţiale ale produsului neomogen se testează individual, şi anume, doar în conformitate cu norma ČSN EN ISO Altă condiţie pentru clasa A2 Toate produsele care trebuie să fie clasificate în clasa A2, trebuie să se testeze în plus, în conformitate cu norma ČSN EN 13823, resp. în conformitate cu norma ČSN EN ISO la învelitorile de pardoseală. Până la data de au fost evaluate şi clasificate materialele de construcţie individuale, în conformitate cu norma ČSN "Stabilirea gradului de inflamabilitate a materialelor de construcţie". Valabilitatea acestei norme expiră la data de , însă, ţinând cont de asigurarea continuităţii privind evaluarea materialelor, în cadrul normelor de proiect, au fost valabile până la rezultatele testelor, în conformitate cu această normă, precum şi norma de evaluare ČSN În conformitate cu această normă, materialele de construcţie s-au încadrat în gradele menţionate mai sus. Cu valabilitate de la , este în vigoare pe teritoriul Republicii Cehe, noua modalitate de clasificare a inflamabilităţii, marcată ca "Performanţa comportării la foc", inclusă în norma de clasificare ČSN EN Norma ČSN :85 Regulamentele electrotehnice. Instalaţiile electrice în substanţele combustibile şi pe ele, în conformitate cu tabelul de conversie, a înlesnit utilizarea ambelor marcări, în raport cu inflamabilitatea materialelor de construcţie. La data de s-a anulat prevederea acestei norme pentru dozele în raport cu norma ČSN EN , adică a expirat valabilitatea normei ČSN :85 privind dozele pentru instalaţiile electrice, însă este valabilă în continuare pentru barele, canalele şi tuburile pentru instalaţii electrice. Valabilitatea normei ČSN Dozele pentru instalaţiile electrice a expirat la data de Este înlocuită de norma ČSN EN Doze şi protecţii complete pentru accesoriile electrice pentru instalaţii electrice fixe casnice şi similare.
236 4 5 INFORMAŢII TEHNICE Categoriile de protecţie, clasificarea - IP conform ČSN EN Gradele de protecţie faţă de atingerile părţilor periculoase care sunt indicate prin inscripţii adiţionale: Litera care este după a doua cifră în marcajul IP indică gradul de protecţie al persoanelor faţă de atingerile părţilor periculoase, ex. IP 10B. Aceste litere se folosesc doar în aceste cazuri: * dacă protecţia reală faţă de atingerea părţilor periculoase este mai mare decât protecţia, care este indicată de prima cifră caracteristică. * dacă este indicată doar protecţia faţă de atingere a părţilor periculoase, prima cifră caracteristică este înlocuită cu litera X. Acest grad de protecţie mai ridicată poate fi asigurat prin pereţi despărţitori, distanţe în interiorul carcaselor sau forma corespunzătoare a orificiului. A - Protejat faţă de atingeri cu dosul palmei B - Protejat faţă de atingeri cu degetul C - Protejat faţă de atingeri cu scule D - Protejat faţă de atingeri cu sârmă Mână Sculă Praf Protection International pumn deget grosolană fină parţial integral Obiect stăin Apă vertical uşor oblic oblic stroeşte ţâşneşte ţrăşneşte puternic Ploaie Apă Exemplu de simbol utilizat tamporar permanent Scufandare emisie fierbinte de înaltă presiune Apă Stabilitatea chimică a barelor de suport, tuburilor şi accesorilor din materialul rigid PVC, PE, PA, PS, PP şi PPE Explicaţii: #: În condiţii curente de aşezare a acestor materiale, ele sunt stabile la avarii chimice O: Aceste materiale sunt stabile la avarii chimice doar limita X: În condiţiile date aceste materiale nu sunt stabile la avarii chimice Prescurtările: PVC-policlorură de vinil, PE-polietilenă, PA-poliamidă, PS-polistiren, PP-polipropilenă, PPE (PPO) -polifenilenă de eter (oxid de polifenil) Chimicale conc. în % C PVC PE PA PS PP PPE (PPO) Aceton 20 X # # X # X Amoniak # # X O # X Anilin 60 O X O X X O Benzen 20 X O # X O X Apă distilată 20 # # # # # # Etanol # # # O # # Solutie de fenol 5 50 O O X X X X Hidroxid de sodiu # # # # # # Hidrocarburi clorurate X X # X X X Acid fluorhidric # # X X # O Acid clorhidric O O X O O O Acid cromic 20 O O X O O O Acid acetic 5 20 # # X # # O Acid sulfuric # # X # # O Acid sulfuric # # X # # O Ulei medicinal # # # # # X Metanol # # # X # # Ulei de măsline # # # # # X Petrolej # # # # # X Peroxid de hidrogen # # O O # O Tetraclorură de carbon X X X X X X Ulei de transformator 20 # # # # # X Carbonat de sodiu # # # # # # PPE (PPO) - la contactul cu grăsimi, lubrifianţi şi ulei se ajunge la degradarea materialului (casant, se fisurează).
237 INFORMAŢII TEHNICE 5 5 Rezistenţa mecanică Rezistenţa mecanică a capacelor instalaţiilor electrice este clasificată de norma ČSN EN Rezultatele încercărilor efectuate conform acestei norme sunt definite cu ajutorul reperului IK, care indică protecţie mecanică internaţională şi a două cifre de la 0 la 10, care indică valoarea rezistenţei (de ex. IK07) cod IK IK00 IK01 IK02 IK03 IK04 IK05 IK06 IK07 IK08 IK09 IK10 energia de impact în Jouli - 0,15 0,2 0,35 0,5 0, Finisaj suprafaţă Oţelul poate fi protejat contra coroziunii prin următoarele tipuri de finisări de suprafaţă ZNCR produse zincate electrolitic cromat de zinc ČSN EN ISO 2081, DIN zincat galvanic conform DIN cu un strat de zinc de 10 µm +/-4 µm (proptele pentru perete, materiale de îmbinare, şuruburi, şaibe, piuliţe ) S zincare la incandescenţă Sendzimir ČSN EN , ČSN EN oţel zincat Sendzimir: o bandă de oţel laminat la rece, după pregătire, trece printr-o baie continuă de zinc lichid. Se formează un strat de zinc de la 15 la 27 microni şi care oferă protecţie sporită împotriva coroziunii. Rezistenţă medie la coroziune - grupa - 2. F zincare incandescentă prin cufundare ČSN EN ISO 1461 produsele din tablă simplă (neagră), după formare, se cufundă într-o baie de topitură cu zinc lichid având o temperatură de circa 450 C. Pe tabla simplă (neagră), după scoaterea din baia de zinc, se formează un strat de aliaj de fier şi zinc acoperit cu un strat de zinc curat. Grosimea stratului de zinc este de min. 35 µm în funcţie de grosimea materialului. Rezistenţă ridicată la coroziune - grupa 4. GMT GEOMET - placare non electrolitică La baza placarii Delta sunt incluse materialele La baza placarii Delta sunt incluse materialele Delta Tone Ele sunt straturi anorganice formate din micro-lamele de cu zinc şi aluminiu amestecate într-un liant pe baza de titan. Metoda creează un strat de protecţie catodică, de 5-15 micrometri grosime. Grosimea stratului oferă o protecţie mai bună metalelor decât un strat mai gros de zinc creat prin metoda la cald. Metoda aste conforma cu Directiva europeană privind reciclarea, deoarece nu include metale grele şi cromare hexavalentă şi este, de asemenea, potrivită pentru piese de mici. dimensiuni. KOPOS KOLÍN furnizează, de asemenea, şuruburi, piuliţe, cuplaje şi alte accesorii mici de legătură cu acest strat de acoperire şi, de asemenea, compania a efectuat testul de ceaţă de sare, în conformitate cu ČSN EN ISO 9227, care dovedeşte că de stratul de acoperire nu a fost deteriorat în timpul acţiunii mediului de ceaţă de sare pe o perioadă de 300 de ore. Constanta stratului este garantată termen lung la o temperatură pe până la 180 C, în timp ce la suprafata nu arată nici o fragilitate la hidrogen. Pe baza motivelor enunţate mai sus recomandăm pe deplin această metodă de acoperire ca o alternativă la metoda de zincare la cald. ZN-Ni placare zinc - nichel - DIN Grosimea placarii este de 8-18 microni. Produsele au fost testate intr-un institut independent. Testul a fost facut in conformitate cu ISO 7253: :1982 in incapere salina, in conformitate cu DIN in incapere climatica. Dupa reanalizarea tuturor testelor, procesul de placare zinc-nichel a fost ales ca fiind unul din cele mai eficiente; de asemenea, comparativ cu zincarea la cald. Chiar si la o suprafata subtire, protectia necesara este satisfacuta. EOZ lăcuire periferică Oţel pre-galvanizat Sendzimir cu suprafaţa finisată prin tehnologia de acoperire cu pulbere, culoare negru RAL Rezistenţă medie la coroziune - grupa - 2. La cererea clientului de asemenea, acesta se poate vopsi în alte nuanţe de culori RAL. ECZ lăcuire totală Oţel din material neted acoperită pe ambele feţe cu vopsea neagră. Rezistenţă medie la coroziune - grupa - 2.
238 6 5 INFORMAŢII TEHNICE Explicaţia noţiunilor de bază Rezistenţa la propagarea focului (autostingere): Nu este permis ca produsele fabricate din materiale rezistente la propagarea focului să ardă la apropierea unui foc deschis, şi dacă totuşi iau foc, nu este permis să ardă în continuare, când sursa de foc este îndepărtată. Testarea se efectuează prin folosirea strict controlată a unei surse de foc. Modelul prin testare cu lă incandescentă satisface dacă: - ia foc - în caz de incendiu, flacără sau mocnit, proba se stinge în termen de 30 s după îndepărtarea flăcării de încercare şi nu va exista aprindere la hârtia de mătase nici la placa de sub proba de testare Rezistenţa la temperaturi înalte şi ardere: Porţiuni din materialul izolant, care ar putea să fie expuse la temperaturi înalte datorită influenţelor electrice sau care prin deteriorare ar putea afecta siguranţa,nu trebuie să fie influenţate de temperatură. Verificarea se efectuează prin testul cu la incandescentă. Modelul de testare cu lă incandescentă este considerat satisfăcător dacă: - nu se observă foc sau încălzire permanentă - focul se stinge la materialul de probă în timp de 30 s după îndepărtarea lei incandescente - hârtia folosită la testare nu se aprinde şi nici placa de sub modelul de probă nu este afectată Rezistenţa la temperatură: Porţiunile de material izolant, care trebuie fixate în locuri aflate sub tensiune sau în circuite de protecţie sunt supuse la încercări de presiune cu bila de oţel. Testul satisface cerinţele dacă apăsarea medie a bilei, la o temperatură determinată, nu depaşeşte dimensiunea stabilită. Semnificaţia marcajelor folosite pe produse KOPOS KOLÍN s.a. Marca de protecţie a producătorului KOPOS KOLÍN s.a. Produsul destinat pentru montarea în pereţi poroşi (850 C conform normei ČSN ). Marca de acordare EZÚ PRAHA avizează concordanţa cu normele electrotehnice cehe. Produsul destinat pentru montarea în beton (650 C conform normei ČSN ). Marca de acordare EVPÚ s.a. NOVÁ DUBNICA avizează concordanţa cu normele electrotehnice slovace. Marca în concordanţă cu sistemul de certificare rusească în domeniul calităţii. Marca de concordanţă cu directivele UE, care se raportează la produsul dat. Marca în concordanţă cu sistemul de certificare în domeniul securităţii împotriva incendiului. Marca acordată de VDE institutul de certificare şi probe din Offenbach. Avizează concordanţa cu normele electrotehnice germane. Marcajul în conformitate cu sistemul bielorus de norme tehnice. Temperatura lei incandescente la probe conform normei ČSN Marca conformităţii cu sistemul bielorus al normelor tehnice. Însemnarea materialului produsului conform normei ČSN
239 INFORMAŢII TEHNICE 7 5 Ambalaje recuperabile IP1 - paletă de ţevi dimensiune: 120 x 80 x 63 cm : IP10 - paletă metalică dimensiune: 180 x 120 x 82 cm : IP2 - ladă metalică dimensiune: 120 x 80 x 60 cm : IP3-1 - paletă de lemn EUR dimensiune: 120 x 80 cm : IP3-3 - paletă de lemn dimensiune: 160 x 240 cm : IP3-4 - paletă de lemn dimensiune: 120 x 183 cm : BM - ladă mică dimensiune: 52 x 30 x 30 cm : BS - ladă mijlocie dimensiune: 80 x 60 x 60 cm : BV - ladă mare dimensiune: 120 x 80 x 60 cm : M tambur M220 dimensiune: 225 x 116 cm : M tambur metalic dimensiune: 230 x 116 cm : IP4 - suport din lemn dimensiune: 250 x 65 cm : IP5 - suport din lemn dimensiune: 300 x 65 cm : IP7 - suport din lemn dimensiune: 200 x 65 cm : IP9 - extensie paletă dimensiune: 120 x 80 x 20 cm :
240 8 5 INFORMAŢII TEHNICE Tabel alfabetic al produsulu Numărul tipului pag. Numărul tipului pag. Numărul tipului pag. Numărul tipului pag / PP / PP PP E EHF HF HF HF HF HF HF HF X13V X13Z X X /LPE /LPE /LPE E E/LPE E/LPE /LPE /LPE-1 UV /LPE /LPE-2 UV /LPE /LPE /LPE /LPE-1 UV /LPE /LPE-2 UV /LPE /LPE /LPE /LPE-1 UV /LPE /LPE-2 UV /LPE /LPE CS.K /LPE CS.K X E / HF / HF / HF / HF E/ HF E/1 ZN HF E/ HF E/2 AL / E/2 ZN P/ / / /1 ZN / / / /2 AL / /2 ZN / / / / / / / /1 ZN / / E /2 AL EHFPP /2 ZN HFPP / HFPP / HFPP / HFPP /1 ZN HFPP / E /2 AL EPP /2 ZN PP / / / PP /1 3-34
241 INFORMAŢII TEHNICE 9 5 Tabel alfabetic al produsulu Numărul tipului pag. Numărul tipului pag. Numărul tipului pag. Numărul tipului pag. 340/1 ZN D ZN B / PC ZN C /2 AL PC AL ZN B /2 ZN PC ZN ZNM C / ZN ZN B / ZN ZNM C / ZNM E B /1 ZN ZNM E ZN C / PC ZN E /2 AL AL ZN EHF /2 ZN D ZNM HF A PC ZN HF A PC AL ZN HF A PC ZN ZNM HF A ZN ZN HF / ZN ZN HF /1 ZN ZNM ZNM HF / PC ZN (PK 90X55D) /2 AL AL ZN HF-8407HF (PK 90X55 D HF) /2 ZN D ZNM A PC ZN A PC AL ZN E PC ZN ZN (PK 170X70 D) EHF ZN ZNM HF ZN N HF HF ZNM ZN HF ZNM ZNM HF HF AL E HF D E AL HF HF PC E ZN (PK 110X70 D) HF PC AL AL HF-8457HF (PK 110X70 D HF) HF PC ZN ZN (PK 140X70 D) HF ZN ZNM (PK 120X55 D) HF ZNM N (PK 160X65 D) HF E ZN (PK 210X70 D) HF EHF ZNM (EKD 80X40) HF HF AL HF-8506HF (EKD 80X40HF) /P HF ZN (EKD 100X40) /P HF ZNM (EKE 60X60) E HF N /P HF ZN /P HF ZNM /P / AL (EKE 100X60) /P / ZN D / ZNM D / N D DER ZN (EKE 140X60) PC N ZNM (EKE 180X60) D ZN AL (EKD 120X40) PC ZNM ZN (LHD 32X15) E AL N ZNM (LHD 20X20) E PC AL ZN N HF-8629HF (LHD 20X20HF) E ZN ZNM ZN (LHD 40X20) E ZNM E ZNM HF-8639HF (LHD 40X20HF) AL E ZN AL (LHD 40X40) D ZN ZN HF-8646HF (LHD 40X40HF) PC ZNM AL (LH 60X40) PC AL N ZN (LHD 17X17) PC ZN ZN (LH 15X10) ZN ZNM (LHD 25X15) ZN ZN E Z (LV 40X15) ZNM ZNM E AL Z (LV 18X13) ZNM N E ZN (LE 40) PC ZN AL (LE 60) AL ZNM ZN (LE 80) D ZN AL (LE 100) PC ZNM ZN (LV 24X22) PC AL N AL (LZ 15X12, LZK 15X12) PC ZN ZN ZN L-8824/44 (LPK 80X25) ZN ZNM AL L-8826 (LP 80X25) ZN ZN ZN (LO 35) ZNM ZNM AL (LO 50) ZNM N ZN (LR 30) PC ZN AL L-8866 (LP 35) AL ZNM ZN (LO 75) 2-28
242 10 5 INFORMAŢII TEHNICE Tabel alfabetic al produsulu Numărul tipului pag. Numărul tipului pag. Numărul tipului pag. Numărul tipului pag (LHD 25X20) 2-15 A-SW/M KEZ 1-17 KO 97/ (LHD 20X10) 2-12 A-SW/M KEZ KO 97/L HF-8926HF (LHD 20X10HF) 2-49 A-SW/PG KF KOM (LHD 30X25) 2-16 A-SW/PG KF UV 3-23 KOM 97HF (LHD 50X20) 2-20 A-SW/PG KF KOPOBOX A16FL 3-8 A-SW/PG KF UV 3-23 KOPOBOX A16FL A-SW/PG KF KOPOBOX MINI B 1-80 A16FL A-SW/PG KF UV 3-23 KOPOBOX MINI L 1-80 A21FL 3-8 BK KF KOPOBOX MINI P 1-81 A21FL BK 16 ČSN KF UV 3-23 KOPODREN A21FL BK KF KOPODREN A28FL 3-8 BK KF UV 3-23 KOPODREN A28FL BK KF KOPODREN A28FL BK KF SKA 3-23 KOPODREN A80FL BV KF UV 3-23 KOPODREN A-ES BV KF KOPOKAN A-ES DR KF KOPOKAN A-ES DR KF UV 3-23 KOPOKAN A-ES EKD 100X KF KOPOKAN A-ES EKD 120X KI 68 L/ KP 64/2 1-8 A-LN/PG EKD 80X KN-K KP 64/3 1-8 A-LN/PG EKD 80X40HF 2-53 KN-K KP 64/4 1-9 A-LN/PG EKE 100X KN-K KP 64/4L 1-29 A-LN/PG EKE 140X KN-K KP 64/5 1-9 A-LN/PG EKE 180X KN-KK KP 64/5L 1-30 A-LN/PG EKE 60X KN-KK KP 64/LD 1-28 AM16/ EPS KN-KK KP 64/LD HF 1-61 AM16/ EPS KN-KK KP 67/2 1-5 AM16/ FR 68 SDS 1-78 KN-KK KP 67/3 1-6 AM20/ GZS 3-41 KN-KK KP 67X AM21/ HL KN-OB KP AM21/ HL KN-OB KP 68/2 1-6 AM21/ HL KN-OB KP 68/2HF 1-59 AM25/ HM KN-OB KP EKE 2-62 AM28/ HM 10 PE 4-3 KN-OD KP PK 2-62 AM28/ HM KN-OD KP PK HF 2-56 AM28/ HM 12 PE 4-3 KN-OD KPL 64-50/2LD 1-28 AM34/ HM KN-OD KPL 64-50/3LD 1-29 AM34/ HM 6 PE 4-3 KN-OD KPM 64/LU 1-33 AM34/ HM 8 PE 4-3 KN-OD KPP AM42/ HM 8/1 4-3 KN-R 100/ KPR AM42/ HN 6X KN-R 125/ KPR 68/71L 1-27 AM42/ HN 6X KN-R 160/ KPRL 68-70/LD 1-26 AM54/ HN 6X KN-R 65/ KR 97/ AM54/ HN 6X KN-R 80/ KR 97/L 1-31 AM54/ HN 6X KN-S KSK APACS HN 8X KN-S KSK APACS HS KN-S KSK APACS HSV KN-S KSK APAFS KBE KN-S KT APAFS KBM 1-97 KN-S KT 250 V 1-67 APAFS KBP KN-T KT 250/ APAFS KBP-1/ KN-T KT 250/L 1-32 APG16/ KBP KN-T KU 68 LA/1HF 1-60 APG16/ KBP KN-T KU 68 LD/ APG16/ KBP KN-T KU 68 LD/1HF 1-61 APG21/ KBS KN-T KU 68 LD/ APG21/ KBS KN-Z KU 68/71L APG21/ KBS KN-Z KU APG28/ KBT KN-Z KU HF 1-59 APG28/ KBT KN-Z KU APG28/ KBT-3/ KN-Z KU APG34/ KBV KN-Z KUH APG34/ KBV KO KUH 1/L 1-34 APG34/ KBV-2/ KO 100 E 1-13 KUP APG42/ KBV KO 100 V 1-67 KUP APG42/ KD KO 110/L 1-31 KUZ-V 1-21 APG42/ KD KO KUZ-VI 1-22 APG54/ KD KO 125 E 1-14 KUZ-VO 1-21 APG54/ KD KO 125 E/EQ KUZ-VOI 1-22 APG54/ KD KO 125 V 1-67 L-42W 2-64 A-SW/M KD KO 125/1L 1-32 LE A-SW/M KD KO LE A-SW/M KD KO 97 V 1-65 LE A-SW/M KD KO 97 V/ LE
243 INFORMAŢII TEHNICE 11 5 Tabel alfabetic al produsulu Numărul tipului pag. Numărul tipului pag. Numărul tipului pag. Numărul tipului pag. LH 15X PK 110X70 D 2-40 RK 60X V 125/ LH 60X PK 110X70 D HF 2-54 RK 75X50 DIN 2-67 V LHD 17X PK 120X55 D 2-44 RK 75X50 HF 2-67 V 68 S 1-97 LHD 20X PK 140X70 D 2-41 RK 75X75 DIN 2-67 V 68HF 1-62 LHD 20X10HF 2-49 PK 160X65 D 2-45 RK 75X75 HF 2-67 VDS LHD 20X PK 170X70 D 2-42 RK 80X VK LHD 20X20HF 2-50 PK 210X70 D 2-46 RK 80X VKP 64/2L 1-67 LHD 25X PK 90X55 D 2-43 RK-OVK VKT 250/L 1-67 LHD 25X PK 90X55 D HF 2-55 RK-OVK VLK LHD 30X PKS 70/ RK-OVK VLK 80/2R 1-69 LHD 32X PKUP 1-88 RK-PN3, VLK 80/R 1-69 LHD 40X PLSK 2-59 RK-PN VLK 80/T 1-69 LHD 40X20HF 2-51 PLUK 1-89 RK-PN VPT LHD 40X PLUK RK-ST VPT LHD 40X40HF 2-52 PN 40X RK-ST VPT LHD 50X PN 40X RK-ST VPT LK 80/ PN 80X RLE 100 (LE 100) 2-25 VPT LK 80/ PN 80X25 2Z 2-61 RLE 80 (LE 80) 2-24 VPTU 1-77 LK 80/ PN EKE 2-62 RLH 60X40 (LH 60X40) 2-21 WEICON LK 80R/ PN KUZ 1-23 RLV 40X16 (LV 40X15) 2-7 WEICON LK 80R/ PN PK 2-62 S ZPP 1-87 LK 80R/ PNE 100X S ZV LK 80X16 T 1-41 PNE 40 2Z 2-61 SF ZV LK 80X20R/ PNE 60X SF LK 80X28 2R 1-41 PNE 60X20 2Z 2-61 SF LK 80X28 2T 1-43 PNE 80X SF LK 80X28 2ZK 1-40 PNE 80X20 2Z 2-61 SFM LK 80X28 2ZKHF 1-63 PNLP 35 2Z 2-60 SFM LK 80X28 2ZT 1-42 PNQ 20X SFM LK 80X28 2ZTHF 1-64 PNQ 32X SFM LK 80X28 T 1-42 PNQ 40X SK 40X LK 80X28 THF 1-64 PNQ LP SK 40X LK 80X28/ PP 80/ S-KSK LK 80X28R/ PP 80/ S-KSK LK 80X28R/1HF 1-63 PP 80/ SN 1-88 LKM PP 80/K SP 100X LO PSK SP 12X1/ LO PUK 38X150 S SP 140X LO QD 45X22.5 COVER 2-48 SP 140X LP QD 45X22.5 HDMI 2-48 SP 15X1/ LP 80X QD 45X22.5 RJ SP 160X LPK 80X QD 45X22.5 RJ SP 160X LR QD 45X22.5 USB 2-48 SP 180X LV 11X QP 45X SP 200X LV 18X QP 45X45 C 2-47 SP 250X LV 24X QS 45X SP 280X LV 40X QS 45X45 C 2-48 SP 360X LZ 15X REKE 100 (EKE 100X60) 2-37 SP 360X LZK 15X REKE 140 (EKE 140X60) 2-38 SP 380X M3X40-3CH 1-73 REKE 180 (EKE 180X60) 2-39 SP 430X M3X45-3CH 1-73 REKE 60 (EKE 60X60) 2-36 SP MDZ 1-18 REKO 100X40 (EKD 100X40) 2-34 SPM 100X MKU REKO 120X40 (EKD 120X40) 2-35 SPOJKA K MKU REKO 80X40 (EKD 80X40) 2-33 SPOJKA K MP3-3CH 1-73 REKO 80X40HF (EKD 80X40HF) 2-53 SPOJKA K ND KEZ 1-17 RK 100X SPOJKA K ND MDZ 1-18 RK 100X75 DIN 2-67 SPP 19X NR 2ZT 1-70 RK 125X75 DIN 2-67 SPP 19X NR 68/ RK 125X75 HF 2-67 SPP NR 68/ RK 25X25 DIN 2-67 SPPN 19X NR 80/R 1-70 RK 25X75 DIN 2-67 SPUK 1-89 NRB 60/ RK 30X TN NRB 60/ RK 30X TN NRT 1-70 RK 37.5X37.5 DIN 2-67 TS P RK 37.5X37.5 HF 2-67 TYP P RK 37.5X50 HF 2-67 TYP PEKD RK 37.5X75 DIN 2-67 TYP PEKD 40HF 2-56 RK 40X TYP PEKE RK 40X TYP PEP RK 40X TYP PEP 60/K 2-58 RK 50X50 DIN 2-67 TYP PI 80 2ZK 1-73 RK 50X50 HF 2-67 TYP PI 80 2ZT 1-73 RK 50X75 DIN 2-67 TYP PI 80R 1-73 RK 50X75 HF 2-67 V 100 E 1-67 PI 80T 1-73 RK 60X V 110 L 1-67
244
245 25. mezinárodní veletrh elektrotechniky, elektroniky, automatizace, komunikace, osvětlení a zabezpečení f u t u r e t e c h n o l o g i e s... slaví 25 let! BRNO Facebook: veletrhamper TERINVEST
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ 4 ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE Elektroinstalační krabice a příslušenství Dle normy ČSN EN 60 670-1 - Krabice a úplné kryty pro elektrická příslušenství pro domovní
Přes 80 let výroby elektroinstalačního úložného materiálu
Přes 80 let výroby elektroinstalačního úložného materiálu Počátky elektrotechnické výroby společnosti KOPOS KOLÍN a.s. sahají do roku 1926. Firma již v předválečném období dosáhla monopolního postavení
MIFID_FORMS_LIST_ROM
MIFID_FORMS_LIST_ROM Formularul: Ordin pentru retragerea bugetului financiar Formularul: InstrucŃiuni privind transferul de bani Formularul: Ordin de virament financiar în cadrul societăńii Formularul:
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ 2 E L E K T R O I N S TA L A Č N Í K R A B I C E Elektroinstalační krabice a příslušenství Dle normy ČSN EN 60670- - Krabice a úplné kryty pro elektrická příslušenství
Přes 80 let výroby elektroinstalačního úložného materiálu
Přes 80 let výroby elektroinstalačního úložného materiálu Počátky elektrotechnické výroby společnosti KOPOS KOLÍN a.s. sahají do roku 1926. Firma již v předválečném období dosáhla monopolního postavení
Platformă forestieră pentru transport lemn scurt
Platformă forestieră pentru transport lemn scurt Prezentare produs WWW.SUPRASTRUCTURI.RO Experienţa ne-a învăţat că exploatarea forestieră este o aplicaţie dificilă desfăşurată de cele mai multe ori într-un
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ 2 ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE Elektroinstalační krabice a příslušenství Dle normy ČSN EN 60670- - Krabice a úplné kryty pro elektrická příslušenství pro domovní
90 let výroby elektroinstalačního úložného materiálu
90 let výroby elektroinstalačního úložného materiálu Počátky elektrotechnické výroby společnosti KOPOS KOLÍN a.s. sahají do roku 1926. Firma již v předválečném období dosáhla monopolního postavení mezi
Vopsea Ecologica. Alb. Gri. Euroinvest. Nuc. Nuc Verona 1. Finisaj Portasynchro 3D. Acacia Auriu
PROIECT Vopsea Ecologica ACCESORII INCLUSE ÎN PREȚUL CANATULUI Dați frâu liber imaginației! Aveți o idee de proiect pentru ușa dvs? Finisaj PortadecorDepartamentul Porta CONTRACT vă sta la dispoziție cu
Finisaj Super Matt. Alb. Vopsea Ecologica UV. Ivoriu (RAL9010) RAL. Finisaj Portaperfect 3D. Stejar. Stejar. Havana. California.
Finisaj Portacortex Kora 1 Porta GRANDE Kora 2 Kora 3 Kora 4 OGLINDĂ Finisaj Super Matt RAL 60-100 120-200 INFORMAȚII TEHNICE Culori disponibile Frumusețea culorilor Vopsea Ecologica UV CONSTRUCȚIA CANATULUI
Skladem v Praze zaslání do 24 hodin Skladem v každém SCHRACK STORE možnost osobního odběru
Skladem v Praze zaslání do 24 hodin Skladem v každém SCHRACK STORE možnost osobního odběru Skladem Stoc depozit v centrálním Viena logistickém skladu Stoc zaslání depozit do București 96 hodin Stoc Store
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ 2 ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE Elektroinstalační krabice a příslušenství Dle normy ČSN EN 60670- - Krabice a úplné kryty pro elektrická příslušenství pro domovní
Agon 600. Instruction Manual PWPS-060P02G-BU01B. Manual de utilizare Uživatelský manuál
Agon 600 PWPS-060P0G-BU0B Instruction Manual Manual de utilizare Uživatelský manuál Before using this product, carefully read all product documentation and retain it for future reference. v. Warnings PSU
TBT001. Montážní návod Montážny návod Szerelési útmutató Ghid de asamblare
TBT001 CZ SK GB D PL H I F NL RO PRACOVNÍ STŮL PRACOVNÝ STÔL WORK BENCH WERKBANK ROBOCZA ŁAWKA MUNKAASZTAL BANCO DA LAVORO ETABLI PORTABLE DRAAGBARE WERKBANK BANC DE LUCRU Montážní návod Montážny návod
Manual despre introducerea ofertei de către participant în casa de eaucție în sistemul PROebiz
Manual despre introducerea ofertei de către participant în casa de eaucție în sistemul PROebiz Acest manual vă va ajuta la completarea (trimiterea) înregistrării, la logarea și introducerea ofertei în
CS Návod k použití 2 Varná deska RO Manual de utilizare 17 Plită HG654320
CS Návod k použití 2 Varná deska RO Manual de utilizare 17 Plită HG654320 2 www.aeg.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...4 3. POPIS SPOTŘEBIČE...7 4. DENNÍ POUŽÍVÁNÍ... 7 5.
Republica Serbia MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ŞI ŞTIINŢEI INSTITUTUL PENTRU EVALUAREA CALITĂŢII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ŞI EDUCAŢIEI
Republica Serbia MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ŞI ŞTIINŢEI INSTITUTUL PENTRU EVALUAREA CALITĂŢII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ŞI EDUCAŢIEI EXAMENUL FINAL ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL ŞI EDUCAŢIA ELEMENTARĂ anul şcolar 2011/2012 TESTUL
MANUAL DE INSTALARE SISTEM DE PROTECȚIE PERIMETRALĂ. Maxim GUARD. v.2.0 Pagina 1
Maxim GUARD v.2.0 Pagina 1 Sistemul MAXIM GUARD este format din elemente ce functioneaza ca întreg sau pot fi utilizate si in mod independent. Elementul de bază este cablul senzorial care se amplasează
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ 4 ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE Elektroinstalační krabice a příslušenství Dle normy ČSN EN 60 670- - Krabice a úplné kryty pro elektrická příslušenství pro domovní
Chladnička s mrazničkou Frigider cu congelator
CS RO Návod k použití 2 Manual de utilizare 14 Chladnička s mrazničkou Frigider cu congelator ZRB33103WA ZRB33103XA Obsah Bezpečnostní informace 2 Bezpečnostní pokyny 3 Popis spotřebiče 5 Provoz 5 Denní
Contoare digitale de energie activă, cu certificare MID
Contoare digitale de energie activă, cu certificare MID Seria MIZ Seria KIZ Seria DIZ COMANDAŢI ONLINE! Prin navigare pe site sau de pe mobil cu aplicaţia Schrack LiVE Phone INCLUDE INFORMAŢII DESPRE DISPONIBILITATE
BPT-SP. Manual de instrucţiuni de instalare şi utilizare. Termostat pentru controlul la distanţă a panourilor radiante
Manual de instrucţiuni de instalare şi utilizare BPT-SP Termostat pentru controlul la distanţă a panourilor radiante Unitate de control la distanţă Comunicaţie radio bidirecţională la 433,92 MHz O soluţie
Foarte formal, destinatarul ocupă o funcţie care trebuie folosită în locul numelui
- Introducere Română Cehă Stimate Domnule Preşedinte, Vážený pane prezidente, Foarte formal, destinatarul ocupă o funcţie care trebuie folosită în locul numelui Stimate Domnule, Vážený pane, Formal, destinatar
SYMBOL SYMBOL SYMBOL SYMBOL DOKKER SYMBOL. Beépítési utasítások. Beépítési utasítások 取付説明書 取付説明書. Beépítési utasítások 取付説明書. Montavimo instrukcija
TEPWAY stepway LOGAN TEPWAY LOGAN YMBOL LOGAN TEPWAY symbol TEPWAY LOGAN YMBOL MCV TEPWAY LOGAN YMBOL DOKKER LOGAN YMBOL TEPWAY TEPWAY i sok montage LODGY LOGAN YMBOL TEPWAY LOGANLOGAN DUTER YMBOL YMBOL
Ваша инструкция AEG-ELECTROLUX ERB40442X http://ru.yourpdfguides.com/dref/3884037
Вы можете прочитать рекомендации в руководстве пользователя, техническом руководстве или руководстве по установке. Вы найдете ответы на вопросы о в руководстве (характеристики, техника безопасности, размеры,
HKB64540NB. CS Návod k použití 2 Varná deska RO Manual de utilizare 23 Plită SK Návod na používanie 44 Varný panel USER MANUAL
HKB64540NB CS Návod k použití 2 Varná deska RO Manual de utilizare 23 Plită SK Návod na používanie 44 Varný panel USER MANUAL 2 www.aeg.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE...2 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...
IAE64413XB. CS Návod k použití 2 Varná deska RO Manual de utilizare 24 Plită SK Návod na používanie 47 Varný panel USER MANUAL
IAE64413XB CS Návod k použití 2 Varná deska RO Manual de utilizare 24 Plită SK Návod na používanie 47 Varný panel USER MANUAL 2 www.aeg.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE...2 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...
HG654550SM. CS Návod k použití 2 Varná deska RO Manual de utilizare 19 Plită TR Kullanma Kılavuzu 37 Ocak USER MANUAL
HG654550SM CS Návod k použití 2 Varná deska RO Manual de utilizare 19 Plită TR Kullanma Kılavuzu 37 Ocak USER MANUAL 2 www.aeg.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE...2 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY... 4 3. INSTALACE...
EGG6042 CS VARNÁ DESKA NÁVOD K POUŽITÍ 2 RO PLITĂ MANUAL DE UTILIZARE 17 SL KUHALNA PLOŠČA NAVODILA ZA UPORABO 33
EGG6042 CS VARNÁ DESKA NÁVOD K POUŽITÍ 2 RO PLITĂ MANUAL DE UTILIZARE 17 SL KUHALNA PLOŠČA NAVODILA ZA UPORABO 33 2 OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...4 3. POPIS SPOTŘEBIČE...7
Din analiza datelor primite de la societățile de asigurare rezultă următoarele:
Analiza perioadei de plată și soluționare a de deschise la asigurători în Semestrul II, în baza polițelor de obligatorie RCA 1/22 Potrivit legislației în vigoare, asigurătorii RCA au obligația de a despăgubi
286859 - MASÁŽNÍ BAZÉN LAY - Z - SPA
www.dmail.cz Nápady Pomůcky Zábava D-Mail s.r.o. Hraniční 2253, 370 06 České Budějovice Tel. +420 389 139139 Fax +420 389 139132 E-mail: info@dmail.cz 286859 - MASÁŽNÍ BAZÉN LAY - Z - SPA BEZPEČNOSTNÍ
FATRAFOL-S. Sisteme de hidroizolație pentru acoperiş NORMA TEHNOLOCICĂ ŞI CONSTRUCTIVĂ
Sisteme de hidroizolație pentru acoperiş FATRAFOL-S NORMA TEHNOLOCICĂ ŞI CONSTRUCTIVĂ pentru aplicarea membranelor hidroizolatoare pe învelişul acoperişurilor clădirilor pagina 2 FATRAFOL-S Hidroizolația
Pistol de vopsit. Locul de muncă. Folosirea adecvată a aparatului. Securitatea electrică. Securitatea persoanelor
www.dmail.ro Idei Utile și Cadouri Originale Pistol de vopsit Caracteristici Sc D-Mail Direct S.r.l. Bd Natiunile Unite, Nr. 4 Bl. 106, Parter, Sector 5, 050122 Bucuresti ROMANIA Tel 021 3360444 - Fax
ELEKTROINSTALAČNÍ LIŠTY, KANÁLY A PŘÍSLUŠENSTVÍ
ELEKTROINSTALAČNÍ LIŠTY, KANÁLY A PŘÍSLUŠENSTVÍ ELEKTROINSTALAČNÍ LIŠTY A KANÁLY Elektroinstalační lišty, kanály a příslušenství Vyrábí se dle ČSN EN 50 085-1 (ČSN 37 0010) a dalších souvisejících norem,
Debitmetru blindat pentru debit redus Ar-Mite TM
Manual de instalare şi operare Debitmetru blindat pentru debit redus Ar-Mite TM Ar-Mite TM Model MT3750 Debitmetru cu tub metalic cu transmiţător sau alarmă inductivă Ar-Mite TM Model MT3750 Debitmetru
Varná deska Plită Varný panel Ocak
CS Návod k použití 2 RO Manual de utilizare 14 SK Návod na používanie 26 TR Kullanma Kılavuzu 37 Varná deska Plită Varný panel Ocak ZGG66414BA ZGG66414XA CZ RO SK TR Obsah Bezpečnostní informace 2 Bezpečnostní
Concursul PRIN LABIRINTUL MATEMATICII ediţia a XI-a, Baia Mare, 26 noiembrie CLASA a IV-a
CLASA a IV-a a) Să se determine numărul a din egalitatea 2 3 2 4 5 6 1834 2016 a. b) Suma a trei numere naturale este 225. Dacă din primul număr scădem 47, din al doilea 39 și din al treilea 58, se obține
COUNCIL OF THE EUROPEAN UNION. Brussels, 13. April /10. Interinstitutional File: 2009/0002 (ACC) JUR 198
COUNCIL OF THE EUROPEAN UNION Brussels, 13. April 2010 8483/10 Interinstitutional File: 2009/0002 (ACC) JUR 198 LEGISLATIVE ACTS AND OTHER INSTRUMENTS: CORRIGENDUM/RECTIFICATIF Subject: Corrigendum to
EIS824. CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 23 SK Varný panel Návod na používanie 45
EIS824 CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 23 SK Varný panel Návod na používanie 45 2 www.electrolux.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 2 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...5 3. INSTALACE...7
FLORE SANITA. TECHNICKÝ LIST TL 324/2003 Datum vydání: 22.8.2003 Datum revize: 3.2.2015
CHEMOTEX Děčín a. s. Děčín XXXII Boletice nad Labem 63 407 11 Děčín Czech Republic Tel: +420-412-709 222 Fax: +420-412-547 200 E-mail: chemotex@chemotex.cz www.chemotex.cz FLORE SANITA TECHNICKÝ LIST TL
14/10/2015 Z Á K L A D N Í C E N Í K Z B O Ž Í Strana: 1
14/10/2015 Z Á K L A D N Í C E N Í K Z B O Ž Í Strana: 1 S Á ČK Y NA PS Í E XK RE ME N TY SÁ ČK Y e xk re m en t. p o ti sk P ES C Sá čk y P ES C č er né,/ p ot is k/ 12 m y, 20 x2 7 +3 c m 8.8 10 bl ok
PL INSTALACJA - INSTRUKCJE MONTAŻU
PL CZ INSTALACJA - INSTRUKCJE MONTAŻU Minimalna odległość pomiędzy powierzchnią kuchenki, na której ustawiane są naczynia, a najniższą częścią okapu nie powinna być mniejsza niż 50 cm w przypadku kuchni
MÖJLIG CZ BG RO CZ BG RO
MÖJLIG CZ BG RO CZ BG RO CZ BG RO ESKY 4 17 ROMÂNA 32 Jazyk,, Limba Zem,, ara 4 Obsah Bezpe nostní informace 4 Bezpe nostní pokyny 5 Popis spot ebi e 7 Denní pou ívání 7 U ite né rady a tipy 8 išt ní
EGG6042 CS VARNÁ DESKA NÁVOD K POUŽITÍ 2 RO PLITĂ MANUAL DE UTILIZARE 15 SK VARNÝ PANEL NÁVOD NA POUŽÍVANIE 30
EGG6042 CS VARNÁ DESKA NÁVOD K POUŽITÍ 2 RO PLITĂ MANUAL DE UTILIZARE 15 SK VARNÝ PANEL NÁVOD NA POUŽÍVANIE 30 2 OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...4 3. POPIS SPOTŘEBIČE...7
Život v zahraničí Dokumenty
- Obecně Kde můžu najít formulář pro? Unde pot găsi un formular pentru? Zeptat se, kde můžu najít folmulář Kdy byl váš [dokument] vydaný? Ptát se, kdy byl dokument vydaný Kde byl váš [dokument] vydaný?
EGH6242. CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 17 SK Varný panel Návod na používanie 33
EGH6242 CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 17 SK Varný panel Návod na používanie 33 2 OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...4 3. POPIS SPOTŘEBIČE...7
EGH6342BOX. CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 17 SK Varný panel Návod na používanie 33
EGH6342BOX CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 17 SK Varný panel Návod na používanie 33 2 OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...4 3. POPIS SPOTŘEBIČE...7
Mașină de curățat cu presiune înaltă INSTRUCȚIUNI DE OPERARE
1 2 Mașină de curățat cu presiune înaltă INSTRUCȚIUNI DE OPERARE CUPRINS 1. INSTRUCȚIUNI GENERALE PRIVIND SIGURANȚA... 4 Avertismente importante privind siguranța... 4 Ambalare... 4 Instrucțiuni de utilizare...
Contract-cadru pentru prestarea serviciilor de plăți Rámcová smlouva o poskytování platebních služeb
Contract-cadru pentru prestarea serviciilor de plăți Rámcová smlouva o poskytování platebních služeb mărul contractului / Rámcová smlouva číslo: Versiunea / Verze: 1/2018 Părţile contractante: AKCENTA
HERCULES Solar 26 1 A
HERCULES Solar 26 1 A PL Podręcznik obsługi wraz z instrukcjami Návod k použití a upozornění Használati utasítás és figyelmeztetések Manual de instrucţiuni şi recomandări Instruction booklet and warning
Návod k použití KŘOVINOŘEZ. Profi 750, Profi 1800
Návod k použití KŘOVINOŘEZ Profi 750, Profi 1800 CZ Děkujeme Vám za zakoupení tohoto výrobku. Před uvedením křovinořezu do provozu si pozorně přečtěte tento návod. Dodržujte všechny uvedené pokyny. Návod
ELEKTROINSTALAČNÍ LIŠTY, KANÁLY A PŘÍSLUŠENSTVÍ
ELEKTROINSTALAČNÍ LIŠTY, KANÁLY A PŘÍSLUŠENSTVÍ 58 ELEKTROINSTALAČNÍ LIŠTY A KANÁLY Elektroinstalační lišty, kanály a příslušenství Vyrábí se dle ČSN EN 50 085-1 (ČSN 37 0010) a dalších souvisejících norem,
EGH7353BOX. CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 18 SK Varný panel Návod na používanie 34
EGH7353BOX CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 18 SK Varný panel Návod na používanie 34 2 OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...4 3. POPIS SPOTŘEBIČE...7
ELEKTROINSTALAČNÍ LIŠTY, KANÁLY A PŘÍSLUŠENSTVÍ
ELEKTROINSTALAČNÍ LIŠTY, KANÁLY A PŘÍSLUŠENSTVÍ 58 ELEKTROINSTALAČNÍ LIŠTY A KANÁLY Elektroinstalační lišty, kanály a příslušenství Vyrábí se dle ČSN EN 50 085-1 (ČSN 37 0010) a dalších souvisejících norem,
Instrucţiuni de utilizare, intreţinere şi service
Instrucţiuni de utilizare, intreţinere şi service Cuprins 1. Destinaţie 5 2. Descrierea tehnică 5 Aspectul panoului de comandă 6 Avantajele cazanului 7 3. Date tehnice 8 Legendă pentru desenele cazanului
KGS6424SX. CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 19 SK Varný panel Návod na používanie 36
KGS6424SX CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 19 SK Varný panel Návod na používanie 36 2 www.electrolux.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 2 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...4 3.
Despre noi 3 Marcarea produselor 7. Forma, dimensiunea și specificația... 7 Marcarea corpurilor abrazive... 8 Profiluri standard...
Cuprins espre noi 3 arcarea produselor 7, dimensiunea și specificația.................................................... 7 arcarea corpurilor abrazive.........................................................
ž é é Č Ž é é Č Č ú é é Ž ů š é ů š é ú ž Ž š Ž Ž é é š é Ž é š š é ů š š é ú é é Ů ů Č Ú Ú é é Š Í ž ň é é Ž ň é é ň š é Ž ň é é é š ů ů ň Ž é Ž é é ú ň é Ž ů ů ů é ů Ž Ž é ú ú ú š Ž ú ž ž Ž é ů é é š
HKB64540NB. CS Návod k použití 2 Varná deska RO Manual de utilizare 23 Plită SK Návod na používanie 44 Varný panel USER MANUAL
HKB64540NB CS Návod k použití 2 Varná deska RO Manual de utilizare 23 Plită SK Návod na používanie 44 Varný panel USER MANUAL 2 www.aeg.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE...2 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...
ů ž é ž ž ň Š é ž ů ž ž ž ž é é ž ž ž é é ž ů ž ň ž é ž ž ů Ž ž é ž ů é ž é é é ž Ř Č é ů ž é ů é é ž ž ž Ř é Š Š é é ů ž ů ů ž é ů é ů ů ů ů é é ž ů ů é Š ž ž ž ž ů é žň ž ů ž ž é é ž ž ž Ž ů é é é ž
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ Elektroinstalační krabice a příslušenství Dle normy ČSN EN 60 670-1 - Krabice a úplné kryty pro elektrická příslušenství pro domovní a podobné pevné elektrické
PBH 2000 RE 2000 SRE. Robert Bosch GmbH Power Tools Division Leinfelden-Echterdingen (2007.
Robert Bosch GmbH Power Tools Division 70745 Leinfelden-Echterdingen www.bosch-pt.com 1 619 929 765 (2007.10) T / 133 EEU PBH 2000 RE 2000 SRE pl Instrukcją oryginalną cs Původním návodem k používání sk
MAKING MODERN LIVING POSSIBLE. Soluţii Flexibile Pentru Industria Alimentară ADAP-KOOL Next Generation REFRIGERARE ŞI AER CONDITIONAŢ
MAKING MODERN LIVING POSSIBLE Soluţii Flexibile Pentru Industria Alimentară ADAP-KOOL Next Generation REFRIGERARE ŞI AER CONDITIONAŢ Optimizarea energiei şi calitatea produselor alimentare Fie că este
Allview Wi7 Android Uživatelská příručka CZ. Wi7 Android. Uživatelská příručka
Wi7 Android Uživatelská příručka 1 CZ 1 Přední fotoaparát 2 Micro USB konektor 3 Tlačítko fotoaparátu 4 Konektor sluchátek 5 Slot pro paměťovou kartu 6 On/off tlačítko 7 Tlačítka pro ovládání hlasitosti
EN3854MOX CS CHLADNIČKA S MRAZNIČKOU RO FRIGIDER CU CONGELATOR NÁVOD K POUŽITÍ 2 MANUAL DE UTILIZARE 21
EN3854MOX CS CHLADNIČKA S MRAZNIČKOU RO FRIGIDER CU CONGELATOR NÁVOD K POUŽITÍ 2 MANUAL DE UTILIZARE 21 2 www.electrolux.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...4 3. POPIS SPOTŘEBIČE...6
ESL 8316RO CS MYČKA NÁDOBÍ NÁVOD K POUŽITÍ 2 RO MAŞINĂ DE SPĂLAT VASE MANUAL DE UTILIZARE 21 SK UMÝVAČKA NÁVOD NA POUŽÍVANIE 41
ESL 8316RO CS MYČKA NÁDOBÍ NÁVOD K POUŽITÍ 2 RO MAŞINĂ DE SPĂLAT VASE MANUAL DE UTILIZARE 21 SK UMÝVAČKA NÁVOD NA POUŽÍVANIE 41 2 OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...4 3. POPIS
Contract-cadru pentru prestarea serviciilor de plăți Rámcová smlouva o poskytování platebních služeb
Contract-cadru pentru prestarea serviciilor de plăți Rámcová smlouva o poskytování platebních služeb mărul contractului / Rámcová smlouva číslo: Versiunea / Verze: 1/2016 Părţile contractante: AKCENTA
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ
ELEKTROINSTALAČNÍ KRABICE A PŘÍSLUŠENSTVÍ Elektroinstalační krabice a příslušenství Dle normy ČSN EN 60 670- - Krabice a úplné kryty pro elektrická příslušenství pro domovní a podobné pevné elektrické
Soumrakové spínače. Soumrakové spínače
Spínače se senzorem intenzity osvětlení. V nabídce buďto varianty v provedení na omítku (povrchová montáž a senzor je součástí spínače) nebo v provedení na nosnou lištu 35 mm a externím čidlem na povrch
EGG6042. CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 19 SK Varný panel Návod na používanie 36
EGG6042 CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 19 SK Varný panel Návod na používanie 36 2 www.electrolux.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...5 3. POPIS
EN3854MOX CS CHLADNIČKA S MRAZNIČKOU RO FRIGIDER CU CONGELATOR SK CHLADNIČKA S MRAZNIČKOU NÁVOD K POUŽITÍ 2 MANUAL DE UTILIZARE 12
EN3854MOX CS CHLADNIČKA S MRAZNIČKOU RO FRIGIDER CU CONGELATOR SK CHLADNIČKA S MRAZNIČKOU NÁVOD K POUŽITÍ 2 MANUAL DE UTILIZARE 12 NÁVOD NA POUŽÍVANIE 23 2 www.electrolux.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE...
Summer. Úsporné nápady na podporu vašeho podnikání! Idei low cost pentru promovarea afacerii Dumneavoastră. Summer 1
Na těchto stránkách naleznete nejvýhodnější nabídku reklamních předmětů, které nejlépe podpoří jméno vaší firmy. Nenechte si ujít! Printre aceste pagini veţi găsi cele mai bune oferte de produse promoţionale
EZB2400 CS TROUBA NÁVOD K POUŽITÍ 2 RO CUPTOR MANUAL DE UTILIZARE 23
EZB2400 CS TROUBA NÁVOD K POUŽITÍ 2 RO CUPTOR MANUAL DE UTILIZARE 23 2 OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...4 3. POPIS SPOTŘEBIČE...6 4. PŘED PRVNÍM POUŽITÍM...7 5. DENNÍ POUŽÍVÁNÍ...
PL KARTA INSTALACYJNA
PL CZ KARTA INSTALACYJNA Minimalna odległość pomiędzy blatem kuchenki, na którym ustawiane są naczynia, a najniższą częścią okapu NIE MOŻE BYĆ mniejsza niż 50 cm w przypadku kuchenki elektrycznej oraz
EGH6342. CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 19 SK Varný panel Návod na používanie 37
EGH6342 CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 19 SK Varný panel Návod na používanie 37 2 www.electrolux.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...5 3. POPIS
... CS CHLADNIČKA S EN3481AOX EN3481AOW EN3487AOH EN3487AOO EN3487AOY EN3487AOJ
EN3481AOX EN3481AOW EN3487AOH EN3487AOO EN3487AOY EN3487AOJ...... CS CHLADNIČKA S NÁVOD K POUŽITÍ 2 MRAZNIČKOU RO FRIGIDER CU CONGELATOR MANUAL DE UTILIZARE 27 TR BUZDOLABI KULLANMA KILAVUZU 54 2 www.electrolux.com
For Model No. MP10WOM EN. User Manual
For Model No. MP10WOM EN User Manual 1. Features Overview Classic appearance design and suitable hand feel. Only support MP3 music playing format. USB 1.1 interface, free driver U-disk function. You can
Grădinărit fără efort.
Grădinărit fără efort. Scule de grădină Bosch 2012 www.bosch-garden.ro Cuprins Întreținerea gazonului Maşini de tuns iarba Rotak alimentate de la rețea şi cu acumulator 8-9 Maşini de tuns iarba cu pivot
Manual de instalare. Schimbător total de căldură HRV (Ventilaţie de recuperare a căldurii) (Tip de conductă montată pe tavan) VAM150FC VAM250FC
Schimbător total de căldură (Ventilaţie de recuperare a căldurii) (Tip de conductă montată pe tavan) VAM0FC VAM0FC 9 69 9 90 600 0-0 0 0 09 88 6 6 88 60 7 8 0 78 0 6 A 760 A 6 B 00 A B VAM0F 97 VAM0F 6
á č é á é é ě č ě á á á á á ý š ů č č ů ť á á á á ů á á úč á ě Š Š č á úč á ě á á ě č é úč č č é č ú ň č ú č č ú č á č ě á á ě ú á ú ě á ů ě ú á Š á á ě č ě ě é Č ť ú ň á á ě ú á á ýš é čá č č á ě é á
PSB 700 RE 700 RES 1000 RPE. Robert Bosch GmbH Power Tools Division Leinfelden-Echterdingen N04 (2007.
Robert Bosch GmbH Power Tools Division 70745 Leinfelden-Echterdingen www.bosch-pt.com 1 609 929 N04 (2007.10) O / 124 PSB 700 RE 700 RES 1000 RPE pl Instrukcją oryginalną cs Původním návodem k používání
COMPRESOARE DE AER CU PISTON
COMPRESOARE DE AER CU PISTON MANUAL DE INSTRUC IUNI AVERTISMENT: V rug m s citi i cu aten ie acest manual i s v asigura i c a i n eles toate instruc iunile nainte de a incede exploatarea compresorului.
ESL8345RO. CS Myčka nádobí Návod k použití 2 RO Maşină de spălat vase Manual de utilizare 24 SK Umývačka Návod na používanie 48
ESL8345RO CS Myčka nádobí Návod k použití 2 RO Maşină de spălat vase Manual de utilizare 24 SK Umývačka Návod na používanie 48 2 www.electrolux.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ
... CS CHLADNIČKA S EJ2801AOX2 EJ2802AOX2 EJ2802AOW2 EJ2301AOX2 EJ2302AOW2
EJ2801AOX2 EJ2802AOX2 EJ2802AOW2 EJ2301AOX2 EJ2302AOW2...... CS CHLADNIČKA S NÁVOD K POUŽITÍ 2 MRAZNIČKOU RO FRIGIDER CU CONGELATOR MANUAL DE UTILIZARE 13 SK CHLADNIČKA S NÁVOD NA POUŽÍVANIE 25 MRAZNIČKOU
Logitech Wireless Gaming Mouse G700 Features Guide
Getting to know Logitech Wireless Gaming Mouse G700 Features Guide Česká verze Slovenčina Română 1 Úplné přizpůsobení Pomocí softwaru SetPoint si můžete přizpůsobit rychlost snímání, frekvenci přenosu
GETTING STARTED? EASY.
User Manual GETTING STARTED? EASY. ZGH65414XS ZGH66414CA ZGH66414XS CS Návod k použití 2 Varná deska RO Manual de utilizare 17 Plită SK Návod na používanie 32 Varný panel CZ RO SK BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE
DŮLEŽITÉ BEZPEČNOSTNÍ POKYNY. Před uvedením trouby do provozu si laskavě pečlivě přečtěte tyto pokyny a uschovejte je pro budoucí použití.
Operating Instructions Bedienungsanleitung Gebruiksaanwijzing Mode dʼemploi Manuale di istruzioni Instrucciones de funcionamiento Manual de instruções Instrukcja obsługi Bruksanvisning Brugsanvisning Bruksanvisning
Elektroinstalační lišty,, kanály a příslušenství
ELEKTROINSTALAČNÍ LIŠTY, KANÁLY A PŘÍSLUŠENSTVÍ Elektroinstalační lišty,, kanály a příslušenství Odpovídá a vyrábí se dle ČSN 37 0100, ČSN 37 0001, IEC 1084-1, ČSN EN 50 085-1 a dalších souvisejících norem,
EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a IV-a Test 1
CENTRUL NAŢIONAL DE EVALUARE ŞI EXAMINARE EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a IV-a 2014 Test 1 Matematică pentru elevii de la şcolile şi secţiile cu predare în limba cehă Judeţul/sectorul... Localitatea...
Nápady Pomůcky Zábava. Bezpečnostní upozornění: Cod. 315276
www.dmail.cz Nápady Pomůcky Zábava Cod. 315276 D-Mail s.r.o. Piaristická 16/1 370 01 České Budějovice Tel. +420 389 139139 - Fax +420 389 139132 E-mail: info@dmail.cz DIGITÁLNÍ FotorÁMEČEK S FOTOAPARÁTEM
Manual de instalare. Instalaţii de aer condiţionat în sistem split FCQG35FVEB FCQG50FVEB FCQG60FVEB FCQG71FVEB FCQG100FVEB FCQG125FVEB FCQG140FVEB
FCQGFVEB FCQG0FVEB FCQG0FVEB FCQG7FVEB FCQG00FVEB FCQGFVEB FCQG0FVEB FCQHG7FVEB FCQHG00FVEB FCQHGFVEB FCQHG0FVEB 00 00 * * 90 0-00 7 00 mm ~. m 8 0~7 7 7 80 7 8 9 00 mm 0~7 mm 9 0 8 7 mm 70~90 mm 0~ mm
ESF4710ROW. CS Myčka nádobí Návod k použití 2 RO Maşină de spălat vase Manual de utilizare 23 SK Umývačka Návod na používanie 45
ESF4710ROW CS Myčka nádobí Návod k použití 2 RO Maşină de spălat vase Manual de utilizare 23 SK Umývačka Návod na používanie 45 2 www.electrolux.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ
EZA5420AOK EZA5420AOW. CS Trouba Návod k použití 2 RO Cuptor Manual de utilizare 26
EZA5420AOK EZA5420AOW CS Trouba Návod k použití 2 RO Cuptor Manual de utilizare 26 2 www.electrolux.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...4 3. POPIS SPOTŘEBIČE...7 4. PŘED PRVNÍM
bab.la Fráze: Osobní Všechno nejlepší rumunsky-česky
Všechno nejlepší : Manželství Casă de piatră şi felicitări! Vă urez amândurora toată fericirea din lume! Blahopřejeme. Přejeme Vám jen a jen štěstí. Felicitări şi cele mai calde urări de bine pentru amândoi
MANUAL DE INSTALARE. R32 Split Series. Modele FVXM25FV1B9 FVXM35FV1B9 FVXM50FV1B9
MANUAL DE INSTALARE R32 Split Series Modele FVXM25FV1B9 FVXM35FV1B9 FVXM50FV1B9 CE - ATITIKTIES-DEKLARACIJA CE - ATBILSTĪBAS-DEKLARĀCIJA CE - VYHLÁSENIE-ZHODY CE - UYGUNLUK-BEYANI CE - IZJAVA O SKLADNOSTI
bab.la Fráze: Osobní Všechno nejlepší česky-rumunsky
Všechno nejlepší : Manželství Blahopřejeme. Přejeme Vám jen a jen štěstí. Casă de piatră şi felicitări! Vă urez amândurora toată fericirea din lume! Gratuluje a přejeme vám oběma hodně štěstí k vašemu
Manual de instalare şi utilizare
Manual de instalare şi utilizare CUPRINS 1. Scopul folosirii 5 2. Descrierea tehnică 5 Aspectul panoului de comandă 6 Avantajele cazanului 6 3. Date Tehnice 7 Legendă pentru desenele cazanului 8 Date
KGS6424SX. CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 18 SK Varný panel Návod na používanie 35
KGS6424SX CS Varná deska Návod k použití 2 RO Plită Manual de utilizare 18 SK Varný panel Návod na používanie 35 2 www.electrolux.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 2 2. BEZPEČNOSTNÍ POKYNY...4 3.
ESL8345RO. CS Myčka nádobí Návod k použití 2 RO Maşină de spălat vase Manual de utilizare 24 SK Umývačka Návod na používanie 47
ESL8345RO CS Myčka nádobí Návod k použití 2 RO Maşină de spălat vase Manual de utilizare 24 SK Umývačka Návod na používanie 47 2 www.electrolux.com OBSAH 1. BEZPEČNOSTNÍ INFORMACE... 3 2. BEZPEČNOSTNÍ
Wilo-VeroLine-IP-E Wilo-VeroTwin-DP-E
Pioneering for You Wilo-VeroLine-IP-E Wilo-VeroTwin-DP-E ro Instrucţiuni de montaj şi exploatare 2 144 989-Ed.01 / 2015-05-Wilo UX L H IN2 GND IN1 GND +24V Ext. off MP 10V/20m DDG Fig. 1: Modul IF Fig.